de Zheng Jie, China

În septembrie 2023, biserica a rânduit ca eu și Li Yang să cooperăm pentru a gestiona lucrarea de udare. Deoarece amândouă de-abia începuserăm să facem această datorie și nu eram familiarizate cu lucrarea, conducătorii au rugat-o pe Chen Lu să ne ajute. Chen Lu ne-a prezentat lucrarea, spunându-ne că trebuia să înțelegem situația udătorilor din fiecare biserică, să monitorizăm frecvent progresul lucrării de udare, să rezolvăm dificultățile și problemele udătorilor și pe ale nou-veniților, să ne concentrăm asupra udării și cultivării nou-veniților cu un calibru bun și să-i sprijinim și să-i ajutăm prompt pe nou-veniții care nu participau la adunări în mod regulat. În plus, trebuia să ne echipăm și cu adevăruri privind viziunile, pentru a îmbunătăți rezultatele lucrării de udare. După ce am auzit asta, m-am gândit: „Sunt foarte multe sarcini de stăpânit și trebuie să le monitorizăm în detaliu. Cu siguranță va fi nevoie de mult timp și trudă.” Am simțit o presiune în inima mea. Totuși, m-am gândit la faptul că biserica rânduise să fac o datorie foarte importantă. Acestea erau harul și înălțarea lui Dumnezeu, iar eu m-am simțit profund recunoscătoare. Nu puteam să-L dezamăgesc. Trebuia să mă bizui pe El în îndeplinirea lucrării.

Deoarece nu eram familiarizată cu lucrarea și trebuia să înțeleg fiecare aspect al lucrării în detaliu, uneori stăteam trează până foarte târziu, dar tot făceam tot ce puteam. Ulterior, mi-am dat seama că a face bine această datorie cerea mult timp și efort. Când nou-veniții aveau probleme sau dificultăți, acestea trebuiau rezolvate prompt. De asemenea, chestiuni precum sprijinul prompt oferit nou-veniților care nu participau la adunări în mod regulat, ce fel era calibrul acestora și ce înțelegeau ei și cum progresa cultivarea lor trebuiau, toate, monitorizate și înțelese în detaliu. Pentru a îndeplini bine aceste sarcini, eu și Li Yang am lucrat din zori până-n seară, zile la rând. Îmi simțeam mintea tulbure și capul greu și aveam o ușoară durere de cap, așa că m-am împotrivit puțin în inima mea. „A face această datorie nu e doar obositor psihic, ci și epuizant fizic. Chiar nu este ușor s-o faci bine! Înainte, doar udasem oameni în biserică și nu fusesem responsabilă de supravegherea lucrării. Nu îmi făceam atâtea griji și încă aveam timp liber; era relativ lejer. Acum, însă, sunt responsabilă de lucrarea de udare în atât de multe biserici și e mult mai împovărător și mai obositor decât înainte.” Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât mă simțeam mai înăbușită. Nu mai voiam să fac această datorie și voiam să fiu din nou o udătoare. Am început să mă gândesc să mă eschivez de la datoria mea. În mintea mea, mi-am făcut socoteala: „O să spun că, pur și simplu, calibrul meu e slab și că nu pot să fac lucrarea. Nu fac această datorie de foarte multă vreme și nu am preluat multe lucrări, așa că va fi mai ușor să predau totul după ce voi primi o altă datorie. Dacă preiau toată lucrarea, îmi va fi mai greu să propun să mi se schimbe datoria.” Prin urmare, am încetat să mai fiu la fel de sârguincioasă în îndeplinirea datoriei ca înainte. Eram lentă în a monitoriza progresul udării nou-veniților și amânam și tărăgănam lucrurile, astfel încât conducătorii să creadă că nu eram eficientă când lucram și că nu mă ridicam la înălțimea datoriei. În felul acesta, aveau să fie de acord cu demisia mea când o înaintam. În acel moment, Chen Lu monitoriza și lucrarea din alte câteva biserici, așa că eu și Li Yang trebuia să ne familiarizăm rapid cu situația, pentru a prelua responsabilitățile pe care le gestiona Chen Lu. Când Chen Lu ne-a vorbit despre situația din aceste biserici, mi-a fost teamă că, odată ce înțelegeam situația și