de Li Jin, China

În 2014, când eram conducător de biserică, am fost întrucâtva eficient în a-mi îndeplini datoria, acumulasem ceva experiență și mi se părea că înțelegeam adevărul. Când întâmpinam probleme, nu căutam principiile adevărului și, de multe ori, acționam după bunul plac. La momentul respectiv, cineva a raportat conducătorii a două biserici pe motiv că aveau o umanitate rea și-i persecutau și-i constrângeau pe ceilalți. Am avut prejudecăți și am crezut ceea ce am auzit fără să înțeleg situația reală în detaliu. Prin urmare, l-am demis pe unul din conducătorii care putea face lucrări practice și aproape că am făcut greșeala de a-l exclude pe celălalt conducător. Acest lucru a afectat grav lucrarea ambelor biserici. Conducătorii superiori m-au tratat cu severitate pentru că am fost nechibzuit și îndărătnic în îndeplinirea datoriei mele, fără a mă ocupa de lucruri conform principiilor adevărului și pentru că am demis și am exclus oameni în mod arbitrar. Însă eu chiar nu mă cunoșteam și am încercat să-i conving prin argumente și să mă justific. La urma urmei, în îndeplinirea datoriei, cine nu greșește? Întrucât nu am acceptat adevărul, am încălcat adesea principiile în lucrarea mea, am fost nechibzuit și îndărătnic și am perturbat și tulburat lucrarea bisericii, am fost demis de conducătorii superiori. După ce am fost demis, conducătorii superiori nu au rânduit ca eu să îndeplinesc vreo datorie și m-au lăsat să reflectez asupra mea. În acel moment, nu înțelegeam voia lui Dumnezeu și eram foarte negativ. Am considerat că, în toți acești ani de credință în Dumnezeu, renunțasem la familie și la carieră și de multe ori mi-am făcut datoria chiar și atunci când eram bolnav. Poate că nu am contribuit cu mult, dar cu siguranță am muncit din greu. Să fiu demis este un lucru, dar de ce nu mi s-a dat măcar o datorie de îndeplinit? Am făcut doar două greșeli. Nu este prea dur să fiu tratat astfel? Mai ales când vedeam că frații și surorile care nu fuseseră niciodată conducători încă își îndeplineau datoria, în timp ce eu, fost conducător, nu aveam nicio datorie de îndeplinit, mă gândeam: „Se pare că nu pot fi conducător. În calitate de conducător, trebuie să întrunești standarde înalte și cerințe stricte. Dacă într-o zi ești puțin neglijent, viața ta de credincios în Dumnezeu ar putea să se sfârșească. Cum poate conduce acest lucru la un final și o destinație bună? Orice s-ar întâmpla, nu voi mai fi niciodată conducător.” În următorii câțiva ani, am lucrat întotdeauna cu texte în biserică și, deși au existat ocazii de a candida la alegeri pentru postul de conducător sau lucrător, am evitat întotdeauna să particip. La acea vreme, nu eram conștient de problemele mele și am crezut că acesta era lucrul înțelept de făcut.

În mai 2020, biserica urma să aleagă conducători. Inima mea se frământa: „Lucrarea mea cu texte este destul de bună, iar eu nu vreau să particip la alegeri. Dacă aș fi ales conducător, ar fi un lucru rău. Să fii conducător este o sarcină dificilă, ingrată. Este de așteptat să fie bine îndeplinită, iar dacă lucrarea bisericii este întârziată, conducătorul trebuie să-și asume responsabilitatea. Prin urmare, chiar este adevărat că «Toată lumea culege beneficiile, dar o singură persoană își asumă vina.» Înainte, când am fost conducător, am comis câteva fărădelegi. Dacă aș fi din nou conducător și aș face ceva ce încalcă principiile și dăunează grav lucrării bisericii, în cel mai bun caz, aș fi demis. În cel mai rău caz, aș fi exclus și mi-aș pierde șansa la mântuire.” Cu aceste gânduri în minte, am găsit o scuză și am spus că boala mea de inimă se înrăutățise în ultima vreme, așa că nu puteam lua parte la alegeri. La momentul respectiv, m-am simțit puțin vinovat. „Nu înseamnă acest lucru că evit alegerile?” Dar m-am gândit că realmente nu eram pregătit să fiu conducător și chiar am avut recent un oarecare disconfort la inimă, așa că aveam un motiv să nu merg. Faptul că am gândit în acest fel a ajutat să dispară orice neliniște și vinovăție pe care o simțeam. Ulterior, când au avut loc alte alegeri, tot nu am vrut să particip, considerând că a fi conducător era periculos! Era multă muncă și erau multe probleme de rezolvat și puteam să fiu dat în vileag în orice clipă. Când nu erau conducători, unii dintre frații și surorile din jurul meu nu păreau să aibă vreo problemă. Însă, odată ce au devenit conducători, unii au fost dezvăluiți drept conducători falși și demiși, în timp ce alții au fost dezvăluiți ca fiind cei răi sau antihriști și au fost îndepărtați sau excluși. Se părea că statutul chiar dezvăluia cine sunt oamenii cu adevărat! În cele din urmă, am renunțat și nu am participat la alegeri.

