După ce am fost înlocuită

de Li Jie, Statelor Unite

Dumnezeu Atotputernic spune: „Dumnezeu lucrează în fiecare persoană și, indiferent care este metoda Lui, ce fel de oameni, lucruri sau chestiuni întrebuințează El pentru a face un serviciu sau ce fel de ton au cuvintele Lui, El are doar un scop final: mântuirea ta. Înainte de a te mântui, El trebuie să te transforme, deci cum ai putea să nu suferi puțin? Va trebui să suferi. Această suferință poate implica multe lucruri. Uneori, Dumnezeu pune în mișcare oamenii, chestiunile și lucrurile din jurul tău astfel încât să poți ajunge să te cunoști pe tine însuți sau, altminteri, ai putea fi tratat, emondat și expus în mod direct. La fel ca cineva aflat pe o masă de operație – trebuie să treci printr-o anumită durere pentru un rezultat bun” („Pentru a dobândi adevărul, trebuie să înveți de la oamenii, de la chestiunile și de la lucrurile din jurul tău” din Consemnări ale cuvântărilor lui Hristos). „Faptul de a fi eșuat și căzut de mai multe ori nu este ceva rău, după cum nu este nici a fi expus. Fie că ai avut parte de răfuială, ai fost emondat sau dat în vileag, trebuie să-ți amintești întotdeauna: a fi dat în vileag nu înseamnă că ești condamnat. A fi expus este ceva bun; este cea mai bună oportunitate ca să ajungi să te cunoști. Poate să-ți aducă o schimbare în bine în experiența ta de viață. Fără așa ceva, nu vei avea nici oportunitatea, nici condiția și nici contextul ca să poți dobândi o înțelegere a adevărului despre corupția ta. Dacă poți ajunge să cunoști lucrurile dinlăuntrul tău, toate acele aspecte ascunse în adâncul tău care sunt greu de recunoscut și dificil de dezgropat, atunci acesta este un lucru bun. A deveni capabil să te cunoști cu adevărat pe tine însuți este cea mai bună oportunitate de a-ți drege căile și de a deveni o persoană nouă; este pentru tine cea mai bună ocazie să obții nouă viață. Odată ce te cunoști cu adevărat pe tine însuți, vei putea vedea că, atunci când adevărul devine viața cuiva, este, cu adevărat, un lucru de mare preț, și vei înseta după adevăr și vei pătrunde în realitate. Acesta este un lucru nespus de măreț! Dacă poți să profiți de această oportunitate, să reflectezi cu seriozitate asupra ta și să câștigi o cunoaștere autentică de sine ori de câte ori dai greș sau cazi, atunci, în mijlocul a tot ceea ce este negativ și slăbiciune, vei putea să te ridici înapoi pe picioare. Odată trecut de acest prag, vei putea să faci un pas mare înainte și să pătrunzi în realitatea adevărului” („Pentru a dobândi adevărul, trebuie să înveți de la oamenii, de la chestiunile și de la lucrurile din jurul tău” din Consemnări ale cuvântărilor lui Hristos). Prin cuvintele lui Dumnezeu, pot vedea că, indiferent cum lucrează Dumnezeu în cineva, fie prin judecată și rafinare, prin emondare și tratare, sau prin înlocuirea din datoria sa, toate sunt menite să îl facă să reflecteze asupra lui și să se cunoască pe sine, pentru ca firea să i se poată schimba.

Pe când eram o credincioasă doar de câteva luni, îmi amintesc că părtășia oferită de sora Zhao, o conducătoare, a fost cu adevărat edificatoare și bună pentru rezolvarea problemelor practice. O admiram cu adevărat și m-am gândit: „Va fi uimitor când voi ajunge în punctul în care voi putea fi ca sora Zhao, să rezolv problemele fraților și surorilor prin părtășie asupra adevărului!” Pentru o vreme, oricând auzeam despre cineva că era ales drept conducător sau diacon, mă emoționam, tânjind după ziua în care aveam să fiu în locul lui. După aceea, am început să mă dedic mâncatului, băutului și cugetării la cuvintele lui Dumnezeu și am ținut un jurnal al slujbelor. Am participat cu entuziasm la toată lucrarea bisericii.

