de Hai Lun, China

Când am început să lucrez în calitate de conducătoare, am fost făcută parteneră cu sora Chen Xiao. Când am văzut că Chen Xiao avea un calibru bun și că își făcea lucrarea cu îndrăzneală și fermitate, în timp ce eu nu aveam elocvență, aveam o personalitate servilă și o înțelegere jenant de limitată a abilităților necesare pentru lucrarea mea, m-am simțit inferioară și necalificată pentru a fi conducătoare. După ce am văzut iscusința cu care Chen Xiao avea părtășie și trata tot felul de probleme, în timp ce eu stăteam deoparte stângace, am fost și mai sigură că n-am calitățile necesare și am devenit tot mai deznădăjduită. Am rămas în acea stare timp de câteva luni. Ulterior, am continuat să slujesc drept conducătoare de biserică, dar mi s-a dat o nouă parteneră pe nume Li Xue. Când am văzut că Li Xue e drăguță, rafinată, capabilă și competentă și că lăsa impresia generală de șefă profesionistă și de succes, în timp ce eu vorbeam fără încredere și-mi lipsea hotărârea, deveneam adesea neliniștită și retrasă în preajma oamenilor pe care nu-i cunoșteam sau în grupuri mari de oameni și nu semănam deloc cu o conducătoare, nu puteam să nu mă simt deznădăjduită. De fiecare dată când Li Xue se întorcea de la o adunare, povestea sincer cum discuta cu frații și surorile despre stările lor actuale și cum avea părtășie folosind cuvintele lui Dumnezeu pentru a le rezolva problemele și menționa cât de mult o respectau toți frații și surorile. Când vorbea despre aceste lucruri, radia mereu de încântare. Deși am observat că Li Xue părea să sufere de preamărire de sine, am simțit că ocazionalele ei dezvăluiri de corupție nu erau o problemă mare, dat fiind că avea un calibru bun și abilitate de lucru și că putea să rezolve probleme. Credeam că nu mă pot compara cu ea, că-mi lipsea fermitatea ei. Ulterior, când întâmpinam probleme, mă eschivam și mă retrăgeam, crezându-mă incapabilă, neîndrăznind să ofer părtășie. Treptat, starea mi s-a înrăutățit tot mai mult și am devenit și mai convinsă că aveam un calibru slab, că-mi lipsea adevărul-realitate și că nu eram făcută să fiu conducătoare. M-am lăsat copleșită de acea stare emoțională de deznădejde și pur și simplu mi-am făcut datoria mecanic. Cum am continuat să nu caut adevărul și nu am reușit să mă scot din criza mea negativă, în scurt timp, am fost demisă. În anul următor, frații și surorile m-au mai ales o dată să le fiu conducătoare. Am fost făcută parteneră cu sora Wu Fan. În scurt timp, am observat că avea un calibru bun și abilitate de lucru și aproape de fiecare dată când lucram împreună, ea își asuma un rol de îndrumătoare. La un moment dat, când am găzduit împreună o adunare, Wu Fan avea majoritatea părtășiei, iar frații și surorile interveneau și ei entuziasmați cu părtășia lor. Eu, în schimb, voiam să am părtășie, dar m-am temut că nu voi putea să o fac în mod eficient, așa că am sfârșit prin a nu spune nimic, ca să nu mă fac de râs. M-am simțit destul de deznădăjduită după adunare și m-am gândit că pur și simplu, tot nu am stofă de conducătoare. Am vrut să fac doar o datorie legată de aspecte generale ca muncitoare și nu mi-am mai dorit să fiu conducătoare.

