52. Am renunțat la despotismul meu

de Kylie, Franța

În 2020, am fost desemnată să ud nou-veniții. La început administram două biserici singură. Mai târziu, dintr-un motiv oarecare, conducătoarea a aranjat ca sora Liliana și cu mine să fim responsabile doar pentru una din biserici. Văzând un astfel de aranjament, am fost un pic supărată. „Înainte administram două biserici de una singură, acum administrez doar una, și, totuși, mi s-a dat o parteneră. Chiar e necesar acest lucru? Orice realizare ar fi cu siguranță văzută ca obținută de doi oameni și apoi nu aș mai fi în lumina reflectoarelor și nimeni nu m-ar admira. Dacă mă ocupam singură de asta, atunci frații și surorile ar vedea că sunt capabilă să-mi asum multe lucruri pe cont propriu. Cu siguranță m-ar vedea ca fiind capabilă în acea lucrare, ca fiind coloana vertebrală indispensabilă a acelei datorii. Ar fi admirabil. În plus, cu o parteneră, n-aș putea avea ultimul cuvânt, deci nu aș avea atunci numai jumătate din putere? Ar trebui să-i cer părerea partenerei în toate privințele și aș părea ineptă.” Gândind în felul acela, am devenit foarte potrivnică acelui aranjament și m-am întrebat dacă a greșit conducătoarea sau dacă mă disprețuia. Știam că toate celelalte biserici aveau doi oameni responsabili, dar simțeam că eu sunt deosebit de capabilă și, așadar, că nu ar fi trebuit să fiu tratată ca alții. Chiar o dădeam pe Liliana la o parte și nici măcar nu i-am spus despre multe dintre lucrurile pe care le-am făcut.

La un moment dat, două grupuri au trebuit să se unească pentru că niciunul nu avea destui membri. M-am gândit că puteam face singură un lucru atât de simplu. Mă ocupasem singură de atâtea lucruri înainte, deci nu erau necesar să discut cu Liliana și am luat-o înainte și le-am unit. Când Liliana a întrebat despre asta, i-am spus încrezătoare că mă ocupasem eu. Altă dată, conducătoarea a vrut să vedem care dintre nou-veniți puteau fi cultivați pentru a răspândi Evanghelia, așa că am format direct un grup de candidați buni. Când învățau principiile răspândirii Evangheliei, am observat că unul dintre ei tindea să fie ocupat cu slujba sa. Fără să discut despre acest lucru cu nimeni altcineva, l-am transferat din acel grup și nu l-am lăsat să participe la răspândirea Evangheliei. Când fratele care era responsabil de lucrarea evanghelică, a aflat, el m-a emondat, spunând că eram autoritară și arbitrară, luând decizii fără s-o implic pe partenera mea. La vremea aceea, am spus numai că avea dreptate, dar, în inima mea, nu credeam că sunt atât de grav coruptă.

După ce astfel de lucruri se întâmplaseră de multe ori, într-o zi, Liliana m-a căutat și a spus: „Suntem partenere. Chiar dacă poți face lucrurile singură, ar trebui să mă informezi ca să știu și eu cum progresează lucrarea noastră. Ori de câte ori se întâmplă ceva cu Reese, ea face mereu efortul de a discuta lucrurile cu partenera ei. Discută orice împreună.” M-am gândit: „Dacă îți spun, doar îmi vei urma sfatul, deci este chiar necesar să respectăm formalitatea asta? Reese întreabă mereu fiindcă nu știe cum să facă un lucru. De ce să mă deranjez, când mă descurc foarte bine? Să am o parteneră e o mare bătaie de cap, să fiu nevoită să vorbesc cu tine despre toate. Ar părea că sunt un subordonat care raportează superiorului, făcându-mă să par ineptă.” Mai târziu, mi-a mai spus asta de mai multe ori, dar am continuat să fac lucrurile ca înainte. Uneori mă întreba despre anumite lucruri legate de îndatoririle noastre, dar eu o dojeneam, gândindu-mă că întreba despre lucruri pe care abia le discutaserăm. În discuțiile despre lucrare, uneori o auzeam pe Liliana oftând adesea și mă întrebam dacă se simțea constrânsă de mine. Mă simțeam cam cuprinsă de remușcări. Însă apoi mă gândeam că nu-i făcusem nimic, așa că nu luam situația în serios. Într-o zi, m-a întrebat dacă aș putea să administrez singură biserica. Atunci nu mi-am dat seama de ce mă întrebase asta și m-am întrebat dacă avea să fie transferată. M-am gândit că ar fi grozav, că nu ar mai trebui să-i raportez și aș putea fi la conducere. Așa că i-am răspuns simplu că aș putea. Auzind asta, Liliana n-a spus un cuvânt. Ulterior, am aflat că simțea într-adevăr că o țin pe loc, că nu putea face nimic și voia chiar să demisioneze. Pe vremea aceea, am recunoscut pur și simplu că nu aveam o atitudine bună față de ea, dar nu am reflectat asupra mea.