La scurt timp după ce am ajuns acasă, m-am îmbolnăvit subit. Aveam diaree și febră, iarmedicamentele nu m-au ajutat. După ce am suferit câteva zile, în sfârșit, mi-am revenit. Dar, apoi, niște puncte mici, roșii, mi-au acoperit brațele și gâtul. Starea mea s-a agravat din ce în ce mai mult și, de îndată ce am început să transpir, am simțit o durere arzătoare în tot corpul. După câteva zile, eram complet epuizat de lupta cu boala mea și mi-am dat seama că aceasta nu era o coincidență – era disciplinarea din partea lui Dumnezeu. Însă nu știam încotro s-o apuc pentru a reflecta și a înțelege. M-am rugat lui Dumnezeu și I-am cerut să mă îndrume să mă cunosc și să-mi învăț lecția.

Când conducătoarea mea a aflat că eram bolnav, mi-a amintit să reflectez la atitudinea mea față de alegeri și a găsit un pasaj din cuvântul lui Dumnezeu cu privire la starea mea: „Având o natură satanică, odată ce oamenii câștigă statut, se află în pericol. Prin urmare, ce este de făcut? Nu au o cale de practică? Oare nu mai există nicio cale de întoarcere pentru ei, odată ce au ajuns în acea situație periculoasă? Spune-Mi, odată ce oamenii corupți dobândesc statut – indiferent de cine sunt ei – devin ei antihriști? Este acest lucru absolut? (Dacă nu urmăresc adevărul, atunci vor deveni antihriști, dar dacă urmăresc adevărul, nu vor deveni.) Este absolut corect: dacă oamenii nu urmăresc adevărul, atunci cu siguranță vor deveni antihriști. Și oare toți care merg pe calea antihriștilor o fac din cauza statutului? Nu, acest lucru este în principal din cauză că nu au dragoste pentru adevăr, pentru că nu sunt oamenii potriviți. Indiferent dacă au statut sau nu, toți oamenii care nu urmăresc adevărul merg pe calea antihriștilor. Indiferent câte predici au auzit, astfel de oameni nu acceptă adevărul, nu merg pe calea cea dreaptă, ci sunt convinși să meargă pe calea cea strâmbă. Situația seamănă cu modul oamenilor de a mânca: unii nu consumă alimente care le pot hrăni trupul și susține o existență normală, ci în schimb insistă să consume lucruri care le fac rău, în cele din urmă tăindu-și singuri craca de sub picioare. Nu este aceasta propria lor alegere? După ce sunt eliminați, unii conducători și lucrători răspândesc noțiuni, spunând: «Nu fi lider și nu îți da voie să câștigi statut. Oamenii sunt în pericol din clipa în care dobândesc vreun statut, iar Dumnezeu îi va dezvălui! Odată ce sunt dezvăluiți, nu se vor mai califica să fie nici măcar credincioși de rând și nu vor mai primi nicio binecuvântare.» Ce vorbă mai e și asta? În cel mai bun caz, reprezintă o înțelegere greșită a lui Dumnezeu; în cel mai rău, este o blasfemie la adresa Lui. Dacă nu mergi pe calea cea bună, nu cauți adevărul și nu urmezi calea lui Dumnezeu, ci în schimb insiști să mergi pe calea antihriștilor și ajungi pe calea lui Pavel, având în cele din urmă același rezultat, același final ca și Pavel, încă plângându-te de Dumnezeu și judecându-L ca fiind nedrept, atunci nu ești tu obiectul veritabil al unui antihrist? Un asemenea comportament este blestemat! Când oamenii nu înțeleg adevărul, ei trăiesc întotdeauna conform noțiunilor și închipuirilor lor, Îl interpretează pe Dumnezeu greșit în mod frecvent și simt că acțiunile lui Dumnezeu nu se potrivesc propriilor lor noțiuni, ceea ce le provoacă emoții negative; acest lucru se întâmplă din cauză că oamenii au firi corupte. Ei spun lucruri negative și se plâng pentru că le este prea meschină credința, le este prea mică statura și înțeleg prea puține adevăruri – ceea ce este cu totul de iertat și nu este ținut minte de Dumnezeu. Și, totuși, există și cei care nu merg pe calea cea dreaptă, care merg în special pe calea înșelării, opoziției, trădării lui Dumnezeu și a luptei împotriva lui Dumnezeu. Acești oameni sunt, în cele din urmă, pedepsiți și blestemați de Dumnezeu și aruncați în pierzanie și distrugere. Cum ajung în acest punct? Pentru că nu au reflectat asupra lor și nu s-au cunoscut niciodată pe ei înșiși, pentru că nu acceptă adevărul deloc, sunt nesăbuiți și îndărătnici, refuză cu încăpățânare să se pocăiască și chiar se plâng de Dumnezeu după ce sunt dezvăluiți și eliminați, spunând că Dumnezeu nu este drept. Ar putea fi mântuiți astfel de oameni? (Nu.) Nu ar putea fi mântuiți. Așadar, toți cei dezvăluiți și eliminați sunt imposibil de mântuit? Nu se poate spune că sunt imposibil de răscumpărat. Sunt cei care înțeleg prea puține adevăruri, sunt tineri și fără experiență – care, odată ce devin conducători sau lucrători și au statut, sunt conduși de firile lor corupte și urmăresc statutul, se bucură de acest statut, așa că, natural, pășesc pe calea antihriștilor. Dacă, după ce sunt dați în vileag și judecați, sunt capabili să reflecte asupra lor înșiși și să se pocăiască sincer, lepădându-se de răutate precum poporul din Ninive, fără a mai păși pe calea răului ca înainte, atunci mai au șansa de a fi mântuiți. Dar care sunt condițiile unei astfel de șanse? Ei trebuie să se pocăiască sincer și să fie capabili să accepte adevărul. Dacă sunt capabili, încă au o oarecare speranță. Dacă nu sunt capabili să reflecteze asupra lor înșiși, nu acceptă deloc adevărul și nu au nicio intenție să se pocăiască sincer, vor fi eliminați în totalitate” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cum să înlături tentațiile și robia statutului”). După ce a citit cuvântul lui Dumnezeu, conducătoarea mea mi-a reamintit: „Tu întotdeauna crezi că, în calitate de conducător, este ușor să fii dat în vileag, demis sau alungat. Este acest punct de vedere corect? Dacă oamenii sunt sau nu dați în vileag și alungați depinde de măsura în care urmăresc adevărul și de calea pe care o urmează. Nu are nicio legătură cu faptul că sunt sau nu conducători. Dacă o persoană este conducător, dar nu urmărește adevărul sau nu merge pe calea cea dreaptă, dacă săvârșește fapte rele, tulbură și perturbă lucrarea bisericii și refuză să se pocăiască, aceasta va fi cu siguranță dată în vileag și alungată. Deși unii conducători se abat în îndeplinirea datoriei lor și comit fărădelegi, dacă pot să accepte adevărul, să reflecteze asupra lor și să se cunoască și se pocăiesc cu adevărat, biserica le va oferi oportunități de a practica în continuare. Chiar dacă au calibru slab și nu sunt calificați pentru a fi conducători, vor fi transferați pentru a îndeplini o datorie adecvată. Cu atât de mulți conducători în biserică, de ce unii înțeleg din ce în ce mai mult adevărul și își îndeplinesc datoria din ce în ce mai bine? De ce unii oameni fac lucruri rele în mod repetat, sunt expuși drept conducători falși și antihriști și apoi alungați? Au eșecurile lor vreo legătură cu funcția de conducător? Biserica a alungat mulți răufăcători, dintre care mulți nu erau conducători. Au fost alungați pentru că, prin natura lor, le era lehamite de adevăr și erau ostili față de acesta, nu au mers pe calea cea dreaptă și, în îndeplinirea datoriei lor, au fost nechibzuiți și au provocat tulburări și perturbări. Are acest lucru vreo legătură cu a fi conducător?”