responsabilitatea pentru lucrare îmi era transferată, avea să-mi fie mai greu să demisionez. Prin urmare, pentru a nu mă familiariza cu lucrarea, am folosit scuza că eram ocupată. Uneori, mă mustra puțin conștiința și mă gândeam: „Ar trebui să preiau aceste sarcini cât mai curând posibil, dar nu m-am grăbit să preiau lucrarea pentru că am vrut să mă scutesc de suferință și de epuizare. Asta nu înseamnă că protejez lucrarea bisericii! Totuși, dacă mă familiarizez cu aceste sarcini, nu voi putea pleca, iar trupul meu va suferi. În orice caz, dacă nu preiau eu lucrarea, o va face Li Yang. În plus, Chen Lu încă lucrează la asta cu jumătate de normă, așa că nu e ca și cum nu va fi nimeni care să facă aceste sarcini.” Când m-am gândit la asta, am încetat să-mi mai fac reproșuri. Ulterior, nu am vrut să mă implic atunci când Li Yang și Chen Lu discutau despre lucrare. Eram pur și simplu ca o persoană din afară. Chiar dacă știam că apăruseră probleme în lucrarea de udare, nu am încercat să mă gândesc la moduri de a le rezolva; nu mă gândeam decât cum să plec cât mai curând posibil. Deoarece încă nu înțelesesem situația acelor biserici, toată lucrarea a căzut pe umerii lui Li Yang. El nu se putea ocupa singur de toate și ofta toată ziua din cauza presiunii mari sub care se afla. Doar când am văzut că Li Yang era într-o stare proastă m-am simțit neliniștită. M-am gândit: „Starea proastă a lui Li Yang are legătură cu mine. Dacă aș fi fost capabilă să port o povară și să dobândesc un pic de simț al responsabilității, el nu ar fi fost atât de ocupat de unul singur, iar rezultatele lucrării s-ar fi îmbunătățit. Acum, rezultatele lucrării de udare nu sunt bune și sunt din ce în ce mai mulți nou-veniți care nu participă la adunări în mod regulat. Nou-veniții care au calibru nu sunt udați și cultivați la timp, iar intrarea lor în viață suferă pierderi. Tot acest rău l-am comis eu!”

După aceea, am început să reflectez asupra mea: de ce mă împotriveam atât să fac această datorie? M-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu care expun că, atunci când își fac datoria, oamenii aleg constant lucrarea ușoară și se feresc de dificultăți, și le-am căutat pentru a le citi. Dumnezeu spune: „Atunci când fac o datorie, oamenii aleg întotdeauna munca ușoară, care nu e obositoare, care nu implică înfruntarea intemperiilor. Acest lucru înseamnă să alegi sarcini ușoare și să te eschivezi de la cele grele și este o manifestare a râvnirii la confortul trupului. Ce altceva? (A se plânge mereu când datoria lor este puțin grea, puțin obositoare, când implică plata unui preț.) (A fi preocupat de mâncare și îmbrăcăminte și de plăcerile trupului.) Toate acestea sunt manifestări ale râvnirii la confortul trupului. Când o astfel de persoană vede că o sarcină este prea laborioasă sau riscantă, i-o vâră pe gât altcuiva; ea însăși face doar lucrare relaxantă și își găsește scuze, spunând că este de calibru slab, că îi lipsește capacitatea de lucru și că nu-și poate asuma această sarcină – când, de fapt, nu o face pentru că râvnește la confortul trupului. […] Indiferent cât de aglomerată este lucrarea bisericii sau cât de solicitante sunt datoriile lor, rutina și starea obișnuită a vieții lor nu sunt niciodată perturbate. Când vine vorba de orice mic detaliu al vieții lor trupești, nu sunt niciodată neglijenți, rânduiesc aceste lucruri perfect și sunt foarte stricți și serioși în această privință. Însă atunci când vine vorba de lucrarea casei lui Dumnezeu, oricât de mare ar fi problema și chiar dacă implică siguranța fraților și a surorilor, o tratează cu nepăsare. Nu le pasă nici măcar de acele lucruri care implică însărcinarea dată de Dumnezeu sau datoria pe care ar trebui să o facă. Nu își asumă absolut