Căile prin care atotputernicia și înțelepciunea lui Dumnezeu sunt revelate în primul rând

septembrie 19, 2019

Cuvinte relevante ale lui Dumnezeu:

De când a început creația tuturor lucrurilor, puterea lui Dumnezeu a început să fie exprimată și a început să fie dezvăluită, pentru că Dumnezeu a folosit cuvinte pentru a crea toate lucrurile. Indiferent de modul în care El le-a creat, indiferent de motivul pentru care El le-a creat, toate lucrurile au fost create și au fost de neclintit și au existat datorită cuvintelor lui Dumnezeu, iar aceasta este autoritatea unică a Creatorului. Înainte ca omenirea să apară pe lume, Creatorul Și-a folosit puterea și autoritatea pentru a crea toate lucrurile pentru omenire și a utilizat metodele Sale unice pentru a pregăti un mediu înconjurător potrivit pentru aceasta. Tot ceea ce a făcut a fost o pregătire pentru omenirea care avea să primească în curând suflarea Lui. Adică, înainte ca umanitatea să fie creată, autoritatea lui Dumnezeu s-a manifestat în toate viețuitoarele diferite de umanitate, în lucruri mărețe precum cerurile, luminătorii, mările și pământul și în cele mici precum animalele și păsările, ca și în tot soiul de insecte și microorganisme, incluzând diferite bacterii invizibile cu ochiul liber. Fiecăruia i-a fost dată viața de către Creator și fiecare a proliferat datorită cuvintelor Creatorului și fiecare a trăit sub stăpânirea Creatorului datorită cuvintelor Creatorului. Chiar dacă nu au primit suflarea Creatorului, totuși au manifestat viața și vitalitatea dată lor de Creator prin diferitele lor forme și structuri; chiar dacă nu au primit abilitatea de a vorbi dată omenirii de către Creator, fiecare a primit un mod de a-și exprima viața ce le-a fost dăruită de Creator și care diferă de limbajul omului. Autoritatea Creatorului nu a dat numai vitalitatea vieții unor obiecte materiale ce par statice pentru ca ele să nu dispară niciodată dar, mai mult decât atât, a dat fiecărei ființe vii instinctul de a se reproduce și înmulți, astfel ca ele să nu piară și astfel, generație după generație, să transmită mai departe legile și principiile supraviețuirii cu care le-a înzestrat Creatorul. Maniera în care Creatorul Își exercită autoritatea nu aderă rigid la o perspectivă micro sau macro și nu este limitată la nicio formă; El poate să poruncească proceselor universului și să aibă stăpânire asupra vieții și morții tuturor lucrurilor și, mai mult decât atât, poate să manevreze toate lucrurile pentru ca acestea să Îl servească; El poate gestiona toate lucrările munților, râurilor și lacurilor și să conducă toate lucrurile din ele și, mai mult, poate să asigure tot ceea ce este necesar tuturor lucrurilor. Aceasta este manifestarea autorității unice a Creatorului între toate lucrurile pe lângă omenire. O asemenea manifestare nu este doar pentru o viață, nu va înceta sau odihni niciodată, nu poate fi modificată sau vătămată de nicio persoană sau lucru, nici nu poate fi sporită sau redusă de nicio persoană sau lucru – pentru că nimic nu poate înlocui identitatea Creatorului și, astfel, autoritatea Creatorului nu poate fi înlocuită de nicio ființă creată și este de neatins pentru orice ființă necreată.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul I”

