Cuvinte relevante ale lui Dumnezeu:

Calea vieții nu este ceva ce poate fi deținut de oricine și nici nu poate fi obținută cu ușurință de către toți. Acest lucru se întâmplă deoarece viața poate veni doar de la Dumnezeu, cu alte cuvinte, doar Dumnezeu Însuși deține esența vieții, nu există nicio cale a vieții fără Dumnezeu Însuși și astfel doar Dumnezeu este sursa vieții și izvorul nesecat al apei vii a vieții. De când a creat lumea, Dumnezeu a săvârșit multă lucrare care implică vitalitatea vieții, a săvârșit multă lucrare care îi aduce viață omului și a plătit un preț mare pentru ca omul să poată câștiga viață, deoarece Dumnezeu Însuși este viața veșnică și Dumnezeu Însuși este calea prin care omul este reînviat. Dumnezeu nu este niciodată absent din inima omului și trăiește printre oameni tot timpul. El a fost motorul vieții omului, fundamentul existenței omului și o sursă bogată pentru existența omului după naștere. El a provocat renașterea omului și îi permite să trăiască cu perseverență fiecare rol. Datorită puterii Lui și forței Sale vitale de nestins, omul a trăit generație după generație, de-a lungul cărora puterea vieții lui Dumnezeu a fost stâlpul existenței omului și pentru care Dumnezeu a plătit un preț pe care niciun alt om obișnuit nu l-a mai plătit. Forța vieții lui Dumnezeu poate triumfa în fața oricărei puteri, mai mult decât atât, depășește orice putere. Viața Lui este veșnică, puterea Lui este extraordinară, iar forța vieții Lui nu poate fi întrecută ușor de nicio ființă creată sau forță inamică. Forța vieții lui Dumnezeu există și emană strălucirea sa uimitoare, indiferent de timp sau loc. Cerul și pământul pot suferi mari schimbări, dar viața lui Dumnezeu este veșnic aceeași. Toate lucrurile sunt trecătoare, dar viața lui Dumnezeu încă rămâne, deoarece Dumnezeu este sursa existenței tuturor lucrurilor și baza existenței lor. Viața omului provine de la Dumnezeu, existența cerului se datorează lui Dumnezeu, iar existența pământului apare din puterea vieții lui Dumnezeu. Niciun obiect însuflețit nu poate depăși suveranitatea lui Dumnezeu și nimic viu nu poate să se desprindă de sub sfera autorității lui Dumnezeu. Astfel, indiferent cine sunt, toți oamenii trebuie să se supună stăpânirii lui Dumnezeu, toată lumea trebuie să trăiască sub porunca lui Dumnezeu și nimeni nu poate să scape de sub controlul Lui.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Doar Hristos din zilele de pe urmă îi poate oferi omului calea vieții veșnice”

