de Xu Zhigang, municipalitatea Tianjin

În trecut, am fost profund influențat de valorile tradiționale din China și am făcut din achiziția de bunuri imobiliare pentru copiii și nepoții mei scopul meu în viață. Pentru a-l îndeplini, m-am dedicat învățării tehnologiei de reparații auto. Am deschis și un service auto, iar afacerea a mers foarte bine. În acea perioadă din viața mea, credeam că îmi controlez soarta, așa că atunci când cumnata mea mi-a propovăduit Evanghelia Domnului Isus, nu numai că am refuzat să o accept, ba chiar am și batjocorit-o, pentru că am simțit că aș putea trăi la fel de bine fără să cred în Domnul. Cu toate acestea, vremurile bune nu au durat. Afacerea a mers din ce în ce mai prost la service-ul meu și, oricât de mult am muncit, nu am putut să îmbunătățesc situația. M-am extenuat încercând să schimb situația și eram epuizat și trist, așa că am început să beau alcool toată ziua pentru a-mi domoli anxietatea. În schimb, într-o zi, nu am fost atent în timp ce conduceam și am ajuns să fiu implicat într-un accident. Mașina mea a fost distrusă ajungând de nerecunoscut, dar, din fericire și în mod miraculos, am supraviețuit. Nu după mult timp, în primăvara anului 1999, soția mea mi-a propovăduit Evanghelia din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu Atotputernic. Am ajuns să înțeleg unele adevăruri citind cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic și am aflat că motivul pentru care trăisem într-o stare atât de deplorabilă și neputincioasă a fost faptul că acceptasem principiile de viață cu care Satana îndoctrinează oamenii. Îmi dorisem să mă bazez pe propriul efort de a-mi crea un cămin fericit și, prin urmare, am fost luat de prost, până în punctul în care m-am trezit în suferință extremă și aproape mi-am pierdut viața. Dumnezeu Atotputernic a fost cel care m-a readus din pragul morții și m-a adus în casa Lui, iar eu I-am fost incredibil de recunoscător pentru că S-a îndurat de mine. De atunci, am citit în fiecare zi cuvântul lui Dumnezeu și am și participat la întâlniri și am avut părtășie cu frații și surorile mele, iar lumina mi-a umplut inima. Mi-a plăcut și m-am bucurat că găsisem calea autentică în viață. Cu toate acestea, nu după mult timp, am devenit o țintă a arestării de către guvernul condus de PCC pentru credința mea în Dumnezeu și am fost forțat să-mi părăsesc familia și să mă ascund. În acea perioadă, chiar dacă am trecut prin momente de slăbiciune, am crezut că, indiferent unde mergeam și indiferent cum mă hăituiau demonii Satanei, cuvintele lui Dumnezeu mă vor călăuzi. După mai mult de zece ani, prin îndrumarea și dispozițiile cuvântului lui Dumnezeu, am ajuns treptat să înțeleg niște adevăruri, iar viața mea a fost foarte satisfăcătoare. În perioada care a urmat, pe parcursul căreia am fost arestat și supus persecuției, am experimentat și mai practic faptul că al lui Dumnezeu cuvânt este forța mea în viață, întrucât cuvântul lui Dumnezeu a fost cel care mi-a permis să rămân puternic, integru și fără teamă în mijlocul torturii și chinului nemilos al Satanei, astfel încât am putut să-l umilesc complet în cele din urmă pe Satana. După această experiență, am apreciat și mai mult cuvântul lui Dumnezeu și nu am putut sta departe de cuvântul lui Dumnezeu nici măcar o clipă.

