de Li Yang, China

M-am născut la țară și am crescut într-o familie săracă. Parinții mei erau simpli fermieri, care erau persecutați adesea. Fiind copil, am jurat că atunci când aveam să cresc mare, să devin cineva, să-i fac pe săteni să ne vadă cu alți ochi, să nu ne mai desconsidere și să nu ne mai persecute. Când aveam 11 ani, am început să învăț arte marțiale. Deși era obositor și mă răneam, nu dădeam înapoi de la antrenamente, oricât de rea era vremea. Ulterior, vrând să deschid o afacere și să mă fac remarcat, am împrumutat bani de peste tot, oferind cadouri și cultivând relații. În 1999, am înregistrat cu succes o școală de arte marțiale.

După ce am construit-o, a prosperat sub gestionarea mea sârguincioasă, iar profiturile noastre au crescut. Am câștigat aprobarea localnicilor, iar părinții considerau că am adus onoare familiei și erau mândri de mine. Elevii și părinții lor mă lingușeau, iar cei de la Biroul Sportiv al orașului și primarul mă prețuiau și erau toți un zâmbet cu mine. Văzând admirația tuturor, m-am simțit foarte important și bine privit, iar dorința mea de statut a fost complet satisfăcută. Simțeam că în final ajunsesem în frunte și eram foarte fericit. Participam la multe evenimente sociale ca ajut școala să se consacreze, dădeam mită în diverse departamente și, de sărbători, trimiteam daruri liderilor, ca să mă premieze cu diplome de merit și să promoveze școala. Ca să le intru-n grații, am spus și am făcut nenumărate lucruri necinstite, de teamă că, dacă gafam cu un oficial, avea să se aleagă praful de toată truda mea de a-mi consacra afacerea, statutul și reputația. Eram stresat tot timpul și nu mă puteam relaxa. Era epuizant atât fizic, cât și mental și un mod dificil, obositor de a trăi. Eram nedumerit: afacerea mea avea succes și obținusem atât renume, cât și câștig, deci de ce era viața atât de dificilă și obositoare?

În mai 2012, am acceptat Evanghelia lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă. Întâlnindu-mă și interacționând cu frații și surorile de la Biserica lui Dumnezeu Atotputernic, am văzut că era un loc în care nu existau tranzacții de putere și bani, înșelăciuni sau intrigi. Fiecare se axa pe urmărirea adevărului și toți aveau părtășie și aflau lucruri despre ei înșiși atunci când arătau corupție și căutau adevărul ca s-o îndepărteze. Era ceva ce nu văzusem în societate. Consideram că drumul credinței era cel corect în viață. Citind cuvintele lui Dumnezeu, am aflat că, în zilele de pe urmă, Dumnezeu face lucrarea de a răsplăti binele și a pedepsi răul și doar cei care cred cu adevărat în Dumnezeu și urmăresc adevărul vor avea grija și protecția lui Dumnezeu și, în cele din urmă, vor fi mântuiți și apărați în timpul marilor dezastre. Pentru cei care nu au credință sau nu urmăresc adevărul, oricât de bine conduc o afacere sau oricât de mulți bani fac, se va alege praful de toate în cele din urmă, iar ei nu-și vor putea salva propriile vieți. Odată ce am înțeles toate astea, nu m-am mai axat pe dezvoltarea școlii, ci am răspândit Evanghelia în timpul meu liber, ca mai mulți oameni să poată să vină înaintea lui Dumnezeu și să-I accepte mântuirea.

