de Qiu Guo, Statele Unite

Acum ceva vreme, am auzit un pasaj din părtășia lui Dumnezeu, care spunea: „Să obții favoruri, să lingușești, să spui ceea ce crezi că vor oamenii să audă: probabil toată lumea știe care este sensul literal al acestor cuvinte. Și oamenii care fac acest lucru sunt ceva obișnuit. Să obții favoruri, să lingușești, să spui ceea ce crezi că vor oamenii să audă: în majoritatea timpului, un astfel de mod de a vorbi este e menit să câștige favorurile sau lauda oamenilor sau pentru a aduna anumite beneficii. Acesta este cel mai des observat mod de a vorbi al lingușitorilor și este just să spui că astfel de lucruri se manifestă în toată omenirea coruptă într-o mai mare sau mai mică măsură și reprezintă unul dintre modurile de a vorbi din filosofiile satanice” („Ei disprețuiesc adevărul, batjocoresc principiile în mod deschis și ignoră rânduielile casei lui Dumnezeu (Partea a doua)” în Demascarea antihriștilor). Pe atunci, când am auzit cum cuvintele lui Dumnezeu dezvăluiau astfel de oameni, nu le-am aplicat asupra mea. Astfel de oameni mă dezgustau, nu-mi erau pe plac și nu voiam să petrec timp cu ei, așa că am crezut că le eram superioară. Pe neașteptate, când faptele m-au dezvăluit, am văzut că, pentru propriile interese, încercam să mulțumesc oamenii, să fiu slugarnică și să spun lucruri plăcute, lucru care era și viclenie și înșelătorie.

Acum câteva zile, am mers la o adunare de grup. După întrunire, liderul a trimis un mesaj în care mă întreba cum era părtășia fratelui Zhang. Privind mesajul, m-am neliniștit puțin: „De ce, deodată, îmi pune liderul această întrebare? Cum ar trebui să răspund? Dacă răspund greșit, ce va crede liderul despre mine? Oare va crede că nici măcar nu pot discerne cât de bună e părtășia celorlalți, că am calibru slab și n-am deloc experiență practică? Dacă e așa, oare va mai avea vreodată încredere în mine și mă va folosi în roluri importante pe viitor? În curând, s-ar putea chiar să-mi pierd funcția de lider de grup.” Voiam doar să-mi mențin imaginea și funcția ca el să creadă că puteam discerne lucrurile, așa că am început să mă întreb ce voia să spună cu asta. De vreme ce a întrebat, probabil credea că era o problemă cu părtășia fratelui Zhang, deci cum puteam obține aprobarea conducerii? Credeam că, deși parte din părtășia fratelui Zhang erau cuvinte doctrinare, în unele locuri, era practică. Însă m-am îngrijorat că nu vedeam lucrurile corect, așa că nu i-am spus adevăratele mele gânduri liderului. În schimb, am zis: „Fratele Zhang a avut părtășie despre multă doctrină goală.” Liderul meu a răspuns: „Doar ceea ce a spus el a fost doctrină. Asigură-te că-i vei aminti și-l vei ajuta mai mult în viitor.” După ce am citit răspunsul liderului, m-am gândit: „Din fericire, nu mi-am exprimat adevăratele gânduri. Altfel, mi-aș fi făcut o imagine proastă. Atunci liderul meu m-ar fi prins cu minciuna!”

