de Abby, Statele Unite

Slujeam ca diaconiță de evanghelizare în biserică. Pe lângă faptul că răspândeam eu însămi Evanghelia, supravegheam și urmăream îndeplinirea datoriei de către lucrătorii evanghelici. Eram foarte atentă la cei care aveau tendința de a fi superficiali în îndatoririle lor. De exemplu, eram atentă să înțeleg situațiile potențialilor lor destinatari ai Evangheliei și modurile lor de a avea părtășie și de a mărturisi. Uneori, când constatam că nu sunt responsabili în îndeplinirea îndatoririlor lor, îi emondam și le expuneam problemele. Cu toate acestea, pe unii frați și unele surori care, în general, își îndeplineau cu sârguință îndatoririle, îi întrebam doar pe scurt dacă întâmpină dificultăți. Nu am luat niciodată în considerare că ar putea să nu-și îndeplinească responsabilitățile sau să fie delăsători. Chiar m-am gândit: „Dacă le urmăresc lucrarea prea îndeaproape, vor crede că nu am încredere în ei? Dacă își formează opinii negative despre mine, va fi stânjenitor să interacționez cu ei.” Prin urmare, rareori le urmăream sau le supravegheam lucrarea în detaliu.

Într-o zi, am primit un mesaj de la sora care colabora cu mine. Ea spunea că Sonia nu era responsabilă ca evanghelizatoare, retrăgându-se când întâmpina dificultăți și provocând întârzieri în lucrare. M-a surprins acest mesaj și m-am întrebat: „Ar putea fi o greșeală? De obicei, Sonia e foarte sârguincioasă în îndeplinirea îndatoririlor sale. Cum se putea ca ea să aibă astfel de probleme?” Deși am promis că voi analiza situația, nu credeam că s-au întâmplat într-adevăr astfel de lucruri. Așa că am întrebat-o doar în treacăt pe Sonia despre situația ei referitoare la predicarea Evangheliei. Ea mi-a spus că, recent, întâmpinase unele dificultăți în predicarea Evangheliei. Unii dintre potențialii destinatari ai Evangheliei aveau multe noțiuni religioase, în timp ce alții nu-i răspundeau la mesaje. În acel moment, m-am gândit: „Oare ar trebui să îi verific lucrarea ca să văd dacă există vreo problemă?” Dar apoi m-am gândit: „De obicei, Sonia are o atitudine bună față de îndatoririle sale. Dacă îi verific temeinic lucrarea, va simți oare că nu am încredere în ea și că mă îndoiesc de ea? Dacă da, va fi atât de stânjenitor când ne vom vedea zilnic! Dacă își formează o părere negativă despre mine, va fi greu să colaborez cu ea în viitor. În plus, Sonia a fost diaconiță de evanghelizare, deci, ar trebui să știe cum să lucreze pentru a obține rezultate. Ea nu va fi iresponsabilă și nu se va retrage în fața dificultăților. Din moment ce a menționat unele motive, precis se confruntă cu dificultăți reale.” Așa că nu m-am interesat mai departe. Câteva zile mai târziu, sora care colabora cu mine a raportat din nou că Sonia nu era responsabilă în predicarea Evangheliei, că nu depunea eforturi în ce privește părtășia și mărturisirea în fața potențialilor destinatari ai Evangheliei. De data aceasta, am simțit că ceva nu e în regulă. Din moment ce sora care colabora cu mine îmi tot semnalase problemele Soniei, nu mai puteam ignora situația. Așadar, am avut imediat o discuție cu Sonia, cerându-i situații detaliate despre fiecare potențial destinatar al Evangheliei. Această verificare a scos într-adevăr la iveală unele probleme. Unii dintre potențialii ei beneficiari ai Evangheliei participaseră la două sau trei adunări, dar ea nu știa nimic despre situațiile lor, nu le cunoștea problemele și noțiunile. Unor potențiali destinatari ai Evangheliei le-a trimis doar câteva mesaje scurte de salut, fără să mai comunice cu ei apoi și fără să aibă părtășie. Ba chiar a renunțat la destul de mulți potențiali destinatari potriviți ai Evangheliei. Văzând aceste probleme, am fost șocată. Comportamentul Soniei era complet diferit de impresia pe care mi-o făcuse. Eu aveam impresia că este sârguincioasă și responsabilă în îndatoririle sale, așa că am avut mare încredere în ea când i-am urmărit lucrarea, crezând că nu va avea nicio problemă. Chiar și atunci când am observat unele probleme la ea, nu le-am luat în serios. Am început să-mi pun întrebări: de ce aveam atâta încredere în ea? De ce nu i-am urmărit și nu i-am înțeles lucrarea în detaliu, cum am făcut cu alții? Mi-am făcut reproșuri profunde. Deși acum îi descoperisem problemele, până la urmă era prea târziu să repar pierderile cauzate deja.

