de Xiaowen, Spania

În 2018, lucram ca editor video la biserică. Inițial, fiindcă nu aveam pregătire în editarea video și nu cunoșteam principiile relevante, Agreed: am învățat mult ca să-mi însușesc aptitudinile necesare. După o vreme, competența mea tehnică s-a îmbunătățit mult și am fost selectat lider de grup. Am fost încântat și eram dornic să muncesc din greu ca să-mi fac datoria. Ulterior, a apărut o problemă într-un proiect video mai complicat. și conducătorul meu m-a trimis să investighez și să o rezolv. Având lucrări complicate și competențe limitate, inițial, am lucrat cu frații și surorile, ca să găsim soluții. Dar după o perioadă de muncă grea, în care lucrurile au început să meargă mai ușor, iar aptitudinile tehnice mi s-au îmbunătățit, m-am lenevit. M-am gândit: „Poate că nu merge ideal proiectul ăsta, dar e mult mai bine decât înainte. Trebuie doar să continui să fac lucrurile așa. Nu e nevoie să verific atât de des. E foarte obositor să stai mereu ca pe ace.” Ulterior, rareori am explorat aptitudini noi și am neglijat să învăț mai multe despre sarcină. De câteva ori, au fost probleme cu filmările editate de mine, iar ceilalți m-au sfătuit să-mi îmbunătățesc munca. Deși știam că au dreptate, m-am gândit: „Am și așa multe lucrări. Dacă ar trebui să-mi fac timp și să studiez, lăsând la o parte cât de obositor ar fi, dacă nu-mi îmbunătățesc rezultatele după ce investesc mai mult timp și energie? N-ar fi oare în van toată munca suplimentară?” Așa că n-am luat în seamă sfaturile celorlalți. Ulterior, conducătorul a observat că lucrarea noastră progresa lent și m-a rugat să identific problema. Partenerul meu de lucrare mi-a tot reamintit să rezolv problema. Atunci, m-am cam împotrivit. M-am gândit: „Om progresa noi cam lent, dar obținem rezultate mai bune decât înainte. N-ar trebui să ne grăbim.” Dar în sinea mea, știam că, dacă aș fi analizat și planificat mai atent lucrarea, chiar mai era loc de îmbunătățiri. Dar când mă gândeam cât de stresat eram deja cu lucrarea și cât de obositor ar fi fost să investesc și mai mult timp în proiect, amânam din nou. Mai târziu, conducătorul meu a mai abordat problema de două ori cu mine și abia atunci am analizat situația, fără tragere de inimă. Dar în cele din urmă, tot n-am putut găsi o soluție potrivită.

Ulterior, n-am fost dispus deloc să mă gândesc la lucrarea grupului sau să mă sacrific pentru progrese. Când aveam timp liber, voiam doar să mă odihnesc și chiar m-am trezit târziu de câteva ori, întârziindu-ne lucrarea. Când ieșeam cu treabă, uneori, zăboveam afară, evitându-mi o vreme datoria. Nici în pauzele din lucrare nu mă gândeam cum să-mi îmbunătățesc aptitudinile, ci mă odihneam, când aveam ocazia. Și uite-așa, am devenit tot mai leneș, monitorizând și repartizând mecanic lucrări. Rareori îi ajutam pe alții să-și examineze greșelile din lucrări și, când apăreau probleme, nu voiam să mă gândesc cum să le rezolv. Ca urmare, am ajuns să amânăm filmări care clar ar fi putut fi terminate înainte de termen. În acea perioadă, au apărut constant probleme în filmările editate de mine și niciunul dintre frații și surorile din grup nu și-a îmbunătățit lucrarea. Dacă le apărea chiar și cea mai mică dificultate în lucrare, toți se plângeau. Nu numai că n-am reușit să rezolv asta prin părtășie, dar eram de acord cu aceste plângeri. Fiindcă am dat greș în lucrarea practică și n-am făcut îmbunătățiri după mai multe părtășii ale liderului cu mine, curând, am fost suspendat din funcția de lider de grup. După suspendare, m-am simțit groaznic, așa că m-am rugat lui Dumnezeu și am reflectat.

