47. Pot cei care-i mulțumesc pe oameni să câștige mântuirea lui Dumnezeu?

de Hao Zheng, China

Sunt dintr-un sat de munte înapoiat cu obiceiuri feudale și relații interpersonale complicate. Am fost cu adevărat influențat de acel mediu și de lucrurile pe care le spuneau părinții mei, precum: „Gândește înainte de a vorbi și apoi vorbește rezervat”, „Tăcerea e de aur, vorba de argint și cel care vorbește mult greșește mult”, „Păstrarea tăcerii asupra greșelilor prietenilor buni face o prietenie lungă și bună” și „Rosteşte vorbe bune în armonie cu sentimentele altora şi cu rațiune, întrucât a fi direct enervează pe ceilalți”. Pentru mine, toate aceste filosofii au devenit cuvinte înțelepte în viață. Chiar și pe frații mei îi observam întotdeauna cu atenție, încercând să spun lucruri frumoase și măgulitoare ca să îi fac fericiți. Dacă unul făcea ceva o greșeală și părinții mă întrebau cine era de vină, spuneam întotdeauna că nu știu, așa că frații mei mă plăceau destul de mult. Mama spunea întotdeauna și că eram un copil bun. Odată ieșit în lume, fie că eram cu prietenii sau cu tot felul de oameni diferiți, eram întotdeauna atent ca să îmi protejez relațiile. Nu făceam niciodată nimic care să ofenseze pe cineva și nici mă certam cu nimeni. Dacă altcineva mă ofensa, eram cu adevărat iertător și nu cauzam probleme. De multe ori ieșeam în pagubă și mă simțeam constrâns și furios, dar respectam zicala „Tăcerea e de aur, iar cel care vorbește mult greșește mult” și pur și simplu îmi reprimam sentimentele. Printre membrii familiei și prieteni, am devenit cunoscut ca fiind o persoană cumsecade. Toți îmi făceau complimente și mă lăudau pentru că eram așa, dar, în inima mea, întotdeauna simțeam această presiune și durere de nedefinit. Mă păzeam de toată lumea ca să nu ofensez pe nimeni și nu îndrăzneam niciodată să fiu cu adevărat deschis față de nimeni. Întotdeauna simulam și mă prefăceam ca să îmi protejez interesele. Acest mod de viață era supărător, istovitor și tulburător. Mereu obișnuiam să mă întreb: „Când se va termina suferința mea? Cum pot să duc o viață mai ușoară?” Când eram pierdut și în suferință, Dumnezeu Atotputernic mi-a întins mâna Lui salvatoare.