nicio responsabilitate. Acest lucru înseamnă să te complaci în confortul trupesc, nu-i așa? Sunt oamenii care se complac în confortul trupului potriviți pentru a îndeplini o datorie? De îndată ce aduce cineva în discuție subiectul îndeplinirii datoriei sau vorbește despre plata unui preț și despre a suferi greutăți, ei vor clătina din cap continuu. Au prea multe dificultăți, se plâng mereu și sunt plini de negativitate. Astfel de oameni sunt inutili, nu sunt calificați să-și îndeplinească îndatoririle și ar trebui eliminați” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (2)”]. Când am citit acest fragment din cuvintele lui Dumnezeu, inima mi s-a umplut de reproșuri. Când îmi făceam datoria, alegeam mereu lucrarea ușoară și, de îndată ce devenea laborioasă, voiam s-o pasez altora, în timp ce eu făceam una ușoară. Chiar găseam scuze, spunând că am un calibru slab, când, de fapt, voiam doar să mă dedau la confort. Dumnezeu spune că asemenea oameni nu I se supun lui Dumnezeu și că nu au frică de El și că-și pot abandona datoria în orice moment pentru a se deda la confort. Ei nu merită să facă îndatoriri și ar trebui eliminați. M-am gândit la tot ce făcusem în îndatoririle mele. După ce conducătorii au rânduit să fiu supraveghetoare, de îndată ce mi-am dat seama că eram responsabilă de multe biserici, că aveam un volum mare de muncă, că eram ocupată în fiecare zi, că uneori trebuia să stau trează până târziu și că datoria era foarte epuizantă psihic și fizic, m-am gândit că era prea laborios și obositor să fac această datorie în fiecare zi și m-am gândit să demisionez, pentru confortul trupului meu. Eram foarte conștientă că această datorie era extrem de importantă și că ar trebui să preiau lucrarea cât mai repede posibil, dar mi-a fost teamă că, dacă aș fi preluat prea multe lucrări, nu aș mai fi putut să plec. Prin urmare, am tergiversat în mod deliberat și am fost superficială, încercând să le arăt conducătorilor că aveam un calibru slab și că nu eram la înălțimea sarcinii, ca să fie de acord cu demisia mea. Când Chen Lu ne ajuta să ne familiarizăm cu lucrarea, mă prefăceam în mod deliberat că eram foarte ocupată și nu participam. Prin urmare, toată lucrarea a căzut pe Li Yang, ceea ce l-a supus unei presiuni mari și l-a adus într-o stare proastă. În lucrare au apărut din ce în ce mai multe probleme, și nici rezultatele udării nou-veniților nu erau bune. Toate aceste prejudicii aduse lucrării bisericii erau cauzate de faptul că mă dedam la confort și alegeam sarcinile ușoare, ferindu-mă de cele grele. Cei doi supraveghetori de dinainte întârziaseră deja lucrarea de udare și fuseseră demiși și, în acest moment critic, biserica rânduise ca eu să fac această datorie, ceea ce era o înălțare din partea lui Dumnezeu pentru mine. Ar fi trebuit să fiu atentă la intențiile Sale și să protejez lucrarea bisericii. Totuși, nu am avut deloc conștiință. De îndată ce a fost mult de lucru și trupul meu nu a mai putut să aibă parte de confort, m-am simțit potrivnică și am încercat toate metodele de a scăpa de însărcinarea mea, pentru o datorie mai ușoară. Am văzut lucrarea întârziind, dar nu am protejat-o. Am fost atât de înșelătoare, de ticăloasă și de detestabilă! De fapt, nu era vorba că nu puteam face lucrarea. În schimb, problema era natura mea prea egoistă, iar eu nu făceam lucrurile de care eram capabilă; nu dădeam dovadă de nicio loialitate față de Dumnezeu și eram inutilă în momentul critic. Chiar nu eram bună de nimic, nevrednică de a îndeplini îndatoriri! Când am înțeles asta, inima mi s-a umplut de reproșuri și de suferință, iar eu m-am rugat lui Dumnezeu să mă conducă să mă răzvrătesc împotriva trupului și să mă supun și să nu mai fiu pretențioasă în privința datoriei mele.