Într-o zi, în timpul devoțiunilor, am văzut cuvintele Lui, care spuneau: „Există unii oameni care nu sunt dispuși să sufere deloc în îndatoririle lor, care se plâng mereu de fiecare dată când întâmpină o problemă și refuză să plătească un preț. Ce fel de atitudine este asta? Este una superficială. Care este rezultatul îndeplinirii datoriei tale în mod superficial și tratarea ei cu ușurință? Este slaba îndeplinire a datoriei tale, deși ești capabil să o îndeplinești cum se cuvine – performanța ta nu se va ridica la nivelul standard, iar Dumnezeu nu va fi mulțumit de atitudinea ta față de datoria pe care o ai. Dacă ai fi putut să te rogi lui Dumnezeu, să cauți adevărul și să-ți pui toată inima și mintea în acest lucru, dacă ai fi putut să fii capabil de o astfel de cooperare, atunci Dumnezeu ar fi pregătit totul pentru tine în avans, astfel încât toate lucrurile să se așeze atunci când le-ai fi făcut, iar rezultatele ar fi fost bune. Nu este nevoie să exerciți multă forță; când nu cruți niciun efort pentru a coopera, Dumnezeu va fi rânduit deja totul pentru tine. Dacă ești viclean și perfid, dacă ești indiferent față de datoria ta și rătăcești mereu, atunci Dumnezeu nu va acționa; vei pierde această oportunitate și Dumnezeu va spune: «Nu ești suficient de bun; ești inutil. Du-te la o parte. Îți place să fii viclean și perfid, nu-i așa? Îți place să fii leneș și s-o lași mai moale, nu-i așa? Ei bine, atunci, las-o mai moale pentru totdeauna!» Dumnezeu va oferi acest har și această oportunitate altcuiva. Ce spuneți: este aceasta o pierdere sau o victorie? (O pierdere.) Este o pierdere enormă!” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Citind cuvintele lui Dumnezeu, m-am gândit la timpul meu ca lider de grup. Am văzut că fusesem exact cum dezvăluiau cuvintele Lui. Eram insolent, iresponsabil și neglijent față de datoria mea, deloc dispus să fac eforturi. Când am început să lucrez ca lider de grup, am investit timp și efort, dar îmbunătățindu-mi aptitudinile și obținând rezultate, m-am complăcut, m-am culcat pe lauri și mi-am satisfăcut nevoile trupești. Nu mă gândeam decât cum să mă relaxez și cum să-mi ușurez viața. Nu eram dispus să fac niciun efort pentru lucrare, ca s-o îmbunătățesc. Chiar și când vedeam clar că sunt probleme, nu le rezolvam imediat, iar când le indicau alții, eu le ignoram. Ca lider de grup, când îi vedeam pe alții din grup plângându-se de problemele lor, nu aveam părtășie despre adevăr, ca să le rezolv problemele, ba chiar le țineam isonul și eram de acord cu ei. Parcă oricât ar fi fost întârziată lucrarea de producție video sau oricâte probleme ar fi avut oamenii, nu mă privea deloc. Voiam doar să mă simt bine și să evit să mă obosesc. Ca urmare, au apărut constant probleme în filmările produse de noi, care au întârziat mult progresul producției. Îmi băteam joc de o datorie foarte importantă; de dragul confortului și tihnei trupului meu, eram dispus să fiu superficial, să-L înșel pe Dumnezeu și pe alții. Unde era venerația mea pentru Dumnezeu? Dumnezeu detesta și disprețuia aceste atitudini față de lucrare. Reamintindu-mi toate problemele din lucrarea mea, dacă aș fi investit timp și aș fi făcut sacrificii, lucrurile nu s-ar fi agravat așa de mult. Dar eram leneș și nu voiam să sufăr sau să simt oboseală. Ca urmare, am dăunat lucrării de producție video. Eram așa de egoist, de josnic și de imoral! Devenisem atât de degenerat și decadent și nici nu realizam! Dumnezeu îmi orchestrase atenționări și eu tot nu reflectam și nu mă căiam. Cum putusem să fiu așa de indiferent și intransigent? Realizând asta, m-am simțit vinovat și trist. Chiar nu meritam să fiu lider, la cât de iresponsabil și imoral eram. Era doar greșeala mea că fusesem suspendat.

