56. Cum mi s-a transformat datoria în tranzacție?

de Zhencheng, China

În 2008, am primit lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă. Citind cuvântul lui Dumnezeu, am înțeles că scopul întrupării lui Dumnezeu în zilele de pe urmă și al exprimării adevărului de către El este să curățească pe deplin umanitatea, să mântuiască oamenii din păcat și să-i aducă la o destinație frumoasă. Eram foarte încântată și voiam să mă sacrific în îndeplinirea unei datorii pentru Dumnezeu. La scurt timp, un lider de grup a rânduit să ud nou-veniții și să mă ocup de câteva grupuri de adunare. Ca să-mi îndeplinesc datoria bine, am închis clinica pe care o conduceam de mulți ani și mi-am petrecut zilele lucrând în biserică. Mai târziu, din cauza arestărilor și a persecuției efectuate de Partidul Comunist, soțul meu a divorțat de mine. În anii aceia, îmi făceam mereu datoria departe de casă și, deși m-am simțit slabă uneori, imediat ce mă gândeam că suferința pe care o înduram era celebrată de Dumnezeu, dobândeam credință și putere.

În aprilie 2017, liderul de biserică a luat în considerare faptul că am hipertensiune arterială și condiție fizică slabă și m-a oprit să-mi fac datoria o vreme, ca să pot merge acasă să mă odihnesc puțin. Eram foarte supărată și mi-am zis: „Dumnezeu e pe cale să-Și termine lucrarea, așa că acum este momentul crucial în care să-mi fac datoria și să pregătesc fapte bune. Fără o datorie de îndeplinit, pot avea o destinație bună și un final bun? Dacă nu primesc o binecuvântare în final, toți acești ani de muncă asiduă, în care am plătit un preț, vor fi în van?” Mai târziu, o soră m-a primit la ea. A avut părtășie cu mine despre voia lui Dumnezeu și m-a ajutat, dar eram foarte invidioasă când o vedeam întotdeauna ocupată cu datoria ei. Nu puteam îndeplini o datorie pentru că nu mă simțeam bine. Oare Dumnezeu îmi folosea starea pentru a-mi lua calificarea datoriei mele, încerca să mă dezvăluie și să mă alunge? Gândul acesta m-a lăsat fără vlagă și m-am simțit absolut groaznic, fără speranță. În plus, a ieșit la suprafață faptul că-L înțelegeam greșit pe Dumnezeu și aveam nemulțumiri la adresa Lui: m-am gândit cum, în ultimii ani, renunțasem la tot și suferisem atât de mult fără să mă plâng. Cum de am putut ajunge astfel? Pe vremea aceea, nu puteam primi cu adevărat cuvintele lui Dumnezeu și nu știam ce să-I spun în rugăciune. Mi-am pierdut apetitul și nu puteam dormi bine. Inima îmi era plină de întuneric. Văzându-mă astfel, sora m-a emondat, spunând: „Nu citești cu adevărat cuvintele lui Dumnezeu, întocmai ca o persoană acum diferită. Nu cauți adevărul.” Mi-a fost foarte greu să aud că sunt emondată în acest fel și m-am rugat lui Dumnezeu, în căutarea mea: „Dumnezeule, nu știu cum să rezolv situația asta, nu-Ți înțeleg voia și nu știu pe ce cale s-o iau. Trăiesc în întuneric și sunt realmente nefericită. Te rog, luminează-mă și îndrumă-mă.”