La început, da. Ulterior, fiul meu cel mare a văzut la știri că guvernul oprima și aresta credincioși. A început să se opună credinței mele, de teamă că avea să afecteze școala și a amenințat că mă va denunța la poliție. În plus, un oficial guvernamental, cu care aveam o relație destul de bună, m-a sfătuit: „Credința nu e permisă în țara asta. Ar trebui să renunți la a ta. Dacă te arestează, nu numai că vei di condamnat, dar probabil că-ți vor închide și școala. Oare asta nu-ți va distruge familia?” I-am spus că asta era adevărata cale și că eram hotărât să-mi păstrez credința până la sfârșit. Când nu m-a putut convinge, i-a spus soției mele câteva din minciunile Partidului Comunist, care defăimau Biserica lui Dumnezeu Atotputernic. A mai spus și că cei ce cred în Fulgerul de la Răsărit sunt țintele principale ale arestării și că vor fi afectate și generațiile viitoare. Copiii lor nu vor putea intra la facultate sau în armată și nu vor putea deveni oficiali guvernamentali. Când a auzit soția mea, a început o ceartă cu mine, de teamă că prin credința mea îi voi implica și pe copiii noștri și m-a amenințat cu divorțul. A fost foarte dureros pentru mine! Fiul mijlociu avea o diplomă de absolvire și o slujbă bună. Dacă-și pierdea slujba din cauza credinței mele, m-ar fi confruntat. În plus, școala pe care am consacrat-o cu atâta trudă prospera. Dacă ar fi fost închisă din cauza credinței mele, toți anii mei de trudă ar fi fost în van. Ce aveau să creadă vecinii despre mine? O vreme nu am avut poftă de mâncare și n-am putut dormi. Mă simțeam slab și nefericit și chiar mă gândeam să renunț la credința mea. Dar știind că era singura cale de a dobândi mântuirea, nu am putut să nu cred.

Am vorbit deschis depre starea mea într-o adunare. Conducătoarea a avut părtășie cu mine despre cuvintele lui Dumnezeu, inclusiv acest pasaj: „Din momentul în care vii plângând pe această lume, începi să îți îndeplinești datoria. Pentru planul lui Dumnezeu și pentru predestinarea Lui, îți îndeplinești rolul și îți începi călătoria vieții. Indiferent de trecutul tău și indiferent de drumul dinaintea ta, nimeni nu poate scăpa de orchestrările și aranjamentele pe care le-a pregătit Cerul și nimeni nu deține controlul asupra propriului destin, deoarece doar Cel care domnește peste toate lucrurile este capabil de o asemenea lucrare” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Dumnezeu este sursa vieții omului”). A spus în părtășie: „Destinul nostru este în mâinile lui Dumnezeu și, din clipa în care ne naștem, ceea ce vom experimenta în viață, obstacolele și dificultățile pe care le vom înfrunta sunt prestabilite de Dumnezeu. Și faptul că putem să avem credință și să acceptăm acum mântuirea lui Dumnezeu a fost prestabilit de El. Faptul că suntem credincioși în China și suntem supuși oprimării și greutăților are permisunea lui Dumnezeu, iar El folosește aceste lucruri care să desăvârșească devotamentul și credința aleșilor Săi. Arestarea ta, închiderea școlii tale, prespectivele de viitor ale copiilor tăi sunt toate în mâinile lui Dumnezeu. Niciun om nu poate stabili asta și nici guvernul nu are ultimul cuvânt.” Cuvintele lui Dumnezeu și părtășia conducătoarei m-au luminat. E adevărat. Deja trăisem mare parte a vieții mele și avusesem multe experiențe, iar lucrurile prin care am trecut nu au mers așa cum mi-am închipuit. Când eram în armată, m-am antrenat mult și am avut performanțe și credeam că aveam să cresc în rang, dar, spre surprinderea mea, altcineva a fost promovat. Apoi am experimentat tot felul de dificultăți când am înființat școala, dar, în cele din urmă, am făcut-o să meargă bine și acum prospera. Nu eu am decis toate aceste succese și eșecuri. Văzând asta, mi-am dat seama că tot ce experimentăm în viață e stabilit de stăpânirea lui Dumnezeu, iar noi nu avem un cuvânt de spus. N-avea rost să-mi fac griji că aveam sau nu să fiu arestat. Dumnezeu a decis asta cu mult timp înainte, așa că trebuia să las totul în mâinile lui Dumnezeu și să mă supun rânduielilor Lui.