Ulterior, am citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu și am dobândit o oarecare înțelegere privind problema mea. Dumnezeu spune: „Care este atunci perspectiva omenirii corupte asupra vieții? Se poate spune că este aceasta: «Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate.» Toți oamenii trăiesc pentru ei înșiși; vorbind pe șleau, ei trăiesc pentru trup și doar pentru a-și pune mâncare în gură. Cum diferă această existență de cea a fiarelor? Nu există nicio valoare în a trăi astfel, fără a mai vorbi de vreo semnificație. Perspectiva unei persoane asupra vieții are legătură cu lucrurile pe care se bazează pentru a trăi în lume, cu lucrurile pentru care trăiește și cu felul cum trăiește – iar acestea sunt toate lucruri esențiale care există în natura umană. Disecând natura oamenilor, vei vedea că toți oamenii I se împotrivesc lui Dumnezeu. Toți sunt demoni și nu există nicio persoană cu adevărat bună. Doar disecând natura oamenilor, poți să le cunoști cu adevărat corupția și esența și să înțelegi ce sunt oamenii de fapt, ce le lipsește cu adevărat, cu ce ar trebui să fie echipați și cum ar trebui să trăiască o asemănare umană. Adevărata disecare a naturii unei persoane nu este ușoară și nu se poate face fără a experimenta cuvintele lui Dumnezeu sau a avea experiențe adevărate” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Ce ar trebui să se știe despre transformarea firii”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că reguli satanice precum „Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate”, „Viața este scurtă, așa că bucură-te de ea cât poți” și „Trăiește momentul pentru plăcere, pentru că viața este scurtă” prinseseră rădăcini în mine și deveniseră natura mea. Controlată de aceste gânduri și idei, am luat interesul propriu drept principiu în tot ce am făcut și nu m-am gândit decât dacă trupul meu se va putea bucura de confort sau nu. Credeam că, dacă trupul meu nu suferea, aceea era o binecuvântare. Aș fi făcut orice era benefic pentru trupul meu și nu aș fi făcut nimic ce nu era benefic pentru el; nu m-aș fi tratat niciodată rău. Când responsabilitatea față de lucrarea de udare a necesitat ca trupul meu să sufere, nu mi-au plăcut epuizarea și grija și am vrut să fac o datorie mai ușoară. Eram foarte conștientă că lucrarea de udare fusese afectată și că ar fi trebuit să mă familiarizez cu lucrarea cât mai repede posibil și să-mi asum îndatoririle, dar eram îngrijorată că, dacă preluam îndatoririle, ar fi fost greu să demisionez, așa că am stat deoparte și am privit cum lucrarea de udare era întârziată, ca o persoană din afară căreia nu-i păsa. Faptul că biserica a rânduit să fac această datorie însemna că Dumnezeu mă înălța, dar eu mă gândeam constant să o evit. Asta a dus la rezultate proaste ale lucrării de udare și a întârziat creșterea în viață a nou-veniților. Asta însemna să fac rău, să mă împotrivesc lui Dumnezeu, și era detestabil în ochii Lui!