Încă de când le-a creat Dumnezeu, pe baza legilor pe care le-a stabilit, toate lucrurile au fost funcționale și s-au dezvoltat cu regularitate. Sub privirea Lui, sub conducerea Sa, toate lucrurile s-au dezvoltat cu regularitate, alături de supraviețuirea umană. Nimic nu poate schimba aceste legi și nimic nu le poate distruge. Datorită domniei lui Dumnezeu, toate ființele se pot înmulți și datorită domniei si gestionării Lui, toate ființele pot supraviețui. Cu alte cuvinte, sub domnia lui Dumnezeu, toate ființele se nasc, se dezvoltă, dispar și se reîntrupează în mod sistematic. Când vine primăvara, burnița aduce un sentiment primăvăratic și umezește pământul. Solul începe să se dezghețe și iarba își croiește drum prin sol și începe să încolțească, pe când copacii se înverzesc treptat. Toate aceste forme de viață aduc o vitalitate proaspătă pământului. Aceasta este scena în care se nasc și se dezvoltă toate ființele. Tot felul de animale ies și ele din vizuinile lor ca să simtă căldura de primăvară și să înceapă un nou an. Toate ființele se tolănesc la soare în timpul verii și se bucură de căldura adusă de anotimp. Toate cresc repede; copacii, iarba și toate tipurile de plante cresc foarte repede, apoi înfloresc și dau roade. Toate ființele sunt foarte ocupate în timpul verii, inclusiv oamenii. Toamna, ploile aduc răcoarea autumnală, iar toate tipurile de ființe vii încep să simtă că sosește vremea recoltei. Toate ființele dau roade, iar oamenii, de asemenea, datorită producției acestor ființe, încep să recolteze tot felul de lucruri pentru a pregăti hrana pentru iarnă. Iarna, toate ființele încep, treptat, să se odihnească în frig, să stea liniștite, iar oamenii iau și ei o pauză în acest anotimp. Aceste tranziții de la primăvară la vară, la toamnă și la iarnă – toate aceste schimbări apar în conformitate cu legile stabilite de Dumnezeu. El conduce toate lucrurile și oamenii folosind aceste legi și a stabilit pentru omenire un bogat și colorat mod de viață, pregătind un mediu de supraviețuire care are temperaturi și anotimpuri diferite. În cadrul acestor medii sistematice pentru supraviețuire, oamenii pot, de asemenea, să supraviețuiască și să se înmulțească într-un mod ordonat. Oamenii nu pot schimba aceste legi și nicio persoană sau ființă nu le poate încălca. Deși au avut loc nenumărate modificări – mările au devenit câmpuri, în timp ce câmpurile au devenit mări – aceste legi continuă să existe. Ele există pentru că Dumnezeu există. Asta datorită domniei lui Dumnezeu și a gestionării Lui. Cu acest tip de mediu ordonat și mare, viața oamenilor merge înainte în cadrul acestor legi si reguli. Aceste legi au cultivat generație după generație de oameni și generație după generație de oameni au supraviețuit în cadrul acestor legi. Oamenii s-au bucurat de acest mediu ordonat pentru supravietuire, precum și de toate lucrurile create de Dumnezeu pentru generație după generație de oameni. Chiar dacă oamenii simt că aceste tipuri de legi sunt inerente, chiar dacă ei le dezaprobă în totalitate și chiar dacă nu simt că Dumnezeu orchestrează aceste legi, că El conduce peste aceste legi, orice ar fi, Dumnezeu este mereu angajat în această lucrare neschimbătoare. Scopul Lui în această lucrare neschimbătoare este supraviețuirea omenirii, astfel încât oamenii să poată dăinui.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul IX”

Dumnezeu controlează regulile ce guvernează modul de operare al tuturor lucrurilor; El controlează regulile ce guvernează supraviețuirea tuturor lucrurilor; tot El controlează toate lucrurile și le stabilește astfel încât să se întărească unul pe altul și totodată să depindă unul de altul, astfel ca ele să nu piară sau să dispară. Doar în acest fel omenirea poate continua să existe; doar în acest fel poate trăi sub îndrumarea lui Dumnezeu în asemenea mediu. Dumnezeu este stăpânul acestor reguli de operare și nimeni nu poate interveni, nici nu le poate schimba. Doar Dumnezeu Însuși știe aceste reguli și doar El Însuși le gestionează. Când vor înmuguri copacii, când o să plouă; câtă apă și câte substanțe nutritive va da pământul plantelor; în ce anotimp cad frunzele, în ce anotimp copacii au fructe, câtă energie va da soarele copacilor, ce vor expira copacii după ce au fost hrăniți de lumina soarelui – toate aceste lucruri au fost predeterminate de către Dumnezeu, când a creat toate lucrurile, drept legi pe care nimeni nu le poate încălca. Lucrurile create de Dumnezeu, fie ele vii, fie, după părerea oamenilor, fără viață, sunt în mâinile lui Dumnezeu, unde le controlează și cârmuiește asupra lor. Nimeni nu poate schimba sau încălca aceste reguli. Altfel spus, când Dumnezeu a creat toate lucrurile, El a prestabilit că, fără pământ, copacul nu și-ar putea înfige rădăcinile, înmuguri și crește; că, dacă pământul nu ar avea copaci, atunci s-ar usca; iar copacul ar trebui să devină casa păsărilor cântătoare, un loc unde să se poată adăposti de vânt. Poate un copac să trăiască fără lumina soarelui? (Nu.) Nici nu ar putea trăi doar cu pământul. Toate aceste lucruri sunt pentru omenire, pentru supraviețuirea acesteia. Omul primește aer proaspăt de la copac și trăiește pe pământul protejat de acesta. Omul nu poate trăi fără lumina soarelui sau fără diferitele ființe vii. Chiar dacă aceste relații sunt complexe, trebuie să-ți amintești că Dumnezeu a creat regulile care guvernează toate lucrurile astfel încât ele să se poată întări unul pe altul, să depindă unul de altul și să existe laolaltă. Cu alte cuvinte, fiecare lucru pe care El l-a creat are valoare și semnificație. Dacă Dumnezeu ar fi creat ceva fără semnificație, Dumnezeu l-ar lăsa să dispară. Aceasta este una dintre metodele pe care El le folosește pentru aprovizionarea tuturor lucrurilor.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul VII”