Am continuat să mă rog și să caut mult în următoarele zile. Într-o dimineață, deodată mi-a venit în minte o frază din cuvintele lui Dumnezeu: „Ai tu fața cuiva care ar putea obține binecuvântări?” M-am întors repede la calculator să găsesc acest pasaj. Dumnezeu Atotputernic spune: „După câteva mii de ani de corupție, omul este insensibil și stupid; a devenit un demon care I se împotrivește lui Dumnezeu, în măsura în care răzvrătirea omului față de Dumnezeu a fost documentată în cărțile de istorie și nici măcar omul însuși nu este capabil să dea socoteală pentru comportamentul lui răzvrătit – căci omul a fost profund corupt de Satana și a fost dus pe cărări greșite de Satana, astfel încât nu știe unde să se întoarcă. Chiar și astăzi, omul tot Îl trădează pe Dumnezeu: când omul Îl vede pe Dumnezeu, Îl trădează și, când nu Îl poate vedea, chiar și atunci Îl trădează. Sunt chiar unii care, după ce au fost martori la blestemele și mânia lui Dumnezeu, tot Îl trădează. Deci, spun că rațiunea omului și-a pierdut funcția originală, iar conștiința omului, de asemenea, și-a pierdut funcția originală. Omul la care Mă uit este o fiară în haine umane, este un șarpe veninos și, indiferent de cât de vrednic de milă încearcă el să apară înaintea ochilor Mei, nu voi fi niciodată milostiv față de el, pentru că omul nu înțelege deloc diferența dintre alb și negru, diferența dintre adevăr și neadevăr. Rațiunea omului este atât de amorțită și, totuși, încă își dorește să obțină binecuvântări; umanitatea lui este atât de plină de rușine și, totuși, încă își dorește să aibă suveranitatea unui rege. Al cui rege ar putea fi oare, cu o astfel de rațiune? Cum ar putea el, cu o astfel de umanitate, să șadă pe un tron? Omul este cu adevărat lipsit de rușine! Este un nefericit îngâmfat! Acelora dintre voi care doriți să obțineți binecuvântări, vă sugerez să găsiți mai întâi o oglindă și să vă priviți reflexia urâtă – ai tu ce îți trebuie ca să fii rege? Ai tu fața cuiva care ar putea obține binecuvântări? Nu a avut loc nici cea mai mică schimbare în firea ta și nu ai pus niciun adevăr în practică și, totuși, încă îți dorești o minunată zi de mâine. Te amăgești singur!(Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „A avea o fire neschimbată înseamnă a fi în vrăjmășie cu Dumnezeu”). Am mai citit un pasaj din cuvântul lui Dumnezeu: „Oamenii cred în Dumnezeu pentru a fi binecuvântați, răsplătiți, încoronați. Nu există acest lucru în inima fiecăruia? Este cert că există. Deși oamenii nu vorbesc deseori despre asta, ba chiar își ascund motivul și dorința de a obține binecuvântări, această dorință și acest motiv din adâncul inimilor oamenilor au fost întotdeauna de nezdruncinat. Indiferent câtă teorie spirituală înțeleg oamenii, ce experiență sau cunoștințe au, ce datorie pot să îndeplinească, câtă suferință îndură sau cât de mare e prețul pe care-l plătesc, ei nu renunță niciodată la motivația pentru binecuvântări adânc ascunsă în inimile lor și întotdeauna lucrează în tăcere în folosul ei. Nu este acesta lucrul cel mai adânc îngropat în inimile oamenilor? Fără această motivație de a primi binecuvântări, cum te-ai simți? Cu ce atitudine ți-ai îndeplini datoria și L-ai urma pe Dumnezeu? Ce ar deveni oamenii dacă s-ar descotorosi de această motivație de a primi binecuvântări care este ascunsă în inimile lor? E posibil ca mulți oameni să devină negativi, în vreme ce unii ar deveni demotivați în îndatoririle lor. Și-ar pierde interesul în credința lor în Dumnezeu, de parcă sufletul lor ar fi dispărut. Ar părea că le-a fost smulsă inima. De aceea spun că motivația pentru binecuvântări este ceva ascuns adânc în inimile oamenilor. Poate că, în timp ce își realizează datoria sau trăiesc viața bisericească, simt că sunt în stare să-și părăsească familiile și să se sacrifice cu bucurie pentru Dumnezeu și că acum își cunosc motivația de a primi binecuvântări și au lăsat-o deoparte și că nu mai sunt conduși sau constrânși de aceasta. Atunci, ei