Într-o zi din februarie 2013, eram plecat să răspândesc Evanghelia cu mai mulți frați și surori, dar, la întoarcere, am fost opriți de un sedan. Trei ofițeri de poliție au coborât din mașină și ne-au cerut să ne legitimăm, iar când mi-au auzit accentul nelocal, m-au percheziționat forțat, fără să dea măcar un motiv. Mi-au confiscat din buzunare un card eliberat de Banca Agricolă Chineză pe care erau peste 700 de yuani, peste 300 de yuani în numerar, un telefon mobil, un MP5 player și câteva informații despre Evanghelie. În momentul în care unul dintre ofițeri a aflat că eu credeam în Dumnezeu Atotputernic, comportamentul său a devenit foarte dur și mi-a pus cătușele forțat și m-a băgat în mașină. La secția de poliție, mi-au ordonat să stau lipit de perete, unde un ofițer m-a întrebat pe un ton aspru: „Cum te numești? Unde este casa ta? Cine ți-a predicat despre credința în Dumnezeu?” Când a văzut că nu aveam de gând să răspund, a izbucnit instantaneu de furie, mi-a smuls geaca de puf de pe mine, apoi m-a întors și mi-a ridicat puloverul de pe spate peste cap, și m-a lovit cu răutate pe spate cu bastonul. La fiecare câteva lovituri, mă întreba: „Ai de gând să vorbești acum?” După ce m-a lovit de cincisprezece ori la rând, mi-am simțit sfâșiată carnea de pe spate, iar coloana vertebrală mă durea atât de mult încât mi se părea ruptă. Dar, indiferent cum m-a bătut, am refuzat să vorbesc. În cele din urmă, bolborosind de furie, a strigat, spunând: „Bine, mă dau bătut! Mă doare încheietura să te lovesc așa, iar tu tot nu ai de gând să vorbești!” În inima mea, știam că Dumnezeu mă protejează. N-aș fi putut rezista singur la o bătaie atât de violentă. I-am mulțumit în tăcere lui Dumnezeu.

Au văzut că bătaia nu era eficientă împotriva mea, așa că au schimbat tactica. Unul dintre acești polițiști răi a adus o bară de aproximativ un metru lungime și șase centimetri în diametru și, cu un rânjet sinistru, a spus: „Hai să-l punem «să guste din deliciul» de a sta în genunchi pe asta și apoi să vedem dacă vorbește!” Auzisem că, după ce o persoană stă în genunchi pe o bară ca asta timp de 30 de minute, nu mai poate sta dreaptă în picioare și nici nu mai poate merge. Confruntat cu o astfel de tortură, am simțit că statura mea spirituală era prea mică și că trupul meu nu va putea să o îndure. Mi-a fost teamă, așa că L-am strigat pe Dumnezeu, cu toată puterea: „Dumnezeule! Statura mea este prea mică și mă tem că nu pot rezista la acest tip de chin. Te rog, protejază-mi inima și dă-mi puterea să îndur acest chin și să nu Te trădez.” L-am chemat pe Dumnezeu necontenit, iar Dumnezeu știa că trupul meu este slab. Mi-a auzit rugăciunea, pentru că, până la urmă, acești polițiști răi au decis să nu folosească acest tip de tortură. Faptele din fața ochilor mei au demonstrat mila și protecția lui Dumnezeu pentru mine, care mi-au intensificat credința în El și mi-au diminuat mult frica. Deși au decis să nu folosească acea metodă de tortură, totuși nu au fost dispuși să mă elibereze. În schimb, s-au gândit la o altă metodă de tortură. M-au forțat să îngenunchez pe podea, cu talia dreaptă și apoi au pus o matahală de ofițer, un bărbat mai înalt de 1,8 metri să stea pe gambele mele, cu ambele picioare, și să apese cât putea de tare. În momentul în care mi s-a urcat pe gambe, am simțit o durere mistuitoare, apoi m-am rugat la Dumnezeu cu toată puterea mea: „Dumnezeule! Nu pot rezista unei astfel de torturi inumane, dar vreau să Te mulțumesc, așa că Te implor să-mi dai credință, putere și voința de a suporta suferința. Aș vrea să rămân ferm în mărturia mea pentru Tine.” Slavă lui Dumnezeu, pentru că El mi-a auzit din nou rugăciunea. Acest ofițer de poliție gras nu a putut să-și mențină echilibrul pe gambele mele așa că, nu după mult timp, s-a dat jos de pe mine. Ofițerul de poliție rău de lângă el a izbucnit de furie și a spus: „Prost inutil! De ce te dai jos de pe el atât de curând?” Demonii aceștia erau cu adevărat haini și răi, fără termen de comparație. S-au gândit la toate metodele posibile de a mă tortura și erau nerăbdători să mă omoare, ca și cum doar moartea mea i-ar fi satisfacut. M-au forțat să stau în genunchi într-o poziție verticală, nepermițându-mi să mă mișc. Mai târziu, unul dintre ofițerii de poliție le-a aruncat celorlalți o privire cu subînțeles, iar restul au ieșit toți, lăsându-mă singur