„Dumnezeu aprovizionează toate lucrurile” este o propoziție cu un înțeles foarte larg și o aplicabilitate foarte largă. Dumnezeu nu doar îi aprovizionează pe oameni cu mâncarea și băutura de zi cu zi; El aprovizionează omenirea cu tot ceea ce are nevoie, inclusiv tot ceea ce oamenii pot vedea, dar și lucruri pe care nu le pot vedea. Dumnezeu sprijină, gestionează și conduce acest mediu de trai, care este esențial pentru omenire. Adică, indiferent de mediul de care omenirea are nevoie pentru fiecare anotimp, Dumnezeu l-a pregătit. Dumnezeu gestionează, de asemenea, tipul de aer sau temperatura, astfel încât să fie potrivite pentru existența umană. Aceste reguli care guvernează toate lucrurile nu au loc de la sine sau întâmplător; ele sunt rezultatul suveranității lui Dumnezeu și al faptelor Sale. Dumnezeu Însuși este sursa tuturor acestor reguli și sursa vieții tuturor lucrurilor. Indiferent dacă tu crezi sau nu acest lucru, indiferent dacă îl poți vedea sau nu, dacă îl înțelegi sau nu, rămâne un fapt dovedit și incontestabil.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul VII”

Care sunt condițiile de bază pentru aceste diferite moduri de viață omenești? Nu au nevoie de susținerea de bază a mediilor de supraviețuire? Cu alte cuvinte, dacă vânătorii și-ar pierde pădurile de la munte sau păsările și animalele, nu și-ar mai asigura traiul. Așadar, dacă oamenii care trăiesc din vânătoare și-ar pierde pădurile de la munte și nu ar mai avea păsările și animalele, dacă nu ar mai avea o sursă pentru traiul lor, atunci viitorul lor ar deveni nesigur. Ba chiar ar putea să dispară pur și simplu. Iar cei care își câștigă traiul din păstorit pe ce se bazează? Ei nu se bazează cu adevărat pe șeptelul lor, ci pe mediul în care supraviețuiește șeptelul lor – pășunile. Dacă nu ar exista acestea, unde ar paște animalele lor? Ce ar mânca vitele și oile? Fără animale, acești nomazi nu ar avea niciun trai. Fără o sursă pentru animalele lor, unde ar merge oamenii ca ei? Supraviețuirea continuă ar deveni foarte dificilă; ei nu ar avea niciun viitor. Fără surse de apă, râurile și lacurile ar seca. Toți acei pești care se bazează pe apă pentru a trăi ar mai exista? Acei pești nu ar mai exista. Ar mai supraviețui acei oameni care se bazează pe apă și pe pești pentru traiul lor? Dacă nu ar avea hrană, dacă nu ar avea sursa traiului lor, acei oameni nu ar mai putea supraviețui. Cu alte cuvinte, dacă există o problemă cu traiul sau cu supraviețuirea lor, acele rase nu ar mai continua și ar dispărea, ar fi șterse de fața pământului. Iar dacă cei care își asigură traiul făcând agricultură și-ar pierde pământul, dacă nu ar putea planta nimic și nu și-ar lua hrana din diferite plante, care ar fi rezultatul? Fără hrană, nu ar muri oamenii de foame? Dacă oamenii ar muri de foame, acel gen de oameni nu ar fi distrus? Așadar, acesta este scopul lui Dumnezeu în conservarea diferitelor medii. Dumnezeu are doar un singur scop în conservarea diferitelor medii și ecosisteme, în păstrarea diferitelor viețuitoare în cadrul fiecărui mediu – acela de a hrăni toate tipurile de oameni, de a da viață oamenilor în diferite medii geografice.