Conducătoarea a pus-o pe Liliana să-și concentreze eforturile asupra altui proiect, așa că eram responsabilă de o parte mai mare a lucrării bisericii. În secret, eram încântată, gândindu-mă că acum puteam să-mi etalez în sfârșit aptitudinile și să am ultimul cuvânt. Dar lucrurile nu s-au întâmplat deloc așa. În mod evident, datoria mea a devenit mult mai dificilă, iar când frații și surorile întâmpinau probleme în îndatoririle lor, eu nu le puteam vedea esența, așa că nu le puteam rezolva de la rădăcină. După o vreme, din ce în ce mai mulți nou-veniți nu mai participau regulat la adunări, iar conducătoarea mi-a spus că lucrarea mea avea cele mai proaste rezultate. De asemenea, Liliana mi-a evidențiat problemele de multe ori, spunând că eram o singuratică, nu mă consultam cu ceilalți și nu căutam adevărul în lucruri. Pe atunci eram foarte îndărătnică; nu am ascultat și nici nu am reflectat asupra mea. Starea mea s-a înrăutățit din ce în ce mai mult după aceea și eram mereu zăpăcită. Într-o zi, conducătoarea a zis că voia să discutăm și a stabilit o întâlnire cu o altă soră. Auzisem că purtarea acelei surori era slabă, așa că m-am gândit că lidera credea că sunt exact ca acea soră. Când m-am gândit la asta, m-am cam înfricoșat. Era problema mea atât de gravă? Aveam să fiu demisă? Totul mergea bine când administrasem două biserici și acum, cu numai una, făcând o lucrare cu care eram familiarizată, pe care o mai făcusem, de ce nu mă descurcam bine? Trebuia să fie ceva în neregulă cu mine. Am venit înaintea lui Dumnezeu în rugăciune, cerându-I să mă îndrume ca să reflectez și să-mi înțeleg problema.