În timpul devoțiunilor, am mai văzut un fragment din cuvintele Lui: „Ori de câte ori i se spune unei persoane cu simțul responsabilității că un lucru sau altul îi este însărcinat, indiferent dacă este de la un conducător, un lucrător sau Cel de mai sus, se va gândi întotdeauna: «Ei bine, din moment ce are o părere atât de bună despre mine, trebuie să mă ocup bine de această chestiune și să nu dezamăgesc.» Ai îndrăzni să încredințezi o chestiune unei persoane atât de conștiincioase și sensibile? Persoana căreia îi poți încredința o chestiune de care să se ocupe este o persoană pe care o consideri vrednică de încredere și pe care o apreciezi. Ai o părere bună despre acest tip de persoană și o apreciezi. În mod deosebit, dacă lucrurile pe care le-a făcut pentru tine au fost toate realizate cu multă grijă și ți-au îndeplinit întru totul cerințele, vei crede că este o persoană demnă de încredere. În sinea ta, o vei admira cu adevărat și vei avea o părere bună despre ea. Oamenii sunt dispuși să se asocieze cu acest tip de persoană, ca să nu mai spunem de Dumnezeu. Credeți că Dumnezeu ar încredința o datorie pe care omul este obligat să o îndeplinească unei persoane care nu este de încredere? (Nu, El nu ar face acest lucru.) Ce așteptări are Dumnezeu de la o persoană căreia i-a alocat o anumită sarcină în biserică? În primul rând, Dumnezeu speră că este responsabilă și sârguincioasă, că acordă o mare importanță sarcinii și o îndeplinește bine. În al doilea rând, Dumnezeu speră că este o persoană demnă de încredere, că oricât de mult timp îi ia și indiferent de modul în care s-ar schimba mediul ei, simțul său de răspundere nu se clatină, iar caracterul ei face față testului. Dacă este o persoană de încredere, Dumnezeu este liniștit. El nu va mai monitoriza sau verifica această chestiune pentru că, în sinea Lui, Dumnezeu are încredere în ea. Când Dumnezeu îi dă această sarcină, ea o va duce cu siguranță la bun sfârșit, fără nicio gafă” (Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor). Prin cuvintele Lui, am învățat că o persoană cu umanitate e responsabilă în lucrare, acceptă scrutarea lui Dumnezeu și e capabilă să se țină tare în datoria sa, finalizându-și îndatoririle exact conform principiilor, indiferent în ce situație se găsește. Asta e atitudinea pe care ar trebui s-o avem în îndatoriri. Fiindcă biserica îmi încredințase lucrarea video, ar fi trebuit măcar să fac ce puteam, cât puteam eu de bine și să identific și să rezolv în timp util problemele care apăreau în lucrare, ca să mă asigur că lucrarea evolua normal. Însă, deși am acceptat bucuros să-mi asum datoria, mai târziu, nu mi-a păsat decât de confortul și tihna mea și n-am făcut lucrare practică, nici măcar când am fost îndemnat în mod repetat s-o fac. Am deținut titlul de „lider de grup”, dar n-am făcut nimic și n-am reușit să îndeplinesc nici măcar îndatoririle de bază atribuite mie. Ca urmare, am întârziat lucrarea de producție video a bisericii. Eram imoral și neserios! La cum mă comportam, ar fi trebuit să fiu de mult alungat. Doar prin mila și toleranța lui Dumnezeu mi s-a permis să continui să lucrez în acel grup. Pe atunci, m-am gândit: „Trebuie să apreciez ocazia asta și să-mi dau silința în datorie.” Apoi, n-am mai fost mulțumit de mersul lucrurilor în datoria mea. și nu doar finalizam lucrarea la filmările încredințate mie, ci căutam mereu moduri de a-mi crește eficiența, identificam problemele noastre și le comunicam în timp util liderului grupului și discutam cu ceilalți cum să rezolvăm problemele. Deși era mai obositor să lucrez așa, mă simțeam mai liniștit și mai relaxat, știind că-mi îndeplinisem responsabilitățile.