Câțiva ani mai târziu, am fost aleasă conducătoare a bisericii. Sora Liu și cu mine împărțeam responsabilitatea pentru lucrarea bisericii. Oricând vedeam o problemă în lucrarea bisericii sau când frații și surorile întâmpinau dificultăți în datoria lor, apelam la sora Liu ca să discutăm despre asta și să căutăm adevărul pentru a găsi o rezolvare. După câteva luni, am început să vedem rezultate concrete în lucrarea bisericii, iar conducătorul meu mi-a cerut ca, la adunările colegilor, să le împărtășesc tuturor ceea ce învățasem. Eram foarte încântată să văd cum mă aprecia conducătorul și cum frații și surorile mă priveau cu admirație. Fără ca măcar să îmi dau seama, începusem să mă dau în spectacol la adunări. Aveam mereu părtășie despre cum îi udasem și susținusem pe frați și surori, cum rezolvasem probleme, cum suferisem în datoria mea, ce preț plătisem și cum lucrarea bisericii devenise, pas cu pas, înfloritoare. Asta i-a făcut pe unii frați și surori să mă privească cu respect și să mă admire, astfel încât, atunci când întâmpinau probleme, nu se mai axau pe rugăciune și pe căutarea adevărului, ci, în schimb, veneau direct la mine. Am simțit din ce în ce mai mult că aveam ceea ce-i trebuie unui conducător. Mă gândeam că succesul lucrării bisericii se rezuma în mare parte la munca mea asiduă, așa că am început să o desconsider puțin pe sora Liu și nu am mai fost dispusă să îi ascult sugestiile. Doar eu aveam ultimul cuvânt de spus în lucrarea bisericii. Când am văzut că sora Liu se simțea puțin constrânsă de mine, nu am reflectat asupra mea, ci chiar m-am lăudat într-o adunare: „Deși atât eu cât și sora Liu suntem amândouă responsabile pentru lucrarea bisericii, ea a fost predispusă la a fi negativă și pasivă în datoria ei, deci trebuie să fiu eu cea preocupată de acest lucru și să plătesc cu adevărat un preț. Sunt realmente îngrijorată pentru sora Liu. Dacă va continua în acest fel, mă tem că lucrarea bisericii va avea de suferit.” Frații și surorile au spus că eu eram responsabilă și purtam pe umeri povara în datoria mea. Am fost foarte fericită sa aud acestea și m-am desfătat cu sprijinul și admirația lor.

Câteva zile mai târziu, o soră și-a dat seama care era problema mea și m-a avertizat: „Soră, am observat că, în ultima vreme, nu prea ai mai avut părtășie despre experiențele tale practice, cum ar fi ce fel de corupție sau răzvrătire, de dezvăluire în fața unei probleme, cum reflectezi asupra sinelui și te cunoști sau cum cauți adevărul pentru a rezolva lucrurile și cum te schimbi în final. Abia dacă te mai aud vorbind despre aceste lucruri. În cea mai mare parte, ai părtășie despre cum rezolvi problemele altora și despre cum suferi, ceea ce-i face pe ceilalți doar să te admire și să te aduleze. Nu ești pe calea cea bună. Nu pierde timpul; reflectează asupra ta!” Dar eu nu puteam auzi deloc ceea ce avea de spus. M-am gândit: „Toată părtășia mea este despre adevărata mea experiență personală. Frații și surorile mă aprobă, deoarece eu pot rezolva probleme prin intermediul adevărului. Cum poți să spui că ceilalți mă adulează și că eu nu mă aflu pe calea cea dreaptă? Ai spus acestea doar pentru că ești invidioasă pe mine, nu-i așa?” La vremea respectivă, eram îmbătată de renume și statut și inima îmi era amorțită și rigidă. Cu timpul, mă simțeam tot mai întunecată pe dinăuntru și nu mai puteam să înțeleg sau să rezolv stările celorlalți sau dificultățile din datoriile lor. Am ajuns să fiu demisă din datoria mea de conducătoare, deoarece nu puteam face lucrare practică.

