de Ronald, Myanmar

În octombrie 2019, am acceptat lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu Atotputernic. La adunări, vedeam că frații și surorile puteau avea părtășie despre experiențele și înțelegerea lor. Puteau vorbi deschis despre toată corupția și toate defectele lor, fără nicio reținere, și eram foarte invidios. Voiam să fiu și eu un om cinstit și să-mi pot deschide sufletul ca ei, dar când a venit momentul, pur și simplu n-am putut vorbi sincer. O dată, frații și surorile mele m-au întrebat: „Ești tânăr, ești încă student?” În realitate, nu mai fusesem de mult student și doar găteam și făceam curățenie la un restaurant, dar m-am temut că ceilalți mă vor disprețui când vor afla asta, așa că le-am zis că încă eram student. După ce am spus asta, nu m-am mai gândit prea mult și am mers mai departe. Într-o zi, am văzut un fragment din cuvântul lui Dumnezeu într-o mărturie video bazată pe experiență, care m-a făcut să reflectez asupra mea. Cuvântul lui Dumnezeu spune: „În al doilea rând, s-ar cuveni să știți că lui Dumnezeu Îi place omul cinstit. În esență, Dumnezeu este loial și, astfel, puteți avea încredere în cuvintele Sale; în plus, acțiunile Lui sunt fără cusur și mai presus de orice îndoială, și de aceea lui Dumnezeu Îi plac cei care sunt absolut cinstiți cu El. Onestitatea înseamnă să vă dăruiți inima lui Dumnezeu, să fiți sinceri cu El în privința tuturor lucrurilor, să fiți deschiși cu El în toate lucrurile, să nu ascundeți niciodată faptele, să nu încercați să-i înșelați pe cei superiori și pe cei inferiori vouă și niciodată să nu faceți lucruri doar ca să intrați în grațiile lui Dumnezeu. Pe scurt, să fiți cinstiți înseamnă să fiți puri în acțiunile și cuvintele voastre și să nu înșelați nici pe Dumnezeu, nici pe om” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Trei avertismente”). Citind cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că lui Dumnezeu îi plac oamenii cinstiți, că aceștia își pot deschide sufletul în fața Lui, sunt expliciți în ceea ce fac și spun și nu încearcă să-L înșele nici pe Dumnezeu, nici pe alții. Cât despre mine, când m-au întrebat alții dacă mai sunt student, nici măcar n-am putut spune adevărul, darămite să fiu o persoană cinstită înaintea lui Dumnezeu. Nu am fost deloc cinstit! Așa că am vrut să-mi deschid sufletul în fața celorlalți, dar m-am temut că vor râde de mine, însă în același timp, ideea de a nu spune adevărul mă tulbura groaznic. Așa că m-am rugat lui Dumnezeu, să mă ajute să practic adevărul și să fiu un om cinstit. La o adunare ulterioară, mi-am deschis sufletul cu privire la corupția mea și mi-am expus intenția de a folosi minciuni și de a înșela. Ceilalți nu numai că nu m-au disprețuit, dar mi-au și scris, spunându-mi că experiența mea era bună. Asta mi-a dat mai multă încredere să fiu un om cinstit. Deși practicasem ideea de a fi om cinstit și a spune adevărul de data aceasta, încă nu eram conștient de firea mea satanică și, când era vorba de lucruri legate de reputația și interesele mele, tot nu mă puteam abține să nu disimulez.