Curând, conducătorul mi-a văzut progresele și mi-a încredințat supravegherea unui proiect video. Am apreciat ocazia de a îndeplini această sarcină și am vrut să-mi dau toată silința. Am verificat lucrarea zilnic și am notat toate problemele pe care le aveam. Când am observat probleme, am găsit un mod de a le rezolva imediat și dacă nu le-am putut rezolva, m-am consultat și am discutat cu liderul grupului. Dar puțin mai târziu, când aveam succes în lucrarea noastră și aptitudinile mi se îmbunătățiseră, m-a cuprins din nou lenea, pe nesimțite. M-am gândit: „Zilele astea, lucrarea merge conform planului și nu sunt probleme mari, ar trebui să mă odihnesc puțin. Dacă lucrez zilnic atât de mult și am atâtea griji, la un moment dat, nu voi mai putea face față.” Cum am gândit asta, m-am complăcut, mi-am făcut doar mecanic lucrarea, nu m-a mai preocupat îmbunățirea aptitudinilor sau rezolvarea problemelor și erorilor și nici măcar nu m-am mai obosit să discut cu ceilalți despre stadiul lucrării lor. Când aveam timp liber, voiam doar să mă relaxez și uneori, în timpul muncii sau al studiului, urmăream clipuri amuzante sau teatru, ca să-mi omor timpul, întârziind astfel filmări care ar fi putut fi finalizate înainte de termen, iar randamentul meu începând să scadă. În acele zile, eram buimac și confuz, nu gândeam clar în editarea video, nu-mi făcea plăcere să citesc cuvintele lui Dumnezeu și simțeam cum mă cuprinde un întuneric. În plus, când mă rugam lui Dumnezeu, nu-I simțeam prezența. Deși știam că era periculos să continui așa, nu mă puteam controla și chiar mă simțeam îndurerat și chinuit. Atunci, am văzut un fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Dacă ei, credincioșii, vorbesc și se poartă cu aceeași nepăsare și nestăpânire ca necredincioșii, atunci sunt mai răi decât necredincioșii; sunt demoni arhetipali” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Un avertisment pentru cei care nu practică adevărul”). Era ca și cum cuvintele Lui ar fi dezvăluit exact situația mea. Credeam în Dumnezeu de mulți ani, dar tot n-am reușit să ma ocup de îndatoririle mele și am căutat tihnă când ar fi trebuit să lucrez. Nu era doar lipsă de loialitate; nu-ndeplineam nici măcar standardele de bază stabilite pentru lucrare. În lumea laică, trebuie să respecți regulile stabilite de compania ta și, cât ești la muncă, trebuie să-ți faci slujba cu sârguință și să nu trândăvești. Dar în timp ce-mi făceam datoria în biserică, n-aveam nici măcar un minim simț al responsabilității și-mi ignoram îndatoririle, ca să-mi satisfac nevoile trupești. Acționând atât de nesăbuit și de necontrolat, oare chiar meritam să fiu numit creștin? Nici măcar nu făceam un serviciu în datoria mea, darămite să-mi îndeplinesc datoria în mod adecvat. Mă uram fiindcă-mi satisfăceam nevoile trupești; de ce n-aveam nici măcar un dram de hotărâre pentru a mă lepăda de trup? M-am gândit la frații și surorile mele din China, care riscau arestarea și tortura de către PCC, în loc să-și abandoneze îndatoririle, în timp ce eu îmi făceam datoria într-o țară liberă și democratică, scăpând din China, și nici măcar nu eram dispus să mă gândesc mai mult la lucrarea mea sau să fac niște sacrificii. Mă purtam ca un om de nimic, nu aveam pic de demnitate sau caracter. Gândindu-mă la asta, îmi era tot mai rușine să dau ochii cu Dumnezeu sau cu ceilalți. Atunci, am început să reflectez: „Deja am eșuat o dată, satisfăcându-mi nevoile trupești și sustrăgându-mă de la îndatoriri. De ce nu învățasem din vechile greșeli? De ce am fost capricios și schimbător în lucrare?” M-am tot rugat lui Dumnezeu, cerându-I să mă lumineze, ca să pot găsi cauza primară a problemei mele.

În timpul devoțiunilor, am descoperit aceste fragmente. „De ce oamenii sunt mereu indisciplinați și leneși, de parcă ar fi somnambuli prin viață? Acest lucru are de-a face cu o problemă în natura lor. Există un soi de lene în natura umană. Indiferent de sarcină, oamenii au întotdeauna nevoie de cineva care să-i monitorizeze și să-i stimuleze. Uneori se întâmplă ca oamenii să țină seama de trup și să râvnească la confortul trupesc, bătând mereu pasul pe loc. Sunt prea calculați și chiar nu sunt oameni buni. Întotdeauna fac mai puțin decât potențialul lor maxim, indiferent de sarcina importantă pe care o îndeplinesc. Acest lucru este iresponsabil și neloial. Am spus aceste lucruri astăzi pentru a vă aminti să nu fiți pasivi atunci când lucrați. Trebuie să fiți capabil să faceți orice spun Eu” (Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor). „Conducătorii falși nu fac lucrare reală, dar știu cum să fie oficialități. Care este primul lucru pe care îl fac odată ce devin conducători? Încep să încerce să cucerească oamenii. Adoptă abordarea «un manager nou trebuie să facă o impresie puternică»: mai întâi, fac câteva lucruri pentru a-i cuceri pe oameni, introduc câteva lucruri pentru a le ușura viața oamenilor, încearcă să le facă o impresie bună, să le arate tuturor că sunt pe aceeași lungime de undă cu masele, astfel încât toată lumea