În 1998, am avut norocul să accept lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă. Din cuvintele Lui, am aflat că Dumnezeu S-a întrupat și a venit să mântuiască omenirea mai cu seamă ca să ne înlăture firile corupte și să ne permită să trăim cu adevărat o asemănare umană. Dumnezeu Atotputernic spune: „S-ar cuveni să știți că lui Dumnezeu Îi place omul cinstit. În esență, Dumnezeu este onest și, astfel, puteți avea mereu încredere în cuvintele Sale; în plus, acțiunile Lui sunt fără cusur și mai presus de orice îndoială, și de aceea lui Dumnezeu Îi plac cei care sunt absolut cinstiți cu El” („Trei avertismente” din Cuvântul Se arată în trup). „Împărăția Mea are nevoie de cei care sunt sinceri, de cei care nu sunt ipocriți sau amăgitori. Nu sunt oamenii sinceri și onești nepopulari în lume? Eu sunt chiar opusul. Este acceptabil ca oamenii onești să vină la Mine; tipul acesta de persoană Mă încântă și, în plus, am nevoie de tipul acesta de persoană. Chiar aceasta este dreptatea Mea” („Capitolul 33” din „Cuvântări ale lui Hristos la început” în Cuvântul Se arată în trup). Dumnezeu ne spune să fim cinstiți, simpli și deschiși, că asta e singura cale să intrăm în Împărăția cerurilor. Când am citit aceste rânduri, am simțit cu adevărat că aceasta era o cale mai ușoară și mai fericită de a trăi și am năzuit să fiu sincer, așa cum cere Dumnezeu. În interacțiunile și la adunările cu frații și surorile, am observat că toți erau cinstiți și vorbeau liber. Erau sinceri și deschiși. Când aveau păreri despre o anumită persoană sau vedeau pe cineva dezvăluind corupția, puteau să atragă atenția asupra acestui lucru ca să fie de ajutor și puteau să se deschidă și să vorbească despre cunoașterea lor de sine. Asta m-a surprins cu adevărat, deoarece crezusem întotdeauna că părerile personale despre oameni nu puteau fi deloc discutate și că, fiind cinstit, îi ofensam pe alții și îmi făceam rău. Însă, acolo, nu trebuia să mă îngrijorez în privința asta. Frații și surorile nu erau la fel de prefăcuți ca oamenii din lume și se scuzau când răneau pe altcineva. Se gândeau mereu la ceilalți. Știam că ei puteau să pună în practică și să ducă o viață de oameni cinstiți doar datorită cuvintelor și lucrării lui Dumnezeu Atotputernic. Asta m-a făcut și mai sigur de faptul că ale Lui cuvinte sunt adevărul, că ele pot curăți și schimba oamenii, iar eu chiar voiam să fiu o persoană cinstită. Dar filosofiile de viață ale Satanei se adânciseră în mine cu mult timp înainte, devenind propriile mele reguli de supraviețuire. În interacțiunile cu frații și surorile, fără să-mi dau seama, mă bazam încă pe acele filosofii satanice. Mă temeam să fiu deschis și să vorbesc din inimă, să ofensez pe cineva sau să îmi stric reputația. Am continuat să fiu atent ca să îmi protejez relațiile cu oamenii și am simțit că a fi cinstit este un lucru într-adevăr dificil. Apoi, ca să mă curețe și să mă schimbe, Dumnezeu a aranjat cu grijă mediul potrivit ca să-mi dezvăluie stricăciunea și neajunsurile, călăuzindu-mă în realitatea unei persoane cinstite.

Mai târziu, am început să lucrez ca lider de echipă cu fratele Li. Ne înțelegeam de minute, iar el mă ajuta cu multe lucruri. Dar, în timp ce ne îndeplineam datoria, am aflat că era arogant, încăpățânat și nu respecta principiile. De fiecare dată când voiam să spun ceva, eram pe cale să deschid gura și, apoi, ajungeam să îmi înghit cuvintele. Mă gândeam: „Dacă îl critic, va spune că nu am conștiință, că el a fost atât de amabil cu mine, dar eu îi scot mereu problemele în evidență. Dacă se întoarce împotriva mea și nu putem lucra împreună ca să ne mai îndeplinim datoria?” Nu am deschis niciodată subiectul acesta față de el, ca să ne pot proteja relația. Mai târziu, deoarece era arogant și își neglija îndatoririle, fratele Li a afectat grav lucrarea bisericii și a fost înlocuit. În ciuda acestui fapt, tot nu am reflectat asupra mea. Dar apoi, într-o zi, când am mers acasă la fratele Li, cu treabă, soția lui mi-a spus: „Ești implicat în înlocuirea soțului meu. Dacă ai fi putut să îl avertizezi și să îl ajuți, probabil nu ar fi acționat cu atâta încăpățânare și nesăbuință în datoria lui și nu ar fi perturbat lucrarea bisericii. De ce nu poți să sprijini lucrarea bisericii? Tu faci oamenilor pe plac, nu practici adevărul!” Vorbele ei m-au devastat și, mai mult decât orice, m-am simțit rușinat. După ce am plecat, nu mi-am putut opri lacrimile. M-am rugat lui Dumnezeu în suferința mea, spunând: „O, Dumnezeule, i-ai permis acestei surori să mă înfrunte și să mă dojenească azi, dar eu nu mă cunosc cu adevărat. Te rog să mă luminezi și să mă călăuzești.” După rugăciune, m-am calmat treptat și am început să îmi amintesc de vremea în care lucram cu fratele Li. Mi-am dat seama că trăisem după filosofiile de viață ale Satanei. Îl văzusem clar încălcând principiile, dar nu îl oprisem și nici nu-l ajutasem. Mă temeam prea mult să îl ofensez și să ne stric relația de la locul de muncă. Nu puteam să-l fac pe fratele Li să înțeleagă responsabilitatea pe care o aveam eu. M-am simțit tot mai vinovat și plin de regrete.