Apoi, într-o zi, am citit acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Când doi oameni sunt responsabili de ceva, iar unul din ei are esența unui antihrist, ce se manifestă în această persoană? Indiferent despre ce e vorba, doar el e cel care ia inițiativa, care adresează întrebări, care rezolvă lucrurile și care vine cu o soluție. Și, de cele mai multe ori, își ține partenerul complet în întuneric. Ce este partenerul, pentru el? Nu adjunctul său, ci pur și simplu o vitrină. În ochii antihristului, partenerii pur și simplu nu sunt parteneri. Ori de câte ori există o problemă, antihristul se gândește la aceasta, meditează la ea și, odată ce s-a hotărât asupra unui plan de acțiune, îi informează pe toți ceilalți că așa trebuie procedat și nimeni nu are voie să aibă îndoieli asupra deciziei lui. Care este esența cooperării sale cu ceilalți? În principal, este aceea de a ultimul cuvânt, de a nu discuta niciodată problemele cu altcineva, de a-și asuma singur responsabilitatea pentru lucrare și de a-și transforma partenerii într-un decor. Întotdeauna acționează singur și nu cooperează niciodată cu nimeni. Nu discută și nu comunică despre lucrarea lui cu nimeni, deseori ia decizii de unul singur, tratează problemele singur și, în privința multor lucruri, ceilalți află cum s-au finalizat sau cum au fost gestionate doar după ce au fost înfăptuite. Alți oameni îi spun: «Toate problemele trebuie discutate cu noi. Când ai avut de-a face cu acea persoană? Cum te-ai descurcat cu ea? Cum de noi nu am știut despre asta?» El nici nu oferă o explicație, și nici nu acordă atenție; pentru el, partenerii lui nu au niciun folos și sunt doar de de decor sau praf în ochii oamenilor. Când se întâmplă ceva, se gândește la acel lucru, ia o hotărâre și acționează cum consideră de cuviință. Indiferent câți oameni sunt în jurul lui, este ca și cum acești oameni nu ar fi acolo. Pentru antihrist, ei ar putea la fel de bine să fie invizibili. Având asta în vedere, rezultă ceva real din parteneriatul lui cu ceilalți? Absolut nimic, el doar face totul mecanic și joacă un rol. Alții îi spun: «De ce nu ai părtășie cu toți ceilalți când întâmpini o problemă?» El răspunde: «Ce știu ei? Eu sunt liderul echipei, de mine depinde să decid.» Ceilalți spun: «Și de ce nu ai avut părtășie cu partenerul tău?» El răspunde: «I-am spus, nu a avut nicio părere.» Se folosește de faptul că alți oameni nu au nicio opinie sau nu pot gândi singuri drept scuze pentru a acoperi că el acționează ca o lege pentru sine. Și lucrul acesta nu este urmat nici de cea mai mică introspecție. Unei astfel de persoane i-ar fi imposibil să accepte adevărul. Aceasta este o problemă cu natura antihristului(Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul opt: I-au pus pe alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu (Partea întâi)”). Cuvintele lui Dumnezeu îmi descriau perfect starea. Prin fiecare cuvânt simțeam că Dumnezeu mă expunea direct. În sfârșit am văzut că vrând mereu să am ultimul cuvânt în toate, tratând-o pe Liliana de parcă nu ar fi existat și neconsultându-mă cu ea sub pretextul că mă descurcam singură, eram dictatorială și luasem calea unui antihrist. Privind în urmă, îmi făcusem datoria în felul acela de la bun început. Când a trebuit să unesc acele două grupuri, am făcut-o fără să discut cu Liliana, și nici măcar nu am anunțat-o. Când am văzut că un nou-venit era ocupat cu slujba lui, nu am discutat cu ea despre cel mai bun mod de a acționa, ci l-am dat afară din grup și i-am luat datoria. Când Liliana a întrebat despre progresul unor proiecte și nou-veniți, în loc să răspund cu răbdare, m-am enervat și m-am împotrivit, gândindu-mă că era ca și cum aș fi raportat unui superior, de parcă i-aș fi fost inferioară, și am tratat-o cu dispreț. Voiam să am mereu ultimul cuvânt, voiam să am autoritate. Eram autoritară și arbitrară în datoria mea, nedorindu-mi să lucrez cu nimeni, și am ținut-o pe loc pe Liliana. Însemna asta că îmi făceam datoria? Perturbam lucrarea bisericii și mă purtam ca un lacheu al Satanei!

