Aplicația Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

Ascultați glasul lui Dumnezeu și întâmpinați întoarcerea Domnului Isus!

Îi rugăm pe toți cei care caută adevărul să ne contacteze.

În ziua a șasea, Creatorul grăiește și fiecare fel de viețuitoare din mintea Sa își face apariția, una după alta

38

Imperceptibil, lucrarea Creatorului în facerea tuturor lucrurilor continuase vreme de cinci zile, urmate imediat de întâmpinarea de către Creator a celei de-a șasea zile a creației Sale a tuturor lucrurilor. Această zi a fost un alt nou început și o altă zi extraordinară. Care a fost, atunci, planul Creatorului în ajunul acestei noi zile? Ce noi viețuitoare avea să producă, avea să creeze? Ascultați, aceasta este vocea Creatorului…

„Dumnezeu a zis: «Să dea pământul vieţuitoare, potrivit felurilor lor: vite, animale mici şi animale sălbatice, fiecare potrivit felurilor lor!» Şi aşa a şi fost. Dumnezeu a făcut animalele sălbatice, potrivit felurilor lor, vitele, potrivit felurilor lor şi toate animalele mici care mişună pe pământ, potrivit felurilor lor. Dumnezeu a văzut că acest lucru era bun” (Gen 1:24–25). Ce viețuitoare sunt incluse aici? Scripturile spun: vite, toate târâtoarele și fiarele sălbatice după felul lor. Cu alte cuvinte, în această zi nu erau doar tot soiul de vietăți pe pământ, dar erau și clasificate după felul lor și, de asemenea, „Dumnezeu a văzut că acest lucru era bun.”

În ziua a șasea, Creatorul grăiește și fiecare fel de viețuitoare din mintea Sa își face apariția, una după alta

Ca și în precedentele cinci zile, cu același ton, în cea de-a șasea zi, Creatorul a poruncit nașterea viețuitoarelor pe care El le-a dorit și ca ele să apară pe pământ, fiecare după felul său. Când Creatorul Își exercită autoritatea, niciunul din cuvintele Lui nu este rostit în van, și astfel, în cea de-a șasea zi, fiecare viețuitoare pe care intenționase să o creeze a apărut la timpul hotărât. Când Creatorul a spus „Să dea pământul vieţuitoare, potrivit felurilor lor,” pământul s-a umplut deodată de viață și pe pământ a apărut subit suflarea a tot soiul de viețuitoare… În sălbăticia înverzită și plină de ierburi, vaci zdravene, șfichiuind din cozi încoace și încolo, au apărut una după alta, oile, behăind, s-au adunat în turme și caii, nechezând, au început să galopeze… Într-o clipită, întinderile vaste de pajiște tăcută au explodat de viață… Apariția acestui șeptel variat era o frumoasă priveliște pe pajiștea liniștită și a adus cu sine o vitalitate fără limite… Aveau să fie companionii pajiștii și stăpânii pajiștii, depinzând unii de alții; la fel, aveau să devină paznicii și păstrătorii acestor pământuri care le vor fi habitat permanent și care le vor asigura tot ceea ce au nevoie, o sursă eternă de hrană pentru existența lor…

În ziua a șasea, Creatorul grăiește și fiecare fel de viețuitoare din mintea Sa își face apariția, una după alta

În aceeași zi în care acest șeptel variat a apărut întru ființă, la cuvântul Creatorului, o abundență de insecte au apărut, de asemenea, una după alta. Chiar dacă erau cele mai mici viețuitoare dintre toate creaturile, forța lor vitală a fost totuși miraculoasa creație a Creatorului, și nu au venit prea târziu… Unele au fâlfâit din aripile lor micuțe, în timp ce altele s-au târât încetișor; unele au țopăit și sărit, altele s-au clătinat; unele s-au rostogolit în față, pe când altele s-au retras rapid; unele s-au mișcat în lateral, altele au sărit în sus și în jos… Toate se agitau să își găsească case: unele și-au făcut drum în iarbă, altele și-au scobit găuri în pământ, unele au zburat în copaci, ascunse în păduri… Deși mici ca dimensiune, nu erau dispuse să sufere chinul unui stomac gol, și, după ce și-au găsit casă, s-au grăbit să caute mâncare pentru a se hrăni. Unele s-au cățărat pe iarbă pentru a-i mânca firul, altele au înhățat guri pline de pământ și și-au hrănit stomacurile, mâncând cu multă poftă și plăcere (pentru ele, chiar și pământul este un ospăț gustos); unele erau ascunse în pădure, dar nu s-au oprit să se odihnească, seva frunzelor lucioase de un verde întunecat asigurând o masă suculentă… După ce s-au săturat, insectele tot nu și-au încetat activitatea; deși mici de statură, acestea aveau o energie formidabilă și o exuberanță fără limite, astfel că, dintre toate făpturile, sunt cele mai active și cele mai harnice. Ele nu au fost niciodată leneșe și niciodată nu s-au dedat odihnei. Odată sătule, ele au continuat să trudească la muncile lor pentru viitorul lor, agitându-se și grăbindu-se pentru zilele lor viitoare, pentru supraviețuirea lor… Au fredonat încetișor balade pe diferite melodii și ritmuri pentru a se îndemna și încuraja. De asemenea, au adus bucurie ierbii, copacilor și fiecărui centimetru de pământ, făcând fiecare zi și fiecare an unice… Cu propriile lor limbaje și propriile moduri au transmis informații tuturor vietăților pământului. Și folosind cursul vieții lor special, au însemnat toate lucrurile peste care ele și-au lăsat urmele… Ele erau apropiate de pământ, iarbă și păduri și au adus vigoare și vitalitate pământului, ierbii și pădurilor; au adus povețele și salutările Creatorului tuturor viețuitoarelor…

