Cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic al zilelor de pe urmă

Ce fel de stare există în oameni când aceștia au o fire intransigentă? În principal, sunt încăpățânați și neprihăniți de sine. Se agață mereu de ideile lor, cred întotdeauna că este corect ceea ce spun, sunt foarte inflexibili și dogmatici. Aceasta este atitudinea intransigenței. Ei sunt ca o placă stricată, neascultând de nimeni, rămânând invariabil fixați pe o singură conduită, insistând să o păstreze până la capăt, indiferent dacă e bună sau rea; există o oarecare lipsă de căință în asta. După cum se spune: „Porcii morți nu se tem de apa fiartă.” Oamenii știu foarte bine ce trebuie să facă și, totuși, nu o fac; refuză cu fermitate să accepte adevărul. Acesta este un tip de fire: intransigența. În ce feluri de situații dezvăluiți o fire intransigentă? Sunteți deseori intransigenți? (Da.) Foarte des! Și, de vreme ce intransigența este firea ta, aceasta te însoțește în fiecare secundă din fiecare zi a existenței tale. Intransigența îi împiedică pe oameni să fie capabili să vină înaintea lui Dumnezeu, îi împiedică să fie capabili să accepte adevărul și îi împiedică să fie capabili să intre în adevărul-realitate. Iar dacă nu ești capabil să intri în adevărul-realitate, poate avea loc vreo schimbare în acest aspect al firii tale? Doar cu foarte mare dificultate. A avut loc acum vreo schimbare în acest aspect al firii voastre, care este intransigentă? Și câtă schimbare a avut loc? Să spunem, de exemplu, că erați extrem de încăpățânați, dar că acum a avut loc o mică schimbare în voi: când întâlniți vreo problemă, aveți un oarecare simț al conștiinței în inima voastră și vă spuneți: „În această problemă, trebuie să practic puțin adevăr. De vreme ce Dumnezeu a expus această fire intransigentă – de vreme ce am auzit-o și acum o știu – trebuie, prin urmare, să mă schimb. Când am întâlnit aceste tipuri de lucruri de câteva ori în trecut, m-am luat după trupul meu și am eșuat și nu sunt mulțumit de asta. De data aceasta, trebuie să practic adevărul.” Cu o astfel de aspirație, este posibil să practicați adevărul, iar asta înseamnă schimbare. Când ați experimentat în acest fel o vreme și sunteți capabili să puneți mai multe adevăruri în practică și asta produce schimbări mai mari, iar firile voastre răzvrătite și intransigente se dezvăluie tot mai puțin, a avut loc o schimbare în firea vieții voastre? Dacă firea voastră răzvrătită a devenit vizibil tot mai atenuată, iar supunerea voastră față de Dumnezeu a devenit tot mai mare, atunci a avut loc o schimbare reală. Așadar, în ce măsură trebuie să vă schimbați ca să obțineți supunere adevărată? Veți fi reușit când nu mai există nici cea mai mică intransigență, ci doar supunere. Acesta este un proces lent. Schimbările firii nu se petrec peste noapte, ele necesită perioade extinse de experiență, poate chiar și o viață întreagă. Uneori, e necesar să suferiți multe greutăți mari, greutăți similare morții și revenirii la viață, greutăți mai dureroase și mai mari decât eliminarea otrăvii din oasele voastre.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar cunoașterea celor șase tipuri de firi corupte reprezintă adevărata cunoaștere de sine”

Când cineva dezvăluie aroganță, înșelăciune și ipocrizie în fața lui Dumnezeu, are vreo conștiință despre asta, adânc în inima lui? (Da.) Când are această conștiință, ce face cu ea? Se înfrânează? Se stăpânește? Reflectă asupra sa? (Nu.) Despre ce fel de fire este vorba atunci când o persoană știe că a dezvăluit o fire arogantă, dar tot nu reflectă asupra sa sau nu încearcă să se cunoască pe sine, iar, dacă cineva îi atrage atenția asupra acestui lucru, tot nu-l acceptă și, în schimb, încearcă să se apere? (Intransigență.) Așa este, aceasta e intransigență. Oricum s-ar manifesta această fire intransigentă în fața altor oameni și indiferent de contextele în care e dezvăluită o asemenea fire, aceasta este o persoană cu o fire intransigentă. Indiferent cât de vicleni și ascunși sunt oamenii, această fire intransigentă e ușor de dat în vileag. Deoarece oamenii nu trăiesc într-un vid și, indiferent dacă sunt sau nu în fața altor oameni, toți trăiesc în fața lui Dumnezeu și orice persoană e supusă examinării atente a lui Dumnezeu. Când cineva e de obicei încăpățânat, desfrânat, neînfrânat și are aceste înclinații și aceste manifestări de corupție și dacă, în ciuda faptului că simte asta, nu dă înapoi, iar când recunoaște asta, nu se căiește, nu e deschis să aibă părtășie sau nu caută adevărul pentru a rezolva această problemă, aceasta este intransigență. În ceea ce privește manifestările intransigenței, acestea sunt de două tipuri: „încăpățânarea” și „duritatea”.^[a] „Încăpățânarea” înseamnă să fii foarte îndărătnic, să nu-ți schimbi direcția și să nu fii maleabil. „Duritatea” înseamnă că alți oameni nu îndrăznesc să se atingă de tine și simt durere atunci când o fac. De obicei, oamenii nu sunt dispuși să intre în contact cu cei care au o fire intransigentă, la fel cum oamenii nu sunt dispuși să intre în contact cu lucrurile dure și se simt inconfortabil atunci când o fac; oamenilor le plac lucrurile moi, textura lucrurilor moi îi face pe oameni să se simtă confortabil și le aduce plăcere, în vreme ce intransigența este exact opusul. Intransigența îi face pe oameni să afișeze o atitudine, iar această atitudine este aceea de a fi îndărătnic și încăpățânat. Ce fire se manifestă aici? Firea intransigentă. Acest lucru înseamnă că, atunci când o persoană se confruntă cu ceva, deși e conștientă sau are o vagă senzație că această atitudine a ei nu e bună și nu e corectă, firea ei intransigentă o înseamnă să se gândească: „Și ce dacă află cineva? Așa sunt eu!” Ce fel de atitudine este aceasta? Ea neagă problema, nu crede că această atitudine e greșită sau răzvrătită împotriva lui Dumnezeu, că vine de la Satana sau că e o manifestare a firii Satanei; nu simte sau nu își dă seama cum vede Dumnezeu acest lucru și cât îl detestă – aceasta este gravitatea problemei. E firea intransigentă bună sau rea? (E rea.) E o fire satanică. Le îngreunează oamenilor acceptarea adevărului și le vine și mai greu să se căiască. Toate firile satanice sunt lucruri negative, toate sunt urâte de Dumnezeu și niciuna dintre ele nu e un lucru pozitiv.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cunoașterea firii este temelia schimbării acesteia”

Note de subsol:

a. Textul original nu conține propoziția „acestea sunt de două tipuri: «încăpățânarea» și «duritatea»”.

