14. Experiența de a fi un om sincer

de Yongsui, Coreea de Sud

La o adunare de la sfârșitul lui martie, un lider a vorbit despre un frate care fusese arestat și torturat cu brutalitate. Într-un moment de mare slăbiciune, îi trădase pe alți doi membri ai bisericii. A regretat profund și, citind cuvintele lui Dumnezeu de judecată și revelație, a văzut rădăcina eșecului său și s-a căit amarnic. Liderul ne-a întrebat ce credem despre această experiență și dacă poate fi considerată o adevărată mărturie. De asemenea, ne-a cerut să ne împărtășim gândurile. Acest lucru m-a neliniștit și am început să speculez: De ce vrea să discutăm despre asta? De ce vrea să testeze dac-am perceput corect problema? M-am gândit: „Acel frate i-a trădat pe ceilalți doar din cauza unui moment de slăbiciune. A fost o fărădelege. Dar a ajuns să se cunoască și s-a căit amarnic, deci experiența lui ar trebui considerată mărturie.” Dar apoi, m-am gândit, nesigură: „Voi vedea mai întâi ce au de spus ceilalți, ca să nu greșesc sau să spun ceva prea vag și să fac o impresie proastă.” Ceilalți au început să intervină cu părerile lor. La început, o soră a spus ceva asemănător cu ce gândeam eu, așa că m-am simțit aprobată. Dar imediat, o altă soră a spus că fratele fusese un Iuda, trădându-L pe Dumnezeu, și că așa ceva nu poate servi drept mărturie pentru Dumnezeu. Apoi, alți câțiva au spus foarte încrezători că experiența lui nu poate fi luată drept mărturie. Văzând atâția oameni împărtășind și susținând această părere m-a făcut să ezit și n-am mai știut ce să cred. Chiar atunci, liderul a spus: „Dacă nu credeți că e o mărturie, ridicați mâna.” Foarte puțini oameni au ridicat mâna, dar eu nu eram sigură, așa că n-am ridicat-o. Mă gândeam: „Nu pot să ridic mâna la momentul nepotrivit. Nu aș arăta că-mi lipsește calibrul și înțelegerea?” În timp ce mă gândeam la asta, liderul m-a întrebat: „De ce n-ai ridicat mâna?” M-am gândit în sinea mea: „Oh, nu, de ce mă întreabă pe mine? Ar fi trebuit să ridic mâna?” Mâna mi-a țâșnit în aer. Inima mea a început să o ia la galop – nu mai eram în largul meu. A fost bine c-am ridicat mâna sau nu? În inima mea, am simțit că poate servi drept mărturie, dar ridicasem mâna fără să mă gândesc bine la asta. M-am gândit că ridicasem deja mâna, așa că am început să ascult părerile celorlalți. Toți spuneau ce credeau, iar eu am început să mă gândesc cu calm la asta. Acel frate s-a căit cu adevărat, așadar, mărturia lui e valabilă. Am simțit că probabil n-ar fi trebuit să ridic mâna. Am vrut să le spun ce credeam cu adevărat în acel moment, dar apoi, m-am gândit că n-am o înțelegere deplină și c-ar fi bine dac-aș avea dreptate. Dar dacă nu am, ce ar crede liderul despre mine? Oare ar spune că n-am calibru sau experiență vastă? Dacă ar vedea asta la mine, ar crede că nu merit să fiu instruită și n-aș mai avea niciun viitor în casa lui Dumnezeu. În plus, erau mulți frați și surori acolo, deci ar fi cu adevărat penibil să greșesc. Am tot oscilat și am vrut să spun ceva de nenumărate ori, dar în cele din urmă am tăcut.