în cameră cu acel ofițer de poliție care mă supraveghea. El a venit la mine și a încercat să îmi intre în grații, zâmbind fals în timp ce mi-a spus: „Și mama mea crede în Dumnezeu. Spune-mi cum ai ajuns să crezi. Mi-aș dori să cred în Dumnezeu alături de tine, așa că du-mă să-ți cunosc superiorii.” Auzindu-i minciunile și privindu-i zâmbetul fals, m-am simțit dintr-odată extrem de dezgustat. Tocmai când eram pe punctul de a-i demasca trucul, mi-am amintit brusc cuvântul lui Dumnezeu: „Trebuie să ai curajul Meu în tine […]. Dar, de dragul Meu, nu trebuie să cedezi în fața niciunei forțe întunecate. Bizuie-te pe înțelepciunea Mea pentru a merge pe calea perfectă; nu permite niciuneia dintre conspirațiile Satanei să preia controlul” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 10). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au oferit îndrumare în timp util, permițându-mi să înțeleg că, în prezența Satanei, am nevoie de înțelepciune chiar mai mult decât de curaj. Trebuie să ne bazăm tot timpul pe Dumnezeu pentru a ne da înțelepciune să luptăm cu Satana. Prin luminarea și îndrumarea din cuvântul lui Dumnezeu, am știut ce să fac, așa că am spus: „Dacă vrei cu adevărat să crezi, trebuie doar să citești cuvântul lui Dumnezeu acasă. Nu trebuie să ieși să te vezi cu nimeni.” Imediat ce am terminat de vorbit, ofițerul de poliție rău care m-a bătut a intrat și mi-a spus cu răutate: „E o mare bătaie de cap să lucrăm cu tine!” Știam că Satana a eșuat și a fost umilit, așa că I-am adus în tăcere slavă lui Dumnezeu. Am văzut că Dumnezeu era întotdeauna cu mine, îndrumându-mă, încurajându-mă și ferindu-mă miraculos de violența mâinii negre a diavolului. Dragostea lui Dumnezeu pentru mine este atât de mare! În acel moment, deși eram închis într-o celulă, am simțit că relația mea cu Dumnezeu era mai strânsă ca niciodată și mă simțeam foarte sprijinit și liniștit. M-au forțat să stau în genunchi mai mult de două ore. În cele din urmă, după ce trecuse de ora 1 dimineața, întrucât au realizat că interogatoriul nu dă rezultate, nu au putut face altceva decât să plece demoralizați.

În dimineața zilei următoare, poliția m-a adus la o filială a Biroului de Securitate Publică. După ce am intrat în camera de interogatoriu, șeful poliției de cercetare penală m-a întrebat furios: „Cum te numești? Unde locuiești? Cine te-a convertit la credința în Dumnezeu? De cât timp crezi în Dumnezeu? Cine sunt persoanele tale de contact? Spune-mi totul sau îți promit că o să îți pară rău!” Dar, indiferent ce a întrebat, nu i-am spus nimic. Toată ziua m-a interogat folosind atât tactici dure, cât și blânde, dar nu a obținut nimic de la mine și, în cele din urmă, a strigat furios: „Nu ai de gând să vorbești?! Atunci hai să vedem dacă îți place viața în casa de detenție! Dacă vrei ca lucrurile să fie dificile, cu siguranță putem face asta! Dacă nu ne dai răspunsurile pe care ni le dorim, te vom ține închis acolo pentru totdeauna!” Și, astfel, am fost dus la casa de detenție și închis în celula care adăpostea cel mai mare număr de infractori care au comis fapte grave. În momentul în care am intrat în celulă, mi-a înghețat sângele în vene din cauza atmosferei sumbre și îngrozitoare din acel loc. Pereții celulei aveau o înălțime de patru metri, era întunecată și umedă, razele slabe ale soarelui intrau doar printr-o singură fereastră mică, iar mirosul rânced intens făcea ca aerul să fie aproape imposibil de respirat. Această cameră minusculă era plină de infractori; ucigași, consumatori de droguri și tâlhari, toți infractori care au comis fapte grave. Fiecare dintre ei avea o înfățișare sălbatică și diabolică, iar câțiva erau înalți, foarte musculoși, cu fețe dure, urâte și corpuri acoperite de tatuaje cu dragoni, pasări Phoenix, șerpi și altele asemenea. Unii dintre prizonieri erau slabi ca grebla, ca niște schelete vii și m-au făcut să tremur doar privindu-i. Între deținuți exista o ierarhie, iar credincioșii în Dumnezeu Atotputernic se aflau chiar în partea de jos, fără a fi amintiți. Butonul de apel de urgență instalat pe perete a fost menit inițial să fie folosit de deținuții aflați în situații de urgență pentru a apela ofițerul corecțional, dar credincioșii în Dumnezeu Atotputernic nu aveau dreptul să „se bucure” deloc de utilizarea acestuia. Oricât de inuman era abuzul, nimeni nu ar fi răspuns vreodată.

