22. În sfârșit am învățat cum să-mi îndeplinesc datoria

de Xincheng, Italia

Dumnezeu Atotputernic spune: „Tocmai prin procesul îndeplinirii datoriei sale omul se schimbă treptat și prin acest proces el își demonstrează loialitatea. Ca atare, cu cât ești mai capabil să-ți faci datoria, cu atât mai mult adevăr vei primi și cu atât mai reală va deveni expresia ta. Cei care își îndeplinesc datoria doar în mod mecanic și nu caută adevărul vor fi eliminați în final, deoarece astfel de oameni nu-și îndeplinesc datoria în practicarea adevărului și nu practică adevărul în îndeplinirea datoriei lor. Ei sunt aceia care rămân neschimbați și vor fi blestemați. Nu doar că expresiile lor sunt impure, ci tot ceea ce exprimă ei este malefic” („Diferența dintre lucrarea de slujire a lui Dumnezeu întrupat și datoria omului” din Cuvântul Se arată în trup). „A-ți pune inima în datoria ta și a-ți putea asuma responsabilitatea îți solicită să suferi și să plătești un preț – nu e suficient doar să vorbești despre asta. Dacă nu-ți pui inima în datoria ta, dorindu-ți în schimb să depui întotdeauna efort fizic, atunci cu siguranță datoria ta nu va fi bine făcută. Vei face pur și simplu lucrurile de complezență și nimic mai mult, și nu vei ști cât de bine ți-ai făcut datoria. Dacă îți pui inima în ea, vei ajunge treptat să înțelegi adevărul; dacă nu faci asta, atunci nu-l vei înțelege. Când îți pui inima în îndeplinirea datoriei și în urmărirea adevărului, devii apoi capabil, treptat, să înțelegi voia lui Dumnezeu, să-ți descoperi propriile corupții și neajunsuri și să-ți stăpânești toate diferitele stări. Dacă nu îți folosești inima pentru a te examina și te concentrezi doar asupra eforturilor externe, atunci nu vei fi în stare să descoperi diferitele stări care se ivesc în inima ta și toate reacțiile pe care le ai față de diverse medii externe; dacă nu-ți folosești inima pentru a te examina, atunci îți va fi greu să rezolvi problemele din inima ta” („Doar fiind onest poți trăi o adevărată asemănare umană” în Consemnări ale Cuvântărilor lui Hristos din zilele de pe urmă). Cuvintele lui Dumnezeu ne arată că trebuie să fim atenți, responsabili și să căutăm adevărul pentru a ne îndeplini datoria. Înainte, eram o persoană nepăsătoare. Nu depuneam prea mult efort pentru nimic. Era la fel în casa lui Dumnezeu. Nu munceam din greu. Când întâlneam ceva complex care necesita muncă grea, eram nepăsătoare și iresponsabilă, așa că greșeam mereu. Mai târziu, din cuvintele lui Dumnezeu, am ajuns să înțeleg puțin despre firea mea coruptă și despre modul în care să-mi îndeplinesc datoria pentru a face voia lui Dumnezeu și apoi mi-am putut realiza datoria responsabil și constant.

Pe atunci, datoria mea era să verific traducerile în italiană. La început, am fost sârguincioasă și dornică să rezolv orice dificultăți care apăreau. Dar, pe măsură ce trecea timpul, mă confruntam cu documente întârziate și am început să devin neliniștită, mai ales când vedeam documente cu note în toate culorile și o mulțime de puncte, virgule și alte semne de punctuație. Formatarea și amplasamentul tuturor trebuiau verificate. Am devenit agitată. Mi-am spus: „Cât o să trebuiască să mă gândesc la asta? E prea greu.” Apoi nu le mai verificam sârguincios, ci doar îmi aruncam privirea peste ele, asigurându-mă că sunt aproximativ corecte. Uneori, trebuia să-mi liniștesc mintea și să mă gândesc dacă traducerea chiar era corectă, dar, când vedeam o structură complexă a propoziției, făceam calcule egoiste: „Este nevoie de atâta efort pentru a delibera și cerceta fiecare cuvânt și, dacă nu găsesc nimic, nu îmi voi risipi energia degeaba? Las-o baltă, se va ocupa altcineva.” Astfel, îmi făceam datoria mecanic, nepăsătoare.