Apoi, liderul a avut părtășie că putea fi luată drept mărturie și că trădarea lui Dumnezeu într-un moment de slăbiciune, urmată de judecată, mustrare și căință adevărată era o mărturie puternică. Era motivantă pentru mulți alții și arăta că Dumnezeu e milostiv cu cei care au credință adevărată. Dumnezeu știe cât suntem de corupți. Dacă regretăm cu adevărat și ne-ntoarcem către El, ne va da șansa să ne căim și o astfel de mărturie Îl slăvește pe Dumnezeu și, mai ales, îl face de rușine pe Satana. Liderul a spus apoi că înțelegerea noastră nu e curată, că suntem înșelători, nesinceri și că nu ne-am bazat părerile pe cuvintele lui Dumnezeu. Discutând despre asta, ne-am închipuit că e o problemă cu experiența acelui frate. Am încercat să ghicim ce gândea liderul și n-am spus niciun cuvânt sincer. Liderul a avut părtășie cu noi, răbdător, că trebuie să gândim pentru noi, s-avem propriile păreri în toate și să spunem adevărul, fie c-avem dreptate sau nu. E esențial pentru comportamentul nostru. Auzind „esențial” m-am simțit foarte stânjenită. M-am gândit: „Așa e. Să-mi împărtășesc gândurile, chiar dacă greșesc, e mai bine decât să fac ca toată lumea. Cel puțin ar fi propria mea părere și aș fi sinceră.” M-am disprețuit pentru că n-am spus ce gândeam cu adevărat. În cele 10 minute în care ar fi trebuit să-mi spun părerea, fusesem înșelătoare și nu practicasem adevărul, neatingând esențialul conduitei umane. Nu doar că am spus și făcut ceva greșit, ci și eșuasem să mă port cum se cuvine.

După adunare, în devoționalele mele, am citit asta în cuvintele lui Dumnezeu: „În credința lor în Dumnezeu și în modul în care se comportă, oamenii trebuie să ia calea cea bună; nu folosiți căi și mijloace malefice, necinstite. Ce sunt căile și mijloace malefice, necinstite? Ele sunt credința în Dumnezeu ce se bazează întotdeauna pe istețime măruntă, pe înșelăciuni iscusite și pe trucuri ieftine; acestea încearcă să-ți ascundă corupția și ascund probleme precum neajunsurile, defectele tale și calibrul tău sărăcăcios. Ei se ocupă întotdeauna de lucruri folosind filosofii satanice, încearcă să se dea bine pe lângă Dumnezeu și conducătorii bisericii în chestiunile clare, dar nu practică adevărul, nu se ocupă de lucruri conform principiilor și acordă constant mare atenție oamenilor; ei întreabă: «Cum m-am descurcat recent? Mă susțineți cu toții? Știe Dumnezeu despre lucrurile bune pe care le-am făcut? Și dacă știe, mă va lăuda El? Care e locul meu în inima lui Dumnezeu? Am vreo influență asupra lui Dumnezeu?» Ceea ce întreabă cu adevărat e dacă pot fi sau nu binecuvântați în credința lor în Dumnezeu. Oare frământările constante asupra unor astfel de lucruri nu sunt căi și mijloace malefice, necinstite? Aceasta nu e calea cea bună. Deci, care e calea cea bună? Calea cea bună este atunci când oamenii urmăresc adevărul în credința lor, când sunt capabili să dobândească adevărul și să obțină schimbări în firea lor” („Șase indicatori ai progresului în viață” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). E avertismentul lui Dumnezeu să mergem pe calea dreaptă în comportamentul de credincioși. Trebuie să urmărim și să practicăm adevărul. Dacă nu depune efort să facem aceste lucruri pozitive, dacă suntem preocupați să ne ascundem defectele, să facem paradă, să ne punem bine cu liderii, să avem un statut în biserică și dacă ne interesează prea mult ce crede Dumnezeu și liderii despre noi, mergem pe calea răului. Am văzut că făceam exact ce a dezvăluit Dumnezeu. Nu știam dacă experiența acelui frate era sau nu o mărturie adevărată, dar nu am vorbit din inimă. Ci am ascultat, mi-am jucat cărțile și-am calculat ce vor spune ceilalți. Când liderul m-a întrebat de ce n-am ridicat mâna, m-am gândit că am greșit, iar când majoritatea n-au văzut în acea experiență o mărturie m-am grăbit să fac ca toată lumea. Eram meschină, văzând din ce parte bate vântul. Am arătat doar o fire satanică înșelătoare. M-am întrebat de ce fusese atât de greu să fac o singură afirmație adevărată. Pentru că m-am temut că mă voi face de râs spunând ceva greșit, că liderul mă va subestima, nu mă va mai aprecia sau instrui și că voi fi înlăturată din datoria mea dacă se tot întâmplă asta. Am vrut doar să-mi apăr prestigiul și să-mi păstrez statutul, să-mi ascund calibrul slab și să mă străduiesc să fac impresie bună. Am vrut să mă port ca o persoană de calibru ridicat, care înțelege adevărul și percepe lucrurile. Mereu mi-am dorit s-am răspunsul potrivit la orice întrebare, să coincidă cu gândirea liderului pentru a-l impresiona și a face impresie bună. Apoi, și frații și surorile mă vor aproba și aprecia. Am văzut înșelăciunea și uneltirile din abordarea mea. N-am putut fi directă nici în legătură cu un lucru atât de simplu. N-am putut să spun niciun cuvânt sincer, din inimă. Mereu analizam ce se întâmplă în jurul meu, pentru a-mi păstra statutul în casa lui Dumnezeu. Mergeam pe calea răului, nu pe cea dreaptă. Am devenit conștientă de asta, dar fără să mă supun introspecției.