Înainte ca omenirea să apară pe lume, cosmosul – toate planetele, toate stelele de pe cer – existau deja. La nivel macro, aceste corpuri cerești au orbitat cu regularitate, sub controlul lui Dumnezeu, de-a lungul întregii lor existențe, indiferent de câți ani a durat aceasta. Ce planetă merge încotro, la ce moment anume; ce planetă îndeplinește ce sarcină și când; ce planetă se învârtește în jurul cărei orbite și când dispare sau este înlocuită – toate aceste lucruri se derulează fără cea mai mică eroare. Toate pozițiile planetelor și distanțele dintre ele urmează tipare stricte, care pot fi descrise toate cu date exacte; căile pe care călătoresc, viteza și traiectoriile orbitelor lor, momentele la care se află în diferite poziții pot fi cuantificate cu precizie și descrise de legi speciale. Vreme de eoni, planetele au urmat aceste legi, neabătându-se vreodată măcar un pic. Nicio putere nu le poate schimba sau perturba orbitele sau tiparele pe care le urmează. Pentru că legile speciale care le guvernează mișcarea și datele exacte care le descriu sunt predestinate de autoritatea Creatorului, ele se supun singure acestor legi, sub suveranitatea și controlul Creatorului. La nivel macro, nu îi este greu omului să identifice unele tipare, unele date, cât și unele legi sau fenomene ciudate și inexplicabile. Cu toate că omenirea nu recunoaște că Dumnezeu există, nu acceptă faptul că totul a fost făcut de Creator și că Acesta stăpânește peste tot și, mai mult, nu recunoaște existența autorității Creatorului, oamenii de știință, astronomii și fizicienii descoperă din ce în ce mai mult că existența tuturor lucrurilor din univers și principiile și tiparele care le dictează mișcările sunt toate guvernate și controlate de o energie întunecată invizibilă și vastă. Acest fapt obligă omul să accepte și să recunoască faptul că există un Atotputernic în mijlocul acestor tipare de mișcare, care orchestrează totul. Puterea Lui este extraordinară și, deși nimeni nu Îi poate vedea adevăratul chip, El guvernează și controlează totul în orice moment. Niciun om sau nicio forță nu poate trece dincolo de suveranitatea Lui. Pus în fața acestui fapt, omul trebuie să recunoască faptul că legile care guvernează existența tuturor lucrurilor nu pot fi controlate de oameni, nu pot fi schimbate de nimeni și, în același timp, omul trebuie să admită că ființele umane nu pot înțelege pe deplin aceste legi. Și acestea nu apar în mod natural, ci sunt dictate de către un Domn și Stăpân. Acestea sunt toate expresii ale autorității lui Dumnezeu pe care omenirea le poate percepe la nivel macro.

La nivel micro, toți munții, râurile, lacurile, mările și întinderile de pământ pe care le vede omul pe pământ, toate anotimpurile pe care le trăiește, toate lucrurile care populează pământul, inclusiv plantele, animalele, microorganismele și ființele umane sunt supuse suveranității lui Dumnezeu și sunt controlate de către Dumnezeu. Sub suveranitatea și controlul lui Dumnezeu, toate lucrurile iau ființă sau dispar conform gândurilor Lui, toate viețile lor sunt guvernate de anumite legi și ei cresc și se înmulțesc conform acestora. Nicio ființă umană sau lucru nu este deasupra acestor legi. De ce? Singurul răspuns este – datorită autorității lui Dumnezeu. Sau, ca să reformulez, datorită gândurilor și cuvintelor lui Dumnezeu; pentru că Dumnezeu Însuși face totul. Adică, autoritatea lui Dumnezeu și mintea lui Dumnezeu sunt cele care dau naștere acestor legi; acestea se vor modifica și schimba în funcție de gândurile Lui, și toate aceste modificări și schimbări apar sau dispar pentru planul Lui.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul III”