cred că nu mai au motivația de a fi binecuvântați, dar Dumnezeu crede altceva. Oamenii văd lucrurile doar în mod superficial. Fără încercări, sunt încântați de ei. Atât timp cât nu părăsesc biserica sau nu-L neagă pe Dumnezeu și continuă să se sacrifice pentru El, ei cred că s-au schimbat. Simt că nu mai sunt conduși de entuziasmul personal sau de impulsuri de moment în îndeplinirea datoriei lor. În schimb, cred că pot să caute adevărul și că pot să caute și să practice adevărul încontinuu în timp ce-și îndeplinesc datoria, astfel încât firile lor corupte să fie purificate, iar ei să obțină o oarecare schimbare autentică. Cu toate acestea, când se întâmplă lucruri care au legătură directă cu destinația și sfârșitul lor, cum se comportă oamenii? Adevărul se dezvăluie în întregime(Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Șase indicatori ai progresului în viață”). Cuvintele de judecată ale lui Dumnezeu m-au încolțit. Înainte, știam teoretic că credința în Dumnezeu nu poate fi pentru binecuvântări, dar nu mă cunoșteam pe mine însămi cu adevărat. Această situație mi-a expus brusc complet motivația de a obține binecuvântări. Renunțasem la căminul meu și la slujba mea în decursul acestor ultimi ani, ca să-mi fac datoria, orice s-ar întâmpla. Am crezut că, plătind toate aceste prețuri, sigur voi câștiga aprobarea și binecuvântările lui Dumnezeu și voi avea o destinație bună, așa că eram foarte motivată în datorie. Acum nu-mi puteam face datoria din cauza sănătății, așa că am crezut că mi-am pierdut destinația și visurile de a obține binecuvântări mi s-au năruit. Nu doar că regretam că renunțasem la tot, ci Îl și blamam pe Dumnezeu, voiam să-L conving și mă opuneam Lui. Eram prea deprimată să mă mișc. Îmi tratam sacrificiile ca pe un capital de schimb pentru binecuvântările lui Dumnezeu, crezând că suferința și contribuțiile mele însemnau că Dumnezeu îmi datorează o destinație bună și un sfârșit bun. Fără așa ceva, m-am plâns și L-am blamat pe Dumnezeu. În spatele negativității mele se ascundea motivul de a fi binecuvântată. Această perspectivă în credința mea însemna că tranzacționez cu Dumnezeu și că-L folosesc pentru a câștiga binecuvântări. Asta însemna că-L trădam și mă opuneam Lui. Contribuțiile și sacrificiile lui Pavel au fost pentru a încheia un târg cu Dumnezeu și a cere o coroană a dreptății de la El. Asta a jignit grav firea lui Dumnezeu și Pavel a fost pedepsit. După ce am făcut unele sacrificii și cheltuieli, și eu am cerut recompense, promisiuni și binecuvântări de la Dumnezeu. Când nu am primit ce am sperat, L-am înțeles greșit, L-am blamat pe Dumnezeu și chiar m-am gândit să-L trădez. În ce fel eram eu diferită de Pavel? Aveam eu vreo fărâmă de rațiune sau conștiință? Investisem un timp anume și plătisem un preț oarecare în datoria mea, dar fiindcă nu înțelesesem adevărurile-principii și eram încă plină de corupție și imoralitate, eram incapabilă să obțin rezultate bune în datoria mea, ba chiar perturbam uneori. În felul acesta îmi foloseam contribuțiile și sacrificiile pe post de capital în încercarea de a încheia târguri cu Dumnezeu și să obțin binecuvântări. Eram incredibil de nerușinată! Dacă sănătatea nu m-ar fi împiedicat să-mi fac datoria, nu aș fi văzut niciodată că urmăresc în mod inadecvat binecuvântările în credința mea și aș fi continuat să merg pe calea greșită, ajungând, în final, precum Pavel. Gândurile astea mi-au lăsat o teamă persistentă și mi-am dat seama că faptul că Dumnezeu rânduise această situație era dragostea și mântuirea Lui pentru mine! Am fost plină de regrete și de reproșuri la adresa mea, odată ce am înțeles voia lui Dumnezeu, și m-am rugat în lacrimi: „O, Dumnezeule! Sunt atât de recunoscătoare pentru mântuirea Ta. Fără a fi demascată astfel, m-aș fi opus Ție fără să știu de ce. Dumnezeule, vreau să mă căiesc Ție și să nu mai urmăresc binecuvântările. Vreau doar să urmăresc adevărul, să mă lepăd de firea mea coruptă și să trăiesc o asemănare umană.”