După ce am auzit părtășia conducătoarei, am fost mișcat. Avea dreptate – doar pentru că cineva devine conducător și are statut nu înseamnă că va fi dat în vileag și alungat. Acest lucru se întâmplă pentru că, după ce oamenii dobândesc statut, nu merg pe calea cea dreaptă și nu urmăresc adevărul. Ei râvnesc doar la beneficiile statutului, fac ce doresc, acționează în mod nepotrivit și provoacă tulburări și perturbări. Acest lucru îi face conducători falși și antihriști care sunt demiși și alungați. M-am gândit la fratele Fang Xun, care a fost demis cu ceva timp în urmă. În calitate de conducător, el și-a dat aere mereu și i-a disprețuit și marginalizat pe frații alături de care lucra. Asta i-a făcut să se simtă constrânși, astfel încât nu și-au putut îndeplini îndatoririle în mod normal. Conducătorii au avut de multe ori părtășie cu Fang Xun, însă el nu s-a schimbat niciodată și de aceea a fost demis ulterior. Când am fost demis din funcția mea de conducător, acest lucru s-a întâmplat și pentru că fusesem deseori nechibzuit și îndărătnic. Când frații și surorile mele au raportat probleme cu doi conducători de biserică, nu am respectat principiile și nu am investigat și verificat acele rapoarte. În schimb, i-am judecat orbește și chiar l-am demis pe unul din ei și aproape l-am exclus pe celălalt. Drept urmare, le-am făcut rău ambilor conducători și am provocat haos în biserici. Acum, gândindu-mă la asta, tot ce am făcut a fost rău, a perturbat lucrarea bisericii și le-a făcut rău fraților și surorilor. Din fericire, acele două greșeli au fost descoperite și îndreptate. Altminteri, consecințele ar fi fost dezastruoase! Mi-am dat seama că demiterea mea nu avea, de fapt, nicio legătură cu statutul sau cu a fi conducător. Am fost demis pentru că firea mea era prea arogantă și deoarece, atunci când mă confruntam cu probleme, nu căutam adevărul și nu făceam lucrurile pe baza principiilor. În schimb, acționam în mod arbitrar și fără discernământ și perturbam lucrarea bisericii. Iar când am fost emondat și tratat, nu am reflectat asupra mea. Demiterea mea este în concordanță cu principiile și demonstrează dreptatea lui Dumnezeu. Însă pe parcursul întregii perioade, nu m-am cunoscut. Eram mereu în defensivă față de Dumnezeu, Îl înțelegeam greșit și credeam că am fost dat în vileag pentru că eram conducător. Eram atât de absurd și irațional! Abia acum mi-am dat seama că, la momentul respectiv, dacă nu aș fi fost imediat demis și împiedicat să fac rău, având în vedere firea mea arogantă, aș fi putut să fac un rău mult mai mare! Demiterea mea a fost modalitatea lui Dumnezeu de a mă proteja și, de asemenea, o ocazie bună pentru mine de a reflecta și de a mă cunoaște. M-am gândit și la sora Wang Rui, o persoană cu care am lucrat anterior. Fusese și ea demisă, dar după eșecul ei, a fost capabilă să reflecteze asupra ei, să se cunoască, să asimileze lecții și să se pocăiască în fața lui Dumnezeu. Mai târziu, când a fost din nou conducătoare, a putut să caute adevărul și să lucreze pe baza principiilor și a făcut, în mod clar, progrese. După ce am meditat la aceste lucruri, am înțeles că nu statutul îl face pe un om să fie dat în vileag și alungat, ci el este victima propriilor firi corupte. Dacă o fire coruptă nu este înlăturată, chiar dacă o persoană nu este conducătoare și nu face rău cu statutul de conducător, tot va fi alungată, întrucât nu urmărește adevărul. Odată ce am recunoscut acest lucru, starea mea s-a schimbat puțin, dar tot aveam unele îngrijorări: „Înțelegerea mea cu privire la adevăr este superficială. Biserica are multe probleme care le cer conducătorilor să ia decizii, iar dacă lucrurile nu sunt bine rânduite și lucrarea bisericii este tulburată și perturbată, pot apărea fărădelegi. Dacă cineva nu este conducător și nu este implicat într-o astfel de lucrare, acea lucrare nu-l va determina să facă rău sau