O altă problemă principală este ceva ce există în esența firii fiecărei persoane: intransigența. Și aceasta se manifestă destul de concret și evident, nu-i așa? (Așa este.) Acestea sunt două dintre modurile principale în care firea coruptă a omului se manifestă și este exprimată. Aceste comportamente specifice, aceste păreri, atitudini specifice și așa mai departe ilustrează în mod real și corect că firea coruptă a omului are un element de lehamite de adevăr. Firește, mai vizibile în firea omului sunt manifestările intransigenței: orice ar spune Dumnezeu și orice firi corupte ale omului ar fi expuse în cursul lucrării lui Dumnezeu, oamenii refuză cu încăpățânare să le recunoască și li se împotrivesc. Dincolo de împotrivirea evidentă sau respingerea disprețuitoare mai există, desigur, și alt tip de comportament, și anume, când oamenii nu-și fac griji în legătură cu lucrarea lui Dumnezeu, ca și cum aceasta nu i-ar privi deloc. Ce înseamnă să nu-ți faci griji în legătură cu Dumnezeu? Este atunci când o persoană zice: „Spune ce vrei, nu are nicio legătură cu mine. Nicio judecată sau expunere a ta nu are legătură cu mine. Nu o accept și nu o recunosc.” Putem să numim o astfel de atitudine „intransigentă”? (Da.) Este o manifestare a intransigenței. Acești oameni spun: „Trăiesc așa cum îmi place, în orice fel mă face să mă simt în largul meu și în orice fel mă face fericit. Chiar dacă am comportamentele despre care vorbești Tu, precum aroganța, înșelăciunea, lehamitea de adevăr, răutatea, cruzimea și așa mai departe, ce contează? Eu n-o să le examinez și nici n-o să le cunosc sau accept. Așa cred eu în Dumnezeu, ce-ai de gând să faci în acest sens?” Aceasta este o atitudine intransigentă. Când oamenii nu-și fac griji privind cuvintele lui Dumnezeu sau nu sunt atenți la acestea, ceea ce înseamnă că Îl ignoră constant pe Dumnezeu, indiferent ce spune El, dacă El glăsuiește sub forma unor atenționări, avertismente sau îndemnuri – indiferent ce mod de a glăsui alege El, sau care sunt sursa și obiectivele discursului Său – atunci, atitudinea lor este una intransigentă. Înseamnă că nu sunt deloc atenți la voia urgentă a lui Dumnezeu și cu atât mai puțin la dorința Sa sinceră, bine intenționată, de a mântui omenirea. Indiferent ce face Dumnezeu, oamenii nu au suflete cooperante și nu sunt dornici să năzuiască la adevăr. Chiar dacă ei recunosc că judecata și revelația lui Dumnezeu sunt în întregime faptice, nu există nicio remușcare în sufletele lor și continuă să creadă ca și înainte. În cele din urmă, după ce au ascultat multe predici, spun același lucru: „Sunt un credincios adevărat, în orice caz, umanitatea mea nu e slabă, nu aș face rău în mod intenționat, sunt capabil să mă lepăd de lucruri, pot să îndur greutăți și sunt dornic să plătesc un preț pentru credința mea. Dumnezeu nu Se va lepăda de mine.” Nu este acest lucru exact cum a zis Pavel: „M-am luptat lupta cea bună, mi-am sfârșit alergarea, am păzit credința. De acum mă așteaptă cununa dreptății”? Acesta este genul de atitudine pe care o au oamenii. Care este firea din spatele unei astfel de atitudini? Intransigența.

– Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului I, „Ce înseamnă să urmărești adevărul (1)”

Dacă oamenii au conștiință și rațiune și tânjesc după adevăr, dar nu știu niciodată să reflecteze asupra lor înșiși și să facă o schimbare după ce greșesc, crezând în schimb că trecutul este trecut și fiind siguri că nu se înșală, atunci ce fel de fire arată acest lucru? Ce fel de comportament? Care este esența unui astfel de comportament? (Intransigența). Acești oameni sunt intransigenți și, orice s-ar întâmpla, aceasta este calea pe care o vor urma. Lui Dumnezeu nu Îi plac astfel de oameni. Ce a spus Iona când a rostit cuvintele lui Dumnezeu către niniviteni? („Încă patruzeci de zile şi Ninive va fi distrusă!” [Iona 3:4].) Cum au reacționat ninivitenii la aceste cuvinte? Când au văzut că Dumnezeu urma să îi distrugă, s-au grăbit să ia haine din pânză de sac și cenușă, să-și mărturisească păcatele înaintea Lui și să părăsească acea cale a răului. Asta înseamnă să te pocăiești. Dacă omul poate să se pocăiască, asta îi oferă o oportunitate enormă. Ce oportunitate este aceasta? Este aceea de a continua să trăiască. Fără pocăință adevărată, ți-ar fi greu să continui, fie în îndeplinirea datoriei tale, fie în căutarea mântuirii. În fiecare etapă – indiferent dacă Dumnezeu te disciplinează sau te corectează ori când îți aduce aminte și te îndeamnă – atâta vreme cât între tine și Dumnezeu a avut loc un conflict, dar tu nu faci o schimbare și continui să te agăți de propriile idei, puncte de vedere și atitudini, atunci, chiar dacă pașii tăi se îndreaptă înainte, conflictul dintre tine și Dumnezeu, neînțelegerile și nemulțumirile și răzvrătirea ta față de El nu sunt corectate și inima ta nu se schimbă. Atunci, Dumnezeu, la rândul Lui, te va elimina. Deși nu ai renunțat la datoria pe care o ai și încă îți respecți datoria și ai un pic de loialitate față de însărcinarea dată de Dumnezeu, iar oamenii văd acest lucru ca fiind acceptabil, disputa dintre tine și Dumnezeu a format un nod permanent. Nu ai folosit adevărul ca să o rezolvi și să obții o înțelegere adevărată a voii lui Dumnezeu. Drept urmare, înțelegerea greșită pe care o ai față de Dumnezeu se adâncește, iar tu crezi mereu că Dumnezeu greșește și că ești tratat nedrept. Asta înseamnă că nu ai făcut o schimbare. Răzvrătirea, noțiunile și înțelegerea ta greșită față de Dumnezeu încă persistă, ceea ce te face să ai o mentalitate neascultătoare, să fii mereu răzvrătit și să te opui lui Dumnezeu. Nu este acest tip de persoană cineva care se răzvrătește împotriva lui Dumnezeu, I se opune lui Dumnezeu și refuză cu încăpățânare să se pocăiască? De ce este atât de important pentru Dumnezeu ca oamenii să facă o schimbare? Cu ce atitudine ar trebui o ființă creată să-L privească pe Creator? Cu atitudinea celui care recunoaște că, indiferent de ceea ce face, Creatorul are dreptate. Dacă nu recunoști acest lucru, cuvintele că El, Creatorul, este adevărul, calea și viața, vor fi goale pentru tine. Dacă așa stau lucrurile, mai poți să obții mântuirea? Nu poți. Ai fi necalificat; Dumnezeu nu mântuiește oameni ca tine.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar când ne rezolvăm noțiunile putem porni pe calea cea dreaptă a credinței în Dumnezeu (3)”

