de Xiao Cong, China

În decembrie 2023, îmi făceam datoria de udare și răspundeam de lucrarea de udare de la mai multe biserici. La vremea aceea, eram deosebit de proactiv în datoria mea și aveam o înțelegere de bază a situației nou-veniților. Până în martie 2024, numărul nou-veniților din Biserica Jianglin crescuse treptat, iar supraveghetorul a rânduit ca eu să fiu responsabil de lucrarea de udare de la această biserică. Întrucât această biserică era destul de departe de celelalte biserici de care eram responsabil, iar situația generală nu era bună, supraveghetorul mi-a amintit că, dacă nu mă puteam întâlni cu nou-veniții la timp, ar trebui să le scriu mai multe scrisori udătorilor, pentru a înțelege cum se descurcau nou-veniții. Pe atunci, am încuviințat fără să ezit.

O săptămână mai târziu, supraveghetorul mi-a scris ca să mă întrebe despre lucruri precum stările și dificultățile recente ale nou-veniților și despre datoriile pentru care aceștia erau potriviți. Văzând aceste întrebări, m-am gândit în sinea mea: „Abia am preluat responsabilitatea pentru lucrarea de udare de la biserica Jianglin și înțeleg doar în linii mari situația nou-veniților, având puține detalii. I-am promis supraveghetorului că mă voi concentra asupra monitorizării modului în care se descurcă nou-veniții, dar, până acum, nu i-am monitorizat chiar corespunzător. Dacă răspund sincer, ce va crede supraveghetorul despre mine? Va crede că sunt superficial și că nu fac o lucrare reală? Va crede că, deși mă ocup de udare de ceva vreme, încă nu știu nici măcar cum să monitorizez lucrarea și că am un calibru slab? Prin urmare, mă va disprețui?” Gândindu-mă la asta, nu am vrut să-i răspund. Nu puteam, însă, nici să nu-i răspund. Chiar intrasem într-un impas. Oricum aș fi dat-o, tot nu era bine. În acel moment, mi-a venit o idee: „Dacă le scriu chiar acum udătorilor din Biserica Jianglin și lămuresc lucrurile înainte de a-i răspunde supraveghetorului, atunci acesta nu va crede că am capacități de lucru slabe, că sunt superficial și că nu fac lucrare reală.” Așadar, le-am scris repede udătorilor din Biserica Jianglin. După ce am terminat scrisoarea, tot eram neliniștit. M-am gândit în sinea mea: „Dacă udătorii nu-mi răspund rapid, iar eu nu-i scriu prompt supraveghetorului pentru că încă aștept, oare își va face o impresie proastă despre mine? În acest caz, s-ar putea să fie expus faptul că nu am monitorizat lucrarea în mod corespunzător. În acest fel, nu numai că n-aș reuși să-mi păstrez mândria și statutul, dar aș ajunge și să am o dilemă, iar dacă supraveghetorul mă va întreba ulterior care-i motivul, nu voi avea o explicație bună. Trebuie să-i răspund mai întâi supraveghetorului. Dar ce-aș putea spune oare ca el să creadă că există motive întemeiate pentru faptul că răspund atât de târziu? Supraveghetorul a pus foarte multe întrebări, iar dacă aș spune că am monitorizat toate aceste probleme, nu ar fi realist, așa că voi zice doar că am scăpat din vedere o problemă, că scriu acum o scrisoare pentru a o monitoriza și că urmează să-i dau un feedback complet după ce voi primi răspunsurile. Astfel, supraveghetorul nu va spune nimic despre mine. La urma urmei, oamenii nu se gândesc la toate problemele în mod cuprinzător – a omite una sau două este normal.” Așa că i-am răspuns supraveghetorului în acest fel. Câteva zile mai târziu, udătorii din Biserica Jianglin mi-au răspuns, dându-mi detalii despre situația nou-veniților, iar eu i-am raportat supraveghetorului aceste lucruri punct cu punct. El nu a spus nimic, iar eu m-am simțit ușurat, gândindu-mă: „Ce bine că nu am raportat situația cu sinceritate! Altfel, supraveghetorul ar fi crezut cu siguranță că am o gândire limitată și mi-ar fi pus la îndoială capacitățile de lucru, sau ar fi crezut că sunt superficial și că nu fac o lucrare reală. Dacă s-ar fi întâmplat asta, nu aș fi putut să-mi păstrez imaginea bună în ochii lui.”