După ce ați citit „Avraam va deveni cu siguranță o națiune mare și puternică, iar toate națiunile pământului vor fi binecuvântate în el” în Geneza 18:18, puteți simți autoritatea lui Dumnezeu? Puteți simți caracterul extraordinar al Creatorului? Puteți simți supremația Creatorului? Cuvintele lui Dumnezeu sunt sigure. Dumnezeu nu spune asemenea cuvinte datorită, sau ca reprezentare a încrederii Sale în succes; acestea sunt, în schimb, dovezi ale autorității cuvântărilor lui Dumnezeu și sunt o poruncă ce îndeplinește cuvintele lui Dumnezeu. Sunt două expresii la care ar trebui să fiți atenți aici. Când Dumnezeu spune „Avraam va deveni cu siguranță o națiune mare și puternică, iar toate națiunile pământului vor fi binecuvântate în el,” există vreun element de ambiguitate în aceste cuvinte? Există vreun element de îngrijorare? Există vreun element de frică? Deoarece datorită cuvintelor „sigur va” și „va fi” din cuvântările lui Dumnezeu, aceste elemente caracteristice omului și deseori arătate în el, nu au avut niciodată nicio relație cu Creatorul. Nimeni nu ar îndrăzni să folosească asemenea cuvinte când urează altora de bine, nimeni nu ar îndrăzni să binecuvânteze pe altcineva cu un popor măreț și puternic cu o asemenea certitudine sau să promită că toate popoarele pământului vor fi binecuvântate în el. Cu cât sunt mai sigure cuvintele lui Dumnezeu, cu atât mai mult ele dovedesc ceva – și care este acel ceva? Ele dovedesc că Dumnezeu are o asemenea autoritate, că autoritatea Lui poate îndeplini aceste lucruri și că îndeplinirea lor este inevitabilă. Dumnezeu a fost sigur în inima Sa, fără cea mai mică ezitare, de toate cu câte l-a binecuvântat pe Avraam. Mai mult decât atât, toate acestea vor fi împlinite în concordanță cu cuvintele Lui și nicio forță nu va putea să modifice, obstrucționeze, dăuneze sau să perturbe înfăptuirea acestora. Indiferent de ce s-a întâmplat, nimic nu a putut abroga sau influența împlinirea și înfăptuirea cuvintelor lui Dumnezeu. Aceasta este chiar puterea cuvintelor rostite de gura Creatorului și autoritatea Creatorului nu acceptă negarea omului! Citind aceste cuvinte, încă mai ai îndoieli? Aceste cuvinte au fost rostite din gura lui Dumnezeu, și în cuvintele lui Dumnezeu sunt putere, măreție și autoritate. O asemenea tărie și autoritate și inevitabilitatea realizării faptului sunt de neatins de orice ființă creată sau necreată și de nedepășit de orice ființă creată sau necreată. Numai Creatorul poate conversa cu omenirea cu un asemenea ton și intonație, și faptele au dovedit că promisiunile Lui nu sunt vorbe goale sau lăudăroșenii în van, ci expresia autorității unice care este de nedepășit de orice persoană, lucru sau obiect.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul I”

Să ne uităm la acest pasaj al Scripturii: „După ce a spus acestea, a strigat cu glas tare: «Lazăr, vino afară!» Mortul a ieșit cu picioarele.” Când Domnul Isus a făcut acest lucru, El a spus doar un singur lucru: „Lazăr, vino afară!” Lazăr a ieșit atunci din mormântul său – acest lucru a fost realizat datorită unei singure propoziții rostite de Domnul. În acest timp, Domnul Isus nu a ridicat un altar și nici nu îndeplinit alte acțiuni. El a spus un singur lucru. S-ar numi acest lucru o minune sau o poruncă? Sau a fost un fel de vrăjitorie? La suprafață, se pare că ar putea fi numit minune, și dacă vă uitați la acesta dintr-o perspectivă modernă, desigur că ați putea să-l numiți în continuare minune. Totuși, cu siguranță nu poate fi numit vrajă să chemi un suflet înapoi din morți, și cu siguranță nu este vorba de vrăjitorie. Este corect spus că această minune a fost cea mai normală, micuță demonstrație a autorității Creatorului. Asta este autoritatea și abilitatea lui Dumnezeu. Dumnezeu are autoritatea de a face o persoană să moară, ca sufletul său să-i părăsească trupul și să se întoarcă în Infern sau unde ar trebui să meargă. Momentul când moare cineva și locul unde merge după moarte – acestea sunt hotărâte de Dumnezeu. El poate face acest lucru oriunde și oricând. El nu este limitat de oameni, evenimente, obiecte, spațiu sau loc. Dacă vrea să o facă, o poate face, deoarece toate lucrurile și ființele vii sunt sub stăpânirea Sa și toate lucrurile trăiesc și mor prin cuvântul Său, prin autoritatea Sa. El poate învia un om mort – asta este, de asemenea, ceva ce poate face oriunde, oricând. Asta este autoritatea pe care doar Creatorul o are.