Conducătoarea mi-a spus în părtășie și că adevărata cale a fost oprimată din vremuri străvechi. Cu cât este mai adevărată calea, cu atât forțele Satanei o persecută mai brutal. Cum ar putea Satana să se resemneze că Dumnezeu mântuiește oamenii? Când Domnul Isus a venit să lucreze, guvernul roman și lumea religioasă I s-au împotrivit și L-au oprimat frenetic și au fost persecutați și adepții lui. Astăzi, credem în Dumnezeu adevărat, așa că e inevitabil să fim persecutați de regimul satanic condus de Partidul Comunist. Iar Dumnezeu folosește această persecuție ca să ne ajute să avem discernământ, ca să putem vedea clar esența demonică, anti-Dumnezeu a Partidului. Ulterior, am citit acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Vreme de mii de ani acesta a fost pământul murdăriei. Este insuportabil de murdar, suferința abundă, stafiile gonesc năvalnic pretutindeni, păcălind și înșelând, făcând acuzații nejustificate,^[1] fiind nemiloase și rele, călcând în picioare acest oraș al fantomelor și lăsându-l plin de cadavre; duhoarea descompunerii acoperă pământul și umple aerul și este păzită cu strășnicie.^[2] Cine poate vedea lumea de dincolo de ceruri? Diavolul leagă strâns tot trupul omului, îi voalează amândoi ochii și îi sigilează buzele. Regele diavolilor a fost turbat vreme de câteva mii de ani, chiar până astăzi, când încă mai veghează atent asupra orașului fantomelor, ca și cum ar fi un palat inexpugnabil al demonilor; această haită de câini de pază, între timp, se holbează cu ochi dușmănoși, temându-se profund că Dumnezeu îi va lua prin surprindere și îi va șterge de pe fața pământului, lăsându-i fără un loc al păcii și fericirii. Cum ar putea oamenii dintr-un asemenea oraș al fantomelor să-L fi văzut vreodată pe Dumnezeu? S-au bucurat ei vreodată de afecțiunea și frumusețea lui Dumnezeu? Ce apreciere au ei față de chestiunile lumii omenești? Câți dintre ei pot înțelege voia înflăcărată a lui Dumnezeu? Nu-i de mirare, atunci, că Dumnezeu întrupat rămâne complet ascuns: într-o asemenea societate întunecată, unde demonii sunt nemiloși și inumani, cum ar putea regele diavolilor, care ucide oameni fără să clipească, să tolereze existența unui Dumnezeu care este încântător, bun și, de asemenea, sfânt? Cum ar putea el să aplaude și să aclame venirea lui Dumnezeu? Lacheii aceștia! Ei răsplătesc bunătatea cu ură, au început de multă vreme să-L trateze pe Dumnezeu ca pe un dușman, Îl abuzează pe Dumnezeu, sunt extrem de sălbatici, nu au nici cea mai mică considerație față de Dumnezeu, pradă și jefuiesc, și-au pierdut tot cugetul și se împotrivesc întru totul conștiinței și nu au nicio urmă de bunătate și îi ispitesc pe nevinovați spre nesăbuință. Strămoși ai celor din antichitate? Lideri iubiți? Cu toții I se opun lui Dumnezeu! Amestecul lor a lăsat totul sub ceruri într-o stare de întuneric și haos! Libertate religioasă? Drepturile și interesele legitime ale cetățenilor? Toate sunt trucuri pentru acoperirea păcatului!” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea și intrarea (8)”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au arătat că Partidul Comunisy este un partid ateu, un dușman al lui Dumnezeu și că nu vrea ca Dumnezeu să existe. Pretinde să permită libertatea religioasă, dar doar induce în eroare și minte oamenii. Îi e teamă că, dacă oamenii câștigă credința, citesc cuvintele lui Dumnezeu și află adevărul, vor vedea că diavolul Satana este cel care rănește oamenii și apoi îl vor abandona și-l vor respinge. Atunci ambiția și țelul lui de a controla oamenii pentru totdeauna vor fi spulberate. Deci, ca să împiedice oamenii să creadă în Dumnezeu și să-L urmeze, îi arestează și îi persecută frenetic pe aleșii lui Dumnezeu și folosește presa ca să ponegrească Biserica lui Dumnezeu Atotputernic și chiar amenință rudele credincioșilor, făcându-le să-i oprime și să li se opună, ca oamenii să renunțe la adevărata cale, să piardă mântuirea lui Dumnezeu și să fie distruși în iad, alături de el. Partidul Comunist e incredibil de josnic și ticălos! Rudele mele au fost induse în eroare de el și au început să mă oprime. Dacă m-aș fi luat după ele, m-aș fi lăsat păcălit de Satana. Nu mă puteam lăsa amăgit. Oricum mi-ar fi stat în cale rudele mele, știam că trebuia să-mi păstrez credința și să-mi fac datoria.