Într-o zi, în timpul unei adunări, am citit în cele mai recente cuvinte ale lui Dumnezeu că aceia care aparțin categoriei diavolilor sunt mincinoși înrăiți. Mi-am amintit cum am răspuns la scrisoarea supraveghetorului. Era clar că nu monitorizasem situația nou-veniților, dar am pretins că am scăpat din vedere o singură chestiune. Și eu mințeam și înșelam când acționam și am vrut să mă destăinui și să vorbesc despre starea mea înșelătoare. Însă apoi m-am răzgândit: „Mi-am dat osteneala să mint până acum. Nu a fost tocmai pentru a-mi păstra imaginea favorabilă în ochii supraveghetorului? Dacă m-aș destăinui acum, oare toate «eforturile» mele anterioare n-ar fi în zadar? Ca să nu mai vorbim de faptul că mi-aș știrbi reputația și mi-aș pierde statutul; în plus, supraveghetorul mă va considera foarte intrigant și viclean. Las-o baltă! Dacă nu spun nimic, nimeni nu va ști.” Așa că nu m-am destăinuit. După adunare, m-am gândit la cum a spus Dumnezeu că aceia care mint în mod obișnuit își prețuiesc foarte mult interesele și că, atunci când sunt la mijloc mândria și statutul lor, fac orice pentru a minți și a înșela. Nu eram și eu la fel? Am mințit că am monitorizat lucrarea doar pentru a-mi păstra mândria și statutul. Nu era comportamentul meu la fel ca al unui diavol? Dându-mi seama de asta, m-am simțit extrem de neliniștit și speriat. Așa că m-am destăinuit supraveghetorului în legătură cu această problemă.

Ulterior, am căutat cuvintele lui Dumnezeu referitoare la starea mea, pentru a intra în adevăr. Am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Intențiile oamenilor înșelători sunt mult mai complicate decât ale oamenilor cinstiți. Considerentele lor au prea multe fațete: ei trebuie să-și ia în considerare faima, câștigul și statutul, precum și reputația și prestigiul; și trebuie să-și protejeze interesele – toate acestea, fără să-i lase pe ceilalți să vadă vreun defect și fără să se dea de gol, deci trebuie să-și frământe creierii pentru a născoci minciuni. În plus, oamenii înșelători au dorințe mari, exagerate și multe pretenții. Trebuie să născocească moduri de a-și atinge scopurile, deci trebuie să continue să mintă și să trișeze și, când spun mai multe minciuni, trebuie să ascundă mai multe minciuni. De aceea, viața unei persoane înșelătoare este cu atât de mult mai epuizantă și mai dureroasă decât cea a unei persoane cinstite. Unii oameni sunt relativ cinstiți. Dacă pot să urmărească adevărul, să reflecteze asupra lor, indiferent ce minciuni au spus, să recunoască șiretlicurile pe care le-au făcut, oricare ar fi fost acestea, privindu-le în lumina cuvintelor lui Dumnezeu, pentru a le diseca și a le înțelege, iar apoi, schimbându-le, atunci vor fi capabili să se elibereze de mare parte din minciunile și șiretlicurile lor, în nu mai mult de câțiva ani. Atunci, ei vor fi devenit persoane care sunt în esență cinstite. A trăi în acest fel nu numai că îi eliberează de multă durere și epuizare, dar le și aduce liniște și fericire. Sub multe aspecte, ei vor scăpa de constrângerile faimei, câștigului și statutului, ale vanității și mândriei și vor trăi în mod firesc o viață descătușată și eliberată. Însă oamenii înșelători