După un timp, am fost ales predicator și răspundeam de lucrarea a trei biserici. La o adunare între conlucrători, un conducător a vrut să știe detalii despre cum erau udați nou-veniții în fiecare biserică și ne-a întrebat de ce unii dintre ei nu fuseseră susținuți cum se cuvine. Am devenit un pic agitat, fiindcă știam cum merg lucrurile doar într-o singură biserică, nu și în celelalte două. Ce-ar fi trebuit să spun? Dacă spuneam adevărul, ce-ar fi crezut ceilalți despre mine? S-ar fi întrebat dacă puteam fi predicator, dacă nici măcar asta nu puteam clarifica? Sau ar fi spus că nu făceam lucrare reală și că eram incapabil să fac datoria asta? Ar fi fost foarte jenant să fiu transferat sau demis! Pur și simplu am vrut să fug, dar dacă aș fi plecat devreme, mă temean să nu fiu descoperit. Așa că n-am avut de ales și am rămas să ascult cum povesteau alți predicatori despre lucrările cu care erau responsabili. Eram extrem de îngrijorat și nu știam ce să fac. Când conducătorul mi-a strigat numele, eram foarte stresat și m-am prefăcut că nu-l auzisem, întrebând: „Ce ați zis?” Conducătorul a spus: „Tocmai vorbeam despre udarea nou-veniților, iar tu ai auzit ce a spus toată lumea adineauri. Ai vrea să ne povestești despre nou-veniții tăi?” Inima mea era tulburată. Nu puteam decât să vorbesc mai întâi despre biserica de care știam, dar nu voiam să vorbesc despre celelalte două. Însă m-am temut că toți vor ști că nu am făcut nicio lucrare de monitorizare, așa că am strâns din dinți și am mințit: spunând: „Mulți dintre nou-veniții din a doua biserică nu sunt susținuți cum se cuvine și, din cauza pandemiei, nu putem ajunge la ei. Nu sunt foarte sigur de situația din a treia biserică, fiindcă am monitorizat în tot acest timp lucrarea celorlalte două biserici.” M-am simțit foarte tulburat că am spus asta și m-am temut să nu-mi ghicească toți minciuna, ceea ce ar fi fost și mai umilitor. Am fost tensionat toată adunarea și am putut respira ușurat doar când s-a terminat. Spre mirarea mea, după aceea, conducătorul m-a întrebat separat: „În legătură cu nou-veniții care nu sunt susținuți cum se cuvine din cauza pandemiei, ai rugat udătorii să-i sune și să verifice ce fac?” M-a blocat întrebarea conducătorului. Nu știam detalii despre situație. Dacă spuneam adevărul, nu ar fi realizat conducătorul că mințeam? Nu puteam spune că nu știam. Așa că am continuat să mint: „Am vorbit cu ei despre asta, dar unii nou-veniți nu au răspuns la telefon.” Conducătorul m-a întrebat apoi: „Care dintre nou-veniți?” M-am gândit: „Oare conducătorul mă tot chestionează fiindcă a aflat că am mințit?” Am răspuns în grabă: „Cred că sunt unii dintre cei care abia au acceptat lucrarea lui Dumnezeu.” Văzând că nu pot explica clar, conducătorul a spus resemnat: „Ei bine, când afli, să-mi spui!” Când am terminat convorbirea, m-am simțit foarte vinovat. Mințisem și înșelasem din nou. Odată ce am spus o minciună, a trebuit să folosesc mai multe minciuni ca s-o repar. Ce bătaie de cap este să folosești minciuni ca să acoperi alte minciuni. Amintindu-mi de adunare, un predicator spusese că dintre cele trei biserici de care răspundea, pe una n-o verificase. El putuse spune adevărul, eu de ce nu puteam rosti niciun cuvânt cinstit? Am mințit, am înșelat și am creat o impresie falsă în felul acesta, dar nu-L puteam înșela pe Dumnezeu, pentru că El scrutează totul. Am fost foarte superficial în datoria mea și, mai devreme sau mai târziu, aveam să fiu dezvăluit. Prin urmare, m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, azi, la adunare, când a întrebat conducătorul de lucrare, eu n-am spus adevărul. M-am temut că, dacă ar ști adevărul, toți m-ar disprețui și ar spune că n-am făcut lucrare reală. Dumnezeule, Te rog să mă îndrumi să mă cunosc și să mă eliberez de firea mea coruptă.”