Într-o zi, am spus despre starea mea unor surori, iar una dintre ele mi-a amintit că ar fi foarte periculos dacă n-aș depăși rapid acea stare, și că ar trebui neapărat să stau să reflectez o vreme. De-abia atunci am dobândit puțină conștiință de sine: „De ce sunt atât de deznădăjduită? De ce nu am nici măcar puțină hotărâre să mă străduiesc să mă perfecționez?” În zilele care au urmat, m-am rugat neîncetat lui Dumnezeu, implorându-L să mă călăuzească să-mi înțeleg starea și să ies din deznădejdea mea. Mai târziu, am dat peste acest fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Există unii oameni care, în copilărie, aveau un aspect obișnuit, nu vorbeau clar și nu erau foarte isteți, făcându-i pe ceilalți din familiile și mediile lor sociale să-i evalueze destul de nefavorabil, spunând lucruri precum: «Acest copil e nătâng, lent și greoi la vorbă. Uită-te la copiii altora, care sunt atât de iscusiți la vorbă, încât pot juca oamenii pe degete. În timp ce puștiul ăsta pur și simplu stă toată ziua îmbufnat. Nu știe ce să spună când se întâlnește cu oameni, nu știe cum să explice sau să se justifice după ce a făcut ceva greșit și nu poate să-i amuze pe oameni. Copilul acesta e un idiot.» Părinții spun asta, rudele și prietenii spun asta, iar profesorii lor spun și ei asta. Acest mediu exercită o anumită presiune invizibilă asupra unor astfel de indivizi. Prin experimentarea acestor medii, ei își formează inconștient un anumit tip de mentalitate. Ce fel de mentalitate? Ei cred că nu arată bine, că nu sunt foarte simpatici și că ceilalți nu sunt niciodată bucuroși să-i vadă. Cred că nu sunt buni la studiu, că sunt lenți și se simt mereu jenați să deschidă gura și să vorbească în fața altora. Sunt prea stânjeniți să spună mulțumesc când oamenii le dau ceva, gândindu-se în sinea lor: «De ce sunt mereu ca un mut? De ce alții vorbesc atât de bine? Sunt pur și simplu prost!» În subconștient, ei cred că sunt lipsiți de valoare, dar tot nu sunt dispuși să recunoască faptul că sunt atât de lipsiți de valoare, că sunt atât de proști. În inimile lor, se întreabă mereu: «Chiar sunt atât de prost? Chiar sunt atât de neplăcut?» Părinților lor nu le place de ei și nici fraților și surorilor lor, profesorilor sau colegilor lor. Iar ocazional, membrii familiei lor, rudele și prietenii lor spun despre ei: «E scund, ochii și nasul lui sunt mici, iar cu un așa aspect, nu va avea succes când va crește.» Deci, când se uită în oglindă, ei văd că ochii lor sunt într-adevăr mici. În această situație, împotrivirea, nemulțumirea, ezitarea și neacceptarea din adâncul inimii lor se transformă treptat în acceptarea și recunoașterea propriilor neajunsuri, deficiențe și probleme. Cu toate că pot accepta această realitate, în adâncul inimii lor se naște o emoție persistentă. Cum se numește această emoție? Inferioritate. Oamenii care se simt inferiori nu știu care sunt punctele lor forte. Ei doar cred că sunt neplăcuți, se simt mereu prost și nu știu cum să gestioneze lucrurile. Pe scurt, simt că nu sunt în stare să facă nimic, că nu sunt atractivi, nu sunt inteligenți și au reacții lente. Nu au nimic remarcabil în comparație cu ceilalți și nu obțin note bune la învățătură. După ce au crescut într-un astfel de mediu, această mentalitate de inferioritate preia treptat controlul. Se transformă într-un fel de emoție de durată care ți se înnoadă în inimă și-ți umple mintea. Indiferent dacă ai crescut deja, ai ieșit în lume, ești căsătorit și stabil în cariera ta și indiferent de statutul tău social, acest sentiment de inferioritate care a fost plantat în mediul tău în timp ce creșteai este imposibil de înlăturat. Chiar și după ce începi să crezi în Dumnezeu și te alături bisericii, consideri că ai un aspect mediu, că ai un calibru intelectual slab, că ești neelocvent și nu poți să faci nimic. Te gândești: «O să fac doar ceea ce pot. Nu e nevoie să aspir să fiu un conducător, nu e nevoie să urmăresc adevăruri profunde, mă voi mulțumi doar să fiu cel mai neînsemnat și îi voi lăsa pe ceilalți să mă trateze oricum le place.» Când apar antihriști și conducători falși, simți că ești incapabil să-i discerni sau să-i expui, că nu ești bun la