Imediat după aceea, am mers la o altă adunare de grup. După întrunire, liderul a trimis un mesaj în care mă întreba: „Ce crezi despre părtășia surorii Liu?” Când am văzut mesajul, am rămas înmărmurită. Nu fusesem atentă la întrunire, așa că n-am ascultat deloc părtășia surorii. Cum ar fi trebuit să răspund? Dacă eram sinceră, ce-ar fi crezut liderul despre mine? Mi-am amintit că, înainte, l-am auzit pe lider spunând că această soră vorbea deseori despre doctrine, deci liderul îmi trimitea mesaj ca să confirme această problemă? Ultima dată, liderul m-a întrebat deoarece credea că fratele Zhang vorbea despre doctrine. M-am gândit că s-ar putea să fie același motiv și de data asta. Așadar, am răspuns: „Din părtășia ei, nu am auzit ce cunoaștere de sine avea sau care dintre perspectivele ei se schimbaseră.” După ce mi-a citit răspunsul, liderul nu a mai spus nimic. De data asta, nu mă puteam liniști și am început să mă întreb: „Oare liderul e nemulțumit de răspunsul meu? Am răspuns greșit? Dacă da, atunci s-a terminat pentru mine. Oare liderul va crede că am calibru slab?” În zilele acelea, lucrul acesta îmi tulbura gândurile din când în când.

Câteva zile mai târziu, în timpul unei întruniri, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu care mi-a străpuns inima. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Acei oameni înșelători care acționează într-un fel doar în fața altora și în alt fel pe la spatele lor, nu sunt dispuși să fie desăvârșiți. Toți sunt fii ai pierzării și distrugerii; ei nu-I aparțin lui Dumnezeu, ci Satanei. Ei nu sunt tipul de oameni aleși de Dumnezeu!” („Cei care se supun lui Dumnezeu cu o inimă sinceră vor fi negreșit câștigați de Dumnezeu” din Cuvântul Se arată în trup). Nu mă puteam gândi decât la ce se întâmplase în ziua precedentă, când liderul m-a întrebat ce credeam despre părtășia fratelui și a surorii. N-am îndrăznit să-I spun liderului ce credeam cu adevărat, fiindcă-mi făceam griji că un răspuns greșit mi-ar fi afectat imaginea și statutul în inima liderului, așa că am răspuns într-un mod înșelător. Am ghicit ceea ce credea liderul meu și apoi am încercat să răspund într-un mod potrivit gândurilor lui. Am crezut că, astfel, aș fi mai puțin înclinată către erori, că nu mi-aș dezvălui defectele, că nu m-ar prinde cu minciuna și că funcția mi-ar fi asigurată. Credeam că am fost isteață păcălindu-mi liderului și ascunzându-mi gândurile, dar Dumnezeu e drept și vede tot. Dumnezeu mi-a văzut intențiile înșelătoare și trucurile foarte limpede și le-a condamnat în întregime. Cu cât contemplam mai mult cuvintele lui Dumnezeu, cu atât mai frică îmi era. Mă întrebam cum puteam să am asemenea gânduri rele, demne de dispreț și rușinoase.

Mi-am amintit și felul în care Dumnezeu dezvăluie manifestările de „să obții favoruri, să lingușești, să spui ceea ce crezi că vor oamenii să audă” ale antihriștilor, așa că am căutat niște cuvinte ale lui Dumnezeu. Dumnezeu spune: „Antihriștii sunt orbi față de Dumnezeu, El nu are loc în inima lor. Când Îl întâlnesc pe Hristos, ei nu-L tratează diferit de o persoană obișnuită, luându-și constant indiciile din expresia și tonul Său, schimbându-și textul după cum este benefic situației, nespunând vreodată ceva sincer, rostind doar cuvinte goale și doctrine, încercând să-L înșele și să-L aburească pe adevăratul Dumnezeu care le stă în fața ochilor. Ei nu au nici cea mai mică teamă de Dumnezeu. Sunt efectiv incapabili să vorbească cu Dumnezeu din inimă, să spună ceva real. Vorbesc precum un șarpe care se târăște, într-un mod întortocheat și indirect. Maniera și direcția cuvintelor lor sunt ca un vrej de pepene galben care se cațără pe un stâlp. Când spui că o persoană este are un calibru bun și ar