de Hao Li, China

În august 2019, am preluat o funcție de conducere în biserică. Odată, imediat după ce-mi terminasem părtășia la o adunare, o soră mi-a spus: „Soră Hao Li, părtășia ta a fost foarte luminătoare astăzi. Ascultând-o, problema mea a fost rezolvată.” O altă soră a intervenit și a aprobat-o. Văzându-le privirile pline de respect și admirație, eram încântată și nu m-am putut abține să nu fiu îngâmfată: „Trebuia să fiu mai bună decât ceilalți frați și surori. Altfel, de ce m-ar fi ales pe mine?” Având în vedere că am rezolvat cu succes unele probleme în adunări, celorlalți le plăcea să fie în preajma mea și mă căutau pentru părtășie atunci când aveau probleme sau dificultăți. Am simțit că eram bine calificată drept conducătoare. Nu m-am putut abține să nu mă simt mare și tare și mi-a plăcut sentimentul de a fi apreciată și admirată de ceilalți.

Într-o zi, când m-am dus, ca de obicei, la o adunare a diaconilor, sora Wu Zhiqing a menționat că în ultima vreme trăise prin firea ei arogantă și voia întotdeauna să aibă ultimul cuvânt în fața celor care lucrau cu ea. Știa că nu era corect să se comporte așa, dar nu se putea lepăda de sine. Ne-a cerut să avem părtășie cu ea ca s-o ajutăm. Chiar când eram pe cale să încep, sora Han Jingyi, diaconul nostru de evanghelizare, a început să vorbească, împărtășind câteva cuvinte relevante de la Dumnezeu și câte ceva din propria experiență. Am observat că Zhiqing asculta atent și aproba din cap, cu zâmbetul pe față. Vederea acestui lucru m-a făcut să mă simt foarte inconfortabil și m-am gândit: „Eu sunt conducătoarea aici și eu ar trebui să tratez această problemă. De ce-mi răpești asta? Ai făcut să pară că nu știu cum să o gestionez. În niciun caz, nu te voi lăsa să-mi furi strălucirea altfel, toată lumea va crede că, în calitate de conducătoare, nu mă ridic nici măcar la nivelul unui diacon. Trebuie să schimb subiectul imediat.” Așa că nici bine nu s-a oprit Jingyi din vorbit că eu, fără să mă gândesc de două ori dacă problema lui Zhiqing fusese abordată mulțumitor, am spus imediat: „Acum, intenția principală a lui Dumnezeu este să răspândească și să mărturisească Evanghelia Împărăției, să lase mai mulți oameni să-I audă glasul și să vină înaintea Lui cât mai curând posibil.” În timp ce aveam părtășie, am urmărit-o pe Zhiqing și nu m-am liniștit până nu am văzut că mă asculta cu atenție. Imediat ce am terminat, Jingyi a continuat cu câteva abordări relativ bune în ce privește împărtășirea Evangheliei. Ceea ce spunea era foarte clar și am observat-o pe Zhiqing ascultând-o cu atenție, aprobând din cap în același timp. M-am simțit foarte îmbufnată, de parcă mă făcea de rușine. M-am gândit: „Eu sunt conducătoarea, iar tu ești diaconul. Cum aș putea să-mi fac lucrarea după ce tu ai ți-ai cucerit supremația în acest fel? Dacă toți încep să te aprecieze, cine se va mai gândi la mine?” La gândul acesta, i-am tăiat-o aspru lui Jingyi și am început să-mi împărtășesc părtășia. A fost un moment realmente stânjenitor. În acea după-amiază, Zhiqing a menționat că era un deficit de oameni care se ocupau cu udarea și nu știa cum să rezolve problema. Jingyi a început să aibă părtășie despre unele abordări practice, integrând propria experiență. Chiar