După ce m-am rugat, am mai citit din cuvintele lui Dumnezeu, care dezbat experiențele pe care le-a avut Petru în rafinarea sa. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „L-am supus la nenumărate încercări – încercări care, evident, l-au lăsat pe jumătate mort – dar, în mijlocul acestor sute de încercări, el nu și-a pierdut nici măcar o dată credința în Mine și nu s-a simțit dezamăgit de Mine. Chiar și când am zis că Mă lepădasem de el, tot nu s-a lăsat descurajat și a continuat să Mă iubească într-un mod practic și în acord cu principiile de practică trecute. I-am spus că nu aveam să îl laud deși Mă iubea, că într-un final îl voi da pe mâna Satanei. Dar, în mijlocul acestor încercări, încercări care nu au venit asupra trupului său, ci au fost prin cuvinte, el încă s-a rugat Mie și a spus: «O, Dumnezeule! În cer și pe pământ și printre toate lucrurile, există vreun om, vreo făptură sau vreun lucru care să nu fie în mâinile Tale, Cel Atotputernic? Când ești milos cu mine, inima mea mult se înveselește datorită milei Tale. Când mă judeci, așa nevrednic cum sunt, simt cu atât mai mult insondabilitatea faptelor Tale, deoarece ești plin de autoritate și înțelepciune. Deși trupul meu îndură greutăți, duhul meu este alinat. Cum aș putea să nu aduc slavă înțelepciunii și faptelor Tale? Chiar dacă ar fi să mor după ce Te cunosc, cum să nu fac asta bucuros și fericit? O, Atotputernicule! Chiar nu dorești să mă lași să Te văd? Chiar nu sunt potrivit pentru a-Ți primi judecata? Cumva există ceva în mine ce nu vrei să vezi?» În timpul unor încercări ca acestea, deși Petru nu a putut să priceapă cu exactitate voia Mea, era evident că era mândru și onorat să fie folosit de Mine (cu toate că a primit judecata Mea, astfel ca omenirea să Îmi vadă măreția și mânia) și că nu era deznădăjduit de aceste încercări. Datorită loialității sale înaintea Mea și datorită binecuvântării Mele asupra lui, el a fost un exemplar și un model pentru om timp de mii de ani. Nu tocmai asta ar trebui să imitați?(Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers”, Capitolul 6). Am văzut în cuvintele lui Dumnezeu că Petru nu a fost constrâns de soarta sau destinația sa. Chiar când Dumnezeu a spus că nu va fi de acord cu Petru, în ciuda dragostei acestuia, și că, în cele din urmă, îl va da Satanei, Petru tot a continuat să-L iubească pe Dumnezeu și I s-a supus până la moarte. Nu a existat nimic tranzacțional sau impur în dragostea lui Petru pentru Dumnezeu. Era dragoste adevărată și ascultare. Am găsit o cale de practică în cuvintele lui Dumnezeu și am devenit dispusă să-L iubesc pe Dumnezeu precum Petru. Indiferent cum mă tratează Dumnezeu, fie că am un final sau o destinație, mă voi supune conducerii și rânduielilor lui Dumnezeu. Deși atunci nu-mi puteam face datoria în biserică la fel ca înainte, mă bucurasem de susținerea cuvintelor lui Dumnezeu în ultimii câțiva ani și aveam o oarecare experiență, așa că puteam scrie ce învățasem din lucrarea lui Dumnezeu pentru a-I fi martoră. Asta înseamnă, de asemenea, să faci datoria unei ființe create. După asta, am început să mă liniștesc mult înaintea lui Dumnezeu, cântărindu-I cuvintele și scriind mărturii despre experiențe. Mă simțeam mult mai aproape de Dumnezeu și am încetat să mă mai agit în legătură cu viitorul și perspectivele mele. M-am simțit foarte eliberată și destinsă. După o perioadă de recuperare, tensiunea mea practic a revenit la normal și am reînceput să-mi fac datoria în biserică.