În prima mea zi în celulă, prizonierul șef m-a batjocorit după ce a aflat despre situația mea, spunând: „Din moment ce crezi în Dumnezeu Atotputernic, să te scoată El de aici. Dacă Dumnezeul tău este atât de bun, de ce te-ar lăsa să ajungi în acest loc?” Prizonierul josnic de lângă el i s-a alăturat în batjocură: „Cine crezi că este mai bun, prizonierul nostru șef de aici sau Dumnezeul tău?” M-a înfuriat să îi aud disprețuindu-L și insultându-L pe Dumnezeu. Am vrut să mă cert cu ei, dar am fost incapabil să fac asta. Mi-am amintit că Predici și părtășie despre intrarea în viață afirmă că esența celor răi este aceea a demonilor, iar acest lucru este absolut corect! Acești demoni erau complet iraționali și meritau să fie blestemați! Când nu i-am răspuns, prizonierul șef a izbucnit de furie și m-a pălmuit cu răutate de două ori, după care m-a lovit tare cu pumnul în bărbie, izbindu-mă la podea. Mi-a fost foarte teamă să mă confrunt cu acești diavoli și nu am putut să nu-L chem pe Dumnezeu: „Dumnezeule! Știi că sunt laș și slab și că întotdeauna m-am temut de tâlhari și gangsteri. Te rog, protejează-mă, dă-mi credință și putere și permite-mi să nu-mi pierd mărturia în această situație.” Acești diavoli au văzut că nu am de gând să vorbesc, așa că s-au gândit la un mod diferit de a mă chinui. Un infractor care arăta ca un schelet a venit la mine și m-a obligat să mă lipesc cu spatele de perete. Apoi a pus alți doi prizonieri să-mi țină umerii lipiți de perete, după care mi-a ciupit interiorul coapsei cât de tare a putut, mai întâi pe stânga, apoi pe cea dreaptă și de fiecare dată simțeam o durere sfâșietoare care era nespus de supărătoare. (După aceea, picioarele mi s-au acoperit cu niște umflături mari, care nu au dispărut nici astăzi). Apoi, mi-a lovit răutăcios cu pumnii exteriorul coapselor. Curând după aceea, m-am ghemuit pe podea și mi-a fost aproape imposibil să mă ridic din nou. Nici atunci nu au încetat să mă chinuie. Era mijlocul iernii și un ger năprasnic, dar acești diavoli mi-au poruncit să-mi dau jos hainele și să mă ghemuiesc la perete, sub un robinet. Au lăsat apa să curgă continuu pe mine și au deschis intenționat fereastra, făcând să îmi fie atât de frig încât nu m-am putut opri din tremurat. Când unul dintre prizonieri a văzut că îmi încleștam dinții pentru a suporta tortura, a apucat o bucată de placă de spumă și a fluturat-o ca pe un evantai ca să sufle aer rece spre mine, făcându-mă să simt instantaneu că-mi îngheață sângele, iar eu nu m-am putut abține din a-mi clănțăni dinții. Nu m-am putut abține să nu mă rog în tăcere lui Dumnezeu: „Dumnezeule! Știu că în spatele a ceea ce mi se întâmplă acum sunt intențiile Tale bune, așa că Te implor să mă călăuzești să-Ți înțeleg voia, pentru că singur nu pot suporta tortura acestor diavoli. Dumnezeule! Te rog, dă-mi mai multă credință și putere, astfel încât să am voința și hotărârea de a depăși aceste dificultăți.” După ce m-am rugat, mi-am amintit cuvintele lui Dumnezeu: „«Căci necazul nostru uşor de purtat şi temporar, lucrează în noi o greutate veşnică de slavă, dincolo de orice imaginaţie.» În trecut, ați auzit cu toții aceste cuvinte, totuși nici unul nu a înțeles adevărata lor însemnătate. Astăzi, știți bine însemnătatea reală pe care o au. Aceste cuvinte sunt ceea ce va împlini Dumnezeu în zilele de pe urmă. Căci ele se vor împlini asupra celor chinuiți cu cruzime de marele balaur roșu, în țara unde el stă. Marele balaur roșu Îl persecută pe Dumnezeu și este vrăjmașul lui Dumnezeu; prin urmare, cei din această țară care cred în Dumnezeu sunt supuși umilinței și persecuției. De aceea aceste cuvinte vor deveni realitate