Mai târziu, am dat peste un alt pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Deși conducătorii și muncitorii au parteneri și toți cei care îndeplinesc orice datorie au un partener, antihriștii cred că au un calibru bun și că sunt mai buni decât oamenii de rând, așa că aceștia din urmă nu sunt demni să le fie parteneri și toți le sunt inferiori. Acesta este motivul pentru care antihriștilor le place să ia decizii și le displace să discute lucruri cu oricine altcineva. Ei cred că asta îi face să pară netoți și incompetenți. Ce fel de punct de vedere este acesta? Ce fel de fire este? Este o fire arogantă? Ei cred că a coopera și a discuta lucrurile cu ceilalți, a le adresa întrebări și a căuta răspunsuri de la ei este nedemn și înjositor, un afront la respectul lor de sine. Și astfel, pentru a-și proteja respectul de sine, nu permit transparența în nimic din ceea ce fac și nici nu le spun altora despre asta, cu atât mai puțin discută cu ei. Consideră că a discuta cu alții înseamnă a se arăta ca fiind incompetenți; că a solicita întotdeauna opiniile altor oameni înseamnă că sunt proști și incapabili să gândească singuri; că a lucra cu alții în îndeplinirea unei sarcini sau rezolvarea unei probleme îi face să pară inutili. Nu este aceasta mentalitatea lor arogantă și absurdă? Nu este aceasta atitudinea lor coruptă? Aroganța și neprihănirea de sine din ei sunt prea evidente; ei și-au pierdut toată rațiunea umană normală și nu sunt prea întregi la cap. Întotdeauna cred că au abilități, că pot termina lucrurile singuri și că nu au nevoie să se pună de acord cu ceilalți. Deoarece au astfel de firi corupte, ei sunt incapabili să ajungă la o cooperare armonioasă. Ei cred că a lucra cu alții reprezintă diminuarea și fragmentarea puterii lor, că atunci când munca este împărțită cu alții, propria lor putere este minimalizată și că nu pot hotărî totul de unii singuri, ceea ce înseamnă că le lipsește puterea reală care, pentru ei, este o pierdere enormă. Și astfel, indiferent ce li se întâmplă, dacă ei cred că înțeleg și știu cum să se ocupe de un anumit lucru, nu îl vor discuta cu nimeni altcineva, vor vrea să păstreze controlul asupra lui. Vor prefera să greșească decât să-i informeze pe alții, vor prefera să se înșele în detrimentul împărțirii puterii cu altcineva și vor prefera concedierea decât a-i lăsa pe alți oameni să se amestece în lucrarea lor. Acesta este un antihrist. Mai degrabă ar dăuna intereselor casei lui Dumnezeu, mai degrabă ar juca la pariuri interesele casei lui Dumnezeu decât să-și împartă puterea cu oricine altcineva. Consideră că, atunci când face o lucrare sau se ocupă de vreo chestiune, asta nu reprezintă îndeplinirea unei datorii, ci, mai degrabă, o șansă de a se etala și de a se distinge de ceilalți, cât și o șansă de a-și exercita puterea. Prin urmare, deși spune că va coopera armonios cu ceilalți și că va discuta chestiunile împreună cu ei atunci când acestea vor apărea, adevărul este că, în adâncul inimii lui, nu e dispus să renunțe la puterea sau statutul lui. Crede că, atât timp cât înțelege niște doctrine și e capabil să o rezolve singur, nu este nevoit să colaboreze cu nimeni altcineva; crede că ar trebui să o realizeze și finalizeze singur și că numai asta îl face competent. Este corect acest punct de vedere? El nu știe că, dacă încalcă principiile, nu își îndeplinește îndatoririle, așa că nu e capabil să ducă la bun sfârșit însărcinarea dată de Dumnezeu și doar face servicii. În loc să caute adevărurile-principii atunci când își îndeplinește datoria, își exercită puterea în conformitate cu gândurile și intențiile sale, se fălește și se etalează. Indiferent de cine este partenerul său sau de ce face, el nu vrea niciodată să discute lucruri, își dorește întotdeauna să acționeze singur și vrea să aibă mereu ultimul cuvânt. Evident, se joacă cu puterea și o folosește pentru a face lucruri. Toți antihriștii iubesc puterea și, atunci când au statut, vor și mai multă. Când au putere, antihriștii sunt predispuși să-și folosească statutul ca să se fălească, să se etaleze, să-i facă pe ceilalți să-i admire și să-și atingă scopul de a ieși în evidență din mulțime. Astfel se concentrează antihriștii asupra puterii și statutului și absolut niciodată nu vor renunța la ele(Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul opt: I-au pus pe alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu (Partea întâi)”). Când am citit asta, m-am gândit că motivul pentru care fusesem atât de despotică și refractară în a lucra cu alții era că îmi făceam griji că dacă mai mulți oameni ar fi implicați în lucrarea bisericii, puterea mea ar fi împărțită și nu aș fi singura responsabilă, luând decizii sau câștigând admirația celorlalți. Îmi asumasem și înainte responsabilitatea pentru lucrarea bisericii și m-am gândit că am experiență, că am o minte potrivită pentru asta și că sunt capabilă. Am profitat de asta și am devenit arogantă, gândindu-mă că sunt specială și superioară celorlalți. Liliana voia să discutăm lucrurile înainte să fac orice, dar simțeam că a proceda așa m-ar fi făcut să par incompetentă, așa că pur și simplu făceam lucrurile singură. Ocazional, mă întrebam dacă ar trebui să mă consult cu ea, dar, ca să mă dau în spectacol și să câștig admirația celorlalți, am născocit un motiv, gândindu-mă că nu ar avea păreri de împărtășit și că, dacă aș fi discutat cu ea, ar fi fost de acord cu mine oricum. M-am folosit de asta drept scuză ca să nu mai lucrez cu Liliana. Biserica rânduise ca noi două să facem lucrarea bisericii împreună. Avea dreptul să ia parte în orice proiect, să-i cunoască detaliile și progresul, dar eu am dat-o la o parte pentru a face lucrurile singură, luându-i dreptul de a cunoaște lucrurile și de a vorbi, transformând-o într-o conducătoare numai cu numele. Am ținut toată lucrarea în mâinile mele, nelăsând-o să participe. Oare esența faptei mele nu era aceeași cu a unui antihrist care își ridica propriul imperiu? M-am gândit la dictatura și controlul absolut al marelui balaur roșu, că oamenii trebuie să asculte de el fără să pună întrebări. În ceea ce mă privea, voiam să dețin controlul în tot ce făceam, despotică și refractară să discut lucrurile cu ceilalți. Eram dictatorială în biserică și dețineam controlul decisiv. Cum eram eu diferită de marele balaur roșu? Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât mai mult îmi dădeam seama cât de gravă era problema mea de a refuza să cooperez cu ceilalți și mi-a fost puțin frică. Hristos și adevărul dețin puterea în biserică. Orice s-ar întâmpla, ar trebui să căutăm adevărul și să facem lucrurile conform principiului. Însă mereu am vrut să am ultimul cuvânt în biserica pe care o administram. Nu voiam pur și simplu să fiu șefă? Nu mă gândeam cum să practic adevărul și să apăr interesele bisericii, ci numai dacă dorințele personale aveau să-mi fie satisfăcute. În cele din urmă, lucrarea bisericii s-a transformat într-un dezastru din cauza mea, iar eu nu făceam decât să o întrerup și să-i stau în cale. Datorită harului lui Dumnezeu am putut să fac acea datorie. Voia lui Dumnezeu era ca eu să urmăresc adevărul, să lucrez bine cu frații și surorile și să ud nou-veniții cum se cuvine, ca să găsească repede un sprijin pe calea adevărată. Dar eu am luat-o ca pe o șansă de a mă da în spectacol, de a-mi exercita puterea și de a-i face pe alții să mă admire. Eram mereu poruncitoare, etalându-mi aptitudinile. Asta nu doar că a stat în calea lucrării bisericii, dar i-a și rănit pe frați și surori și a dăunat propriei mele vieți.