Apoi, după 3 luni, am ascultat această părtășie de la Dumnezeu: Dumnezeu spune: „Antihriștii Îl tratează pe Hristos în același mod în care îi tratează pe oameni, urmând exemplele lui Hristos în tot ceea ce spun și fac, ascultând tonul Său și străduindu-se să înțeleagă sensul din cuvintele Sale. Când vorbesc, niciun cuvânt nu este real sau sincer; ei știu doar să spună cuvinte goale și doctrine. Încearcă să înșele și să păcălească această persoană care, în ochii lor, este doar o persoană obișnuită. Vorbesc precum un șarpe care se târăște, într-un mod întortocheat și indirect. Maniera și direcția cuvintelor lor sunt ca un vrej de pepene galben care se cațără pe un stâlp. Când spui că o persoană este are un calibru bun și ar putea fi promovată, vorbesc imediat despre cât de buni sunt și despre ceea ce se manifestă și se dezvăluie în ei; iar dacă spui că o persoană este rea, se reped să spună cât de rea și ticăloasă este, cum provoacă tulburări și întreruperi în biserică. Când vrei să afli adevărul despre ceva, nu au nimic de spus; se eschivează, așteptând să iei o decizie, străduindu-se să înțeleagă sensul cuvintelor tale, încercând să-și dea seama ce intenții ai. Tot ceea ce spun ei este măgulire, lingușire și servilism; niciun cuvânt adevărat nu iese din gura lor” („Ei disprețuiesc adevărul, batjocoresc principiile în mod deschis și ignoră rânduielile casei lui Dumnezeu (Partea a doua)” în Demascarea antihriștilor). Aceste cuvinte ale lui Dumnezeu m-au atins din plin. Mi-am amintit de toate dățile când am fost nesinceră și am urmat dorințele celorlalți. Deși n-am avut contact direct cu Hristos, n-am acceptat judecata lui Dumnezeu în mediul aranjat de El. Am vrut doar să fac paradă și să fiu apreciată de lider, așa că mi-am măsurat cuvintele și am spus ce voia să audă, fără a fi nici pe departe sinceră. Totul era praf în ochi. Felul în care am vorbit și m-am purtat a fost șiret și disprețuit de Dumnezeu. Am crezut că îl voi putea păcăli pe lider cântând așa după ureche și mi-am imaginat că îi voi face o impresie bună răspunzând bine la întrebare, că îmi voi asigura statutul și viitorul în casa lui Dumnezeu. Am fost foarte nesăbuită și, de fapt, încercam să-l păcălesc pe Dumnezeu. N-am crezut cu adevărat că Dumnezeu judecă tot. Calibrul meu, statura mea, gândurile mele, atitudinea și părerile mele în orice situație – El le vede pe toate foarte clar. Chiar dacă îi puteam păcăli pe ceilalți, pe El n-aș putea să-l păcălesc niciodată. De fapt, Dumnezeu nu Se uită la ce spun sau fac în fața celorlalți, ci la cum abordez adevărul. Se uită la ce practic și trăiesc zilnic, și la cum mă port în datoria mea. Dumnezeu judecă mai ales fiecare lucru mărunt. Se uită dacă iubesc și practic adevărul, iar imaginea mea falsă nu L-a păcălit deloc. Apoi mi-am dat în sfârșit seama că nu eram doar prefăcută, ci și negam dreptatea Lui și faptul că observă totul. Mă purtam ca o necredincioasă. Înainte, când auzeam analiza lui Dumnezeu despre antihriști care-L disprețuiesc și lingușesc pe Hristos, nu mă gândeam c-ar avea legătură cu mine. Nu Îl întâlnisem niciodată pe Hristos, deci n-aveam cum s-arăt acel fel de fire satanică. Apoi, mi-am dat seama că m-am înșelat, că nu trebuie să intrăm în contact cu Hristos ca să o dezvăluim. Am încercat să intru în grațiile liderului și să câștig puncte în fața lui și eram dispusă să fac asta pentru a-mi păstra statutul în casa lui Dumnezeu. Arătam exact acea fire satanică. Dacă aș ajunge vreodată în fața lui Hristos, aceasta sigur s-ar accentua. Nu m-aș putea opri din a încerca să-L păcălesc pe Dumnezeu și să mă opun Lui.