Reflectând, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Conducătorii falși au un defect fatal: au încredere în oameni prea repede, bazându-se pe propriile închipuiri. Iar acest lucru este provocat de faptul că nu înțeleg adevărul, nu-i așa? Cum dezvăluie cuvântul lui Dumnezeu esența omenirii corupte? De ce ar trebui să aibă ei încredere în oameni, când Dumnezeu nu are? Conducătorii falși sunt prea aroganți și neprihăniți de sine, nu-i așa? Ceea ce își spun este: «Nu se poate să fi judecat greșit această persoană, nu ar trebui să existe nicio problemă cu această persoană pe care am considerat-o potrivită; cu siguranță nu este o persoană care se dedă la mâncare, băutură și distracții sau căreia îi place confortul și urăște munca asiduă. Categoric este de nădejde și demnă de încredere. Nu se va schimba; dacă ar face-o, ar însemna că m-am înșelat în privința ei, nu-i așa?» Ce fel de logică este asta? Ești vreun soi de expert? Ai vedere cu raze X? Ai acea abilitate specială? Ai putea să trăiești cu o persoană un an sau doi, dar ai fi în stare să vezi cine este cu adevărat, fără un mediu potrivit care să-i dezvăluie întru totul natura-esență? Dacă nu ar fi dezvăluită de Dumnezeu, ai putea trăi alături de ea trei sau chiar cinci ani, și tot te-ai lupta să vezi exact ce fel de natură-esență are. Și cu cât devine acest lucru mai adevărat atunci când o vezi rar și ești rareori cu această persoană? Conducătorii falși au încredere într-o persoană, cu inima ușoară, în funcție de o impresie trecătoare sau bazându-se pe aprecierea pozitivă făcută de altcineva și îndrăznesc să încredințeze lucrarea bisericii unei astfel de persoane. În acest caz, nu sunt extrem de orbi? Nu acționează imprudent? Și oare conducătorii falși nu sunt extrem de iresponsabili când lucrează astfel?” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (3)”]. Dumnezeu expune că falșii conducători sunt iresponsabili în lucrarea lor și că sunt aroganți și neprihăniți de sine, crezând că pot să judece corect oamenii, și astfel au încredere oarbă în oameni, ceea ce duce la pierderi în lucrare. Fusesem și eu iresponsabilă în privința Soniei. Mă gândisem că, deoarece ea slujise anterior ca diaconiță de evanghelizare și primise evaluări destul de bune pentru îndatoririle ei anterioare, probabil că nu va cauza probleme. Mă simțisem liniștită și o lăsasem să facă lucruri nesupravegheată, așa că îi verificasem doar în mod mecanic lucrarea de fiecare dată. Când au apărut neajunsuri în lucrare și sora care colabora cu mine a raportat problemele Soniei, eu tot nu am crezut, gândindu-mă că Sonia nu este genul acela de persoană. O întrebam doar ca o formalitate cum merg lucrurile și aveam încredere oarbă în Sonia pe baza unor scuze inventate de ea. Abia când sora care colabora cu mine mi-a amintit a doua oară, atunci am urmărit, tardiv, lucrarea Soniei. Dar la momentul acela, răul fusese deja făcut. Dumnezeu le cere supraveghetorilor să supravegheze și să urmărească lucrarea. Eu însă am avut încredere oarbă în oameni, fără să fac lucrare concretă. Fusesem cu adevărat iresponsabilă! Când am conștientizat acest lucru, m-au cuprins remușcările și vinovăția.

