54. În mijlocul primejdiei
În decembrie 2011, frații și surorile de la mai multe biserici au fost arestați unul după altul. Biserica noastră a aranjat ca sora Ma, sora Liu și cu mine să ne ocupăm separat de consecințe. Pe data de 25, imediat după prânz, am primit un telefon. Vocea de la celălalt capăt al firului a vorbit foarte repede și a spus: „Lin Xin, vești proaste!” Când i-am auzit glasul surorii Ma, inima mi-a sărit în gât. Sora Ma mi-a spus în limbaj codat că, în acea dimineață, sora Liu a fost arestată de poliție, care a confiscat și banii bisericii. Sora Ma a spus că probabil era urmărită și mi-a cerut mie să găsesc o cale de a mă ocupa de consecințe și de a pleca rapid.
M-am prăbușit pe canapea și m-am gândit: „Poliția trebuie să ne fi urmărit și să ne fi monitorizat de multă vreme și a venit pregătită. Știu că există un loc de depozitare pentru cărțile și bunurile bisericii. Atât sora Ma, cât și sora Liu au fost acolo. Trebuie să le mut repede într-un loc sigur sau poliția le-ar putea confisca în orice clipă.” Dar apoi mi-am dat seama că acel loc e posibil să fi fost descoperit de polițiști, deci, dacă mergeam acolo, nu m-aș fi dat, pur și simplu, pe mâinile lor? Dacă eram prinsă, poliția avea să mă tortureze cu siguranță. Dacă nu puteam suporta tortura și Îl trădam pe Dumnezeu, atunci aveam să-mi ratez sfârșitul și destinația, nu-i așa? Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât mai tare mă temeam. M-am gândit că ar fi mai bine pentru mine să rămân unde eram și să aștept ca lucrurile să se calmeze. Dar mă simțeam deosebit de neliniștită, deoarece acum că interesele casei lui Dumnezeu suferiseră pierderi, aveam responsabilitatea de a le proteja. Cum puteam să-mi permit să fiu o lașă în acest moment? Eram împărțită între propria mea siguranță și interesele casei lui Dumnezeu și nu știam ce să fac. Însă atunci mi-am amintit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Când îți îndeplinești sarcinile, te gândești la propriile interese, la siguranța personală, la membrii familiei tale. Ce ai făcut tu vreodată pentru Mine? Când te-ai gândit tu vreodată la Mine? Când te-ai devotat tu vreodată Mie și lucrării Mele, cu orice preț? Unde este dovada compatibilității tale cu Mine? Unde este realitatea loialității tale față de Mine?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Trebuie să cauți calea compatibilității cu Hristos”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au dezvăluit întocmai starea. În fața arestului și persecuției din partea marelui balaur roșu, gândul meu nu era la cum să țin cont de voia lui Dumnezeu sau să protejez lucrarea casei lui Dumnezeu. În schimb, mă gândeam doar la propriile mele interese. Eram îngrozită de gândul de a fi arestată și torturată și-mi era și mai teamă că tortura m-ar face să cedez, aș deveni o iudă și, prin urmare, mi-aș pierde sfârșitul bun și destinația. Toate fricile mele erau din cauza dorinței de a-mi apăra propriile interese și, în acest moment critic, pentru a mă proteja pe mine, am ignorat interesele casei lui Dumnezeu și am vrut să mă sustrag de la datoria mea. Eram atât de egoistă și de josnică! Oricât de răi ar fi polițiștii, ei erau încă în mâinile lui Dumnezeu și, fără permisiunea Lui, nu s-ar putea atinge niciun fir de păr de pe cap. Cu asta în gând, m-am simțit mai calmă și mai puțin speriată. În acel moment, m-am gândit la modul în care Domnul Isus a fost răstignit pentru a finaliza lucrarea de răscumpărare pentru toată omenirea. De ce a