Am crezut că, după acea experiență, câștigasem o oarecare înțelegere privind credința mea în Dumnezeu și că nu voi mai fi împiedicată de speranțe pentru binecuvântări. Însă, după un timp, dorința de binecuvântări s-a ivit din nou.

La momentul acela, eram conducătoare de biserică. Într-o adunare, liderul nostru ne-a cerut să verificăm capacitatea de a face muncă practică a fiecărui lider de grup și ne-a spus că absolut nicio persoană duplicitară sau care nu acceptă adevărul nu poate fi aleasă în acea funcție. După ce-am auzit asta, m-am gândit că trebuie s-o fac imediat, că folosirea persoanei nepotrivite poate dăuna lucrării bisericii, fraților și surorilor. În cazul acesta, nu doar că puteam fi dată afară, dar asta ar fi fost o fărădelege și o faptă rea. O lună mai târziu, schimbările necesare de personal fuseseră făcute și eram foarte fericită. Însă, surprinzător, liderul nostru a aflat în curând că una dintre alegerile mele era o persoană duplicitară. Acest lucru m-a supărat foarte mult. Simțeam că nu-mi făcusem bine datoria și că perturbasem lucrarea bisericii. În curând după aceea, câțiva frați și surori au raportat că o altă persoană aleasă de mine avea o fire foarte arogantă. Era autoritar, nu accepta sugestiile altora, îi certa și și-i constrângea pe frați și surori. Văzând că se acumulează probleme în datorie, m-am simțit brusc paralizată. Mă simțeam de parcă aveam o înțelegere superficială a adevărului, că îmi lipsea adevărul-realitate. Dacă altceva mergea prost și afecta lucrarea bisericii, ar fi un rău foarte mare. Atunci viitorul și destinația mea nu vor fi distruse? Simțeam că trebuie să-mi schimb datoria imediat. Am început să mă simt amețită, într-o dimineață, și am văzut că tensiunea îmi era mult mai mare decât de obicei. I-am spus liderei mele despre starea mea fizică, gândindu-mă că, dacă mi-a reapărut problema de sănătate, ar fi grozav dacă mi-ar schimba datoria. Atunci nu aș avea la fel de multă responsabilitate. I-am spus surorii care lucra cu mine: „Dacă mi se spune să mă întorc acasă, sunt dispusă să mă supun, dacă este necesar, și voi îndeplini orice datorie pot după aceea.” După ce am spus asta, sora m-a emondat, spunându-mi că dau dovadă de negativitate și că ar trebui să reflectez asupra mea. Nu am vrut să accept asta. Credeam că sunt capabilă să ascult și dispusă să îndeplinesc orice datorie pot. Cum să fie asta negativitate? Dar apoi mi-am dat seama că Dumnezeu i-a permis să spună asta, așa că m-am rugat lui Dumnezeu pentru îndrumarea Sa, ca să-mi pot cunoaște starea.

Apoi, am citit acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Indiferent de modul în care sunt încercați, loialitatea celor care Îl au pe Dumnezeu în inima lor rămâne neschimbată; dar cei care nu Îl au pe Dumnezeu în inima lor, când lucrarea lui Dumnezeu nu le aduce avantaj trupului, își schimbă părerea despre Dumnezeu și chiar se îndepărtează de Dumnezeu. Astfel sunt aceia care nu vor rămâne pe loc la sfârșit, cei care caută numai binecuvântările lui Dumnezeu și nu sunt dornici să se sacrifice pentru Dumnezeu și să se dedice Lui. Acest fel de oameni infami va fi eliminat cu totul atunci când lucrarea lui Dumnezeu se va încheia, și ei sunt nevrednici de orice compasiune. Cei fără umanitate sunt incapabili să Îl iubească pe Dumnezeu cu adevărat. Atunci când mediul este sigur și protejat sau e vreun profit de tras, ei ascultă întru totul de Dumnezeu dar, atunci când ceea ce doresc este compromis sau este respins, ei se revoltă imediat. Chiar și pe parcursul unei singure nopți, ei se pot transforma dintr-o persoană zâmbitoare, «bună la suflet», într-un ucigaș urât și feroce, care își tratează binefăcătorul de ieri ca pe inamicul lor de moarte, fără niciun motiv. Dacă acești demoni nu sunt alungați, acești demoni care ar ucide fără să clipească, nu vor deveni ei un pericol ascuns?(Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu și practica omului”). Cuvintele de judecată și revelare ale lui Dumnezeu m-au făcut să mă simt rușinată. Nu eram eu exact tipul de persoană pe care-l revela El? Eram entuziastă și munceam din greu când credeam că datoria mea va produce binecuvântări. În caz contrar, deveneam brusc ostilă și nu mai voiam să fac acea datorie. Mă gândeam doar la viitorul și destinația mea. Când făceam greșeli în datoria mea, nu reflectam și nu căutam adevărul în lumina eșecurilor mele, nu compensam pentru deficiențele mele, nu încercam să fac tot ce pot în datoria mea; mai degrabă mă temeam de responsabilitate și să nu-mi pun viitorul în pericol. Voiam să evit această datorie și s-o schimb pentru una cu mai puțină responsabilitate, folosindu-mi tensiunea arterială drept scuză în acest sens. Păream rezonabilă la exterior, însă dincolo de asta erau ascunse motivele mele josnice. Eram atât de duplicitară!