atunci am văzut-o iar pe Zhiqing aprobând din când în când și m-am simțit realmente invidioasă. M-am gândit: „Eu sunt conducătoarea. Crezi că eu nu știu cum să am părtășie cu ea? Pari să te crezi cu adevărat capabilă, dar doar te dai în spectacol orbește.” Eram foarte furioasă pe Jingyi, gândindu-mă că aș face bine să-i controlez mai atent lucrarea și s-o prezint la adevărata ei valoare, ca să nu se mai dea în spectacol orbește. Gândindu-mă la asta, am întrebat-o: „Jingyi, lucrarea de evanghelizare a grupurilor pe care le gestionezi n-a fost foarte roditoare. Să fie oare pentru că nu ai pus tot sufletul în asta?” La această întrebare, Jingyi s-a uitat puțin stânjenită, apoi a spus: „Soră, pot să accept asta. După ce mă voi întoarce, voi socoti de ce nu a avut prea mult succes și voi reflecta asupra mea.” Am continuat repede, spunând: „În acest caz, când te întorci, trebuie să rezumi și să remediezi urgent abaterea. În calitate de diacon de evanghelizare, trebuie să-ți asumi un rol de conducere. Altminteri, cum vor fi frații și surorile motivați să răspândească Evanghelia?” Drept răspuns, Jingyi a dat din cap într-o manieră puțin rigidă. Văzând-o plecând în liniște capul, am avut ceva remușcări, dar am fost, totodată, îngâmfată: „Cum rămâne cu aerele pe care ți le dădeai adineaori, de parcă nu eram de nasul tău? De îndată ce-ți cercetez lucrarea, nu mai pari așa grozavă. Nu mai ești atât de îngâmfată acum, nu?” Așa că mi-am redobândit prezența, vorbind din nou cu autoritate și făcând aranjamente pentru altă lucrare. Deja se întunecase, iar împreună cu Zhiqing mai aveam și alte sarcini de discutat în acea seară. Inițial, voisem ca Jingyi să rămână să discute cu noi, dar apoi mi-am făcut griji că îmi va fura din nou lumina reflectoarelor. Nu m-ar face asta să par incapabilă? M-am gândit s-o trimit, pur și simplu, acasă. Când am văzut-o plecând cu o figură tristă, m-am simțit puțin vinovată și m-am întrebat dacă se simțea constrânsă de mine. Însă, în același timp, a fost un gând trecător și n-am mai reflectat asupra lui. L-am lăsat, pur și simplu, să treacă.

După ce au mai trecut câteva zile, i-am menționat sorei Li Sixing, care lucra cu mine, felul în care mă purtasem față de Jingyi. Ea m-a emondat, spunând: „Aceasta este o fire de antihrist. Când tu, în calitate de conducătoare, excluzi sau suprimi pe cineva care te întrece, aceasta este o problemă de natură foarte gravă. Oare cu tine la cârmă nu vor dispărea cei mai talentați membri ai bisericii?” Să aud asta a fost devastator și foarte stânjenitor pentru mine. Abia atunci mi-am dat seama de gravitatea problemei. Am reanalizat în gând interacțiunile mele cu Jingyi. Mă folosisem de neajunsurile ei ca s-o exclud, ca ea să nu mă poată întrece. Oare nu o suprimam? Asta era facere de rău! Cu cât mă gândeam mai mult la comportamentul meu, cu atât mai tare mă temeam și am venit înaintea lui Dumnezeu și m-am rugat: „O, Dumnezeule! Prin felul în care m-a emondat Sixing astăzi, mi-am dat seama că suprimând-o și excluzând-o pe Jingyi, am dezvăluit o fire de antihrist. Cu o lucrare atât de importantă, dacă nu înlătur această fire, cine știe cât de mult rău voi mai face! O, Dumnezeule! Vreau să mă schimb – Te rog, îndrumă-mă!”