Mai târziu, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Trebuie să existe un standard pentru a avea o bună umanitate. Acesta nu presupune a lua calea moderației, a nu respecta principiile, a te strădui să nu jignești pe nimeni, a fi lingușitor oriunde te duci, a fi mieros și versat cu toți cei pe care îi întâlnești și a face pe toată lumea să se simtă bine. Nu acesta este standardul. Deci, care este standardul? Acesta presupune ca ei să trateze cu o inimă sinceră pe Dumnezeu, pe ceilalți oameni și evenimentele, să poată să-și asume responsabilitatea și să facă toate acestea într-un mod evident de văzut și simțit de către toți. Mai mult, Dumnezeu cercetează inimile oamenilor și le cunoaște, pe fiecare în parte. Unii oameni se laudă întotdeauna că au o bună umanitate, pretinzând că niciodată nu au făcut nimic rău, nu au furat bunurile altora și nu au râvnit la lucrurile altor oameni. Chiar ajung atât de departe încât să le permită altora să beneficieze pe cheltuiala lor atunci când există o dispută asupra intereselor, preferând să sufere ei pierderi, și nu spun niciodată nimic rău despre nimeni, astfel încât toți ceilalți să creadă că ei sunt oameni buni. Totuși, atunci când își îndeplinesc îndatoririle în casa lui Dumnezeu, ei sunt vicleni și șireți, uneltind mereu pentru ei înșiși. Nicicând nu se gândesc la interesele casei lui Dumnezeu, nicicând nu tratează ca fiind urgente lucrurile pe care Dumnezeu le tratează ca fiind astfel și nu gândesc așa cum gândește El, neputând nicicând să-și pună deoparte propriile interese pentru a-și îndeplini îndatoririle. Ei nu-și abandonează niciodată propriile interese. Chiar și când îi văd pe răufăcători săvârșind răul, nu îi dau în vileag; ei nu au niciun fel de principii. Acesta nu este un exemplu de umanitate bună. Nu dați nicio atenție la ceea ce spune o asemenea persoană; trebuie să vedeți cum trăiește, ce dezvăluie și care îi este atitudinea când își îndeplinește datoriile, precum și care îi este starea lăuntrică și ce iubește. Dacă iubirea pentru propria faimă și avere depășește loialitatea sa pentru Dumnezeu, dacă iubirea sa pentru propria faimă și avere depășește interesele lui Dumnezeu sau dacă iubirea sa pentru propria faimă și avere depășește considerarea pe care o arată lui Dumnezeu, atunci nu este o persoană cu umanitate. Comportamentul său poate fi văzut de către alții și de către Dumnezeu; astfel, este foarte dificil pentru o asemenea persoană să dobândească adevărul” („Oferă-ți inima sinceră lui Dumnezeu și poți dobândi adevărul” în Consemnări ale Cuvântărilor lui Hristos din zilele de pe urmă). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au arătat că a fi o persoană bună nu înseamnă să te comporți frumos. Nu înseamnă să te înțelegi cu oamenii sau să le câștigi simpatia. Înseamnă să îți întorci inima spre Dumnezeu, să fii loial, să practici adevărul ca să susții lucrarea casei lui Dumnezeu, să respecți principiile adevărului și să-i ajuți și să-i sprijini pe oameni în viața lor, din punct de vedere spiritual. Dar, chiar dacă îl văzusem pe fratele Li încăpățânat și împotrivindu-se adevărului de multe ori, foarte arogant și neacceptând sugestiile oamenilor, știind că acesta era un lucru rău atât pentru el, cât și pentru lucrarea casei lui Dumnezeu, tot am continuat să mă ghidez după filosofia satanică de viață conform căreia „Păstrarea tăcerii asupra greşelilor prietenilor buni face o prietenie lungă şi bună.” M-am făcut că nu văd. Nu l-am ajutat și nici nu am menționat lucrul acesta vreunui lider al bisericii. Pur și simplu am urmărit cum lucrarea bisericii avea de suferit. Chiar nu puteam să-mi sacrific prestigiul ca să practic adevărul și să fiu responsabil. Eram atât de egoist, josnic și înșelător! Nu eu îl ajutam să păcătuiască? Nu eu eram de partea Satanei? Din frica mea de a ofensa pe cineva, devenisem o persoană josnică și egoistă. Nu aveam simțul dreptății. Nu eram deloc o persoană bună. Din dorința mea de a fi un tip amabil, devenisem persoana înșelătoare care face pe plac oamenilor și pe care Dumnezeu o disprețuiește. În lumea largă, ar fi în regulă să fii astfel, dar, în casa lui Dumnezeu, asta Îl dezgustă. Apoi mi-am dat seama că, de fapt, a fi cumsecade ca să protejezi relațiile e ceea ce-i rănește pe oameni, nu faptul că nu practici adevărul. Pentru prima dată în viață, părerea mea despre ce înseamnă a fi o persoană bună era zdruncinată. Am văzut că era pe deplin greșit să mă ghidez după filosofiile satanice de viață în relațiile mele și tratarea de care am avut parte de această dată mi-a lăsat o impresie profundă pe care nu o voi uita niciodată. Mi se părea că fratele Li săvârșise o fărădelege, însă n-am rămas decât cu o datorie eternă. Prin judecata și mustrarea lui Dumnezeu, am dobândit înțelegerea căutărilor mele greșite de-a lungul anilor și nu am mai vrut să trăiesc astfel. Am devenit dispus să fiu o persoană cinstită și integră, așa cum cere Dumnezeu. Aveam dorința să lucrez ca să fiu o persoană cinstită, dar, de vreme ce firea mea coruptă și satanică era atât de înrădăcinată și nu îmi înțelegeam și nu-mi uram pe deplin natura și esența de om care face altora pe plac, nu m-am schimbat cu adevărat. În scurt timp, am revenit la vechile mele obiceiuri.

