de Christine, Filipine

În august 2021 am început să mă pregătesc în udarea noilor credincioși. Fiindcă pronunția mea în engleză nu era foarte bună, mă temeam că, la părtășie, aveau să mă desconsidere, așa că de obicei comunicam cu ei doar prin mesaje scrise. Însă, continuând așa, afectam progresul udării. În timpul unei adunări, o soră a împărtășit că nu vorbește bine engleza, dar că vrea să poată să aibă părtășie verbală cu nou-veniții și să le abordeze diversele noțiuni și dificultăți în timp util, așa că se folosea de un software de traducere. Astfel, putea să aibă părtășie vorbită cu ei cât se poate de mult. M-am simțit rușinată când am comparat lucrul ăsta cu propria atitudine față de datoria mea. Deși nu putea să vorbească bine engleza, tot a reușit să găsească o cale să comunice verbal cu nou-veniții. Singura mea problemă era că nu aveam o pronunție bună. Mă descurcam într-o conversație obișnuită, însă mă temeam că nou-veniții aveau să spună că vorbesc engleza prost, așa că n-am vrut să comunic verbal cu ei. Asta afecta direct rezultatul udării făcute de mine. Erau tot mai mulți noi credincioși care acceptau lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu, așa că trebuia să ne intensificăm lucrarea de udare și să-i ajutăm să-și pună bazele pe adevărata cale, cât mai curând posibil. Dar eu mă gândeam doar la propria reputație și la statutul meu, nu la cum să ud prompt nou-veniții. Nu am luat deloc în considerare intențiile lui Dumnezeu! Așa că m-am rugat, gata să mă bazez pe Dumnezeu și să încerc să comunic verbal cu nou-veniții. După aceea, am început să exersez, vorbind engleza mai întâi cu nou-veniții pe care îi cunoșteam deja. După scurt timp, nu m-am mai temut atât de mult să port conversații. Îmi amintesc că odată purtam o conversație cu un nou credincios și, nu doar că m-am putut exprima fluent, dar i-am și rezolvat problema. E greu de crezut; nu m-aș fi gândit niciodată că o singură discuție poate fi mai eficientă decât mai multe zile de comunicare prin mesaje.

Tot mai mulți membri noi s-au alăturat bisericii, iar conducătoarea m-a pus să fac echipă cu sora Mavis ca să ne ocupăm de lucrarea de udare. Când am aflat de această rânduire, am fost foarte surprinsă. Tocmai începusem să practic udarea nou-veniților, mai erau multe adevăruri despre lucrarea lui Dumnezeu pe care nu le înțelegeam, iar engleza mea era de nivel mediu. Cum să-mi asum o asemenea responsabilitate? Mavis udase nou-veniți de mai mult timp decât mine, așa că avea mai multă experiență în toate privințele. În plus, vorbea engleza destul de bine. Dacă făceam echipă cu ea, luând în calcul abilitățile mele de atunci, nu ar fi ieșit la iveală adevărul de cum aș fi deschis gura? Ar fi putut spune că părtășia mea despre adevăr nu e clară, că nu sunt potrivită pentru acea datorie. Chiar când mă frământa asta, Mavis a venit să discute lucrarea cu mine și m-a întrebat cum mă descurc cu engleza. Fără să mă mai gândesc, am zis: „Engleza mea nu e bună. Pot să înțeleg, dar nu pot să vorbesc foarte bine. Comunicarea scrisă e în regulă.” Ea a răspuns: „Atunci, poți să te ocupi tu de planificarea adunărilor cu noii credincioși, iar eu mă voi ocupa de părtășia cu ei. Putem să lucrăm împreună.” După ce am auzit-o pe Mavis spunând asta, m-am gândit că a fost o scuză grozavă să spun că nu pot să vorbesc bine engleza și că nu voi mai fi nevoită să spun nimic la adunări. Cât timp tăceam, greșelile și neajunsurile mele nu aveau să se vadă. Apoi, când Mavis avea să ude nou-veniții, eu puteam să stau să ascult și să învăț și, după o vreme, când aș fi început să mă descurc, aș fi putut să comunic verbal cu ei. Astfel, ei nu m-ar fi văzut așa cum sunt.