După aceea, am citit asta în cuvintele lui Dumnezeu: „Antihriștii expropriază totul din casa lui Dumnezeu și proprietatea bisericii și tratează aceste lucruri ca fiind proprietăți personale care trebuie să fie gestionate doar de ei, fără amestecul altcuiva. Singurele lucruri la care se gândesc atunci când fac lucrarea bisericii sunt propriile interese, propriul statut și propria mândrie. Ei nu permit nimănui să le prejudicieze interesele, cu atât mai puțin permit cuiva de calibru sau oricui este capabil să vorbească despre mărturia sa bazată pe experiență să le amenințe statutul și prestigiul. Și, astfel, încearcă să-i submineze și să-i excludă drept concurenți pe aceia care pot să ofere mărturii bazate pe experiențe și pe aceia care pot să aibă părtășie despre adevăr și să-i aprovizioneze pe aleșii lui Dumnezeu, și încearcă disperați să-i izoleze pe acei oameni de toți ceilalți, să le târască bine numele prin noroi și să-i distrugă. Doar apoi se vor simți antihriștii împăcați. Dacă acești oameni nu sunt niciodată negativi și pot continua să-și realizeze datoria, vorbind despre mărturia lor și sprijinindu-i pe ceilalți, atunci antihriștii vor apela la soluția lor finală, și anume să le găsească defecte și să-i condamne sau să le însceneze ceva și să inventeze minciuni ca să-i hărțuiască și să-i pedepsească, până când fac să fie alungați din biserică. Doar atunci se vor relaxa antihriștii complet. Acesta este cel mai perfid și vicios lucru legat de antihriști. Ceea ce le provoacă cea mai multă teamă și anxietate sunt oamenii care urmăresc adevărul și au mărturii bazate pe experiențe adevărate, pentru că oamenii cu asemenea mărturii sunt cei pe care aleșii lui Dumnezeu îi aprobă și îi sprijină cel mai mult față de cei care trăncănesc degeaba despre cuvinte și doctrine. Antihriștii nu au mărturii bazate pe experiențe adevărate, nici nu sunt capabili să practice adevărul; cel mult, sunt capabili să facă unele fapte bune pentru a căuta să intre în grațiile oamenilor. Însă, indiferent câte fapte bune fac sau câte lucruri care sună bine spun, acestea tot nu pot fi comparate cu beneficiile și avantajele pe care o mărturie bună rezultată din experiență le poate aduce oamenilor. Nimic nu poate înlocui efectele aprovizionării și udării aleșilor lui Dumnezeu de către aceia care pot vorbi despre mărturiile lor bazate pe experiențe. Și, astfel, când antihriștii văd pe cineva vorbind despre mărturiile sale bazate pe experiențe, privirea le devine tăioasă. Furia li se aprinde în inimi, ura iese la suprafață și ei devin nerăbdători să reducă vorbitorul la tăcere și să-l oprească să mai vorbească. Dacă acesta continuă să vorbească, reputația antihriștilor va fi complet ruinată, chipurile urâte pe deplin expuse ca să fie văzute de toți, așa că antihriștii găsesc un pretext să deranjeze și să suprime persoana care rostește mărturia. Antihriștii își permit doar lor să îi înșele pe oameni prin cuvinte doctrine și cuvinte; nu le permit aleșilor lui Dumnezeu să-L slăvească pe Dumnezeu oferindu-și mărturia bazată pe experiență, ceea ce indică tipul de oameni pe care antihriștii îi urăsc și de care se tem cel mai mult. Când cineva se distinge cu o mică lucrare sau când cineva este capabil să ofere o mărturie bazată pe experiență adevărată pentru a le fi de folos aleșilor lui Dumnezeu, a-i edifica și a-i sprijini, și câștigă multe laude din partea tuturor, invidia și ura cresc în inimile antihriștilor, și încearcă să îndepărteze și să suprime acea persoană. Nu permit, în niciun caz nu, unor asemenea oameni să-și asume vreo lucrare, pentru a-i împiedica să le amenințe statutul. Rolul oamenilor care au adevărul-realitate accentuează și scot în evidență sărăcia, ticăloșia, urâțenia și răutatea antihriștilor când sunt în prezența lor, așa că, atunci când un antihrist alege un partener sau coleg, niciodată nu alege oameni care au adevărul-realitate, niciodată