în grupul vostru de oameni” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Este lucrarea lui Dumnezeu la fel de simplă cum și-o imaginează oamenii?”). Contemplând cuvintele lui Dumnezeu, I-am înțeles voia. Faptul că acum sufeream pentru credința mea în Dumnezeu era ceva glorios și era onoarea mea. Satana mă chinuia cu scopul de a mă face să-L trădez pe Dumnezeu și să mă lepăd de El pentru că nu puteam rezista suferinței trupești, așa că în niciun caz nu mă puteam supune Satanei. În acel moment, mi-am amintit deodată cum ofițerul rău de poliție m-a amenințat cu viața în casa de detenție și mi-am dat brusc seama de ceva – prizonierii mă chinuiau și mă abuzau fără milă, pentru că poliția malefică le ordonase să facă acest lucru! Abia atunci am văzut clar că această ipocrită „Poliție a poporului” este, de fapt, incredibil de sinistră și mârșavă. Foloseau acești prizonieri pentru a le face treaba murdară. Sunt extrem de răutăcioși până-n măduva oaselor și nu sunt altceva decât diavoli care pot comite o crimă fără să fie nevoiți să verse ei înșiși sângele! Satana încerca toate metodele posibile pentru a mă face să mă supun acestora, dar înțelepciunea lui Dumnezeu este exercitată pe baza trucurilor Satanei. Dumnezeu folosea acest mediu pentru a-mi oferi adevărata credință în El, pentru a-mi permite să văd clar fața urâtă și esența malefică a Satanei și, prin aceasta, să stârnească adevărată ură față de ei în inima mea. După ce am înțeles voia lui Dumnezeu, mi s-a luminat inima, iar eu mi-am găsit puterea. Nu-mi puteam permite să fiu păcălit de Satana. Oricât de multă durere sau slăbiciune trupească am simțit, a trebuit să rămân ferm în mărturia mea pentru Dumnezeu. Am fost recunoscător lui Dumnezeu că mi-a dat puterea să depășesc tortura și chinurile acestor diavoli și să-l înfrâng din nou pe Satana.

La casa de detenție, mesele noastre zilnice constau în varză congelată fiartă în apă, legume murate și o bucată mica de pâine aburită de mălai, care în niciun caz nu umplea stomacul. Noaptea, prizonierul șef și suita sa dormeau pe platforma de dormit, în timp ce noi ceilalți trebuia să dormim pe podea. Întins pe podeaua înghețată și uitându-mă la prizonierii din jurul meu, m-am gândit la circumstanțele mele jalnice și am simțit imediat cum un fior de singurătate îmi cuprinde inima. M-am gândit când eram cu frații și surorile mele și fiecare zi era fericită și plină de bucurie. Dar, acum, îmi petreceam fiecare zi cu acești infractori și trebuia să îndur și hărțuirea și insultele lor și mă simțeam nespus și extrem de lamentabil… Am venit înaintea lui Dumnezeu și m-am rugat Lui: „O, Dumnezeule! Nu știu cât de mult va trebui să mai trăiesc așa și nu știu cum să trec de zilele care urmează. Acum, trupul meu este slab și nu mai doresc să mă confrunt cu această situație. Dumnezeule! Te rog să-mi dai hotărârea să îndur suferința și îndrumă-mă să-Ți înțeleg voia, pentru a Te putea mulțumi în această situație.” După ce m-am rugat, cuvintele lui Dumnezeu mi-au apărut clar în minte: „Dumnezeu a îndurat multe nopți nedormite pentru binele lucrării omenirii. De la mari înălțimi până la cele mai mici adâncimi, El a coborât în iadul viu în care omul trăiește pentru a-și petrece zilele cu acesta, nu S-a plâns niciodată de nedreptatea omului, nu i-a făcut niciodată omului reproșuri pentru neascultarea lui, ci îndură cea mai mare umilință în timp ce El, personal, Își desfășoară lucrarea. […] Dar, de dragul întregii omeniri, pentru ca întreaga omenire să-și poată găsi, mai curând, odihna, El a suferit umilință și nedreptate ca să vină pe pământ, și a intrat personal în «iad» și «Infern», în bârlogul tigrului, pentru