Prima dată când eu și Mavis am udat nou-veniții împreună, am observat că interacționa cu ei fluent în engleză, dar eu nu îndrăzneam să zic altceva decât „Bună!” Conveniserăm ca la sfârșitul adunării să vorbesc cu noii credincioși ca să le înțeleg și să le rezolv cât mai repede problemele și dificultățile, însă eu eram reticentă. În prima lor interacțiune cu Mavis, văzuseră cât de bine vorbea engleza și că ea putea să aibă părtășie clară despre adevăr. Dacă vorbeau cu mine după aceea și mă auzeau cum nu-mi găsesc cuvintele, aveau să realizeze ce diferență totală era. Ce aveau să creadă despre mine atunci? M-am tot gândit și am hotărât să rămân la mesajele scrise. După aceea, în afară de câțiva nou-veniți cunoscuți mie cu care comunicam verbal, cu ceilalți nou-veniți am interacționat prin mesaje scrise. Însă era o cale mai înceată de a comunica. Se întâmpla des să trimit un mesaj unui nou-venit și să nu fie online, iar când el răspundea, eu să nu observ. Unele probleme care se puteau rezolva verbal în doar câteva minute nu se rezolvau neapărat nici în câteva zile prin mesaje scrise. Abia când am revizuit lucrarea pe care o făcuserăm am văzut că aproape jumătate dintre noii credincioși de care mă ocupam nu participau la adunări în mod normal. Am rămas uimită. Cum să se întâmple asta? Mavis m-a întrebat: „De ce trimiți mereu mesaje noilor credincioși? De ce nu vorbești cu ei direct?” Am dat din colț în colț, nevrând să-i spun. Știam că, dacă aș fi vorbit cu ei direct ca să le rezolv problemele și dificultățile, unii dintre ei ar fi început să participe normal la adunări. Dar mă temeam să-mi arăt slăbiciunile și mă bazam pe mesaje, ceea ce a dus la această consecință.

În acea noapte m-am tot zvârcolit și n-am putut să dorm. Cu cât mă gândeam mai mult, cu atât mă simțeam mai rău. Dacă diversele noțiuni și confuziile noilor credincioși nu erau rezolvate imediat, ei se puteau retrage în orice clipă. A fost o încălcare gravă a datoriei! De ce am insistat să trimit mesaje despre ceva care se putea rezolva cu o conversație de trei minute? Nu era vorba că nu puteam să vorbesc în engleză. Fusesem în stare să comunic verbal cu puțin timp în urmă. Atunci de ce nu mai făceam asta? Gândindu-mă că unii nou-veniți nu participau la adunări în mod normal fiindcă nu-i udasem cum trebuie m-a făcut să am mustrări de conștiință. Eram atât de supărată, încât m-am rugat lui Dumnezeu, cerându-I să mă îndrume să mă înțeleg. Apoi, am citit acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Oamenii sunt inerent ființe create. Pot ființele create să dobândească omnipotență? Pot ele să dobândească desăvârșirea și să fie fără cusur? Pot ele să dobândească excelența în toate, să ajungă să înțeleagă toate lucrurile, să vadă totul clar și să fie capabile de orice? Nu pot. Însă, în oameni, există o fire coruptă, o slăbiciune fatală: de îndată ce deprind o meserie sau o profesie, oamenii au sentimentul că sunt capabili, că au poziție și valoare personală, că sunt profesioniști. Indiferent care este adevărata lor măsură, toți vor să se prezinte ca niște indivizi faimoși sau excepționali, să devină o figură oarecum cunoscută și să-i facă pe alții să creadă că sunt perfecți și fără cusur, fără niciun defect; ei doresc să fie văzuți de alți oameni ca niște indivizi capabili, puternici, excepționali sau faimoși și măreți, cu o imagine grandioasă și impunătoare, cu abilitatea de a face orice și nimic din ce nu pot face. Ei simt că dacă ar cere ajutorul altora, ar părea incapabili și inferiori și că oamenii i-ar disprețui. Din acest motiv, ei doresc întotdeauna să păstreze aparențele. Unii oameni, când li se cere să facă ceva, spun că știu cum să facă acel lucru, când, de fapt, nu știu. După aceea, în secret, cercetează și încearcă să învețe cum să îl facă, dar se dovedește că după ce l-au studiat câteva zile, tot