putut Domnul Isus să-și dea viața pentru a duce la bun sfârșit însărcinarea dată de Dumnezeu? Am căutat părțile relevante din cuvântul lui Dumnezeu pentru a le citi, care spuneau: „Isus a fost în măsură să ducă la bun sfârșit însărcinarea data de Dumnezeu – lucrarea de răscumpărare a întregii omeniri – pentru că El a arătat considerație față de intențiile lui Dumnezeu, fără a face planuri sau rânduieli pentru Sine. Prin urmare, El a fost un apropiat al lui Dumnezeu – Dumnezeu Însuși – ceva ce voi toți înțelegeți foarte bine. (De fapt, El a fost Dumnezeu Însuși, care a fost mărturisit de Dumnezeu. Menționez exemplul lui Isus aici pentru a ilustra problema.) El a putut plasa planul de gestionare al lui Dumnezeu chiar în centru și S-a rugat mereu Tatălui Ceresc și a căutat voia Tatălui Ceresc. S-a rugat și a zis: «Dumnezeu Tată! Facă-se toate după voia Ta și nu după dorințele Mele, ci după cum Îți este planul. Omul poate că este slab, dar de ce Ți-ar păsa de el? Cum să fie omul vrednic de preocuparea Ta, omul, care este ca o furnică în mâinile Tale? În inima Mea, vreau doar să-Ți împlinesc voia și ca Tu să Îți continui lucrarea cu Mine după cum dorești.» Pe drumul spre Ierusalim, Isus a fost în chinuri, ca și cum un cuțit I s-ar fi sucit în inimă, totuși, nu a avut nici cea mai mică intenție de a nu Se ține de cuvânt; a existat întotdeauna o forță puternică ce L-a mânat înainte spre locul unde avea să fie crucificat. În cele din urmă, a fost răstignit și a devenit asemenea trupului păcătos, ducând la bun sfârșit lucrarea de răscumpărare a omenirii. S-a eliberat de cătușele morții și ale Infernului. Înaintea Lui, moartea, Iadul și Gheena și-au pierdut puterea și au fost înfrânte de El” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cum să slujim lui Dumnezeu în armonie cu intențiile Lui”). După ce am citit acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu, am fost destul de mișcată. Pentru a răscumpăra omenirea care trăia sub stăpânirea Satanei, Domnul Isus S-a lăsat răstignit și a devenit jertfa de păcat pentru omenire, îndurând atât de multă durere și umilință. El a dat prioritate îndeplinirii misiunii lui Dumnezeu mai presus de toate, fără condiții sau scuze și fără a ține seama de câștigurile sau pierderile Sale. Pe de altă parte, când însărcinarea dată de Dumnezeu a ajuns la mine, nu am încercat să țin cont de voia Lui sau să-I îndeplinesc însărcinarea. M-am gândit la propria siguranță și destinație finală. În acel moment, mi-a fost rușine de mine și m-am simțit deosebit de plină de remușcări și îndatorată lui Dumnezeu. Am căzut imediat în genunchi și m-am rugat la Dumnezeu pentru a mă căi.
În acel moment, mi-am amintit un imn al cuvântului lui Dumnezeu, „Vreau să-mi dedic întreaga viață lui Dumnezeu”, care-mi plăcea să-l cânt adesea. Acest cântec era rugăciunea lui Petru când era în chinuri extreme în timpul încercării sale:
Vreau să-mi dedic întreaga viață lui Dumnezeu
1 Tu știi ce pot face și știi și ce rol pot juca. Îmi doresc să mă pun la mila orchestrărilor Tale și Îți voi dedica tot ce am.
2 Numai Tu știi ce pot face pentru Tine. Deși Satana m-a păcălit atât de mult și m-am răzvrătit împotriva Ta, eu cred că Tu nu mă ții minte pentru acele fărădelegi și că nu mă tratezi pe baza lor. Doresc să-Ți dedic Ție întreaga mea viață. Nu cer nimic și nici nu am alte speranțe sau planuri; doresc doar să acționez conform intențiilor Tale și să-Ți urmez voia. Voi bea din paharul Tău amar și sunt al Tău ca să-mi poruncești.
– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cum a ajuns Petru să-L cunoască pe Isus”
Rugăciunea lui Petru m-a emoționat și m-a inspirat. Într-adevăr, Dumnezeu îmi știa statura și ce îndatoriri eram capabilă să îndeplinesc și, având în vedere că mi-a revenit această datorie, știam că ar trebui s-o îndeplinesc fără ezitare. Acela a fost momentul în care am devenit hotărâtă să las deoparte propriile interese și să țin cont de voia lui Dumnezeu. A doua zi, m-am grăbit să mut cărțile și bunurile. În acel moment, eram foarte îngrijorată. M-am temut că ceva ar putea merge prost pe drum, așa că m-am rugat încontinuu la Dumnezeu. M-am gândit la cuvântul Său: „Nu te teme, Dumnezeul Atotputernic al oștirilor va fi cu siguranță lângă tine; El stă în spatele vostru și vă este scut” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 26). Aceste cuvinte ale lui Dumnezeu mi-au dat încredere imediat. Totul era în mâinile lui Dumnezeu și era la latitudinea Lui dacă aveau să fie sau nu pericole pe drum. Treaba mea era să-mi termin sarcina pe măsura capacității mele și să fac tot ce-mi stătea în putință. Cu Dumnezeu drept sprijin, n-aveam de ce să mă tem. Mai târziu, cărțile și bunurile au fost mutate într-un loc sigur și inima mi s-a liniștit, în sfârșit. După ce am trecut prin această experiență, am dobândit o anumită înțelegere despre atotputernicia și suveranitatea lui Dumnezeu, precum și o oarecare înțelegere despre propria-mi natură egoistă și josnică.
Un am mai târziu, în decembrie 2012, mă aflam într-o perioadă în care Evanghelia se răspândea abundent, mulți oameni din întreaga țară acceptând lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic. Partidul Comunist era furios. Și-a folosit purtătorii de cuvânt pentru a ataca și defăima biserica și a suprimat și arestat cu frenezie frați și surori. În orașul în care locuiam eu, mai bine de zece frați și surori au fost arestați. Într-o zi, când eram plecată din oraș pentru o întâlnire, am primit pe neașteptate un telefon de la sora Tian. A spus cu o voce foarte agitată: „Sunt vești rele, s-a întâmplat ceva…” Mi-am dat seama că probabil nu-mi putea spune clar la telefon, așa că am închis și am fugit înapoi. După ce m-am întâlnit cu sora Tian, am aflat că polițiștii căutau două surori care răspândeau Evanghelia. Poliția a postat ordine de căutare pentru ele pe panouri de propagandă, stâlpi de telefon și porțile fabricilor, peste tot pe străzi. De asemenea, le-au folosit fotografiile pentru a verifica vehiculele care erau în trecere și, unul câte unul, pietonii din intersecțiile districtului. Sora Tian mi-a spus că frații și surorile le ajutaseră să găsească o ascunzătoare temporară. Cu toate acestea, mulți membri ai familiilor fraților și surorilor noastre au auzit vestea că vor fi arestați de guvern credincioșii în Dumnezeu și erau foarte îngrijorați că membrii familiilor vor fi arestați, așa că i-au ținut pe frați și surori acasă și nu le-au permis să iasă pentru a merge la adunări. Am discutat ce să fac cu sora Tian, apoi ne-am pregătit să-i udăm și să-i susținem pe frați și surori separat, astfel încât toți să poată înțelege adevărul, să nu fie controlați de forțele întunecate ale marelui balaur roșu și să poată rămâne ferm într-un astfel de mediu.