a-l mântui pe om. Cum este omul apt să I se împotrivească lui Dumnezeu? Ce motiv are ca să se plângă de El? Cum poate avea tupeul să privească la Dumnezeu? Dumnezeul Cerului a venit în acest atât de murdar ținut al viciului și niciodată nu a dat frâu liber nemulțumirilor Sale sau nu S-a plâns de om, ci, în schimb, acceptă, în tăcere, ravagiile^[1] și asuprirea acestuia. Niciodată nu Și-a luat revanșa la cererile nerezonabile ale omului și nu i-a făcut vreodată cerințe excesive sau nerezonabile; El face doar, fără să se plângă, întreaga lucrare cerută de om: învățarea, luminarea, reproșarea, rafinarea cuvintelor, amintirea, îndemnul, consolarea, judecarea și revelarea” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea și intrarea (9)”). Am reflectat la cuvintele lui Dumnezeu și m-am gândit la suferința pe care a îndurat-o Dumnezeu pentru binele omenirii în ambele dăți în care a venit întrupat în lume și, involuntar, ochii mi s-au umplut de lacrimi. Domnul Isus a fost bătut în cuie pe cruce, folosindu-Și propria viață pentru a răscumpăra omenirea care fusese coruptă de Satana. Astăzi, Dumnezeu Atotputernic S-a întrupat din nou și a ajuns în China, națiunea care I se împotrivește cel mai mult lui Dumnezeu, unde El Își riscă viața pentru a-Și rosti cuvintele și a ne mântui. Cine ar putea cunoaște greutățile și suferințele pe care El le-a îndurat ca să facă asta? Cine ar putea aprecia asta? Între timp, eu, membru al omenirii corupte, m-am simțit insuportabil de lamentabil și nu am vrut altceva decât să scap de situația mea după ce mi-am petrecut doar câteva zile cu acei infractori. Dumnezeu, care este sfânt și drept, a trăit zeci de ani cu noi în această lume rea și decăzută. Nu a suferit Dumnezeu mult mai mult? Mai mult, sufeream ca să scap de corupție și să ajung la adevărata mântuire. Dar Dumnezeu este nevinovat și nu din această lume, nici din acest iad de pe pământ, dar, pur și simplu din dragostea Lui pentru omenire, El a intrat în adâncurile din bârlogul marelui balaur roșu, dispus să-Și jertfească viața pentru a mântui omenirea. Dragostea lui Dumnezeu este cu adevărat incredibilă! Dacă aș avea vreun strop de dragoste pentru Dumnezeu, nu s-ar cuveni să simt că împrejurările mele sunt de nesuportat și nu ar trebui să mă simt prea nedreptățit. În fața dragostei lui Dumnezeu, nu am simțit altceva decât regret și rușine. Și, în timp ce contemplam dragostea lui Dumnezeu, am simțit valuri de căldură în inimă. Dumnezeu este cu adevărat măreț, iar dragostea Sa pentru omenire este atât de profundă și atât de adevărată! Dacă nu aș fi experimentat personal astfel de circumstanțe, nu aș fi cunoscut iubirea și frumusețea lui Dumnezeu. Deși aceste circumstanțe mi-au devastat corpul, experiența a fost incredibil de benefică pentru viața mea. Gândindu-mă la asta, inima mea s-a umplut de recunoștință față de Dumnezeu, iar eu am găsit hotărârea de a rămâne ferm în mărturia mea pentru Dumnezeu, în ciuda durerii extreme.

La casa de detenție, prizonierul șef îmi povestea adesea despre toate mijloacele pe care ofițerii corecționali le-au folosit pentru a-i tortura pe „infractorii” care cred în Dumnezeu: le băgau piuneze în degetele credincioșilor, provocând dureri de nedescris; umpleau o sticlă cu apă clocotită și obligau un credincios să-și bage unul dintre degete în sticlă, iar după ce pielea era opărită, îl puneau pe credincios să-și scoată degetul și apoi îi frecau boia de ardei iute pe bășici…. Pe măsură ce ascultam descrierile acestor torturi de la care îți îngheța sângele în vene, am izbucnit de furie, iar scârba mea față de guvernul condus de PCC, acest regim satanic, nu a făcut decât