În timp, s-au acumulat probleme constante. Alții găseau erori de capitalizare și punctuație în documentele pe care le verificasem și unii au găsit chiar cuvinte lipsă din traducere. M-am simțit foarte rău văzând asta. Altcineva văzuse imediat acele mici probleme, dar eu nu, deși erau chiar în fața mea. Și cum de existau omisiuni atât de flagrante? Mă simțeam mai rău gândindu-mă la asta. Într-o zi, după prânz, am primit un mesaj că exista o greșeală simplă referitoare la singular și plural într-un document pe care-l verificasem. Parcă m-a înjunghiat în inimă. Cum de am putut fi atât de nepăsătoare? Cum de am putut scăpa din vedere o eroare atât de simplă? Nu puteam fi sigură dacă alte documente pe care le verificasem nu aveau erori similare. Munca mea era plină de greșeli. Ce să fac? În suferința mea, m-am grăbit să vin în fața lui Dumnezeu să mă rog. Am reflectat asupra stării mele și asupra atitudinii mele recente privind datoria.

Am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Dacă nu-ți pui inima în datoria ta și ești neglijent, făcând lucrurile în felul cel mai ușor posibil, atunci ce fel de mentalitate este aceasta? Este doar una potrivit căreia pur și simplu faci lucrurile într-un mod superficial, fără vreo loialitate față de datoria ta, fără niciun simț al responsabilității și fără un simț al misiunii. De fiecare dată când îți îndeplinești datoria, îți folosești doar jumătate din putere; o faci cu jumătate de inimă, nu îți pui inima în ceea ce faci și încerci doar să ajungi la sfârșit, fără să fii câtuși de puțin conștiincios. O îndeplinești într-o manieră atât de relaxată încât pare că doar te joci. Oare asta nu va duce la probleme? În cele din urmă, oamenii vor spune că ești o persoană care își îndeplinește prost datoria și care pur și simplu face totul mecanic. Și ce va spune Dumnezeu despre asta? Va spune că nu ești de încredere. Dacă ți s-a încredințat o slujbă și, fie că este una de mare răspundere sau doar una obișnuită, dacă nu-ți pui inima în ea sau nu te ridici la înălțimea răspunderii tale și dacă nu o vezi ca pe o misiune pe care Dumnezeu ți-a dat-o sau ca pe o chestiune pe care Dumnezeu ți-a încredințat-o sau nu ți-o asumi ca pe propria datorie și obligație, atunci acest lucru va fi o problemă. «Nedemn de încredere» – aceste trei cuvinte te vor defini în raport cu datoria ta și Dumnezeu va spune că nu ai un caracter corespunzător. Dacă ți se încredințează o chestiune și totuși, aceasta e atitudinea pe care o adopți față de ea și felul în care o gestionezi, atunci oare ți se vor mai încredința alte îndatoriri în viitor? Ți se poate încredința ceva important? Poate că da, dar ar depinde de faptul că ai dat sau nu dovadă de pocăință. Totuși, în adâncul inimii Sale, Dumnezeu va nutri întotdeauna o urmă de neîncredere față de tine, cât și o oarecare nemulțumire. Aceasta va fi o problemă, nu e așa?” („Calea apare din frecventa cumpănire a adevărului” în Consemnări ale Cuvântărilor lui Hristos din zilele de pe urmă). Dumnezeu observă inimile oamenilor. Fiecare dintre cuvintele Sale îmi loveau cusurul fatal. Apoi mi-am dat seama că este o atitudine superficială dacă-ți faci datoria facil. Nu implică atenție, doar treci repede peste lucruri și nu-ți asumi responsabilitatea deloc. Reamintindu-mi performanțele, ori de câte orice ceva necesita timp și efort, adoptam metoda cea mai scurtă, rapidă și puțin solicitantă pentru a-l face. Făceam ce era cel mai ușor, îmi dădea cele mai puține bătăi de cap sau era cel mai puțin obositor. Când erau multe cuvinte noi sau aspecte gramaticale ori structuri sintactice dificile, nu făceam un efort serios să le caut. Luam calea ușoară de a le marca și de a întreba pe altcineva. Când vedeam note complexe sau trebuia să verific atent punctuația, îmi aruncam în treacăt privirea peste ele și apoi săream unele probleme. Eram nepăsătoare și mă eschivam de la responsabilitatea față de datoria mea și însărcinarea dată de Dumnezeu. Mă gândeam doar cum să evit suferința trupească. Era măcar un locușor pentru Dumnezeu în inima mea?