Am început să reflectez la baza adevărată a căutării mele constante de binecuvântări în credința mea. Am citit următoarele în cuvintele lui Dumnezeu: „Toți oamenii corupți trăiesc pentru ei înșiși. Fiecare om pentru el însuși și diavolul îl ia pe cel mai din spate – aceasta este sintetizarea naturii umane. Oamenii cred în Dumnezeu pentru binele lor; când se leapădă de lucruri și se sacrifică pentru Dumnezeu, o fac pentru a fi binecuvântați, iar când Îi sunt credincioși, o fac pentru a fi răsplătiți. Pe scurt, totul este făcut cu scopul de a fi binecuvântați, răsplătiți și de a intra în Împărăția Cerurilor. În societate, oamenii lucrează pentru beneficiul lor și, în casa lui Dumnezeu, îndeplinesc o datorie pentru a fi binecuvântați. Tocmai pentru a obține binecuvântări, oamenii se leapădă de toate și pot să îndure multă suferință: nu există dovadă mai bună a naturii satanice a omului(Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Am învățat din aceste cuvinte ale lui Dumnezeu că întotdeauna mă gândeam la viitorul meu și destinația mea, pentru că fusesem atât de adânc coruptă de Satana. „Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate” și „Nu te trezi niciodată devreme decât dacă există un beneficiu asociat”, aceste legi satanice de supraviețuire îmi deveniseră de mult propria natură, făcându-mă tot mai egoistă, josnică și oportunistă. Mă gândeam la câștigul personal în orice făceam. Privindu-mi calea în credință în toți acești ani, punctul meu de plecare pentru a-mi face datoria fusese acela de a fi binecuvântată, recompensată, de a dobândi, în cele din urmă, o bună destinație, intrând în Împărăția cerurilor. Anii mei mulți de muncă grea și suferință n-au fost sacrificiu sincer pentru Dumnezeu sau îndeplinirea unei datorii de ființă creată. Totul a fost ca să-L folosesc pe Dumnezeu, să-L înșel, să închei un târg cu El. N-a fost deloc pentru a-L iubi pe Dumnezeu și a-L mulțumi. Cum mă puteam numi eu o persoană cu credință? Faptul că am putut să instruiesc ca lideră a fost datorită harului lui Dumnezeu – voia lui Dumnezeu era ca eu să practic folosirea adevărului la rezolvarea problemelor și să învăț discernământul și înțelegerea, dar nu am prețuit șansa asta. Nu m-am dotat cu adevăr și n-am intrat în el, ci doar m-am gândit la viitorul și la soarta mea. Mergeam pe calea unui dușman al lui Dumnezeu. Știam că trebuie să mă căiesc și să urmăresc adevărul, altfel cu siguranță aveam să fiu distrusă.