să se împotrivească lui Dumnezeu. Așa că ar fi mai bine să nu particip la alegeri.” După aceea, conducătoarea mi-a arătat un alt pasaj din cuvântul lui Dumnezeu: „Nu vreau să văd pe nimeni că simte ca și cum Dumnezeu l-a lăsat afară, în frig, că l-a abandonat sau i-a întors spatele. Vreau doar să văd pe toată lumea pe drumul urmăririi adevărului și căutând să-L înțeleagă pe Dumnezeu, mărșăluind înainte cu îndrăzneală și cu o hotărâre neclintită, fără nicio îndoială sau povară. Indiferent ce nedreptăți ai comis, cât de departe ai mers pe un drum greșit sau dacă ai făcut fărădelegi grave, nu lăsa ca acestea să devină poveri sau bagaje în exces pe care să trebuiască să le porți în căutarea ta de a-L înțelege pe Dumnezeu: continuă să mergi mai departe. Tot timpul, El ține mântuirea omului în inima Lui; asta nu se schimbă niciodată. Este partea cea mai prețioasă a esenței lui Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul VI”). Am fost profund mișcat de cuvântul lui Dumnezeu. Dumnezeu nu va renunța la mântuirea oamenilor din cauza eșecurilor și fărădelegilor de moment. În schimb, El le oferă șanse să se pocăiască. Faptul că oamenii greșesc și comit fărădelegi în îndeplinirea datoriei lor nu e ceva de speriat. Atât timp cât oamenii se pot schimba, Dumnezeu va continua să-i îndrume. Deși comisesem câteva fărădelegi, biserica tot mi-a dat șansa de a reflecta asupra mea și de a mă pocăi. Nu m-a condamnat și nu m-a alungat pentru acele fărădelegi. Însă eu nu am reflectat asupra mea, am rămas defensiv față de Dumnezeu, L-am înțeles greșit și nu am fost dispus să fiu conducător sau lucrător. Eram atât de încăpățânat! Când mi-am dat seama de acest lucru, am avut remușcări și m-am simțit vinovat, așa că m-am rugat lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule! Sunt prea răzvrătit. Nu mai vreau să Te înțeleg greșit și să fiu defensiv față de Tine. Acum, sunt dispus să mă pocăiesc. Te implor să mă îndrumi și să mă corectezi unde am greșit.”

Apoi m-am întrebat de ce-L înțelesesem greșit pe Dumnezeu și fusesem defensiv față de El în tot acest timp. Care era cauza principală? În acel moment, conducătoarea mea a citit un pasaj din cuvântul lui Dumnezeu care m-a ajutat foarte mult. Dumnezeu Atotputernic spune: „Dacă ești înșelător, atunci vei fi precaut și bănuitor cu privire la toți oamenii și toate lucrurile și, astfel, credința ta în Mine se va clădi pe o temelie a suspiciunii. Nu aș putea recunoaște niciodată o astfel de credință. Din cauza lipsei credinței adevărate, ești și mai lipsit de dragostea adevărată. Iar dacă ești predispus să te îndoiești de Dumnezeu și să faci speculații cu privire la El după bunul tău plac, atunci ești, fără îndoială, cel mai înșelător dintre toți oamenii. Tu speculezi dacă Dumnezeu poate fi asemenea omului: păcătos de neiertat, cu un caracter meschin, lipsit de corectitudine și rațiune, fără simțul dreptății, predispus la tactici răutăcioase, trădătoare și viclene, încântat de rău și de întuneric și așa mai departe. Motivul pentru care oamenii au astfel de gânduri nu este acela că nu-L cunosc pe Dumnezeu câtuși de puțin? O astfel de credință este pur și simplu păcat!” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cum să Îl cunoașteți pe Dumnezeul de pe pământ”). Cuvântul lui Dumnezeu m-a făcut să înțeleg că eram în defensivă față de El și Îl înțelegeam greșit pentru că natura mea era prea înșelătoare. Fiind demis o dată, nu am reflectat cu privire la calea pe care am mers, ceea ce a condus la eșec, sau nu am asimilat lecțiile de învățat astfel încât să pot evita repetarea acelorași greșeli. În schimb, m-am gândit că a fi conducător însemna că aveam să fiu dat în vileag și alungat cu ușurință, prin urmare titlul de „conducător” era cel care mă făcea o victimă. Ba chiar mi-am închipuit că Dumnezeu este asemenea unui conducător lumesc care condamnă oamenii la moarte de