asta. Simți că, atât timp cât nu ești tu însuți un conducător fals sau un antihrist, atunci e suficient, că atât timp cât nu provoci tu tulburări și perturbări, atunci e în regulă și că, atât timp cât poți sta pe propria poziție, e îndeajuns. În adâncul inimii tale, simți că nu ești suficient de bun și că nu ești la fel de bun ca ceilalți oameni, că alții poate sunt obiecte pentru mântuire și că tu, în cel mai bun caz, ești un făcător de servicii și, astfel, simți că nu ești la înălțimea sarcinii de a urmări adevărul. Indiferent cât de mult adevăr poți înțelege, tot simți că, întrucât Dumnezeu te-a predestinat să ai genul de calibru pe care-l ai și să arăți așa cum arăți, atunci poate că El te-a predestinat să fii doar un făcător de servicii și că nu ai nimic de-a face cu urmărirea adevărului, cu a deveni conducător, a deveni cineva într-o poziție de responsabilitate sau a fi mântuit; în schimb, ești dispus să fii cea mai neînsemnată persoană” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului I, „Cum să urmărești adevărul (1)”]. Cântărind cuvintele lui Dumnezeu, mi-am dat seama că eram înrobită de sentimente de inferioritate. De când eram mică mi s-a părut mereu că am un aspect fizic comun, că nu am elocvență, că am o personalitate servilă, de multe ori m-am simțit deznădăjduită și inhibată și am avut un mare complex de inferioritate. Aceeași problemă am avut-o și în cariera mea laică; colegii mei vorbeau elevat, se pricepeau la lingușeli, erau fermi în gestionarea subalternilor, unii chiar fiind foarte bine văzuți de superiorii lor. În schimb eu, nu aveam elocvență, nu puteam menține relații bune cu diverse departamente, eram lipsită de încredere și de fermitate în lucrarea mea și, când apăreau probleme de producție, alții își foloseau relațiile și spuneau ce trebuie pentru a rezolva problema, dar nu era și cazul meu. Eu nu reușeam să vorbesc, problema rămânea nerezolvată, iar eu mă închideam într-o toaletă și plângeam. După ce am aderat la credință, am devenit invidioasă pe frații și surorile care erau mai educate decât mine, care aveau calibru bun și își făceau lucrarea cu consecvență și curaj. Am simțit că pur și simplu nu sunt la nivelul lor și am devenit destul de constrânsă. Ca urmare, eram adesea negativă, retrasă, mă eschivam și sufeream de un sentiment de inferioritate. Așa au decurs lucrurile când le-am avut partenere pe Chen Xiao și pe Li Xue; cum ele erau elocvente și aveau un calibru bun și abilitate de lucru, m-am simțit inferioară lor. Nici nu mi-a trecut prin cap că e o problemă când am observat că Li Xue suferă de preamărire de sine. Am tratat acest lucru ca pe un semn de fermitate în lucrarea sa. Eram blocată în acest sentiment de inferioritate, starea mea s-a tot degradat, nu-mi făceam bine datoria și, în cele din urmă, am fost demisă. Cu toate că am fost din nou aleasă de frații și surorile mele să slujesc drept conducătoare, în sinea mea tot inferioară mă simțeam și mă consideram de un calibru slab, incapabilă să fac ceva bine și sortită să fiu muncitoare și să nu obțin mântuirea. Mi-am dat seama că fusesem profund legată și înrobită de sentimente de inferioritate. M-am gândit la cum S-a întrupat Dumnezeu și a îndurat tot felul de suferințe pentru a mântui omenirea, exprimând necontenit adevărul și udând și aprovizionând omenirea, ca mai mulți oameni să poată primi harul Său mântuitor, să obțină mântuirea și să supraviețuiască nenorocirilor. Dacă oamenii ratează această oportunitate, se vor confrunta inevitabil cu viitoarele nenorociri și cu pedeapsa veșnică. Nu înțelegeam intențiile lui Dumnezeu, eram blocată în negativitate și neînțelegere și capitulasem deja în fața ideii că nu aveam să obțin mântuirea. Nici măcar nu voiam să mă străduiesc și să urmăresc adevărul; pur și simplu eram foarte răzvrătită și faptele mele Îl răneau pe Dumnezeu. Dându-mi seama de toate acestea, m-am simțit destul de vinovată și de îndatorată față de Dumnezeu; nu puteam continua să mă las copleșită de deznădejde, așa că m-am rugat lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule! Sunt pregătită să mă căiesc Ție. Te rog, îndrumă-mă să scap de aceste sentimente negative de inferioritate.”