Când Domnul Isus l-a adus pe Lazăr înapoi din morți, scopul Său a fost de a oferi dovezi pentru oameni și pentru Satana și pentru a-i înștiința pe oameni și pe Satana că tot ceea ce are omenirea, viața și moartea oamenilor sunt hotărâte de Dumnezeu și că, deși El devenise trup, ca întotdeauna, El a rămas la comanda lumii fizice care poate fi și văzută, precum și a lumii spirituale pe care oamenii nu o pot vedea. Asta pentru a le spune oamenilor și Satanei că tot ceea ce omenirea are nu este sub stăpânirea Satanei. Asta a fost o demonstrație și o dezvăluire a autorității lui Dumnezeu și a fost și un mod prin care El să trimită un mesaj tuturor lucrurilor cum că viața și moartea omenirii sunt în mâinile lui Dumnezeu. Învierea lui Lazăr de către Domnul Isus – acest tip de abordare a fost una dintre căile prin care Creatorul a învățat și a instruit omenirea. A fost o acțiune concretă în care El Și-a folosit abilitatea și autoritatea pentru a instrui omenirea și a se îngriji de oameni. A fost o modalitate fără cuvinte prin care Creatorul a permis omenirii să vadă adevărul faptului că El este la comanda tuturor lucrurilor. A fost modalitatea prin care El să spună omenirii prin acțiuni practice că nu există mântuire decât prin El. Acest fel de mod tăcut al Lui de a instrui omenirea durează pentru totdeauna – este de neșters și a adus inimilor oamenilor un șoc și o iluminare care nu pot dispărea niciodată. Învierea lui Lazăr L-a slăvit pe Dumnezeu – aceasta are un impact profund asupra fiecăruia dintre discipolii lui Dumnezeu. Fixează ferm în fiecare persoană care înțelege profund acest eveniment, viziunea, înțelegerea faptului că doar Dumnezeu poate comanda viața și moartea omenirii. […]

Când Domnul Isus l-a adus înapoi din morți pe Lazăr, El a folosit o propoziție: „Lazăr, vino afară!” El nu a spus nimic în afară de asta – ce reprezintă aceste cuvinte? Acestea reprezintă faptul că Dumnezeu poate realiza orice prin cuvânt, chiar și învierea unui om mort. Când Dumnezeu a creat toate lucrurile, când El a creat lumea, El a făcut acest lucru prin cuvinte – porunci rostite, cuvinte cu autoritate și cât ai clipi lucrurile au fost create. Așa s-a realizat. Această singură propoziție rostită de Domnul Isus a fost precum cuvintele rostite de Dumnezeu când a creat cerul și pământul și toate lucrurile; conținea atât autoritatea, cât și abilitatea Creatorului în mod egal. Toate lucrurile au fost formate și au stat ferme datorită cuvintelor din gura lui Dumnezeu și, exact la fel, Lazăr a ieșit din mormântul său datorită cuvintelor din gura Domnului Isus. Aceasta a fost autoritatea lui Dumnezeu, demonstrată și realizată în trupul Său întrupat. Acest tip de autoritate și abilitate aparținea Creatorului și Fiului Omului prin care S-a realizat Creatorul. Asta este înțelegerea pe care Dumnezeu le-a predat-o oamenilor, aducându-l pe Lazăr înapoi din morți.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși III”

Ceea ce am spus trebuie luat în considerare, ce este luat în considerare trebuie finalizat, iar acest lucru nu poate fi schimbat de către nimeni; acest lucru este absolut. Indiferent dacă este vorba despre ce am spus în trecut sau ce voi spune în viitor, totul se va înfăptui, iar omenirea întreagă va vedea acest lucru. Acesta este principiul din spatele cuvintelor și lucrării Mele. […] Din tot ce are loc în univers, nu există nimic în care Eu să nu am ultimul cuvânt. Ce există și nu se află în mâinile Mele? Tot ce spun Eu se înfăptuiește, și cine dintre oameni Mă poate face să Mă răzgândesc? Poate fi legământul pe care l-am încheiat pe pământ? Nimic nu-Mi poate împiedica planul; sunt atotprezent în lucrarea Mea și în planul Meu de gestionare (planul mântuirii). Ce om poate să intervină? Nu am fost Eu Cel care a făcut personal aceste aranjamente? Faptul că am intrat în această situație astăzi nu deviază de la planul Meu sau de la ceea ce am prezis; totul a fost stabilit de Mine cu mult timp în urmă. Cine dintre voi poate să pătrundă planul Meu pentru acest pas? Poporul Meu va asculta de glasul Meu, iar fiecare dintre cei care Mă iubesc cu adevărat se vor întoarce înaintea tronului Meu.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers”, Capitolul 1