Într-o zi, am mers să susțin o soră și, când ne-am terminat părtășia, era deja trecut de miezul nopții. Am mers singură pe strada goală, gândindu-mă: „Deja a trebuit să o susțin pe această soră atât de târziu în noapte și mai sunt atât de mulți frați și surori care trebuie să fie udați și sprijiniți. Sunt în pericol chiar acum, așa că dacă mereu fug din casă în casă în felul acesta și sunt prinsă, nu știu ce fel de tortură va folosi poliția asupra mea. Oare Partidul Comunist mă va omorî în bătaie pentru că urăște oamenii care cred în Dumnezeu? Dacă voi fi omorâtă în bătaie, nu voi putea vedea frumusețea Împărăției înfăptuindu-se, nu-i așa? Îndeplinirea acestei datorii este prea periculoasă și nimeni nu a rânduit în mod explicit ca eu să-mi susțin frații și surorile chiar acum, așa că de ce îmi asumam acest risc?…” Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât mai tare mă speriam. Când am ajuns acasă, am primit o scrisoare de la o soră. Nu demult, ea și mai bine de doisprezece frați și surori au fost arestați pentru predicarea Evangheliei. Ea a fost eliberată doar pentru că familia ei a plătit polițiștii. A scris în scrisoare că frații și surorile din închisoare ne-au transmis să nu ne îngrijorăm pentru ei. Deși erau arestați, închiși și sufereau câteva greutăți, ei simțeau că era o onoare să fie persecutați pentru predicarea Evangheliei. Sora a mai spus că, după un timp, când avea să fie sigură că poliția a încetat să o urmărească și să o monitorizeze, avea să continue să predice Evanghelia. Acești frați și surori sufereau în închisoare, dar, în loc să se plângă, ei vedeau glorie în a fi persecutați pentru predicarea Evangheliei. Atunci m-am gândit la mine. Eu doar îmi susțineam frații și surorile și făceam puțină lucrare pentru a gestiona lucrurile după un val de arestări, dar îmi făceam mereu griji că voi fi arestată și bătută până la moarte. Nu mă gândeam la altceva decât la propriile interese, la sfârșitul și la destinația mea. Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât mai mult regretam și mă învinovățeam. Simțeam că eram egoistă și josnică și că nu eram vrednică de udare și aprovizionare din partea lui Dumnezeu. Atunci mi-am amintit un pasaj din cuvântul lui Dumnezeu: „Admir crinii înfloriți de pe dealuri; florile și ierburile se întind peste coline, însă, înainte de apariția primăverii, crinii adaugă splendoare slavei Mele de pe pământ – poate omul să realizeze asemenea lucruri? Ar putea să Mă mărturisească pe pământ înainte de revenirea Mea? S-ar putea consacra pe sine însuși de dragul Numelui Meu în țara marelui balaur roșu?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers”, Capitolul 34). Am citit, de asemenea, alt pasaj: „Deoarece a demarat într-un ținut care se împotrivește lui Dumnezeu, toată lucrarea lui Dumnezeu întâmpină piedici enorme, iar îndeplinirea multora dintre cuvintele Lui ia mult timp; așadar, oamenii sunt rafinați ca rezultat al cuvintelor lui Dumnezeu, ceea ce este și o parte a suferinței. Este enorm de dificil pentru Dumnezeu să Își îndeplinească lucrarea în țara marelui balaur roșu – dar tocmai prin această dificultate Dumnezeu face o etapă a lucrării Sale, făcând ca înțelepciunea și faptele Lui minunate să se manifeste și folosind această oportunitate pentru a face complet acest grup de oameni” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Este lucrarea lui Dumnezeu la fel de simplă cum și-o imaginează oamenii?”). După ce am contemplat cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles câte ceva despre voia Sa. Dumnezeu îi permite marelui balaur roșu să ne persecute ca să ne desăvârșească ascultarea și credința. În zilele de pe urmă, Dumnezeu desăvârșește un grup de biruitori, un grup de oameni care, oricât de periculos sau rău este mediul, pot să-și păstreze îndatoririle, să practice adevărul și să mărturisească ferm. Faptul că puteam să experimentez un asemenea mediu reprezintă harul și preamărirea lui Dumnezeu pentru mine. Acesta era timpul de care aveam nevoie să mărturisesc ferm pentru Dumnezeu, însă de dragul siguranței personale, eu voiam să-mi abandonez însărcinarea și să scap din acest mediu. Eram cu adevărat egoistă și josnică. Eram atât de oarbă! M-am gândit la florile și la plantele de pe marginea drumului. Oricât de aspre ar fi frigul și căldura, oricât de dur ar fi mediul, atât timp cât e sezonul în care Dumnezeu a rânduit ca ele să crească, ele cresc și înfloresc, fiind mărturie pentru faptele Creatorului. Prin urmare, de ce am devenit eu pasivă și slabă în clipa în care mediul s-a înăsprit doar puțin? De ce nu puteam să îndeplinesc puțin din datoria unei ființe create? Eram, de fapt, inferioară florilor și plantelor de pe marginea drumului. Cum puteam fi vrednică să trăiesc în prezența lui Dumnezeu? M-am simțit plină de remușcări, așa că am reflectat asupra mea: de ce, de fiecare dată când mă confruntam cu arestul sau persecuția marelui balaur roșu și era nevoie să-mi îndeplinesc datoria, țineam mereu cont de propriile interese și nu reușeam să-mi asum răspunderea pentru a proteja lucrarea bisericii?