să-i laude și să spună că le sunt ca un părinte, după care preiau controlul în mod oficial. Ei simt că acum au sprijin popular și funcția le este sigură, că este corect și adecvat ca ei să se bucure de tentațiile statutului. Devizele lor sunt: «În viață nu contează decât mâncarea și îmbrăcămintea», «Trăiește momentul pentru plăcere, pentru că viața este scurtă», «Bea azi vinul de azi și fă-ți mâine griji pentru ziua de mâine». Se bucură de fiecare zi așa cum vine, se distrează cât de mult pot, nu se gândesc deloc la viitor și cu atât mai puțin se gândesc la ce responsabilități ar trebui să îndeplinească și ce îndatoriri ar trebui să realizeze un conducător. Rostesc papagalicește câteva cuvinte și fraze de doctrină și fac câteva sarcini de dragul aparențelor ca parte a activității lor obișnuite, dar nu fac nicio lucrare reală. Nu încearcă să se implice în probleme reale în biserică, pentru a le rezolva complet. Ce sens are să faci astfel de lucrări superficiale? Nu este înșelător? Îi pot fi încredințate responsabilități serioase unui astfel de conducător fals? Este el conform principiilor și condițiilor casei lui Dumnezeu de selectare a conducătorilor și lucrătorilor? (Nu.) Acești oameni nu au conștiință sau rațiune, sunt lipsiți de orice simț al responsabilității și totuși, încă doresc să slujească în calitatea oficială de conducător bisericesc – de ce sunt atât de nerușinați? Unii oameni care au un simț al responsabilității au un calibru slab și nu pot fi conducători – să nu mai vorbim despre gunoaiele umane care nu au deloc un simț al responsabilității; ei sunt chiar mai puțin calificați să fie conducători. Cât de leneși sunt astfel de falși conducători indolenți? Descoperă o problemă, sunt conștienți că reprezintă o problemă, dar o tratează ca pe un nimic și nu-i dau atenție. Sunt atât de iresponsabili! Pot fi elocvenți și par să aibă puțin calibru, însă când apar diverse probleme în cadrul bisericii, sunt incapabili să le rezolve. Cu toate că problemele bisericii continuă să se acumuleze și devin asemeni moștenirilor de familie, acești conducători nu își fac griji, totuși încă insistă să desfășoare câteva sarcini frivole ca parte a activității lor obișnuite. Și care este rezultatul final? Nu fac o harababură din lucrarea bisericii, nu o distrug? Nu provoacă haos și destrămare în biserică? Acesta este finalul inevitabil” (Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor). Reflectând la cuvintele lui Dumnezeu, am realizat că mă complăceam și nu luam inițiativa în datorie, fiindcă eram din natură leneș și hedonist. Mintea mea era plină de filosofii satanice precum „În viață, trebuie doar să mănânci și să te încălzești,” „Bea azi vinul de azi și gândește-te mâine la ziua de mâine,” și „Mănâncă, bea și veselește-te, fiindcă viața e scurtă.” Trăiam conform acestor falsități satanice, gândind că în viața asta pe pământ, ar trebui să mă simt bine. Nu puteam justifica suferința și epuizarea constantă. Ca urmare, nu am reușit să perseverez în nimic din ce am făcut. Am luat drept capital cel mai mărunt rezultat în lucrare și am devenit decadent, complăcându-mă. Era exact ca în anii de școală: când luam note bune și mă lăudau profesorii și colegii, nu mai voiam să investesc atenție și energie în studii, ci doar să mă distrez. Nu mă mai interesa să ascult în clasă sau să-mi fac temele, dar imediat ce notele mele scădeau și părinții și profesorii deveneau mai severi cu mine, îmi intensificam studiile și făceam un efort până-mi creșteau din nou notele, iar atunci, iar mă complăceam și voiam să mă distrez. În acei ani, am fost mereu controlat de aceste filosofii decadente și am devenit și mai leneș, mai abătut și mai lipsit de inițiativă. Eram capricios și schimbător în tot ce făceam, nu eram dispus să sufăr sau să mă sacrific și eram tot mai puțin dispus să fac eforturi. Atât în trecut, ca lider de grup, cât și în prezent, ca membru al grupului, verificând progresul lucrării, am fost la fel de leneș și de lipsit de inițiativă. Încetam orice efort imediat ce obțineam rezultate, voiam să alternez lucrarea cu odihna, ca să nu sufăr pierderi și să nu mă epuizez. Chiar și când știam clar că existau probleme în lucrare, nu le rezolvam, preferând să-mi pierd timpul cu amuzamente neînsemnate, în loc să mă sacrific puțin mai mult pentru datoria mea. Făceam doar cât să păstrez aparențele și să-l înșel și păcălesc pe lider. Am realizat că nu eram doar leneș, ci și perfid și viclean, dorind doar să-mi trăiesc viața în relaxare și tihnă. Mă bucurasem mult, atât de udarea cuvintelor lui Dumnezeu, cât și de protecția Lui, dar tot nu reușeam să fac nici strictul necesar. Nu eram eu doar un incompetent delăsător, un parazit în biserică? Unde erau umanitatea și raționalitatea mea? Îmi amintește de un rând din Biblie, care spune: „Și mulțumirea de sine îi distruge pe cei proști” (Proverbe 1:32). Dacă nu mă căiam, chiar dacă biserica încă nu m-ar fi alungat, Dumnezeu scrutează totul și Duhul Sfânt nu ar mai fi lucrat în mine. Mai devreme sau mai târziu, aș fi fost alungat.