În Epoca Împărăției, Dumnezeu folosește cuvântul pentru a inaugura o nouă epocă, pentru a schimba metoda lucrării Sale și pentru a face lucrarea pentru întreaga epocă. Acesta este principiul prin care lucrează Dumnezeu în Epoca Cuvântului. El a devenit trup pentru a vorbi din diferite perspective, permițând omului să-L vadă cu adevărat pe Dumnezeu, care este Cuvântul care Se arată în trup, precum și înțelepciunea și natura Sa minunată. O astfel de lucrare este făcută pentru a atinge mai bine obiectivele de cucerire, desăvârșire și eliminare a omului. Acesta este adevăratul sens al folosirii cuvântului pentru a lucra în Epoca Cuvântului. Prin cuvânt, omul ajunge să cunoască lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu, esența omului și în ce trebuie să intre omul. Prin cuvânt, lucrarea pe care Dumnezeu dorește să o facă în Epoca Cuvântului este adusă, în întregime, la îndeplinire. Prin cuvânt, omul este descoperit, eliminat și încercat. Omul a văzut cuvântul, a auzit cuvântul și a devenit conștient de existența cuvântului. Ca rezultat, el crede în existența lui Dumnezeu, în atotputernicia și înțelepciunea lui Dumnezeu, precum și în iubirea lui Dumnezeu față de om și în dorința Lui de a-l mântui pe om. Deși cuvântul „cuvânt” este simplu și obișnuit, cuvântul din gura lui Dumnezeu Cel Întrupat zguduie întregul univers; transformă inima, noțiunile și vechea fire a omului și modul în care obișnuia să apară întreaga lume. De-a lungul veacurilor, numai Dumnezeu Cel de azi lucrează în acest fel și numai El vorbește astfel și vine pentru a-l mântui pe om astfel. Din acest moment înainte, omul trăiește sub îndrumarea cuvântului, păstorit și aprovizionat de cuvânt. Toată omenirea a ajuns să trăiască în lumea cuvântului, înăuntrul blestemelor și al binecuvântărilor cuvântului lui Dumnezeu și există și mai multe ființe omenești care au ajuns să trăiască sub judecata și mustrarea cuvântului. Aceste cuvinte și această lucrare sunt, toate, de dragul mântuirii omului, pentru împlinirea voinței lui Dumnezeu și pentru schimbarea înfățișării inițiale a lumii vechii creații. Dumnezeu a creat lumea prin cuvânt, îi conduce pe oamenii din tot universul prin cuvânt și, din nou, îi cucerește și îi mântuie prin cuvânt. În cele din urmă, El va folosi cuvântul pentru a pune capăt întregii lumi de demult. Numai atunci planul de gestionare (planul mântuirii) va fi complet încheiat.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Epoca Împărăției este Epoca Cuvântului”