putea fi promovată, vorbesc imediat despre cât de buni sunt și despre ceea ce se manifestă și se dezvăluie în ei; iar dacă spui că o persoană este rea, se reped să spună cât de rea și ticăloasă este, cum provoacă tulburări și întreruperi în biserică. Când vrei să afli adevărul despre ceva, nu au nimic de spus; se eschivează, așteptând să ajungi la o concluzie, străduindu-se să înțeleagă sensul cuvintelor tale, pentru a-ți putea spune ceea ce vrei să auzi. Tot ceea ce spun ei este măgulire, lingușire și servilism; niciun cuvânt adevărat nu iese din gura lor” („Ei disprețuiesc adevărul, batjocoresc principiile în mod deschis și ignoră rânduielile casei lui Dumnezeu (Partea a doua)” în Demascarea antihriștilor). „Dumnezeu îi iubește pe oamenii onești, dar îi urăște pe cei înșelători și vicleni. Dacă te porți ca un trădător și încerci să înșeli, nu te va urî Dumnezeu? Oare casa lui Dumnezeu te va scoate, pur și simplu, din încurcătură? Mai devreme sau mai târziu, vei fi tras la răspundere. Lui Dumnezeu Îi plac oamenii onești și nu Îi plac trădătorii. Toți ar trebui să înțeleagă asta clar și să înceteze să fie confuzi și să facă lucruri nesăbuite. Ignoranța de moment este de înțeles, dar să refuzi complet să accepți adevărul este un refuz îndărătnic de a te schimba. Oamenii onești își pot asuma responsabilitatea. Ei nu țin seama de câștigurile și pierderile proprii, ci mai degrabă protejează lucrarea și interesele casei lui Dumnezeu. Au inimi bune și oneste, care sunt ca un bol cu apă limpede al cărui fund îl vezi dintr-o privire. De asemenea, există transparență în purtările lor. O persoană înșelătoare joacă feste mereu, întotdeauna ascunde lucruri, se acoperă și își pune multe măști, astfel încât nimeni să nu o poată citi. Oamenii nu-ți pot vedea gândurile tainice, dar Dumnezeu îți vede și cele mai ascunse lucruri din inimă. Dacă Dumnezeu vede că nu ești o persoană onestă, că ești viclean, că nu accepți niciodată adevărul, că încerci mereu să-L înșeli și că nu-I dăruiești inima ta, El nu te va iubi, te va urî și te va abandona. Toți cei care prosperă printre necredincioși – oameni cu darul vorbirii și cu minte ageră – ce fel de oameni sunt aceștia? Vă este clar? Care este esența lor? Putem spune că toți sunt extraordinar de șireți, toți sunt extrem de vicleni și alunecoși, sunt adevăratul diavol Satana. Oare ar putea Dumnezeu mântui o astfel de persoană? Dumnezeu nu urăște nimic mai mult decât diavolii – oamenii care sunt vicleni și meschini. Categoric, Dumnezeu nu va mântui astfel de oameni, așa că, orice ați face, nu fiți acest tip de persoană. Cei care sunt întotdeauna vigilenți și țin cont de toate punctele de vedere în vorbirea lor, care văd dincotro bate vântul și sunt vicleni când își tratează afacerile – îți spun, Dumnezeu îi urăște cel mai mult pe astfel de oameni, cei ca ei sunt departe de răscumpărare. Când oamenii sunt vicleni și meschini, oricât de bine sună ceea ce spun, toate sunt numai minciuni înșelătoare. Cu cât sunt mai frumoase cuvintele lor, cu atât mai mult ei sunt diavolul Satana. Așadar, aceștia sunt exact tipul de oameni pe care Dumnezeu îi disprețuiește cel mai mult. Ce spuneți: oamenii care sunt vicleni, știu să mintă, au limba mieroasă – ar putea primi ei lucrarea Duhului Sfânt? Ar putea primi iluminarea și luminarea Duhului Sfânt? Categoric nu. Care este atitudinea lui Dumnezeu față de oamenii care sunt vicleni și meschini? Îi respinge cu dispreț, îi marginalizează și nu le acordă nicio atenție, îi consideră din aceeași clasă cu animalele. În ochii lui Dumnezeu, astfel de oameni doar au înfățișare umană; în esență, ei sunt de o seamă cu Satana, sunt cadavre vii, iar Dumnezeu nu i-ar mântui niciodată” („Identificarea liderilor falși”).