Mai târziu, am dat peste acest fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „În încheiere, aș vrea să vă spun ceva: să nu lași un sentiment minor sau o emoție simplă, nesemnificativă să te țină încurcat pentru tot restul vieții, astfel încât să-ți afecteze dobândirea mântuirii și să-ți distrugă speranța de mântuire, înțelegi? (Da.) Această emoție a ta nu e doar negativă – ca să fiu mai precis, ea este, de fapt, în opoziție cu Dumnezeu și cu adevărul. Ai putea crede că este o emoție în cadrul umanității normale, dar, în ochii lui Dumnezeu, nu e doar o simplă chestiune de emoție, ci o metodă de opoziție față de El. Este o metodă marcată de emoții negative, pe care oamenii o folosesc pentru a se împotrivi lui Dumnezeu, cuvintelor Lui și adevărului. Așadar, sper că, presupunând că vrei să urmărești adevărul, te vei examina cu atenție pentru a vedea dacă te agăți de aceste emoții negative și te împotrivești cu îndârjire și nesăbuință lui Dumnezeu și te întreci cu El. Dacă ai descoperit răspunsul prin examinare, dacă ai ajuns la o realizare și la o conștientizare clară, atunci îți cer ca, mai întâi, să renunți la aceste emoții. Nu le prețui și nu te agăța de ele, căci te vor distruge, îți vor distruge destinația și vor distruge oportunitatea și speranța pe care le ai în urmărirea adevărului și dobândirea mântuirii” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului I, „Cum să urmărești adevărul (1)”]. Acest fragment a avut un puternic impact asupra mea. În trecut, nu mă gândisem niciodată că emoțiile negative constituiau o problemă gravă. Citind disecarea de către Dumnezeu, mi-am dat seama că esența faptului de a trăi într-o stare plină de emoții negative se opune lui Dumnezeu și adevărului. Dacă nu rezolvam problema asta, pierdeam orice șansă la mântuire. Am reflectat asupra anilor când trăisem cu acest sentiment de inferioritate: cum întâlneam un frate sau o soră cu mai multe înzestrări, cu un calibru și cu o abilitate de lucru superioare mie, mă simțeam inferioară, cădeam în deznădejde, deveneam potrivnică și nemulțumită de realitatea situației mele, nu eram dispusă să înfrunt și să recunosc situația în care eram și mă simțeam neputincioasă. Nu luam în calcul cum aș putea să învăț din punctele forte ale celorlalți sau cum să conlucrez cu ei ca să-mi fac bine datoria. În schimb, dădeam vina pe Dumnezeu pentru calibrul, darurile și lipsa fermității cu care mă înzestrase. Trăiam într-o continuă stare de negativitate, blamându-L în tăcere pe Dumnezeu. Uneori, nici nu voiam să-mi fac datoria. Fusesem înrobită de un sentiment de inferioritate în credința mea în acești ani și cădeam adesea în accese de deznădejde și pasivitate. Îmi lipsea dorința de a urmări adevărul și mă mulțumeam doar să depun puțin efort și să mă conformez pasiv. Ca urmare, în ciuda faptului că îmi îndeplinisem întotdeauna îndatoririle crezând în Dumnezeu și că avusesem multe ocazii să practic, progresul vieții mele era minim; rămăsesem la fel de deplorabilă și de sărăcită. Lucrarea lui Dumnezeu se apropiase de sfârșit, iar eu ratasem nenumărate ocazii de a obține adevărul și viața mea suferise pierderi. Dacă nu-mi schimbam starea, aveam să-mi pierd orice șansă de a obține mântuirea. Așa că m-am rugat lui Dumnezeu, căutând să înțeleg ce firi corupte se află în spatele sentimentului meu de inferioritate.

Mai târziu, am dat peste acest fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „În loc să caute adevărul, cei mai mulți oameni au propriile planuri meschine. Interesele lor, renumele și locul sau statutul pe care îl au în mintea altora sunt de mare importanță pentru ei. Acestea sunt singurele lucruri pe care le prețuiesc. Se agață de aceste lucruri cu o prinsoare de fier și le consideră drept viață a lor. Și modul în care sunt priviți sau tratați de Dumnezeu are o importanță secundară; pentru moment, ei ignoră asta; pentru moment, se gândesc doar dacă sunt șefii grupului, dacă alți oameni îi admiră și dacă vorbele lor au greutate. Prima lor grijă este să ocupe acea poziție. Când sunt într-un grup, aproape toți oamenii caută acest tip de statut, astfel de oportunități. Când sunt foarte talentați, bineînțeles că vor să fie cei mai buni; dacă au abilități medii, tot își vor dori să aibă o poziție mai înaltă în grup; iar dacă au o poziție joasă în grup, având un calibru și abilități medii, vor dori și ei să fie respectați de ceilalți, nu vor vrea ca alții să-i privească disprețuitor. Renumele și demnitatea acestor oameni sunt lucrurile care-i fac să stabilească o limită: sunt nevoiți să se țină de aceste lucruri. S-ar putea să fie lipsiți de integritate și să nu fie nici aprobați, nici acceptați de Dumnezeu, dar în niciun caz nu pot pierde respectul, statutul sau stima pentru care au