Mai târziu, am citit unele dintre cuvintele lui Dumnezeu și am ajuns să-mi dau seama că faptul de a mă deda mereu la confortul trupesc ar fi avut consecințe grave. Dumnezeu Atotputernic spune: „Lucrul în care te complaci astăzi reprezintă chiar ceea ce îți distruge viitorul, în timp ce durerea pe care o înduri astăzi este chiar ceea ce te protejează. Trebuie să fii conștient în mod clar de aceste lucruri, pentru a evita să cazi pradă ispitelor din care ți se va părea greu să scapi și să eviți să intri din greșeală în ceața densă și să nu mai fii niciodată în stare să găsești soarele. Atunci când ceața densă se va împrăștia, te vei afla în toiul judecății zilei celei mari” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea de răspândire a Evangheliei este și lucrarea de mântuire a omului”). „Trupul omului este ca șarpele: substanța trupului e să facă rău vieții omului. Atunci când trupul tău face tot ce vrea, viața ta devine o pierdere. Trupul este al Satanei. Mereu adăpostește dorințe extravagante; întotdeauna se gândește la sine și își dorește mereu tihnă și vrea să se complacă în confort, fără anxietate, sau vreun sentiment de urgență, desfătându-se în trândăvie. Dacă-l satisfaci până la un anumit punct, în cele din urmă, te va devora. Cu alte cuvinte, dacă îl satisfaci de data aceasta, data viitoare îți va cere să-l satisfaci din nou. Acesta are întotdeauna dorințe extravagante și noi cerințe și profită de faptul că îi faci pe plac trupului pentru a te face să-l prețuiești și mai mult și să trăiești în confortul acestuia – și, dacă nu vei putea să-l biruiești niciodată, în cele din urmă, te vei distruge. Dacă poți să câștigi viață înaintea lui Dumnezeu și care va fi finalul tău sunt lucruri care depind de modul în care practici răzvrătirea împotriva trupului. Dumnezeu te-a mântuit și te-a ales și te-a predestinat, dar dacă astăzi nu ești dispus să-L mulțumești, nu ești dispus să pui adevărul în practică și nu ești dispus să te răzvrătești împotriva propriului trup cu o inimă cu adevărat iubitoare de Dumnezeu, în cele din urmă te vei ruina și vei îndura astfel o suferință extremă. Dacă mereu îi faci pe plac trupului, Satana te va înghiți treptat, lăsându-te fără viață sau fără atingerea Duhului, până când va veni ziua când în tine nu va fi decât întuneric. Când vei trăi în întuneric, vei fi fost luat captiv de Satana, nu Îl vei mai avea pe Dumnezeu în inima ta, iar în acel moment Îi vei nega existența și Îl vei părăsi” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Numai iubirea față de Dumnezeu este credința adevărată în Dumnezeu”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am văzut că, dacă prețuiești constant trupul și te dedai la confortul trupesc, atunci vei fi devorat treptat de Satana. Până la urmă, toate persoanele de acest fel vor fi condamnate și eliminate de Dumnezeu. Mi-am dat seama că eram într-un mare pericol. M-am gândit la perioada în care am început să fac această datorie. Încă eram oarecum dispusă să fiu atentă la intențiile lui Dumnezeu și, când eram negativă și superficială, conștiința mă mustra oarecum. Mai târziu, când am fost prinsă în capcana trupului, m-am gândit doar la cum să evit suferința și epuizarea trupului și am vrut să demisionez cât mai curând posibil, pentru a trece la o altă datorie. Am lucrat încet în mod deliberat și m-am prefăcut că sunt incompetentă, de teamă că nu voi putea renunța la datoria mea dacă mi-aș face bine lucrarea. În cele din urmă, asta a dus la diverse probleme în lucrarea de udare, iar intrarea în viață a nou-veniților a fost serios afectată. Deși trupul