Dacă toate lucrurile creației și-ar pierde propriile lor legi, ele nu ar mai exista; dacă legile tuturor lucrurilor s-ar pierde, atunci lucrurile vii dintre toate ființele nu ar mai putea continua. Oamenii și-ar pierde și ei mediile de supraviețuire pe care se bazează. Dacă oamenii ar pierde toate acestea, nu ar mai putea să trăiască și să se înmulțească generație după generație. Motivul pentru care oamenii au supraviețuit până acum este că Dumnezeu le-a oferit toate lucrurile creației care să-i hrănească, să alimenteze omenirea în diferite feluri. Ei au supraviețuit până acum, până în ziua de azi, doar pentru că Dumnezeu hrănește omenirea în diferite feluri. Cu acest tip de mediu stabilit pentru supraviețuire care este favorabil și sistematic, toți oamenii de pe pământ, toate rasele pot supraviețui în cadrul propriilor sfere prestabilite. Nimeni nu poate trece dincolo de aceste sfere sau limite deoarece ele au fost trasate de Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul IX”

Dumnezeu a creat această lume și a adus în ea omul, o ființă căreia El i-a dăruit viață. La rândul său, omul a ajuns să aibă părinți și rude și nu a mai fost singur. Încă de când omul a zărit prima oară această lume materială, a fost menit să existe sub orânduirea lui Dumnezeu. Suflarea vieții de la Dumnezeu este cea care susține fiecare ființă vie pe parcursul maturizării sale. În acest proces, nimeni nu crede că omul trăiește și crește sub îngrijirea lui Dumnezeu. Mai degrabă, consideră că omul crește sub dragostea și grija părinților săi și că această creștere a sa este guvernată de instinctul de supraviețuire. Acest lucru e cauzat de faptul că omul nu știe cine i-a dăruit viața sau de unde a venit aceasta și cu atât mai puțin cum poate instinctul vieții să creeze miracole. Omul știe doar că hrana este fundamentul continuării vieții, că perseverența este sursa existenței vieții și că încrederea în mintea lui este bogăția supraviețuirii lui. Omul nu simte harul și măsurile lui Dumnezeu. Apoi, omul își irosește viața oferită lui de Dumnezeu… Niciun om asupra căruia Dumnezeu veghează zi și noapte nu ia inițiativa de a I se închina. Dumnezeu continuă să lucreze, așa cum a stabilit asupra omului, de la care El nu are nicio așteptare. El face acest lucru în speranța că, într-o zi, omul se va trezi din visul lui și va înțelege brusc valoarea și scopul vieții, va înțelege prețul la care Dumnezeu i-a dat omului totul și va ști cu câtă ardoare îl așteaptă Dumnezeu pe om să se reîntoarcă la El. Nimeni nu s-a gândit vreodată la secretele originii și continuării vieții omului. Și totuși, doar Dumnezeu, care înțelege toate acestea, îndură în tăcere durerea și loviturile din partea omului, cel care a primit totul de la Dumnezeu, dar nu este recunoscător. Omul ia ca pe ceva normal tot ceea ce viața îi aduce și „drept dovadă”, Dumnezeu este trădat, uitat și alungat de către om. Este planul lui Dumnezeu chiar atât de important? Este omul, ființa care a venit din mâinile lui Dumnezeu, chiar atât de important? Planul lui Dumnezeu este de o importanță absolută; cu toate acestea, ființa creată de mâinile lui Dumnezeu există pentru planul Lui. Drept urmare, Dumnezeu nu poate să-Și risipească planul din ură față de această omenire. De dragul planului Lui și al suflării Sale, Dumnezeu îndură tot chinul, nu pentru trupul omului, ci pentru viața omului. El nu Își dorește să recupereze trupul omului, ci viața pe care i-a insuflat-o. Acesta este planul Lui.