Soțul surorii Zhang dintr-un sat învecinat era un golan localnic foarte rău care stătea în calea credinței ei. Ori de câte ori o vedea plecând la o adunare, începea scandalul cu ceilalți frați și celelalte surori, ca ei să nu își poată găsi liniștea. O dată, când ea era plecată la o adunare, soțul ei a luat lemnele pe care voia să le folosească un frate ca să construiască o casă și le-a dat foc. Liderul bisericii i-a spus: „Nu veni la adunări – trebuie să îi ținem pe toți în siguranță. Fă-ți devoționalele și citește singură cuvintele lui Dumnezeu, acasă.” Dar, după un timp, chiar și-a dorit să participe la o adunare și nu s-a putut abține să nu vină în satul nostru ca să se întâlnească cu sora Wang. Neștiind ce să facă, sora Wang a venit să discute cu mine. Știam foarte bine că interesele bisericii trebuiau să primeze, că sora Zhang trebuia să plece acasă. Dar apoi m-am gândit: „Nu sunt un lider al bisericii. Ce vor crede ceilalți dacă aceasta e mișcarea greșită? În plus, dacă sora Zhang află că am împiedicat-o să participe la o adunare, ce va crede despre mine?” La acest gând, am evitat politicos problema, spunând: „Chiar ar trebui să discuți cu un lider al bisericii despre asta. Mergi și caută-l pe unul dintre ei.” Până la urmă, nu a reușit să găsească unul, așadar i-a permis surorii Zhang să rămână.