În ziua a șasea, Creatorul grăiește și fiecare fel de viețuitoare din mintea Sa își face apariția, una după alta

Scrutarea Creatorului a trecut peste toate lucrurile pe care El le crease și, în acest moment, ochii Lui s-au oprit la păduri și munți, neîncetând să chibzuiască. În timp ce cuvintele Sale erau rostite, în pădurile dese și deasupra munților, a apărut un tip de viețuitoare cum nu mai fuseseră înainte: acestea erau animalele sălbatice grăite de gura lui Dumnezeu. De mult amânate, și-au scuturat capetele și au plesnit din cozi, fiecare cu propria sa față unică. Unele erau blănoase, altele aveau armură, altele aveau colți dezgoliți, altele rânjeau, unele aveau gâturile lungi, altele cozile scurte, unele cu privirea speriată, altele cu o căutătură timidă, unele se aplecau să mănânce iarbă, altele cu sânge la bot, unele sărind pe două labe, altele mergând calm pe patru copite, unele uitându-se în depărtări deasupra copacilor, altele pândind în păduri, unele căutând peșteri pentru a se odihni, altele fugind și zburdând pe câmpii, unele căutând prada prin păduri…; unele răgeau, altele urlau, unele lătrau, unele țipau…; unele erau soprane, unele erau bariton, unele erau cu glasuri joase, altele erau clare și melodioase…; unele erau feroce, unele erau drăguțe, unele erau dezgustătoare, unele erau adorabile, unele erau înfricoșătoare, unele erau fermecător de naive… Una după alta, au ieșit la iveală. Vedeți cum răsuflau, spirite libere, alene, indiferente una față de alta, neobosindu-se nici măcar să arunce altora o privire… Fiecare purtându-și viața caracteristică, dăruită lor de către Creator, și propria-i sălbăticie și caracterul animalic, au apărut în păduri și pe munți. Disprețuitoare de toate, atât de complet arogante – cine le-a făcut adevăratele stăpâne ale munților și pădurilor? Din momentul în care apariția lor a fost rânduită de Creator, și-au revendicat pădurile și și-au revendicat munții deoarece Creatorul le stabilise deja limitele și determinase aria existenței lor. Numai ele erau adevăratele doamne ale munților și ale pădurilor și de aceea erau atât de sălbatice și atât de disprețuitoare. Se numeau animale „sălbatice” pur și simplu deoarece, dintre toate creaturile, ele erau cele cu adevărat sălbatice, animalice și de neîmblânzit. Nu au putut fi îmblânzite, astfel că nu au putut fi crescute și nu au putut trăi în armonie cu omenirea sau munci pentru omenire. Deoarece nu puteau fi crescute, nu puteau lucra pentru umanitate, trebuiau să trăiască la distanță de omenire și oamenii nu se puteau apropia de ele. Și deoarece trăiau la distanță față de omenire și oamenii nu se puteau apropia de ele, au fost capabile să îndeplinească responsabilitatea dată lor de Creator: aceea de a păzi munții și pădurile. Sălbăticia lor a protejat munții și a păzit pădurile și a fost cea mai bună protecție și chezășie a existenței și răspândirii lor. În același timp, sălbăticia lor a menținut și a asigurat echilibrul între toate lucrurile. Sosirea lor a adus sprijin și ancoră munților și pădurilor; sosirea lor a injectat o vigoare și o vitalitate nesfârșită în munții și pădurile nemișcate și goale. Din acest moment, munții și pădurile au devenit habitatul lor permanent și nu își vor pierde niciodată casa, pentru că munții și pădurile au apărut și au existat pentru ele, iar animalele sălbatice își vor împlini menirea și vor face orice vor putea pentru a le păzi. Și astfel și animalele sălbatice s-au supus strict povețelor Creatorului de a-și păstra teritoriul și de a continua să își folosească natura sălbatică pentru a menține echilibrul tuturor lucrurilor stabilit de Creator, demonstrând autoritatea și puterea Creatorului!

din „Cuvântul Se arată în trup”