Unii oameni sunt întotdeauna controlați de fărădelegile din trecut și se gândesc: „Nu e cu putință ca Dumnezeu să ierte orice lucru care Îi jignește firea. Inima Lui m-a disprețuit și m-a respins de multă vreme și e inutil să urmăresc adevărul.” Ce fel de atitudine este aceasta? Se numește că ești neîncrezător în Dumnezeu și nu Îl înțelegi. De fapt, chiar înainte să faci orice care să-I jignească firea lui Dumnezeu, ai avut o atitudine nerespectuoasă, ireverențioasă și superficială față de El și nu L-ai tratat pe Dumnezeu în calitate de Dumnezeu. Oamenii își dezvăluie firile satanice din cauza unei clipe de ignoranță sau de impulsivitate și, dacă nu e cineva care să-i disciplineze sau să-i oprească, fac fărădelegi. După ce fărădelegile lor duc la consecințe, nu știu să se pocăiască și totuși se simt prost. Se îngrijorează despre urmări și viitoarea destinație și poartă toate aceste lucruri în inimile lor, gândindu-se mereu: „Sunt terminat și ruinat, așa că o să mă consider lipsit de speranță. Dacă într-o bună zi Dumnezeu nu mă va dori și îi va fi complet silă de mine, cel mai rău lucru care se poate întâmpla e să mor. Mă las la mila lui Dumnezeu.” Aparent, ei vorbesc despre a se lăsa la mila lui Dumnezeu și a se supune rânduielilor și suveranității Sale, dar care e starea lor reală? Este rezistentă, intransigentă, lipsită de pocăință. Ce înseamnă să fii lipsit de pocăință? Să rămâi la ideile tale, să nu crezi sau să nu accepți nimic din ce spune Dumnezeu, să te gândești mereu: „Cuvintele de încurajare și consolare ale lui Dumnezeu nu sunt destinate mie, ci altor oameni. Cât despre mine, eu sunt terminat, sunt deja etichetat ca un ratat, nu sunt bun de nimic – Dumnezeu a renunțat de mult la mine și, indiferent cum îmi mărturisesc păcatele, mă rog sau plâng, cuprins de remușcări, El nu îmi va da niciodată o altă șansă.” Când ei Îl măsoară și Îl critică pe Dumnezeu în inimile lor, ce atitudine este? E o atitudine de mărturisire și pocăință? Evident că nu. Acest fel de atitudine reprezintă un fel de fire – intransigență, o incredibilă intransigență. Aparent, ei sunt deosebit de neprihăniți de sine, nu ascultă de nimeni, înțeleg orice doctrină, dar nu practică nimic. De fapt, ei au o fire intransigentă. Din perspectiva lui Dumnezeu, intransigența este ascultare sau răzvrătire? E în mod clar răzvrătire. Cu toate astea, ei simt că au fost foarte nedreptățiți: „L-am iubit mult pe Dumnezeu, dar El nu a putut trece peste o mică greșeală pe care am făcut-o, iar acum finalul meu este pierdut. Dumnezeu a dat o sentință pentru oamenii ca mine. Sunt Pavel.” A zis Dumnezeu că ești Pavel? Nu a spus acest lucru. Tu spui că ești Pavel – de unde vine asta? Spui că vei fi lovit de Dumnezeu, pedepsit și trimis în iad. Cine a hotărât acest final? În mod clar tu l-ai decis, pentru că Dumnezeu nu a spus niciodată că vei fi trimis în iad când lucrarea Sa va fi completă și că nu poți intra în Împărăția Cerurilor. Atâta vreme cât Dumnezeu nu spune că te disprețuiește și te respinge, atunci ai șansa și dreptul de a urmări adevărul și ar trebui să accepți judecata și mustrarea cuvintelor lui Dumnezeu. Trebuie să ai acest fel de atitudine, căci aceasta e atitudinea de acceptare a adevărului, a mântuirii lui Dumnezeu și a adevăratei pocăințe. Te agăți încontinuu de noțiunile, închipuirile și neînțelegerile tale; ești deja plin și ocupat de aceste lucruri, ba chiar ai decis că Dumnezeu nu te va mântui și apoi ai nutrit o mentalitate nepăsătoare și superficială în timp ce ți-ai îndeplinit datoria, o mentalitate în care te-ai etichetat drept lipsit de speranță, o mentalitate negativă și pasivă, una în care trăiești zi de zi, o mentalitate leneșă. Poți dobândi adevărul? Nu vei fi capabil să dobândești adevărul cu această mentalitate și nu vei fi mântuit. Nu este o asemenea persoană demnă de milă? (Ba da, este.) Cum a ajuns să fie atât de demnă de milă? Din cauza ignoranței. Când i se întâmplă ceva, nu caută adevărul, ci mereu studiază și speculează, ba chiar vrea să cerceteze cuvintele lui Dumnezeu, să vadă ce s-a spus despre situația sa, care este atitudinea lui Dumnezeu, cum dă El sentințe și care va fi urmarea lor – iar prin asta să determine care va fi rezultatul situației. Este această abordare o căutare a adevărului? Categoric nu. Agață cuvintele acuzatoare ale lui Dumnezeu și nenorocirea deasupra capului său, trăind în negativitate – ceea ce pare să fie fragilitate, slăbiciune și pasivitate, dar este de fapt un fel de rezistență. Care este firea din spatele rezistenței? E intransigență. În ochii lui Dumnezeu, acest fel de intransigență este un tip de răzvrătire și e ceea ce El disprețuiește cel mai mult.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Un om poate să-și rezolve noțiunile și neînțelegerile despre Dumnezeu numai urmărind adevărul”