Văzând cât de hotărât eram să-L urmez pe Dumnezeu, fiul meu cel mare și-a intensificat persecuția. Într-o zi, m-a dat afara din școală de față cu elevii. A strigat la mine mâînios: „Guvernul nu permite religia, dar tu insiști să crezi! Dacă ești arestat, toată familia va fi implicată, chiar și copiii mei. Poți accepta așa ceva? Dacă vrei să-ți păstrezi credința, părăsește școala și nu ne băga și pe noi în asta!” Nu mi-a venit să cred ce auzeam: că fiul meu îmi putea spune un lucru atât de crud, alungându-mă doar din cauza credinței mele. M-a rănit foarte mult! Dacă eram dat afară din școală, oare asta nu însemna că toată truda mea de-o viață era în van? Cine avea să-mi mai spună „Domnule director” și cine avea să mă admire? Nu m-aș mai fi bucurat de aceste lucruri și aș fi redevenit un fermier obișnuit. Cum aveam să dau ochii cu prietenii și cunoștințele mele? Aceste gânduri erau de nesuportat. Unde aveam să merg dacă fiul meu mă dădea afară? Am simțit că poate ar fi trebuit să-l ascult. Când mi-a venit ideea aceea, m-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu. „Dacă oamenii nu au încredere, nu le este ușor să continue pe această cale. Toată lumea poate vedea acum că lucrarea lui Dumnezeu nu se conformează nicicum noțiunilor și închipuirilor oamenilor. Dumnezeu a făcut atât de multă lucrare și a rostit atât de multe cuvinte și, deși oamenii ar putea recunoaște că ele reprezintă adevărul, noțiunile cu privire la Dumnezeu sunt încă susceptibile să apară în ei. Dacă oamenii doresc să înțeleagă adevărul și să-l dobândească, trebuie să aibă încrederea și puterea voinței de reuși să respecte ce au văzut deja și ce au câștigat din experiențele lor. Indiferent ce face Dumnezeu în oameni, ei trebuie să susțină ceea ce ei înșiși au, să fie sinceri în fața lui Dumnezeu și să-I rămână devotați până la capăt. Aceasta este datoria omenirii. Oamenii trebuie să susțină ceea ce trebuie să facă” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Ar trebui să îți menții devotamentul față de Dumnezeu”). „Nu fi descurajat, nu fi slab, iar Eu îți voi lămuri lucrurile. Drumul spre Împărăție nu este atât de neted; nimic nu e atât de simplu! Vrei ca binecuvântările să vină ușor, nu-i așa? Astăzi, toți vor avea încercări amare de înfruntat. Fără astfel de încercări, inima iubitoare pe care o aveți pentru Mine nu se va întări și nu veți avea iubire adevărată față de Mine. Chiar dacă aceste încercări constau numai în circumstanțe minore, fiecare trebuie să treacă prin ele; doar că dificultatea încercărilor va fi diferită de la persoană la persoană” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 41). Cuvintele lui Dumnezeu m-au ajutat să mă calmez. E adevărat. Calea credinței nu e una ușoară. Trebuie să îndurăm greutăți și, fără încredere, e greu să rămânem pe cale. Dacă devenam negativ și mă retrăgeam din cauza acestei opresiuni, unde era încrederea mea? Înainte să cred în Dumnezeu, când eram în lume, chinuindu-mă toți acei ani să ajung în frunte, am avut o viață grea și obositoare, fără nimic la care să sper. Acum am avut norocul de a întâlni această șansă unică în viață: Dumnezeu venind să mântuiască omenirea. Cum puteam să renunț cu nepăsare la ea? Atunci cum putea Dumnezeu să mă mântuiască? Domnul Isus a spus: „Uitați-vă la păsările cerului: ele nici nu seamănă, nici nu seceră și nici nu adună în hambare. Și totuși Tatăl vostru cel ceresc le hrănește. Oare nu sunteți voi cu mult mai valoroși decât ele?” (Matei 6:26). Dumnezeu creează păsările, care nu seamănă și adună, dar El tot le permite să supraviețuiască. Dumnezeu avea să-mi deschidă o cale. Dacă fiul meu mă dădea afară din casă, aveam încredere că Dumnezeu avea să mă îndrume și că n-aveam de ce să-mi fac griji. Gândul acesta mi-a reînnoit încrederea și nu m-am mai simțit constrâns de el. Văzând că eram de neclintit în credința mea, m-a dat afară furios, pe poarta școlii. N-am avut de ales decât să părăsesc școala și să stau o vreme la părinții mei.

