Am spus de atâtea ori că lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă este făcută pentru a schimba inima fiecărei persoane, pentru a schimba sufletul fiecărei persoane în așa fel încât inima lor, care a suferit o mare traumă, să fie atinsă și transformată, astfel salvându-le sufletul, care a fost atât de profund rănit de păcat; este pentru a trezi duhurile lor, pentru a dezgheța inima lor rece și pentru a-i permite acesteia să fie reîntinerită. Aceasta este cea mai mare intenție a lui Dumnezeu. Lasă deoparte, pentru moment, oricât de elevate sau profunde ar putea fi viața și experiențele omului, când inimile oamenilor au fost trezite, când au fost deșteptați din visele lor și știu pe deplin răul făcut de marele balaur roșu, lucrarea de slujire a lui Dumnezeu va fi fost completă. Ziua în care se va termina lucrarea lui Dumnezeu este, de asemenea, ziua când omul va porni oficial pe calea credinței corecte în Dumnezeu. În acest moment, lucrarea de slujire a lui Dumnezeu se va fi terminat, însemnând că lucrarea lui Dumnezeu devenit trup se va fi terminat complet. Omul va începe atunci să-și facă în mod oficial datoria pe care ar trebui să o îndeplinească – el va face această lucrare de slujire. Aceștia sunt pașii lucrării lui Dumnezeu. Așadar, ar trebui să bâjbâiți după această cale ca să intrați în fundamentul cunoașterii acestor lucruri. Acesta este lucrul pe care ar trebui să-l înțelegeți. Numai când omul a suferit o schimbare în adâncul inimii sale, poate el să pătrundă mai eficient, pentru că lucrarea lui Dumnezeu este mântuirea completă a omului – om care a fost răscumpărat, care încă mai trăiește sub forțele întunericului și care nu s-a trezit niciodată – din acest loc de adunare a demonilor; este ca omul să poată fi eliberat de milenii de păcat și să fie iubit de către Dumnezeu, și ca marele balaur roșu să poată fi azvârlit spre pieirea sa, ca împărăția lui Dumnezeu să fie stabilită ferm, iar odihna să fie adusă mai curând în inima lui Dumnezeu; este pentru a vă vărsa, fără rezervă, ura care vă umflă piepturile, pentru a eradica acei microbi mucegăiți, pentru a vă permite să vă eliberați de această viață care nu e diferită de aceea a unui bou sau a unui cal, să nu mai fiți sclavi, să nu mai fiți călcați în picioare în voie sau comandați de către marele balaur roșu; nu veți mai aparține acestei națiuni ratate, nu îi veți mai aparține marelui balaur roșu ale cărui păcate se înalță până la ceruri, și nu veți mai fi înrobiți de el. Cuibul demonilor va fi făcut cu siguranță bucăți de către Dumnezeu și voi veți sta alături de Dumnezeu – îi aparțineți lui Dumnezeu, și nu acestui imperiu de sclavi. Dumnezeu urăște de mult această societate întunecată, până în măduva oaselor Lui. Scrâșnește din dinți, nerăbdător să-Și înfigă picioarele deasupra acestui șarpe bătrân, odios de păcătos, ca să nu se mai poată ridica în veci și să nu-i mai facă niciodată rău omului; El nu-i va scuza acțiunile din trecut, nu îi va tolera înșelarea omului și va regla conturile pentru fiecare dintre păcatele lui de-a lungul epocilor. Dumnezeu nu o va lăsa câtuși de puțin pe această căpetenie a tuturor relelor^[1] să scape, El o va nimici complet!