După aceea, m-am simțit sleită de puteri și n-am vrut să mă confrunt cu realitatea. Devenisem atât de negativă încât nu mai voiam nici să particip la adunări. Îmi era prea rușine să dau ochii cu frații și surorile. Înainte, eu eram cea care conducea adunările și oferea părtășie altora, dar acum eram cea care primea. Îmi făceam griji despre felul în care m-ar privi ceilalți. Pe măsură ce mă gândeam la asta, deveneam tot mai supărată și mai necăjită. Nu mă puteam concentra în timpul adunărilor și câteodată chiar ațipeam. Eram foarte slăbită, negativă și simțeam că fusesem abandonată de Dumnezeu. Nu m-am putut abține să nu izbucnesc în lacrimi și am îngenunchiat înaintea lui Dumnezeu în rugăciune: „O, Dumnezeule! Sufăr cu adevărat. Nu vreau să trăiesc într-o asemenea stare. Dumnezeule, Te implor să mă îndrumi și să mă mântuiești! Sunt dispusă să reflectez asupra mea și să mă cunosc cu sinceritate.”

După ce m-am rugat, am urmărit un videoclip cu o lectură a cuvintelor lui Dumnezeu. Dumnezeu Atotputernic spune: „În căutarea voastră, aveți prea multe noțiuni individuale, speranțe și așteptări. Lucrarea actuală este pentru a trata dorința voastră de statut și dorințele voastre extravagante. Speranțele, statutul și noțiunile sunt toate reprezentări clasice ale firii satanice. […] Acum sunteți adepți și ați înţeles oarecum acest stadiu al lucrării. Cu toate acestea, încă nu ați lăsat la o parte dorința de statut. Când statutul vostru este înalt, căutați bine, dar când statutul vostru este umil, nu mai căutați. Binecuvântările statutului sunt întotdeauna în mintea voastră. De ce majoritatea oamenilor nu pot ieși singuri din negativitate? Răspunsul nu e oare, invariabil, din cauza perspectivelor sumbre? […] Cu cât căutați mai mult în acest fel, cu atât mai puțin veți culege. Cu cât este mai mare dorința unei persoane de statut, cu atât mai serios va trebui să fie tratată și cu atât mai mult va trebui să fie supusă unei rafinări deosebite. Astfel de oameni sunt lipsiți de valoare! Aceștia trebuie să fie tratați și judecați în mod adecvat, pentru ca ei să renunțe complet la aceste lucruri. Dacă veți continua astfel până la sfârșit, nu veți culege nimic. Cei care nu urmăresc viața, nu pot fi transformați, iar cei care nu sunt însetați după dreptate nu pot dobândi adevărul. Tu nu te concentrezi pe a urmări transformarea personală și intrarea, ci te concentrezi în schimb asupra dorințelor extravagante și a lucrurilor care îți îngrădesc dragostea față de Dumnezeu și te împiedică să te apropii de El. Te pot transforma acele lucruri? Te pot aduce în Împărăție?” („De ce nu ești dispus să fii un contrast?” din Cuvântul Se arată în trup).

