51. Am văzut ce înseamnă să încerci să le faci pe plac tuturor

de Nuli, China

Înainte, făceam mari eforturi pentru a-mi menține relațiile personale în interacțiunile mele cu prietenii, familia și vecinii. Suportam aproape orice și îi lăsam pe oameni să facă așa cum voiau ca nimeni să nu aibă vreun cuvânt aspru de spus despre mine. Nu mă certam niciodată cu nimeni. Chiar și când observam că cineva avea o problemă, tot nu spuneam nimic. Cu timpul, toți au ajuns să mă considere un om bun. Am continuat să aplic această filosofie de viață în treburile mele și în interacțiunile mele cu ceilalți chiar și după ce am devenit un credincios.

Curând după ce mi-am câștigat credința, am observat că fratele Tian, care se ocupa de adunările de grup, era mereu blând la vorbă, iar părtășia sa despre cuvintele lui Dumnezeu era luminatoare. De fiecare dată când aveam o problemă sau o dificultate, îmi plăcea să-l caut ca să mă ajute s-o rezolv, iar el era mereu foarte răbdător când avea părtășie cu mine. Ne înțelegeam de minune. Am fost amândoi aleși drept conducători ai bisericii câțiva ani mai târziu, iar eu eram încântat de șansa de a-mi face datoria alături de el. Însă, după o vreme, am observat că fratele Tian chiar nu ducea o povară în datoria lui, iar atunci când frații și surorile deveneau negativi și slabi, el făcea lucrurile de mântuială și le oferea o părtășie simplistă. Nu-i prea păsa dacă dădea sau nu roade. M-am gândit: „Oare nu e nepăsător în datoria lui? Asta cu siguranță va întârzia intrarea în viață a fraților și surorilor. Trebuie să am părtășie cu el. Pe de altă parte, face această datorie de mai mult timp ca mine și are ceva experiență cu această lucrare. Abia mi-am început datoria de conducător. Oare ce ar crede despre mine dacă i-aș spune că nu duce o povară în lucrarea lui?” După cum se spune: „Păstrarea tăcerii asupra greşelilor prietenilor buni face o prietenie lungă şi bună”. Așa că pentru a menține relația așa cum era, doar am vorbit cu el și i-am minimalizat problemele.

Într-una dintre adunările noastre, câțiva frați și surori au menționat dificultățile pe care le întâlniseră în răspândirea Evangheliei, sperând că îi vom putea ajuta să rezolve aceste probleme. Am discutat cu fratele Tian să mergem împreună, dar a inventat scuza că lucrarea evanghelică nu era punctul lui forte, așa că nu a vrut să meargă. Am avut părtășie cu el, spunând că frații și surorile noastre treceau printr-o perioadă dificilă în lucrarea lor, așa că ar trebui să facem tot ce ne stă în putință ca să-i ajutăm și să nu ne facem datoria doar pe baza preferințelor noastre. A răspuns prin tăcere, așa că m-am gândit că acela era un acord tacit. Spre surprinderea mea, nici măcar nu a venit doua zi. Am fost puțin dezamăgit de el – nu era iresponsabil din partea lui, un conducător de biserică, să nu le dea o mână de ajutor fraților și surorilor pentru a-și rezolva problemele? Știam că trebuie să vorbesc despre asta cu el.

Imediat după adunare, am mers să vorbesc cu fratele Tian și, tot drumul, m-am gândit la felul în care să am părtășie cu el. Însă a fost atât de cordial și prietenos cu mine când am ajuns acasă la el, încât am început să mă simt puțin reticent. M-am gândit: „Fratele Tian este tot un zâmbet și chiar mă servește cu ceai. Cum pot să-i spun asta? Dacă spun că e iresponsabil în datoria lui și că se află într-o stare periculoasă, oare nu ar fi foarte rușinos pentru el? După cum se spune: «Nu ridica mâna asupra unei fețe zâmbitoare». Întotdeauna ne-am înțeles bine. Cum vom putea continua să lucrăm împreună dacă distrug relația pe care o avem? Ne vedem tot timpul, așa că va fi foarte stânjenitor!” Așa că i-am spus cu multă blândețe: „Trebuie să dezvoltăm un simț al poverii în îndatoririle noastre. Nu putem face lucrurile doar după preferințele noastre personale.” Când și-a plecat capul și nu a spus nicio vorbă, m-am simțit prost și nu am mai spus nimic. M-am gândit că abia îmi începusem datoria de conducător al bisericii și că nu cunoșteam încă prea bine lucrarea bisericii. Erau multe lucruri în privința cărora aveam nevoie de ajutor și, după cum spune zicala: „Lasă loc de bună ziua.” Simțeam că nu puteam fi prea dur cu el, așa că nu am mai spus nimic.

Ulterior, am primit un mesaj de la conducătorii noștri care anunța o adunare, iar eu și fratele Tian am decis ca fiecare să anunțăm câțiva frați și surori. Când ne-am întâlnit a doua zi, l-am întrebat dacă le dăduse de veste, dar el a spus, complet nepăsător, că fusese ocupat făcând alte lucruri și că uitase. Văzându-l atât de indiferent, nu m-am putut abține și l-am mustrat. Am spus: „Este iresponsabil să-ți faci datoria în felul acesta și asta poate întârzia lucrarea bisericii.” Am fost surprins când a făcut o mină acră, și-a luat cheile și a plecat pur și simplu. Văzându-i aversiunea, nu am îndrăznit să spun mai multe, de teamă să nu distrug complet relația noastră.

Văzusem că fratele Tian nu ducea nicio povară în datoria lui, că era nepăsător și provoca adesea întârzieri și că, în fața problemelor, era lipsit de cunoaștere de sine. Când ceilalți îi ofereau părtășie sau îi arătau care îi erau problemele, nu voia să accepte asta. Oare nu arătau toate astea că era un conducător fals, incapabil să accepte adevărul sau să facă lucrare practică? Dacă și-ar fi păstrat funcția de conducător, asta ar fi ținut pe loc lucrarea bisericii – știam că trebuie să anunț conducătorii cu privire la problemele lui. Însă apoi m-am gândit la felul în care conducătorii îl vor emonda și trata, cu siguranță, când vor afla despre toate acele lucruri și că probabil își va pierde funcția. Dacă fratele Tian afla că eu am fost cel care l-a denunțat, ar fi spus că nu am inimă, că am trădat un vechi prieten. Cum aș fi putut da ochii cu el după aceea? Gândindu-mă la asta, nu am știut ce să fac. După ce am chibzuit pe îndelete, am decis, în cele din urmă, să amân denunțarea lui. Abia îi expusesem problemele – poate că avea să reflecteze și să-și înțeleagă problemele, iar apoi avea să se căiască. Era credincios de mulți ani și, înainte, fusese destul de responsabil în datoria lui. Așa că am decis să-l supraveghez câteva zile și, dacă tot nu se schimba, să-l denunț atunci.

După aceea, am avut ocazia să convertim pe cineva care avea o umanitate bună și era interesat de cercetarea lucrării lui Dumnezeu în zilele de pe urmă, dar trebuia să plece din oraș cu serviciul în câteva zile. Trebuia ca cineva să-i împărtășească Evanghelia cât de curând. Am discutat despre asta și am decis să meargă fratele Tian. Cu toate astea, pe neașteptate, a încurcat datele și nu s-a dus în ziua în care trebuia să se ducă. Când am aflat, m-am înfuriat foarte tare. Îl avertizasem de multe ori, dar nu s-a schimbat deloc și, de data asta, chiar stricase un lucru important. M-am gândit că știam prea bine că fratele Tian făcuse lucrurile de mântuială în datoria sa de o vreme și că nu avea niciun simț al răspunderii, dar fusesem preocupat numai de relația noastră. Mi-era teamă să nu-l ofensez, așa că nu le spusesem conducătorilor despre problemele lui. Asta ținuse pe loc lucrarea bisericii de nenumărate ori. Nu făceam rău? Eram supărat și plin de remușcări la gândul acesta.

În seara aceea, m-am rugat lui Dumnezeu, cerându-I să mă îndrume ca să-mi înțeleg problemele. Apoi am citit următoarele în cuvintele lui Dumnezeu: „Majoritatea oamenilor doresc să urmărească și să practice adevărul, dar, în cea mai mare parte a timpului, ei au numai hotărârea și dorința de a proceda așa; adevărul nu a devenit viața lor. Ca urmare, când dau peste forțele răului sau întâlnesc oameni netrebnici și răi care comit fapte rele sau falși lideri și antihriști ce fac lucrurile într-un mod care încalcă principiile – făcând astfel ca lucrarea casei lui Dumnezeu să sufere pierderi și rănindu-i pe aleșii lui Dumnezeu – ei își pierd curajul de a se ridica și a vorbi deschis. Ce înseamnă când nu ai curaj? Înseamnă, oare, că ești sfios ori incoerent? Sau că nu înțelegi pe deplin și, în consecință, nu ai încrederea de a vorbi deschis? Nu este niciuna dintre acestea; înseamnă că ești controlat de mai multe feluri de firi stricate. Una dintre aceste firi este viclenia. Te gândești la tine în primul rând, spunându-ți: «Dacă vorbesc deschis, cum îmi va fi asta de folos? Dacă vorbesc deschis și supăr pe cineva, cum ne vom înțelege în viitor?» Aceasta este o mentalitate vicleană, nu? Nu este rezultatul unei firi viclene? O alta este o fire egoistă și meschină. Te gândești: «Ce legătură are cu mine o pierdere pentru interesele casei lui Dumnezeu? De ce mi-ar păsa? Nu are nimic de-a face cu mine. Chiar dacă văd și aud ce se întâmplă, nu trebuie să fac nimic. Nu e responsabilitatea mea – nu sunt un lider». Astfel de lucruri sunt înlăuntrul tău, ca și cum ar fi izvorât din mintea ta inconștientă și ar ocupa poziții permanente în inima ta – sunt firile corupte, satanice ale omului. Aceste firi corupte îți controlează gândurile, îți leagă mâinile și picioarele și-ți controlează gura. Când vrei să spui ceva din inima ta, cuvintele îți ajung la buze, dar tu nu le spui sau, dacă într-adevăr vorbești, cuvintele tale sunt indirecte, lăsându-ți loc de manevră – nu vorbești nicidecum lămurit. Ceilalți nu simt nimic după ce te-au auzit, iar ceea ce ai spus nu a rezolvat problema. Te gândești în sinea ta: «Ei bine, am vorbit răspicat. Conștiința mea e împăcată. Mi-am îndeplinit responsabilitatea.» În realitate, știi în inima ta că nu ai spus tot ce ar trebui, că ceea ce ai spus nu a avut niciun efect și că paguba pentru lucrarea casei lui Dumnezeu rămâne. Nu ți-ai îndeplinit responsabilitatea, totuși spui fără ocolișuri că ți-ai îndeplinit responsabilitatea sau că nu-ți era clar ce se întâmpla. Este adevărat? Și chiar este ceea ce crezi? Nu ești atunci pe deplin sub controlul firilor tale satanice?” („Doar cei care practică adevărul sunt temători de Dumnezeu” în Consemnări ale Cuvântărilor lui Hristos din zilele de pe urmă). Fiecare dintre cuvintele lui Dumnezeu m-a lovit ca un fulger, de parcă eram față-n față cu El în timp ce mă judeca și expunea. M-am simțit foarte vinovat. Văzusem foarte clar că fratele Tian nu ducea nicio povară în datoria lui și că asta ținea pe loc lucrarea bisericii, dar fusesem pur și simplu amabil ca să-mi protejez relația cu el, făcându-mă că nu văd. Adunasem ceva curaj pentru a-i arăta problemele pe care le avea, dar chiar și atunci am fost reținut, neîndrăznind să vorbesc despre esența și consecințele dăunătoare ale acțiunilor sale. Și m-am amăgit crezând că pun adevărul în practică. Am văzut răul pe care un conducător fals îl poate face lucrării casei lui Dumnezeu, dar pentru a mă proteja pe mine însumi, nu l-am expus sau denunțat. Eram mai dispus să-L ofensez pe Dumnezeu decât să ofensez un om. Comportamentul meu m-a făcut un lacheu al Satanei, am stat de partea unui conducător fals, tăvălindu-mă în noroi alături de el și ținând pe loc lucrarea bisericii. Era dezgustător și odios pentru Dumnezeu. Dumnezeu mă elevase, permițându-mi să-mi asum datoria de conducător al bisericii, în speranța că voi avea părtășie despre adevăr, că voi rezolva problemele fraților și surorilor și că voi sprijini lucrarea bisericii. În schimb, eu mi-am protejat numai relațiile personale și am menajat un conducător fals, perturbând lucrarea bisericii. Am văzut că îmi lipsea complet devotamentul în datoria mea. Nu numai că eșuasem în practicarea adevărului, dar comisesem și o fărădelege. Chiar Îl dezamăgisem pe Dumnezeu, în pofida eforturilor Sale sârguincioase. În sfârșit, am văzut că cei care vor să facă pe plac oamenilor nu sunt, de fapt, oameni buni, ci sunt egoiști și vicleni. Când am realizat asta, am fost foarte supărat și m-am simțit groaznic. Știam că nu mai puteam face oamenilor pe plac, ci că trebuia să pun în practică adevărul și să-l expun pe fratele Tian fiindcă nu făcea o lucrarea practică. Trebuia să le spun conducătorilor adevărul despre problemele lui și să nu-l mai protejez.

În aceeași noapte, le-am scris conducătorilor despre prestația fratelui Tian. După ce am terminat scrisoarea, m-am simțit foarte ușurat și împăcat și am simțit că, în sfârșit, începusem că am un simț al dreptății, că nu mai eram atât de ticălos și josnic ca înainte. Întocmai cum spune Dumnezeu: „Ar trebui să poți să-ți îndeplinești responsabilitățile, să-ți onorezi obligațiile și îndatoririle, să lași deoparte dorințele tale egoiste, să-ți lași deoparte intențiile și motivele, să ai considerație pentru voia lui Dumnezeu și să pui interesele lui Dumnezeu și ale casei Sale pe primul loc. După ce vei fi experimentat aceste lucruri o vreme, vei simți că acesta este un mod bun de a trăi. Înseamnă să trăiești deschis și onest, fără să fii o persoană meschină sau bună de nimic, și să trăiești cu dreptate și onoare, în loc să fii îngust la minte sau răutăcios. Vei simți că așa ar trebui să trăiască și să acționeze o persoană. Treptat, dorința din inima ta de a-ți satisface propriile interese se va diminua” („Oferă-ți inima sinceră lui Dumnezeu și poți dobândi adevărul” în Consemnări ale Cuvântărilor lui Hristos din zilele de pe urmă). A doua zi, când m-am întâlnit cu fratele Tian, am avut părtășie cu el, disecând problemele din datoria sa și am vorbit despre natura și consecințele nepăsării și superficialității. După ce m-a ascultat, a recunoscut că avea o problemă. Ulterior, pe baza performanței sale generale, conducătorii noștri au stabilit că nu a făcut deloc o lucrare practică și că era un conducător fals, așa că a fost demis. Deși își pierduse funcția, eu tot mai aveam o responsabilitate de netăgăduit pentru daunele pe care le provocase lucrării bisericii. În sinea mea, am jurat că nu voi mai face pe plac oamenilor niciodată și că nu voi mai sta în calea lucrării bisericii.

Curând, am început să lucrez cu fratele Li, care devenise conducător al bisericii. Aveam părtășie și discutam orice dificultate întâlneam în lucrarea noastră. Când eram într-o stare proastă, mă ajuta prin părtășie. Ne înțelegeam foarte bine. Dar, după o vreme, a devenit clar că fratele Li nu făcea lucrare practică în datoria lui. Participa la adunări, dar nu rezolva niciuna dintre dificultățile de viață reale ale fraților și surorilor. Mi-am dat seama că fratele Li nu era foarte responsabil și că ar trebui să-i ofer părtășie. După o vreme, am vorbit despre problema asta cu el și am expus natura și consecințele felului în care își făcea datoria.

Am observat că, deși trecuse ceva timp, fratele Li tot nu-și corectase atitudinea față de datoria lui și, în plus, urmărea mereu renumele și statutul. Când nu a realizat nimic în lucrarea lui și nu a putut câștiga stima celorlalți, a devenit negativ și nu a mai dat atenție lucrării bisericii. Am mers să am părtășie cu el din nou și i-am cerut să reflecteze și să încerce să înțeleagă motivele pe care le avea în datoria lui. Pe atunci, a recunoscut că era posibil ca perspectiva din căutarea lui să fie greșită, dar, după aceea, starea lui nu s-a schimbat deloc. Mi-am dat seama că, dacă ar fi continuat să facă acea datorie, asta ar fi dăunat lucrării bisericii, așa că am decis să-i înștiințez pe conducători. Dar, imediat ce am luat stiloul și m-am pregătit să scriu scrisoarea, m-am gândit: „Dacă află conducătorii despre comportamentul fratelui Li, cu siguranță vor acționa conform principiilor și-l vor demite. Fratele Li pune mare preț pe reputația lui – oare nu-mi va purta pică dacă va fi demis? Când eram la început în datoria mea, îmi oferea mereu părtășie și mă ajuta, așa că dacă îi raportez problemele acum, oare nu va crede că sunt lipsit de inimă? Cum voi putea da ochii cu el după aceea?” Apoi mi-am dat seama că eram pe cale să le fac pe plac celorlalți din nou și că nu sprijineam lucrarea casei lui Dumnezeu. Atunci, m-am simțit puțin vinovat, așa că am spus repede o rugăciune: „Dumnezeule, am văzut problemele fratelui Li și am vrut să le raportez, dar mi-e teamă să nu-l nemulțumesc. Știu adevărul prea bine, dar nu-l pot pune în practică. Nu sprijin lucrarea casei lui Dumnezeu în felul acesta. O, Dumnezeule, Te rog să mă îndrumi ca să mă cunosc și să mă pot căi și schimba cu adevărat.”

După rugăciunea mea, am citit asta în cuvintele lui Dumnezeu: „Satana îi corupe pe oameni prin educație și influența guvernelor naționale, a celor celebri și măreți. Cuvintele lor diavolești au devenit viața natură a omului. «Fiecare pentru sine, iar pentru ceilalți, diavolul» este o binecunoscută zicală satanică care a fost insuflată în fiecare și care a devenit viața omului. Există alte câteva cuvinte ale filosofiilor de viață care sunt, de asemenea, ca acestea. Satana folosește cultura tradițională a fiecărei națiuni pentru a educa, înșela și corupe oamenii, determinând omenirea să cadă și să fie înghițită de un abis nemărginit al distrugerii și, în final, oamenii sunt distruși de Dumnezeu pentru că ei îl slujesc pe Satana și I se opun lui Dumnezeu. […] Există încă multe otrăvuri satanice în viața oamenilor, în comportamentul și în conduita lor; aproape că nu au nicio fărâmă de adevăr. De exemplu: toate filosofiile lor de viață, modurile lor de a face lucrurile și maximele lor sunt pline de otrăvurile marelui balaur roșu și toate vin de la Satana. Așadar, toate lucrurile care curg prin oasele și sângele oamenilor sunt toate lucrurile Satanei. […] Omul a fost corupt prea profund de Satana. Veninul Satanei curge prin sângele fiecărei persoane, iar natura omului este vizibil coruptă, rea și reacționară, plină de filosofiile Satanei și cufundată în ele – este în totalitate o natură răzvrătită împotriva lui Dumnezeu. Iată de ce oamenii I se împotrivesc lui Dumnezeu și I se opun” („Cum să cunoști natura omului” în Consemnări ale Cuvântărilor lui Hristos din zilele de pe urmă).

Prin cuvintele lui Dumnezeu, am putut înțelege că le făceam oamenilor pe plac fiindcă eram prea egoist, josnic, necinstit și viclean. Întotdeauna îmi puneam interesele pe primul loc în orice. Trăiam după legi de supraviețuire și perspective satanice precum: „Fiecare om pentru el însuşi şi diavolul îl ia pe cel mai din spate”, „Păstrarea tăcerii asupra greşelilor prietenilor buni face o prietenie lungă şi bună”, „Gândeşte înainte de a vorbi şi apoi vorbeşte rezervat” și „Nu lovi omul sub centură.” Mi-am ținut gura cu privire la problemele celorlalți, indiferent despre cine era vorba, gândindu-mă că mă vor îndrăgi și mă vor plăcea. Îmi protejam relațiile interpersonale la fiecare pas; îmi protejam imaginea din ochii celorlalți. Propriile motive și corupții erau amestecate în orice făceam, la fel ca și comploturile viclene ale Satanei. Știam că fratele Tian nu simțea nicio responsabilitate față de datoria lui și că tot perturba și întârzia lucrarea bisericii, însă tot nu am intrat în detaliile problemei lui și nici nu am raportat-o conducătorilor, de teamă să nu-l ofensez și sperând să mențin părerea pe care o avea despre mine. Asta a dăunat lucrării bisericii. Iar de curând, am văzut că fratele Li se axa numai pe urmărirea renumelui și a statutului în datoria lui și că nu-și asuma nicio responsabilitate față de lucrarea bisericii. De asemenea, știam că nu se înțelege deloc pe el însuși, că nu era potrivit pentru acea funcție și că ar trebui să le spun imediat conducătorilor ca să protejez lucrarea casei lui Dumnezeu. Cu toate astea, mă temeam că o să-mi poarte pică și că interesele și reputația mea vor fi compromise, așa că am vrut să le fac oamenilor pe plac din nou. Mi-am dat seama că, la fiecare pas, trăiam după filosofii de viață satanice, punându-mi interesele și reputația mai presus decât orice, fără să țin cont deloc de lucrarea bisericii. Eram într-adevăr egoist și josnic. Am văzut că toate astea s-au întâmplat numai din cauză că voiam să le fac pe plac celorlalți pe baza filosofiilor de viață satanice.

Înainte, credeam că dacă mă înțelegeam bine cu toată lumea și nu răneam sentimentele nimănui, asta mă făcea un om bun. Dar realitatea mi-a arătat că, deși cei care le fac pe plac celorlalți nu par să rănească pe nimeni, când văd pe cineva care trăiește în firea lui coruptă, este rănit de Satana și dăunează intereselor bisericii, nu le pasă decât de propriile interese și de relațiile personale. Ei nu pot sta de partea adevărului ca să-i ajute și să-i sprijine pe frați și surori și să susțină lucrarea bisericii. Cei care le fac pe plac celorlalți par a fi oameni buni care sunt rezonabili și înțelegători, dar nu e decât o fațadă. Adânc în inimile lor, se gândesc numai la propriile interese. Ei privesc înainte fără să se gândească de două ori, în timp ce lucrarea bisericii este afectată, iar progresul în viață al fraților și surorilor este întârziat. Caută câștigul personal în detrimentul celorlalți. Ce umanitate este în asta? E foarte clar că sunt ipocriți alunecoși, înșelători, insidioși și josnici. Mi-a fost foarte rușine când am realizat asta. Mă bucurasem de tot ce vine de la Dumnezeu, dar când am dat piept cu o problemă, am stat de partea Satanei ca unul care vrea să mulțumească oamenii. Însemna asta că-mi făceam datoria? Favorizam dușmanul și mușcam mâna care mă hrănea. Eram una dintre marionetele Satanei, perturbând lucrarea bisericii, făcând rău și împotrivindu-mă lui Dumnezeu!

Această realizare m-a înspăimântat. Am venit imediat înaintea lui Dumnezeu în rugăciune: „Dumnezeule, am făcut atât de mult rău. Merit de mult pedeapsa Ta, dar încă îmi dai șansa să-mi fac datoria. Sunt atât de recunoscător pentru mila Ta. O, Dumnezeule, vreau să mă căiesc. Te rog să mă îndrumi și să mă conduci ca să pot găsi calea de a practica.”

Apoi am citit asta în cuvintele lui Dumnezeu. „Atunci când adevărul îți stăpânește inima și a devenit viața ta, în clipa în care vezi ceva pasiv, negativ sau rău ivindu-se, reacția din inima ta e cu totul diferită. În primul rând, îți faci reproșuri și ai un sentiment de neliniște, urmat imediat de acest sentiment: «Nu pot pur și simplu să rămân inactiv și să închid un ochi. Trebuie să mă ridic și să vorbesc, trebuie să mă ridic și să-mi asum responsabilitatea.» Poți apoi să te ridici și să pui capăt acestor fapte rele, expunându-le, străduindu-te să protejezi interesele casei lui Dumnezeu și să împiedici ca lucrarea lui Dumnezeu să fie tulburată. Nu numai că vei avea curajul și hotărârea aceasta și vei fi capabil să înțelegi complet chestiunea, dar vei și împlini responsabilitatea pe care ar trebui să o porți pentru lucrarea lui Dumnezeu și pentru interesele casei Sale, iar datoria ta va fi astfel împlinită. Dacă ai putea privi îndeplinirea datoriei tale ca pe responsabilitatea, obligația și însărcinarea dată ție de Dumnezeu, ceva ce trebuie făcut bine pentru a face față lui Dumnezeu, cât și conștiinței tale, nu ai trăi astfel conștiința, rațiunea, umanitatea, integritatea și demnitatea? Faptele și comportamentul tău ar fi «frica de Dumnezeu și ferirea de rău» despre care vorbește El. Ai îndeplini esența acestor cuvinte și ai trăi realitatea lor. Când adevărul devine viața unei persoane, atunci ea e capabilă să trăiască această realitate” („Doar cei care practică adevărul sunt temători de Dumnezeu” în Consemnări ale Cuvântărilor lui Hristos din zilele de pe urmă). „În Biserică, rămâneți fermi în mărturia voastră față de Mine, susțineți adevărul; ce e corect e corect și ce e greșit e greșit. Nu confundați albul cu negrul. Veți fi în război cu Satana și trebuie să-l înfrângeți complet ca să nu se mai ridice vreodată. Trebuie să dați tot ce aveți ca să-Mi protejați mărturia. Acesta va fi scopul acțiunilor voastre – nu uitați asta” („Capitolul 41” din „Cuvântări ale lui Hristos la început” în Cuvântul Se arată în trup). Citirea cuvintelor lui Dumnezeu m-a ajutat să înțeleg că, în datoria mea, trebuia să țin cont de voia lui Dumnezeu și să pun mereu interesele bisericii pe primul loc. Dacă descopăr ceva care încalcă principiile adevărului, nu-mi pot apăra relațiile din sentimentalism și nu-mi pot proteja interesele personale, ci, în schimb, trebuie să îndrăznesc să aduc lucrurile negative la lumină, să fac lucrurile conform principiilor și să sprijin lucrarea casei lui Dumnezeu. Asta e singura cale de a-mi îndeplini datoria și responsabilitățile. Fratele Li era conducător al bisericii, așa că dacă vedeam probleme în felul în care își făcea datoria, dar nu le menționam, nu numai că asta ar fi dăunat lucrării casei lui Dumnezeu, ci i-ar fi dăunat și fratelui Li. Știam că orice ar fi crezut despre mine și oricum m-ar fi tratat după aceea, trebuia să sprijin adevărul și să-i raportez problemele. Tocmai când mă pregăteam să scriu scrisoarea, conducătorii au stabilit o adunare pentru noi. În acea adunare, le-am spus totul despre prestația fratelui Li. A doua zi, după ce conducătorii au verificat tot și au confirmat că fratele Li era incapabil să facă o lucrare practică, acesta a fost demis din datoria lui. După ce am făcut asta, m-am simțit liniștit și împăcat.

Nu mă cunoscusem până atunci. Fusesem mereu unul care voia să le facă pe plac oamenilor și care trăia după filosofii satanice în toate lucrurile. Îmi protejasem propriile interese, de teamă să nu gafez și să-mi stric relațiile cu ceilalți. Mi-am ținut gura când știam că ceilalți au acționat greșit. Am fost incapabil să sprijin principiile adevărului și nu am apărat interesele casei lui Dumnezeu. Trăisem fără demnitate sau integritate. Renunțând la dorințele mele egoiste, având o inimă plină de venerație față de Dumnezeu în datoria mea, urmând principiile și apărând lucrarea casei lui Dumnezeu, mă simt acum pe deplin împăcat. Simt că asta e singura cale de a trăi cu o asemănare umană. Sunt atât de recunoscător pentru mântuirea lui Dumnezeu!

Anterior: 50. Ce stă în spatele unei „imagini bune”

Înainte: 52. Rămas bun, om serviabil!

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.

Conținut similar

10. Eliberarea inimii

de Zheng Xin, Statele UniteÎn octombrie 2016, soțul meu și cu mine am acceptat lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă pe când eram în...

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte

Contactează-ne pe Messenger