Câteva zile, m-am tot gândit că, deși dădusem răspunsul greșit, liderul nu ne-a emondat și tratat, cum crezusem și n-a spus că suntem de calibru slab, nu ne-a înlăturat, nici n-a refuzat să ne instruiască. Doar ne-a cerut să ne împărtășim gândurile, ca să înțeleagă neajunsurile noastre înainte de-a avea părtășie despre adevăr și a ne îndruma în principii. A expus și firile noastre corupte și ne-a spus să reflectăm asupra noastră. Tot ce a făcut a fost ca să ne ajute și să ne sprijine. Nu trebuie să speculăm în casa lui Dumnezeu, nici cu frații și surorile. M-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu: „În esență, Dumnezeu este onest și, astfel, puteți avea mereu încredere în cuvintele Sale; în plus, acțiunile Lui sunt fără cusur și mai presus de orice îndoială, și de aceea lui Dumnezeu Îi plac cei care sunt absolut cinstiți cu El” („Trei avertismente” din Cuvântul Se arată în trup). Cuvintele și faptele lui Dumnezeu merită încrederea noastră, iar El ne tratează cu sinceritate. Când Dumnezeu l-a creat pe om, i-a spus ce fruct din grădină poate sau nu să mănânce. A vorbit simplu și direct – nu era nevoie de presupuneri. În Epoca Harului, Domnul Isus a spus: „Adevărat, adevărat vă spun” tot timpul. Și în această etapă a lucrării lui Dumnezeu, simțim cât de sincere și reale sunt cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic. De cele mai multe ori, merg direct la inimă, sunt calde și blânde și chiar dacă părțile care ne expun firile corupte par aspre, toate se bazează pe realitate și sunt pentru purificarea și mântuirea noastră. Dumnezeu e sincer și transparent cu noi. Nu există niciun fel de prefăcătorie. Dar eu calculam și complotam în acea situație, fără pic de sinceritate. Am simțiti c-am fost mult prea înșelătoare și demnă de dispreț.