Cuvintele lui Dumnezeu mi-au dezvăluit în întregime motivele și ideile mele despre urmărirea statutului în credința mea. Mi-am amintit de vremea când abia devenisem credincioasă. Îi admiram cu adevărat pe conducători și tânjeam după ziua în care aș putea deveni conducătoare și aș fi admirată. Când chiar am devenit conducătoare, mi-am făcut datoria din zori și până în seară, bucuroasă să o fac, oricât de epuizant ar fi fost. Când m-am simțit apreciată de conducător și admirată de frați și surori, am devenit și mai motivată. În adunări, mă dădeam mereu în spectacol, făcând paradă cu cât de mult mă agitasem trudind, cât de mult suferisem și chiar o ponegream pe sora Liu și mă ridicam pe mine, pentru ca oamenii să mă aduleze. După ce am fost înlocuită din funcția de conducătoare și am rămas fără statut, am căzut imediat într-o prăpastie de negativitate din care nu am mai putut să ies. Pusă în fața faptelor, am observat că nu urmăream adevărul și nu îmi făceam datoria în credința mea, ci urmăream statutul. Când l-am avut, eram motivată, însă fără el, m-am prăbușit în negativitate. Ba chiar m-am considerat lipsită de speranță. Am văzut ce puternică era dorința mea de a avea statut. Cum ar putea o astfel de căutare să conducă la dobândirea adevărului și mântuirii lui Dumnezeu? Obișnuiam să cred că eram destul de bună, că înțelegeam întrucâtva adevărul și eram calificată pentru a fi conducătoare. Nu mi-am imaginat niciodată că aș deveni atât de negativă în urma înlocuirii. Atunci am realizat că nu aveam realitatea adevărului sau vreo statură. Doar le vorbeam oamenilor despre cuvinte goale și doctrine. Nu mă cunoșteam deloc; nu aveam nicio înțelegere despre mine însămi. Dacă nu aș fi fost demisă din datoria mea, tot nu aș fi reflectat asupra-mi și nu m-aș fi cunoscut, ci aș fi urmărit statutul, fiind încă pe calea împotrivirii față de Dumnezeu. Acest lucru nu putea decât să zădărnicească lucrarea casei lui Dumnezeu și să dăuneze intrării în viață a fraților și surorilor mele. În sfârșit mi-am dat seama că înlocuirea mea din calitatea de conducătoare era judecata dreaptă și protecția lui Dumnezeu. Dumnezeu îmi trata dorința de a avea statut, făcându-mă să văd că eram pe calea greșită, astfel încât să mă pot căi Lui. Realizarea acestui lucru mi-a dat un sentiment de eliberare.

După aceea, am citit mai multe din cuvintele lui Dumnezeu care expuneau căutarea de renume și statut de către oameni și câteva pasaje chiar mi-au rămas în minte. „Unii oameni îl idolatrizează în special pe Pavel. Le place să iasă și să țină discursuri și să lucreze, le place să se întâlnească și să vorbească; le place ca oamenii să îi asculte, să li se închine și să îi înconjoare. Le place să aibă statut în mintea altora și apreciază când alții le prețuiesc imaginile. Să le analizăm natura din aceste comportamente: care este natura lor? Dacă ei se comportă într-adevăr în acest fel, atunci este de-ajuns pentru a arăta că sunt aroganți și încrezuți. Ei nu I se închină deloc lui Dumnezeu; ei caută un statut mai înalt și vor să aibă autoritate asupra celorlalți, să-i posede și să aibă statură în mintea lor. Aceasta este o imagine clasică a Satanei. Aspectele naturii lor care ies în evidență sunt aroganța și îngâmfarea, refuzul de a I se închina lui Dumnezeu și o dorință de a fi venerați de alții. Astfel de comportamente vă pot oferi o imagine foarte clară despre natura lor” („Cum să cunoști natura omului” din Consemnări ale cuvântărilor lui Hristos). „În timp ce alții își pot folosi poziția pentru a mărturisi în mod repetat despre ei înșiși, pentru a-și întări autoritatea și a concura cu Dumnezeu pentru oameni și pentru statut. Ei folosesc diverse metode și măsuri pentru a-i face pe oameni să-i venereze, încercând constant să-i cucerească și să-i controleze. Unii chiar îi induc în eroare pe oameni în mod intenționat convingându-i că sunt Dumnezeu pentru a fi tratați ca Dumnezeu. Ei nu ar spune niciodată oamenilor că au fost corupți, că sunt și corupți și aroganți și să nu îi venereze și că indiferent cât de mult bine fac, totul este datorită exaltării lui Dumnezeu și a ceea ce ar trebui să facă oricum. De ce nu spun aceste lucruri? Deoarece se tem profund că își vor pierde locul în inimile oamenilor. Acesta este motivul pentru care astfel de oameni nu Îl slăvesc niciodată pe Dumnezeu și nu sunt martori pentru Dumnezeu” („Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (I)” din Cuvântul Se arată în trup).