au mereu motive ascunse în spatele discursului și acțiunilor lor. Ei născocesc tot soiul de minciuni pentru a-i induce în eroare și a-i păcăli pe ceilalți și, de îndată ce sunt expuși, se gândesc la modalități de a-și ascunde minciunile. Chinuiți în multe feluri, și ei simt că viețile lor sunt epuizante. Este suficient de epuizant pentru ei să spună atât de multe minciuni în fiecare situație cu care se confruntă, iar să trebuiască, după aceea, să ascundă acele minciuni este și mai epuizant. Tot ce spun ei este menit a îndeplini un scop, așa că ei consumă multă energie mentală pe fiecare cuvânt pe care-l rostesc. Iar când au terminat de vorbit, se tem că i-ai văzut așa cum sunt de fapt, deci trebuie să-și frământe creierii și pentru a-și ascunde minciunile, explicându-ți insistent lucruri, încercând să te convingă că nu te mint sau nu te înșeală, că sunt persoane bune. Oamenii înșelători tind să facă aceste lucruri” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Practica fundamentală pentru a fi o persoană cinstită”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că oamenii cu o fire înșelătoare reflectează asupra problemelor într-un mod extrem de complicat. Ei încearcă să-și protejeze mândria și statutul, asigurându-se în același timp că alții nu le văd niciunul dintre defecte. Dacă le amenință ceva mândria și statutul, își vor stoarce creierii să născocească o minciună și să-și acopere scornelile. Când supraveghetorul a scris pentru a monitoriza situația nou-veniților, trebuia să menționez, pur și simplu, în răspunsul meu care aspecte fuseseră monitorizate și care nu. Era o chestiune foarte simplă. Însă eu o complicam prea mult. Mă îngrijoram că, dacă aș fi răspuns sincer, acest lucru mi-ar fi expus carențele privind datoria mea și că supraveghetorul ar fi putut să se îndoiască de capacitatea mea de lucru și să mă desconsidere. Așa că m-am gândit ca mai întâi să mă lămuresc în privința situației nou-veniților și apoi să răspund. În acest fel, puteam acoperi faptul că lucrarea de monitorizare pe care o făceam era inadecvată. Dar mă îngrijoram și că, dacă aș fi așteptat să înțeleg clar situația înainte de-a răspunde, supraveghetorul ar fi crezut că trag de timp cu răspunsul și, în acel caz, ar fi putut fi expus faptul că nu-i monitorizasem pe nou-veniți în mod adecvat, iar imaginea mea de persoană sârguincioasă și responsabilă ar fi fost știrbită. Așa că l-am mințit pe supraveghetor, spunând că era o singură problemă pe care nu o monitorizasem. În același timp, le-am scris repede udătorilor ca să obțin informații despre nou-veniți, iar apoi i-am raportat supraveghetorului informațiile pe care le adunasem, dând impresia că făceam, într-adevăr, o lucrare reală. Chiar am depus eforturi foarte mari pentru a-mi proteja mândria și statutul, recurgând la subterfugii și intrigi. Eram extrem de viclean! De fapt, Dumnezeu scrutează adâncurile inimii omenești. El știa tot ce făceam. Puteam să-i înșel pe oameni, dar nu-L puteam înșela pe Dumnezeu, căci El vede totul. Dacă nu mă pocăiam și nu mă schimbam acum, cu siguranță că Dumnezeu avea să mă elimine. Trebuia să urmăresc urgent adevărul și să-mi schimb firea vicleană.