Mai târziu, am citit un pasaj din cuvântul lui Dumnezeu: „Dumnezeu este mereu suveran și pururi onorabil, în timp ce omul este pururi ignobil, pururi lipsit de valoare. Aceasta pentru că Dumnezeu face pururi sacrificii și Se devotează omenirii; omul, însă, pururi ia și se străduie doar pentru sine. Dumnezeu Își dă pururi osteneala pentru supraviețuirea omenirii, însă omul nu contribuie niciodată cu nimic de dragul luminii sau al dreptății. Chiar dacă omul face un efort o perioadă, acesta nu poate rezista nici măcar unei singure lovituri, fiindcă efortul omului este întotdeauna pentru el însuși, iar nu pentru alții. Omul este întotdeauna egoist, în timp ce Dumnezeu este pururi altruist. Dumnezeu este sursa a tot ceea ce este just, bun și frumos, pe când omul este cel care urmează și dă dovadă de toată urâțenia și răul. Dumnezeu nu-Și va schimba niciodată esența de dreptate și frumusețe, însă omul este perfect capabil, în orice moment și în orice situație, să trădeze dreptatea și să se abată departe de Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Este extrem de important să înțelegeți firea lui Dumnezeu”). După ce am citit acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu, am fost profund emoționată. Pentru a mântui omenirea de stăpânirea Satanei, Dumnezeu a devenit trup de două ori și, oricât de multă umilință sau suferință a îndurat, El a exprimat mereu adevărul și a lucrat pentru mântuirea oamenilor și nu a renunțat niciodată la țelul Său de a-i mântui pe oameni. Esența Lui este altruistă și bună. Pe de altă parte, eu trăiam după filosofii satanice precum „Fiecare om pentru el însuși și diavolul îl ia pe cel mai din spate” și „Nu te trezi niciodată devreme decât dacă există un beneficiu asociat”, țineam mereu cont de propriile interese mai presus de orice și eșuam în a ține cont câtuși de puțin de interesele familiei lui Dumnezeu. Când ceva nu necesita o mare suferință și nu-mi privea viitorul și destinația, puteam să mă sacrific sau să mă lepăd de mine puțin. În fața arestului și persecuției, m-am temut mereu să nu fiu prinsă, să nu fiu omorâtă în bătaie și să nu-mi ratez sfârșitul și destinația bună. În repetate rânduri, am vrut să-mi abandonez datoria. Nu m-am gândit la pesimismul și slăbiciunea fraților și surorilor și nici la grijile lui Dumnezeu. Cum s-ar putea spune că am conștiință? Pe măsură ce mă gândeam la asta, m-am simțit deosebit de rușinată, așa că am îngenuncheat și m-am rugat la Dumnezeu: „Dumnezeule! Sunt egoistă, josnică și n-am pic de umanitate. Doresc să mă căiesc Ție, să-mi ud și să-mi susțin frații și surorile.” După ce m-am rugat, m-am gândit la un alt imn al cuvântului lui Dumnezeu:
Ar trebui să te lepezi de toate, pentru adevăr
1 Trebuie să suferi greutăți pentru adevăr, trebuie să te dai pe tine adevărului, trebuie să înduri umilințe pentru adevăr, și pentru a câștiga mai mult din adevăr trebuie să înduri mai multă suferință. Aceasta este ceea ce ar trebui să faci. Trebuie să nu renunți la adevăr de dragul unei vieți liniștite de familie și nu trebuie să pierzi demnitatea și integritatea vieții tale de dragul unei desfătări de moment.
2 Ar trebui să urmărești tot ceea ce este bun și frumos și ar trebui să urmărești o cale în viață care este mai plină de înțeles. Dacă duci o asemenea viață vulgară și nu urmărești niciun obiectiv, nu îți irosești tu viața? Ce poți câștiga dintr-o asemenea viață? Ar trebui să abandonezi toate desfătările trupului pentru un singur adevăr și nu ar trebui să renunți la toate adevărurile pentru un pic de desfătare. Oamenii de genul acesta nu au integritate sau demnitate; nu există nicio semnificație în existența lor!
– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Experiențele lui Petru: cunoștințele sale despre mustrare și judecată”
Într-adevăr, chiar dacă într-o zi aveam să fiu realmente arestată și persecutată, sau chiar torturată până la moarte, tot ar fi o moarte care să îndeplinească datoria unei ființe create, ceea ce reprezintă un lucru onorabil. A fi capabilă să depășesc robia morții și să îndeplinesc datoria unei ființe create este o mărturie puternică și răsunătoare, de o sută de ori mai bună decât să trăiesc constrânsă de firea mea coruptă și să încerc să mă târâi printr-o viață lașă și nedemnă. Odată ce mi-am dat seama de aceste lucruri, am avut un sentiment profund de ușurare.
A doua zi, am invitat câțiva frați și surori la o adunare. Prin părtășie despre cuvintele lui Dumnezeu, toți au înțeles că înțelepciunea lui Dumnezeu este exercitată în funcție de trucurile Satanei, că Dumnezeu permite ca persecuția și necazul să se abată asupra noastră ca să ne desăvârșească credința și că marele balaur roșu este doar o unealtă în lucrarea lui Dumnezeu. După această părtășie, toți erau dispuși să ducă poverile îndatoririlor lor, pentru a-i sprijini pe ceilalți frați și surori. Când i-am văzut pe frați și pe surori ieșind din pesimismul și slăbiciunea lor și devenind mai puternici, am fost profund mișcată. Am înțeles că nicio forță ostilă nu poate suprima autoritatea și puterea cuvintelor lui Dumnezeu. După experimentarea acestui necaz, cu toții au avut mai multă credință în Dumnezeu și am știut că toate acestea erau binecuvântarea lui Dumnezeu. În acel moment, mi-am amintit cuvântul lui Dumnezeu: „Dovada prăbușirii treptate a marelui balaur roșu poate fi observată în maturizarea continuă a oamenilor lui Dumnezeu; ea este evidentă și vizibilă pentru oricine. Maturizarea oamenilor lui Dumnezeu este un semn al morții inamicului” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Interpretări ale tainelor «cuvintelor lui Dumnezeu către întregul univers»”, Capitolul 10). Dumnezeu folosea arestările frenetice ale marelui balaur roșu pentru a-Și desăvârși aleșii. Prin persecuția aplicată de acesta, Dumnezeu a desăvârșit credința și ascultarea fraților și surorilor și toți au progresat în viețile lor. Acesta este tocmai efectul pe care lucrarea lui Dumnezeu țintește să-l obțină. Pe măsură ce am văzut cuvintele lui Dumnezeu îndeplinite, propria mea încredere a crescut și motivația mea de a-mi îndeplini datoria era mai mare ca niciodată.
La scurt timp după acest incident, am primit vești că polițiștii localizaseră, prin supraveghere telefonică, orașul în care cele două surori căutate se ascundeau și că aceștia mergeau din casă în casă pentru a le găsi. Polițiștii au instalat, de asemenea, puncte de control pe drum. Câțiva frați și surori și-au asumat riscul să le ducă pe cele două surori într-un sălaș dintr-o peșteră din afara orașului. Cu toate acestea, vremea a fost foarte rece în acele două zile, cele două surori erau epuizate de la cât s-au ascuns și de la traiul pe fugă și nu au putut obține nimic de mâncare, așa că era imposibil să rămână mult timp în peșteră. Era necesar să fie salvate. M-am gândit: „Acum sunt ordine de căutare pentru surorile mele afișate peste tot pe stradă și polițiștii verifică mașinile care trec. Dacă încercăm să le scoatem pe surori cu mașina și suntem prinși de poliție, vom fi, cu siguranță, acuzați de ajutorarea unor fugari. Poliția ne va aresta, eu voi fi, în mod cert, omorâtă în bătaie și, dacă se întâmplă asta, cum voi urmări eu adevărul și cum voi fi mântuită?” Când acest gând mi-a trecut prin minte, mi-am dat seama că eram din nou egoistă, josnică și mă gândeam doar la mine, așa că m-am rugat imediat în gând la Dumnezeu și I-am cerut să-mi protejeze inima ca să pot sta de parte