În seara următoare, în timp ce îmi făceam devoționalele și ascultam imnuri ale cuvintelor lui Dumnezeu, acasă, am auzit brusc pe cineva bătând violent în ușă. În clipa în care fiul meu a deschis ușa, trei sau patru indivizi masivi cu bâte din lemn au dat buzna înăuntru, iar apoi alți patru sau cinci au sărit de pe acoperișul meu. Ei m-au țintuit de pat fără să spună un cuvânt și m-au bătut măr. Am fost foarte speriat. M-am rugat și am strigat fără oprire la Dumnezeu. Tocmai când durerea se intensifica, rama patului s-a rupt, iar eu am căzut pe podea. Acei golani au crezut că mă rănisem grav și au fugit panicați. Credeam că după o astfel de bătaie cu siguranță voi avea niște oase rupte, dar, în mod surprinzător, m-am ales doar vânătăi, fără oase fracturate. Știam că a fost grija și protecția lui Dumnezeu. După o zi, am aflat că soțul surorii Zhang știa că ea pleca la o adunare și a crezut că eu o organizasem, așadar îi pusese pe tipii aceia să mă bată. Mi-am dat seama că asta s-a întâmplat deoarece nu respectasem principiile. Dacă aș fi făcut-o și aș fi împiedicat-o pe sora Zhang să participe la acea adunare, nu s-ar fi ajuns niciodată la asta. Doar din cauza faptului că eram egoist și josnic am fost bătut de golanii aceia. Îmi păsa doar de propriile interese și eram un „tip amabil” care nu practica adevărul. Eu eram singurul vinovat.