În lucrarea din zilele de pe urmă, cuvântul este mai măreț decât manifestarea semnelor și minunilor, iar autoritatea cuvântului o depășește pe aceea a semnelor și minunilor. Cuvântul expune întreaga fire coruptă îngropată adânc în inima omului. Tu nu ai cum să o recunoști pe cont propriu. Când îți va fi dezvăluită înaintea ta prin cuvânt, tu, în mod firesc, vei veni să o descoperi; nu vei fi capabil să o negi și vei fi pe deplin convins. Nu este aceasta autoritatea cuvântului? Acesta este rezultatul obținut prin lucrarea cuvântului astăzi. Prin urmare, nu prin vindecarea bolii și alungarea demonilor poate omul fi pe deplin mântuit de păcatele sale și nici prin manifestarea semnelor și minunilor nu poate fi făcut complet întru totul. Autoritatea de a vindeca boala și de a alunga demoni îi dă doar har omului, dar trupul omului încă îi aparține Satanei, iar corupta fire satanică rămâne încă în interiorul omului. Cu alte cuvinte, ceea ce nu a fost curățat aparține încă păcatului și întinării. Doar după ce a fost curățat prin intermediul cuvântului, poate fi el câștigat de Dumnezeu și poate deveni un om sfânt. Când demonii au fost alungați din om, iar el a fost răscumpărat, aceasta a însemnat doar faptul că a fost smuls din mâinile Satanei și s-a întors la Dumnezeu. Totuși, fără a fi curățat sau schimbat de către Dumnezeu, el rămâne un om corupt. Întinarea, opoziția și răzvrătirea încă există în om; omul s-a întors la Dumnezeu doar prin răscumpărarea de către El, dar el nu-L cunoaște câtuși de puțin pe Dumnezeu și este încă în stare să I se împotrivească și să-L trădeze. Înainte ca omul să fie răscumpărat, multe dintre otrăvurile Satanei fuseseră deja plantate în interiorul său și, după mii de ani în care a fost corupt de către Satana, are în interiorul lui o natură stabilită, care I se opune lui Dumnezeu. Prin urmare, atunci când omul a fost răscumpărat, nu este altceva decât un caz de răscumpărare în care omul este cumpărat la un preț ridicat, dar natura otrăvitoare din el nu a fost eliminată. Omul, care este atât de întinat, trebuie să sufere o schimbare înainte de a deveni vrednic să-L slujească pe Dumnezeu. Cu ajutorul acestei lucrări de judecată și mustrare, omul va ajunge să cunoască pe deplin substanța întinată și coruptă din propriul sine și va putea să se schimbe complet și să devină neprihănit. Doar în felul acesta poate deveni omul vrednic să se întoarcă înaintea tronului lui Dumnezeu. Întreaga lucrare făcută în această zi este astfel încât omul să poată fi curățat și schimbat; prin judecata și mustrarea prin cuvânt, precum și prin rafinare, omul poate să-și înlăture corupția și să fie făcut pur. […] Deci, ceea ce ați experimentat astăzi sunt rezultatele obținute prin cuvânt, chiar mai mari decât cele obținute prin lucrarea de semne și minuni a lui Isus. Slava lui Dumnezeu pe care tu o vezi și autoritatea lui Dumnezeu Însuși pe care tu o vezi nu sunt percepute doar cu ajutorul răstignirii, al vindecării bolii și a alungării demonilor ci, chiar mai mult, cu ajutorul judecății prin cuvântului Său. Aceasta îți arată că autoritatea și puterea lui Dumnezeu nu constă numai în lucrarea semnelor, vindecarea bolii și alungarea demonilor, ci că judecata prin cuvânt este mai în măsură să reprezinte autoritatea lui Dumnezeu și să-I reveleze atotputernicia.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Taina întrupării (4)”