Mai târziu, am vizionat un videoclip cu o mărturie bazată pe experiență intitulat: „Am trăit bucuria de a fi o persoană cinstită.” Videoclipul includea un fragment din cuvintele lui Dumnezeu care mi-a oferit o oarecare înțelegere a căii pe care mergeam. Dumnezeu Atotputernic spune: „În cazul în care sunteți conducător sau lucrător, vă este frică de casa lui Dumnezeu dacă pune întrebări și vă supraveghează lucrarea? Vă este teamă că va descoperi casa lui Dumnezeu defecte și abateri în lucrarea voastră și vă va emonda? Vă este teamă că, după ce Cei de mai sus vă vor cunoaște calibrul și statura reală, vă vor vedea într-o lumină diferită și nu vă vor lua în calcul pentru promovare? Dacă ai aceste temeri, acest lucru dovedește că motivațiile tale nu sunt de dragul lucrării bisericii, ci lucrezi de dragul reputației și al statutului, ceea ce demonstrează că ai firea unui antihrist. Dacă ai firea unui antihrist, ești pasibil să mergi pe calea antihriștilor și să comiți tot răul făcut de antihriști. Dacă, în inima ta, nu te temi că îți va supraveghea casa lui Dumnezeu lucrarea și ești capabil să oferi răspunsuri reale la întrebările și cercetările Celui de mai sus, fără a ascunde nimic, și să spui tot ce știi, atunci, indiferent dacă ceea ce spui este corect sau greșit, indiferent de corupția pe care o dezvălui, chiar dacă dezvălui firea unui antihrist, nu vei fi în niciun caz caracterizat drept antihrist. Cheia stă în măsura în care ești capabil să-ți cunoști propria fire de antihrist și ești capabil să cauți adevărul pentru a rezolva această problemă. Dacă ești o persoană care acceptă adevărul, firea ta de antihrist poate fi remediată. Dacă știi prea bine că ai firea unui antihrist și totuși nu cauți adevărul pentru a o înlătura, dacă încerci chiar să ascunzi sau să minți cu privire la problemele care apar și să te sustragi de la răspundere și dacă nu accepți adevărul atunci când ești supus emondării, atunci aceasta este o problemă serioasă și nu ești cu nimic diferit de un antihrist. Știind că ai firea unui antihrist, de ce nu îndrăznești să o înfrunți? De ce nu poți să o abordezi sincer și să spui: «Dacă Cel de mai sus Se interesează de lucrarea mea, voi spune tot ce știu și, chiar dacă lucrurile rele pe care le-am făcut ies la iveală, iar El nu mă mai folosește odată ce află și îmi pierd statutul, tot voi spune clar ce am de spus»? Teama ta de supraveghere și de întrebări din partea casei lui Dumnezeu cu privire la lucrarea ta dovedește că îți prețuiești statutul mai mult decât adevărul. Nu este aceasta firea unui antihrist? A prețui statutul mai presus de toate reprezintă firea unui antihrist” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul opt: Ar vrea ca alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu (Partea a doua)”]. Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că a nu îndrăzni să raportezi cu sinceritate lucrurile atunci când conducătorii și lucrătorii se interesează de lucrare și o supraveghează, și chiar a ascunde adevărul de dragul reputației și al statutului, înseamnă că ești o persoană cu firea antihriștilor și care merge pe calea lor. Comparând acest lucru cu propria stare, când supraveghetorul m-a întrebat despre nou-veniții de care eram responsabil, erau multe chestiuni pe care nu le înțelegeam clar, dar mi-a fost teamă că, dacă aș fi raportat cu sinceritate și supraveghetorul ar fi văzut că nu monitorizasem problemele în mod corespunzător, atunci ar fi crezut că sunt superficial sau chiar mi-ar fi pus la îndoială capacitatea de lucru, ceea ce mi-ar fi afectat reputația și statutul. Așa că am mințit și am recurs la înșelăciune. Nu era aceasta aceeași fire ca a unui antihrist? De fapt, pe de o parte, supraveghetorul monitoriza lucrarea pentru a-mi aminti să am în vedere faptul dacă lucrarea de udare fusese monitorizată și implementată corespunzător, astfel încât, dacă nu fusese implementată corespunzător, să pot face prompt acest lucru, evitând astfel întârzieri în progresul lucrării de udare din cauza unei omisiuni de moment. Acest lucru avea scopul de a-mi reaminti ce am de făcut și de a mă ajuta. Mai mult, prin faptul că supraveghetorul se interesa cu privire la situația nou-veniților, dacă în lucrarea de udare ar fi existat abateri, am fi putut să avem părtășie despre acestea și să le abordăm prompt. În acest fel, supraveghetorul proteja interesele bisericii. Ar fi trebuit să raportez sincer, spunând tot ce știam, iar în ceea ce privește chestiunile pe care nu le monitorizasem corespunzător, ar fi fost în regulă dacă m-aș fi grăbit, pur și simplu, să le implementez și să le monitorizez. Însă îmi prețuiam foarte mult reputația și statutul și, confruntat cu faptul că supraveghetorul mă observa atent, nu am îndrăznit să admit că nu-mi făcusem bine treaba. În schimb, l-am mințit și l-am înșelat pe supraveghetor. Acest lucru ar fi putut duce la necorectarea la timp a abaterilor, ceea ce ar fi întârziat intrarea în viață a nou-veniților. Într-adevăr, puneam reputația și statutul mai presus de orice altceva. În datoria mea, încercam mereu să-mi protejez reputația și statutul, complotând și manipulând. În ce fel aveam vreun dram de sinceritate sau de loialitate?