muncit din greu printre ceilalți – asta reprezintă firea Satanei. Dar oamenii nu sunt conștienți de acest lucru. Convingerea lor este că trebuie să se agațe de această fărâmă de renume până la capăt. Nu sunt conștienți că numai atunci când aceste lucruri zadarnice și superficiale vor fi pe deplin abandonate și lăsate deoparte vor deveni persoane adevărate. Dacă o persoană păzește ca pe viața sa aceste lucruri care ar trebui înlăturate, viața ei este pierdută. Ei nu știu ce este în joc. Așadar, atunci când acționează, întotdeauna rețin ceva, încearcă mereu să-și protejeze reputația și statutul, le pun pe acestea pe primul loc, vorbind doar pentru propriile scopuri, pentru propria apărare prefăcută. Tot ceea ce fac este pentru ei înșiși. Se grăbesc spre orice strălucește, anunțându-i pe toți că au luat parte la asta. De fapt, nu a avut nimic de-a face cu ei, dar nu-și doresc niciodată să fie lăsați pe plan secund, se tem mereu că alții îi privesc de sus, le este mereu teamă că alți oameni spun că ei sunt un nimic, că sunt incapabili de nimic, că nu au aptitudini. Nu sunt toate acestea îndrumate de firile lor satanice? Când vei putea să renunți la lucruri precum imaginea și statutul, vei fi mult mai relaxat și mai liber; vei fi pășit pe calea sincerității. Dar, pentru mulți, acest lucru nu este ușor de realizat” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Citind cuvintele lui Dumnezeu, am realizat că nu sufeream de sentimente de inferioritate din cauza calibrului meu slab sau fiindcă nu aveam elocvență și aveam un aspect comun, ci mai degrabă din cauză că Satana îmi inoculase anumite perspective greșite legate de ceea ce urmăream. Acordam prea multă importanță reputației și statutului. Fusesem influențată inconștient de otrăvuri satanice cum ar fi; „Omul se luptă în sus; apa curge în jos”, „Oamenii au nevoie de orgoliu așa cum un copac are nevoie de scoarța lui” și „Un om îşi lasă numele în urma oricărui loc unde stă, aşa cum gâsca scoate ţipete oriunde zboară.” Nimic nu era mai important pentru mine decât reputația, statutul și respectul celorlalți; mă gândeam că doar prin obținerea acestor lucruri aș trăi o viață semnificativă și valoroasă. În cariera mea laică, am fost mereu invidioasă pe colegii isteți și ageri, elocvenți, iscusiți în lucrul cu alți oameni și care câștigau recunoașterea și aprecierea superiorilor lor. Și eu voiam să fiu apreciată de către superiori, așa cum erau colegii mei. Dar mă simțeam inferioară fiindcă aveam un aspect fizic comun, nu aveam elocvență și nu mă pricepeam să-mi fac relații. Când dădeam de probleme, nu le spuneam colegilor, optând să mă încui într-o toaletă și să plâng de una singură. Mă temeam că dacă cineva ar fi aflat de problemele mele, m-ar fi desconsiderat și m-ar fi subapreciat; Chiar am suferit mult în acea perioadă. După ce mi-am pus credința în Dumnezeu, am continuat să trăiesc după opiniile non-credincioșilor, crezând că pentru a sluji drept conducător sau supraveghetor trebuie să ai aerul unui conducător, să vorbești cu fermitate, să faci o impresie strălucită, să fii capabil să faci rânduieli și să ai o bună abilitate de lucru și că, astfel, oriunde ai merge, ai fi respectat, te-ai putea face cunoscut și ai fi văzut foarte bine. Când am văzut că frații și surorile cu care am fost parteneră erau mai capabili decât mine, vorbeau convingător și aveau o abilitate de lucru bună, pur și simplu am crezut că eram o dezamăgire din toate punctele de vedere. Fiindcă n-am reușit să obțin respectul celorlalți, nu eram foarte apreciată și dorința mea de a avea reputație și statut era nesatisfăcută, nu am mai vrut să slujesc drept conducătoare și nu-mi mai doream decât să evit acel mediu și să mă alătur unui alt grup de oameni. Am crezut că acest lucru mi-ar permite să evit expunerea slăbiciunilor și a inabilităților mele și n-aș mai fi desconsiderată de către semenii mei. Reflectând asupra tuturor acestor lucruri, mi-am dat seama că otrăvurile Satanei prinseseră rădăcini adânci în inima mea; căutam statut și respectul și admirația celorlalți, și le consideram ca fiind lucruri pozitive. De îndată ce dorințele mele personale nu au fost satisfăcute, mi-am pierdut interesul de a-mi face datoria, am devenit negativă și potrivnică, nefiind în stare să mă supun suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu. Am realizat că fusesem prea profund coruptă de Satana și că dorința mea de a avea statut și reputație era prea puternică. Dacă mai continuam așa, Dumnezeu avea să fie dezgustat de mine și să mă elimine. Nu mai eram dispusă să merg în continuare pe calea greșită și eram pregătită să mă căiesc lui Dumnezeu, să-mi fac datoria în mod practic, conform cerințelor lui Dumnezeu și să mă supun suveranității și rânduielilor Sale.