nu alege oameni care pot vorbi despre mărturia lor bazată pe experiență și niciodată nu alege oameni cinstiți sau care pot practica adevărul. Aceștia sunt oamenii pe care antihriștii îi invidiază și-i urăsc cel mai mult și care le sunt ca un ghimpe în coastă” (Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul opt: I-au pus pe alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu (Partea întâi)”). Am văzut din cuvintele lui Dumnezeu că principala caracteristică a unei firi de antihrist este aceea de a vedea puterea ca fiind însăși viața lui, dorind să dețină întotdeauna un monopol în datoria lui și vrând să preia conducerea. În clipa în care cineva îl depășește, îi amenință statutul sau puterea, acesta va exclude acea persoană și o va suprima, chiar și până în punctul de a prejudicia, fără scrupule, lucrarea bisericii. Reflectând asupra mea de când mi-am asumat o funcție de conducere, nu mă concentrasem să văd care erau responsabilitățile datoriei mele și cum ar trebui să fac lucrare practică, ci pe prestigiul pe care mi l-a adus statutul meu. Pentru a-mi proteja statutul, nu permisesem nimănui să mă depășească. Părtășia despre adevăr a lui Jingyi a rezolvat problema lui Zhiqing. Asta arată că și-a asumat o povară, iar acesta este un lucru bun, dar eu nu eram încântată de faptul că problema lui Zhiqing fusese rezolvată. În schimb, mă temeam că Jingyi avea să pară mai bună decât mine și eram neliniștită că mi-aș putea pierde locul în inimile celorlalți, că ei nu mă vor mai admira. Am schimbat subiectul în mod deliberat, astfel încât să nu-i dau ocazia lui Jingyi să vorbească. Când am văzut-o câștigând laudele celorlalți în părtășia ei, i-am pus bețe în roate intenționat, întrebând-o de lucrarea ei. Am pus-o într-o lumină proastă și n-am vrut să renunț până când ceilalți n-au mai privit-o cu admirație. Ca să-mi consolidez poziția, chiar folosisem această tactică rea, josnică ca să suprim și să exclud pe cineva care era capabil să aibă părtășie despre adevăr. Natura mea era cu adevărat rea! Oare nu dezvăluisem firea unui antihrist? M-am gândit la un antihrist pe care biserica îl eliminase cu doar câteva zile în urmă. El suprima și excludea constant frații și surorile care exprimau păreri diferite sau care erau mai buni decât el, fără să se gândească vreun pic la lucrarea bisericii. A sfârșit prin a fi exclus pentru că a făcut tot felul de rele. După tot ce-i făcusem lui Jingyi, ce diferență era între mine și acel antihrist? Mergeam pe calea antihristului.

Mai târziu, am citit asta în cuvintele lui Dumnezeu: „Indiferent de ceea ce faci, fie că este important sau nu, ar trebui să fie întotdeauna cineva care să te ajute, să îți dea indicații, sfaturi sau care să facă lucruri cooperând cu tine. Aceasta e singura metodă prin care să te asiguri că vei face lucrurile mai corect, că vei face mai puține greșeli și că va fi mai puțin probabil să rătăcești – este un lucru bun. A-L sluji pe Dumnezeu, în special, este un mare lucru, iar neînlăturarea firii tale corupte te-ar putea pune în pericol! Când oamenii au firi satanice, se pot răzvrăti împotriva lui Dumnezeu și Îi pot fi potrivnici oricând și oriunde. Oamenii care trăiesc după firile satanice pot să-L nege pe Dumnezeu, să I se împotrivească și să-L trădeze în orice moment. Antihriștii sunt foarte netoți, nu își dau seama de asta și se gândesc: «Am avut destule probleme în a pune mâna pe putere, de ce aș împărți-o cu altcineva? Să o dau altora înseamnă că nu o voi mai avea pentru mine, nu-i așa? Cum îmi pot demonstra talentele și abilitățile fără putere?» Ei nu știu că ceea ce le-a încredințat Dumnezeu oamenilor nu este putere sau statut, ci o datorie. Antihriștii acceptă doar puterea și statutul, își lasă îndatoririle deoparte și nu fac lucruri practice. În schimb, urmăresc doar faima, câștigul și statutul și vor doar să pună mâna pe putere, să-i