nu înțeleg cum să facă. Când sunt întrebați cum se descurcă cu asta, ei spun: «E aproape gata, aproape!» Însă, în inimile lor, se gândesc: «Nici pe departe nu e gata, habar n-am, nu știu ce să fac! Nu trebuie să mă dau în vileag, trebuie să continui să păstrez o aparență, nu pot lăsa oamenii să-mi vadă neajunsurile și ignoranța, nu îi pot lăsa să mă privească cu dispreț!» Ce problemă este aceasta? Este o suferință doar pentru a-și salva reputația cu orice preț. Ce fel de fire este aceasta? Aroganța unor astfel de oameni nu cunoaște limite, și-au pierdut complet rațiunea. Ei nu vor să fie oameni obișnuiți, nu vor să fie oameni de rând, oameni normali, ci supraoameni, indivizi excepționali sau oameni capabili. Aceasta este o problemă atât de mare! În ceea ce privește slăbiciunile, neajunsurile, ignoranța, prostia și lipsa de înțelegere din cadrul umanității normale, ei vor ascunde totul și nu-i vor lăsa pe alții să vadă – se deghizează mereu. […] oamenii de acest tip nu trăiesc mereu în ceață? Nu visează? Nu se cunosc pe ei înșiși, nu știu cine sunt și nu știu cum să trăiască umanitatea normală. Nu au făcut niciodată ceea ce ar trebui să facă oamenii într-o manieră realistă, nici nu au trăit vreodată ca o persoană normală. Dacă trăiești mereu în ceață și într-un mod confuz, nu faci lucrurile într-o manieră realistă și trăiești mereu după închipuirile tale, asta înseamnă necaz – nu știi cum să te porți, iar calea vieții pe care ai ales-o este greșită” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cele cinci condiții care trebuie îndeplinite pentru a porni pe calea cea dreaptă a credinței în Dumnezeu”). Gândindu-mă la cuvintele lui Dumnezeu, am văzut că m-am prefăcut și m-am ascuns. M-am temut că noii credincioși m-ar desconsidera fiindcă nu vorbeam grozav engleza, așa că n-am îndrăznit să intru în conversație cu ei. După ce eu și Mavis am început să lucrăm împreună, am văzut că vorbea foarte bine engleza și că părtășia ei despre adevăr era mai clară decât a mea. M-am temut că, în comparație cu ea, surorile și frații mei ar fi dezamăgiți de mine, și că Mavis m-ar vedea așa cum sunt, așa că m-am prefăcut și mai mult. Când Mavis m-a întrebat cât de bine vorbesc engleza, am zis intenționat că stâlcit, găsind o scuză să nu trebuiască să am părtășie verbală. De câte ori făceam lucrarea de udare împreună, nu deschideam gura. Nu-mi îndeplineam propria datorie. Când udam nou-veniții, le trimiteam mesaje în loc să port conversații directe, asta însemnând că multe dintre problemele nou-veniților nu erau rezolvate în timp util, așa că negativitatea lor persista și nu participau la adunări. Întârziam lucrarea noastră. Mă prefăceam mereu, temându-mă că slăbiciunile aveau să-mi fie dezvăluite. Voiam să învăț lucruri din culise și apoi să revin și să-i uimesc pe toți. Ce arogant din partea mea! Nu-mi puteam înfrunta cum trebuie defectele și neajunsurile, dar voiam să par remarcabilă și diferită de toți ceilalți. E precum cele dezvăluite de Dumnezeu: „Ei nu vor să fie oameni obișnuiți, nu vor să fie oameni de rând, oameni normali, ci supraoameni, indivizi excepționali sau oameni capabili. Aceasta este o problemă atât de mare!” Nu vorbeam prea bine limba engleză și udam noii credincioși de puțin timp. Nu aveam multă experiență în lucrarea de udare. Biserica a rânduit ca eu să ud nou-veniți străini, iar asta mi-a dat o șansă grozavă să practic, ceea ce ar fi trebuit să apreciez. Dar, în loc să-mi fac datoria bine, voiam mereu să-mi ascund defectele și să mă port de parcă puteam să fac orice, ca alții să mă trateze cu respect și să mă admire. Nu aveam deloc rațiune sau conștiință de sine. Știam că trebuie să nu mă mai prefac și să nu mă mai ascund. Orice credeau alții, trebuia să renunț la vanitatea mea, să-mi duc la bun sfârșit datoria și responsabilitățile. Asta trebuia să pun în practică.