meu era satisfăcut, în momentul critic, când era nevoie urgentă de oameni pentru lucrarea bisericii, nu am arătat considerație față de intenția lui Dumnezeu și nu am îndeplinit îndatoririle pe care s-ar fi cuvenit să le fac. În schimb, m-am gândit doar să fug și am lăsat fărădelegi în urma mea. Tratându-mi datoria în acest fel, L-am trădat pe Dumnezeu. M-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu: „Este absolut firesc și justificat ca oamenii să ducă la bun sfârșit însărcinările pe care le încredințează Dumnezeu lor. Aceasta este responsabilitatea supremă a omului și este la fel de importantă ca propria lui viață. Dacă tratezi însărcinările de la Dumnezeu cu ușurință, aceasta este cea mai gravă trădare a lui Dumnezeu. Făcând astfel, ești mai deplorabil decât Iuda și ar trebui să fii blestemat” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cum să cunoști natura omului”). Mi-am dat seama că a-ți trata datoria într-un mod superficial și neglijent va rezulta în prejudicii aduse lucrării bisericii. Aceasta este o trădare gravă a lui Dumnezeu și lucrul pe care El îl urăște cel mai mult. În cele din urmă, vei fi cu siguranță condamnat și eliminat. Am simțit teamă în inima mea și, în ultimă instanță, am văzut clar că a urmări confortul trupesc aduce calamități, nu o binecuvântare, și că să arăt considerație față de trup m-ar putea costa cu adevărat viața. În cazul în care tot nu mă pocăiam și continuam să urmăresc confortul trupesc, atunci, la fel ca Satana, aveam să fiu distrusă de Dumnezeu! Nu mai puteam trăi după otrăvuri satanice și trebuia să mă răzvrătesc împotriva trupului și să practic în conformitate cu cerințele lui Dumnezeu, pentru a-mi face bine datoria.

M-am gândit la atitudinea lui Noe față de însărcinarea dată lui de Dumnezeu, așa că am căutat cuvintele lui Dumnezeu pentru a le citi. Dumnezeu spune: „Întregul proces de construcție a arcei a fost plin de dificultăți. Pentru moment, să lăsăm deoparte modul în care Noe a trecut prin rafalele de vânt, soarele arzător și ploaia torențială, căldura toridă și frigul aprig și cele patru anotimpuri, an după an. Haideți să vorbim mai întâi despre ce misiune colosală a fost construirea arcei, despre pregătirea diverselor materiale și despre multitudinea de dificultăți cu care s-a confruntat în cursul construirii acesteia. […] Confruntat cu tot soiul de necazuri, situații dificile și provocări, Noe nu s-a dat în lături. Chiar și atunci când unele dintre sarcinile sale de inginerie mai dificile au eșuat frecvent și s-au deteriorat lucruri, deși Noe se simțea supărat și neliniștit în inima lui, când se gândea la cuvintele lui Dumnezeu, când se gândea la fiecare cuvânt pe care Dumnezeu i l-a poruncit și la faptul că Dumnezeu l-a înălțat, atunci se simțea deseori extrem de motivat: «Nu pot să renunț, nu pot să abandonez ceea ce Dumnezeu mi-a poruncit și mi-a încredințat să fac; aceasta este însărcinarea dată de Dumnezeu și, din moment ce am acceptat-o, din moment ce am auzit cuvintele rostite de Dumnezeu și glasul lui Dumnezeu și, din moment ce am acceptat acest lucru din partea lui Dumnezeu, atunci ar trebui să mă supun în mod absolut, lucru care ar trebui realizat de o ființă umană.» Prin urmare, indiferent cu ce fel de dificultăți s-a confruntat, indiferent ce fel de batjocură sau defăimare a întâmpinat, indiferent cât de epuizat i-a devenit trupul, cât de obosit, el nu s-a lepădat de ceea ce îi fusese încredințat de Dumnezeu și a păstrat constant în minte fiecare cuvânt din ceea ce spusese și poruncise Dumnezeu. Indiferent cum se schimbau circumstanțele lui, oricât