Mai târziu, am citit un fragment din cuvântul lui Dumnezeu: „În viețile lor de zi cu zi, oamenii spun adesea prostii, minciuni și lucruri care sunt ignorante, nesăbuite și defensive. Cele mai multe dintre aceste lucruri sunt spuse de dragul vanității și al mândriei, pentru a le satisface orgoliul. Astfel de minciuni le dezvăluie firile corupte. Dacă ai îndepărta aceste elemente corupte, inima ta ar fi purificată, iar tu ai deveni treptat mai pur și mai onest. De fapt, toți oamenii știu de ce mint. De dragul câștigului personal și al mândriei, sau pentru vanitate și statut, ei încearcă să concureze cu alții și să se dea drept ceea ce nu sunt. Totuși, minciunile lor sunt, în cele din urmă, dezvăluite și expuse de alții, iar ei ajung să fie umiliți și să-și piardă demnitatea și caracterul. Toate acestea sunt provocate de un număr excesiv de minciuni. Minciunile tale au devenit prea numeroase. Fiecare cuvânt pe care îl spui este întinat și nesincer și niciunul nu poate fi considerat adevărat sau onest. Chiar dacă nu simți că ești mai puțin respectat când minți, în adâncul sufletului, te simți rușinat. Conștiința te învinovățește și ai o părere proastă despre tine însuți, gândindu-te: «De ce duc o viață atât de jalnică? Oare este atât de dificil să spun adevărul? Oare trebuie să recurg la minciuni de dragul mândriei mele? De ce este viața mea atât de epuizantă?» Nu trebuie să duci o viață epuizantă. Dacă poți practica onestitatea, vei fi capabil să duci o viață relaxată, liberă și degajată. Totuși, ai ales să-ți susții mândria și vanitatea spunând minciuni. Prin urmare, ai o existență obositoare și nefericită, pe care ți-ai provocat-o singur. S-ar putea să obții un sentiment de mândrie dacă spui minciuni, dar care este sensul mândriei? Este doar un lucru lipsit de conținut și complet inutil. Să spui minciuni înseamnă să-ți vinzi caracterul și demnitatea. Asta te lasă fără demnitate și caracter; Îl nemulțumește pe Dumnezeu, iar el detestă acest lucru. Merită? Nu. Este aceasta calea corectă? Nu, nu este. Oamenii care mint frecvent trăiesc conform firilor lor satanice; trăiesc sub controlul Satanei. Ei nu trăiesc în lumină și nici în prezența lui Dumnezeu. Te gândești tot timpul cum să minți și, după ce o faci, trebuie să te gândești cum să acoperi acea minciună. Când însă nu acoperi destul de bine minciuna și este expusă, trebuie să-ți frămânți creierul ca să încerci să rezolvi contradicțiile și să o faci plauzibilă. Nu este obositor să trăiești în felul acesta? Este epuizant. Merită? Nu, nu merită. Ce sens are să îți frămânți creierul ca să spui minciuni și apoi să le acoperi, totul de dragul mândriei, al vanității și al statutului? În final, reflectezi și îți spui: «Care este scopul? E prea epuizant să spun minciuni și să trebuiască să le acopăr. Nu va merge să mă comport în felul acesta; ar fi mai ușor să devin pur și simplu o persoană onestă.» Îți dorești să devii o persoană onestă, dar nu poți renunța la mândria, vanitatea și interesele tale personale. Prin urmare, nu poți decât să recurgi la minciuni pentru a susține aceste lucruri. […] Dacă tu crezi că minciunile pot susține reputația, statutul, vanitatea și mândria pe care le dorești, te