Am văzut o lectură video a cuvintelor lui Dumnezeu care mi-a schimbat părerile greșite. Dumnezeu Atotputernic spune: „Cooperarea armonioasă presupune multe lucruri. Cel puțin, unul dintre aceste lucruri este să le permiți celorlalți să vorbească și să faci diferite sugestii. Dacă ești cu adevărat rezonabil, indiferent ce tip de lucrare faci, mai întâi trebuie să înveți să cauți adevărurile-principii și ar trebui, de asemenea, să iei inițiativa de a căuta părerile altora. Cât timp iei în serios fiecare sugestie și apoi lucrezi împreună cu ceilalți pentru a rezolva problemele, vei obține, de fapt, o cooperare armonioasă. Astfel, vei întâlni cu mult mai puține dificultăți în datoria ta. Indiferent ce probleme apar, va fi ușor să le rezolvi și să le tratezi. Acesta este efectul cooperării armonioase. Uneori, există dispute privind chestiuni triviale, dar, atât timp cât acestea nu afectează lucrarea, nu vor reprezenta o prolemă. Totuși, în ceea ce privește chestiunile cheie și cele principale care se referă la lucrarea bisericii, trebuie să ajungeți la un consens și să căutați adevărul pentru a le rezolva. Ca lider sau lucrător, dacă te crezi mereu mai presus de ceilalți și te bucuri de datoria ta ca un funcționar guvernamental, răsfățându-te întotdeauna cu decorurile postului tău, făcându-ți mereu planuri, ținând cont și bucurându-te mereu de faima și statutul tău, conducându-ți mereu propria operațiune și căutând întotdeauna să obții un statut mai înalt, să gestionezi și să controlezi mai mulți oameni și să extinzi sfera puterii tale, asta este o problemă. Este periculos să tratezi o datorie importantă drept o șansă de a te bucura de poziția ta, de parcă ai fi un funcționar guvernamental. Dacă așa te comporți întotdeauna, nedorindu-ți să lucrezi cu alții, nevrând să-ți diminuezi puterea și să o împarți cu nimeni altcineva, nedorindu-ți ca altcineva să capete superioritate, să fie în centrul atenției, dacă vrei doar să te bucuri de putere pe cont propriu, atunci ești un antihrist. Dar dacă tu cauți adesea adevărul, lași deoparte trupul, te lepezi de propriile motivații și planuri și ești capabil să-ți asumi răspunderea de a lucra cu alții, să-ți deschizi inima pentru a te consulta și a căuta împreună cu ceilalți, să asculți cu atenție ideile și sugestiile altora și să accepți sfaturile corecte și în concordanță cu adevărul, indiferent de la cine provin, atunci practici într-un mod înțelept și corect și poți evita să o iei pe calea greșită, lucru care te protejează. Trebuie să renunți la titlurile de conducere, să renunți la aerul murdar al statutului, să te tratezi drept o persoană obișnuită, să stai la același nivel precum alții și să ai o atitudine responsabilă față de datoria ta. Dacă întotdeauna îți tratezi datoria drept un titlu oficial, drept un statut sau un tip de cunună de lauri și îți imaginezi că ceilalți există pentru a sluji funcției tale, acest lucru este problematic, iar Dumnezeu te va disprețui și va fi dezgustat de tine. Dacă tu crezi că le ești egal altora, doar că ai o însărcinare dată de Dumnezeu și o responsabilitate de la Dumnezeu ceva mai mari, dacă poți învăța să te așezi la nivel egal cu ei și chiar te poți pleca să întrebi ce cred ceilalți oameni și, dacă poți asculta sincer, îndeaproape și atent ceea ce spun aceștia, atunci vei lucra în armonie cu alții. Ce efect va produce această cooperare armonioasă? Efectul este uriaș. Vei câștiga lucruri pe care nu le-ai mai avut niciodată, care sunt lumina adevărului și realitățile vieții; vei descoperi virtuțile celorlalți și vei învăța din punctele lor tari. Mai există ceva: îi consideri pe ceilalți oameni proști, slabi la minte, nesăbuiți, inferiori ție, dar, când le asculți părerile sau când alți oameni ți se destăinuie, vei descoperi fără să vrei că nimeni nu este chiar atât de obișnuit precum crezi, că toți pot veni cu diverse gânduri și idei și că toți au lucruri să te învețe. Dacă înveți să cooperezi armonios, mai mult decât faptul că te ajută să înveți din punctele tari ale altora, îți poate dezvălui aroganța și neprihănirea de sine și poți evita să crezi că ești isteț. Când nu te mai consideri mai deștept și mai bun decât toți ceilalți, vei înceta să trăiești în această stare narcisistă și de autoapreciere. Și asta te va proteja, nu-i așa? Aceasta este lecția pe care ar trebui să o înveți și beneficiul colaborării cu alții(Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul opt: I-au pus pe alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu (Partea întâi)”). Când am văzut asta, mi-am dat seama că motivul pentru care nu voiam să cooperez cu Liliana – și motivul pentru care mi-era frică să-mi împart puterea – era că nu am văzut datoria pe care mi-a dat-o Dumnezeu drept responsabilitatea mea. În schimb, am luat-o drept funcția mea oficială, de parcă ar fi fost poziția și coroana mea. Refuzam să cooperez cu ceilalți și eram mereu mare și tare, vrând să ies în evidență de una singură. Aceea era calea greșită. De fapt, ceea ce a revelat acea perioadă de timp a fost că înțelegeam adevărul și abordam problemele într-un mod superficial. În plus, nu mă gândeam la lucrarea noastră într-un mod holistic și nu făceam mai deloc lucrări practice. Era un chin pentru mine să ajut frații și surorile cu problemele lor de pătrundere în viață și era foarte multă treabă pe care nu o puteam face singură. Aveam nevoie de altcineva acolo cu care să lucrez, să discut lucrurile și din partea căruia să primesc păreri, să învăț din calitățile sale pentru a-mi sprijini slăbiciunile. M-am gândit la Dumnezeul întrupat care a exprimat atât de multe adevăruri pentru mântuirea omenirii, dar El nu afișează nici cea mai mică urmă de aroganță. El ascultă sugestiile oamenilor în multe lucruri și nu Se dă în spectacol niciodată. Mereu exprimă în liniște adevăruri pentru a uda și a hrăni omenirea. Esența lui Dumnezeu este foarte bună și încântătoare. Dar eu fusesem coruptă de Satana, eram plină de firi satanice și nu înțelegeam adevărul. Erau multe lucruri pe care nu le puteam înțelege. Dar, chiar și așa, tot eram mare și tare, gândindu-mă că eram specială, că îmi puteam asuma o grămadă de lucrări fără o parteneră, fără să mă gândesc la nimeni altcineva. Eram incredibil de arogantă și irațională. De fapt, să discutăm lucrurile și să avem părtășie mai des în datoria noastră este rezonabil și înțelept, nu o manifestare a incompetenței. Înseamnă să câștigăm lucruri de la ceilalți pe care nu le putem vedea sau înțelege și să evităm calea greșită datorită vanității noastre. Aceasta este singura cale de a face o datorie bine și de a câștiga protecția lui Dumnezeu. Acum înțelegeam voia lui Dumnezeu. Să discuți lucrurile, să cooperezi și să sprijini slăbiciunile celorlalți este singura cale de a-ți face datoria bine și de a-L mulțumi pe Dumnezeu.