Am mai citit câteva pasaje din cuvintele lui Dumnezeu, care mi-au oferit o cale de practicare. Dumnezeu Atotputernic spune: „Indiferent de problemele pe care le întâmpini, trebuie să cauți adevărul pentru a le rezolva, nu trebuie sub nicio formă să te deghizezi sau să prezinți o imagine falsă altora. Fie că este vorba de deficiențele tale, de neajunsurile tale, de defectele tale sau de firile tale corupte, trebuie să vorbești deschis și să ai părtășie despre toate aceste lucruri. Nu le ține ascunse. A învăța cum să vorbești deschis este primul pas spre intrarea în viață și este primul obstacol, cel mai greu de depășit. Odată ce ai depășit acest obstacol, va fi ușor să intri în adevăr. Când vei face acest pas, ce va însemna? Va însemna că îți deschizi inima și dezvălui și vorbești deschis despre fiecare parte din tine – fie bună sau rea, pozitivă sau negativă – și o scoți la lumină pentru ca alți oameni să o vadă și pentru ca Dumnezeu să o vadă, neascunzând sau tăinuind nimic de Dumnezeu, nefolosind nicio deghizare, înșelăciune sau amăgire față de Dumnezeu și fiind, de asemenea, sincer cu alți oameni. În acest fel, vei trăi în lumină; nu numai că Dumnezeu te va scruta, dar și alți oameni vor vedea că există principii și transparență în acțiunile tale” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). „În prezența lui Dumnezeu, indiferent cum te deghizezi, cum te ascunzi sau ce născocești pentru tine însuți, Dumnezeu are o înțelegere clară a tuturor gândurilor tale cele mai adevărate și a lucrurilor ascunse în părțile tale cele mai profunde, cele mai lăuntrice; nu există vreo persoană ale cărei lucruri ascunse, lăuntrice, să poată scăpa de controlul lui Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Șase indicatori ai progresului în viață”). Gândindu-mă la cuvintele lui Dumnezeu, am realizat că primul pas spre a-mi înlătura firea coruptă era să învăț să mă deschid, să nu mă mai prefac și să nu mă mai ascund, și să-mi scot la lumină imperfecțiunile, nereușitele și corupția dezvăluită. Trebuia să fiu un om simplu, onest și cu picioarele pe pământ în fața fraților și surorilor și în fața lui Dumnezeu. Atunci aș putea să mă relaxez și să fiu liberă în datoria mea. Înțelegerea acestui lucru mi-a dat încrederea și curajul de a pune adevărul în practică, așa că le-am căutat pe conducătoare și pe Mavis și le-am spus deschis despre starea și înțelegerea mea. Nu m-au desconsiderat, ci, cu răbdare, au avut părtășie cu mine despre experiențele lor ca să mă ajute să-mi înțeleg problema. După aceea, când am udat nou-veniții, nu am mai fost constrânsă de vanitatea mea. Am început să mă concentrez pe comunicarea mea verbală cu ei, ca să îi ajut să-și clarifice nelămuririle mai repede. Când dădeam peste un cuvânt pe care nu-l știam sau nu-l puteam pronunța, luam un dicționar sau foloseam un software de traducere. Cu timpul, exprimarea mea în engleză s-a îmbunătățit. Am simțit că, având părtășie cu frații și surorile mele în mod deschis, fără să mă ascund sau să fiu înșelătoare, am putut să-mi descopăr corupția și defectele și să-mi schimb rapid starea rea. Cum a spus Dumnezeu: „A învăța cum să vorbești deschis este primul pas spre intrarea în viață și este primul obstacol, cel mai greu de depășit. Odată ce ai depășit acest obstacol, va fi ușor să intri în adevăr” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Credeam că, trecând prin toate astea, devenisem capabilă să mă deschid și să mă schimb. Totuși, după aceea, am fost expusă din nou de o altă situație.