Toți cei care vin pe această lume trebuie să experimenteze viața și moartea, iar mulți au experimentat ciclul morții și al renașterii. Cei care trăiesc vor muri în curând, iar cei morți se vor reîntoarce în curând. Toate acestea reprezintă cursul vieții rânduite de Dumnezeu pentru fiecare ființă. Totuși, acest curs și ciclu sunt adevărul pe care Dumnezeu Își dorește ca omul să-l vadă, și anume că viața dăruită omului de către Dumnezeu este infinită și neîngrădită de trup, timp sau spațiu. Acesta este misterul vieții dăruite omului de către Dumnezeu și dovada că viața a venit de la El. Deși mulți ar putea să nu creadă că viața a venit de la Dumnezeu, omul se bucură inevitabil de tot ceea ce a venit de la Dumnezeu, fie că crede în El sau Îi neagă existența. Dacă Dumnezeu se va răzgândi într-o zi și va dori să revendice tot ceea ce există pe lume și să ia înapoi viața pe care El a dat-o, atunci nimic nu va mai exista. Dumnezeu Își folosește viața pentru a alimenta toate lucrurile, atât pe cele vii, cât și pe cele fără viață, aducându-le pe toate la o bună rânduială, în virtutea puterii și autorității Lui. Acesta este un adevăr pe care nimeni nu îl poate concepe sau înțelege cu ușurință, iar aceste adevăruri de neînțeles reprezintă însăși manifestarea și testamentul forței vieții lui Dumnezeu. Acum permite-Mi să îți spun un secret: Măreția și puterea vieții lui Dumnezeu nu pot fi aprofundate de nicio ființă. Așa este acum, așa a fost în trecut și așa va rămâne în timpul ce va veni. Al doilea secret pe care am să-l împărtășesc este acesta: sursa vieții vine de la Dumnezeu, pentru toată creația, indiferent de diferențele de formă sau structură. Indiferent de ce tip de ființă ești, nu te poți mișca împotriva căii vieții pe care Dumnezeu a stabilit-o. În orice caz, tot ceea ce Îmi doresc de la oameni este să înțeleagă că fără grija, paza și măsurile lui Dumnezeu, omul nu poate primi tot ceea ce i-a fost hărăzit să primească, indiferent cât de mari sunt efortul sau strădania lui. Fără alimentarea cu viață de la Dumnezeu, omul își pierde sensul valorii vieții, precum și sensul scopului vieții. Cum poate Dumnezeu să îi permită unui om care irosește valoarea vieții Lui să fie atât de lipsit de griji? Pe de altă parte, nu uita că Dumnezeu este sursa vieții tale. Dacă omul nu reușește să prețuiască tot ceea ce i-a dăruit Dumnezeu, nu numai că Dumnezeu îi va lua înapoi tot ceea ce a fost dăruit, dar mai mult decât atât, omul va plăti dublu pentru a remedia lucrurile pentru tot ceea ce a cheltuit Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Dumnezeu este sursa vieții omului”

Lucrarea de gestionare a lui Dumnezeu a început la crearea lumii, iar omul este în centrul acestei lucrări. Crearea de către Dumnezeu a tuturor lucrurilor, se poate spune că este de dragul omului. Deoarece lucrarea gestionării Sale se întinde pe parcursul a mii de ani și nu se desfășoară în doar câteva minute sau secunde, ori într-o clipire, sau pe parcursul unui an sau doi, El a trebuit să creeze mai multe lucruri necesare supraviețuirii omului, cum ar fi soarele, luna, tot felul de creaturi vii, hrană și un mediu de viață pentru omenire. Acesta a fost începutul gestionării lui Dumnezeu.

După aceea, Dumnezeu a predat omenirea Satanei, omul a trăit sub sfera Satanei și acest lucru a dus treptat la lucrarea lui Dumnezeu din prima epocă: povestea Epocii Legii… De-a lungul multor mii de ani din Epoca Legii, omenirea s-a obișnuit cu îndrumarea Epocii Legii și a început să o trateze cu superficialitate și a renunțat treptat la grija lui Dumnezeu. Și astfel, în același timp cu respectarea legii, ei s-au închinat la idoli și au comis fapte rele. Ei erau fără protecția lui Iahve și doar își trăiau viața înaintea altarului din templu. De fapt, lucrarea lui Dumnezeu i-a părăsit cu mult timp în urmă și chiar dacă israeliții au rămas încă atașați de lege și au rostit numele lui Iahve și chiar au crezut cu mândrie că numai ei erau poporul lui Iahve și aleșii Acestuia, gloria lui Dumnezeu i-a părăsit în liniște …

Când Dumnezeu face lucrarea Lui, El pleacă întotdeauna în liniște dintr-un loc, în timp ce Își duce ușor la bun sfârșit noua lucrare pe care o începe într-un alt loc. Acest lucru pare incredibil pentru oamenii care sunt amorțiți. Oamenii au prețuit întotdeauna lucrurile vechi și au privit lucrurile noi, nefamiliare, cu vrăjmășie sau le-au văzut ca pe o provocare. Și astfel, indiferent de ce lucrare nouă face Dumnezeu, de la început până la sfârșit, omul este ultimul dintre toți care află despre ea.