Din cuvintele lui Dumnezeu, am văzut că antihriștii au o fire foarte rea. Pentru a-și atinge țelurile, chiar și în prezența lui Hristos, ei flatează și văd de unde bate vântul și cred că Hristos nu le va descoperi trucurile, că Îl vor putea înșela. Prin urmare, îndrăznesc să-L înșele ostentativ pe Dumnezeu, să-L folosească și să-L trateze ca pe o ființă umană. Dumnezeu găsește această atitudine față de El dezgustătoare și detestabilă. Deși nu eram în contact direct cu Hristos, firea pe care o dezvăluiam era aceeași ca a antihristului. De fapt, întrebarea liderului despre ceea ce credeam despre părtășia fratelui și a surorii mele era una destul de obișnuită și puteam spune orice gândeam, dar am complicat lucrurile, iar mintea mea a mers pe căi alambicate. M-am întrebat dacă liderul îmi testa abilitatea de a discerne și m-am temut că, dacă greșeam, el m-ar fi disprețuit și nu m-ar mai fi prețuit și cultivat. Ca să-mi păstrez poziția și imaginea din inima lui, mi-am ascuns adevăratele gânduri și am încercat voit să îi spun ce voia să audă. Comportamentul meu era exact cum dezvăluia cuvântul lui Dumnezeu, ca un șarpe alunecos și o coardă de pepene agățătoare, curbându-se și răsucindu-se. I-am tratat pe oameni și m-am înțeles cu ei în această manieră, toate ca să-i înșel și să mă joc cu ei. Eram foarte vicleană și șireată. Și când am spus aceste cuvinte, nu era ca și cum nu știam. Am vorbit după ce m-am gândit și am calculat. Am făcut-o cu bună știință. Ba chiar am crezut că Dumnezeu nu știa despre trucurile mele, așa că am îndrăznit să mint și să înșel ostentativ. Îmi lipsea orice urmă de venerație pentru Dumnezeu și nu-L tratam deloc ca pe Dumnezeu. Am îndrăznit să mint și să-i înșel pe ceilalți, așa că, dacă m-aș fi întâlnit vreodată cu Hristos, cu siguranță L-aș înșela și L-aș folosi pe Dumnezeu și I-aș ofensa firea. Aceste cuvinte ale lui Dumnezeu au ieșit în evidență pentru mine: „În ochii lui Dumnezeu, astfel de oameni doar au înfățișare umană; în esență, ei sunt de o seamă cu Satana, sunt cadavre vii, iar Dumnezeu nu i-ar mântui niciodată.” Aceste cuvinte m-au făcut să înțepenesc pe loc. Dumnezeu îmi dezvăluia natura și-mi caracteriza acțiunile. Mi-am amintit că, atunci când interacționam cu ceilalți, de obicei le observam cuvintele și expresiile. Mai ales cu liderii și lucrătorii, eram foarte lingușitoare. Încercam mereu să le ghicesc gândurile și ceea ce voiau să spună și credeam că era un mod isteț dea trăi, fiindcă nimeni nu putea să mă vadă așa cum eram. Dar Dumnezeu o făcuse deja, iar El îi urăște și îi detestă mai ales pe cei ca mine. Acum, am înțeles în sfârșit de ce Dumnezeu spune că iubește oamenii cinstiți și îi urăște pe cei vicleni. E din cauză că inimile oamenilor onești sunt pure, limpezi ca apa, ei îi tratează cinstit pe oameni și pe Dumnezeu și nu-și ascund niciodată intenționat neajunsurile sau pe ei înșiși. Astfel de oameni nu trăiesc vieți epuizante, celorlalți le place să se înțealeagă cu ei și sunt pe placul lui Dumnezeu. Dar mințile oamenilor înșelători sunt complexe, ei complotează și au propriile motive în toate, iar chestiuni și cuvinte foarte simple devin foarte complicate la ei. Cuvintele și acțiunile oamenilor înșelători sunt toate ca să-i deruteze și să-i înșele pe ceilalți pentru a-și atinge propriile țeluri. Ei trăiesc o natură demonică, iar Dumnezeu nu mântuiește niciodată astfel