îndată ce fac o mică greșeală. De aceea, imediat ce o persoană menționa alegerile, eram îngrozit și mă temeam că, dacă eram ales conducător, atunci chiar și cea mai mică neglijență din partea mea avea să conducă la darea mea în vileag și nu aș avea o destinație bună. Așadar, am privit cu atenție și mi-am ținut garda sus. Am găsit scuză după scuză pentru a evita situația și am refuzat să particip la alegeri. Eram atât de înșelător! Motivul pentru care biserica pregătește conducători și lucrători este acela de a le oferi oportunități de a practica, astfel încât să poată înțelege adevărul și să intre în realitate cât mai repede posibil. Eu, însă, chiar am crezut că Dumnezeu voia să mă dea în vileag și să mă alunge. Nu reprezenta aceasta înțelegerea greșită a lui Dumnezeu și hulirea Lui? Credeam în Dumnezeu, dar Îl vedeam mereu cu ochii celor nedrepți, îndoindu-mă de El și fiind defensiv față de El, dezvăluindu-mi firea satanică. Nu cumva acest tip de credință în Dumnezeu este exact ca împotrivirea față de Dumnezeu?

Mai târziu, după ce am citit mai mult din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles ceva mai bine voia Sa. Cuvântul lui Dumnezeu spune: „Uneori, Dumnezeu folosește o anumită chestiune pentru a te dezvălui sau disciplina. Dar asta înseamnă că ai fost eliminat? Înseamnă că ți-a venit sfârșitul? Nu. […] De fapt, în multe cazuri, îngrijorarea oamenilor izvorăște din interesul pentru propria persoană. Vorbind în termeni generali, este teama că nu vor avea niciun final. Se gândesc mereu: «Dacă Dumnezeu mă dă în vileag, mă elimină și mă respinge?» Aceasta este interpretarea ta greșită despre Dumnezeu; acestea sunt doar ipotezele tale părtinitoare. Trebuie să-ți dai seama care este intenția lui Dumnezeu. Când El îi dă pe oameni în vileag, nu o face pentru a-i elimina. Oamenii sunt demascați pentru a le dezvălui neajunsurile, greșelile și naturile-esențe personale, pentru a-i face să se cunoască pe ei înșiși și pentru a deveni capabili de o adevărată pocăință; din acest motiv, dezvăluirea oamenilor este pentru a le ajuta viețile să crească. Fără o înțelegere pură, oamenii pot să-L interpreteze greșit pe Dumnezeu și să devină negativi și slabi. Pot chiar să cedeze în fața disperării. De fapt, dezvăluirea de către Dumnezeu nu înseamnă neapărat că vei fi eliminat. Aceasta are loc pentru a te ajuta să ajungi să-ți cunoști corupția și pentru a te face să te pocăiești. Deseori, pentru că oamenii sunt răzvrătiți și nu caută să găsească rezolvarea în adevăr când dezvăluie corupție, Dumnezeu trebuie să exercite disciplină. Și astfel, uneori, El îi dezvăluie pe oameni, expunând urâțenia lor și cât de demni de milă sunt, determinându-i să se cunoască pe ei înșiși, ceea ce le ajută viața să crească. Expunerea oamenilor are două implicații diferite: pentru cei ticăloși, a fi dați în vileag înseamnă că sunt eliminați. Pentru cei care pot accepta adevărul, este o reamintire și un avertisment; ei sunt obligați să reflecteze asupra lor, să-și vadă adevărata stare și să nu mai fie îndărătnici și nesăbuiți, deoarece ar fi periculos să continue astfel. Expunerea oamenilor în acest mod este pentru a le aduce aminte ca, atunci când își realizează datoria, nu cumva să devină zăpăciți și nepăsători, să eșueze în a lua lucrurile în serios, să se mulțumească doar cu puține rezultate și să creadă că și-au îndeplinit datoria la un standard acceptabil când, de fapt, evaluați conform cerințelor lui Dumnezeu, ei nu au atins standardele, dar tot se complac și consideră că se descurcă bine. În astfel de împrejurări, Dumnezeu îi va disciplina, le va atrage atenția și le va reaminti oamenilor. Uneori, Dumnezeu le dezvăluie urâțenia – ceea ce, în mod evident, este pentru a le servi drept aducere aminte. În astfel de momente, ar trebui să reflectezi asupra ta: faptul că-ți realizezi datoria astfel este inadecvat, în tine este