Lui fără a ține cont de interesele personale. În acel moment, m-am gândit la un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Nu există o corelare între datoria omului și faptul dacă este binecuvântat sau blestemat. Datoria este ceea ce omul se cuvine să îndeplinească; reprezintă vocația sa de la ceruri și nu ar trebui să depindă de recompensă, condiții sau motive. Doar atunci el își face datoria. A fi binecuvântați este când cineva este desăvârșit și se bucură de binecuvântările lui Dumnezeu după ce a experimentat judecata. A fi blestemați este când firea cuiva nu se schimbă după ce a experimentat mustrarea și judecata, adică atunci când nu experimentează desăvârșirea, ci este pedepsit. Dar, indiferent dacă sunt binecuvântate sau blestemate, ființele create ar trebui să-și facă datoria, să facă ceea ce se cuvine să facă și ceea ce sunt capabile să facă; acesta este minimul pe care o persoană, o persoană care-L caută pe Dumnezeu, ar trebui să-l facă. Nu ar trebui să-ți faci datoria doar pentru a fi binecuvântat și nu ar trebui să refuzi să acționezi din teama de a fi blestemat. Permiteți-Mi să vă spun acest lucru: îndeplinirea datoriei proprii este ceea ce omul se cuvine să facă, iar dacă nu este capabil să-și facă datoria, atunci asta este răzvrătirea lui” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Diferența dintre lucrarea de slujire a lui Dumnezeu întrupat și datoria omului”). Îndeplinirea propriei datorii este vocația unei ființe create și n-ar trebui să impunem nicio condiție pentru a face asta. Oricât de periculos ar fi mediul sau indiferent dacă avem un sfârșit și o destinație bună sau nu, trebuie să ne îndeplinim datoria. Aceasta este rațiunea pe care trebuie să o aibă o ființă creată. Era datoria mea să-i protejez pe frații și surorile mele. Chiar dacă eram prinsă în timp ce îmi escortam surorile și eram omorâtă în bătaie, aș muri pentru binele îndeplinirii datoriei ca o ființă creată, lucru care este glorios! Așa că am pornit să le salvăm pe cele două surori. Le-am ascuns în portbagajul mașinii și, de teamă că poliția ne-ar putea prinde, am evitat drumurile principale și am mers pe un drum îngust prin pădure. De-a lungul întregii călătorii, am continuat să mă rog la Dumnezeu și să-I cer să ne protejeze. După aproximativ o oră, le-am dus cu succes pe surorile noastre la destinație și un val uriaș de ușurare s-a revărsat asupra mea. În timp ce goneam înapoi spre district, mașina noastră a fost oprită de poliție, dar nu era în mașină nicio persoană căutată de ei, așa că ne-au dat drumul. A fost foarte înfricoșător!
Prin experiența mea, am văzut că pentru a distruge lucrarea lui Dumnezeu, pentru a-i suprima și a-i aresta pe credincioșii în Dumnezeu, Partidul Comunist a atins pragul nebuniei, dar oricât de frenetic devine, este încă supus rânduielilor suverane ale lui Dumnezeu și este doar un obiect care face servicii în mâinile lui Dumnezeu. Totodată, am înțeles, în sfârșit, la ce se referea Dumnezeu spunând: „În toate planurile Mele, marele balaur roșu este contrastul Meu, inamicul Meu, dar și servitorul Meu; ca atare, nu i-am ușurat niciodată «însărcinările». Așadar, ultima etapă a lucrării întrupării Mele se încheie în casa acestuia – asta este mai propice pentru ca marele balaur roșu să-Mi facă un serviciu cum se cuvine prin care îl voi cuceri și Îmi voi încheia planul” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers”, Capitolul 29). În zilele de pe urmă, este de mare însemnătate faptul că Dumnezeu își îndeplinește lucrarea în China, bârlogul marelui balaur roșu. Dumnezeu folosește serviciul marelui balaur roșu pentru a ne desăvârși credința și pentru a desăvârși un grup de oameni în biruitori. Dumnezeu este cu adevărat înțelept! Slavă Ție, Dumnezeule Atotputernic!