Cuvintele lui Dumnezeu mi-au dezvăluit că oamenii urmăresc întotdeauna renumele și statutul; nu-L slăvesc și nu sunt martori pentru Dumnezeu. În schimb, se dau în spectacol constant și îi fac pe ceilalți să îi aduleze și să se adune în jurul lor din cauza firii lor satanice, iar acest lucru este blestemat și pedepsit de Dumnezeu. Nu a fost Pavel un exemplu perfect al acestui lucru? A adorat să aibă statut și autoritate și s-a axat cu adevărat pe poziția și prestigiul său. În epistolele sale, fusese adesea mărturie despre cât de multă lucrare făcuse, cât de mult suferise pentru Domnul și spunea că nu era cu nimic mai prejos față de ceilalți apostoli. Munca lui asiduă și prețul pe care l-a plătit nu erau pentru a căuta adevărul sau pentru a face datoria unei ființe create, ci erau pentru a-și satisface propriile ambiții nebunești, pentru a fi adorat de alții și, în cele din urmă, pentru a fi recompensat și încoronat. Acesta este motivul pentru care firea vieții lui nu s-a schimbat deloc după ani de trudă, iar, în cele din urmă, el și-a pierdut rațiunea în aroganța sa, mărturisind că, pentru el, a trăi era Hristos. El a avut un vis iluzoriu de a-I lua locul Domnului Isus, ca oamenii să îl urmeze și să îl imite. El a jignit grav firea lui Dumnezeu. Pavel avea o natură satanică, incredibil de arogantă și încrezută. Tot ceea ce făcea era pentru a-și satisface propriile ambiții nebunești și totul era potrivnic lui Dumnezeu. Era pe calea unui antihrist în opoziție cu Dumnezeu, lucru care a fost condamnat și blestemat de Dumnezeu. Cât despre mine, când am avut câteva rezultate în datoria mea, am spus că Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru îndrumarea Lui dar, în inima mea, mi-am asumat toate meritele. Furam cu obrăznicie gloria lui Dumnezeu, dându-mă în spectacol cu fiecare ocazie, lăudându-mă cu cât de mult mă agitasem și suferisem și cât de multe probleme rezolvasem, pentru ca ceilalți să mă aduleze. Când am văzut că sora Liu devenise negativă și slabă, am ajutat-o și am sprijinit-o superficial, dar, în inima mea, am judecat-o și am disprețuit-o. Ba chiar am denigrat-o în adunări în timp ce mă ridicam pe mine, dorind ca frații și surorile să mă admire și să mă asculte. O soră a văzut problema mea și, din dragoste, m-a avertizat cu folos, dar eu am refuzat cu încăpățânare să accept acel lucru. Ba chiar m-am gândit că mă subaprecia, că era invidioasă pe mine. Am văzut cât de incredibil de nerezonabilă devenisem. În datoria mea, nu mă concentram pe a avea părtășie despre adevăr pentru a-L preaslăvi pe Dumnezeu și a-I fi martoră ci, în schimb, mă dădeam în spectacol și îmi protejam, cu orice ocazie, propriul statut pentru a fi admirată. Am văzut cât de arogantă și încrezută eram prin natura mea. Trăiam o natură cu totul satanică și mergeam pe aceeași cale antihristă de împotrivire față de Dumnezeu pe care mersese Pavel. Știam că, dacă nu mă căiam, aveam să fiu condamnată și eliminată de Dumnezeu. Acest gând m-a speriat. M-am grăbit să vin înaintea lui Dumnezeu în rugăciune, fiind dispusă să urmez adevărul și să mă căiesc în fața Lui. După aceea, am mâncat și băut mai mult din cuvintele lui Dumnezeu, am reflectat asupra mea și am învățat despre mine. Mi-am analizat motivele și intențiile din spatele acțiunilor mele. În fața problemelor, m-am axat pe practicarea cuvintelor lui Dumnezeu, iar starea mea s-a îmbunătățit treptat.