Mai târziu, am continuat să caut îndrumare: de ce nu supravegheasem lucrarea Soniei? În timpul devoționalelor, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Expresia «Nu te îndoi de oamenii pe care îi angajezi și nu îi angaja pe cei de care te îndoiești» este una pe care majoritatea oamenilor au auzit-o anterior. Credeți că această expresie este corectă sau incorectă? (Este incorectă.) Întrucât credeți că este incorectă, de ce poate încă să vă influențeze în viața reală? Când vă veți confrunta cu astfel de chestiuni, această părere va ieși la iveală. Vă va tulbura într-o anumită măsură și, odată ce vă tulbură, lucrarea voastră va fi compromisă. Așadar, dacă ești de părere că este incorectă și ai stabilit că este incorectă, de ce ești influențat în continuare de ea și de ce o mai folosești ca să te consolezi? (Deoarece nu înțeleg adevărul, oamenii nu reușesc să practice conform cuvintelor lui Dumnezeu, așa că vor considera filosofia Satanei pentru interacțiunile lumești drept principiul sau criteriul lor de practicare.) Acesta este unul dintre motive. Mai sunt și altele? (Deoarece această expresie este relativ conformă cu interesele trupești ale oamenilor, iar ei vor acționa în mod natural pe baza acesteia atunci când nu înțeleg adevărul.) Oamenii nu sunt așa doar când nu înțeleg adevărul; chiar și când înțeleg adevărul, s-ar putea să nu fie capabili să practice în conformitate cu adevărul. Este corect faptul că această expresie e «relativ conformă cu interesele trupești ale oamenilor». Oamenii preferă să urmeze un truc viclean sau o filosofie satanică privind interacțiunile lumești pentru a-și proteja interesele trupești decât să practice adevărul. În plus, au o bază pentru a proceda așa. Care este această bază? Este faptul că această expresie este larg acceptată de mase ca fiind corectă. Când fac lucruri în conformitate cu această expresie, acțiunile lor pot fi valide în fața tuturor celorlalți, iar ei pot fi scutiți de critici. Indiferent dacă o privim dintr-o perspectivă morală sau legală, ori din perspectiva noțiunilor tradiționale, este o practică și o opinie care are susținere. Astfel, când nu ești dispus să practici adevărul sau când nu-l înțelegi, preferi să Îl ofensezi pe Dumnezeu, să încalci adevărul și să te retragi într-un loc care nu încalcă o cerință morală minimă. Și care este acest loc? Este cerința minimă de a «nu te îndoi de oamenii pe care îi angajezi și de a nu-i angaja pe cei de care te îndoiești». Dacă te retragi în acest loc și acționezi în conformitate cu această expresie, vei avea liniște sufletească. De ce îți dă liniște sufletească? Pentru că toți ceilalți gândesc așa. Mai mult, nutrești în inima ta și ideea că legea nu poate fi aplicată când toți sunt infractori, spunându-ți: «Toți gândesc așa. Dacă practic în conformitate cu această expresie, nu va conta dacă Dumnezeu mă condamnă, de vreme ce oricum nu pot să-L văd pe Dumnezeu sau să-L ating pe Duhul Sfânt. Măcar în ochii celorlalți, sunt văzut ca o persoană cu trăsături umane, cineva cu puțină conștiință.» Alegi să trădezi adevărul de dragul acestor «trăsături umane», de dragul de a-i face pe oameni să te privească fără ostilitate în ochii lor. Atunci toți vor avea o părere bună despre tine, nu vei fi criticat, vei duce o viață confortabilă și vei avea liniște sufletească – ceea ce cauți este liniștea sufletească. Este această liniște sufletească o manifestare a iubirii cuiva față de adevăr? (Nu, nu este.) Ce fel de fire este, așadar? Cuprinde înșelăciune? Da, există înșelăciune în