Niciuna dintre lucrările lui Dumnezeu în rândul omenirii nu a fost deja pregătită la crearea lumii; mai degrabă, a fost dezvoltarea lucrurilor cea care I-a permis lui Dumnezeu să-Și realizeze treptat lucrarea mai realist și practic în mijlocul umanității. Acesta este exact modul în care Iahve Dumnezeu nu a creat șarpele pentru a ispiti femeia. Nu a fost planul Său specific, nici nu a fost ceva pe care El l-a predestinat în mod intenționat; se poate spune că acest lucru a fost neașteptat. Din acest motiv, Iahve i-a alungat pe Adam și Eva din Grădina Edenului și a jurat că nu va mai crea niciodată omul. Dar înțelepciunea lui Dumnezeu este descoperită de oameni numai pe această temelie, la fel ca punctul pe care l-am menționat mai devreme: „Înțelepciunea Mea este exercitată pe baza comploturilor Satanei.” Oricât de coruptă a devenit umanitatea sau oricum șarpele a ispitit-o, Iahve încă avea înțelepciunea Lui; prin urmare, El a fost angajat într-o lucrare nouă de când a creat lumea și niciunul dintre pașii acestei lucrări nu s-a repetat vreodată. Satana a continuat să-și execute comploturile; umanitatea a fost coruptă continuu de Satana, iar Iahve Dumnezeu Și-a continuat, de asemenea, lucrarea Sa înțeleaptă. El nu a eșuat niciodată și nu a încetat niciodată lucrarea Lui de la crearea lumii până acum. După ce omenirea a fost coruptă de Satana, El a continuat să lucreze între oameni pentru a-Și învinge dușmanul care corupe omenirea. Această bătălie va continua de la începutul până la sfârșitul lumii. Făcând toate aceste lucruri, El nu numai că a permis omenirii, care a fost coruptă de Satana, să primească marea Lui mântuire, dar i-a permis și să vadă înțelepciunea, atotputernicia și autoritatea Lui, și în cele din urmă va lăsa omenirea să vadă firea Lui dreaptă – pedepsindu-i pe cei răi și răsplătindu-i pe cei buni. El S-a luptat cu Satana chiar până în această zi și nu a fost niciodată învins, căci El este un Dumnezeu înțelept, iar înțelepciunea Sa este exercitată pe baza comploturilor Satanei. Și, astfel, El nu numai că face tot ce este în cer să se supună autorității Sale; de asemenea, face tot ce este pe pământ să se odihnească sub scaunul picioarelor Sale și, nu în ultimul rând, El îi face pe cei răi, care invadează și hărțuiesc omenirea, să cadă sub mustrarea Lui. Toate rezultatele lucrării sunt determinate ca urmare a înțelepciunii Sale. El nu a dezvăluit niciodată înțelepciunea Lui înainte de existența omenirii, pentru că nu avea dușmani în cer, pe pământ sau în întregul univers, și nu au existat forțe întunecate care să invadeze nimic în mijlocul naturii. După ce arhanghelul L-a trădat, El a creat omenire pe pământ și din cauza omenirii, El a început în mod oficial războiul Său milenar cu arhanghelul Satana, un război care se aprinde tot mai mult cu fiecare etapă care urmează. Atotputernicia și înțelepciunea Lui sunt prezente în fiecare dintre aceste etape. Numai în acest moment toate din cer și de pe pământ pot vedea înțelepciunea lui Dumnezeu, toată atotputernicia și, în special, realitatea lui Dumnezeu. Încă Își mai desfășoară lucrarea în același mod realist astăzi; în plus, pe măsură ce El Își îndeplinește lucrarea, Își arată și înțelepciunea și toată atotputernicia Lui; El vă permite să vedeți adevărul interior al fiecărei etape a lucrării, să vedeți exact cum să explicați atotputernicia lui Dumnezeu, și mai exact cum să explicați realitatea lui Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Ar trebui să știi cum a evoluat întreaga umanitate până în ziua de azi”

În planul Meu, Satana a pândit mereu la fiecare pas și, ca termen de comparație al înțelepciunii Mele, a încercat întotdeauna să găsească mijloace de a Îmi întrerupe planul inițial. Dar puteam Eu să cedez în fața schemelor sale înșelătoare? Toate din cer și de pe pământ Îmi slujesc – uneltirile înșelătoare ale Satanei ar putea face altfel? Aceasta este exact răscrucea înțelepciunii Mele, este exact ceea ce este minunat în privința faptelor Mele și este principiul prin care întregul Meu plan de gestionare (planul mântuirii) este îndeplinit. În era construirii Împărăției, tot nu evit uneltirile înșelătoare ale Satanei, ci continui să fac lucrarea pe care trebuie să o fac. Din univers și dintre toate lucrurile, am ales faptele Satanei drept contrast al Meu. Nu este aceasta înțelepciunea Mea? Nu este aceasta exact ceea ce este minunat în privința lucrării Mele?

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers”, Capitolul 8

Când Îmi încep oficial lucrarea, toți oamenii se mișcă odată cu Mine, astfel încât oamenii din tot universul au grijă să fie în pas cu Mine, este „jubilare” peste tot în univers, iar omul este îndemnat înainte de Mine. În consecință, însuși marele balaur roșu este împins de către Mine într-o stare de frenezie și năuceală, servește lucrarea Mea și, chiar dacă se împotrivește, nu-și poate urma propriile dorințe, neavând de ales și supunându-se controlului Meu. În toate planurile Mele, marele balaur roșu este contrastul Meu, inamicul Meu, dar și servitorul Meu; ca atare, nu i-am ușurat niciodată „însărcinările”. Așadar, ultima etapă a lucrării întrupării Mele se încheie în casa acestuia. În felul acesta, marele balaur roșu e mai capabil să-Mi facă un serviciu cum se cuvine prin care îl voi cuceri și Îmi voi încheia planul.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers”, Capitolul 29