Mai târziu, am venit înaintea lui Dumnezeu căutând și reflectând: de ce nu mă puteam abține din a-mi proteja interesele și a le face oamenilor pe plac? De ce, știind adevărul, nu puteam să îl pun în practică? O dată, am citit aceste cuvinte de la Dumnezeu: „Satana îi corupe pe oameni prin educație și influența guvernelor naționale, a celor celebri și măreți. Cuvintele lor diavolești au devenit viața natură a omului. «Fiecare pentru sine, iar pentru ceilalți, diavolul» este o binecunoscută zicală satanică care a fost insuflată în fiecare și care a devenit viața omului. Există alte câteva cuvinte ale filosofiilor de viață care sunt, de asemenea, ca acestea. Satana folosește cultura tradițională a fiecărei națiuni pentru a educa, înșela și corupe oamenii, determinând omenirea să cadă și să fie înghițită de un abis nemărginit al distrugerii și, în final, oamenii sunt distruși de Dumnezeu pentru că ei îl slujesc pe Satana și I se opun lui Dumnezeu. […] Există încă multe otrăvuri satanice în viața oamenilor, în comportamentul și în conduita lor; aproape că nu au nicio fărâmă de adevăr. De exemplu: toate filosofiile lor de viață, modurile lor de a face lucrurile și maximele lor sunt pline de otrăvurile marelui balaur roșu și toate vin de la Satana. Așadar, toate lucrurile care curg prin oasele și sângele oamenilor sunt toate lucrurile Satanei. Toți acei oficiali, cei ce dețin puterea și cei ce sunt împliniți au propriile lor căi și secrete pentru succes. Nu sunt oare asemenea secrete perfect reprezentative pentru natura lor? Au făcut lucruri așa de mari pe lume și nimeni nu poate înțelege uneltirile și intrigile ce stau în spatele lor. Asta arată efectiv cât de perfidă și de malițioasă este natura lor. Omul a fost corupt prea profund de Satana. Veninul Satanei curge prin sângele fiecărei persoane, iar natura omului este vizibil coruptă, rea și reacționară, plină de filosofiile Satanei și cufundată în ele – este în totalitate o natură răzvrătită împotriva lui Dumnezeu. Iată de ce oamenii I se împotrivesc lui Dumnezeu și I se opun” („Cum să cunoști natura omului” în Consemnări ale Cuvântărilor lui Hristos din zilele de pe urmă). Am găsit cauza problemei când m-am gândit bine la asta. Îi mulțumeam mereu pe oameni și nu puteam să practic adevărul deoarece eram plin de filosofiile și otrăvurile Satanei: „Tăcerea e de aur, vorba e de argint, iar cel care vorbește mult greșește mult”, „Când știi că un lucru este greșit, este mai bine să vorbești mai puțin”, „Oamenii sensibili se pricep să se protejeze, căutând doar să evite să facă greșeli”, „Gândește înainte să vorbești, iar apoi vorbește rezervat”, „Păstrarea tăcerii asupra greșelilor prietenilor buni face o prietenie lungă și bună”. Le-am considerat drept cuvinte după care să îmi trăiesc viața, drept reguli de comportament pentru mine și am făcut tot ce am putut ca să fiu un tip amabil pe baza acestor lucruri. În toate interacțiunile mele, nu mă gândeam decât să nu ofensez oamenii și la cum să îi determin să mă laude și să mă respecte. Desăvârșisem viclenia și filosofiile înșelătoare ale Satanei, iar acestea deveniseră lucruri pe care le dezvăluiam în mod natural. Chiar dacă păream o persoană bună în lume și oamenii mă lăudau că eram un tip amabil, eram departe de a fi o persoană bună. Ce câștigam, de fapt, trăind după aceste otrăvuri ale Satanei? Când eram mic, mi-am pierdut inocența pe care ar trebui să o aibă un copil și m-am prefăcut față de toți ceilalți. Eram foarte atent și întotdeauna îi observam pe ceilalți când vorbeam și făceam ceva. Mă păzeam de toți. Niciodată nu am fost deschis cu nimeni și nu am vorbit din inimă. Am fost înșelător chiar și cu propria mea familie. M-am împotrivit mult conștiinței mele și mi-am vândut demnitatea și integritatea, deoarece mă temeam să îi ofensez pe ceilalți. Nu îndrăzneam niciodată să apăr ce era drept și îmi compromiteam integritatea doar ca să îmi protejez imaginea. Zâmbeam forțat chiar și când eram furios. Aceste filosofii satanice nu doar mă împiedicau să trăiesc o umanitate normală, ci eram egoist, josnic, înșelător și nu deosebeam binele de rău. Faptul că trăiam după aceste filosofii satanice mi-a adus într-adevăr momentan laudele celorlalți, dar era ca și când aș fi fost legat foarte strâns cu lanțuri invizibile. Nu puteam să vorbesc sau să mă comport liber. Nu aveam nicio libertate și eram foarte deprimat și suferind. Acum îmi dădeam seama că a fi acel individ care obișnuia să se străduiască să-i mulțumească pe oameni nu însemna că eram un om bun, ci o persoană vicleană și haină care nu căuta adevărul. Mă împotriveam lui Dumnezeu și Îl trădam. Fără judecata și curățirea lui Dumnezeu, nu puteam fi niciodată mântuit. Apoi mi-am dat seama că Dumnezeu le permisese acelor golani să mă bată. El mă avertiza să vin înaintea lui Dumnezeu și să reflectez la mine, să îmi cunosc esența și consecințele faptului că făceam pe plac oamenilor și să mă căiesc.