să se intensifice. Acest guvern se descrie în toate modurile pozitive, în timp ce comite toate faptele infame. Acesta declară „libertatea credinței religioase” și că „toți oamenii se bucură de drepturile și interesele legitime ale cetățenilor”, iar „prizonierii sunt tratați ca membri ai familiei”, în timp ce abuzează și torturează oamenii în secret, fără să arate respect pentru viața umană, și nu tratează oamenii ca ființe umane. Pentru cineva care crede în Dumnezeu, a intra în lumea lor este același lucru cu a intra în iad, un loc în care va fi chinuit și înjosit și de unde nu va putea ști niciodată dacă va scăpa cu viață. Acest gând m-a îngrozit, pentru că mă temeam că acele torturi vor fi folosite asupra mea. De fiecare dată când îi auzeam pe ofițerii corecționali deschizând fereastra minusculă din ușa metalică, îmi sărea inima în gât, pentru că îmi era teamă că voi fi târât afară și torturat. Mi-am petrecut fiecare zi copleșit de frică și m-am simțit captiv în mod inextricabil. În suferința mea, nu puteam decât să mă rog în tăcere lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule! Inima mea este slabă acum și mă simt atât de timid, dar doresc să Te mulțumesc, așa că Te rog să-mi dai credință și putere. Doresc să mă bazez pe Tine pentru a depăși ispita Satanei!” După ce m-am rugat, am găsit îndrumare în cuvântul lui Dumnezeu: „Nu te teme, Dumnezeul Atotputernic al oștirilor va fi cu siguranță lângă tine; El stă în spatele vostru și vă este scut” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 26). „Când oamenii sunt gata să-și sacrifice viețile, totul devine neînsemnat și nimeni nu-i poate învinge. Ce ar putea fi mai important decât viața? Astfel, Satana devine incapabil de a face mai mult în oameni, nu poate face nimic cu omul” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Interpretări ale tainelor cuvintelor lui Dumnezeu către întregul univers”, Capitolul 36). Cuvântul lui Dumnezeu mi-a oferit alinare și încurajare incredibile. „Da”, m-am gândit. „Dumnezeul în care cred este Domnul creației care a creat cerul, pământul și toate lucrurile din el, care este suveran asupra tuturor lucrurilor și care controlează totul și pe toată lumea. Mai mult, nu sunt viața și moartea fiecărei persoane în mâinile lui Dumnezeu? Fără permisiunea lui Dumnezeu, diavolul Satana nu ar îndrăzni să-mi facă nimic. Nu este faptul că mi-am petrecut toată ziua într-o stare de timiditate și teroare pur și simplu frica mea de moarte și frica de suferință fizică? Satana folosea această slăbiciune pentru a mă ataca, pentru a mă face să-i cad pradă și să-L trădez pe Dumnezeu. Acesta este trucul Satanei pentru a devora oamenii. Dar, dacă aș fi dispus să renunț la viața mea, ar mai exista cu adevărat ceva ce nu aș putea suporta?” M-am gândit la experiența lui Iov: când Satana a făcut rămășag cu Dumnezeu, Iov a experimentat suferința trupească, dar, fără permisiunea lui Dumnezeu, oricât l-a torturat Satana pe Iov, nu i-a putut lua viața. Acum, am vrut să urmez exemplul lui Iov și să am credință adevărată în Dumnezeu deoarece, chiar dacă trupul meu era torturat până la moarte de demoni, sufletul meu era în mâinile lui Dumnezeu. Oricum m-ar tortura și chinui acești demoni, nu aș ceda niciodată abuzului său tiranic. Am jurat că nu voi deveni niciodată o iudă! Sunt recunoscător pentru îndrumarea neîntârziată pe care am găsit-o în cuvântul lui Dumnezeu întrucât m-a scos din robia și constrângerile morții și nu mi-a permis să cad pradă planului Satanei. Datorită protecției lui Dumnezeu, nu am suferit aceste tipuri de tortură și, prin asta, am văzut din nou dragostea și milostenia lui Dumnezeu pentru mine.