înșeli amarnic. De fapt, spunând minciuni, nu numai că nu reușești să-ți menții vanitatea și mândria, demnitatea și caracterul, dar, mai grav, pierzi ocazia de a practica adevărul și de a fi o persoană onestă. Chiar dacă reușești să-ți protejezi reputația, statutul, vanitatea și mândria în acel moment, ai sacrificat adevărul și L-ai trădat pe Dumnezeu. Asta înseamnă că ai pierdut definitiv șansa ca El să te mântuiască și să te desăvârșească, lucru care reprezintă cea mai mare pierdere și un regret pe viață. Cei care sunt înșelători nu vor înțelege niciodată acest lucru” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar fiind o persoană onestă poți trăi adevărata asemănare umană”). Cuvintele lui Dumnezeu au expus exact care îmi era starea. Conducătorul voia să afle despre situația udării în fiecare biserică, ceea ce clar era un lucru simplu și ar fi fost bine doar să spun adevărul, dar mie mi-ar fi fost cât se poate de greu. Aveam multe rețineri și mă temeam că, după ce conducătorul și ceilalți predicatori aflau adevărul, ar fi spus că nu fac lucrare reală și că nu puteam face față nici măcar acestui lucru minor. Iar dacă eram demis, ar fi fost umilitor! Ca să-mi protejez reputația, statutul și impresia bună a celorlalți despre mine, am mințit că verificasem două biserici, când înțelegeam doar despre una. Ba chiar am dat detalii cu privire la a doua biserică, spunând că nou-veniții de acolo nu erau susținuți cum se cuvine din cauza pandemiei. Nu era asta doar o minciună sfruntată? Când m-a întrebat conducătorul dacă-i rugasem pe udători să-i sune pe nou-veniți, m-am temut ca acesta să nu afle despre minciuna pe care tocmai o spusesem, așa că am mai născocit o minciună ca s-o ascund pe prima și am găsit o scuză, ca să-l păcălesc. Ca să-mi protejez numele și statutul, am folosit o minciună ca s-o repar pe alta. Chiar am fost viclean! M-am gândit la un dialog dintre Dumnezeu și Satana, consemnat în Biblie. Dumnezeu l-a întrebat pe Satana de unde venea, la care acesta a răspuns: „De la cutreierarea și de la plimbarea în sus și în jos pe pământ” (Iov 1:7). Satana e foarte viclean. Nu I-a răspuns direct lui Dumnezeu la întrebare și a vorbit întortocheat și alandala. E imposibil să-ți dai seama de unde a venit Satana. Gura lui rostește doar minciuni, niciodată nu vorbește sincer, ci se exprimă doar echivoc și ambiguu. Cu minciunile și înșelăciunile mele, nu eram și eu la fel ca diavolul Satana? Deși i-am dat un răspuns conducătorului, acesta era vag și neclar, plin de minciuni și înșelăciune. Auzindu-mi răspunsul, conducătorul tot n-a înțeles starea exactă a lucrării de udare de care răspundeam și nu a putut judeca dacă o monitorizam cum se cuvine. De fapt, minciunile și înșelăciunile mele mi-au menținut doar temporar reputația și statutul, dar ceea ce am pierdut cu adevărat au fost integritatea și demnitatea mea și încrederea celorlalți în mine. Dacă aș fi continuat așa, mai devreme sau mai târziu, toți ar fi văzut că nu eram nici sincer, nici demn de încredere. Nimeni n-ar fi crezut în mine și, în plus, Dumnezeu n-ar fi crezut în mine. Atunci n-aș fi fost complet lipsit de integritate și de demnitate? N-ar fi fost o prostie din partea mea?