Apoi, mi-am amintit ce-a spus Dumnezeu. „Îmi găsesc plăcerea în aceia care nu îi suspectează pe alții și Îmi plac aceia care acceptă adevărul cu dragă inimă; față de aceste două tipuri de oameni Eu dau dovadă de mare grijă, căci în ochii Mei ei sunt oameni sinceri. Dacă ești înșelător, atunci vei fi precaut și bănuitor cu privire la toți oamenii și toate lucrurile și și, astfel, credința ta în Mine se va clădi pe o temelie a suspiciunii. Nu aș putea recunoaște niciodată o astfel de credință” („Cum să Îl cunoașteți pe Dumnezeul de pe pământ” din Cuvântul Se arată în trup). Înainte, n-am înțeles de ce Dumnezeu a spus că acel care nu-i suspectează pe ceilalți și acceptă degrabă adevărul e sincer în ochii Lui. Dar acum, meditând la cuvintele lui, am început să înțeleg. Oamenii sinceri nu-L suspectează pe Dumnezeu sau pe om; sunt inocenți. Nu încearcă să înțeleagă lucruri cu creierul lor uman, ci vin înaintea lui Dumnezeu ca să caute adevărul. Acceptă și practică ceea ce pot înțelege și fac ce spune Dumnezeu. Abordează adevărul cu inima sinceră, iar acest fel de inimă e foarte prețios. Asta înseamnă să fii ca un copil. Dumnezeu îi binecuvântează, Duhul Sfânt lucrează în ei, îi ghidează și luminează. Apoi, ei înțeleg și obțin adevărul mai ușor. Dar chiar dacă unii spun anumite adevăruri și-și îndeplinesc puțin datoria, dacă pe interior sunt ca un labirint, întotdeauna suspicioși și cu garda sus, ba chiar suspicioși cu privire la bunul și blândul Dumnezeu, atunci sunt cei mai înșelători și nesinceri oameni. Atunci am început să înțeleg de ce Dumnezeu spune că oamenii înșelători nu pot fi mântuiți. Pe de o parte, pentru că EL e foarte pur, îi disprețuiește pe oamenii înșelători și nu îi mântuiește. Pe de altă parte, are legătură cu căutarea noastră subiectivă. Oamenii înșelători sunt prea complicați. Mereu presupun, analizează și se feresc de ceilalți, de lucruri și de Dumnezeu. Știu și să citească bine oamenii. Gândurile lor sunt acaparate de aceste lucruri și nu caută deloc adevărul. Duhul Sfânt nu poate face nicio lucrare în ei. De aceea nu vor înțelege niciodată adevărul. Exact cum spune Dumnezeu: „Dumnezeu nu îi desăvârșește pe cei care sunt înșelători. Dacă inima ta nu este cinstită – dacă nu ești o persoană cinstită – atunci tu nu vei fi câștigat niciodată de Dumnezeu. La fel, nu vei câștiga niciodată adevărul și, de asemenea, vei fi incapabil să-L câștigi pe Dumnezeu” („Șase indicatori ai progresului în viață” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). Atunci m-am analizat încă o dată bine. În fața unei probleme, n-am venit înaintea lui Dumnezeu ca să caut adevărul cu inima sinceră, ci am fost obsedată să fiu în ton cu ceilalți. Am fost așa chiar și în discuții normale cu frații și surorile. Uneori, nu înțelegeam ceva în totalitate, dar acceptam orice înțelegere a majorității oamenilor. Am avut și păreri proprii, dar m-am temut să nu greșesc, așa că m-am abținut și i-am ascultat pe ceilalți și am vorbit doar dacă am știut c-am dreptate. În caz contrar, am crezut că nu trebuie să spun nimic, ca să nu-mi știrbesc imaginea. Am văzut cât de înșelătoare și indirectă am fost. Doar am urmat turma când nu am înțeles ceva, am privit și-am accepta ce-au făcut ceilalți. Asta m-a împiedicat să înțeleg adevărul. Nu e de speriat dacă ne lipsește calibrul sau nu cunoaștem adevărul, însă este atunci când oamenii ascund ceea ce nu-nțeleg. Așa nu vor înțelege niciodată adevărul. Am simțit că e periculos să continuu pe această cale și că e imperativ să fiu sinceră.