Victoria lui Dumnezeu asupra Satanei este o tendință inevitabilă! Satana, de fapt, a eșuat cu mult timp în urmă. Când Evanghelia a început să se răspândească în toată țara marelui balaur roșu, adică, atunci când Dumnezeu S-a întrupat, a început să lucreze și această lucrare a fost pusă în mișcare, Satana a fost învins cu totul, căci întruparea era menită să-l învingă pe Satana. Satana a văzut că Dumnezeu a devenit din nou trup și a început să-Și îndeplinească lucrarea și a văzut că nicio forță nu putea opri lucrarea. Prin urmare, a fost înmărmurit când a văzut această lucrare și nu a îndrăznit să mai lucreze. La început, Satana a crezut că și El posedă multă înțelepciune și a întrerupt și a hărțuit lucrarea lui Dumnezeu; totuși, nu se aștepta ca Dumnezeu să devină din nou trup și că, în lucrarea Sa, Dumnezeu i-a folosit rebeliunea pentru a servi drept revelație și judecată pentru omenire și, astfel, pentru a cuceri umanitatea și a-l învinge. Dumnezeu este mai înțelept decât el și lucrarea Lui îl depășește cu mult. De aceea, am afirmat anterior următoarele: lucrarea pe care o îndeplinesc este făcută ca răspuns la șiretlicurile Satanei. În cele din urmă voi descoperi atotputernicia Mea și lipsa de putere a Satanei. Când Dumnezeu face lucrarea Sa, Satan Îl urmărește îndeaproape din spate, până când, în cele din urmă, este distrus – nu va ști nici măcar ce l-a lovit! El va realiza adevărul numai după ce a fost deja sfărâmat și zdrobit; în acel moment va fi fost deja ars în lacul de foc. Nu va fi complet convins atunci? Pentru că nu mai are alte scheme de folosit!

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Ar trebui să știi cum a evoluat întreaga umanitate până în ziua de azi”

Astăzi, Dumnezeu S-a întors în lume pentru a-Și săvârși lucrarea. Prima Lui oprire este marele ansamblu de conducători dictatori: China, bastionul ferm al ateismului. Dumnezeu a câștigat un grup de oameni prin înțelepciunea și puterea Lui. În timpul acesta, El este vânat de partidul de guvernământ al Chinei prin toate mijloacele și este supus unei suferințe mari, fără să aibă un loc unde să Își poată odihni capul și fără posibilitatea de a-Și găsi un adăpost. În ciuda acestora, Dumnezeu Își continuă lucrarea pe care intenționează să o săvârșească: El își face auzită vocea și răspândește evanghelia. Nimeni nu poate pătrunde atotputernicia lui Dumnezeu. În China, o țară care Îl privește pe Dumnezeu ca pe un dușman, Dumnezeu nu Și-a încetat niciodată lucrarea. În schimb, tot mai mulți oameni au acceptat lucrarea și cuvântul Lui, deoarece Dumnezeu face tot ce Îi stă în putință pentru a salva fiecare membru al omenirii. Avem încrederea că nicio țară sau putere nu poate sta în calea a ceea ce Dumnezeu dorește să împlinească. Cei care împiedică lucrarea lui Dumnezeu se opun cuvântului lui Dumnezeu, tulbură și subminează planul lui Dumnezeu vor fi, în cele din urmă, pedepsiți de Dumnezeu. Cel care sfidează lucrarea lui Dumnezeu va fi trimis în iad; orice țară care sfidează lucrarea lui Dumnezeu va fi distrusă; orice națiune care se ridică pentru a se opune lucrării lui Dumnezeu va fi ștearsă de pe fața pământului și va înceta să mai existe. […]

Lucrarea lui Dumnezeu este la fel ca niște valuri foarte puternice. Nimeni nu Îl poate reține și nimeni nu Îi poate opri pașii. Doar cei care ascultă cu grijă cuvintele Lui și care caută și sunt însetați după El pot păși pe urmele Lui și primi făgăduința Lui. Cei care nu vor face aceasta vor fi supuși unui dezastru copleșitor și unei pedepse meritate.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Anexă 2: Dumnezeu conduce destinul întregii omeniri”

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Conținut similar

Lasă un răspuns

Contactează-ne pe Messenger