Mai târziu, am dat peste un alt pasaj din cuvintele lui Dumnezeu, care m-a făcut să găsesc calea de a urma. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Când cooperați cu alții pentru a vă îndeplini îndatoririle, sunteți în stare să fiți deschiși la opinii diferite? Îi puteți lăsa pe alții să vorbească? (Eu pot, puțin. Înainte, de multe ori nu ascultam sugestiile fraților și surorilor și insistam să procedez așa cum voiam. Doar mai târziu, când faptele au dovedit că nu aveam dreptate, am văzut că majoritatea sugestiilor lor fuseseră corecte, că moțiunea pe care toată lumea o discutase era, de fapt, potrivită, și că, bazându-mă pe părerile mele, nu reușeam să văd lucrurile clar și că aveam neajunsuri. După ce am avut această experiență, mi-am dat seama cât de importantă este cooperarea armonioasă.) Și ce puteți vedea din asta? După ce ați avut această experiență, ați primit vreun beneficiu și ați înțeles adevărul? Credeți că cineva este perfect? Indiferent de cât de puternici sunt oamenii sau cât de capabili și talentați, tot nu sunt perfecți. Oamenii trebuie să recunoască asta, este o realitate și e și atitudinea pe care ar trebui s-o aibă ca să-și abordeze corect propriile merite și puncte tari sau neajunsuri; aceasta este rațiunea pe care ar trebui să o aibă oamenii. Cu o asemenea rațiune, poți să-ți tratezi așa cum trebuie propriile puncte tari și slăbiciuni, la fel de bine ca pe ale altora, iar acest lucru te va abilita să lucrezi în armonie alături de ei. Dacă ai înțeles acest aspect al adevărului și poți să pătrunzi în acest aspect al adevărului-realitate, atunci te poți întelege armonios cu ceilalți, bazându-te pe punctele lor tari pentru a compensa orice slăbiciuni ai. În acest fel, indiferent de datoria pe care o îndeplinești sau ce întreprinzi, vei deveni mereu din ce în ce mai bun și vei avea binecuvântarea lui Dumnezeu(Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). E adevărat. Indiferent cât ești de grozav și capabil, nu ești o persoană perfectă. Fiecare are calități și slăbiciuni și acestea ar trebui abordate cum se cuvine. Trebuie să învățăm să ascultăm sugestiile celorlalți și să ne sprijinim unii pe alții. Doar având un astfel de bun simț putem coopera bine cu ceilalți. Înainte, eram atentă numai la udarea noilor credincioși, în timp ce Liliana își asuma lucrarea evanghelică. Dacă mi-aș fi asumat toată acea lucrare, ar fi fost imposibil s-o gestionez sau s-o fac bine. Iar perspectiva mea era limitată în multe lucruri din datoria mea. Eram repezită. De fiecare dată când conducătoarea noastră mă întreba despre lucrarea mea, scotea în evidență multe greșeli și lucruri care nu erau făcute chiar corect. Mi-am dat seama că nu puteam să-mi îndeplinesc bine datoria fără o parteneră. Nu înțelesesem asta până atunci și nu mă cunoșteam pe mine însămi. Eram arogantă, voiam mereu să dețin controlul și nu puteam lucra cu ceilalți. Asta a ținut pe loc lucrarea bisericii. Dându-mi seama de acest lucru, m-am simțit incredibil de vinovată, așa că m-am rugat în tăcere lui Dumnezeu, spunând că nu-mi mai doream să trăiesc în corupție și că eram pregătită să lucrez bine cu Liliana în datoria mea.