ea” (Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Anexa unu: Ce este adevărul”). Privindu-mă în lumina cuvintelor lui Dumnezeu, mi-am dat seama că nu supravegheasem lucrarea Soniei pentru că fusesem condusă de filosofia satanică pentru interacțiuni lumești, care zice: „Nici nu te îndoi de cei de care te servești, nici nu te servi de cei de care te îndoiești.” Crezusem că a te servi de cineva înseamnă că acesta este mai presus de orice îndoială; altfel, ar însemna să nu am încredere în persoana respectivă. Îmi făcusem griji că, dacă cercetez în detaliu lucrarea Soniei, ea ar putea simți că nu am încredere în ea și și-ar putea forma o prejudecată față de mine. Așa că nu am urmărit lucrarea ei și nu mi-am îndeplinit responsabilitatea, cauzând întârzieri în lucrare. Folosisem justificarea aparent legitimă: „Nici nu te îndoi de cei de care te servești, nici nu te servi de cei de care te îndoiești” ca scuză pentru a nu supraveghea și a nu verifica lucrarea, doar pentru a evita să jignesc pe cineva ca să-mi pot proteja reputația și statutul. Ceea ce dezvăluisem era firea mea satanică egoistă și înșelătoare. Deși credeam în Dumnezeu și Îl urmam, mâncam și beam cuvintele Lui și îmi făceam datoria, nu am considerat cuvintele lui Dumnezeu drept principii pentru comportamentul și acțiunile mele, iar când mi se întâmpla ceva, tot mă bazam pe filosofii satanice pentru a rezolva problemele, neglijând supravegherea sau inspectarea lucrării și neîndeplinindu-mi responsabilitățile datoriei mele. Mă împotrivisem lui Dumnezeu și Îl trădasem. M-am speriat conștientizând acest lucru și am recunoscut și că traiul potrivit filosofiilor satanice nu putea decât să-mi facă rău.

Mai târziu, am citit încă un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Credeți că părerea «Nu te îndoi de oamenii pe care îi angajezi și nu îi angaja pe cei de care te îndoiești» este corectă? Reprezintă această expresie adevărul? De ce ar folosi această expresie în lucrarea casei lui Dumnezeu și în a-și face datoria? Care este problema aici? «Nu te îndoi de oamenii pe care îi angajezi și nu îi angaja pe cei de care te îndoiești» sunt, în mod clar, cuvintele non-credincioșilor, cuvinte care vin de la Satana – prin urmare, de ce le tratează ca fiind adevărul? De ce nu poate spune dacă sunt corecte sau greșite? Acestea sunt, în mod evident, cuvintele omului, cuvintele omenirii corupte, pur și simplu, nu sunt adevărul, sunt în completă contradicție față de cuvintele lui Dumnezeu și nu ar trebui să servească drept criteriu pentru acțiunile oamenilor, comportamentul lor și închinarea față de Dumnezeu. Prin urmare, cum ar trebui abordată această expresie? Dacă ești într-adevăr capabil de discernământ, ce fel de adevăr-principiu ar trebui să utilizezi în locul acesteia pentru a servi drept principiu de practică? Ar trebui să fie «să-ți îndeplinești datoria cu toată inima, cu tot sufletul și cu toată mintea». A acționa cu toată inima, cu tot sufletul și cu toată mintea înseamnă să nu fii constrâns de nimeni; înseamnă să existe o singură inimă și minte, și nu mai mult. Aceasta este responsabilitatea și datoria ta și ar trebui să o îndeplinești bine, pentru că a face asta este absolut firesc și justificat. Indiferent de problemele pe care le întâmpini, ar trebui să acționezi conform principiilor. Ocupă-te de ele așa cum se cuvine; dacă emondarea este necesară, așa să fie, iar dacă se impune demiterea, așa să fie. Pe scurt, acționează pe baza cuvintelor lui Dumnezeu și a adevărului. Nu acesta este principiul? Nu reprezintă acesta exact opusul expresiei «Nu te îndoi de oamenii pe care îi angajezi și nu îi angaja pe cei de care te îndoiești»? Ce înseamnă să nu te îndoiești de cei pe care îi angajezi și să nu-i angajezi pe cei de care te îndoiești? Înseamnă că, dacă ai angajat o persoană, nu ar trebui să te îndoiești de ea, ar trebui să dai drumul frâielor, să nu o supraveghezi și să o lași să facă ce vrea; iar dacă te îndoiești de ea, atunci nu ar trebui să o angajezi. Nu asta înseamnă? Acest lucru este teribil de greșit. Omenirea a fost profund coruptă de Satana. Fiecare persoană are o fire satanică și este capabilă să-L trădeze pe Dumnezeu și să se împotrivească lui Dumnezeu. Ai putea spune că nimeni nu este de încredere. Chiar dacă o persoană jură până la capătul pământului, nu este de niciun folos, întrucât oamenii sunt constrânși de firile lor corupte și nu se pot controla. Ei trebuie să accepte judecata și mustrarea din partea lui Dumnezeu înainte de a putea rezolva problema firii lor corupte și să înlăture temeinic problema împotrivirii și a trădării față de Dumnezeu – să înlăture rădăcina păcatelor oamenilor. Toți cei care nu au trecut prin judecata și purificarea din partea lui Dumnezeu și nu au obținut mântuirea nu sunt de încredere. Nu sunt vrednici de încredere. Prin urmare, atunci când folosești pe cineva, trebuie să-l supraveghezi și să-l direcționezi. De asemenea, trebuie să-l emondezi și să ai în mod frecvent părtășie cu privire la adevăr și numai în acest fel vei putea să vezi clar dacă poate să fie folosit în continuare. Dacă există unii oameni care pot să accepte adevărul, acceptă emondarea, sunt capabili să-și îndeplinească datoria cu loialitate și care progresează mereu în viața lor, atunci numai aceștia sunt oameni care pot fi într-adevăr folosiți” (Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Anexa unu: Ce este adevărul”). Cuvintele lui Dumnezeu le arată oamenilor o cale de practică. Indiferent dacă acest lucru mi-ar afecta reputația sau interesele personale, principiul pe care ar trebui să-l susțin este să-mi fac datoria în conformitate cu cerințele lui Dumnezeu. Ca supraveghetoare, sarcina mea este să supraveghez și să urmăresc lucrarea. Indiferent despre cine este vorba, cât timp face parte din domeniul meu de responsabilitate, trebuie să supraveghez și să urmăresc ce face persoana respectivă. Dacă văd că omul acela este superficial, iresponsabil sau încalcă principiile, ar trebui să îl ajut, să îl corectez și să îl emondez. Dacă totuși nu se îndreaptă, trebuie să fie redistribuit sau demis. Nu ar trebui să scap frâiele din mână și să am încredere oarbă în oameni, deoarece acestea sunt manifestări de iresponsabilitate și de nesăbuință. Am fost profund corupți de Satana și, de multe ori, trăim în conformitate cu firile noastre corupte, fiind superficiali în îndatoririle noastre și recurgând la înșelăciuni pentru a ne lenevi. Înainte ca firile noastre corupte să fie curățite, nimeni nu este demn de încredere. Prin urmare, oamenii au nevoie de conducători și de lucrători care să îi supravegheze. Aceasta e și pentru a îndemna oamenii să își facă mai bine datoria. Deși Sonia fusese diaconiță de evanghelizare și era, de obicei, sârguincioasă și responsabilă în datoria sa, după ce fusese demisă, ea trăise în starea de a se limita ca având un calibru slab. Ea devenise oarecum negativă și pasivă în noua sa îndatorire, ceea ce a făcut ca multe lucrări să nu fie finalizate în timp util. Cât timp lucrarea ei nu fusese urmărită și supravegheată, nu reușisem să descopăr sau să abordez la timp problema stării ei.