Mai târziu, am dat de un alt fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Când sentimentele de inferioritate sunt sădite adânc în inima ta, nu numai că au un efect profund asupra ta, ci îți și domină punctele de vedere asupra oamenilor și lucrurilor, comportamentul și acțiunile. Deci, cum percep oamenii și lucrurile cei care sunt dominați de sentimente de inferioritate? Ei îi consideră pe ceilalți oameni mai buni decât ei înșiși și îi consideră și pe antihriști mai buni decât ei înșiși. Chiar dacă antihriștii au firi rele și o umanitate săracă, ei tot îi tratează ca pe oameni de imitat și ca pe modele de urmat de la care să învețe. Ei chiar își spun: «Uite, deși au o fire rea și o umanitate rea, aceștia sunt înzestrați și sunt mai capabili la muncă decât mine. Își pot afișa confortabil abilitățile în fața celorlalți și pot vorbi în fața atâtor oameni fără să se înroșească sau să aibă palpitații. Chiar au tupeu. Eu nu pot să fiu la fel de bun ca ei. Pur și simplu nu sunt suficient de curajos.» Ce a provocat asta? Trebuie spus că o parte din motiv este că sentimentele tale de inferioritate ți-au afectat judecata asupra esențelor oamenilor, precum și perspectiva și poziția când vine vorba de a privi alți oameni. Nu așa stau lucrurile? (Ba da.)” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului I, „Cum să urmărești adevărul (1)”]. Cântărind cuvintele lui Dumnezeu, mi-am dat seama că sentimentele de inferioritate pot influența felul în care privim oamenii și lucrurile. Am reflectat la modul în care, atunci când eram cufundată în sentimente de inferioritate, mă concentram doar pe înzestrările oamenilor care se văd la exterior, pe calibrul și abilitatea lor de a vorbi și de a acționa cu fermitate. Aceste trăsături erau standardele după care judecam calibrul oamenilor, însă n-am acordat importanță discernerii umanității lor, esenței și căilor pe care merg. M-am gândit că, atunci când am fost parteneră cu Li Xue, am observat doar că era elocventă și fermă în vorbă și comportament, dar n-am acordat importanță discernerii comportamentului ei. Am gândit chiar că, spre deosebire de mine, ea avea capital, așa că era normal să sufere de preamărire de sine. Am fost teribil de confuză!

Mai târziu, am început să mă întreb dacă să evaluezi calibrul oamenilor în funcție de elocvența lor, de înzestrările, fermitatea în vorbire și abilitatea de lucru e modalitatea de evaluare cea mai potrivită. Apoi am dat de acest fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Cum evaluăm calibrul oamenilor? Modul potrivit de a face asta este să ne uităm la atitudinea lor față de adevăr și dacă pot sau nu să înțeleagă adevărul. Unii pot deprinde o specializare foarte repede, dar când aud adevărul, se zăpăcesc și ațipesc. În inimile lor, devin confuzi, nu asimilează nimic din ce aud și nici nu înțeleg ce aud – asta înseamnă un calibru slab. Unii oameni nu sunt de acord când le spui că au un calibru slab. Ei cred că dacă au studii superioare și cunoștințe, au un calibru bun. Oare o educație bună indică un calibru înalt? Nu. Cum ar trebui să fie evaluat calibrul oamenilor? Ar trebui să fie evaluat pe baza gradului în care ei înțeleg cuvintele lui Dumnezeu și adevărul. Acesta este cel mai precis mod de a o face. Unii oameni sunt buni oratori, isteți și mai ales pricepuți la a se ocupa de alții, dar când ascultă predici, nu sunt niciodată capabili să înțeleagă nimic și, când citesc cuvintele lui Dumnezeu, nu le pricep. Când vorbesc despre mărturia lor bazată pe experiență, rostesc mereu cuvinte și doctrine, arătând că sunt doar niște amatori și dându-le celorlalți senzația că nu au nicio înțelegere spirituală. Aceștia sunt oameni cu un calibru slab. Așadar, sunt acești oameni competenți ca să lucreze pentru casa lui Dumnezeu? (Nu.) De ce? (Le lipsesc adevărurile-principii.) Corect, acesta este un lucru pe care ar trebui să-l înțelegeți deja” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Pentru a-ți îndeplini bine datoria, înțelegerea adevărului este cea mai importantă”). Citind cuvintele lui Dumnezeu, am învățat că nu trebuie să măsori calibrul oamenilor în funcție de cât de educați sunt, ce înzestrări care se observă la exterior au, cât sunt de ageri la minte sau de elocvenți, ci mai degrabă dacă sunt capabili să înțeleagă bine cuvintele lui Dumnezeu și realitatea cuvintelor lui Dumnezeu; adică, dacă înțeleg intențiile lui Dumnezeu prin cuvintele Lui și ajung să-și cunoască firea și esența coruptă prin cuvintele lui Dumnezeu. M-am