În lucrarea noastră de după aceea, am văzut că Liliana avea multe calități. Era mai atentă ca mine și căuta adevărurile-principii când apăreau probleme. Părtășia ei despre adevăr era detaliată. Nu fusesem conducătoare mult timp, așa că aveam doar o idee vagă despre felul în care să gestionez lucrarea bisericii. Când venea vorba despre detaliile modului de a face lucrarea și despre felul în care să am părtășie, claritatea îmi lipsea oarecum. Nu mă puteam compara cu ea în acele privințe. Și era mai iubitoare ca mine; când îi ajuta pe nou-veniți, avea părtășie de multe ori. Când credeam că făcuse deja o treabă grozavă, spunea că trebuia să mai lucreze la asta. M-am gândit cum nu cooperasem cu ea, ci o tratasem de parcă ar fi fost de prisos. Uneori fusese negativă, dar își schimbase repede starea și continua să-și facă activ datoria. Deși o tratasem cu dispreț, ea continua să pună întrebări. Era iubitoare și răbdătoare și-și asuma cu adevărat responsabilitatea pentru datoria ei. Toate acestea erau calități care îmi lipseau. M-am simțit groaznic când mi-am dat seama de asta. Am văzut cât de mult o rănise firea mea coruptă pe Liliana și dăunase lucrării bisericii. Dacă aș fi fost dornică să cooperez cu ea de la bun început, dicutând totul cu ea, lucrurile nu s-ar fi petrecut în felul acela. Eram plină de regrete și am venit înaintea lui Dumnezeu și m-am rugat: „Dumnezeule, îmi pot vedea corupția și defectele și acum Îți înțeleg voia. De acum înainte, voi coopera cu Liliana și voi trăi o asemănare umană.”