Știți la ce fel de oameni renunță Dumnezeu, în ultimă instanță? (La cei care sunt intransigenți încontinuu și nu se căiesc înaintea lui Dumnezeu.) Care e starea caracteristică a unor asemenea oameni? (Când își îndeplinesc îndatoririle sunt mereu superficiali, iar când se confruntă cu probleme nu caută adevărul pentru a găsi o rezolvare. Nu sunt serioși în legătură cu modul în care ar trebui să practice adevărul și gestionează totul de mântuială. Se mulțumesc să nu facă lucruri rele sau greșite, doar, și nu se străduiesc să obțină adevărul.) Purtarea superficială e în funcție de situație. Unii oameni o au fiindcă nu înțeleg adevărul și chiar consideră că este normal să fii superficial. Alții sunt în mod intenționat superficiali, alegând dinadins să se comporte astfel. Se comportă în felul acesta când nu înțeleg adevărul, dar chiar și după ce îl înțeleg realmente, nu-și îmbunătățesc purtarea. Ei nu practică adevărul, purtându-se consecvent în felul acesta, fără să se schimbe câtuși de puțin. Nu ascultă când cineva îi critică și nici nu acceptă să fie emondați, ci rămân neclintiți, cu încăpățânare, până la capăt. Cum se numește aceasta? Se numește intransigență. Toată lumea știe că „intransigență” e un termen negativ, un termen depreciativ. Nu e un cuvânt bun. Așadar, care ați spune că ar fi finalul unei persoane, dacă i se aplică termenul „intransigent”, iar ea corespunde descrierii? (Este disprețuită, respinsă și dată la o parte de Dumnezeu.) Să vă spun Eu: Dumnezeu disprețuiește cel mai mult astfel de oameni intransigenți și vrea să renunțe la ei. Aceștia sunt complet conștienți de fărădelegile lor, dar nu se căiesc, nu-și recunosc niciodată greșelile și mereu invocă pretexte și argumente pentru a se justifica și a da vina pe altcineva și încearcă să găsească modalități rafinate și evazive de-a ocoli problema, ferindu-și acțiunile de ochii altora și făcând permanent greșeli fără cea mai vagă căință sau mărturisire în inimă. O astfel de persoană e foarte problematică și nu-i este ușor să dobândească mântuirea. Ei sunt exact oamenii pe care Dumnezeu vrea să-i abandoneze. De ce ar abandona El asemenea oameni? (Fiindcă ei nu acceptă deloc adevărul, iar conștiința le-a devenit insensibilă.) Asemenea oameni nu pot fi mântuiți. Dumnezeu nu-i mântuiește pe oamenii aceștia; El nu face o astfel de lucrare zadarnică. La suprafață, pare că Dumnezeu nu-i mântuiește și nu-i dorește, dar în realitate există un motiv practic, anume că acești oameni nu acceptă mântuirea Lui; resping mântuirea de la Dumnezeu și i se împotrivesc. Ei gândesc: „Ce câștig eu supunându-mă Ție, acceptând și practicând adevărul? Ce avantaj există? O voi face numai dacă există un beneficiu pentru mine. Dacă nu există niciun beneficiu, atunci n-o voi face.” Ce fel de oameni sunt aceștia? Sunt oameni mânați de interesul propriu, toți cei care nu iubesc adevărul fiind mânați de interesul propriu. Oamenii mânați de interesul propriu nu pot să accepte adevărul. Dacă încerci să ai părtășie despre adevăr cu cineva mânat de interesul propriu și-i ceri să se cunoască pe sine și să-și recunoască greșelile, cum va răspunde el? „Ce beneficiu obțin recunoscându-mi greșelile? Dacă mă faci să recunosc că am făcut ceva greșit și mă faci să-mi mărturisesc păcatele și să mă căiesc, ce binecuvântări voi primi? Reputația și interesele mele vor fi prejudiciate. Voi suferi pierderi. Cine îmi va da compensații?” Aceasta e mentalitatea lor. Caută doar câștigul personal și li se pare că a te purta într-un anumit mod pentru a primi binecuvântările lui Dumnezeu e foarte vag. Pur și simplu ei nu cred că este posibil; cred numai ce văd cu ochii lor. Astfel de oameni sunt mânați de interesul propriu și trăiesc după filosofia satanică ce spune „Fiecare om pentru el însuși și diavolul îl ia pe cel mai din spate”. Aceasta e propria lor natură-esență. În inimile lor, a-L recunoaște pe Dumnezeu și a recunoaște adevărul înseamnă că ei cred în Dumnezeu. Să nu facă rău e acceptabil pentru ei, însă trebuie să primească beneficii și, categoric, să nu sufere pierderi. Doar atunci când nu le sunt afectate interesele vor vorbi despre practicarea adevărului și supunerea față de Dumnezeu. Dacă le sunt prejudiciate interesele, ei nu pot să practice adevărul ori să se supună Dumnezeu. A le cere să se sacrifice, să sufere sau să plătească un preț pentru Dumnezeu e și mai puțin posibil. Astfel de oameni nu sunt credincioși adevărați. Trăiesc pentru interesele lor, doar căutând binecuvântări și beneficii și nu sunt dispuși să îndure suferință ori să plătească un preț. Totuși, ei doresc un loc în casa lui Dumnezeu, ca să scape de finalul morții. Asemenea oameni nu acceptă nicio fărâmă de adevăr și nu pot fi mântuiți de Dumnezeu. Mai poate Dumnezeu să-i mântuiască? Cu siguranță El îi va disprețui și respinge și-i va elimina. Înseamnă asta, oare, că Dumnezeu nu-i mântuiește? Ei înșiși s-au abandonat. Nu se străduiesc să obțină adevărul, nu se roagă lui Dumnezeu și nu se bazează pe El, deci cum poate El să-i mântuiască? Singura cale este să renunțe la ei, să-i dea la o parte și să-i lase să reflecteze asupra lor. Dacă oamenii vor să fie mântuiți, singura cale este ca ei să accepte adevărul, să se cunoască pe ei înșiși, să practice căința și să trăiască adevărul-realitate. Astfel, pot să obțină aprobarea lui Dumnezeu. Trebuie să practice adevărul ca să poată să I se supună și să se teamă de Dumnezeu, ceea ce reprezintă țelul suprem al mântuirii. Supunerea și frica de Dumnezeu trebuie să fie întruchipate prin oameni și prin modul în care ei își trăiesc viața. Dacă nu mergi pe calea urmăririi adevărului, nu există o a doua cale pe care o poți alege. Dacă un om nu merge pe această cale, se poate spune doar că nu crede că adevărul îl poate mântui. El nu crede că toate cuvintele pe care Dumnezeu le-a rostit pot să-l transforme și să-l facă să devină o persoană sinceră. Mai mult decât atât, în esență el nu crede că Dumnezeu este adevărul și nu crede nici în faptul că adevărul poate schimba și mântui oamenii. Deci, oricum diseci lucrul acesta, inima unui astfel de om este prea intransigentă. El refuză să accepte adevărul orice ar fi și nu poate fi mântuit.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „În credința în Dumnezeu, cel mai important este să practici și să experimentezi cuvintele Lui”