Am început să caut cum să fiu sinceră când mă confrunt cu ceva pe viitor și de care principii să mă țin. Am citit câteva fragmente din cuvintele lui Dumnezeu. Dumnezeu Atotputernic spune: „Pentru a fi sincer, trebuie să-ți lași mai întâi deoparte dorințele personale. În loc să te concentrezi asupra modului în care Dumnezeu te tratează, spune ce e în inima ta și nu te gândi ori lua în considerare care vor fi consecințele cuvintelor tale; spune orice crezi, lasă-ți deoparte motivațiile și nu spune lucruri doar pentru a atinge un oarecare obiectiv. Când ai prea multe intenții personale, ești întotdeauna calculat în modul în care vorbești, gândind: «Ar trebui să spun asta, nu asta, trebuie să fiu atent la ce spun, trebuie să-mi ating obiectivul» – sunt implicate aici motivații personale? În mintea ta, vorbești deja învârtindu-te în cercuri înainte ca vorbele să-ți iasă din gură, ai procesat de multe ori ceea ce aveai de spus și le-ai filtrat de multe ori în capul tău. La ieșirea din gura ta, aceste cuvinte poartă urzelile înșelătoare ale Satanei. Altfel spus, cuvintele din gura ta ascund motive și obiective personale; astfel de cuvinte nu sunt autentice și nu vin din inimă. Asta nu înseamnă a fi sincer” („Ei disprețuiesc adevărul, batjocoresc principiile în mod deschis și ignoră rânduielile casei lui Dumnezeu (Partea a doua)” în Demascarea antihriștilor). „În toate problemele, ar trebui să fii sincer față de Dumnezeu și cu inima deschisă – aceasta este singura condiție și stare care ar trebui păstrată înaintea lui Dumnezeu. Chiar și atunci când nu ești deschis, ești deschis în fața lui Dumnezeu. Dumnezeu știe dacă ești sau nu deschis. Nu ești nesăbuit dacă nu poți vedea asta? Așadar, cum poți fi înțelept? Știi că Dumnezeu cercetează și știe totul, așa că nu crede că s-ar putea să nu știe; întrucât este sigur că Dumnezeu vede în secret mintea oamenilor, ar fi înțelept ca oamenii să aibă o inimă puțin mai deschisă, să fie puțin mai puri și să fie sinceri – acesta este lucrul inteligent de făcut. […] Poți să folosești unele tehnici în interacțiunile tale cu oamenii, dar cel mai bine e să fii deschis față de Dumnezeu și, dacă nutrești intenții și folosești tehnici, atunci necazurile vor apărea. În mintea ta, gândești întotdeauna: «Ce pot să spun ca să-L fac pe Dumnezeu să aibă o părere bună despre mine și să nu știe la ce mă gândesc în sinea mea? Care este lucrul corect de spus? Trebuie să păstrez mai mult pentru mine, trebuie să am un pic mai mult tact, trebuie să am o metodă; poate atunci Dumnezeu va avea o părere bună despre mine». Crezi că Dumnezeu nu va ști dacă gândești mereu așa? Dumnezeu știe orice gândești. Este obositor să gândești astfel. Este mult mai simplu să vorbești sincer și precis, și îți ușurează viața. Dumnezeu va spune că ești cinstit și pur, că ai o inimă deschisă – și lucrul acesta este infinit de prețios. Dacă ai o inimă deschisă și o atitudine cinstită, atunci, chiar dacă sunt momente în care întreci limita și te porți nesăbuit, pentru Dumnezeu acest lucru nu este o fărădelege; este mai bun decât trucurile tale meschine și mai bun decât faptul că meditezi și-ți macini gândurile întruna” („I-au pus pe alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu (Partea a doua)” în Demascarea antihriștilor). Cuvintele lui Dumnezeu spun că cel mai important și mai esențial în abordarea lui Dumnezeu și a situațiilor aranjate de el e să fim cu inima deschisă. Trebuie să ne deschidem inimile înaintea Lui, fără să tăinuim, să mascăm, s-analizăm. N-ar trebui s-avem motive ascunse în spatele cuvintelor sau să folosim tactici, ci doar să ne spunem gândurile în spiritul adevărului. Trebuie să recunoaștem că nu înțelegem lucruri de nepătruns și apoi să vin înaintea lui Dumnezeu ca să caut adevărul, cu inima inocentă și sinceră. Dumnezeu vede tot și ne cunoaște ca în palmă. Calibrul meu, cât adevăr înțeleg, profunzimea experienței mele și dacă înțeleg ceva sunt lucruri pe care Dumnezeu le știe bine. Sunt ca o carte deschisă în fața Lui. De ce aș avea nevoie să-mi acopăr greșelile și să pretind că înțeleg totul? De fapt, calculând mereu, observându-i pe ceilalți, presupunând ce gândesc și bătându-mi capul cu ce să spun m-a epuizat psihic și emoțional, iar Dumnezeu a disprețuit asta. Atunci am înțeles cât e de important să fiu inocentă și sinceră, din inimă. Dumnezeu prețuiește asta, fiind și un mod de a trăi mai liber și mai relaxant. Am văzut și că Dumnezeu nu Se uită doar la calibrul oamenilor sau justețea opiniilor lor. Se uită la inimile noastre, la atitudinea față de adevăr și la firile exprimate pe parcurs. Chiar dacă uneori greșim, dacă suntem deschiși și sinceri, lui Dumnezeu nu-I pasă de nesăbuința sau calibrul nostru și nu ne va condamna. Dimpotrivă, Dumnezeu disprețuiește când suntem mereu înșelători. Atunci am hotărât să practic adevărul și să fiu o persoană sinceră. Fiind deschisă cu Dumnezeu în mediul creat de El, fiind cinstită în interacțiunile cu ceilalți, vorbind din inimă și destăinuind ceea ce înțeleg, pot să-mi înlătur firea coruptă, ipocrită și înșelătoare.