Apoi am citit alt fragment din cuvântul lui Dumnezeu: „Faptul că Dumnezeu le cere oamenilor să fie cinstiți dovedește că El îi detestă și îi antipatizează cu adevărat pe oamenii înșelători. Antipatia lui Dumnezeu față de oamenii înșelători este o antipatie față de modul în care aceștia fac lucrurile, față de firile, intențiile și metodele lor de a păcăli; Dumnezeu disprețuiește toate aceste lucruri. Dacă oamenii înșelători sunt capabili să accepte adevărul, să-și recunoască firile înșelătoare și dacă sunt dispuși să accepte mântuirea lui Dumnezeu, atunci și ei au o speranță să fie mântuiți, deoarece Dumnezeu îi tratează pe toți oamenii în mod egal, cum face și adevărul. Și astfel, dacă vrem să devenim oameni care sunt pe placul lui Dumnezeu, primul lucru pe care trebuie să-l facem este să ne schimbăm principiile de comportament. Nu mai putem să trăim după filosofii satanice, nu mai putem să umblăm cu minciuni și tertipuri. Trebuie să ne eliberăm de toate minciunile și să devenim oameni cinstiți. Atunci, opinia lui Dumnezeu despre noi se va schimba. Înainte, oamenii se bazau întotdeauna pe minciuni, prefăcătorie și tertipuri când trăiau printre alții și foloseau filosofii satanice drept bază pentru existența lor, pentru viețile lor și drept fundament pentru comportamentul lor. Era ceva ce Dumnezeu detesta. Printre non-credincioși, dacă vorbești sincer, dacă spui adevărul și ești o persoană cinstită, atunci vei fi defăimat, judecat și părăsit. Așadar, urmezi tendințe lumești și trăiești după filosofii satanice; devii tot mai iscusit la minciuni și tot mai înșelător. De asemenea, înveți să folosești mijloace perfide pentru a-ți atinge țelurile și a te proteja. Devii tot mai prosper în lumea Satanei și, drept rezultat, te afunzi tot mai mult în păcat, până când nu mai poți ieși. În casa lui Dumnezeu, lucrurile stau exact invers. Cu cât minți mai mult și faci manipulări înșelătoare, cu atât mai mult li se va face aleșilor lui Dumnezeu lehamite de tine și te vor părăsi. Dacă refuzi să te căiești și continui să fii fidel filosofiilor și logicii satanice, dacă folosești strategii și elaborezi planuri pentru a te deghiza și a «te ambala» frumos, atunci ai toate șansele să fii dezvăluit și eliminat. Și asta, din cauză că Dumnezeu îi detestă pe oamenii înșelători. Numai oamenii cinstiți pot prospera în casa lui Dumnezeu, iar cei înșelători vor fi abandonați și eliminați, în cele din urmă. Toate acestea sunt predestinate de Dumnezeu. Numai oamenii cinstiți pot ocupa un loc în Împărăția Cerurilor. Dacă nu încerci să fii o persoană cinstită și dacă nu experimentezi și practici în direcția urmăririi adevărului, dacă nu îți expui hidoșenia și nu te destăinui, atunci nu vei fi niciodată capabil să primești lucrarea Duhului Sfânt și să obții aprobarea lui Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Practica fundamentală pentru a fi o persoană cinstită”). Gândindu-mă la cuvintele lui Dumnezeu, am realizat că Lui nu-I plac oamenii vicleni și nu îi mântuiește. Întrucât ei îi aparțin Satanei, oamenii înșelători folosesc viclenia și păcălelile în tot ceea ce fac și vorbesc fără sinceritate, doar ca să-și protejeze reputația, statutul și interesele. Intențiile acestor oameni și metodele folosite de ei sunt odioase și dezgustătoare pentru Dumnezeu. Deși credeam în Dumnezeu, nu obținusem niciun adevăr și încă trăiam conform unor filosofii satanice precum: „Fiecare om pentru el însuși și diavolul să-l ia pe cel mai din spate” și „Oamenii au nevoie de mândria lor așa cum un copac are nevoie de scoarță.” Aceste filosofii satanice deja mi se înrădăcinaseră în inimă, inducându-mă în eroare și corupându-mă și făcându-mă s-o iau pe calea urmăririi faimei, câștigului și