După asta, mâncând și bând cuvintele lui Dumnezeu, am început să-mi schimb atitudinea față de datorie. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Felul în care privești însărcinările date de Dumnezeu este extrem de important și este o chestiune foarte serioasă. Dacă nu poți duce la bun sfârșit ceea ce a încredințat Dumnezeu oamenilor, atunci nu ești vrednic de a trăi în prezența lui Dumnezeu și ar trebui să fii pedepsit. Este decretat de Ceruri și recunoscut de Pământ că oamenii ar trebui să ducă la bun sfârșit orice însărcinări le încredințează Dumnezeu; aceasta este responsabilitatea lor supremă și este la fel de importantă ca propriile vieți. Dacă nu iei în serios însărcinările de la Dumnezeu, atunci Îl trădezi în modul cel mai cumplit; făcând asta, ești mai jalnic decât Iuda și ar trebui să fii blestemat. Oamenii trebuie să dobândească o înțelegere temeinică despre cum să perceapă ceea ce le încredințează Dumnezeu și, cel puțin, să înțeleagă că însărcinările pe care El le dă omenirii sunt înălțări și favoruri speciale de la Dumnezeu; ele sunt cele mai glorioase lucruri. Orice altceva poate fi abandonat; chiar dacă trebuie să îți sacrifici propria viață, tot trebuie să-ți îndeplinești însărcinarea dată de Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cum să cunoști natura omului”). „Omul trebuie să urmărească să trăiască o viață plină de semnificație și nu ar trebui să fie satisfăcut cu circumstanțele sale actuale. Pentru a trăi după imaginea lui Petru, el trebuie să posede cunoștințele și experiențele lui Petru. Omul trebuie să urmărească lucruri care sunt mai înalte și mai profunde. El trebuie să urmărească o iubire mai profundă și mai pură pentru Dumnezeu și o viață care are valoare și semnificație. Doar aceasta este viață; doar atunci omul va fi la fel ca Petru. Trebuie să te concentrezi pe a fi proactiv față de intrarea ta în partea pozitivă și nu trebuie să îți permiți în mod docil să te lepezi de credință pentru o liniște de moment în timp ce ignori adevăruri mai profunde, mai specifice și mai practice. Iubirea ta trebuie să fie practică și trebuie să găsești moduri de a te elibera de această viață desfrânată, fără griji, care nu este diferită de cea a unui animal. Trebuie să trăiești o viață plină de semnificație, o viață de valoare, și nu trebuie să te păcălești sau să îți tratezi viața ca pe o jucărie cu care să te joci. Pentru toți cei care aspiră să-L iubească pe Dumnezeu, nu există adevăruri de neobținut și nu există dreptate pentru care să nu poată rămâne de neclintit. Cum ar trebui să-ți trăiești viața? Cum ar trebui să-L iubești pe Dumnezeu și să utilizezi această iubire pentru a-I mulțumi dorința? Nu există vreo chestiune mai importantă în viața ta. Mai presus de toate, trebuie să ai astfel de aspirații și perseverență și nu ar trebui să fii precum cei fără coloană vertebrală, cei ce sunt niște molâi. Trebuie să înveți cum să experimentezi o viață plină de semnificație și să experimentezi adevăruri pline de semnificație și nu ar trebui să te tratezi superficial în acel mod” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Experiențele lui Petru: cunoștințele sale despre mustrare și judecată”). Prin cuvintele Lui, am realizat că valoarea și sensul vieții stau în îndeplinirea datoriei de ființă creată. Dacă mereu cauți confort și tihnă, nu ai inițiativă și ești neglijent în îndatoriri, îl trădezi pe Dumnezeu, iar El blestemă și detestă acest comportament. M-am gândit cum Petru L-a iubit și L-a mulțumit cu sârguință pe Dumnezeu toată viața, mereu respectându-I cu strictețe cuvintele și încercând să devină mai bun. Mereu a încercat să practice adevărul și să-L mulțumească pe Dumnezeu, fiind în final răstignit cu capul în jos și fiind o