În seara aceea, m-am chinuit gândindu-mă la situația mea dificilă. M-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, nu știu care e voia Ta în această situație. Cred în Tine și sunt pe calea corectă, deci de ce mă tratează astfel fiul meu? Te rog să mă îndrumi ca să-Ți înțeleg voia!” Apoi m-am gndit la un pasaj pe care mi l-au împărtășit frații și surorile: „În fiecare stadiu al lucrării pe care Dumnezeu o face în interiorul oamenilor, la exterior pare că sunt interacțiuni între oameni, ca și cum s-ar fi născut din aranjamente sau intervenții umane. Dar, în spatele scenei, fiecare etapă a lucrării și tot ceea ce se întâmplă reprezintă un pariu făcut de Satana în fața lui Dumnezeu și cere oamenilor să rămână fermi în mărturia lor față de Dumnezeu. Luați ca exemplu pe Iov, când a fost încercat: în spatele scenei, Satana făcea un pariu cu Dumnezeu și ceea ce i s-a întâmplat lui Iov au fost faptele și intervenția oamenilor. În spatele fiecărui pas al lucrării pe care Dumnezeu o face în voi este pariul Satanei cu Dumnezeu – în spatele acestui tot este o luptă” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Numai iubirea față de Dumnezeu este credința adevărată în Dumnezeu”). Chibzuind la cuvintele lui Dumnezeu, am putut vedea că problema pe care o înfruntam părea că era aceea că fiul meu fusese indus în eroare de minciunile PCC, așa că m-a oprimat și mi-a pus piedici pe calea credinței, alungându-mă din școală. Dar în spatele acestui fapt era Satana, care perturba și manipula lucrurile ca să vadă ce aveam să aleg: să-mi mențin relațiile familiale, sa-mi protejez renumele și statutul și să-L trădez pe Dumnezeu sau să renunț la interesele personale și să aleg să-L urmez pe Dumnezeu. Eram îngrijorat și supărat fiindcă îmi lipsea credința adevărată în Dumnezeu și nu aveam hotărârea de a renunța la tot. Satana se folosea de slăbiciunile mele – sentimentele mele, reputația și statutul meu – ca să mă facă să-L părăsesc pe Dumnezeu, să-L trădez și ca, în cele din urme, să mă distrugă și să mă înghită. Era atât de sinistru și rău! Când am înțeles asta, m-am simțit mai bine. Am decis că, orice ar fi făcut familia mea ca să mă oprească și orice greutăți aș fi înfruntat, eu aveam să cred cu tărie și să-L urmez pe Dumnezeu până la sfârșit, umilindu-L pe Satana!

