Scriptura spune: „Dumnezeu a zis: «Să mișune apele de viețuitoare și să zboare păsări pe bolta cerului, deasupra pământului!» Astfel, Dumnezeu a făcut creaturile cele mari din ape, toate viețuitoarele care se mișcă și de care mișună apele, potrivit felurilor lor și toate păsările înaripate, potrivit felurilor lor. Dumnezeu a văzut că acest lucru era bun” (Geneza 1:20-21). Scriptura ne spune clar că, în această zi, Dumnezeu a făcut viețuitoarele apelor și păsările cerului, adică, El a creat diverși pești și diferite păsări și le-a împărțit pe fiecare după felul lor. Astfel, pământul, cerurile și apele au fost îmbogățite de creația lui Dumnezeu…

Pe măsură ce cuvintele lui Dumnezeu erau rostite, noi vietăți, fiecare cu o formă diferită prindeau viață instantaneu printre cuvintele Creatorului. Au venit în această lume înghesuindu-se pentru poziție, sărind, zburdând de bucurie… Pești de toate mărimile și formele au înotat prin apă; crustacee de toate felurile au ieșit din nisipuri; creaturi cu solzi, cu cochilie sau nevertebrate au crescut în grabă în diferite forme, fie ele mari sau mici, lungi sau scurte. La fel au făcut și diferite feluri de alge ce au început să crească din senin, legănându-se odată cu mișcările variatei vieți marine, ondulându-se, incitând apele stătătoare, parcă zicându-le: „Grăbiți-vă! Aduceți-vă prietenii! Pentru că nu veți mai fi singure niciodată!” Din momentul în care variatele viețuitoare create de Dumnezeu au apărut în apă, fiecare nouă viață a adus vitalitate apelor ce fuseseră tăcute atât de mult timp și le-a însoțit într-o nouă eră… Din acel moment, s-au cuibărit una în alta și și-au ținut companie și nu au mai păstrat distanța între ele. Apa a existat pentru viețuitoarele din ea, hrănind fiecare viață ce locuia în îmbrățișarea ei, și fiecare viață a existat pentru binele apei și datorită hrănirii ei. Fiecare i-a dat viață celeilalte și, în același timp, fiecare, în același mod, a depus mărturie pentru măreția și caracterul miraculos al creației Creatorului și pentru puterea de neîntrecut a autorității Creatorului…

Așa cum marea nu a mai fost tăcută, la fel, viața a început să umple cerurile. Una după alta, păsările, mari sau mici, au zburat în cer de pe pământ. Spre deosebire de viețuitoarele mării, ele aveau aripi și pene ce le acopereau siluetele zvelte și grațioase. Și-au fâlfăit aripile, arătându-și cu mândrie și semeție penajul superb și funcțiile și abilitățile speciale date lor de către Creator. S-au avântat libere și s-au plimbat cu dibăcie între ceruri și pământ, peste pășuni și păduri… Erau favoritele aerului, erau favoritele tuturor lucrurilor. Aveau să devină curând legătura dintre cer și pământ și să transmită mesaje tuturor lucrurilor… Au cântat, au coborât bucuroase, au adus veselie, râs și vibrație acestei lumi odată pustii… Și-au folosit cântul lor limpede și melodios, și-au folosit cuvintele din inimile lor pentru a-L preamări pe Creator pentru viața ce le-a fost dăruită. Au dansat vesele pentru a arăta perfecțiunea și caracterul miraculos al creației Creatorului și aveau să-și închine întreaga viață pentru a purta dovada autorității Creatorului prin viața specială pe care El le-a dăruit-o…

Indiferent dacă erau în apă ori în cer, la porunca Creatorului, această puzderie de vietăți a existat în diferite configurații de viață și, la porunca Creatorului, s-au adunat împreună în concordanță cu speciile lor – și această lege, această regulă a fost de neschimbat pentru orice viețuitoare. Niciodată nu au îndrăznit să meargă dincolo de hotarele stabilite lor de către Creator, nici nu au putut să facă asta. După cum le-a fost menit de către Creator, au trăit, s-au înmulțit, au urmat strict cursul vieții și legile date pentru ele de către Creator și, în mod conștiincios, s-au conformat poruncilor, dispozițiilor și preceptelor cerești pe care le-a dat El, până astăzi. Au conversat cu Creatorul în felul lor specific, au ajuns să aprecieze semnificația Creatorului și s-au supus poruncilor lui. Niciuna nu a încălcat vreodată autoritatea Creatorului și stăpânirea Sa, iar stăpânirea asupra lor a fost exercitată de gândurile Lui; nu au fost rostite cuvinte, dar autoritatea ce era unică Creatorului a controlat toate lucrurile tăcute care nu posedau limbaj și care erau diferite de omenire. Exercitarea autorității Sale în acest mod special a silit omul să capete o nouă cunoaștere și să facă o nouă interpretare a autorității unice a Creatorului. Aici, trebuie să vă spun că, în această nouă zi, exercitarea autorității Creatorului a demonstrat încă o dată unicitatea Creatorului.