statutului. Crezusem că oamenii ar trebui să trăiască pentru ei înșiși, să se remarce dintre alții și să obțină renume și profit și că doar atunci nu va fi disprețuit un om. Crezusem că dacă un om spunea doar adevărul și nu mințea niciodată, acel om era un neghiob. Din acest motiv, înșelasem mereu și țesusem o rețea de minciuni de dragul propriilor interese, devenind tot mai înșelător, mai fals și mai lipsit de asemănare umană normală. Considerasem reputația și statutul mai importante decât adevărul și eram dispus să mint și să contrazic adevărul ca să-mi protejez reputația și statutul. Satana e un mincinos, deci când mint și înșel astfel, nu sunt și eu la fel? În această lume rea, nu e suficient să fii un om cinstit și candid. Dar în casa lui Dumnezeu, e exact opusul. În casa lui Dumnezeu, domnesc dreptatea și adevărul și cu cât un om înșală mai mult, cu atât e mai probabil ca el să cadă și, în cele din urmă, toți oamenii vicleni vor fi dezvăluiți și eliminați de Dumnezeu. Dumnezeu spune: „Dacă oamenii vor să fie mântuiți, atunci trebuie să înceapă prin a fi cinstiți” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Șase indicatori ai progresului în viață”). „Numai oamenii cinstiți pot ocupa un loc în Împărăția Cerurilor” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Practica fundamentală pentru a fi o persoană cinstită”). Dumnezeu e sfânt și oamenilor necurați nu li se permite să intre în Împărăția Cerurilor. Când am realizat asta, am simțit că firea sfântă și dreaptă a lui Dumnezeu nu tolerează jignire și am regretat sincer că mi-am mințit frații și surorile. Mă uram sincer și nu mai voiam să mint și să înșel niciodată. Voiam să practic adevărul, să fiu un om cinstit și să vorbesc sincer cu toți. Voiam să-mi smulg minciunile din gură și înșelăciunea din inimă. Numai în felul acesta aș fi vrednic de aprobarea lui Dumnezeu și aș avea o șansă de a dobândi adevărul și a fi mântuit.

În timpul unei devoțiuni, am citit un fragment din cuvântul lui Dumnezeu: „Practicarea onestității acoperă multe aspecte. Cu alte cuvinte, standardul de sinceritate nu este atins doar printr-o singură privință; trebuie să fii la nivelul standardului în multe privințe înainte de a putea fi sincer. Unii oameni cred mereu că nu trebuie decât să reușească să nu mintă pentru a fi sinceri. Este corect acest punct de vedere? A fi sincer implică doar a nu minți? Nu – se referă și la alte câteva aspecte. În primul rând, indiferent cu ce te confrunți, fie că este ceva ce ai văzut cu ochii tăi sau ceva ce ți-a spus altcineva, fie că este vorba de a interacționa cu oamenii sau de a rezolva o problemă, fie că este datoria pe care se cuvine să o îndeplinești sau ceva ce Dumnezeu ți-a încredințat, tu trebuie mereu să abordezi aceste lucruri cu o inimă sinceră. Cum ar trebui să practici abordarea lucrurilor cu o inimă onestă? Spune ce crezi și vorbește onest; nu rosti vorbe goale, pompoase sau care sună plăcut, nu spune lucruri false, flatante sau ipocrite, ci rostește cuvintele care sunt în inima ta. Asta înseamnă a fi o persoană onestă. A exprima gândurile și părerile adevărate care sunt în inima ta – asta este ceea ce oamenii onești trebuie să facă. Dacă nu spui niciodată ceea ce gândești, iar cuvintele putrezesc în inima ta și ceea ce spui este întotdeauna în contradicție cu ceea ce gândești, asta nu este ceea ce face o persoană cinstită” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar fiind o persoană onestă poți trăi adevărata asemănare umană”). Cuvântul lui Dumnezeu mi-a dat o cale de practicare. Fie că interacționez cu alții, fie că îmi fac datoria, trebuie să abordez lucrurile cu o inimă plină de sinceritate. Cum nu făcusem nicio lucrare de monitorizare, trebuia doar să