Mai târziu, am citit următoarele cuvinte ale lui Dumnezeu: „Pentru oamenii cu umanitate, a-și îndeplini îndatoririle la fel de bine atunci când nu se uită nimeni ar trebui să fie ușor; acest lucru ar trebui inclus în partea lor de responsabilități. Pentru cei fără umanitate și care nu sunt de încredere, îndeplinirea îndatoririlor e un proces foarte anevoios. Alții trebuie să-și facă întotdeauna griji pentru ei, să-i supravegheze și să întrebe despre progresul lor; dacă nu, lucrurile ar putea merge prost în timp ce își îndeplinesc datoria, în timp ce îndeplinesc o sarcină, ceea ce ar fi mai problematic decât merită. Pe scurt, oamenii trebuie întotdeauna să reflecte la ei înșiși atunci când își îndeplinesc îndatoririle: «Am îndeplinit în mod adecvat această datorie? Mi-am pus inima în ea? Sau doar am făcut-o cât de cât?» Dacă vreunul dintre aceste lucruri s-a petrecut în tine, atunci este periculos. În sens restrâns, înseamnă că nu ai credibilitate și că oamenii nu pot avea încredere în tine. În termeni mai largi, dacă mereu faci totul mecanic atunci când îți îndeplinești datoria și dacă Îl înșeli mereu pe Dumnezeu, ești în mare pericol! Care sunt consecințele faptului de a fi înșelător cu bună știință? Toate acestea ar arăta că ai o fire coruptă, că că ești capabil de fapte rele, că nu te pocăiești și că nu știi să practici adevărul – ceea ce înseamnă că ai o umanitate săracă; dacă acest lucru se manifestă în tine în toate privințele, dacă eviți greșelile majore, dar le comiți neîncetat pe cele minore și ești nepocăit de la început până la sfârșit, atunci ești lipsit de umanitate, ești unul dintre cei răi, un necredincios și ar trebui să fii dat afară. Asemenea consecințe sunt odioase: dezvăluirea și eliminarea totală a necredincioșilor și a celor răi” („Pătrunderea în viață trebuie să înceapă cu experiența împlinirii datoriei” în Consemnări ale Cuvântărilor lui Hristos din zilele de pe urmă). Văzând că Dumnezeu îmi divulgă natura și consecințele nepăsării mele, nu m-am putut abține să nu fiu speriată. Dacă ne facem datoria mecanic, îi înșelăm și pe alții, și pe Dumnezeu. Această atitudine este condamnată de El. Dacă nu mă căiam, mai devreme sau mai târziu comiteam o fărădelege gravă și eram eliminată. Când biserica a făcut aranjamente pentru datoria mea, am jurat solemn să-mi realizez datoria adecvat, dar, când chiar a trebuit să depun efort, m-am gândit doar la trup, temându-mă de suferință. Am fost superficială și nepăsătoare când am verificat documentele, așa că mi-au scăpat chiar și cele mai evidente greșeli. Nu însemna că trișez? Aceste gânduri m-au umplut de regret, așa că m-am rugat la Dumnezeu: „Dumnezeule Atotputernic! Nu mi-am făcut datoria responsabil, ci am încercat să Te păcălesc. Asta Te dezgustă. Mi-a lipsit atât de mult conștiința. Dumnezeule, vreau să mă căiesc. Te rog, îndrumă-mă, dă-mi voința să îndur greutățile, capacitatea de a mă lepăda de trup și de a-mi îndeplini datoria.”

După asta, în fiecare document, verificam fiecare cuvânt care nu era chiar corect. Întrebam alți membri sau un traducător profesionist când nu eram sigură, până când îmi era totul clar. În cazul documentelor dificile și lungi, nu îndrăzneam să lucrez mecanic și să mă descurc, ci analizam atent fiecare propoziție, în mod repetat și detaliat, străduindu-mă să îmbunătățesc traducerea. Când finalizam un document, enumeram toate detaliile pe care trebuia să le verific și îmi reaminteam mereu să analizez atent fiecare etapă. Verificam fiecare detaliu când finalizam și îmi dădeam toată silința să reduc numărul erorilor în final. După un timp, obțineam clar rezultate mai bune când îmi făceam datoria și mi s-au redus și greșelile.