Într-o zi, am citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Faptul că Dumnezeu le cere oamenilor să fie cinstiți dovedește că El chiar îi detestă și îi antipatizează pe oamenii înșelători. Antipatia lui Dumnezeu față de oamenii înșelători este o antipatie față de modul în care aceștia fac lucrurile, față de firile și, de asemenea, față de intențiile lor și de mijloacele lor de a înșela; Dumnezeu disprețuiește toate aceste lucruri. Dacă oamenii înșelători sunt capabili să accepte adevărul, să-și recunoască firea înșelătoare și dacă sunt dispuși să accepte mântuirea lui Dumnezeu, atunci și ei au o speranță să fie mântuiți, deoarece Dumnezeu nu Se arată părtinitor față de nimeni, și nici adevărul nu o face. Și astfel, dacă vrem să devenim oameni care sunt plăcuți de Dumnezeu, primul lucru pe care trebuie să-l facem este să ne schimbăm principiile de conduită personală, să nu mai trăim după filosofii satanice, să nu ne mai bazăm pe minciuni și înșelăciuni ca să ne trăim viețile și să ne eliberăm de toate minciunile și să încercăm să fim oameni cinstiți. Atunci, opinia lui Dumnezeu despre noi se va schimba. Înainte, oamenii se bazau întotdeauna pe minciuni, prefăcătorie și înșelăciune când trăiau printre alții și considerau filosofiile satanice drept bază pentru existența lor, drept viețile lor și drept fundament pentru conduita lor. Era ceva ce Dumnezeu detesta. Printre non-credincioși, dacă rostești cuvinte cinstite, dacă spui adevărul și încerci să fii o persoană cinstită, atunci vei fi defăimat, judecat și respins. Așadar, urmezi tendințe lumești și trăiești după filosofii satanice; devii tot mai iscusit la minciuni și tot mai înșelător. De asemenea, înveți să folosești mijloace perfide pentru a-ți atinge țelurile și a te proteja. Devii tot mai prosper în lumea Satanei și, drept rezultat, te afunzi tot mai mult în păcat, până când nu mai poți ieși. În casa lui Dumnezeu, lucrurile stau exact invers. Cu cât ești mai capabil să minți și să fii înșelător, cu atât mai mult li se va face aleșilor lui Dumnezeu lehamite de tine și te vor respinge. Dacă refuzi să te căiești și continui să te agăți de filosofiile și logica satanică și, de asemenea, folosești uneltiri și strategii și tactici sofisticate pentru a te deghiza și a «te ambala», atunci ai toate șansele să fii dezvăluit și eliminat. Și asta, din cauză că Dumnezeu îi detestă pe oamenii înșelători. Numai oamenii cinstiți pot prospera în casa lui Dumnezeu, iar toți cei înșelători vor fi respinși și eliminați, în cele din urmă. Acest lucru a fost predestinat de mult timp de Dumnezeu. Numai oamenii cinstiți pot primi o parte din Împărăția Cerurilor. Dacă nu încerci să fii o persoană cinstită și dacă nu experimentezi și practici în direcția urmăririi adevărului, dacă nu îți expui hidoșenia și nu te destăinui, atunci nu vei fi niciodată capabil să primești lucrarea Duhului Sfânt și să obții aprobarea lui Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Practica fundamentală pentru a fi o persoană cinstită”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că Lui Îi plac oamenii cinstiți și Îi repugnă cei vicleni, pentru că oamenii vicleni mint și înșală mereu, indiferent de situația cu care se confruntă, și consideră filosofiile satanice drept temelie a supraviețuirii lor și nu practică deloc adevărul. Reflectând la cauza vicleniei mele, am văzut că trăiam după zicalele: „Fiecare om pentru el însuși și diavolul îl ia pe cel mai din spate”, „Oamenii au nevoie de mândria lor așa cum un copac are nevoie de scoarță” și „Un om își lasă numele în urmă oriunde stă, așa cum gâsca scoate țipete oriunde zboară”. Trăiam după aceste otrăvuri satanice, acordând o mare importanță mândriei, statutului și intereselor personale. Indiferent cu ce