răzvrătire, sunt prea multe elemente negative, tot ce faci e superficial și, dacă tot nu te căiești, de drept, ar trebui să fii pedepsit. Ocazional, când Dumnezeu te disciplinează sau te dă în vileag, asta nu înseamnă în mod neapărat că vei fi eliminat. Această chestiune ar trebui abordată corect. Chiar dacă ești eliminat, ar trebui să accepți acest lucru și să te supui și să te grăbești să meditezi și să te pocăiești” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar prin practicarea adevărului și supunere față de Dumnezeu poți dobândi o schimbare a firii”). Citind cuvântul lui Dumnezeu, am fost foarte mișcat și m-am simțit deosebit de rușinat și vinovat. Dumnezeu îi dă în vileag pe oameni, îi tratează și îi disciplinează ca să se poată înțelege pe ei înșiși, să se pocăiască și să se schimbe. Când am fost emondat și tratat și am experimentat frustrarea și eșecul, nu am înțeles intențiile bune ale lui Dumnezeu de a mântui omenirea. Am continuat, pur și simplu, să mă agăț de falsitățile și minciunile Satanei, de tipul: „Cu cât sunt mai mari, cu atât cad mai de sus” și „E singurătate în vârf”. Mi-am imaginat că a fi conducător în biserică era ca și cum ai fi un funcționar public în lumea seculară și, cu cât poziția ta este mai înaltă, cu atât riști mai mult și cu cât ești conducător de mai mult timp, cu atât mai repede vei fi dat în vileag și alungat. În ultimii câțiva ani, mereu L-am înțeles greșit pe Dumnezeu și am fost defensiv față de El, iar inima mea a fost închisă pentru El tot timpul. Am refuzat în mod repetat să candidez la alegerile pentru conducători. Chiar dacă îmi îndeplineam datoria, aveam îndoieli, așa că nu puteam da totul și aveam întotdeauna o atitudine lipsită de entuziasm față de urmărirea adevărului. Eram prins în capcana Satanei, sufeream din cauza lui și nici nu știam cât de mult dăuna acest lucru vieții mele. Acum eram în pericol și nu îmi mai puteam permite să-L înțeleg greșit și să-L rănesc pe Dumnezeu. M-am rugat Lui în sinea mea: „O, Dumnezeule, vreau să mă pocăiesc față de Tine și să tratez alegerile corect. Indiferent dacă sunt ales sau nu, mă voi supune rânduielilor Tale.”

Când a venit vremea alegerilor, încă aveam dubii: „De data aceasta, dacă mă aleg cu adevărat, ar trebui să accept funcția. Însă capacitatea mea de a face slujba și calibrul meu sunt medii, prin urmare, dacă nu o îndeplinesc bine, ce se va întâmpla atunci? Cel mai bine este să las pe altcineva să o facă. În acest fel, nu voi fi dat în vileag din nou.” În dilema mea, m-am gândit brusc la cuvântul lui Dumnezeu: „Când oamenii lui Dumnezeu își fac datoria în Împărăție, iar ființele create își fac datoria înaintea Creatorului, ar trebui să înainteze cu calm și cu o inimă cu frică de Dumnezeu. Nu ar trebui să bâjbâie, să dea înapoi sau să calce ca pe ouă. Dacă știi că această stare este greșită și-ți faci mereu griji în legătură cu ea, în loc să cauți adevărul pentru a o înlătura, atunci ești constrâns și înrobit de ea și nu vei putea să-ți îndeplinești datoria” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Cuvântul lui Dumnezeu mi-a servit drept aducere aminte. Fusesem mereu îngrijorat cu privire la alegeri și, în momentul critic, voiam să mă retrag și să scap din nou. Pentru ființele create, a-și îndeplini datoria este un lucru drept și potrivit – este o onoare. Eu, însă, am evitat responsabilitatea, am fost timid, defensiv și suspicios. Era atât de nesăbuit și jalnic! Trebuia să mă întorc la Dumnezeu, să fiu o persoană simplă și cinstită, să nu-mi mai fac griji pentru viitorul și destinația mea finală și să-I încredințez Lui inima mea. Indiferent dacă eram sau nu ales, nu mai puteam să fug și să mă ascund. Dacă eram ales, trebuia să accept acest lucru și să-mi îndeplinesc bine datoria. Când m-am angajat pe deplin să fac asta, am simțit o mare greutate ridicată de pe inimă și am fost eliberat de povara mea.