Așa cum s-a întâmplat întotdeauna, după lucrarea lui Iahve din Epoca Legii, Dumnezeu Și-a început noua lucrare a celei de-a doua etape: asumarea trupului – întruparea ca om timp de zece, douăzeci de ani – vorbirea și lucrarea Sa printre credincioși. Cu toate acestea, nimeni nu știa, și numai un număr mic de oameni au recunoscut că El a fost Dumnezeu devenit trup după ce Domnul Isus a fost răstignit și înviat. […] De îndată ce a fost terminată a doua etapă a lucrării lui Dumnezeu – după răstignire – lucrarea lui Dumnezeu de recuperare a omului din păcat (adică, recuperarea omului din mâinile Satanei) a fost realizată. Așa că, din acel moment, omenirea trebuia doar să-L accepte pe Domnul Isus ca Mântuitor pentru ca păcatele ei să fie iertate. Oficial vorbind, păcatele omului nu mai erau o barieră pentru a-și atinge mântuirea și a veni înaintea lui Dumnezeu, și nu mai erau pârghiile prin care Satana acuza omul. Asta pentru că Dumnezeu Însuși a făcut o lucrare reală, a luat înfățișarea și anticiparea unui trup păcătos, iar Dumnezeu Însuși a fost jertfa pentru păcat. În felul acesta, omul a coborât de pe cruce, fiind răscumpărat și mântuit datorită trupului lui Dumnezeu, asemănarea cu acest trup păcătos. Astfel, după ce a fost luat captiv de Satana, omul s-a apropriat cu un pas de a accepta mântuirea înaintea lui Dumnezeu. Bineînțeles, această etapă de lucru a fost gestionarea lui Dumnezeu, care a fost cu un pas înainte de Epoca Legii și de un nivel mai profund decât Epoca Legii.

Aceasta este gestionarea lui Dumnezeu: să dea omenirea Satanei – o omenire care nu știe ce este Dumnezeu, ce este Creatorul, cum să se închine lui Dumnezeu și de ce este necesar să se supună lui Dumnezeu – și să dea frâu liber corupției Satanei. Pas cu pas, Dumnezeu recuperează apoi omul din mâinile Satanei, până când omul se închină pe deplin lui Dumnezeu și îl respinge pe Satana. Aceasta este gestionarea lui Dumnezeu. Toate acestea sună ca o poveste mitică; și pare uimitor. Oamenii simt că este ca o poveste mitică, și asta pentru că nu au nicio bănuială despre cât de multe s-au petrecut cu omul în ultimele câteva mii de ani, cu atât mai puțin știu câte povestiri au existat în întinderea acestui univers. Mai mult decât atât, asta pentru că ei nu pot aprecia lumea mai surprinzătoare și mai înfricoșătoare care există dincolo de lumea materială, dar pe care ochii lor muritori îi împiedică să o vadă. Pare de neînțeles pentru om, și asta pentru că omul nu înțelege semnificația mântuirii omenirii de către Dumnezeu și semnificația lucrării de gestionare a lui Dumnezeu, și nu înțelege cum vrea Dumnezeu, în cele din urmă, să fie omenirea. Este o omenire asemănătoare cu Adam și Eva, necoruptă de Satana? Nu! Gestionarea lui Dumnezeu este pentru a câștiga un grup de oameni care se închină lui Dumnezeu și se supun Lui. Această omenire a fost coruptă de Satana, dar nu mai vede pe Satana ca fiind tatăl ei; ea recunoaște chipul urât al Satanei și îl respinge și vine înaintea lui Dumnezeu pentru a accepta judecata și mustrarea Sa. Ea știe ce este urât și cum contrastează cu ceea ce este sfânt și recunoaște măreția lui Dumnezeu și răul Satanei. O astfel de omenire nu va mai lucra pentru Satana, nici nu se va închina Satanei, nici nu va proslăvi pe Satana. Asta pentru că sunt un grup de oameni care au fost cu adevărat câștigați de Dumnezeu. Aceasta este semnificația gestionării omenirii de către Dumnezeu. În timpul lucrării de gestionare a lui Dumnezeu din prezent, omenirea este obiectul corupției Satanei și, în același timp, este obiectul mântuirii lui Dumnezeu, precum și produsul pentru care se luptă Dumnezeu și Satana. În același timp cu efectuarea lucrării Sale, Dumnezeu recuperează treptat omul din mâinile Satanei și, astfel, omul se apropie tot mai mult de Dumnezeu …