Am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu într-una din devoționalele mele: „Singurul motiv pentru care Dumnezeul întrupat a venit în trup este datorită nevoilor omului corupt. Este datorită nevoilor omului, nu ale lui Dumnezeu, iar toate jertfele și suferințele Lui sunt de dragul omenirii și nu în folosul lui Dumnezeu Însuși. Nu există argumente pro și contra sau recompense pentru Dumnezeu; El nu va culege vreo recoltă viitoare, ci pe aceea care I-a fost datorată Lui la început. Tot ceea ce face și sacrifică El pentru omenire nu este astfel încât El să poată câștiga mari recompense, ci strict de dragul omenirii(Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Omenirea coruptă are mai multă nevoie de mântuirea Dumnezeului întrupat”). Am fost profund mișcată de dragostea lui Dumnezeu când am chibzuit la asta. Dumnezeu – suprem, sfânt și onorabil – S-a întrupat de două ori pentru a mântui omenirea profund coruptă, suferind umilință și durere teribilă. Domnul Isus a fost răstignit pentru a răscumpăra omenirea, plătind cu prețul vieții Sale. Dumnezeu Atotputernic a venit în China în zilele de pe urmă, exprimând adevăruri pentru a curăți și mântui omenirea. și a fost persecutat, vânat și calomniat de PCC și de lumea religioasă. El suferă totul pentru a lucra în mijlocul nostru, pentru a ne da cuvintele Sale fără ceva în schimb, doar pentru a ne mântui de sub influența Satanei. Dumnezeu plătește prețuri mari pentru a mântui omenirea, fără măcar să Se gândească la câștiguri sau pierderi proprii. El nu ne cere nimic în schimb, nu cere nimic de la noi. Dragostea lui Dumnezeu este altruistă și adevărată. Esența lui Dumnezeu este atât de frumoasă și bună! Apoi, privindu-mă pe mine, eu spusesem că am credință și că vreau să-L mulțumesc pe Dumnezeu, dar nu eram deloc sinceră față de El. Susțineam sus și tare că mă sacrific pentru El, doar pentru a încerca să operez o tranzacție pentru binecuvântări. Asta însemna că-L foloseam pe Dumnezeu și-L trădam. Am văzut cât de egoistă, duplicitară, coruptă și infamă eram. O persoană ca mine nu ar câștiga niciodată aprobarea lui Dumnezeu, oricât de mare ar fi sacrificiul ei. Am citit și asta în cuvintele lui Dumnezeu: „Ca și creatură a lui Dumnezeu, omul ar trebui să caute să îndeplinească datoria unei creaturi a lui Dumnezeu și să caute să-L iubească pe Dumnezeu fără să facă alte alegeri, pentru că Dumnezeu este vrednic de dragostea omului. Aceia care caută să-L iubească pe Dumnezeu nu ar trebui să caute vreun beneficiu personal sau să caute ceva după care tânjesc în mod personal; aceasta este cea mai corectă metodă de a urmări(Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Succesul sau eșecul depinde de cărarea pe care umblă omul”). Am văzut în cuvintele lui Dumnezeu că, în calitate de ființe create, nu ar trebui să avem credință de dragul binecuvântărilor. Ar trebui să urmărim dragostea pentru Dumnezeu și să căutăm să ne facem datoria adecvat ca ființe create. Acesta este cel mai semnificativ mod de a trăi. Am spus această rugăciune către Dumnezeu: „Dumnezeule, vreau să mă căiesc Ție, să nu mai urmăresc binecuvântări. Indiferent de destinația mea finală, vreau doar să-mi fac datoria bine pentru a-Ți răsplăti dragostea.” Odată ce mi-am corectat starea, tensiunea mi s-a stabilizat.