gândit cum, în ciuda faptului că Li Xue avea anumite înzestrări, era elocventă și fermă în comportament, ea nu a fost în stare să discute ce înțelegea cu adevărat despre ea sau din orice mărturie bazată pe experiență din cuvintele lui Dumnezeu. Frații și surorile îi subliniaseră de multe ori comportamentul de preamărire de sine, dar, deși a recunoscut problema, ea nu a înțeles niciodată natura și consecințele grave ale unui astfel de comportament. În timp ce-și făcea datoria, preamărirea de sine era constantă și chiar îi umilea pe ceilalți în timp ce pe ea se ridica în slăvi și abia a reflectat sau a dobândit cunoștințe despre această problemă chiar și după ce a fost demisă. Din asta, am înțeles că Li Xue avea anumite înzestrări, dar nu avea un calibru bun. M-am gândit la cum a disecat Dumnezeu personalitatea lui Pavel; Pavel era înzestrat, a scris multe epistole și a răspândit Evanghelia către mulți oameni, însă nu a putut să înțeleagă adevărul și în cele din urmă a fost incapabil să-și recunoască natura satanică și potrivnică lui Dumnezeu. Ca atare, Pavel nu putea fi considerat de un calibru bun. Realizând toate acestea, m-am simțit puțin mai lămurită. Am văzut că n-am înțeles adevărul și am crezut mereu că să fii educat, echivoc și ferm înseamnă să ai calibru bun, iar lipsa acestor trăsături e semn de calibru slab. Ca rezultat, m-am definit adesea ca o persoană de calibru slab, care nu era calificată să slujească drept conducătoare sau lucrătoare. După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am realizat că, pentru a măsura calibrul cuiva, trebuie să vezi cât de bine înțelege acea persoană cuvintele lui Dumnezeu, dacă înțelege adevărul și dacă își poate face datoria conform principiului. Cel mai corect mod de a privi oamenii și lucrurile este conform cuvintelor lui Dumnezeu.

Mai târziu, am întâlnit alte două fragmente din cuvintele lui Dumnezeu. Dumnezeu Atotputernic spune: „Deci, cum poți să te evaluezi și să te cunoști cu acuratețe și să te desprinzi de sentimentul de inferioritate? Ar trebui să iei cuvintele lui Dumnezeu ca bază pentru a dobândi cunoașterea de sine, a afla cum sunt umanitatea, calibrul și talentul tău și ce puncte forte ai. De exemplu, să presupunem că îți plăcea să cânți și făceai asta bine, dar unii oameni te criticau și te înjoseau întruna, spunând că ești afon și cânți fals, așa că acum simți că nu poți cânta bine și nu mai îndrăznești să o faci în fața altora. Deoarece acei oameni laici, confuzi și mediocri te-au evaluat și judecat greșit, drepturile pe care le merită umanitatea ta au fost reduse, iar talentul tău a fost înăbușit. Ca urmare, nu îndrăznești nici măcar să cânți un cântec și ești destul de curajos să cedezi și să cânți cu voce tare doar când nu e nimeni prin preajmă sau ești singur. Pentru că de obicei te simți atât de oribil de ținut în frâu, când nu ești singur nu îndrăznești să cânți un cântec; îndrăznești să cânți doar când ești singur, bucurându-te de momentul în care poți cânta cu voce tare și limpede, și ce moment minunat, eliberator e acesta! Nu-i așa? Din cauza răului pe care ți l-au făcut oamenii, nu știi sau nu poți vedea clar ce poți să faci de fapt, la ce ești bun și la ce nu ești bun. În acest tip de situație, trebuie să-ți faci o evaluare corectă și să te măsori în mod corect, conform cuvintelor lui Dumnezeu. Ar trebui să stabilești ce ai învățat și în ce constau punctele tale forte și să te duci să faci tot ce poți face; cât despre lucrurile pe care nu le poți face, neajunsurile și lipsurile tale, ar trebui să reflectezi asupra lor și să le cunoști și, de asemenea, ar trebui să evaluezi și să știi cu exactitate cum este calibrul tău și dacă este bun sau rău. Dacă nu poți să-ți înțelegi propriile probleme sau să dobândești o cunoaștere clară în privința lor, atunci cere-le acelora din jurul tău care au înțelegere să-ți facă o estimare. Indiferent dacă ceea ce spun ei este corect, cel puțin îți va oferi un punct de referință și de luat în considerare și îți va permite să ai o judecată sau o caracterizare de bază în ceea ce te privește. După aceea, poți să rezolvi problema esențială a emoțiilor negative precum inferioritatea și să ieși treptat din ele. Astfel de sentimente de inferioritate sunt ușor de rezolvat dacă cineva poate să le discearnă, să se lămurească cu privire la ele și să caute adevărul” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului I, „Cum să urmărești adevărul (1)”]. „Ce vrea Dumnezeu să vadă nu este că renunți la