Apoi a venit Epoca Împărăției, care este o etapă mai practică de lucru și, totuși, este și cea mai dificilă de acceptat pentru om. Asta se datorează faptului că, cu cât omul se apropie mai mult de Dumnezeu, cu atât mai mult toiagul lui Dumnezeu se apropie de om, și cu atât mai clar fața lui Dumnezeu apare înaintea omului. După răscumpărarea omenirii, omul se întoarce oficial în sânul lui Dumnezeu. Omul a crezut că acum era timpul să se bucure, totuși el este supus unui asalt total frontal din partea lui Dumnezeu, pe care nimeni nu l-a prevăzut: așa cum se pare, este vorba despre un botez de care poporul lui Dumnezeu trebuie să „se bucure”. Sub o astfel de îngrijire, oamenii nu au de ales decât să se oprească și să se gândească la ei înșiși: eu sunt mielul, pierdut de mulți ani, pentru care Dumnezeu a cheltuit atât de mult ca să-l răscumpăre, atunci de ce mă tratează Dumnezeu așa? Este felul lui Dumnezeu de a râde de mine și de a mă demasca?… După ce ani la rând au trecut, omul a devenit bătut de vreme, trăind greutăți de rafinare și mustrare. Deși omul și-a pierdut „gloria” și „romantismul” vremurilor trecute, a ajuns în mod inconștient să înțeleagă principiile comportamentului uman și a ajuns să aprecieze anii de devotament ai lui Dumnezeu pentru mântuirea omenirii. Omul începe încet să-și deteste propria barbarie. El începe să urască cât de sălbatic este, și toate neînțelegerile față de Dumnezeu și cererile lipsite de logică pe care le-a făcut către El. Timpul nu poate fi dat înapoi; evenimentele trecute devin amintirile regretabile ale omului, iar cuvintele și dragostea lui Dumnezeu devin forța motrice a noii vieți a omului. Rănile omului se vindecă pe zi ce trece, îi revine puterea, se ridică și se uită la fața Celui Atotputernic … doar pentru a descoperi că El a fost mereu lângă mine și că zâmbetul și înfățișarea Lui sunt încă atât de tulburătoare. Inima Lui încă se mai preocupă de omenirea pe care El a creat-o și mâinile Sale sunt încă la fel de calde și de puternice așa cum erau la început. Este ca și cum omul s-ar fi întors în Grădina Edenului, dar de data aceasta omul nu se mai lasă ademenit de șarpe, nu se mai îndepărtează de fața lui Iahve. Omul îngenunchează înaintea lui Dumnezeu, privește fața zâmbitoare a lui Dumnezeu și oferă sacrificiul său cel mai prețios – O! Doamne, Dumnezeul meu!

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Anexă 3: Omul poate fi salvat numai în mijlocul gestionării lui Dumnezeu”

Încă de la existența gestionării lui Dumnezeu, El a fost întotdeauna dedicat pe deplin îndeplinirii lucrării Sale. În ciuda ascunderii persoanei Sale față de ei, El a fost întotdeauna alături de om, lucrând asupra sa, exprimându-Și firea, călăuzind întreaga omenire cu esența Sa și făcându-Și lucrarea asupra fiecărei persoane prin puterea, înțelepciunea și autoritatea Sa, astfel dând naștere Epocii Legii, Epocii Harului și acum, Epocii Împărăției. Deși Dumnezeu Își ascunde persoana față de om, firea Sa, ființa, posesiunile Sale și voia Sa față de omenire sunt dezvăluite fără rezerve pentru ca omul să le vadă și să le experimenteze. Cu alte cuvinte, deși ființele umane nu Îl pot vedea sau atinge, firea și esența lui Dumnezeu cu care omenirea a fost în contact sunt absolut expresii ale lui Dumnezeu Însuși. Nu este acesta adevărul? Indiferent prin ce metodă sau din ce unghi Își face lucrarea, El întotdeauna tratează oamenii cu adevărata Sa identitate, făcând și spunând ceea ce trebuie. Indiferent din ce postură vorbește Dumnezeu – ar putea să se afle în al treilea Cer sau să fie în trup sau chiar ca o persoană obișnuită – întotdeauna îi vorbește omului cu toată inima și toată mintea, fără înșelăciune sau ascunziș. Când Își îndeplinește lucrarea, Dumnezeu Își exprimă cuvântul și firea și exprimă ceea ce are și ce este, fără absolut nicio rezervă. El călăuzește omenirea cu viața Sa, ființa și posesiunile Sale.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși I”