De data aceasta, când au venit rezultatele alegerilor, eu și o altă soră am fost aleși. Nu m-am mai împotmolit în neînțelegeri și atitudine defensivă față de Dumnezeu și nu m-am mai temut că voi fi alungat dacă nu îmi îndeplineam bine datoria. În schimb, am vrut să prețuiesc această oportunitate, să fac tot posibilul să-mi îndeplinesc bine datoria și să răsplătesc ceea ce Îi datoram lui Dumnezeu. Mai târziu, am citit cuvântul lui Dumnezeu: „Vă temeți să mergeți pe calea antihriștilor? (Da.) Este utilă teama neînsoțită de altceva? Nu – doar teama nu poate rezolva problema. Este normal să vă fie teamă de a merge pe calea antihriștilor. Asta arată că sunteți un iubitor al adevărului, o persoană care este dispusă să tindă spre adevăr și care este dornică să-l urmeze. Dacă sunteți cu teamă în inimă, atunci ar trebui să căutați adevărul și să găsiți o cale de practică. Trebuie să începeți prin a învăța să cooperați cu alții în armonie. Dacă există o problemă, rezolvați-o prin părtășie și discuții, astfel încât toată lumea să poată cunoaște principiile, precum și raționamentul specific și programul referitor la rezolvare. Nu te împiedică asta să iei decizii de unul singur? În plus, dacă ai o inimă cu frică de Dumnezeu, atunci vei fi capabil, în mod natural, să primești scrutarea lui Dumnezeu, dar trebuie să înveți și să accepți supravegherea aleșilor Lui, ceea ce presupune să ai toleranță și acceptare. […] Cu siguranță este necesar să accepți supravegherea, însă principalul lucru este să te rogi la Dumnezeu și să te bazezi pe El, supunându-te unei examinări constante. În special când ai mers pe calea greșită sau ai făcut ceva greșit sau când urmează să acționezi ori să decizi ceva pe cont propriu, iar cineva din apropiere îți menționează acest lucru și te avertizează, trebuie să accepți acest lucru, să te grăbești să reflectezi asupra ta, să-ți recunoști greșeala și să ți-o corectezi. Acest lucru te poate împiedica să pășești pe calea antihriștilor. Dacă există cineva care te ajută și te avertizează astfel, nu ești protejat fără să știi? Ba da – asta este protecția ta” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Îndeplinirea adecvată a datoriei necesită o cooperare armonioasă”). Cuvântul lui Dumnezeu indică principiul de practicare ce ajută la evitarea căii greșite: caută adevărul indiferent de problemele cu care te confrunți, discută lucrurile împreună cu frații și surorile tale, cooperează armonios și îndeplinește-ți datoria conform principiilor adevărului; nu acționa arbitrar pe baza firii tale arogante și nu lua decizii în mod unilateral și, în timp ce-ți îndeplinești datoria, acceptă supravegherea din partea fraților și surorilor tale. Dacă nu îți faci datoria doar pentru că ți-e frică să nu mergi pe calea unui antihrist și ți-e teamă să nu fii dezvăluit, acest lucru nu numai că nu va rezolva problemele, ci îți va distruge și șansa de a dobândi adevărul și de a fi mântuit. Nu este ca și cum ai renunța cu totul să mănânci pentru că ți-e frică să nu te îneci? După aceea, am asimilat lecțiile eșecurilor mele anterioare și, când mi-am îndeplinit datoria, am avut o atitudine mult mai corectă. Dacă întâmpinam probleme, puteam discuta în mod conștient lucrurile cu toată lumea, puteam coopera armonios și căutam împreună principiile adevărului. După un timp, am văzut îndrumarea lui Dumnezeu și mi-am îndeplinit datoria în mod eficient.

Această experiență m-a obligat să reflectez asupra mea și să-mi cunosc propria fire coruptă, ceea ce mi-a permis să înțeleg voia lui Dumnezeu, să elimin înțelegerea mea greșită despre Dumnezeu și atitudinea defensivă față de El și să-mi îndeplinesc cu ușurință datoria. Slavă Ție, Dumnezeule!