urmărirea adevărului, nici nu vrea să vadă atitudinea cuiva care se consideră o cauză pierdută. Vrea să vadă că, odată ce înțelegi toate aceste fapte adevărate, poți urmări adevărul cu mai multă statornicie, îndrăzneală și încredere în sine, recunoscând clar că Dumnezeu este un Dumnezeu drept. Când ajungi la capătul drumului, atât timp cât ai atins standardul stabilit de Dumnezeu pentru tine și ești pe drumul spre mântuire, El nu va renunța la tine” [Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar prin înlăturarea noțiunilor poți porni pe calea cea dreaptă a credinței în Dumnezeu (2)”]. În cuvintele lui Dumnezeu am găsit o cale de a-mi rezolva sentimentele de inferioritate. A trebuit să privesc lucrurile conform cuvintelor lui Dumnezeu, să-mi înțeleg bine punctele forte și slăbiciunile, să-mi dau silința în ceea ce puteam să fac și să gestionez corect și să caut adevărul pentru a rezolva ceea ce nu înțelegeam sau nu reușeam să fac. M-am gândit la momentul când am început să slujesc drept conducătoare și supraveghetoare: La început, am fost capabilă să fac ceva lucrare cooperând cu sârguință, dar mai târziu am fost demisă fiindcă eram negativă, delăsătoare și aveam rezultate slabe în datoria mea fiindcă trăiam după firea mea coruptă. În mod cert n-am fost demisă doar din cauza calibrului meu slab. De fapt, toți frații și surorile mele au zis că am un calibru mediocru, nu slab. Dacă aș munci sârguincios având ca parteneri alți frați și surori, tot aș putea să am rezultate în lucrare. După ce am realizat toate acestea, am dobândit o atitudine adecvată față de mine; Nu aveam cel mai bun calibru și nu puteam să înțeleg prea bine principiile cu privire la anumite probleme, dar puteam oricând să caut ajutor de la frații și surorile mele pentru a-mi suplini deficiențele și să muncesc din greu pentru a-mi îmbunătăți calibrul. Astfel, am putut să progresez întrucâtva. Făcând aceste realizări, am găsit o cale de practică și m-am simțit mult mai în largul meu. Nu mai eram dispusă să fiu înlănțuită de sentimente de inferioritate și eram gata să-mi fac bine datoria și să mă concentrez pe practicarea adevărului pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu.

La un moment dat mai târziu, am participat la o mică adunare de grup cu o soră pe nume Xiaoye, care slujea ca supraveghetoare de lucrare bazată pe text. Xiaoye a putut să comunice intențiile lui Dumnezeu prin părtășia ei despre cuvintele Lui și să integreze lecții din propria experiență în părtășia ei, toate acestea fiind destul de instructive pentru cei prezenți. Toți frații și surorile au încuviințat și au luat notițe pe parcursul părtășiei ei. Văzând asta, am început din nou să am acel sentiment insidios de inferioritate, simțind că Xiaoye era mai capabilă decât mine și mai calificată să slujească drept conducătoare. Însă, pe măsură ce au apărut aceste sentimente de inferioritate, mi-am amintit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Ar trebui să stabilești ce ai învățat și în ce constau punctele tale forte și să te duci să faci tot ce poți face; cât despre lucrurile pe care nu le poți face, neajunsurile și lipsurile tale, ar trebui să reflectezi asupra lor și să le cunoști și, de asemenea, ar trebui să evaluezi și să știi cu exactitate cum este calibrul tău și dacă este bun sau rău” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului I, „Cum să urmărești adevărul (1)”]. Într-adevăr, fiecare are calibru diferit și puncte forte diferite; acesta este rezultatul suveranității și al rânduielilor lui Dumnezeu. Indiferent ce calibru aveam, trebuia să-mi îndeplinesc întotdeauna responsabilitățile și îndatoririle. Nu aveam cel mai bun calibru și nu eram la fel de elocventă ca alții, dar cât timp aveam o oarecare înțelegere și experiență a cuvintelor lui Dumnezeu, trebuia să stabilesc intențiile corecte și să am părtășie despre înțelegerea mea de a-mi îndeplini responsabilitatea. Asta e ce s-ar cuveni să fac. După ce am realizat acest lucru, m-am simțit mult mai bine, nu mai eram influențată de sentimente de inferioritate, eram gata să practic conform cuvintelor lui Dumnezeu, să am părtășie despre tot ce înțelegeam și să-mi îndeplinesc responsabilitatea. După aceea, am avut părtășie despre ce am înțeles și ce știu din cuvintele lui Dumnezeu. Când am văzut că părtășia mea a fost benefică și de ajutor pentru frați și surori, I-am mulțumit lui Dumnezeu! Doar prin iluminarea și îndrumarea cuvântului lui Dumnezeu am făcut progrese și am câștigat ceea ce am.