controleze pe aleșii lui Dumnezeu și să se bucure de beneficiile statutului. A face lucrurile în acest fel este foarte periculos – înseamnă a te împotrivi lui Dumnezeu! Oricine urmărește faima, câștigul și statutul în loc să-și îndeplinească în mod corespunzător datoria se joacă cu focul și cu viața sa. Cei care se joacă cu focul și viețile lor se pot condamna în orice moment. Astăzi, în calitate de conducător sau lucrător, Îl slujești pe Dumnezeu, ceea ce nu este un lucru banal. Nu faci lucruri pentru o persoană oarecare, cu atât mai puțin nu lucrezi ca să plătești facturile și să pui mâncare pe masă; în schimb, îți îndeplinești datoria în biserică. Și având în vedere, în special, că această datorie a venit din încrederea lui Dumnezeu, ce implică îndeplinirea ei? Faptul că ești răspunzător în fața lui Dumnezeu pentru datoria ta, indiferent dacă o faci bine sau nu; în cele din urmă, trebuie să I se dea socoteală lui Dumnezeu, trebuie să existe un final. Ceea ce ai acceptat este însărcinarea dată de Dumnezeu, o responsabilitate sfințită, așa că, indiferent de cât de importantă sau minoră ar fi această responsabilitate, este o chestiune serioasă. Cât de serioasă este? La scară mică, implică posibilitatea ta de a dobândi adevărul în această viață și modul în care te privește Dumnezeu. La scară mai mare, are legătură directă cu viitorul și soarta ta, cu finalitatea ta; dacă faci rău și te împotrivești lui Dumnezeu, vei fi condamnat și pedepsit. Tot ceea ce faci atunci când îți îndeplinești datoria este consemnat de Dumnezeu, iar Dumnezeu are propriile principii și standarde pentru modul în care acest lucru este punctat și evaluat; Dumnezeu îți stabilește finalitatea pe baza a tot ceea ce manifești în timp ce îți îndeplinești datoria” (Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul opt: I-au pus pe alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu (Partea întâi)”). Am învățat din cuvintele lui Dumnezeu că a fi conducător sau lucrător reprezintă o lucrare importantă care nu poate fi tratată cu ușurință. Nu poți fi arogant sau încăpățânat. Este nevoie de o inimă cu frică de Dumnezeu și de o cooperare armonioasă cu alți frați și surori. Trebuie să cauți mai mult adevărul și să asculți sugestiile celorlalți, astfel încât să nu fii predispus să o apuci pe o cale greșită. Dumnezeu dă fiecăruia un calibru diferit și fiecare persoană are propria înțelegere. O singură persoană are o experiență limitată și poate vedea lucrurile doar din propria perspectivă. Dobândirea rezultatelor bune în datoria noastră presupune cooperarea tuturor și să ne compensăm unii altora lipsurile. Jingyi a propus câteva abordări bune de practicat, care compensau perfect ceea ce lipsea părtășiei mele. Acesta era un lucru bun! Însă pentru mine, statutul meu era mai important decât orice, așa că am vrut doar să mă dau în spectacol și să-i fac pe ceilalți să mă admire, să mă venereze. Văzând-o pe Jingyi având părtășie bună, furându-mi lumina reflectoarelor, pur și simplu, am exclus-o și am suprimat-o. Oare nu trăiam după otrăvurile Satanei, precum „Sunt propriul meu domn în cer și pe întregul pământ” și „Poate exista un singur mascul alfa”? Nu-mi păsa dacă adunările noastre dădeau roade sau dacă frații și surorile puteau găsi soluții pentru stările lor. Nu m-a interesat nici măcar dacă Jingyi s-a simțit constrânsă sau rănită. Am urmărit cu perseverență să-mi satisfac propriile ambiții și dorințe. Ce josnică eram! Slujeam în calitate de conducătoare de biserică, dar nu reușeam să-i aduc pe frați și surori înaintea lui Dumnezeu. Nu îi ajutam pe ceilalți să dobândească cunoaștere despre Dumnezeu, ci voiam să-i am sub controlul meu, să-i fac să mă admire și să se învârtă în jurul meu. Acest lucru însemna a mă împotrivi lui Dumnezeu, a lua calea unui antihrist! Dacă nu mă pocăiam, cu siguranță aveam să ofensez firea lui Dumnezeu și să fiu alungată.