Citind cuvintele lui Dumnezeu, am văzut natura și esența unei persoane care le face pe plac oamenilor, cât și pericolele și consecințele acestui lucru. M-am rugat lui Dumnezeu, impunându-mi să urmăresc realmente adevărul, să mă eliberez de legăturile filosofiilor Satanei și să fiu cinstit, potrivit cuvintelor lui Dumnezeu. O dată, am aflat că sora Lin fusese transferată la altă biserică și aleasă ca diacon. Știam că era cu adevărat o persoană înșelătoare și că întotdeauna fusese foarte vicleană când își îndeplinea datoria în biserică, spunând un lucru și făcând un altul. Știam că o persoană atât de înșelătoare nu ar trebui să fie diacon și că ar trebui să sprijin lucrarea bisericii. Am hotărât să-i scriu liderului bisericii o scrisoare în care să-i explic situația. Dar am ezitat taman când am luat pixul, gândind: „Aceasta este o problemă a bisericii lor. Oare liderul lor nu va spune că exagerez și că nu îmi văd de treaba mea?” Apoi m-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu. „Toți spuneți că sunteți atenți la povara lui Dumnezeu și că veți apăra mărturia Bisericii, dar cine dintre voi a fost cu adevărat atent la povara lui Dumnezeu? Întreabă-te: ești cineva care a arătat considerație pentru povara Lui? Poți să practici dreptatea pentru El? Poți să te ridici și să vorbești pentru Mine? Poți să pui statornic adevărul în practică? Ești suficient de îndrăzneț să lupți împotriva tuturor faptelor Satanei? Ai fi capabil să îți dai emoțiile la o parte și să-l expui pe Satana, de dragul adevărului Meu? Poți să permiți ca intențiile Mele să fie împlinite în tine? Ți-ai oferit inima în cele mai importante momente? Ești cineva care face voia Mea?” („Capitolul 13” din „Cuvântări ale lui Hristos la început” în Cuvântul Se arată în trup). Fiecare dintre cuvintele lui Dumnezeu a vorbit inimii mele, iar eu am putut să simt voia urgentă a lui Dumnezeu, care spera ca oamenii să practice adevărul, să susțină dreptatea, să îndrăznească să spună „nu” forțelor Satanei și să își asume răspunderea ca să sprijine lucrarea lui Dumnezeu. El nu vrea să ne calculăm câștigurile și pierderile, ci să dăm întâietate intereselor bisericii. Imediat ce am înțeles voia lui Dumnezeu, am găsit încrederea să pun în practică adevărul, așadar am scris acea scrisoare liderului celeilalte biserici, despre sora Lin. Câteva zile mai târziu, liderul mi-a spus că analizase problema și mi-a confirmat că sora Lin era o persoană înșelătoare, așadar i-au atribuit o altă sarcină. M-am simțit mângâiat și liniștit când s-a întâmplat asta. Am văzut că este minunat să fiu cinstit și am reușit să fac ceva semnificativ. Mai târziu, o parte din frați și surori mi-au spus că, scriind acea scrisoare ca să protejez interesele bisericii, am dovedit că într-adevăr mă schimbasem, că dobândisem un simț al dreptății. M-am emoționat foarte mult să-i aud spunând asta. În inima mea, știam că practicarea adevărului și dobândirea unei mici schimbări se datoraseră doar judecății și mustrării lui Dumnezeu. Slavă Ție, Dumnezeule Atotputernic, pentru mântuirea mea!

Anterior: 45. A trăi înaintea lui Dumnezeu

Înainte: 48. Practicarea adevărului pentru a trăi o asemănare umană

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.

Conținut similar

10. Eliberarea inimii

de Zheng Xin, Statele UniteÎn octombrie 2016, soțul meu și cu mine am acceptat lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă pe când eram în...

Cuvânt înainte

Anul 1991 a fost un an de o însemnătate enormă și vastă pentru întreaga omenire, pe cât de profund coruptă este ea. Acesta a fost anul în...

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte

Contactează-ne pe Messenger