O lună mai târziu, un conducător a aranjat ca eu să preiau îndatoririle de găzduire, iar eu nu am fost prea încântată de acest lucru la început. Când fusesem conducătoare, alții mă găzduiau pe mine, dar acum urma ca eu să îi găzduiesc pe alții. Ce diferență! Dar apoi m-am gândit: „Nu urmăresc eu renumele și statutul în continuare? Găzduirea fraților și surorilor poate nu pare a fi ceva special, dar este datoria mea, este responsabilitatea și obligația mea. Nu ar trebui să am propriile alegeri sau cerințe, ci să mă supun stăpânirii și rânduielilor lui Dumnezeu.” Așadar, am fost de acord. Două zile mai târziu, un conducător a adus două surori acasă la mine. Mi-am dat seama imediat că îmi mai făcusem și înainte datoria cu aceste două surori. Fața mi s-a înroșit imediat și m-am simțit incredibil de stânjenită, de parcă le-aș fi fost inferioară. Am făcut schimb de politețuri, apoi am mers în bucătărie să pregătesc ceva de mâncare. În timp ce găteam, mi-am amintit de vremea în care îmi făceam datoria alături de acele surori. Conduceam adunări și le ofeream părtășie. Nu-mi imaginasem niciodată că ele aveau să fie conducătoare acum, în timp ce eu eram acasă având datoria de găzduire. M-am simțit foarte neliniștită. Atunci mi-am dat seama că mă axam din nou pe renume și statut, așa că m-am grăbit să mă rog și să-L caut pe Dumnezeu, gândindu-mă apoi la următorul pasaj din cuvintele Lui: „Ca una dintre făpturi, omul trebuie să își păstreze poziția, să se comporte conștient și să păzească grijuliu ceea ce i-a fost încredințat de către Creator. Și omul nu trebuie să se abată sau să facă lucruri dincolo de aria capacităților sale sau să facă lucruri care sunt neplăcute lui Dumnezeu. Omul nu trebuie să încerce să fie măreț sau excepțional sau deasupra altora, nici să caute să devină Dumnezeu. Oamenii nu ar trebui să dorească să fie astfel. Să cauți să fii măreț sau excepțional e absurd. Să cauți să devii Dumnezeu este și mai dezonorant; este dezgustător și mârșav. Să devină adevărate făpturi este ceva vrednic de laudă și scopul pe care făpturile ar trebui să și-l asume. mai mult decât orice altceva acesta este singurul țel pe care toți oamenii ar trebui să îl urmărească” („Dumnezeu Însuși, Unicul (I)” din Cuvântul Se arată în trup). În timp ce cântăream cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că Dumnezeu nu vrea oameni trufași, măreți, ci adevărate ființe create. Cu sau fără statut, numai fiind o persoană onestă, supunându-te stăpânirii și rânduielilor lui Dumnezeu și respectându-ți datoria poți face voia lui Dumnezeu. Dumnezeu mi-a predestinat să fiu iarbă mică, iar eu a trebuit să mă supun fără a căuta să fiu un copac măreț, să-mi fac bine lucrarea de iarbă mică și să-mi fac cum trebuie datoria. M-am gândit la vremea în care eram conducătoare. Părea să existe glorie în ea, dar eu nu eram axată pe căutarea adevărului. În schimb, căutasem mereu renumele și statutul. Eram încrezută, aveam aere, devenind din ce în ce mai arogantă, trăind o fire satanică și dezgustându-L pe Dumnezeu. Acum făceam datoria de găzduire, ceea ce nu părea mare lucru, dar faptul că puteam să-mi îndeplinesc propria responsabilitate și datorie m-a făcut să mă simt mult mai împăcată și mai liniștită. Gândindu-mă la asta, nu mai simțeam că a fi gazdă mă așază pe o treaptă inferioară. Eram capabilă să mă supun cu toată inima.

După ce am luat prânzul, noi trei am avut o adunare. Mi-am deschis sufletul în părtășie despre ceea ce învățasem în datoria mea în vremea aceea, iar ele, de asemenea, au avut părtășie despre propriile experiențe. A fost foarte eliberator pentru mine și nu mă mai simțeam legată prin renume și statut. Aceasta a fost experiența mea de conducătoare care a fost apoi înlocuită. Slavă Ție, Dumnezeule!

Anterior: Visul meu de a fi regizoare

Înainte: Sufletul meu eliberat

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.
Contactați-ne
Contactează-ne pe whatsapp

Conținut similar

Eliberarea inimii

deZheng Xin, Statele Unite Dumnezeu Atotputernic spune: „Lucrarea făcută de Dumnezeu în această epocă este în principal furnizarea...

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte