6. Cred că există un Dumnezeu, dar sunt încă tânăr, trebuie să lucrez din greu pentru familia și cariera mea și sunt încă multe lucruri pe care vreau să le fac. Voi fi totuși mântuit dacă aștept până când voi fi bătrân și voi avea timp să cred în Dumnezeu?
Versete din Biblie pentru referințe:
„La ce i-ar folosi unui om să câștige întreaga lume, dacă și-ar pierde sufletul? Sau ce va da un om în schimbul sufletului său?” (Matei 16:26).
Cuvinte relevante ale lui Dumnezeu:
Acum este timpul când Duhul Meu săvârșește o lucrare măreață și timpul când Îmi încep lucrarea printre națiunile păgânilor. Mai mult decât atât, este momentul în care clasific toate ființele create, punându-le pe fiecare în categoria sa, astfel încât lucrarea Mea să poată fi mai rapidă și să fie mai capabilă de a dobândi rezultate. Și astfel, ceea ce îți cer încă este să îți oferi întreaga ființă pentru lucrarea Mea și, chiar mai mult, să discerni în mod clar și să vezi cu acuratețe toată lucrarea pe care am făcut-o în tine și să îți consumi toată energia astfel încât lucrarea Mea să poată dobândi rezultate mai mari. Asta este ceea ce trebuie să înțelegi. Renunță la rivalitatea dintre voi, la a căuta o soluție de rezervă sau la a căuta confortul pentru trupul tău, astfel încât să eviți întârzierea lucrării Mele și împiedicarea viitorului tău minunat. Departe de a te proteja, acest lucru ar putea duce doar la distrugerea ta. Nu ar fi acest lucru nesăbuit din partea ta? Lucrul în care te complaci astăzi reprezintă chiar ceea ce îți va distruge viitorul, în timp ce durerea pe care o înduri astăzi este chiar ceea ce te protejează. Trebuie să fii conștient în mod clar de aceste lucruri, pentru a evita să cazi pradă ispitelor din care ți se pare greu să scapi și să eviți să intri din greșeală în ceața densă și să nu mai fii niciodată în stare să găsești soarele. Atunci când ceața densă se va împrăștia, te vei afla în toiul zilei mari a judecății.
– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea de răspândire a Evangheliei este și lucrarea de mântuire a omului”
Cei care trăiesc în afara cuvântului Meu, fugind de suferința judecății, nu rătăcesc cu toții prin lume? Ei sunt asemănători frunzelor toamnei care flutură ici și colo, fără niciun loc de odihnă, cu atât mai puțin în cuvintele Mele de consolare. Cu toate că mustrarea și rafinarea Mea nu îi urmează, nu sunt ei cerșetori duși de val dintr-un loc în altul, rătăcind pe străzile din afara Împărăției cerurilor? Este lumea într-adevăr locul tău de odihnă? Poți tu cu adevărat, evitând mustrarea Mea, să obții cel mai slab zâmbet de mulțumire de la lume? Poți tu să-ți folosești cu adevărat bucuria efemeră pentru a-ți acoperi goliciunea inimii, goliciunea care nu poate fi ascunsă? Poate că ești în stare să-i păcălești pe toți din familia ta, dar niciodată nu Mă poți păcăli pe Mine. Deoarece credința ta este prea slabă, ești încă, până în ziua de azi, neputincios în a găsi oricare dintre bucuriile pe care le poate oferi viața. Te îndemn: mai bine să îți petreci în mod sincer jumătate din viața ta pentru Mine, decât să-ți petreci toată viața în mediocritate și trebăluind pentru trup, îndurând toate suferințele pe care un om cu greu le poate suporta. Care este scopul în a te prețui atât de mult pe tine însuți și a fugi de mustrarea Mea? Care este scopul în a te ascunde de mustrarea Mea de moment doar pentru a culege o veșnicie de rușine, o eternitate de mustrare? Eu, de fapt, nu impun nimănui cu forța cerințele Mele. Dacă cineva este sincer dispus să se supună tuturor planurilor Mele, nu îl voi trata rău. Dar cer ca toți oamenii să creadă în Mine, așa cum a crezut Iov în Mine, în Iahve. Dacă credința voastră o depășește pe cea a lui Toma, atunci credința voastră va primi aprecierea Mea, în loialitatea voastră veți găsi fericirea Mea și veți găsi, cu siguranță, slava Mea în zilele voastre.
– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Ce înseamnă să fii o persoană adevărată”
Treziți-vă, fraților! Treziți-vă, surorilor! Ziua Mea nu va fi amânată; timpul înseamnă viață, iar a recupera timpul înseamnă a salva viața! Timpul nu este departe! Dacă nu reușiți să luați examenul de admitere la facultate, puteți să studiați pentru el iar și iar. Totuși, ziua Mea nu va mai fi amânată. Țineți minte! Țineți minte! Acestea sunt cuvintele Mele blânde de îndemn. Sfârșitul lumii s-a desfășurat chiar în fața ochilor voștri, iar marile catastrofe vor sosi în curând. Viața voastră sau somnul vostru, mâncarea, băutura și hainele – care dintre aceste lucruri e mai important? A sosit timpul să cântăriți aceste lucruri! Nu vă mai îndoiți! Vă temeți prea tare să luați în serios aceste lucruri, nu-i așa?
Cât de jalnică! Cât de sărmană! Cât de oarbă! Cât de crudă este omenirea! Voi chiar Îmi ignorați cuvântul – vă vorbesc în zadar? Încă sunteți atât de indolenți – de ce? De ce? Nu v-ați mai gândit la asta până acum? Pentru cine spun aceste lucruri? Credeți în Mine! Eu sunt Mântuitorul vostru! Eu sunt Atotputernicul vostru! Vegheați! Vegheați! Timpul pierdut nu se va întoarce niciodată – să nu uitați acest lucru! În lume nu există niciun medicament care să vindece regretul! Așadar, cum ar trebui să vă vorbesc? Nu este cuvântul Meu demn de chibzuința voastră atentă, repetată? Sunteți atât de nepăsători față de cuvântul Meu și atât de iresponsabili cu viața voastră; cum aș putea să suport asta? Cum aș putea?
– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 30
În timpul dobândirii de către om a cunoștințelor, Satana folosește tot felul de metode, fie că este vorba de relatarea istorisirilor, de a-i da pur și simplu o anumită cunoaștere sau de a-i permite să-și satisfacă dorințele sau ambițiile. Pe ce drum vrea Satana să îl conducă? Oamenii cred că nu este nimic în neregulă cu dobândirea cunoștințelor, că este ceva întru totul natural. Spus frumos, să încurajezi aspirații înalte sau să fii motivat înseamnă să ai ambiție, iar aceasta ar trebui să fie calea cea dreaptă în viață. Nu este oare o modalitate mai glorioasă ca oamenii să trăiască astfel, dacă își pot realiza propriile aspirații sau pot avea o carieră de succes? Făcând aceste lucruri, nu numai că omul aduce onoare străbunilor săi, ci are și șansa de a lăsa o urmă în istorie – nu este acesta un lucru bun? Acesta este un lucru bun în ochii oamenilor din lume, iar, pentru ei, acest lucru ar trebui să fie cuvenit și pozitiv. Totuși Satana, cu motivele lui sinistre, duce oamenii pe un astfel de drum și asta-i tot? Cu siguranță, nu. De fapt, indiferent cât de mărețe sunt aspirațiile omului, cât de realiste sunt dorințele lui sau cât de cuvenite pot fi, tot ceea ce omul dorește să realizeze, tot ceea ce caută el este legat inextricabil de două cuvinte. Aceste două cuvinte sunt de o importanță vitală pentru fiecare persoană toată viața ei și sunt lucruri pe care