După aceea, în lucrarea mea Liliana, m-am asigurat că o întreb lucruri precum: „Asta ți se pare în regulă? Ai alte sugestii?” O dată, când discutam despre lucrarea noastră, m-a întrebat cum mergea udarea nou-veniților. Mi-am spus în sinea mea: „Abia am vorbit despre asta acum două zile, de ce să discutăm iar? Dacă există vreo problemă, mă pot ocupa de ea.” Voiam să o dau iar la o parte. Apoi mi-am dat seama că vechea mea problemă se ivea din nou, că voiam să dețin controlul. Am spus repede o rugăciune, cerându-I lui Dumnezeu să mă îndrume ca să nu acționez din cauza firii corupte. După ce m-am rugat, m-am gândit la toate eșecurile mele de-a lungul drumului, la faptul că eram despotică și dictatorială, că-mi doream mereu să fac lucrurile de una singură și să mă dau în spectacol. Eram întru totul o expresie a Satanei. Trebuia să mă lepăd de mine, să practic cuvintele lui Dumnezeu și să cooperez cu ea. Așadar, i-am împărtășit cu sinceritate tot ce știam despre lucrarea mea și, când am terminat, Liliana mi-a împărtășit gândurile ei. Am învățat niște lucruri din părtășia ei și am simțit că aceea era o cale minunată de a face o datorie.

După aceea, când întâmpinam probleme în datoria mea, o căutam ca să le discutăm, căutam adevărul și aveam părtășie împreună despre aceste probleme. După o vreme în care am făcut asta, starea mea și rezultatele din datoria mea s-au îmbunătățit. Îi sunt atât de recunoscătoare lui Dumnezeu. Și am văzut că doar renunțând la propria persoană în datoria mea, lucrând bine cu ceilalți și compensându-ne deficiențele reciproc pot să primesc îndrumare din partea lui Dumnezeu!

Anterior: 51. Am întâmpinat întoarcerea Domnului!

Înainte: 53. Anevoiosul meu drum de răspândire a Evangheliei

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Conținut similar

2. Calea spre purificare

de Allie, Statelor UniteAm fost botezată în numele Domnului Isus în 1990 și în 1998 devenisem conlucrătoare în cadrul bisericii Mulțumită...

32. Un progres

de Fangfang, ChinaToți cei din familia mea credem în Domnul Isus și, cu toate că în biserica noastră eram doar o credincioasă de rând,...

11. M-am reunit cu Domnul

de Lilan, Coreea de SudDumnezeu Atotputernic spune: „Hristos din zilele de pe urmă aduce viață și aduce calea trainică și veșnică a...

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte

Contactează-ne pe Messenger