Nu mai puteam rămâne mult la părinții mei, așa că a trebuit să mă întorc la școală. După ce m-am întors, am continuat să particip la întruniri și să răspândesc Evanghelia. Fiul meu cel mare și soția lui și-au intensificat opresiunea, când au văzut că am continuat să-mi practic credința. Spuneau mereu că aveau să mă alunge, au preluat controlul asupra finanțelor școlii și m-au lăsat fără niciun ban. În plus, spuneau mereu lucruri îngrozitoare despre mine. Adesea eram prea mâhnit ca să pot mânca. O vreme, eram mereu furios și mă chinuiam să mănânc, iar asta mi-a afectat sănătatea. Când mergeam, vederea mi se încețoșa și aproape am leșinat de mai multe ori. Am făcut gastrită erozivă și aveam dureri atât de mari seara, încât singurul mod de a le alina era să țin strâns o pernă la burtă. Când nu puteam dormi noaptea, mă duceam pe terenul de sport și mă uitam la clădirea de antrenamente, birourile, cantina și dormitoarele pe care le construisem, privind școala pe care o construisem cu atâta trudă. Sufeream foarte mult! Ca să deschid școala, nu mai știam cât de departe călătorisem, cât încercasem să intru în grațiile celorlalți și cât de mult suferisem. Acum că avusesem succes, îmi era luată de propriul fiu. Era munca mea de-o viață. Dacă-mi păstram credința, aveam să pierd totul. Când m-am gândit în felul acesta, am simțit ca și cum un cuțit îmi străpungea inima. În perioada aceea, mă simțeam foarte slab și plângeam în taină noaptea. Cu lacrimi în ochi, m-am rugat lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule, îmi voi pierde afacerea căreia i-am dedicat viața mea și nu pot renunța la ea. Te rog să mă îndrumi ca să depășesc această situație!”

Ulterior, frații și surorile mi-au împărtășit câteva cuvinte care mi-au oferit o cale de practică. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Acum ar trebui să poți vedea clar calea exactă pe care a luat-o Petru. Dacă poți să vezi clar calea lui Petru, atunci vei fi sigur despre lucrarea făcută astăzi, astfel încât să nu te plângi sau să fii pasiv ori să tânjești după ceva. Ar trebui să experimentezi starea de spirit a lui Petru la acea vreme: el era lovit de durere, el nu mai cerea un viitor sau vreo binecuvântare. El nu căuta profitul, fericirea, faima sau averea în lume; căuta doar să trăiască o viață extrem de plină de sens, pentru a răsplăti iubirea lui Dumnezeu și a-I dedica Lui ceea ce avea el cel mai de preț. Atunci era mulțumit în inima lui” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cum a ajuns Petru să-L cunoască pe Isus”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au deschis ochii. Pe vremuri, și Petru a suferit opresiunea familiei lui din cauza credinței. Rudele lui voiau ca el să-și facă un renume și să aducă glorie familiei, dar el nu s-a lăsat împiedicat de ele. Când Domnul Isus l-a chemat, el a renunțat la toate ca să-L urmeze și să urmărească o viață semnificativă. Experiența lui Petru m-a luminat. Petru a avut credință adevărată în Dumnezeu și a putut renunța la tot ca să-L urmeze. A urmărit adevărul și a ajuns să-L cunoască și să-L iubească pe Dumnezeu, câștigând, în final, aprobarea Lui. Credeam de puțin timp și aveam o înțelegere superficială a adevărului, dar gândindu-mă la nefericirea pe care mi-a adus-o în trecut urmărirea renumelui și a statutului și apoi uitându-mă la calea pe care a mers Petru, câștigând aprobarea lui Dumnezeu, m-am simțit foarte inspirat. Voiam să urmez exemplul lui Petru, să renunț la renume și reputație și să urmăresc adevărul. Ulterior, am decis să părăsesc școala și să continui să-mi practic credința și să fac o datorie.