Satana intenționează să le insufle în om. Care sunt aceste două cuvinte? Sunt „faimă” și „câștig”. Satana folosește o metodă foarte blândă, o metodă care este foarte mult în conformitate cu noțiunile oamenilor și care nu este foarte agresivă, pentru a-i face pe oameni să accepte pe neștiute modalitățile și legile lui de supraviețuire, să-și dezvolte obiectivele și direcția în viață și să ajungă să aibă aspirații de viață. Indiferent cât de pompoase ar putea să fie descrierile făcute de oameni pentru a vorbi despre aspirațiile lor de viață, acestea din urmă sunt legate inextricabil de „faimă” și de „câștig”. Tot ceea ce orice persoană importantă sau faimoasă – sau, de fapt, orice persoană – urmărește de-a lungul vieții are legătură doar cu aceste două cuvinte: „faimă” și „câștig”. Oamenii cred că, odată ce au faimă și câștig, au capitalul pentru a se bucura de statut înalt, de bogăție mare și de viață. Ei cred că, odată ce au faimă și câștig, au capitalul pentru a căuta plăcere și a se implica în desfătări nesăbuite ale trupului. De dragul acestei faime și al acestui câștig pe care și le doresc, oamenii, bucuroși și fără să știe, îi predau Satanei trupurile și inimile lor și chiar tot ceea ce au, inclusiv perspectivele și sorțile lor. Ei fac asta fără rezerve, fără niciun moment de îndoială și fără să știe vreodată să recupereze tot ce au avut odată. Oare pot oamenii să mai păstreze vreun control asupra lor înșiși odată ce s-au predat Satanei și i-au devenit loiali în felul acesta? Cu siguranță, nu. Ei sunt controlați complet și total de Satana. S-au scufundat complet și total în această mlaștină și nu se pot elibera. Odată ce o persoană se împotmolește în faimă și câștig, nu mai caută ceea ce este luminos, ceea ce este just sau acele lucruri care sunt frumoase și bune. Asta deoarece, pentru oameni, farmecul faimei și al câștigului este prea mare; acestea sunt lucruri pe care oamenii le pot urmări la nesfârșit pe tot parcursul vieții și chiar pentru întreaga veșnicie. Nu așa stau de fapt lucrurile?
– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul VI”
Satana folosește faima și câștigul pentru a controla gândurile oamenilor, făcându-i să se gândească doar la aceste două lucruri și determinându-i să se lupte pentru faimă și câștig, să sufere greutăți, să îndure umilirea și să poarte poveri grele pentru faimă și câștig, să sacrifice tot ceea ce au pentru faimă și câștig și să emită fiecare judecată sau decizie de dragul faimei și al câștigului. În acest fel, Satana le pune oamenilor lanțuri invizibile și, cu aceste lanțuri în jurul lor, ei nu au nici capacitatea și nici curajul să se elibereze. Fără să știe, ei poartă aceste lanțuri în timp ce se târăsc pas cu pas înainte, cu mare dificultate. De dragul acestei faime și a câștigului, omenirea se îndepărtează de Dumnezeu și Îl trădează și devine din ce în ce mai ticăloasă. În acest fel, o generație după alta este distrusă în mijlocul faimei și câștigului Satanei.
– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul VI”
Dumnezeu îi caută pe cei care tânjesc după arătarea Lui. El îi caută pe aceia care sunt capabili să audă cuvintele Lui, aceia care nu uită însărcinarea dată de El și care Îi oferă Lui inimile și trupurile lor. El îi caută pe aceia care sunt la fel de supuși și de lipsiți de potrivnicie ca niște prunci în fața Lui. Dacă Îi ești devotat lui Dumnezeu, neîngrădit de vreo forță, atunci Dumnezeu te va privi favorabil și îți va dărui binecuvântările Lui. Dacă ai statut înalt, o reputație excelentă, o sumedenie de cunoștințe, o mulțime de bunuri și sprijinul multor oameni, totuși rămâi netulburat de aceste lucruri și tot vii în fața lui Dumnezeu, să accepți chemarea Lui și însărcinarea dată de El și să faci ceea ce îți cere Dumnezeu, atunci tot ceea ce vei face va fi cea mai semnificativă cauză de pe pământ și cea mai justă întreprindere a omenirii. Dacă respingi chemarea lui Dumnezeu de dragul statutului și a propriilor tale obiective, tot ceea ce faci va fi blestemat și chiar detestat de Dumnezeu. Poate că ești un președinte sau un om de știință, un pastor sau un prezbiter, dar indiferent cât de importantă este funcția ta, dacă te bazezi pe cunoștințele și abilitățile tale în cariera ta, atunci vei avea întotdeauna parte de eșec și vei fi mereu lipsit de binecuvântările lui Dumnezeu, deoarece Dumnezeu nu acceptă nimic din ceea ce faci și nu recunoaște cariera ta ca fiind una justă și nici nu acceptă că tu lucrezi în beneficiul omenirii. El va spune că tot ceea ce faci este să folosești cunoștințele și forța omenirii pentru a împinge protecția lui Dumnezeu departe de om, că înseamnă să negi binecuvântările lui Dumnezeu. El va spune că tu conduci omenirea către întuneric, către moarte și către începutul unei existențe lipsită de limite, în care omul L-a pierdut pe Dumnezeu și a pierdut binecuvântările Lui.
– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Anexă 2: Dumnezeu deține suveranitate asupra destinului întregii omeniri”
Dumnezeu deplânge viitorul omenirii, El jelește căderea omenirii și e îndurerat de faptul că omenirea mărșăluiește, pas cu pas, spre decădere și spre calea fără de întoarcere. Nimeni nu s-a gândit vreodată la acest lucru: unde s-ar putea îndrepta o astfel de omenire, care I-a frânt pe deplin inima lui Dumnezeu și s-a lepădat de El pentru a-l căuta pe cel rău? Tocmai din acest motiv, nimeni nu încearcă să simtă mânia lui Dumnezeu, nimeni nu caută calea care Îl mulțumește pe Dumnezeu și nu încearcă să se apropie mai mult de Dumnezeu și, chiar mai mult decât atât, nimeni nu încearcă să aprecieze mâhnirea și durerea lui Dumnezeu. Chiar și după ce aude glasul lui Dumnezeu, omul continuă pe propriul drum, continuă să se depărteze de Dumnezeu, ocolind harul și grija lui Dumnezeu, ferindu-se de adevărul Lui, preferând să se vândă Satanei, dușmanul lui Dumnezeu. Și cine s-a gândit vreodată – în caz că omul ar stărui în încăpățânarea sa – la cum va trata Dumnezeu această omenire care Îl desconsideră atât de profund? Nimeni nu știe că motivul atenționărilor și îndemnurilor repetate ale lui Dumnezeu către om este acela că El a pregătit în mâinile Lui catastrofe cum nu au mai fost vreodată, acelea care vor fi de nesuportat pentru trupul și sufletul omului, nu doar pedepse ale trupului, ci acelea care țintesc sufletul omului. Trebuie să știi asta: ce fel de furie va dezlănțui Dumnezeu când planul Lui eșuează și când atenționările și îndemnurile Lui nu sunt răsplătite? Va fi complet diferit de ceea ce a fost vreodată experimentat sau cunoscut până acum de vreo ființă creată. Și astfel spun că aceste catastrofe sunt fără precedent și nu se vor mai repeta niciodată. Căci planul lui Dumnezeu este să creeze omenirea doar de data aceasta și să mântuiască omenirea doar de data aceasta. Aceasta este prima dată, și este și ultima. Prin urmare, nimeni nu poate aprecia intențiile minuțioase și anticiparea înflăcărată cu care Dumnezeu mântuiește omenirea de data aceasta.
– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Dumnezeu este sursa vieții omului”