La un moment dat, câțiva noi credincioși au vrut să împărtășească Evanghelia cu niște membri ai familiei și prieteni, așa că eu și liderul de echipă le-am explicat principiile de urmat. Tocmai terminasem să mă prezint, când o nouă credincioasă a zis că nu înțelege ce spun. Liderul de echipă a sărit în ajutor cu explicația, spunând că n-am o pronunție bună în engleză și apoi a început să vorbească cu nou-veniții. M-am simțit în plus, ascultându-i cum vorbesc fluent; simțeam cum mă înroșeam la față. M-am simțit foarte prost. Inițial, am vrut ca liderul de echipă să aibă ocazia să învețe de la mine și să practice puțin, dar nici n-am putut să mă prezint cum trebuie; ce să creadă despre mine liderul de echipă și acei nou-veniți? Aveau să creadă că engleza mea e groaznică și, drept urmare, sunt incompetentă și în lucrarea mea? Cine să mă mai asculte după aceea, când aveam să verific lucrurile? Aceste gânduri mi-au lăsat un sentiment de eșec de nedescris și m-am simțit cu adevărat deznădăjduită. La momentul respectiv, și conducătoarea bisericii făcea parte din grup. Mă temeam că va intra online, că va vedea ce se întâmplă, că va crede că nu stăpânesc bine engleza și că nu pot să-mi fac lucrarea, iar apoi mă va da afară. N-am vrut ca ei să afle cum sunt, așa că am început să-mi ascund iar neajunsurile, să comunic prin mesaje scrise, nu verbal, și să transform discuțiile de grup în chaturi private. După un timp, am început să mă simt foarte epuizată. Mă temeam că toată lumea avea să afle adevărul despre situație și să mă desconsidere. Trăiam zilnic în acea stare și nu aveam timp sau energie să mă gândesc cum să-mi fac datoria bine. Simțeam din ce în ce mai mult întuneric în inima mea și nu puteam simți deloc îndrumarea lui Dumnezeu. Nici nu aveam vreo direcție în datoria mea. Știam că eram într-o stare periculoasă, dar nu puteam să trec peste ea. Așa că am spus o rugăciune în inima mea, cerându-I lui Dumnezeu să mă îndrume să ies din ea.

Într-o zi, am urmărit un videoclip testimonial numit „În spatele prefăcătoriei”, iar unele dintre cuvintele lui Dumnezeu care apăreau în el m-au impresionat profund. Dumnezeu Atotputernic spune: „Unii oameni încearcă mereu să-și ascundă adevăratul sine, își poleiesc imaginea, se deghizează mereu, astfel încât ceilalți să aibă o părere bună despre ei și să nu poată să le vadă defectele sau neajunsurile și vor mereu să le prezinte celorlalți cea mai bună parte a lor – ce fel de fire este aceasta? Aceasta este aroganță, prefăcătorie, ipocrizie, este firea Satanei, este ceva ticălos. E ca și cum, oricât s-ar lupta, s-ar dușmăni sau s-ar ucide în secret membrii regimului satanic, nimeni nu are voie să îi raporteze sau să îi expună. Se tem că oamenii le vor vedea fața demonică și fac tot ce le stă în putință ca să o ascundă. În public, fac tot posibilul să-și poleiască imaginea, spunând cât de mult iubesc oamenii, cât de măreți, glorioși și infailibili sunt. Aceasta este natura Satanei. Tertipurile și înșelăciunea sunt trăsătura cea mai proeminentă a naturii Satanei. Și care este scopul acestei înșelăciuni și al acestor tertipuri? Să-i păcălească pe oameni, să-i împiedice să-i vadă esența și adevărata față și, astfel, să atingă scopul de a-și prelungi domnia. S-ar putea ca oamenii obișnuiți să nu aibă putere și statut, dar și ei își doresc să-i determine pe alții să-și facă o părere favorabilă despre ei și ca oamenii să-i stimeze și să îi ridice la un statut înalt în mintea lor. Aceasta este o fire coruptă, iar dacă oamenii nu înțeleg adevărul, sunt incapabili să o recunoască. […] A face greșeli sau a te deghiza: care dintre acestea are legătură cu firile corupte? Deghizarea este o chestiune care ține de firile corupte, implică o fire arogantă, ticăloșie și înșelătorie; este deosebit de detestată de Dumnezeu. […] Dacă