Mai târziu, am mai citit câteva pasaje din cuvintele lui Dumnezeu: „Nu există o corelare între datoria omului și faptul dacă este binecuvântat sau blestemat. Datoria este ceea ce omul se cuvine să îndeplinească; reprezintă vocația sa de la ceruri și nu ar trebui să depindă de recompensă, condiții sau motive. Doar atunci el își face datoria. A fi binecuvântați este când cineva este desăvârșit și se bucură de binecuvântările lui Dumnezeu după ce a experimentat judecata. A fi blestemați este când firea cuiva nu se schimbă după ce a experimentat mustrarea și judecata, adică atunci când nu experimentează desăvârșirea, ci este pedepsit. Dar, indiferent dacă sunt binecuvântate sau blestemate, ființele create ar trebui să-și facă datoria, să facă ceea ce se cuvine să facă și ceea ce sunt capabile să facă; acesta este minimul pe care o persoană, o persoană care-L caută pe Dumnezeu, ar trebui să-l facă. Nu ar trebui să-ți faci datoria doar pentru a fi binecuvântat și nu ar trebui să refuzi să acționezi din teama de a fi blestemat. Permiteți-Mi să vă spun acest lucru: îndeplinirea datoriei proprii este ceea ce omul se cuvine să facă, iar dacă nu este capabil să-și facă datoria, atunci asta este răzvrătirea lui. Tocmai prin procesul îndeplinirii datoriei sale omul se schimbă treptat și prin acest proces el își demonstrează loialitatea. Ca atare, cu cât ești mai capabil să-ți faci datoria, cu atât mai mult adevăr vei primi și cu atât mai reală va deveni expresia ta(Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Diferența dintre lucrarea de slujire a lui Dumnezeu întrupat și datoria omului”). „În cele din urmă, dacă oamenii pot să obțină mântuirea nu depinde de ce datorie îndeplinesc, ci de faptul dacă pot să înțeleagă și să dobândească adevărul și dacă poate, în final, să se supună cu desăvârșire lui Dumnezeu, să se lase în voia rânduielii Sale, să nu țină cont deloc de viitorul și destinul lor și să devină o ființă creată calificată. Dumnezeu este drept și sfânt și acestea sunt standardele pe care le folosește El pentru a măsura întreaga omenire. Aceste standarde sunt imuabile, iar tu trebuie să-ți amintești lucrul acesta. Întipărește-ți aceste standarde în minte și nu te gândi, în niciun moment, să găsești vreo altă cale, să cauți vreun lucru ireal. Cerințele și standardele pe care Dumnezeu le are pentru toți cei care vor să atingă mântuirea sunt veșnic neschimbătoare. Ele rămân aceleași, indiferent cine ești(Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Aceste cuvinte ale lui Dumnezeu m-au ajutat să înțeleg că datoria noastră nu are nimic de-a face cu a fi binecuvântați sau blestemați la final. Important pentru a fi pe deplin mântuiți este dacă putem urmări și câștiga adevărul și dacă ne putem schimba firile. Ce datorie îndeplinesc și când anume o îndeplinesc sunt ambele determinate de Dumnezeu, iar finalul și destinația mea fac și mai mult obiectul guvernării și rânduielilor lui Dumnezeu. Ar trebui să accept orchestrările lui Dumnezeu și să-mi îndeplinesc datoria cu devotament. Mi-am dat seama, de asemenea, că faptul că slujeam ca lideră de biserică e înălțare de la Dumnezeu și astfel Dumnezeu îmi dădea o șansă să practic, îmi permitea să-mi văd defectele și neajunsurile în decursul datoriei mele. Căutarea adevărului și înțelegerea adevărurilor-principii sub toate aspectele mi-ar putea impulsiona creșterea în viață. Înțelegând acest lucru, nu m-am mai simțit constrânsă în legătură cu viitorul meu și soarta mea și n-am mai vrut să-mi schimb datoria. Am putut să mă supun și să-mi îndeplinesc îndatoririle în mod bazat, căutând adevărul pentru a rezolva orice probleme apăreau. Cu timpul, am înțeles încet unele principii și, treptat, am făcut mai puține greșeli în datoria mea. M-am simțit cu adevărat eliberată să practic potrivit cuvintelor lui Dumnezeu și să nu-mi îndeplinesc îndatoririle de dragul binecuvântărilor. Îndatoririle mi-au fost îndrumate de Dumnezeu și am avut rezultate din ce în ce mai bune. Slavă mântuirii de la Dumnezeu Atotputernic!

Anterior: 55. Mi-am găsit locul

Înainte: 57. Urmărește și mai mult adevărul la bătrânețe

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Conținut similar

32. Un progres

de Fangfang, ChinaToți cei din familia mea credem în Domnul Isus și, cu toate că în biserica noastră eram doar o credincioasă de rând,...

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte

Contactează-ne pe Messenger