Amintindu-mi cum o tratasem pe Jingyi, am văzut cât de malițioasă și cât de lipsită de umanitate era firea mea. Mi s-a făcut scârbă și m-am disprețuit. Am vrut să caut o cale de practică pentru a-mi înlătura firea satanică cât mai curând posibil. Mai târziu, am vizionat o lectură video a cuvintelor lui Dumnezeu. Dumnezeu Atotputernic spune: „Acțiunile lui Dumnezeu se bazează pe principii. El abordează omenirea cu prețuire, considerație și iubire. Dumnezeu vrea ce este mai bun pentru oameni – aceasta este sursa și intenția autentică din spatele tuturor acțiunilor Sale. Pe de altă parte, Satana se laudă, forțează lucruri asupra oamenilor, îi determină să i se închine și să fie înșelați de el și îi conduce spre degenerare, astfel încât, treptat, aceștia să se transforme în diavoli vii și să se îndrepte către distrugere. Când însă crezi în Dumnezeu, dacă înțelegi și obții adevărul, atunci poți să scapi de influența Satanei și să dobândești mântuirea – nu vei înfrunta finalul de a fi distrus. Satana nu suportă să vadă că oamenii o duc bine și lui nu-i pasă dacă ei trăiesc sau mor; îi pasă doar de el însuși, de propriul profit și de propria plăcere și e lipsit de dragoste, milă, toleranță și iertare. Satana nu are aceste calități; doar Dumnezeu deține aceste lucruri pozitive. Dumnezeu a săvârșit un număr semnificativ de lucrări asupra oamenilor, dar a vorbit El vreodată despre asta? A explicat El vreodată acest lucru? L-a declarat El vreodată? Nu, nu a făcut-o. Indiferent de modul în care oamenii Îl înțeleg greșit pe Dumnezeu, El nu explică. […] Dumnezeu este smerit și ascuns, iar Satana se dă în spectacol. Există vreo diferență? A se da în spectacol față de smerenie și ascundere: care sunt lucruri pozitive? (Smerenia și ascunderea.) Ar putea Satana să fie descris ca fiind smerit? (Nu.) De ce? Judecând după natura-esență rea a acestuia, este un gunoi fără valoare; ar fi anormal ca Satana să nu se dea în spectacol. Cum i s-ar putea spune Satanei «smerit»? Despre Dumnezeu se spune că este «smerit». Identitatea, esența și firea lui Dumnezeu sunt înalte și onorabile, dar El nu Se grozăvește niciodată. Dumnezeu este smerit și tainic, așa că oamenii nu văd ce a făcut, dar în timp ce lucrează într-o astfel de obscuritate, omenirea este constant aprovizionată, hrănită și îndrumată – și toate acestea sunt rânduite de Dumnezeu. Oare nu din cauza ascunderii și a smereniei nu declară Dumnezeu niciodată aceste lucruri, nu le menționează niciodată? Dumnezeu este smerit tocmai pentru că El este capabil să facă aceste lucruri, dar niciodată nu le menționează și nu le declară și nu discută despre acestea cu oamenii. Ce drept ai să vorbești despre smerenie, când ești incapabil de astfel de lucruri? Nu ai făcut niciunul dintre aceste lucruri, dar insiști să îți asumi meritul pentru ele – asta se numește a fi nerușinat” (Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul șapte: Ei sunt ticăloși, perfizi și înșelători (Partea a doua)”). Acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu mi-a arătat cât de smerit și de ascuns este Dumnezeu. El este Creatorul, îndeplinindu-Și constant lucrarea, îndrumând omenirea și aprovizionându-ne cu tot ceea ce avem nevoie pentru a supraviețui, dar El nu Se dă niciodată în spectacol. El doar exprimă în tăcere adevărul, lucrând ca să mântuiască omenirea. Esența lui Dumnezeu este atât de adorabilă și de bună! Cât despre mine, eu am vrut să mă dau în spectacol peste tot pe unde am mers. Odată ce-mi preluasem o funcție de conducere, m-am urcat pe un piedestal de pe care am refuzat să cobor. Când sora mea a avut părtășie despre abordări bune de practicat, nu am căutat adevărul cu o minte deschisă. Nu eram dispusă să las pe nimeni să mă întreacă. Eram atât de arogantă! Eram o conducătoare, dar nu-i cultivam sau recomandam pe cei care urmăreau adevărul, ci îi excludeam și îi suprimam. M-am gândit doar la felul în care să-mi protejez statutul, să-i fac pe ceilalți să mă admire și să mă aprecieze. N-aveam, realmente, nicio rușine și aveam un caracter josnic! M-am grăbit înaintea lui Dumnezeu în rugăciune: „O, Dumnezeule! Firea mea de antihrist este extrem de gravă. Vreau să mă căiesc în fața Ta, să-mi ocup locul de drept și să-mi îndeplinesc datoria cu picioarele pe pământ.” Apoi, m-am dus și m-am întâlnit cu fiecare grup, pentru a avea părtășie cu toți despre abordările lui Jingyi în legătură cu răspândirea Evangheliei. După aceea, mi-am dezvăluit și mi-am analizat expunerea corupției în lupta cu ea pentru statut, precum și firea mea de antihrist. Practicarea acestui lucru m-a făcut să mă simt foarte calmă și împăcată.