Câteva zile mai târziu, acel ofițer de poliție rău a venit din nou să mă interogheze, în speranța că va obține de la mine informații despre conducătorii bisericii, dar, când nu am răspuns, a devenit complet sălbatic. S-a uitat urât la mine în timp ce m-a apucat de bărbie și mi-a înclinat capul spre stânga și dreapta, apoi mi-a spus scrâșnind din dinți: „Există ceva uman în tine? Atunci continuă, crezi în Dumnezeu! Voi pune o poză cu tine pe internet și voi inventa câteva povești despre tine și îi voi face pe toți cei care cred în Dumnezeu Atotputernic să creadă că L-ai trădat pe Dumnezeu și că ți-ai vândut frații și surorile. Nimeni nu o să mai vorbească vreodată cu tine. Și apoi, te voi duce într-un loc de care nu știe nimeni, voi săpa o groapă și te voi îngroapa de viu și nimeni nu va afla niciodată.” În furia lui, acest diavol a explicat trucurile și planurile lor secrete și nerușinate, iar acest lucru a fost tot unul dintre mijloacele lor tipice de a manipula oamenii – înscenarea, calomnierea, acuzațiile false de infracțiuni și crima. Nu arată absolut niciun pic de respect pentru viețile oamenilor și nici nu se poate spune câte fapte inumane și nemiloase au făcut în secret! De această dată, auzindu-i amenințările strigate, am fost calm și nu mi-a fost deloc teamă, pentru că Dumnezeu era sprijinul meu puternic. Dumnezeu era cu mine, așa că nu trebuia să mă tem de nimic. Cu cât Satana devine mai sălbatic, cu atât mai mult își dezvăluie urâțenia și neputința; cu cât îi persecută mai mult pe credincioși, cu atât mai mult își expune esența rea, reacționară, de a face din Dumnezeu un dușman, de a face lucruri imorale și de a acționa împotriva Cerului și a naturii; cu cât îi rănește mai mult pe cei care cred în Dumnezeu, cu atât mai mult îmi inspiră hotărârea de a crede în Dumnezeu și de a-L urma până la sfârșit: vreau să-mi dedic viața lui Dumnezeu și să mă lepăd de Satana o dată pentru totdeauna! După cum spune cuvântul lui Dumnezeu: „Omul și-a adunat demult toată puterea, și-a dedicat toate eforturile, a plătit fiecare preț pentru aceasta, pentru a sfâșia chipul hidos al acestui demon și pentru a permite oamenilor, care au fost orbiți și au îndurat tot felul de suferințe și greutăți, să se ridice deasupra durerii și să întoarcă spatele acestui diavol bătrân și malefic” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea și intrarea (8)”). În acel moment, sângele îmi fierbea de furie, iar eu am făcut în tăcere un jurământ: oricât de mult trebuia să stau acolo și indiferent cum torturau acei demoni, nu aveam să Îl trădez niciodată pe Dumnezeu. Polițistul a văzut că nu aveam de gând să răspund, iar în cele din urmă m-a dus înapoi în celulă. Și așa, datorită îndrumării cuvântului lui Dumnezeu, am depășit încercările repetate ale acestor demoni de a mă forța să dau mărturie și tortura lor. Niciodată nu am dezvăluit nicio informație despre biserică și, după ce am petrecut mai mult de 50 de zile în casa de detenție, poliția a fost forțată să mă elibereze fără acuzații.

Trecând prin experiența arestării, am văzut clar esența demonică a guvernului condus de PCC. Acesta luptă împotriva Cerului și își face din Dumnezeu un dușman. Refuză să se închine lui Dumnezeu și, de asemenea, folosește toate mijloacele posibile pentru a înșela și controla oamenii, pentru a opri oamenii să creadă în Dumnezeu sau să I se închine. Încearcă să-i facă pe oameni să-L evite pe Dumnezeu și să I se împotrivească astfel încât, în cele din urmă, să fie distruși în iad alături de el. Este atât de ticălos, răutăcios și malefic! Dar, mai important, această experiență mi-a oferit o înțelegere autentică a minunii și înțelepciunii lui Dumnezeu și a autorității și puterii cuvântului Său. Într-o astfel de țară, în care Dumnezeu este considerat un dușman înverșunat, credincioșii în Dumnezeu sunt spini în ochii și trupul guvernului ateu. Cu toate acestea, este complet incapabil să îi constrângă pe cei care cred cu adevărat în Dumnezeu. Indiferent cum ne asupresc, întemnițează și rănesc trupurile, nu ne poate izgoni dorința de a merge spre lumină și de a urma adevărul și nu ne poate zdruncina hotărârea de a crede în Dumnezeu și de a-L urma. Am fost arestat și am experimentat personal cruzimea sălbatică a acestor demoni. Satana a dorit în zadar să mă facă să cad pradă conducerii sale despotice prin arestarea și persecutarea mea, dar cuvântul lui Dumnezeu m-a călăuzit continuu și mi-a oferit înțelepciune, credință și forță care mi-au permis să rămân puternic în mijlocul persecuției nemiloase a Satanei. Prin experiența mea reală, am văzut faptele minunate ale lui Dumnezeu, credința mea în El a crescut foarte mult și am dobândit o înțelegere mai practică a cuvântului lui Dumnezeu. Am simțit că al lui Dumnezeu cuvânt este adevărul, forța și sursa vieții oamenilor. Îndrumat de cuvântul lui Dumnezeu, nu trebuie să mă tem de nimic și, indiferent cu câte dificultăți și obstacole s-ar putea să mă confrunt pe calea de urmat, doresc să-L urmez pe Dumnezeu până la sfârșit!

Note de subsol:

1. „Ravagii” este folosit pentru a expune neascultarea omenirii.