mărturie răsunătoare. Mai e și Noe. Acceptând însărcinarea dată de Dumnezeu, a construit arca timp de 120 de ani, fără să ezite, nici măcar în fața nenumăratelor dificultăți și suferințelor enorme, străduindu-se neîncetat, până când a finalizat arca. Comparându-mă cu felul în care Noe și Petru și-au tratat datoria și pe Dumnezeu, m-am simțit incredibil de rușinat. Am realizat că eram și egoist, și leneș și că nu aveam pic de umanitate. Nu aveam niciun simț al responsabilității față de datoria mea, eram neglijent și tergiversam. Cum mi se cerea mai mult sau eram prea ocupat, începeam să mă plâng că sunt obosit, trândăveam și-mi satisfăceam nevoile trupești, chiar și când mă îndemna liderul. N-aveam pic de venerație pentru Dumnezeu. Nu eram diferit de un non-credincios! La cum făceam lucrurile, în final, doar m-aș fi distrus. Dar mereu credeam că am dreptate și mă mulțumeam să fac cel mai mic efort. Eram foarte indiferent, nesăbuit și ignorant. Deși îmi făcusem datoria astfel, Dumnezeu tot nu mă abandonase și-mi dăduse ocazii să mă căiesc. Nu puteam să-I mai rănesc sentimentele prin decadență. Așa că m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, recunosc că natura mea e indolentă și că n-am umanitate. Nu vreau să mai trăiesc așa. Vreau să caut serios adevărul și să-mi fac datoria. Te rog, scrutează-mi inima.”

De atunci, am investit mai mult timp și energie în datorie și, deși aveam programul plin în majoritatea zilelor, tot îmi făceam timp să studiez și să-mi îmbunătățesc aptitudinile tehnice. Și rezumam des problemele din lucrare și mă străduiam constant să-mi îmbunătățesc aptitudinile. În curând, am început să obțin rezultate mai bune în filmările produse de mine. Am observat că atunci când împărtășeam cu ceilalți ce învățasem, părea să-i ajute și pe ei. Mă simțeam foarte liniștit și relaxat. Era mai greu să-mi fac datoria astfel și mă odihneam mai puțin, dar nu mă simțeam obosit, nu sufeream. De fapt, eram mai lucid și mai energic, cu totul altfel decât înainte, când în fiecare zi eram confuz și distrat. A devenit mai ușor și să văd problemele în lucrarea noastră și, prin părtășie cu ceilalți și prin luminarea lui Dumnezeu, am rezolvat multe probleme în timp util. Dar fiindcă fusesem corupt prea profund de Satana, filosofiile lui de indolență mă mai afectau, din când în când. Când am început să obțin rezultate bune, iar m-am complăcut puțin și am vrut să-mi satisfac nevoile trupești. Odată, când verificam o filmare, am văzut că a apărut on-line un film de acțiune. M-am gândit: „E așa de stresant la muncă în ultima vreme, n-o fi foc dacă mă uit un pic și mă detensionez.” Urmărindu-l, am realizat brusc că revenisem la vechile subterfugii. M-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu: „Să spunem că ai vrut să fii neglijent și neatent când ți-ai îndeplinit datoria. Ai încercat să lenevești și să eviți analiza atentă a lui Dumnezeu. În astfel de momente, grăbește-te înaintea lui Dumnezeu să te rogi și să reflectezi dacă acesta a fost modul corect în care să acționezi. Apoi gândește-te la asta: «De ce cred în Dumnezeu? O astfel de neatenție poate trece neobservată de oameni, dar va trece neobservată de Dumnezeu? Mai mult decât atât, credința mea în Dumnezeu nu este pentru a lenevi – este pentru a fi mântuit. Faptul că acționez astfel nu este expresia umanității normale, nici nu este un lucru iubit de Dumnezeu. Nu, pot lenevi și pot face după cum mă taie capul în lumea exterioară, dar acum sunt în casa lui Dumnezeu, sunt sub suveranitatea lui Dumnezeu, sub analiza ochilor lui Dumnezeu. Sunt o persoană, trebuie să acționez conform conștiinței mele, nu pot face după cum mă taie capul. Trebuie să acționez conform cuvintelor lui Dumnezeu, nu trebuie să fiu