Am mai citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu și am dobândit câteva căi de urmat pentru a face lucrare concretă. Dumnezeu spune: „Indiferent ce lucrare importantă săvârșește un lider sau un lucrător și care este natura acestei lucrări, prioritatea sa numărul unu este să înțeleagă și să priceapă modul în care se desfășoară lucrarea. El trebuie să fie personal acolo pentru a urmări lucrurile și pentru a pune întrebări, obținându-și informațiile direct de la sursă. Nu trebuie pur și simplu să se bazeze pe zvonuri sau să asculte rapoartele altor oameni. În schimb, trebuie să observe cu ochii lui situația personalului și cum progresează lucrarea și să înțeleagă ce dificultăți există, dacă vreun domeniu este în contradicție cu cerințele Celui de mai sus, dacă există încălcări ale principiilor, dacă există tulburări sau perturbări, dacă există sau nu o lipsă a echipamentului necesar sau a materialelor de instruire conexe privind lucrarea profesională – trebuie să rămână la curent cu toate acestea. Indiferent câte rapoarte ascultă sau cât de multe informații adună din zvonuri, niciunul dintre aceste lucruri nu e mai bun decât o vizită personală; este mai precis și mai de încredere să vadă lucrurile cu propriii ochi. Odată ce se familiarizează cu toate aspectele situației, își va face o idee clară despre ceea ce se întâmplă” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (4)”]. Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că, atunci când lucrăm, nu putem avea încredere oarbă în oameni și nu putem lăsa frâiele din mână după alocarea atribuțiilor. Trebuie să supraveghem și să verificăm personal lucrarea oamenilor. În plus, nu e suficient să verificăm doar o dată; trebuie să cercetăm situația pe parcursul unei perioade de timp. Trebuie să înțelegem clar stadiul și situația specifică a lucrării fraților și surorilor. Numai așa putem identifica prompt problemele lor și putem avea părtășie pentru a îndrepta lucrurile. Altfel, problemele pot cauza pierderi în lucrare. Dându-mi seama de acest lucru, m-am rugat lui Dumnezeu, exprimându-mi disponibilitatea de a mă pocăi, de a-mi face datoria în conformitate cu cerințele lui Dumnezeu și de a-mi face munca bine. În zilele următoare, când am urmărit lucrarea, am analizat cu atenție cum se derula lucrarea fraților și surorilor și, indiferent de trecutul lor sau de experiența lor în predicarea Evangheliei, i-am supravegheat și i-am urmărit în același mod.

Mai târziu, a trebuit să urmăresc lucrarea surorii Lydia. Ea mai colaborase cu mine anterior și inițial m-am gândit: „Știe ea cum să procedeze. Poate că nu are nevoie de supravegherea mea.” Dar când a apărut acest gând, mi-am dat seama că era greșit. Nu-mi mai puteam face datoria bazându-mă pe filosofia satanică „Nu te îndoi niciodată de cei de care te servești”. Așa că am făcut un efort conștient să cercetez cum decurge lucrarea Lydiei. La un moment dat, am observat un declin în rezultatele lucrării ei. Inițial i-am atras atenția, dar aceasta nu a dus la nicio îmbunătățire semnificativă. Așa că m-am implicat direct în lucrarea de care era ea responsabilă. Am vorbit cu frații și cu surorile, încercând să înțeleg situația reală a lucrării, și chiar am ajuns să descopăr unele probleme. După ce i le-am semnalat Lydiei, eficiența datoriei sale a crescut oarecum. Lydia a spus și că o astfel de supraveghere și de verificare a lucrării sale erau benefice, având în vedere că, în ultima vreme, într-adevăr își tot amânase datoria. Ea a mai spus că această supraveghere i-a servit drept reamintire și îndemn. Practicând în acest fel, m-am simțit și mai în largul meu. Aceste realizări și transformări pe care le-am cunoscut sunt toate rezultatul călăuzirii cuvintelor lui Dumnezeu. Îi sunt atât de recunoscătoare lui Dumnezeu!