Niciuna dintre ființele create sau necreate nu poate înlocui identitatea Creatorului
De când a început creația tuturor lucrurilor, puterea lui Dumnezeu a început să fie exprimată și dezvăluită, pentru că Dumnezeu a folosit cuvinte pentru a crea toate lucrurile. Indiferent de modul în care El le-a creat, indiferent de motivul pentru care El le-a creat, toate lucrurile au fost create și au fost de neclintit și au existat datorită cuvintelor lui Dumnezeu; aceasta este autoritatea unică a Creatorului. Înainte ca omenirea să apară pe lume, Creatorul Și-a folosit puterea și autoritatea pentru a crea toate lucrurile pentru omenire și a utilizat metodele Sale unice pentru a pregăti un mediu înconjurător potrivit pentru aceasta. Tot ceea ce a făcut a fost o pregătire pentru omenirea care avea să primească în curând suflarea Lui. Adică, înainte ca umanitatea să fie creată, autoritatea lui Dumnezeu s-a manifestat în toate viețuitoarele diferite de umanitate, în lucruri mărețe precum cerurile, luminătorii, mările și pământul și în cele mici precum animalele și păsările, ca și în tot soiul de insecte și microorganisme, incluzând diferite bacterii invizibile cu ochiul liber. Fiecăruia i-a fost dată viața de către Creator, fiecare a proliferat datorită cuvintelor Creatorului și fiecare a trăit sub stăpânirea Creatorului datorită cuvintelor Lui. Chiar dacă nu au primit suflarea Creatorului, totuși au manifestat vitalitatea vieții dată lor de Creator prin diferitele lor forme și structuri; chiar dacă nu au primit abilitatea de a vorbi dată omenirii de către Creator, fiecare a primit un mod de a-și exprima viața ce le-a fost dăruită de Creator și care diferă de limbajul omului. Autoritatea Creatorului nu dă numai vitalitatea vieții unor obiecte materiale ce par statice pentru ca ele să nu dispară niciodată dar, în plus, El dă fiecărei ființe vii instinctul de a se reproduce și înmulți, astfel ca ele să nu piară și astfel, generație după generație, să transmită mai departe legile și principiile supraviețuirii cu care le-a înzestrat Creatorul. Maniera în care Creatorul Își exercită autoritatea nu aderă rigid la o perspectivă micro sau macro și nu este limitată la nicio formă; El poate să poruncească proceselor universului și să aibă stăpânire asupra vieții și morții tuturor lucrurilor și, mai mult decât atât, poate să manevreze toate lucrurile pentru ca acestea să Îl servească; El poate gestiona toate lucrările munților, râurilor și lacurilor și să conducă toate lucrurile din ele și, dincolo de aceasta, poate să asigure tot ceea ce este necesar tuturor lucrurilor. Aceasta este manifestarea autorității unice a Creatorului între toate lucrurile pe lângă omenire. O asemenea manifestare nu este doar pentru o viață; nu va înceta, nici nu se va odihni niciodată și nu poate fi modificată sau vătămată de nicio persoană sau lucru, nici nu poate fi sporită sau redusă de nicio persoană sau lucru – pentru că nimic nu poate înlocui identitatea Creatorului și, astfel, autoritatea Creatorului nu poate fi înlocuită de nicio ființă creată; este de neatins pentru orice ființă necreată. Luați ca exemplu mesagerii și îngerii lui Dumnezeu. Nu posedă puterea lui Dumnezeu, cu atât mai puțin autoritatea Creatorului, și motivul pentru care nu au puterea și autoritatea lui Dumnezeu este acela că nu posedă esența Creatorului. Ființele necreate, cum ar fi mesagerii și îngerii lui Dumnezeu, deși pot face niște lucruri în numele lui Dumnezeu, nu Îl pot reprezenta pe Dumnezeu. Chiar dacă dețin o oarecare putere pe care omul nu o are, ele nu dețin autoritatea lui Dumnezeu, nu au autoritatea lui Dumnezeu de a crea toate lucrurile, de a conduce toate lucrurile și de a stăpâni peste toate lucrurile. Astfel, unicitatea lui Dumnezeu nu poate fi înlocuită de nicio ființă necreată, și la fel autoritatea și puterea lui Dumnezeu nu pot fi înlocuite de nicio ființă necreată. În Biblie ai citit de vreun mesager care să fi creat toate lucrurile? De ce nu a trimis Dumnezeu niciunul dintre mesagerii sau îngerii Lui să creeze toate lucrurile? Pentru că nu dețineau autoritatea lui Dumnezeu, așa că nu aveau abilitatea de a exercita autoritatea lui Dumnezeu. Ca toate celelalte făpturi, sunt cu toții sub suveranitatea Creatorului, și sub autoritatea Creatorului și astfel, în același fel, Creatorul este și Dumnezeul lor și Suveranul lor. Printre fiecare dintre ei – fie ei nobili sau modești, de o putere mai mare sau mai mică – nu există niciunul ce ar putea depăși autoritatea Creatorului, și astfel printre ei nu este niciunul ce ar putea înlocui identitatea Creatorului. Ei nu trebuie numiți niciodată Dumnezeu și nu vor fi niciodată capabili să devină Creatorul. Acestea sunt adevăruri și fapte imuabile!
Prin părtășia de mai sus, putem afirma următoarele: doar Creatorul și Stăpânitorul tuturor lucrurilor, El, care posedă autoritatea unică și puterea unică poate fi numit unicul Dumnezeu Însuși? În acest moment, ați putea simți că o asemenea întrebare este prea profundă. Voi, în acest moment, sunteți incapabili să o înțelegeți și nu îi puteți percepe esența, și de aceea simțiți deocamdată că este dificil de răspuns. În acest caz, Îmi voi continua părtășia. În continuare, vă voi îngădui să vedeți faptele concrete ale multor aspecte ale autorității și puterii deținute doar de Dumnezeu, și astfel vă voi lăsa să înțelegeți cu adevărat, să apreciați și să cunoașteți unicitatea lui Dumnezeu și ce înseamnă autoritatea unică a lui Dumnezeu.
– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul I”
Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!