de oameni. Gândind astfel, m-am speriat puțin. Am văzut că natura mea era la fel de înșelătoare și ticăloasă ca a Satanei și că, dacă tot nu urmăream adevărul și să mă schimb, aș fi fost alungată și pedepsită de Dumnezeu. Dumnezeu e sfânt și drept, iar cei care vor trăi în Împărăția lui Dumnezeu sunt toți oameni onești, dispuși să practice adevărul. Un om înșelător nu va intra niciodată în Împărăția lui Dumnezeu. Gândindu-mă la asta, am avut remușcări profunde și nu am mai vrut să trăiesc după firile mele înșelătoare și rele, așa că m-am rugat lui Dumnezeu ca să-i spun că voiam să practic să fiu un om onest și că voiam să mă destănui și să vorbesc sincer cu fiecare, oricine ar fi fost. După aceea, la o adunare, m-am destăinut cu privire la intențiile mele demne de dispreț și la corupția pe care o arătasem în aceste două chestiuni. După ce am făcut asta, m-am simțit mult mai ușurată și liniștită.

După aceea, m-am întrebat de ce-mi păsa mereu despre ce spunea liderul despre mine și de ce puteam minți și înșela pentru asta. Într-o zi, am citit în cuvântul lui Dumnezeu: „Indiferent de nivelul unui conducător sau lucrător, dacă îl slăviți pentru faptul că înțelege adevărul și pentru înzestrările sale, dacă voi credeți că se află în posesia adevărului și vă poate ajuta, dacă îl venerați și depindeți de acesta în toate lucrurile și încercați să obțineți mântuirea prin asta, atunci, în final, asta nu va duce la nimic, pentru că punctul de pornire este inerent greșit. Indiferent câte adevăruri înțelege cineva, nimeni nu poate sta în locul lui Hristos și, indiferent cât de înzestrat este, asta nu înseamnă că are adevărul – și, astfel, în cele din urmă, cei care slăvesc, venerează și urmează oameni vor fi alungați cu toții, vor fi condamnați cu toții. Când oamenii cred în Dumnezeu, ei pot să-L venereze și să-L urmeze doar pe Dumnezeu. Indiferent de rangul lor în rândul conducerii, conducătorii rămân oameni obișnuiți. Dacă îi vezi drept superiorii tăi imediați, dacă simți că îți sunt superiori, că sunt mai competenți decât tine și că ar trebui să te conducă și că sunt, din toate punctele de vedere, cu un pas înaintea tuturor, atunci acest lucru este greșit – este amăgirea ta. […] Dacă Îl urmezi pe Dumnezeu, trebuie să Îi asculți cuvântul și, dacă cineva vorbește și acționează corect și este în conformitate cu principiile adevărului, nu este în regulă să te supui adevărului? De ce ești atât de ticălos? De ce insiști să găsești pe cineva căruia i te închini pentru a-l urma? De ce îți place să fii sclavul Satanei? De ce să nu fii în schimb un slujitor al adevărului? Acest lucru arată dacă o persoană are rațiune și demnitate. Ar trebui să începi cu tine însuți: echipează-te cu adevăruri de diferite tipuri, fii capabil să identifici variatele manifestări ale diferitelor chestiuni și oameni, află ce este natura a ceea ce se manifestă în diverși oameni și ce fire este scoasă la iveală în ei, învață să distingi esențele diferitelor tipuri de oameni, clarifică-ți ce tipuri de oameni te înconjoară, ce tip de om ești tu și ce tip de om este conducătorul tău. Odată ce vezi clar toate acestea, ar trebui să fii capabil să abordezi acești oameni în modul potrivit, conform principiilor adevărului: dacă sunt frați și surori, ar trebui să îi confrunți cu dragoste, dacă nu sunt, ar trebui să renunți la ei și să păstrezi distanța; dacă sunt oameni