nu încerci să te prefaci sau să te justifici, dacă îți poți admite greșeala, toată lumea va spune că ești cinstit și înțelept. Și ce te face înțelept? Toată lumea face greșeli. Toată lumea are neajunsuri și defecte. Și toată lumea are aceleași firi corupte. Nu te crede mai nobil, mai desăvârșit și mai bun decât alții; a gândi astfel este atât de lipsit de rațiune! Odată ce poți vedea clar firile corupte ale oamenilor și adevărata față a esenței lor corupte, și nu încerci să-ți acoperi propriile greșeli și nu folosești greșelile altora împotriva lor, și ești capabil să le abordezi pe ambele corect, abia atunci vei vedea lucrurile în profunzime și nu vei face lucruri prostești, și vei fi o persoană înțeleaptă. Toți cei care sunt lipsiți de rațiune nu sunt oameni înțelepți, sunt proști. Ori de câte ori fac o greșeală sau fac ceva absurd și sunt emondați, meditează la asta și încearcă mereu să se justifice și să se apere, în timp ce se furișează pe la spate. Este dezgustător să fii martor la asta. De fapt, ceea ce fac ei este imediat evident pentru alți oameni, și totuși ei încă fac un spectacol flagrant. Pentru alții, pare un spectacol de clovni. Nu este aceasta prostie? Chiar este. Oamenii proști nu au nicio înțelepciune. Oricâte predici aud, ei tot nu înțeleg adevărul și nu văd niciun lucru așa cum este de fapt. Ei nu coboară niciodată de pe propriul piedestal, crezând că sunt diferiți de toți ceilalți și mai nobili; aceasta este aroganță și neprihănire de sine, aceasta este prostie. Oamenii proști nu au înțelegere spirituală, nu-i așa? Chestiunile în privința cărora ești prost și neînțelept sunt cele cu privire la care nu ai înțelegere spirituală și nu poți înțelege adevărul ușor. Aceasta este realitatea chestiunii” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Principiile care ar trebui să ghideze conduita unei persoane”). M-am gândit puțin la cuvintele lui Dumnezeu; a fost un adevărat șoc pentru mine. Prefăcătoria și comiterea unei greșeli sunt, prin natura lor, diferite. Nu stăpâneam bine engleza, așa că puteam să învăț și să practic când făceam o greșeală, dar eu mă prefăceam mereu, ca ceilalți să nu-mi vadă adevărata față. Ascunse în spate se aflau firile mele corupte de aroganță, înșelătorie și răutate. Asta e dezgustător și odios pentru Dumnezeu. Încă practicam cum să fac acea datorie, așa că erorile, neglijențele și corupția manifestată erau inevitabile. Nu erau lucruri pentru care să-ți fie rușine și puteau fi rezolvate căutând adevărul. Însă, de când îmi asumasem responsabilitatea lucrării de udare, mă pusesem în postura cuiva aflat la conducere, gândindu-mă că trebuie să fiu mai bună decât un om obișnuit, altfel, nou-veniții m-ar desconsidera. Când acea nouă credincioasă a zis că nu înțelege ce zic, am simțit că incompetențele mele fuseseră expuse, fiindu-mi afectată imaginea, și că noii credincioși aveau să mă desconsidere și să nu mă asculte. M-am temut și mai mult că avea să-mi vadă conducătoarea defectele și să creadă că slujba nu e de mine, ca apoi să mă dea afară. M-am gândit la o cale de a-mi ascunde nereușitele pentru a-mi proteja statutul și imaginea, ajungând chiar să țin pe loc lucrarea bisericii. Am înlocuit comunicarea verbală cu schimburi de mesaje scrise și am folosit chaturi private în loc de întâlnirile de grup pentru a discuta lucrarea, ceea ce a amânat lucrarea noastră de udare. Eram într-o stare defensivă și mă îndepărtam tot mai mult de Dumnezeu. A fost foarte înșelător din partea mea! Citind partea din cuvintele lui Dumnezeu în care judeca și dădea în vileag o natură satanică, m-am cutremurat. Dumnezeu spune că cele mai proeminente aspecte ale naturii satanice sunt viclenia și înșelăciunea, un lucru deosebit de ticălos. Marele balaur roșu se pricepe în mod special la păcăleală și înșelăciune. Întotdeauna