Este greu de schimbat o fire intransigentă? Există o cale pentru a face asta? Cea mai simplă și cea mai directă metodă este de a-ți transforma atitudinea față de cuvintele lui Dumnezeu și față de Dumnezeu Însuși. Cum poți transforma aceste lucruri? Analizând și ajungând să cunoști stările și mentalitățile ce rezultă din atitudinea ta intransigentă și verificând care dintre acțiunile și cuvintele tale, care dintre punctele de vedere și intențiile de care te agăți și chiar, în mod concret, care dintre gândurile și ideile pe care le exprimi sunt controlate de firea ta intransigentă. Examinează și înlătură aceste comportamente, efuziuni și stări, una câte una, iar apoi, schimbă-le – imediat ce ai examinat și ai detectat ceva, grăbește-te și schimbă acel lucru. De exemplu, tocmai vorbeam despre a acționa pe baza preferințelor și paselor tale, ceea ce te face capricios. Cei cu o fire capricioasă au defectul de a le fi lehamite de adevăr. Dacă îți dai seama că ești acest gen de persoană, cu acest gen de fire coruptă, dar nu reflectezi asupra ta și nu cauți adevărul pentru a o înlătura, crezând cu încăpățânare că nu ai nicio problemă, aceasta este intransigență. După această predică, îți poți da seama brusc: „Am spus și eu astfel de lucruri și am astfel de păreri. Această fire a mea este una căreia îi este lehamite de adevăr. Cum așa stau lucrurile, mă voi apuca să înlătur această fire.” Și cum te apuci să o înlături? Începe prin a renunța la impresia de superioritate, la a fi capricios și arbitrar; indiferent dacă ești într-o pasă bună sau proastă, gândește-te care sunt cerințele lui Dumnezeu. Dacă poți să te lepezi de trup și să practici în acord cu cerințele lui Dumnezeu, cum te va vedea El? Dacă poți începe cu adevărat să-ți înlături aceste firi corupte, acesta este un semn că în mod sincer și ambițios cooperezi cu lucrarea lui Dumnezeu. Te vei lepăda și vei înlătura în mod conștient acea fire căreia îi este lehamite de adevăr și, în același timp, îți vei înlătura firea intransigentă. După ce ți-ai înlăturat ambele firi corupte, vei fi capabil să asculți de Dumnezeu și să Îl mulțumești, iar asta Îi va plăcea.

– Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului I, „Ce înseamnă să urmărești adevărul (1)”

Intransigența este o problemă a unei firi corupte; este ceva în natura cuiva și nu este ușor de înlăturat. Atunci când o persoană are o fire intransigentă, aceasta se manifestă, în principal, ca o înclinație spre a oferi justificări și argumente amăgitoare, a nu renunța la propriile idei și a nu accepta cu ușurință lucruri noi. Sunt momente în care oamenii știu că ideile lor sunt greșite și, totuși, nu renunță la ele, de dragul vanității și mândriei lor, încăpățânați până la capăt. O astfel de fire intransigentă este greu de schimbat, chiar dacă persoana este conștientă de aceasta. Pentru a rezolva problema intransigenței, omul trebuie să-și cunoască aroganța, înșelăciunea, răutatea, lehamitea de adevăr și alte asemenea firi. Când un om își cunoaște aroganța, înșelăciunea, răutatea, când știe că îi este lehamite de adevăr, că nu este dispus să se lepede de trup, deși își dorește să practice adevărul, că vine mereu cu scuze și-și explică dificultățile, cu toate că vrea să se supună lui Dumnezeu, îi va fi ușor să recunoască faptul că are o problemă cu intransigența. Pentru a rezolva această problemă, trebuie mai întâi să fie înzestrat cu rațiunea umană normală și să înceapă prin a învăța să asculte de cuvintele lui Dumnezeu. Dacă îți dorești să fii oaia lui Dumnezeu, trebuie să înveți să asculți cuvintele Lui. Și cum ar trebui să le asculți? Ascultând problemele pe care Dumnezeu le expune în cuvintele Sale și care sunt relevante pentru tine. Dacă găsești una, ar trebui să o accepți; nu trebuie să crezi că este o problemă pe care o au alți oameni, că este problema tuturor sau a umanității și că nu are nimic de-a face cu tine. Ar fi greșit să ai o astfel de convingere. Cu ajutorul revelației din cuvintele lui Dumnezeu, ar trebui să reflectezi dacă ai firile corupte sau opiniile eronate pe care le dezvăluie Dumnezeu. De exemplu, când auzi cuvintele lui Dumnezeu dezvăluind manifestările unei firi arogante de care dă dovadă cineva, ar trebui să te gândești: „Dau dovadă de aroganță? Sunt un om corupt, așa că sigur am unele dintre acele manifestări; ar trebui să reflectez unde fac asta. Oamenii spun că sunt arogant, că mă port cu nasul pe sus, că îi constrâng pe oameni când vorbesc. Asta-i firea mea cu adevărat?” Cu ajutorul reflecției, îți vei da în sfârșit seama că revelația cuvintelor lui Dumnezeu este întru totul corectă – că ești o persoană arogantă. Și, deoarece revelația cuvintelor lui Dumnezeu este pe deplin corectă, deoarece se potrivește perfect situației tale, fără nici cea mai mică discrepanță și pare și mai exactă la o reflecție ulterioară, ar trebui să accepți judecata și mustrarea cuvintelor Sale și să deslușești și să ajungi să cunoști esența firii tale corupte potrivit acestora. Atunci vei putea să ai, cu adevărat, remușcări. În credința în Dumnezeu, doar mâncând și bând din cuvintele Lui în acest fel, poți ajunge să te cunoști. Pentru a-ți înlătura firile corupte, trebuie să accepți judecata și dezvăluirea cuvintelor lui Dumnezeu. Dacă nu poți face asta, nu vei avea cum să te lepezi de firile tale corupte. Dacă ești o persoană inteligentă care își dă seama că revelația cuvintelor lui Dumnezeu este în general corectă sau dacă poți admite că jumătate din aceasta este corectă, atunci ar trebui să o accepți imediat și să te supui înaintea lui Dumnezeu. De asemenea, trebuie să te rogi Lui și să reflectezi asupra ta. Numai atunci vei înțelege că toate cuvintele revelației lui Dumnezeu sunt corecte, că toate