de mare era dificultatea cu care se confrunta, el avea încredere că nimic din toate acestea nu va dura la nesfârșit, că doar cuvintele lui Dumnezeu nu vor trece niciodată și doar ceea ce a poruncit Dumnezeu să se facă se va îndeplini cu siguranță. Noe a avut în el credința adevărată în Dumnezeu și supunerea pe care trebuia să o aibă, și a continuat să construiască arca pe care Dumnezeu îi ceruse să o construiască. Zi după zi, an după an, Noe a îmbătrânit, dar credința lui nu s-a diminuat și nu a existat nicio schimbare în atitudinea și hotărârea lui de a termina însărcinarea dată de Dumnezeu. Deși au existat momente în care trupul lui s-a simțit obosit și epuizat, s-a îmbolnăvit și în inima lui era slab, hotărârea și perseverența lui de a îndeplini însărcinarea dată de Dumnezeu și de a se supune cuvintelor lui Dumnezeu nu s-au diminuat. Pe parcursul anilor în care Noe a construit arca, el a practicat ascultarea și supunerea față de cuvintele pe care le spusese Dumnezeu și a practicat, de asemenea, adevărul important că o ființă creată și o persoană obișnuită se cuvine să îndeplinească însărcinarea dată de Dumnezeu” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Excursul trei: Cum Noe și Avraam au ascultat de cuvintele lui Dumnezeu și I s-au supus (Partea a doua)”]. După ce am citit acest fragment, m-am simțit profund rușinată. Când Dumnezeu i-a cerut lui Noe să construiască arca, Noe știa cât de dificil avea să fie și știa și că, pentru construirea ei, ar fi trebuit să muncească din greu și să plătească un mare preț. Totuși, indiferent cât de mari au fost dificultățile, Noe tot a acceptat însărcinarea dată de Dumnezeu, fără nicio alegere proprie. El nu și-a luat în considerare interesele și I s-a supus lui Dumnezeu cu o inimă simplă, acceptând însărcinarea dată de El și făcând tot posibilul pentru a construi arca după cerințele Sale. După ce a perseverat timp de o sută douăzeci de ani, a terminat în cele din urmă arca. Noe a acceptat însărcinarea dată de Dumnezeu fără compromisuri și a fost loial și supus. Umanitatea lui a fost excelentă! În comparație cu Noe, eram prea lipsită de umanitate. Dacă nu puteam suporta aceste mici greutăți acum și voiam să trec la o datorie mai ușoară, atunci într-adevăr nu eram demnă nici măcar să fiu numită om.

Ulterior, am citit mai multe dintre cuvintele lui Dumnezeu și am dobândit o oarecare înțelegere privind intenția Sa. Dumnezeu spune: „Să mănânci și să bei cuvintele lui Dumnezeu, să te rogi și să te instruiești, să accepți povara lui Dumnezeu și să accepți însărcinările pe care ți le încredințează – toate acestea sunt pentru ca tu să ai o cale înainte. Cu cât porți mai multe poveri pentru însărcinarea dată de Dumnezeu, cu atât îți va fi mai ușor să fii desăvârșit de El. Unii oameni nu sunt nici măcar dispuși să coopereze cu ceilalți în a-L sluji pe Dumnezeu atunci când sunt chemați să o facă; aceștia sunt oameni leneși care râvnesc la confort. Cu cât ți se cere mai mult să cooperezi cu ceilalți pentru a sluji, cu atât mai multe experiențe vei avea. Întrucât ai mai multe poveri și experiențe, vei avea mai multe șanse să fii desăvârșit. De aceea, dacă Îl poți sluji pe Dumnezeu cu sinceritate, atunci vei fi atent la povara lui Dumnezeu; în acest fel, vei avea mai multe șanse să fii desăvârșit de Dumnezeu. Tocmai un asemenea grup de oameni sunt în curs de desăvârșire în acest moment” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Fiți atenți la intențiile lui Dumnezeu pentru a atinge desăvârșirea”). Dumnezeu m-a binecuvântat cu ocazia de a mă instrui să-mi fac datoria, ca să dobândesc