care au realitatea adevărului, deși ai putea să-i venerezi, nu ar trebui să-i slăvești. Nimeni nu-I poate lua locul lui Hristos, doar Hristos este Dumnezeul adevărat. Dacă poți vedea aceste lucruri clar, atunci ești înzestrat cu statură, nu e posibil să fii păcălit de antihriști și nici nu trebuie să te temi că vei fi păcălit de antihriști” („Ei se poartă într-un mod tainic și individualist, sunt despotici și dictatoriali, nu au niciodată părtășie cu ceilalți și îi forțează pe alții să li se supună” în Demascarea antihriștilor). Ceea ce a dezvăluit Dumnezeu era starea mea. Deși credeam în Dumnezeu de mulți ani, nu aveam un loc pentru El în inima mea. Lucrurile pe care mă axam erau puterea și statutul oamenilor, iar ceea ce susțineam era otrava Satanei: „Un oficial înalt nu se poate compara cu un administrator implicat activ” și am crezut mereu că suveranitatea și controlul lui Dumnezeu asupra mea erau distante, ca și cum liderul din fața mea este cel care decide totul pentru mine, iar dacă eram prețuită, cultivată și-mi puteam îndeplini datoria în vreun fel depindea de cuvintele liderului. Nu aceasta este perspectiva necredincioșilor? Pentru a câștiga aprecierea liderilor lor și a-și păstra funcțiile și slujbele, necredincioșii îi mulțumesc în toate pe liderii lor și-i flatează peste tot, lipsiți de caracter sau demnitate, ca niște câini. Care era diferența dintre ei și mine? Pentru a obține aprecierea liderului meu și a-mi menține statutul, voiam mereu să-l mulțumesc, încercam din răsputeri să speculez și să răspund pe placul lui. Am devenit un răufăcător viclean care se uită de unde bate vântul. Pentru propriile interese, mi-am pierdut demnitatea umană și am devenit complet inumană. De fapt, casa lui Dumnezeu are principii pentru selectarea și cultivarea oamenilor, spre deosebire de lumea necredincioșilor. Necredincioșii practică: „Omul nu realizează nimic fără lingușire și flatare.” Atât timp cât pot linge cizmele superiorului lor, chiar și fără talent și cunoaștere reale, pot fi favorizați și promovați. Dar lucrurile stau diferit în casa lui Dumnezeu. Adevărul conduce în casa lui Dumnezeu. Oamenii sunt selectați și cultivați pe baza principiilor adevărului. Dacă ai umanitate bună, poți accepta adevărul, inima ți-e întoarsă către Dumnezeu și poți apăra interesele casei lui Dumnezeu, nu contează dacă ai un calibru cam sărac. Biserica va rândui o datorie potrivită pentru fiecare. Dacă ai un caracter rău, nu urmărești adevărul, te folosești de trucuri și complotezi, chiar dacă ești favorizat de lider, nu vei avea niciodată un rol important. Odată ce frații și surorii te discern și te văd așa cum ești, vei fi disprețuit și respins. Chiar dacă unii lideri falși și antihriști încalcă principiile și îi promovează pe cei care îi lingușesc și le ling cizmele, mai devreme sau mai târziu, ei vor fi dezvăluiți, așa că nu vor avea niciodată un cuvânt de spus în casa lui Dumnezeu. Odată ce am înțeles asta, nu m-am mai îngrijorat cu privire la părerea liderului despre mine. Nu contează ce cred oamenii despre mine, iar dacă pot continua în datoria mea depinde dacă urmăresc adevărul și-mi îndeplinesc bine datoria. Lucrul pe care ar trebui să mă axez acum e să-mi fac bine datoria și să caut adevărul în datoria mea pentru a-mi rezolva problemele și dificultățile. Așa ar trebui să practic și asta e adevărata mea responsabilitate.