Câteva zile mai târziu, câțiva prieteni vechi din armată s-au înfuriat când au auzit că fiul meu m-a alungat din școală și au început să caute o cale prin care să-mi recuperez școala. Prietenii și rudele condamnau nedreptatea, iar secretarul satului m-a ajutat oferindu-mi un certificat oficial, care spunea că eu construisem singur școala și că nimeni n-avea niciun drept la ea. Auzind asta, m-am gândit că, având acel certificat și pe prietenii mei militari care să mă ajute să recuperez școala, aveam să-mi redobândesc prestigiul de altă dată. Dar am realizat că iar voiam să urmăresc renumele și statutul, așa că m-am rugat lui Dumnezeu, cerându-I să-mi dea forța de mă lepăda de trup. După ce m-am rugat, m-am gândit la experiența lui Iov. I s-au luat, peste noapte, toate avuțiile și, deși a fost dureros, el nu s-a bazat pe propria forța ca să le recupereze, ci s-a rugat și s-a supus rânduielilor lui Dumnezeu. Averea mea era insignifiantă comparativ cu a lui Iov, dar dacă nu mă rugam și nu căutam cu Dumnezeu în situația asta, vrând doar s-o recuperez singur, cum însemna asta că mă supuneam lui Dumnezeu? Dacă recuperam școala și mă ocupam zilnic cu conducerea ei, n-aș fi avut energia să-mi practic credința și să-mi fac datoria. Acum că fiul meu îmi luase școala, puteam să-mi practic credința și să-mi fac datoria din tot sufletul. Acesta era un lucru minunat, era Dumnezeu Care-mi deschidea o cale. Acest gând mi-a luminat inima! Am realizat că n-am putut să renunț la școală fiindcă eram prea profund corupt și-mi păsa prea mult de reputație și statut.