Acum, să aruncăm o privire la ultima frază din acest pasaj al scripturii: „Dumnezeu a văzut că acest lucru era bun”. Ce credeți că înseamnă asta? Emoțiile lui Dumnezeu sunt cuprinse în aceste cuvinte. Dumnezeu a privit toate lucrurile pe care El le crease apărând și rămânând neclintite datorită cuvintelor Sale și, treptat, începând să se schimbe. În acest moment, era Dumnezeu mulțumit de diferitele lucruri pe care le făcuse cu vorbele Sale și de diferitele acțiuni pe care le săvârșise? Răspunsul este că: „Dumnezeu a văzut că acest lucru era bun”. Ce vedeți aici? Ce reprezintă faptul că: „Dumnezeu a văzut că acest lucru era bun”? Ce simbolizează asta? Înseamnă că Dumnezeu a avut puterea și înțelepciunea să realizeze ceea ce El plănuise și ordonase, să atingă țelurile pe care Își propusese să le atingă. După ce Dumnezeu a îndeplinit fiecare sarcină, a simțit El regret? Răspunsul este tot „Dumnezeu a văzut că acest lucru era bun”. Cu alte cuvinte, nu doar că El nu a simțit niciun regret, dar a fost, în schimb, satisfăcut. Ce înseamnă că nu a simțit niciun regret? Înseamnă că planul lui Dumnezeu este perfect, că puterea și înțelepciunea Sa sunt perfecte și că doar prin autoritatea Sa poate fi realizată o asemenea perfecțiune. Când omul îndeplinește o sarcină, poate el, ca Dumnezeu, să vadă că este bună? Poate tot ce e făcut de om să atingă perfecțiunea? Poate omul să termine ceva odată pentru totdeauna? Exact cum spune omul, „nimic nu e perfect, doar mai bun”, nimic din ceea ce face omul nu poate atinge perfecțiunea. Când Dumnezeu a văzut că tot ceea ce El făcuse și realizase era bun, tot ceea ce făcuse Dumnezeu era făcut de cuvintele Lui, adică, atunci când „Dumnezeu a văzut că acest lucru era bun,” tot ceea ce a făcut a luat o formă permanentă, a fost clasificat în concordanță cu tipul și i s-a dat o poziție, un scop și o funcție fixe pe vecie. Mai mult decât atât, rolul lor între toate lucrurile și călătoria pe care trebuie să o facă în timpul gestiunii lui Dumnezeu a tuturor lucrurilor fuseseră deja menite de Dumnezeu și erau imuabile. Aceasta a fost legea cerească dată de Creator tuturor lucrurilor.

„Dumnezeu a văzut că acest lucru era bun,” aceste cuvinte simple și subapreciate, atât de des ignorate, sunt cuvintele legii cerești și ale edictului ceresc date tuturor făpturilor de către Dumnezeu. Acestea sunt o altă întrupare a autorității Creatorului, una ce este mai concretă, mai profundă. Prin cuvintele Sale, Creatorul nu doar că a fost capabil să obțină tot ceea ce planificase să obțină și să înfăptuiască tot ceea ce planificase să înfăptuiască, dar și să aibă în mâinile Sale controlul asupra a tot ceea ce crease și să conducă toate lucrurile pe care le făcuse sub autoritatea Sa și, mai mult decât atât, totul a fost sistematic și corespunzător. Toate lucrurile au proliferat, au existat și au pierit de asemenea după cuvântul Lui și, mai mult, prin autoritatea Lui au existat în mijlocul legii pe care El o stabilise și niciunul nu a fost exceptat! Această lege a început exact în aceeași clipă în care „Dumnezeu a văzut că acest lucru era bun,” și va exista, va continua și va funcționa de dragul planului de gestionare al lui Dumnezeu (planul mântuirii) exact până în ziua în care va fi abrogată de către Creator! Autoritatea unică a Creatorului s-a manifestat nu doar prin abilitatea Sa de a crea toate lucrurile și de a porunci ca toate lucrurile să ia ființă, dar și în abilitatea Sa de a guverna și de a menține stăpânirea asupra tuturor lucrurilor, de a dărui viață și vitalitate tuturor lucrurilor și, mai mult decât atât, în abilitatea Sa de a cauza, odată pentru totdeauna, ca toate lucrurile pe care El le-a creat în planul Său să apară și să existe în lumea făcută de El într-o formă perfectă, cu o structură a vieții perfectă și cu un rol perfect. De asemenea, s-a manifestat într-un mod în care gândurile Creatorului nu au fost supuse nici unor restricții, nu au fost limitate de timp, spațiu sau geografie. Ca și autoritatea Sa, identitatea unică a Creatorului va rămâne neschimbată în vecii vecilor. Autoritatea Sa va fi întotdeauna o reprezentare și un simbol al identității Sale unice și autoritatea Sa va exista pentru totdeauna alături de identitatea Sa!

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul I”