sunt fapte și nimic mai puțin decât atât. Numai supunându-se înaintea lui Dumnezeu cu o inimă plină de venerație pentru El, pot oamenii să reflecteze cu adevărat asupra lor. Numai atunci vor putea să vadă varietatea de firi corupte care există în ei și că sunt într-adevăr aroganți și neprihăniți de sine, fără pic de rațiune. Dacă un om este un iubitor al adevărului, va putea să se prosterneze înaintea lui Dumnezeu, să-I recunoască faptul că a fost profund corupt și să aibă voința de a accepta judecata și mustrarea Lui. În acest fel, el poate dobândi un suflet care să aibă remușcări, să înceapă să se nege și să se urască și să regrete că nu a urmărit adevărul înainte, gândindu-se: „De ce nu am fost în stare să accept judecata și mustrarea cuvintelor lui Dumnezeu când am început să le citesc? Această atitudine pe care am avut-o față de cuvintele Lui a fost una de aroganță, nu-i așa? Cum am putut să fiu atât de arogant?” După o vreme în care reflectează frecvent asupra lui în acest fel, va recunoaște că este într-adevăr arogant, că nu este pe deplin capabil să admită că spusele lui Dumnezeu sunt adevărul și fapte și că într-adevăr nu are nicio fărâmă de rațiune. Dar este un lucru dificil să te cunoști pe tine însuți. De fiecare dată când o persoană meditează, poate doar să dobândească un pic mai multe cunoștințe profunde despre sine. A dobândi cunoștințe clare despre o fire coruptă nu este ceva ce poate fi realizat într-un interval scurt de timp; omul trebuie să citească mai mult din cuvintele lui Dumnezeu, să se roage și să reflecteze mai mult asupra sa. Numai așa poate ajunge, treptat, să se cunoască. Toți cei care se cunosc cu adevărat au eșuat și s-au poticnit de câteva ori în trecut, după care, au citit cuvintele lui Dumnezeu, s-au rugat Lui și au reflectat asupra lor, ajungând prin asta să vadă clar adevărul propriei corupții și să simtă că erau într-adevăr profund corupți și absolut lipsiți de adevărul-realitate. Dacă experimentezi astfel lucrarea lui Dumnezeu și te rogi Lui și cauți adevărul atunci când se abate ceva asupra ta, vei ajunge treptat să te cunoști. Apoi, într-o zi, inima ta va fi lămurită: „Poate că am un calibru puțin mai bun decât alții, dar acesta mi-a fost dat de Dumnezeu. Sunt mereu lăudăros, încercând să-i întrec pe alții când vorbesc și să-i determin pe oameni să facă lucrurile ca mine. Într-adevăr sunt lipsit de rațiune – este aroganță și neprihănire de sine! Prin reflecție, am aflat de propria mea fire arogantă. Sunt luminarea și harul lui Dumnezeu și Îi mulțumesc pentru asta!” Este un lucru bun sau unul rău să afli despre propria fire coruptă? (E un lucru bun.) Pornind de acolo, ar trebui să cauți cum să vorbești și să acționezi cu rațiune și supunere, cum să fii pe picior de egalitate cu ceilalți, cum să-i tratezi pe ceilalți corect, fără a-i constrânge, cum să-ți privești corect calibrul, darurile, punctele forte și așa mai departe. În acest fel, ca un munte bătut cu ciocanul până când ajunge praf, lovitură cu lovitură, firea ta arogantă va fi înlăturată. După aceea, atunci când vei interacționa cu ceilalți sau vei lucra cu ei pentru a îndeplini o datorie, vei putea să le tratezi corect opiniile și să le acorzi o atenție deosebită în timp ce îi asculți. Și când îi vei auzi dând glas unei opinii corecte, vei descoperi: „Aparent, calibrul meu nu este cel mai bun. Adevărul e că fiecare are propriile puncte forte; nu-mi sunt deloc inferiori. Înainte, am crezut mereu că aveam un calibru mai bun decât alții. Asta a fost admirație de sine și ignoranță cu mintea îngustă. Aveam o perspectivă foarte limitată, ca a unei broaște pe fundul unei fântâni. A gândi așa chiar era lipsit de rațiune – a fost nerușinat! Am fost orbit și asurzit de firea mea arogantă. Cuvintele altora nu au ajuns până la mine și am crezut că eram mai bun decât ei, că aveam dreptate, când, de fapt, nu sunt mai bun decât niciunul dintre ei!” Începând din acel moment, îți vei înțelege și cunoaște cu adevărat neajunsurile și statura mică. Și, după aceea, când vei avea părtășie cu alții, le vei asculta cu atenție părerile și îți vei da seama: „Sunt atât de mulți oameni mai buni decât mine. Calibrul și capacitatea mea de înțelegere sunt medii, în cel mai bun caz.” Dându-ți seama de acest lucru, nu vei fi dobândit un strop de conștiință de sine? Experimentând asta și cugetând frecvent asupra ta conform cuvintelor lui Dumnezeu, vei fi capabil să dobândești o adevărată cunoaștere de sine care devine din ce în ce mai profundă. Vei putea vedea adevărul corupției tale, sărăcia și infamia ta, urâțenia ta deplorabilă și, în acel moment, îți va fi scârbă de tine și îți vei urî firea coruptă. Apoi, îți va fi ușor să te lepezi de tine. În acest mod experimentezi lucrarea lui Dumnezeu. Trebuie să reflectezi la efuziunile tale de corupție, conform cuvintelor lui Dumnezeu. Mai ales după ce ai dezvăluit o fire coruptă în orice fel de situație, trebuie să reflectezi frecvent asupra ta și să te cunoști. Apoi îți va fi ușor să-ți vezi clar esența coruptă și vei putea să-ți urăști din inimă corupția, trupul și pe Satana. Și, din inimă, vei putea să iubești adevărul și să lupți pentru el. În acest fel, firea ta arogantă se va diminua și, treptat, o vei alunga. Vei dobândi tot mai multă rațiune și îți va fi mai ușor să te supui lui Dumnezeu. În ochii celorlalți, vei părea mai statornic și mai hotărât și vei părea că vorbești mai obiectiv. Vei fi capabil să-i asculți pe alții și le vei da timp să vorbească. Atunci când ceilalți vor avea dreptate, îți va fi ușor să le accepți cuvintele, iar interacțiunile tale cu oamenii nu vor fi atât de solicitante. Vei fi capabil să cooperezi armonios cu oricine. Dacă așa îți îndeplinești datoria, nu vei avea atunci rațiune și umanitate? Aceasta este calea de a înlătura acest tip de fire coruptă.

– Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului I, „Ce înseamnă să urmărești adevărul (1)”

Firea intransigentă: la început, când nu avusese loc nicio schimbare în firea ta, nu ai înțeles adevărul, nici nu ai fost conștient că aveai o fire intransigentă și, când ai auzit adevărul, te-ai gândit în sinea ta: „Cum poate adevărul să descopere întotdeauna cicatricile oamenilor?” După ce l-ai auzit, ai simțit că erau drepte cuvintele lui Dumnezeu, dar, dacă după un an sau doi, nu ai pus niciun cuvânt la suflet, dacă nu ai acceptat niciunul, atunci aceasta este intransigență, nu-i așa? Dacă, după doi sau trei ani, nu a existat nicio acceptare, dacă nu a existat nicio schimbare în starea din tine și, deși nu ai rămas în urmă cu îndeplinirea datoriei și ai suferit mult, starea ta intransigentă nu a fost înlăturată deloc sau diminuată câtuși de puțin, atunci a existat vreo schimbare în acest aspect al firii tare? (Nu.) Atunci de ce alergi de colo-colo și lucrezi? Indiferent de motivul pentru care faci asta, alergi de colo-colo și lucrezi orbește, pentru că ai alergat și ai muncit atât de mult și, totuși, nu a existat nici cea mai mică schimbare în firea ta. Până când vine o zi în care te gândești brusc în sinea ta: „Cum se face că nu sunt capabil să spun nici măcar un singur cuvânt de mărturie? Viața-fire nu mi s-a schimbat deloc.” În acel moment, simți cât de gravă este această problemă și te gândești în sinea ta: „Sunt cu adevărat răzvrătit și intransigent! Nu sunt o persoană care urmărește adevărul! Nu am niciun loc pentru Dumnezeu în inima mea! Cum se poate numi asta credință în Dumnezeu? Cred în Dumnezeu de mai mulți ani și, totuși, nu trăiesc chipul omului, nici nu am inima aproape de Dumnezeu! Nu am pus la suflet nici cuvintele lui Dumnezeu; nici nu am vreun simț al reproșului sau vreo înclinație de a mă căi atunci când fac ceva greșit – nu este aceasta intransigență? Nu sunt un fiu al răzvrătirii?” Te simți tulburat. Și ce înseamnă faptul că te simți tulburat? Înseamnă că dorești să te căiești. Ești conștient de propria intransigență și răzvrătire și, în acest moment, firea ta începe să se schimbe. Fără să-ți dai seama, există anumite gânduri și dorințe în conștiința ta pe care vrei să le schimbi și nu te mai trezești într-un impas cu Dumnezeu. Te trezești că vrei să-ți îmbunătățești relația cu Dumnezeu, să nu mai fi atât de intransigent, să fii capabil să pui cuvintele lui Dumnezeu în practică în viața ta de zi cu zi, să le practici drept adevărurile-principii – ai această conștiință. Este bine că ești conștient de aceste lucruri, dar înseamnă asta că vei fi capabil să te schimbi imediat? (Nu.) Trebuie să treci prin mai mulți ani de experiență, timp în care vei avea o conștientizare și mai clară în inima ta și vei avea o nevoie puternică și, în sufletul tău, te vei gândi: „Nu e bine – trebuie să nu mai îmi irosesc timpul. Trebuie să urmăresc adevărul, trebuie să fac ceva adecvat. În trecut, îmi neglijam propriile îndatoriri, gândindu-mă doar la lucruri materiale, precum mâncarea și îmbrăcămintea și urmăream doar faima și câștigul. Drept urmare, nu am dobândit niciun adevăr. Regret asta și trebuie să mă căiesc!” În acest punct, pornești pe calea cea dreaptă a credinței în Dumnezeu. Atâta vreme cât oamenii încep să se concentreze asupra practicării adevărului, nu îi aduce asta cu un pas mai aproape de schimbările din firea lor? Indiferent cât de mult timp ai crezut în Dumnezeu, dacă îți poți simți propria nebulozitate – faptul că tot timpul doar ai rătăcit și că, după mai mulți ani de simplă rătăcire, nu ai dobândit nimic și încă te simți pustiu și dacă asta te face să te simți inconfortabil și începi să reflectezi asupra ta și simți că a nu urmări adevărul înseamnă să pierzi timp, atunci, într-un astfel de moment, vei realiza că acele cuvinte de îndemn ale lui Dumnezeu sunt iubirea Lui pentru om și te vei urî pentru că nu asculți cuvintele lui Dumnezeu și pentru că îți lipsesc atât de mult conștiința și rațiunea. Vei simți regret și, apoi, vei vrea să te comporți într-un mod nou și să trăiești cu adevărat înaintea lui Dumnezeu și îți vei spune: „Nu mai pot să Îl rănesc pe Dumnezeu. El a vorbit atât de mult și fiecare cuvânt a fost pentru beneficiul omului și pentru a-l îndrepta spre calea cea dreaptă. Dumnezeu e atât de încântător și atât de vrednic de iubirea omului!” Acesta este începutul transformării oamenilor. Este un lucru atât de bun să ai această recunoștință! Dacă ești atât de amorțit încât nici nu cunoști aceste lucruri, atunci ai dat de necaz, nu-i așa? Azi, oamenii realizează că, în credința în Dumnezeu, este esențial să citească mai mult din cuvintele Lui, că înțelegerea adevărului este cea mai importantă dintre toate, că aceasta și cunoașterea de sine sunt cruciale și că numai fiind capabili să practice adevărul și să facă din el realitatea lor înseamnă să intre pe calea cea dreaptă a credinței în Dumnezeu. Așadar, câți ani de experiență credeți că trebuie să aveți pentru a avea această cunoaștere și acest sentiment în inimă? Oamenii care sunt abili, care sunt intuitivi, care au o dorință puternică pentru Dumnezeu – astfel de oameni pot să fie capabili să se schimbe într-un an sau doi și să înceapă intrarea. Dar oamenii care sunt confuzi, care sunt amorțiți și