spun asta și să fiu sincer. Nu trebuia să mă gândesc dacă-mi va fi stricată reputația. Practica de a fi om cinstit este esențială. La următoarea adunare între conlucrători, am vrut să iau inițiativa și să-mi expun corupția, dar mă îngrijora ce ar fi gândit ceilalți despre mine. Am realizat că iar voiam să-mi protejez reputația și statutul, așa că m-am rugat în tăcere lui Dumnezeu, cerându-I să mă îndrume, să-mi dea putere și curajul de a-mi expune corupția, practicând adevărul și fiind o persoană cinstită. Mi-am amintit un fragment din cuvântul lui Dumnezeu, pe care-l citisem înainte: „Dacă nu practici conform cuvintelor lui Dumnezeu și nu-ți diseci niciodată atent secretele și provocările și nu te destăinui niciodată în părtășie cu ceilalți și dacă nici nu ai părtășie, nici nu diseci și nu scoți la lumină corupția și defectele tale fatale împreună cu aceștia, atunci nu poți fi mântuit” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Practica fundamentală pentru a fi o persoană cinstită”). Am realizat că dacă nu eram un om cinstit, continuam să-mi ascund corupția și neajunsurile, nu-mi deschideam sufletul, nu mă dezvăluiam și nu mă disecam, nu m-aș fi eliberat niciodată de firea mea coruptă și n-aș fi fost mântuit. În inima mea, am mai spus o rugăciune către Dumnezeu: „Dumnezeule! Te rog, dă-mi putere, ca să pot să-mi deschid sufletul și să fiu un om cinstit!” După rugăciune, am luat inițiativa de-a le spune adevărul celorlalți frați și surori, zicând că la ultima adunare, i-am mințit și i-am înșelat pe toți, atunci când conducătorul întreba despre udarea nou-veniților… După ce am spus asta, ceilalți nici nu m-au mustrat, nici nu m-au disprețuit. Din contră, au spus că era bine că am fost în stare să-mi deschid pur și simplu sufletul și să fiu un om cinstit. După ce am practicat astfel, m-am simțit mult mai calm și mai relaxat.

La scurt timp, un conducător superior m-a întrebat: „Acum, înțelegi stările conducătorilor de biserică?” M-am simțit cam nesigur de mine la această întrebare, fiindcă știam doar starea unui conducător de biserică, dar nu și stările celorlalți doi. M-am gândit în sinea mea: „Dacă spun adevărul, oare conducătorul va zice că nu am făcut lucrare reală?” Așa că am vrut să spun că înțelegeam. Apoi, am realizat că iar voiam să mint, așa că m-am rugat lui Dumnezeu. Apoi am spus adevărul: „Știu doar de starea unui conducător de biserică, dar nu și de stările celorlalți doi.” Atunci, conducătorul nu m-a criticat, ci în schimb, mi-a dat niște sugestii, spunând că ar trebui să acord atenție mai des stărilor conducătorilor de biserică și să ajut la rezolvarea promptă a greutăților lor, în caz că aveau vreuna, și, de asemenea, a avut părășie cu mine despre câteva căi de a face lucrarea. Am învățat că, atunci când spuneam adevărul, eram un om cinstit și îndrăzneam să-mi expun corupția și neajunsurile, nu numai că puteam să fiu ajutat de frații și surorile mele și să obțin câștiguri, dar era, de asemenea, un lucru benefic pentru lucrarea bisericii și pentru creșterea vieții mele. Înainte, am mințit și am folosit înșelăciunea ca să-mi apăr reputația și statutul, dar după ce am spus fiecare minciună, sufletul meu s-a simțit împovărat și conștiința mea, încărcată și, cel mai important, mi-am pierdut integritatea și demnitatea și, de asemenea, am fost detestat și urât de Dumnezeu. Prin această experiență, am ajuns să înțeleg că oamenii sinceri sunt plăcuți și de Dumnezeu, și de om și, cu cât suntem mai sinceri, cu atât vor fi mai armonioase relațiile noastre cu ceilalți și cu atât vom fi mai calmi și mai liniștiți. Nu numai că alții nu ne vor disprețui, dar, în schimb, vom fi ajutați de frați și surori. E cu adevărat minunat să fii un om sincer!