După aceea, când m-am aflat într-o stare în care luptam cu ceilalți pentru statut, practicam, în mod conștient, adevărul. Într-o zi, eram la o adunare cu câțiva lideri de grup, iar sora Yang Guang, care era destul de deschisă, părea destul de energică de la început și se implica activ să răspundă la întrebările celorlalți. Ea a fost în centrul atenției tot timpul. La un moment dat, când discutam despre cum să împărțim adunările pentru noii credincioși, Yang Guang a făcut o altă sugestie în momentul în care am terminat de vorbit. Chiar dacă m-am gândit că avea dreptate, când am văzut că toți frații și surorile erau de acord cu ea și că privirile tuturor se mutaseră asupra ei, m-am simțit de parcă-mi pierdusem imaginea. M-am gândit: „Yang Guang a devenit centrul atenției, iar eu joc un rol secundar. Eu sunt conducătoarea, însă nu sunt oare doar de umplutură?” De îndată ce mi-a venit acest lucru în minte, mi-am dat seama că tânjeam iar după statut, luptând să acaparez scena. M-am rugat în gând lui Dumnezeu, spunând că eram dispusă să mă las deoparte pe mine și să lucrez bine cu Yang Guang și că aveam nevoie de îndrumarea Lui pentru a-mi schimba starea greșită. Mi-am amintit un fragment din cuvântul lui Dumnezeu: „Trebuie să renunți la titlurile de conducere, să renunți la aerul murdar al statutului, să te tratezi drept o persoană obișnuită, să stai la același nivel precum alții și să ai o atitudine responsabilă față de datoria ta. Dacă întotdeauna îți tratezi datoria drept un titlu oficial, drept un statut sau un tip de cunună de lauri și îți imaginezi că ceilalți există pentru a sluji funcției tale, acest lucru este problematic, iar Dumnezeu te va disprețui și va fi dezgustat de tine. Dacă tu crezi că le ești egal altora, doar că ai o însărcinare dată de Dumnezeu și o responsabilitate de la Dumnezeu ceva mai mari, dacă poți învăța să te așezi la nivel egal cu ei și chiar te poți pleca să întrebi ce cred ceilalți oameni și, dacă poți asculta sincer, îndeaproape și atent ceea ce spun aceștia, atunci vei lucra în armonie cu alții” (Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul opt: I-au pus pe alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu (Partea întâi)”). Acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu mi-a dat o cale de practică. Biserica îmi oferise șansa de a sluji drept conducătoare, nu ca să-mi dea statut, ci ca să-mi permită să lucrez în mod armonios cu toată lumea, pentru a îndeplini datoria cum se cuvine. Nu puteam să continui să mă îngrijorez pentru reputația și statutul meu sau să mă lupt cu alții pentru renume. Sugestia lui Yang Guang era corectă, așa că ar trebui să o accept. Așa ar fi cel mai bine pentru lucrarea bisericii. Odată ce terminase, mi-am exprimat acordul și le-am spus celorlalți frați și surori să procedeze în conformitate cu sugestia ei. Nu mai eram în competiție cu ea în inima mea. La acea adunare, toată lumea și-a împărtășit în mod deschis opiniile și a fost o întâlnire cu adevărat productivă. Am fost atât de fericită să văd asta și cu adevărat recunoscătoare pentru îndrumarea lui Dumnezeu. Mi-am dat seama că a coopera bine cu ceilalți, fără a fi mânat de constrângerile statutului, este într-adevăr foarte eliberator.

Aceasta este experiența prin care am văzut felul în care exclusesem și suprimasem oameni pentru a-mi consolida statutul. Am văzut maniera în care trăisem conform unei firi satanice, capabilă să fac rău și să mă împotrivesc lui Dumnezeu în orice clipă. Să nu urmărești adevărul este incredibil de periculos! Cuvintele lui Dumnezeu de expunere și dezvăluirea faptelor mi-au permis să văd clar că mă aflam pe calea greșită și mi-au dat posibilitatea de a mă schimba puțin. De asemenea, am simțit cu adevărat că, atât timp cât căutăm din toată inima adevărul și lucrăm pentru a ne înlătura firile corupte, Dumnezeu ne va arăta drumul. Slavă lui Dumnezeu Atotputernic!