adevărul și să fiu desăvârșită. Trebuia să o prețuiesc! Deși gestionarea lucrării de udare este solicitantă și obositoare, există multe oportunități de a dobândi adevărul și de a fi desăvârșit de Dumnezeu. Deși îndatoririle pe care le făcusem înainte erau mai relaxante și mai comode, asupra mea se abătuseră mai puține probleme, ceea ce însemna că aveam mai puține oportunități de a căuta adevărul și că viața mea creștea lent. Acum înțelegeam într-un final motivul pentru care Dumnezeu vrea ca oamenii să se răzvrătească împotriva trupului lor și să poarte mai multe poveri; în aceasta se regăsește foarte mult din iubirea lui Dumnezeu. Când mi-am schimbat mentalitatea, nu mi s-a mai părut că sufeream, cu toate că datoria mea era puțin mai solicitantă, și eram dispusă să mă supun și să accept din adâncul inimii această datorie. Am început să iau în mod activ inițiativa de a mă familiariza cu lucrarea și și am luat inițiativa de a o întreba pe Chen Lu orice nu știam cum să fac. Nu am îndrăznit să mai amân, temându-mă că, dacă Chen Lu ar fi început să îndeplinească alte îndatoriri înainte să pricep ce se întâmpla în biserici, acest lucru ar fi întârziat lucrarea. Mai târziu, eu și Li Yang am cooperat pentru a monitoriza lucrarea în timp util, iar rezultatele lucrărilor de udare au fost mai bune decât înainte. Nou-veniții participau activ la adunări și, de asemenea, erau dispuși să își îndeplinească îndatoririle și să predice Evanghelia.

După un timp, ne-am familiarizat cu lucrarea, iar conducătorii ne-au cerut mie și lui Li Yang să ne împărțim lucrarea, fiecare dintre noi fiind responsabil de câteva biserici. Făcând asta, aveam să putem monitoriza lucrarea mai în detaliu. După ce ne-am împărțit lucrarea, am observat că rezultatele lucrării de udare în bisericile de care eram responsabilă nu erau bune. Erau mulți nou-veniți care nu se adunau în mod regulat și exista o lipsă de udători. Bisericile de care era responsabil Li Yang erau mai bune și aveau mulți udători, așa că datoria lui era puțin mai ușoară. Când am văzut starea bisericilor după ce ne-am împărțit lucrarea, nu am vrut să preiau aceste biserici, simțind că, de îndată ce aș fi făcut-o, aș fi fost și mai ocupată și mai obosită decât înainte. Totuși, când m-am gândit că Li Yang era mai familiarizat cu bisericile sale și că împărțirea sarcinilor în acest fel facilita monitorizarea lucrării, m-am supus. Ulterior, din ce în ce mai mulți nou-veniți au venit după ce au auzit Evanghelia, având nevoie urgentă de a fi udați, dar bisericile de care eram responsabilă duceau lipsă de udători. A trebuit să dedic mult mai mult timp și energie în lucrarea mea decât de obicei și, când am văzut că Li Yang era mai puțin ocupat, am regretat că am împărțit lucrarea cu el. În acest moment, mi-am dat seama că voiam din nou să arăt considerație față de trup. M-am gândit la cum lăsasem deja o fărădelege în urma mea din cauză că mi-am prețuit trupul și am împiedicat lucrarea bisericii. Nu puteam să-I rănesc din nou inima lui Dumnezeu, așa cum făcusem în trecut. Indiferent cât de greu sau de obositor era, trebuia să perseverez. Odată ce intențiile mele au fost corecte, am avut credința să mă apuc de treabă. Ulterior, rezultatele lucrării de udare au fost puțin mai bune decât de obicei, iar lucrarea nu a fost întârziată. Am ajuns să înțeleg cu adevărat că, dacă ai intenția corectă în îndeplinirea datoriei și cooperezi cu sârguință, fără a arăta considerație față de trup, atunci ai parte de conducerea și de binecuvântarea lui Dumnezeu, iar inima ta se simte liniștită și împăcată. Slavă lui Dumnezeu!