neglijent și superficial, nu pot lenevi. Așadar, cum ar trebui să acționez ca să nu lenevesc, să nu fiu neglijent și superficial? Trebuie să depun puțin efort. Adineaori am simțit că era o prea mare bătaie de cap să procedez astfel, voiam să evit greutățile, dar acum înțeleg: poate fi o mare bătaie de cap să procedez astfel, dar este eficient și, de aceea, așa ar trebui procedat». Când lucrezi și încă te temi de greutăți, în astfel de momente trebuie să te rogi lui Dumnezeu: «O, Dumnezeule! Sunt leneș și viclean, Te implor să mă disciplinezi, să mă cerți, ca să am un sentiment în conștiința mea și un simț al rușinii. Nu vreau să fiu neglijent și superficial. Te implor să mă îndrumi și să mă luminezi, să-mi arăți răzvrătirea și urâțenia mea». Când te rogi astfel, reflectezi și încerci să te cunoști pe tine însuți, asta îți produce un sentiment de regret și ești capabil să-ți urăști urâțenia, iar starea greșită din inima ta începe să se schimbe, iar tu ești capabil să meditezi la acest lucru și să-ți spui: «De ce sunt neglijent și superficial? De ce întotdeauna lenevesc? Faptul că acționez astfel este lipsit de orice conștiință sau rațiune – oare încă sunt o persoană care crede în Dumnezeu? De ce nu iau lucrurile în serios? Nu ar trebui să dedic puțin mai mult timp și efort? Nu este o povară mare. Asta este ceea ce ar trebui să fac; dacă nu pot face nici măcar asta, oare pot fi numit o ființă umană?» Drept urmare, iei o hotărâre și faci un jurământ: «O, Dumnezeule! Te-am dezamăgit, chiar sunt prea profund corupt, sunt fără conștiință sau rațiune, nu am umanitate, îmi doresc să mă căiesc. Te implor să mă ierți, cu siguranță mă voi schimba. Dacă nu mă căiesc, aș vrea să mă pedepsești». Apoi, are loc o modificare a mentalității tale și începi să te schimbi. Acționezi și îți îndeplinești îndatoririle cu conștiință, cu mai puțină nepăsare și superficialitate și ești capabil acum să suferi și să plătești un preț. Simți că a-ți realiza datoria astfel este minunat, iar inima ta este împăcată și veselă. Când cineva poate să accepte examinarea atentă din partea lui Dumnezeu, când poate să se roage Lui și să se bazeze pe El, starea i se va schimba în curând” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Prețuirea cuvintelor lui Dumnezeu este fundamentul credinței în Dumnezeu”). Reflectând la cuvintele Lui, am găsit un mod de a progresa. Eram indolent din natură, preferam confortul și tihna și nu eram dispus să sufăr. Singur, n-aș putea rezolva problema asta; trebuie să mă rog lui Dumnezeu, să mă bazez pe El și să-I accept scrutarea. Când voi mai vrea să-mi satisfac nevoile trupești și să trândăvesc, ar trebui să mă rog imediat lui Dumnezeu și să-I cer să mă disciplineze și să mă certe. Abia atunci voi putea să mă lepăd de trup și să-mi fac bine datoria. M-am rugat lui Dumnezeu, vorbindu-i despre starea mea, cerându-i să mă disciplineze. După rugăciune, m-a cuprins brusc un calm și am continuat să verific filmarea, ținând atent cont de principii și căutând informațiile relevante. Când reflectam la lucrarea mea, am simțit călăuzirea lui Dumnezeu și am putut să identific rapid probleme în filmare și să fac un plan ca să le rezolv. Prin acea experiență, am căpătat mai multă încredere pentru a-mi trata lenevia. Am văzut că trebuia să mă bazez pe Dumnezeu și să-I accept scrutarea în lucrarea mea. Dacă începeam iar să-mi satisfac nevoile trupești, mă puteam baza pe Dumnezeu, ca să mă abțin în mod conștient. Asta mi-ar da putere să mă impun și să-mi fac liniștit datoria.

În prezent, deși încă mai am adesea această dorință coruptă de confort și tihnă, știu că dacă urmez cuvintele lui Dumnezeu și le practic neîncetat, în final, îmi voi înlătura această fire coruptă și voi obține transformarea.