Mai târziu, echipei i s-a alăturat o altă soră, care ajuta la standardizarea formatării traducerilor finalizate. Mă întreba uneori: „Semnul acesta de punctuație e corect? Care e treaba cu semnul acela de punctuație?” Când punea multe întrebări, îmi spuneam: „Este prea mare bătaie de cap să explic totul. Doar ghidează-te după documentul finalizat.” Așa că o expediam, spunând: „Acesta este documentul finalizat. Nu sunt probleme cu punctuația. Punctuația în italiană și engleză e, în mare, la fel. Majoritatea poate fi tratată ca în engleză, dar există excepții. Trebuie să ții cont de sens.” Apoi, m-a întrebat: „Cărțile noastre curente de referință sunt de tipul folosit de profesioniști. Nu înțeleg unele părți. Avem vreun document care oferă un ghid general despre punctuația italiană?” I-am spus că încă nu. Apoi, mi-am dat seama că ar trebui să creăm un document pe care l-ar putea consulta noii membri, dar existau atât de multe semne de punctuație. Asta ar presupune să verific cărțile de referință și era prea mare bătaie de cap. Am amânat, la acel moment. M-am gândit că problema era încheiată, însă, când a tratat punctuația italiană precum cea englezească precum i-am spus în formatare, a șters toate spațiile dinainte și după liniuțele dintr-un document de 150.000 de cuvinte. Am fost uluită când am aflat. În italiană, trebuie să ai un spațiu înainte și după o liniuță pentru a nu confunda liniuțele cu cratimile, ceea ce este diferit de engleză. Dar nu i-am spus asta. Nu era nimic de făcut. A trebuit să refacă tot și să le corecteze pe fiecare. Mi-a părut atât de rău. M-am urât pe mine și mi-am spus: „De ce nu am depus puțin efort de la început să creez un document de referință? De ce întotdeauna mă gândesc la trup și mi-e atât de frică de efort? Ea a trebuit să străbată din nou tot materialul din cauza nepăsării mele. Trebuia și verificat din nou. Asta a necesitat efort și, ce e mai important, este că ne-a întârziat progresul în muncă. Nu perturba asta lucrarea casei lui Dumnezeu?” Am fost cuprinsă din nou de sentimentele acelea de îndatorare, auto-învinovățire și regret. Voiam să-mi dau palme. De ce doar mă descurc, din nou? Ce am?