grei de cap – cărora le lipsește intuiția – vor petrece trei sau cinci ani năuci, nefiind conștienți că nu au câștigat nimic. Dacă își îndeplinesc îndatoririle cu entuziasm, s-ar putea să petreacă mai mult de zece ani în confuzie și să nu aibă încă niciun câștig evident sau să nu fie capabili să vorbească despre mărturiile lor bazate pe experiențe. Numai când sunt dați afară sau alungați, se trezesc în sfârșit și se gândesc: „Chiar nu am deloc adevărul-realitate. Chiar nu am fost o persoană care urmărește adevărul!” Trezirea lor nu este cam tardivă în acest punct? Unii oameni rătăcesc năuci, sperând în mod constant să vină ziua lui Dumnezeu, dar fără să urmărească deloc adevărul. Drept urmare, mai mult de zece ani trec fără ca ei să aibă vreun câștig sau să fie capabili să împărtășească vreo mărturie. Numai când sunt emondați aspru și avertizați, simt, în sfârșit, cuvintele lui Dumnezeu străpungându-le inima. Cât de intransigente sunt inimile lor! Cum să fie bine pentru ei să nu fie emondați și pedepsiți? Cum să fie bine pentru ei să nu fie aspru disciplinați? Ce trebuie făcut pentru a-i determina să fie conștienți, să reacționeze? Cei care nu urmăresc adevărul nu vor vărsa nicio lacrimă până nu vor vedea sicriul. Numai după ce au făcut foarte multe lucruri demonice și rele, își dau seama și își spun: „S-a terminat credința mea în Dumnezeu? Oare Dumnezeu nu mă mai vrea? Am fost condamnat?” Încep să reflecteze. Când sunt negativi, simt că toți acești ani de credință în Dumnezeu au fost o risipă și sunt plini de resentimente și înclinați să renunțe la ei, crezându-se fără speranță. Dar când își vin în fire, realizează că: „Nu cumva îmi fac rău numai mie? Trebuie să mă pun iarăși pe picioare. Mi s-a spus că nu iubesc adevărul. De ce mi s-a spus asta? Cum nu iubesc adevărul? O, nu! Nu numai că nu iubesc adevărul, dar nici nu pot să pun în practică adevărurile pe care chiar le înțeleg! Aceasta este o manifestare a aversiunii față de adevăr!” Gândindu-se la asta, se simt plini de remușcări și, de asemenea, înfricoșați: „Dacă voi continua așa, cu siguranță voi fi pedepsit. Nu, trebuie să mă căiesc repede – firea lui Dumnezeu nu trebuie să fie ofensată.” În acest moment, este nivelul intransigenței lor redus? Este ca și cum un ac le-ar fi străpuns inima; ei simt ceva. Iar când ai acest sentiment, inima ta este stârnită, iar tu începi să te simți interesat de adevăr. De ce ai acest interes? Pentru că ai nevoie de adevăr. Fără adevăr, când ești emondat, nu te poți supune sau nu poți accepta adevărul și nu poți să rămâi ferm când ești încercat. Dacă ar fi să ajungi conducător, te-ai putea abține să nu fii un conducător fals și să nu mergi pe calea unui antihrist? Nu ai putea. Poți trece peste statut și lauda celorlalți? Poți trece peste situațiile în care ești pus și încercările care ți se dau? Te cunoști și te înțelegi prea bine și vei spune: „Dacă nu înțeleg adevărul, nu pot să trec peste toate astea – sunt un gunoi, nu sunt capabil de nimic.” Ce fel de mentalitate este aceasta? Asta înseamnă să ai nevoie de adevăr. Când vei fi la ananghie, când vei fi cel mai neajutorat, nu vei vrea decât să depinzi de adevăr. Vei simți că nu poți să depinzi de nimeni altcineva și că numai faptul de a depinde de adevăr poate să îți rezolve problemele și să îți permită să depășești emondările, încercările și ispitele și să te ajute să treci peste orice situație. Și cu cât depinzi mai mult de adevăr, cu atât mai mult vei simți că adevărul este bun, folositor și de cel mai mare ajutor ție și că poate să-ți rezolve toate dificultățile. În astfel de momente, vei începe să tânjești după adevăr. Când oamenii ajung în acest punct, oare firea lor coruptă începe să se diminueze sau să se schimbe puțin câte puțin? De când încep să înțeleagă și să accepte adevărul, felul în care oamenii văd lucrurile începe să se schimbe, după care și firile lor încep să se schimbe. Acesta este un proces lent. În stadiile incipiente, oamenii nu sunt capabili să perceapă aceste schimbări mărunte; dar când înțeleg și sunt capabili pe deplin să practice adevărul, încep să existe schimbări esențiale, iar ei sunt capabili să simtă astfel de schimbări. Din punctul în care oamenii încep să simtă dorință înfocată și sete de adevăr și doresc să îl caute, până în punctul în care li se întâmplă ceva și, pe baza înțelegerii pe care o au față de adevăr, sunt capabili să-l pună în practică, să îndeplinească voia lui Dumnezeu și să nu acționeze conform voinței lor și sunt capabili să-și biruie motivele și să-și biruie inima arogantă, răzvrătită, intransigentă și trădătoare, atunci, puțin câte puțin, nu devine adevărul viața lor? Și când adevărul devine viața ta, firile arogante, răzvrătite, intransigente și trădătoare din tine încetează să fie viața ta și nu te mai pot controla. Ce îndrumă comportamentul tău în acel moment? Cuvintele lui Dumnezeu. Când cuvintele lui Dumnezeu au devenit viața ta, a existat vreo schimbare? (Da.) Iar după aceea, cu cât te schimbi mai mult, cu atât mai mult se îmbunătățesc lucrurile. Acesta este procesul prin care se schimbă firile oamenilor, iar obținerea acestui efect ia mult timp.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar cunoașterea celor șase tipuri de firi corupte reprezintă adevărata cunoaștere de sine”