Au trecut câteva mii de ani, iar omenirea încă se bucură de lumina și aerul oferite de către Dumnezeu, încă mai inspiră suflarea expirată de Dumnezeu Însuși, încă se mai bucură de păsările, florile, peștii și insectele create de către Dumnezeu și se bucură de toate lucrurile puse la dispoziție de către Dumnezeu; ziua și noaptea încă se mai înlocuiesc constant una pe cealaltă; cele patru anotimpuri alternează ca de obicei; gâștele care zboară în cer pleacă iarna aceasta și tot se întorc primăvara următoare; peștii din apă nu părăsesc niciodată râurile și lacurile – casa lor; cicadele de pe pământ cântă din toată inima în zilele de vară; greierii din iarbă fredonează încetișor în ritm cu vântul pe timp de toamnă; gâștele se adună în stoluri, în timp ce vulturii rămân solitari; haitele de lei se susțin prin vânătoare; elanii nu se abat de la iarbă și flori… Fiecare specie de ființă vie dintre toate lucrurile pleacă și revine și apoi pleacă din nou, un milion de schimbări survenind cât ai clipi din ochi – dar ceea ce nu se schimbă sunt instinctele lor și legile supraviețuirii. Ele trăiesc prin aprovizionarea și hrănirea lui Dumnezeu și nimeni nu le poate modifica instinctele, nici nu le poate cineva prejudicia regulile de supraviețuire. Cu toate că omenirea, care trăiește între toate lucrurile, a fost stricată și înșelată de către Satana, omul tot nu poate renunța la apa făcută de Dumnezeu, la aerul făcut de Dumnezeu și la toate lucrurile făcute de Dumnezeu, iar omul încă trăiește și se înmulțește în spațiul creat de către Dumnezeu. Instinctele omenirii nu s-au schimbat. Omul încă se bazează pe ochii săi ca să vadă, pe urechile sale ca să audă, pe creierul său ca să gândească, pe inima lui ca să înțeleagă, pe picioarele lui ca să meargă, pe mâinile lui ca să lucreze și așa mai departe; toate instinctele pe care Dumnezeu le-a oferit omului pentru ca acesta să poată accepta aprovizionarea lui Dumnezeu rămân nealterate, facultățile prin care omul cooperează cu Dumnezeu nu s-au schimbat, facultatea omenirii de a-și face datoria de ființă creată nu s-a schimbat, nevoile spirituale ale omenirii nu s-au schimbat, dorința omenirii de a-și găsi originile nu s-a schimbat, dorința arzătoare a omenirii de a fi mântuită de către Creator nu s-a schimbat. Acestea sunt circumstanțele actuale ale omenirii, care trăiește sub autoritatea lui Dumnezeu și care a îndurat distrugerea sângeroasă pusă la cale de Satana. Cu toate că omenirea a fost supusă oprimării Satanei și nu mai sunt Adam și Eva de la începutul creației, fiind, în schimb, plină de lucruri în antiteză cu Dumnezeu, cum ar fi cunoașterea, imaginația, noțiunile și așa mai departe, și plină de fire coruptă satanică, în ochii lui Dumnezeu, omenirea este încă aceeași omenire pe care a creat-o El. Omenirea încă este condusă și orchestrată de către Dumnezeu și încă trăiește în cursul stabilit de către Dumnezeu, așa că, în ochii lui Dumnezeu, omenirea, care a fost coruptă de către Satana, este pur și simplu acoperită de mâzgă, cu o burtă care scoate zgomote, cu reacții care sunt ușor întârziate, o memorie care nu este la fel de bună pe cât era înainte și cu o vârstă puțin mai avansată – dar toate funcțiile și instinctele omului sunt complet neafectate. Aceasta este omenirea pe care Dumnezeu intenționează să o mântuiască. Această omenire nu trebuie decât să audă chemarea Creatorului și să audă vocea Creatorului, iar ea se va ridica și se va grăbi să localizeze sursa acestei voci. Această omenire nu trebuie decât să vadă chipul Creatorului, iar ea va deveni nepăsătoare la toate celelalte și va abandona totul pentru a I se dedica lui Dumnezeu și va renunța chiar la viața sa pentru El. Când inima omenirii înțelege cuvintele sincere ale Creatorului, omenirea îl va respinge pe Satana și va veni de partea Creatorului; când omenirea și-a spălat complet mizeria de pe trup și a primit încă o dată hrana și alimentația Creatorului, atunci memoria omenirii va fi restaurată, și, în acest moment, omenirea se va fi întors cu adevărat sub stăpânirea Creatorului.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul I”