După aceea, am căutat o cale de practică în cuvântul lui Dumnezeu și am găsit acest pasaj. „Cu toții știți că Dumnezeu îi detestă pe cei care obțin favoruri, lingușesc și spun ceea ce cred că vrei să auzi. Așadar, ce principii ar trebui să respecte oamenii? […] Fiți sinceri: acesta este principiul care ar trebui urmărit când interacționați cu Dumnezeu. Nu vă preocupați să obțineți favoruri de la Dumnezeu sau să-L lingușiți; nu este nevoie să-L lingușiți, este suficient să fiți sinceri. Și ce înseamnă să fiți sinceri? Cum ar trebui pus în practică acest lucru? (Pur și simplu să vă deschideți în fața lui Dumnezeu, fără a vă pune o mască, a ascunde ceva sau a păstra secrete, să vă întâlniți cu Dumnezeu cu o inimă cinstită și să fiți direcți, fără înșelăciune sau vicleșuguri). Așa este. Pentru a fi sincer, trebuie să-ți lași mai întâi deoparte dorințele personale. În loc să te concentrezi asupra modului în care Dumnezeu te tratează, spune ce e în inima ta și nu te gândi ori lua în considerare care vor fi consecințele cuvintelor tale; spune orice crezi, lasă-ți deoparte motivațiile și nu spune lucruri doar pentru a atinge un oarecare obiectiv. Când ai prea multe intenții personale, ești întotdeauna calculat în modul în care vorbești, gândindu-te că: «Ar trebui să vorbesc despre asta și nu despre aia, trebuie să fiu atent la ce spun. O s-o formulez într-un mod care-mi este benefic, care-mi acoperă neajunsurile și care Îi va lăsa o impresie bună lui Dumnezeu.» Nu ai motivații? Înainte să deschizi gura, mintea îți este plină de gânduri viclene, corectezi ceea ce spui de mai multe ori, astfel încât, atunci când cuvintele îți ies din gură, nu mai sunt atât de pure, nu sunt deloc autentice și conțin propriile tale motive și comploturile Satanei. Nu asta înseamnă să fii sincer. Ce este asta? Asta se numește a avea intenții rele, motive sinistre. Mai mult decât atât, când vorbești, întotdeauna îți iei indiciile din expresiile faciale ale celeilalte persoane și din expresia din ochii săi: dacă o persoană are o expresie pozitivă pe chip, continui să vorbești; dacă nu, te abții și nu spui nimic; dacă expresia din ochii celeilalte persoane este rea și dacă pare că nu îi place ceea ce aude, chibzuiești și-ți spui: «Ei bine, o să spun ceva ce te interesează, care te face fericit, care-ți place și care te face să ai o dispoziție bună față de mine.» Asta înseamnă să fii sincer? Nu” („Ei disprețuiesc adevărul, batjocoresc principiile în mod deschis și ignoră rânduielile casei lui Dumnezeu (Partea a doua)” în Demascarea antihriștilor). „Lui Dumnezeu nu-I plac oamenii care obțin favoruri, lingușesc sau spun ceea ce cred ei că vrea El să audă. Așadar, ce fel de oameni Îi plac lui Dumnezeu? Cum Îi place lui Dumnezeu să converseze și să aibă părtășie oamenii cu El? Lui Dumnezeu Îi plac oamenii care sunt onești și cinstiți. Nu are nevoie să încerci să-L citești și să-ți iei indiciile de la El; are nevoie să fii sincer și să ai o inimă cinstită. Nu vrea să ascunzi nimic, ori să porți o mască ori să te prefaci în inimă, El vrea ca în exterior să fie același