Îmi amintesc că odată l-am abordat pe lider în legătură cu un imn al bisericii. Avea câteva versuri care ni s-au părut fade. Nu a spus nimic despre acele versuri, dar a zis că imnul nu are valoare și că nu e bun. Cuvântul „da” mi-a scăpat printre buze. Mi-am dat seama imediat că iar eram înșelătoare. Nu văzusem ce nu-i plăcea la acest imn. Eram adepta lui „da”, pretinzând că am înțeles. Am detestat cum am scos o minciună în clipa în care mi-am deschis gura și n-am vrut să-mi croiesc drum așa. Dacă n-am înțeles, n-am înțeles. M-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu: „Să fiți cinstiți înseamnă să fiți puri în acțiunile și cuvintele voastre și să nu înșelați nici pe Dumnezeu, nici pe om” („Trei avertismente” din Cuvântul Se arată în trup). Am știut că trebuie să-mi recunosc minciuna spusă și să fiu sinceră. Așadar, i-am spus liderului: „Cred că e o problemă cu două dintre versuri. Nu mi-am dat seama că acest imn nu are valoare.” A avut părtășie cu noi despre problemele imnului și mi-a deschis puțin ochii în legătură cu cântecul. M-am simțit împăcată. Adevărul e că nu trebuie să ne-mpachetăm cuvintele, faptele sau părerile, ci putem doar să fim sinceri, practici și realiști. Am început și să practic sinceritatea când frații și surorile din echipa mea dezbăteau probleme. Fie c-am avut dreptate sau nu, mi-am spus părerea. Am fost sinceră când n-am înțeles ceva și, dacă m-am înșelat, mi-am corectat greșelile. Asta mi-a adus multă liniște. Nu mă apropii încă de standardul unei adevărate persoane sincere, dar chiar am simțit importanța sincerității și știu că e singura cale de a fi mântuit de Dumnezeu. Chiar aspir să devin o persoană sinceră și vreau să mă străduiesc în continuare, să urmăresc asta. Slavă lui Dumnezeu!

Anterior: 13. Lupta pentru a fi o persoană onestă

Înainte: 15. După minciuni

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.

Conținut similar

10. Eliberarea inimii

de Zheng Xin, Statele UniteÎn octombrie 2016, soțul meu și cu mine am acceptat lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă pe când eram în...

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte

Contactează-ne pe Messenger