Odată, în timpul rugăciunilor mele devoționale, am dat peste un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Nu e un lucru specific firii corupte să te ocupi de lucruri atât de neserios și iresponsabil? Ce lucru? Ticăloșia; în toate problemele, ei spun că «este aproximativ corect» și «cam așa»; este o atitudine a «posibilității», «probabilității» și a cazurilor «patru din cinci»; ei fac lucrurile superficial, se mulțumesc să facă minimul și să tragă de timp cât pot; nu li se pare că are vreun rost să ia lucrurile în serios sau să lupte pentru precizie, și mai puțin rost li se pare că are să caute principii. Nu este ceva specific unei firi corupte? Este o manifestare a umanității normale? Este corect să o numim aroganță și, de asemenea, pe deplin potrivit să o numim dezmăț – dar, pentru a o surprinde perfect, singurul cuvânt potrivit este «ticăloșie». O astfel de ticăloșie este prezentă în umanitatea majorității oamenilor; în toate chestiunile, ei își doresc să facă cât mai puțin posibil, să vadă de ce pot scăpa și tot ceea ce fac poartă un miros de înșelăciune. Îi înșală pe ceilalți când pot, apelează la scurtături când se poate și detestă să-și petreacă mult timp gândindu-se la o chestiune. Gândesc în sinea lor: «Atâta vreme cât evit să fiu dat în vileag și nu provoc probleme și nu sunt chemat să dau socoteală, atunci pot să fac totul de mântuială. A face bine o treabă înseamnă mai mult deranj decât merită.» Astfel de oameni nu învață să stăpânească nimic și nu se dedică studiilor lor. Vor doar să își dea seama de perspectiva de ansamblu a unui subiect și apoi să se numească experți și, apoi, să se bazeze pe acest lucru pentru a-și continua confuzi drumul. Nu este aceasta o atitudine pe care o au oamenii față de lucruri? Este o atitudine bună? Tipul acesta de atitudine pe care o adoptă astfel de persoane față de oameni, evenimente și lucruri este, în câteva cuvinte, cea a celui care vrea «să tragă chiulul», și o astfel de ticăloșie există în toată omenirea coruptă” („I-au pus pe alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu (Partea a doua)” în Demascarea antihriștilor). Cuvintele lui Dumnezeu indicau incisiv cauza lipsei mele de efort în a-mi face datoria. Ticăloșia mea era prea gravă. Făceam totul cu o atitudine superficială și înșelătoare. Când sora m-a întrebat despre folosirea corectă a punctuației, nu am vrut bătăi de cap. Nu am luat problema în serios și nu am vrut prea multe întrebări, așa că am expediat-o, spunându-i să urmeze o regulă simplă. Și, când m-a întrebat despre documentul de referință, i-aș fi putut face unul, dar, când m-am gândit câtă suferință mă va costa, am decis să nu mă deranjez. Eram îngrijorată că se vor acumula greșeli, dar tot am decis să trișez. Ar fi fost grozav dacă aș fi economisit efortul și lucrurile ar fi mers bine. De fiecare dată când făceam lucruri fără efort, mă bazam pe noroc pentru a mă descurca. Întotdeauna căutam să folosesc efortul minim pentru a mă descurca. Nu făceam un efort real, onest, să-mi îndeplinesc datoria ținând cont de fiecare detaliu și depunând tot efortul pentru a mă asigura că nu există greșeli. Părea că lucram și răspundeam la întrebări, însă, în realitate, doar o prosteam pe sora aceea și eram vicleană. Ca urmare, a avut încredere în răspunsurile mele, a făcut unele erori grave și s-a epuizat cu muncă în van. A trebuit să refacă multă muncă, încetinind totul, ceea ce a adus pierderi lucrării bisericii. Principiul din spatele acțiunilor mele, de a face cum este cel mai ușor, fără bătaie de cap, era un principiu care făcea rău oamenilor. Foloseam trucuri simpatice pentru a-mi economisi efortul pe termen scurt. Nu suferisem fizic, dar fărădelegile din datoria mea erau neîntrerupte și perturbau lucrarea casei lui Dumnezeu. Le făceam rău tuturor. Am fost însărcinată cu o treabă atât de importantă, dar nu am luat-o în serios și am fost superficială, iresponsabilă, vicleană, nepăsătoare și indiferentă față de consecințe. Nu aveam niciun pic de conștiință. Abia atunci am văzut cât de gravă îmi era ticăloșia, cât de redusă îmi era integritatea și cât de inutilă eram.

Mai târziu, am văzut un material video în care se citeau cuvintele lui Dumnezeu. Dumnezeu Atotputernic spune: „Dacă oamenii nu pot exprima ceea ce ar trebui să exprime în timpul slujirii sau să împlinească ceea ce le este posibil în mod inerent și, în schimb, se prostesc și fac totul mecanic, atunci ei au pierdut funcția pe care ar trebui să o aibă o ființă creată. Astfel de oameni sunt cunoscuți drept «mediocrități»; ei sunt gunoaie fără folos. Cum pot astfel de oameni să fie numiți în mod corespunzător ființe create? Nu sunt ei ființe corupte care strălucesc din exterior, dar sunt putrede în interior? […] De cine ar putea să fie demne cuvintele și acțiunile voastre? S-ar putea oare ca astfel de sacrificii minuscule din partea voastră să fie vrednice de tot ceea ce v-am dăruit? Nu am altă alternativă și, cu toate că v-am fost devotat din toată inima, tot nutriți intenții rele și sunteți fără tragere de inimă în privința Mea. Aceasta este dimensiunea datoriei voastre, singura voastră funcție. Nu e așa? Nu știți că ați eșuat complet să îndepliniți datoria unei ființe create? Cum puteți fi considerați o ființă creată? Nu vă este clar ce anume exprimați și trăiți? Ați eșuat în îndeplinirea datoriei voastre, dar căutați să obțineți toleranța și harul bogat al Lui Dumnezeu. Un astfel de har nu a fost pregătit pentru unii atât de lipsiți de valoare și de josnici ca voi, ci pentru aceia care nu cer nimic și se sacrifică cu bucurie. Astfel de oameni ca voi, astfel de mediocrități, sunt total nevrednice să se bucure de harul cerului. Doar dificultățile și suferințele interminabile vă vor acompania zilele! Dacă nu-Mi puteți fi credincioși, soarta voastră va fi una a suferinței. Dacă nu puteți fi răspunzători față de cuvintele Mele și de lucrarea Mea, rezultatul vostru va fi unul al pedepsirii. Orice har, binecuvântare și viața minunată în Împărăție nu vor avea nimic de-a face cu voi. Acesta este finalul de care meritați să aveți parte și este consecința propriilor voastre fapte!” („Diferența dintre lucrarea de slujire a lui Dumnezeu întrupat și datoria omului” din Cuvântul Se arată în trup). Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Nu am altă alternativă și, cu toate că v-am fost devotat din toată inima, tot nutriți intenții rele și sunteți fără tragere de inimă în privința Mea. Aceasta este dimensiunea datoriei voastre.” Aceste cuvinte mi-au străpuns inima. Dumnezeu mi-a dat șansa de a-mi realiza datoria, ca să pot căuta și câștiga adevărul prin asta, să-mi pot lepăda firea coruptă și să pot fi mântuită de Dumnezeu. Însă, în loc să caut adevărul, mie mi-a păsat doar de trup, expediindu-L și înșelându-L pe Dumnezeu. M-am gândit la modul în care Dumnezeu a devenit trup pentru a mântui omenirea, îndurând umilințe și durere enorme, urmărit și persecutat de orânduire, condamnat și respins de oameni, însă El întotdeauna exprimă adevărul și lucrează pentru a mântui oamenii. Calibrul nostru este deficitar, așa că înțelegem adevărul încet. Nu doar că Dumnezeu nu ne-a abandonat, ci are părtășie cu noi serios, din fiecare perspectivă. El explică toate adevărurile foarte detaliat. Spune povești, dă exemple și folosește metafore pentru a ne ajuta să înțelegem. Unele adevăruri sunt complexe și ating multe aspecte, așa că Dumnezeu le descompune și ne dă rezumate. El ne îndrumă răbdător și sistematic să înțelegem adevărul prin părtășie. Putem vedea că Dumnezeu Își asumă o mare responsabilitate pentru viețile noastre. Dar, atunci, eu cum mi-am tratat datoria? Credeam că nu merită să chibzuiesc și să depun mai mult efort. Nu eram serioasă ori responsabilă la lucru. Luam calea cea mai ușoară, fără a mă uita la rezultate sau consecințe. Nu luasem în serios însărcinarea de la Dumnezeu, ci doar treceam mai departe. Unde-mi era conștiința? Meritam pedeapsa lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu nu a renunțat niciodată să mă mântuiască. Și-a folosit cuvintele pentru a mă lumina, a mă conduce, a mă ajuta să mă cunosc pe mine însămi și să-I înțeleg voia. Dacă continuam să trag chiulul și să-mi fac datoria mecanic, nu meritam să trăiesc ori să mă numesc om. Așa că m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule Atotputernic! Ticăloșia mea este prea gravă. Nu sunt dispusă să continui să trăiesc în acest mod rușinos și nedemn. Te rog, dă-mi puterea să practic adevărul, ca să pot trăi o asemănare umană și să îndeplinesc datoria unei ființe create.”