lucru care se află în inima ta” („Ei disprețuiesc adevărul, batjocoresc principiile în mod deschis și ignoră rânduielile casei lui Dumnezeu (Partea a doua)” în Demascarea antihriștilor). Cuvintele lui Dumnezeu fac foarte clară calea de practică. În interacțiunile cu Dumnezeu și cu oamenii, trebuie să fii franc, onest și capabil să spui adevărul, nu trebuie să fii constrâns de putere și statut, nu trebuie să ai motive personale și trebuie să accepți analiza lui Dumnezeu și să fii un om cinstit. Pe atunci, după ce am citit acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu, m-am gândit la Domnul Isus întrebându-l pe Petru: „Simon Barjona, M-ai iubit tu vreodată?” Petru a răspuns sincer: „Doamne! Odată L-am iubit pe Tatăl din cer, dar recunosc că nu Te-am iubit niciodată pe Tine”. Petru a fost pur și onest. Nu s-a gândit cum să-L mulțumească pe Domnul Isus. A spus pur și simplu exact ce gândea. Inima lui Petru era pură și deschisă, așa că a putut fi onest cu Domnul Isus. Ceea ce trăia Petru L-a mulțumit pe Dumnezeu și I-a câștigat aprobarea. Odată ce am înțeles aceste lucruri, am văzut mai clar calea de practică și am început să practic în mod conștient cum să fiu un om onest în viața mea.

Într-o zi, după o adunare, liderul ne-a întrebat pe mine și pe doi lideri de grup despre evaluarea unei surori. M-am neliniștit puțin când am auzit asta și am început să speculez din nou: „Liderul meu vrea evaluarea, deci oare crede că sora aceasta are o problemă? Vine la noi să ne întrebe, deci oare vrea să ne testeze discernământul? Liderul a spus că acești doi lideri de grup aveau calibru bun și că voia să-i cultive, așadar, dacă nu văd lucrurile la fel de bine ca ei, oare voi mai fi prețuită și cultivată?” Atunci am realizat că eram pe cale să speculez și să înșel din nou. M-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu: „Lui Dumnezeu nu-I plac oamenii care obțin favoruri, lingușesc sau spun ceea ce cred ei că vrea El să audă. Așadar, ce fel de oameni Îi plac lui Dumnezeu? Cum Îi place lui Dumnezeu să converseze și să aibă părtășie oamenii cu El? Lui Dumnezeu Îi plac oamenii care sunt onești și cinstiți. Nu are nevoie să încerci să-L citești și să-ți iei indiciile de la El; are nevoie să fii sincer și să ai o inimă cinstită. Nu vrea să ascunzi nimic, ori să porți o mască ori să te prefaci în inimă, El vrea ca în exterior să fie același lucru care se află în inima ta.” Dumnezeu veghează ce gândesc și ce intenționez să fac și vrea să fiu un om onest și să spun ce gândesc de fapt fără nicio prefăcătorie, ascundere sau incompatibilitate cu gândurile mele lăuntrice. Trebuia să practic conform cuvintelor lui Dumnezeu și să fiu onestă cu ceilalți. Așadar, i-am spus ce gândeam liderului, fără ocolișuri. Când am terminat, m-am simțit foarte relaxată și am simțit că a practica onestitatea m-a liniștit și m-a făcut să mă simt și calmă și în siguranță. Era un lucru pe care nu-l mai experimentasem niciodată. Am experimentat puțin și din dulceața spunerii adevărului și am simțit că așa ar trebui să se poarte oamenii. Slavă lui Dumnezeu!