situație mă confruntam, odată ce erau în joc mândria și statutul meu, îmi storceam creierii și făceam orice era necesar pentru a acoperi adevărul. După ce procedam astfel, mă gândeam chiar că așa acționează oamenii deștepți, că doar nesăbuiții și netoții spun adevărul. Îmi aduc aminte că, atunci când eram la școală, odată am încurcat temele și am lăsat o parte neterminată. Îmi era teamă să nu-mi stric imaginea de elev bun în ochii profesorului, așa că l-am mințit, spunând că îmi uitasem tema acasă și că mă voi întoarce să o iau la prânz. Apoi am terminat în grabă tema și am predat-o în acea după-amiază. Acum că Îl găsisem pe Dumnezeu, încă trăiam după gânduri și perspective satanice. Pentru a-mi păstra imaginea în ochii supraveghetorului și a-mi ascunde problemele și neajunsurile, am recurs la șiretlicuri și înșelăciune pentru a acoperi adevărul. Chiar și mai târziu, când mi-am dat seama că ar trebui să fiu o persoană cinstită și să am părtășie deschis, m-am îngrijorat că, dacă m-aș fi destăinuit, toate eforturile mele anterioare ar fi fost în zadar și că supraveghetorul m-ar fi considerat extrem de intrigant și de viclean. Așa că nu am vrut să vorbesc sincer. Lui Dumnezeu Îi plac oamenii cinstiți, pentru că aceștia au curajul să-și asume responsabilitatea atunci când se confruntă cu probleme și au curajul să-și înfrunte neajunsurile atunci când acestea sunt dezvăluite, iar după aceea, pot căuta adevărul și pot rezolva aceste lucruri. Cu cât astfel de oameni își fac mai mult îndatoririle, cu atât pricep mai bine principiile și obțin rezultate mai bune. Dar eu nu dădeam dovadă de niciunul dintre aceste comportamente. Mă străduiam întotdeauna să-mi maschez și să-mi acopăr defectele, încercând chiar să-mi înșel frații și surorile. Mă asemănam oare în vreun fel cu o persoană cinstită? Ceea ce manifestam era o imagine satanică necinstită și înșelătoare. Dacă nu mă pocăiam, cu siguranță că Dumnezeu m-ar fi disprețuit și m-ar fi respins, iar eu mi-aș fi pierdut șansa la mântuire.

Mai târziu, am citit două fragmente din cuvintele lui Dumnezeu și am găsit o cale de practică. Dumnezeu Atotputernic spune: „Oamenii cred că fără propriile interese – că dacă ar fi să-și piardă interesele – nu ar fi capabili să supraviețuiască. Este de parcă supraviețuirea lor este inseparabilă de propriile interese, prin urmare, majoritatea oamenilor sunt orbi la toate, mai puțin la propriile interese. Ei își văd propriile interese ca fiind mai presus decât orice altceva, trăiesc pentru propriile interese și a-i face să renunțe la acestea este ca și cum le-ai cere să renunțe la viețile lor. Așadar, ce-ar fi de făcut în aceste circumstanțe? Oamenii trebuie să accepte adevărul. Numai când înțeleg adevărul pot să vadă esența propriilor interese; numai atunci pot începe să renunțe la ele și să se răzvrătească împotriva lor și să fie capabili să suporte durerea de-a renunța la ceea ce iubesc atât de mult. Iar când poți să faci asta și să te lepezi de propriile interese, te vei simți mai destins și mai liniștit în inima ta și, procedând așa, îți vei fi biruit trupul” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cunoașterea firii este temelia schimbării acesteia”). „Ca să fii o persoană cinstită, trebuie mai întâi să-ți deschizi inima, astfel încât toți să poată să o cerceteze, să vadă tot ceea ce gândești și să îți privească adevărata față. Nu trebuie să încerci să te deghizezi sau să te ascunzi. Doar atunci ceilalți vor avea încredere în tine și vor considera că ești o persoană cinstită. Aceasta este o practică fundamentală și o premisă pentru a fi o persoană cinstită. […] Dacă dorești să fii o persoană cinstită, atunci, indiferent dacă te afli înaintea lui Dumnezeu sau a altor oameni, ar trebui să poți oferi o