își promovează imaginea de „măreț, glorios și corect” pentru a-i face pe oameni să i se închine și să-l urmeze, încercând să-și întărească dictatura. Face totul pentru a ascunde toate lucrurile rele pe care le face în culise, inducând astfel în eroare și înșelând oamenii lumii. Reflectând la comportamentul meu, am văzut că mă prefăceam pentru ca ceilalți să aibă o imagine pozitivă despre mine și să-mi vadă doar partea bună. Dezvăluiam o fire înșelătoare și rea! Nu era această fire aceeași cu cea a marelui balaur roșu? La ce folosește să câștigi respectul și admirația celorlalți prin înșelăciune și prefăcătorie? Ascunzându-mi neajunsurile și incompetența, umblând cu tertipuri pentru a-L înșela pe Dumnezeu și pe alți oameni, nu numai că nu am făcut niciun progres, dar am întârziat și lucrarea de udare a nou-veniților. N-a fost o nesăbuință? Mulți noi credincioși citeau cuvintele lui Dumnezeu și aflau despre intenția Lui de a mântui omenirea. Puteau vedea dezastrele înmulțindu-se și pandemia agravându-se și știau că acceptarea lucrării din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu e singura cale de supraviețuire pentru oameni. Erau dispuși să împărtășească Evanghelia cu prietenii și familia lor, să-i aducă în fața lui Dumnezeu, ca să câștige mântuirea Lui. Dar pe mine nu mă preocupa deloc pătrunderea lor în viață. Ca să-mi mențin propria vanitate fără valoare, nu am discutat prompt întrebările fraților și surorilor despre propovăduirea Evangheliei. Acest lucru a întârziat mulți oameni să investigheze adevărata cale și să se întoarcă spre Dumnezeu. Oare asta n-a făcut din mine un obstacol, un impediment pentru lucrarea de evanghelizare? Reflectând la asta, mi-am dat seama că trăisem după firea mea coruptă și m-am gândit că părea că-mi fac datoria, când, de fapt, mă împotriveam lui Dumnezeu, întârziind lucrarea bisericii, și făceam rău fraților și surorilor. Mă uram și-mi era scârbă de mine din adâncul inimii. Simțeam că îi datoram multe lui Dumnezeu și că-mi dezamăgisem și frații și surorile. M-am rugat lui Dumnezeu că sunt pregătită să mă căiesc și că voiam să urmăresc adevărul cu fermitate și să-mi fac datoria.

Odată, în devoțiunile mele spirituale, am citit acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Nu trebuie să folosești nicio metodă pentru a-ți proteja reputația, imaginea și statutul și nici nu trebuie să-ți ascunzi sau să-ți acoperi greșelile. Nu trebuie să te angajezi în aceste eforturi inutile. Dacă poți renunța la aceste lucruri, viața ta va deveni foarte relaxată, liberă de constrângeri și durere, iar tu vei trăi complet în lumină. A învăța cum să te deschizi și să ai părtășie este primul pas spre a avea pătrundere în viață. După aceea, trebuie să înveți să-ți diseci și să-ți înțelegi gândurile și acțiunile și să reflectezi prompt, să faci corecturi și să-ți schimbi cursul în privința celor care merg împotriva adevărului și nu sunt pe placul lui Dumnezeu. Care este scopul rectificării lor? Este acela de a accepta și a asimila adevărul, scăpând în același timp de lucrurile din tine ce sunt ale Satanei și înlocuindu-le cu adevărul. Înainte, făceai totul potrivit firii tale viclene, care este mincinoasă și înșelătoare; simțeai că nu puteai face nimic fără să minți. Acum că înțelegi adevărul și urăști felurile Satanei de a face lucrurile, nu mai acționezi așa, ci acționezi cu mentalitatea unei persoane oneste, pure și supuse. În toate lucrurile, te destăinui și arunci o lumină asupra ta; nu ții lucrurile ascunse, nu disimulezi lucrurile, nici nu maschezi lucrurile. În schimb, ai părtășie cu frații și surorile, dezvăluindu-te și destăinuindu-te, permițându-le să-ți vadă ideile și gândurile interioare și atitudinea ta cinstită. În acest fel, adevărul va prinde treptat rădăcini, va înflori și va da roade