Ulterior, am citit acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic: „Născut pe un pământ atât de murdar, omul a fost grav influențat de societate, a fost influențat de etici feudale și educat la «instituții de învățământ superior». Gândirea înapoiată, moralitatea coruptă, perspectiva plină de răutate asupra vieții, filosofia josnică de viață, existența aceasta fără nicio valoare, stilul de viață și obiceiurile depravate – toate aceste lucruri au pătruns adânc în inima omului și i-au subminat și atacat grav conștiința. Drept rezultat, omul este și mai departe de Dumnezeu și I se împotrivește Lui mai mult ca niciodată. Firea omului devine mai vicioasă pe zi ce trece și nu există nicio singură persoană care va renunța de bunăvoie la ceva pentru Dumnezeu, nicio singură persoană care Îl va asculta de bunăvoie pe Dumnezeu și, mai mult chiar, nicio singură persoană care va căuta de bunăvoie arătarea lui Dumnezeu. În schimb, sub domeniul Satanei, omul nu face altceva decât să caute plăcere, să se dedea corupției trupului în ținutul noroiului. Chiar și atunci când aud adevărul, cei care trăiesc în întuneric nu se gândesc la cum să îl pună în practică, nici nu sunt înclinați să Îl caute pe Dumnezeu, chiar dacă I-au văzut arătarea. Cum ar putea o omenire atât de depravată să aibă vreo șansă la mântuire? Cum ar putea o omenire atât de decăzută să trăiască în lumină?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „A avea o fire neschimbată înseamnă a fi în vrăjmășie cu Dumnezeu”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au revelat întocmai starea. De când eram mic, părinții și profesorii mei m-au învățat lucruri precum: „Omul se luptă în sus; apa curge în jos”, „Fără muncă nu-i răsplată” și „Să te distingi și să aduci onoare străbunilor tăi”. Aceste filosofii satanice erau adânc înrădăcinate în inima mea, făcându-mă să am o perspectivă greșită asupra vieții și a valorilor. Credeam că a vrea să ajungi în frunte, să fii mai bun decât ceilalți și să câștigi reputație și statut era singura cale de a trăi cu integritate și valoare. Eram gata să îndur orice greutăți ca să-mi pot face un renume. Când încercam să pun pe picioare școala, fiecare zi era foarte obositoare și foloseam banii pe care-i câștigam cu sudoarea frunții mele ca să intru în grațiile oficialilor guvernamentali, lingându-le cizmele, lingușindu-i și trăind fără demnitate. Trimiteam cadouri de sărbători diverșilor lideri de departament, de teamă să nu am necazuri și să atrag ghinionul la cel mai mic pas greșit. Să mențin aceste relații interpersonale complexe era foarte obositor, dar eram înglodat în asta și nu puteam scăpa. Oameni pe care-i cunoșteam au început să facă lucruri cumplite după ce au câștigat renume și statut: erau corupți, dădeau mită, mergeau la prostituate, jucau jocuri de noroc, fără limite. Așa corupe Satana oamenii și-i rănește. Iar fiul meu pusese mâna pe școala pe care o construisem cu mâinile mele tot din cauza că era compleșit de renume și câștig. A nesocotit iubirea dintre tată și fiu doar ca să câștige aceste lucruri. Asta mi-a amintit de vechile familii imperiale unde frații, tații și fiii se ucideau între ei pentru tron. Astea erau aberațiile și minciunile Satanei care corupeau oamenii până aceștia-și pierdeau orice umanitate și rațiune. Atunci am văzut cum renumele și câștigul sunt cătușe cu care Satana ferecă omenirea. Dacă trăim după filosofiile Satanei, căutând renumele și câștigul, vom deveni tot mai corupți, iar traiul ne va fi tot mai dureros. Când erau adânc afundat în căutarea faimei și a câștigului, cuvintele lui Dumnezeu au fost cele care mi-au arătat că urmărirea adevărului este calea corectă în viață și cel mai semnificativ mod de a trăi. Dar eram legat și constrâns de filosofiile satanice, așa că atunci când am pierdut plăceri precum banii, reputația și statutul, mi-a fost greu să renunț și am fost nefericit. Ba chiar am vrut să deschid proces ca să recuperez acele lucruri. Eram atât de nesăbuit! Dacă aș fi mers pe calea aceea, aș fi continuat să fiu rănit de Satana și, în final, aș fi fost distrus alături de el. Domnul Isus a spus: „Și la ce i-ar folosi unui om să câștige întreaga lume, dacă și-ar pierde sufletul? Sau ce va da un om în schimbul sufletului său?” (Matei 16:26). E adevărat. Oricât de mulți bani sau oricât statut are cineva, nu poate cumpăra adevărul și viața! Îmi pierdusem averea, reputația și statutul pe care mi le consolidasem, dar prin această experiență, am văzut că aceste lucruri dăunează oamenilor și că există consecințe înfricoșătoare dacă le urmărim. Am văzut și semnificația și valoarea urmăririi adevărului și am putut să renunț la acele lucruri ca să-L urmez pe Dumnezeu și să fac o datorie. Acestea erau iubirea și mântuirea lui Dumnezeu pentru mine. Odată ce am înțeles voia lui Dumnezeu, n-am mai vrut să mă lupt cu fiul meu și nici să-l dau în judecată. Voiam doar să mă supun stăpânirii lui Dumnezeu, să urmăresc adevărul și să fac o datorie.

De atunci, am împărtășit Evanghelia în biserică și, deși nu mai aveam admirația celorlalți, mă simțeam mult mai împăcat și împlinit în fiecare zi. Sunt sigur că a avea credință și a-L urma pe Dumnezeu sunt alegerile corecte și cea mai semnificativă modalitate de a trăi. Slavă lui Dumnezeu!

Note de subsol:

1. „Făcând acuzații nejustificate” se referă la metodele prin care diavolul le face rău oamenilor.

2. „Păzită cu strășnicie” sugerează că metodele prin care diavolul îi rănește pe oameni sunt deosebit de rele și controlează oamenii atât de tare încât aceștia nu mai au spațiu de mișcare.