explicație sinceră și deschisă pentru starea ta lăuntrică și pentru cuvintele din inima ta. Este ușor de realizat asta? Necesită o perioadă de pregătire, precum și rugăciune frecventă către Dumnezeu și încredere în El. Trebuie să te instruiești ca să spui simplu și deschis cuvintele din inima ta, cu privire la toate lucrurile. Cu acest tip de instruire, poți face progrese” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Practica fundamentală pentru a fi o persoană cinstită”). Cuvintele lui Dumnezeu au clarificat calea de practică. Pentru a înlătura o stare vicleană, trebuie să renunți la interesele personale, să nu iei în considerare mândria sau statutul personal și să I te destăinui lui Dumnezeu în toate lucrurile. În îndatoririle mele, ar trebui să raportez prompt orice problemă sau neajuns personal, fără a ține cont de mândria mea sau de statutul meu, și ar trebui să pun pe primul loc interesele casei lui Dumnezeu. Chiar dacă, spunând adevărul, frații și surorile îmi văd problemele și neajunsurile în îndatoririle mele și apoi mă desconsideră, tot trebuie să abordez corect situația. Doar practicând destăinuirea și vorbitul din inimă pot deveni o persoană cinstită. Prin urmare, am luat o decizie fermă că, pe viitor, când voi întâmpina din nou dificultăți și probleme în îndatoririle mele, indiferent cum m-ar privi frații și surorile mele, trebuia să mă destăinui și să le dezvălui gândurile și acțiunile mele și să fiu o persoană cinstită în ochii lui Dumnezeu.

În timpul unei adunări, o nou-venită de care eram responsabil, Xiao Ya, mi-a adresat o întrebare despre predicarea Evangheliei și, la momentul respectiv, am avut părtășie pe scurt, dar mai târziu am descoperit că înțelegerea mea era deviată și că nu putea rezolva deloc problema lui Xiao Ya. Mai târziu, supraveghetorul m-a întrebat despre discuția mea cu Xiao Ya, iar eu m-am gândit în sinea mea: „Dacă scriu cu sinceritate despre părtășia mea cu Xiao Ya, supraveghetorul va crede cu siguranță că, deși sunt udător, nu pot să am părtășie clar nici măcar despre o problemă atât de măruntă și că nu pot face o lucrare reală. Poate că voi pomeni doar în treacăt despre asta și nu voi scrie ce s-a întâmplat cu adevărat.” În timp ce mă gândeam la acest lucru, am simțit că era greșit. Nu eram oare viclean? Chiar dacă era posibil ca alții să nu știe ce făcusem, Dumnezeu îmi scruta inima. Dumnezeu iubește oamenii cinstiți, iar eu ar trebui să fiu o persoană cinstită și să spun adevărul. Până la urmă, am scris cu sinceritate. Și când am făcut asta, mi s-a luat în sfârșit greutatea de pe inimă și am simțit o ușurare imensă. După aceea, am avut părtășie cu Xiao Ya la timp și mi-am corectat abaterile. Mai târziu, pe măsură ce interacționam în viață cu frații și cu surorile și îmi făceam îndatoririle, practicam faptul de-a fi o persoană cinstită, și chiar dacă uneori, când erau în joc interesele mele, eram tentat să acționez cu viclenie, sub îndrumarea cuvintelor lui Dumnezeu, alegeam să le spun adevărul fraților și surorilor mele. Ori de câte ori i-am informat cu sinceritate pe frații și pe surorile care-mi erau parteneri sau pe supraveghetor, aceștia nu m-au criticat niciodată pentru că nu mă descurcam bine. Dimpotrivă, m-au atenționat, m-au ajutat și au avut părtășie cu mine despre adevărurile-principii. În inima mea, m-am simțit împăcat și eliberat și nu am mai fost la fel de epuizat ca înainte. Cuvintele lui Dumnezeu m-au ajutat să-mi recunosc firea vicleană și să-mi dau seama că a practica potrivit cuvintelor lui Dumnezeu, a îndrăzni să spui adevărul și a-ți deschide sufletul nu sunt lucruri rușinoase. De fapt, cu cât mă destăinui mai mult, cu atât mă simt mai statornic și mai eliberat. Slavă lui Dumnezeu că mi-a permis să dobândesc aceste lucruri!