în tine și, puțin câte puțin, vei vedea rezultate. Inima ta va deveni din ce în ce mai cinstită și va ajunge să fie din ce în ce mai mult de partea lui Dumnezeu și vei ști să protejezi interesele casei lui Dumnezeu atunci când îți faci datoria, iar când nu le protejezi, conștiința ta va fi neliniștită. Aceasta va fi dovada că adevărul a avut un efect asupra ta și a devenit viața ta” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au oferit o anumită cale de practicare. Trebuia să-mi fac datoria cu inima pură și onestă și indiferent de cât de măreață sau de mică era statura mea sau ce defecte și neajunsuri aveam, să nu mă prefac. Trebuia să arăt tuturor cum sunt cu adevărat și să mă deschid în legătură cu mine, chiar dacă greșeam. N-ar fi obositor să trăiesc așa, iar Dumnezeu aprobă asta. De fapt, problemele și neajunsurile mele n-ar fi dispărut doar pentru că încercam eu să le ascund, așa că trebuia să le înfrunt cu calm, să-mi accept defectele și să fiu o persoană care se poate destăinui și deschide. Dacă nu înțelegeam ceva, trebuia să pun întrebări și să învăț mai mult ca să-mi pot îmbunătăți lucrarea treptat. În plus, rânduirea conducătoarei ca eu să mă ocup de asta se cuvenea să fie o responsabilitate pe care s-o accept de la Dumnezeu, nu un statut. Trebuia să renunț la identitatea cuiva aflat la conducere și să-mi pun datoria pe primul loc. Indiferent ce gândeau sau spuneau alții, trebuia să-mi corectez motivele, să-mi cunosc locul și să-mi fac datoria de ființă creată.

De atunci înainte, am renunțat la mândria mea și am căutat cu sârguință să comunic verbal cu nou-veniții, ca să ajut la rezolvarea dificultăților și problemelor pe care le aveau în îndatoririle lor. Mi-am și pus mai mult în practică abilitățile conversaționale în engleză și am lucrat la pronunție, iar când mă loveam de lucruri pe care nu le înțelegeam, întrebam alți frați și surori și învățam din punctele lor forte. Odată, când participam la o adunare online alături de câțiva noi credincioși, chiar când am început să ne salutăm, m-am blocat la numele unei noi credincioase. Aceasta mi-a corectat pronunția în mod repetat. Mă simțeam cam stânjenită și mă întrebam de ce o lua așa în serios. E de ajuns să corectezi o singură dată, la cât de mulți oameni ascultă! Apoi mi-am amintit ceva ce zice Dumnezeu: „Nu trebuie să folosești nicio metodă pentru a-ți proteja reputația, imaginea și statutul și nici nu trebuie să-ți ascunzi sau să-ți acoperi greșelile. Nu trebuie să te angajezi în aceste eforturi inutile. Dacă poți renunța la aceste lucruri, viața ta va deveni foarte relaxată, liberă de constrângeri și durere, iar tu vei trăi complet în lumină” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). M-am gândit la mine: „E adevărat; când greșesc, greșesc. De ce trebuie s-o ascund mereu? În loc să mă gândesc la datorie, mă gândesc la vanitatea mea și n-am cum să-mi fac datoria bine ducând o astfel de povară.” Așadar, m-am calmat și am zis o rugăciune, cerându-i lui Dumnezeu să mă îndrume să renunț la mândria mea și să mă concentrez asupra datoriei mele. După rugăciune, nu m-am mai simțit rușinată și nu m-am mai simțit așa constrânsă de pronunția mea mediocră. Am rugat-o pe nou-venită să mă ajute să-mi corectez pronunția. După o vreme, o soră cu care făcusem echipă a zis: „Ce faci tu de obicei ca să-ți exersezi engleza? Comunici foarte ușor cu noii credincioși. Ai progresat foarte mult în lunile de când nu ne-am mai văzut!” M-a emoționat să aud asta și am știut că era întru totul îndrumarea și harul lui Dumnezeu. Cu cât am mai multe astfel de experiențe, cu atât mai mult simt că, deschizându-mă în legătură cu adevărata mea stare, fără să mă prefac sau să mă ascund și făcându-mi datoria cu fermitate, e o practică prin care inima îmi este împăcată. Mulțumesc lui Dumnezeu!