Mai târziu, am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Ca om, pentru a accepta însărcinarea dată de Dumnezeu, trebuie să fii devotat. O persoană trebuie să fie complet devotată lui Dumnezeu și nu poate să fie fără tragere de inimă, să eșueze în a-și asuma responsabilitatea sau să acționeze pe baza propriilor interese sau stări de spirit; asta nu înseamnă a fi devotat. Ce înseamnă a fi devotat? Înseamnă că, în timp ce-ți îndeplinești îndatoririle, nu ești influențat și constrâns de stări de spirit, medii, oameni, chestiuni sau lucruri. «Am primit această însărcinare de la Dumnezeu; El mi-a dat-o mie. Asta e ce ar trebui să fac. Prin urmare, o voi face considerând-o treaba mea, în orice mod care va da rezultate bune, punând importanță pe mulțumirea lui Dumnezeu.» Când ai această stare, nu ești doar controlat de conștiință, ci este implicat și devotamentul. Dacă te mulțumești doar să o faci și gata, fără să aspiri să fii eficient și să obții rezultate, și simți că e suficient doar să depui ceva efort, atunci acesta e doar standardul conștiinței și nu poate fi considerat devotament. Când Îi ești devotat lui Dumnezeu, acest standard este puțin mai înalt decât standardul conștiinței. Atunci, aceasta nu mai e doar o chestiune de a depune ceva efort; de asemenea, trebuie să îți pui toată inima în ea. Trebuie să-ți consideri întotdeauna datoria ca pe propria sarcină de îndeplinit, să-ți asumi poveri pentru această sarcină, să suferi reproșuri dacă faci cea mai mică greșeală sau dacă ești câtuși de puțin pripit, să simți că nu poți fi o astfel de persoană, pentru că asta te face atât de îndatorat față de Dumnezeu. Oamenii care au cu adevărat rațiune își îndeplinesc îndatoririle ca și cum ar fi propria muncă pe care trebuie să o facă, indiferent dacă îi supraveghează cineva. Indiferent dacă Dumnezeu este mulțumit de ei sau nu și indiferent de modul în care îi tratează, ei au întotdeauna cerințe stricte de la ei înșiși de a-și îndeplini îndatoririle și de a îndeplini însărcinarea pe care Dumnezeu le-a încredințat-o. Asta se numește devotament” („Oamenii pot fi cu adevărat fericiți doar dacă sunt cinstiți” în Consemnări ale Cuvântărilor lui Hristos din zilele de pe urmă). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au arătat o cale de practicare. Nu putem să ne ghidăm după chef și preferințe în datoria noastră, făcând orice vrem. Nu putem doar să ne descurcăm când ceva necesită muncă grea, ci trebuie să ne tratăm datoria drept însărcinarea dată de Dumnezeu, drept propria responsabilitate. Trebuie să dedicăm chibzuială și efort pentru cele mai bune rezultate. Oricât ar fi de dificil, indiferent dacă suntem supravegheați sau nu, întotdeauna trebuie să ne facem datoria din toate puterile. Când am recunoscut acest lucru, m-am rugat la Dumnezeu, dornică să mă căiesc și să practic conform cuvintelor Lui. Ulterior, mi-am făcut timp să creez un document despre folosirea punctuației în italiană pentru a fi consultat de noii membri. Apoi, am rezumat problemele comun întâlnite în traduceri și am enumerat tot ce necesita atenție. Îl verificam când revizuiam documentele ca să nu fie omis nimic. Și, când un frate sau o soră mă întrebau ceva privind datoria lor, nu-mi aruncam doar o privire superficială și nu-mi foloseam imaginația pentru a răspunde, ci le analizam atent întrebarea, aplicam principiile și căutam informații profesioniste pe care le puteam folosi pentru a le răspunde. Când nu înțelegeam ceva, prin efort real, alături de iluminare și îndrumare de la Dumnezeu, ajungeam treptat să înțeleg. De asemenea, reflectam mult asupra motivelor incorecte din datoria mea. Când întâlneam dificultăți și voiam doar să trec mai departe, mă rugam la Dumnezeu pentru putere să pot rezolva acele probleme cu cantitatea de efort într-adevăr necesară. Treptat, atitudinea în datoria mea mi s-a corectat și mă descurcam mai puțin. Am devenit capabilă să-mi fac datoria constant. Această schimbare din mine a fost în întregime rezultatul judecății și mustrării lui Dumnezeu. Slavă lui Dumnezeu!

Anterior: 21. În sfârşit am înţeles ce înseamnă să-mi fac datoria

Înainte: 23. Inima mea-i aparține lui dumnezeu

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.

Conținut similar

10. Eliberarea inimii

de Zheng Xin, Statele UniteÎn octombrie 2016, soțul meu și cu mine am acceptat lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă pe când eram în...

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte

Contactează-ne pe Messenger