Acest pământ, care zace în mizerie de mii de ani, este insuportabil de murdar, suferința abundă, stafiile gonesc năvalnic pretutindeni, păcălind și înșelând, făcând acuzații nejustificate,^[2] folosind fără milă mijloace feroce, călcând în picioare acest oraș al fantomelor și lăsându-l plin de cadavre; duhoarea descompunerii acoperă pământul și umple aerul și acesta este păzit cu strășnicie.^[3] Cine poate vedea lumea de dincolo de ceruri? Diavolul leagă strâns tot trupul omului, îi acoperă amândoi ochii și îi pecetluiește strâns buzele. Regele diavolilor a fost turbat vreme de câteva mii de ani, chiar până astăzi, când încă mai veghează atent asupra orașului fantomelor, ca și cum ar fi un palat inexpugnabil al demonilor; această haită de câini de pază, între timp, se holbează cu ochi dușmănoși, temându-se profund că Dumnezeu îi va lua prin surprindere și îi va șterge de pe fața pământului, lăsându-i fără un loc al păcii și fericirii. Cum ar putea oamenii dintr-un asemenea oraș al fantomelor să-L fi văzut vreodată pe Dumnezeu? Ar fi putut ei să se bucure vreodată de afecțiunea și frumusețea lui Dumnezeu? Ar fi putut înțelege ei vreodată chestiunile lumii omenești? Care dintre ei poate înțelege intențiile înflăcărate ale lui Dumnezeu? Nu-i de mirare, atunci, că Dumnezeu întrupat rămâne complet ascuns: într-o asemenea societate întunecată, unde demonii sunt nemiloși și inumani, cum ar putea regele diavolilor, care ucide oameni fără să clipească, să tolereze existența unui Dumnezeu care este încântător, bun și, de asemenea, sfânt? Cum ar putea el să aplaude și să aclame venirea lui Dumnezeu? Lacheii aceștia! Ei răsplătesc bunătatea cu ură, au început de multă vreme să-L trateze pe Dumnezeu ca pe un dușman, Îl abuzează pe Dumnezeu, sunt extrem de sălbatici, nu au nici cea mai mică considerație față de Dumnezeu, atacă și jefuiesc, și-au pierdut în întregime conștiința, se împotrivesc întru totul conștiinței și ademenesc omenirea nevinovată într-o stare de amorțire. Ce urmaşi ai înţelepţilor din vechime? Ce lideri iubiți? Sunt cu toții niște nemernici care I se opun lui Dumnezeu! Amestecul lor a lăsat totul sub ceruri într-o stare de întuneric și haos! Ce libertate religioasă? Ce drepturile și interesele legitime ale cetățenilor? Toate sunt trucuri pentru acoperirea răului! Cine a susținut lucrarea lui Dumnezeu? Cine a renunțat la viața sa, ori și-a vărsat sângele pentru lucrarea lui Dumnezeu? Oamenii, care au fost înrobiți generații întregi, în linie neîntreruptă, de la părinți la copii, L-au înrobit necuviincios pe Dumnezeu – cum ar putea asta să nu incite la furie neostoită? Milenii de ură sunt concentrate în inimă, zece mii de epoci de rău sunt gravate în inimă – cum ar putea asta să nu inspire ură? Răzbună-L pe Dumnezeu, nimicește-I complet dușmanul – să vedem cum mai aleargă ca turbatul și cum mai conduce precum un tiran atunci! Acum este timpul: omul și-a adunat de mult toată puterea și își va dedica tot sângele inimii sale și va plăti orice preț pentru aceasta, pentru a sfâșia chipul hidos al acestui diavol și pentru a permite oamenilor, care au fost orbiți și care au îndurat tot felul de suferințe și greutăți, să se ridice din durerea lor și să se răzvrătească împotriva acestui diavol bătrân și malefic. De ce să obstrucționezi atât de puternic lucrarea lui Dumnezeu încât să nu mai poată trece nici măcar o picătură? De ce să folosești trucuri ca să păcălești poporul lui Dumnezeu? Unde sunt adevărata libertate și drepturile și interesele legitime? Unde este nepărtinirea? Unde este alinarea? Unde este căldura? De ce să folosești vicleșuguri ca să-i păcălești pe oamenii lui Dumnezeu? De ce să folosești forța ca să înăbuși venirea lui Dumnezeu? De ce să nu-I permiți lui Dumnezeu să colinde în voie pe pământul pe care El l-a creat? De ce să-L hăituiești pe Dumnezeu până când nu mai are unde să-Și odihnească al Său cap? Unde este căldura dintre oameni? Unde este primirea Lui călduroasă între oameni? De ce să-I produci o asemenea năzuință disperată lui Dumnezeu? De ce să-L faci pe Dumnezeu să strige iar și iar? De ce să-L împingi pe Dumnezeu până în punctul în care trebuie să-Și facă griji pentru Fiul Lui iubit? Această societate întunecată și nenorociții câini de pază – de ce nu-I permit lui Dumnezeu să vină în voie și să meargă în lumea pe care El a creat-o? De ce nu omul, care trăiește în suferință, nu înțelege? De dragul vostru, Dumnezeu a îndurat o mare durere, cu o suferință cumplită, El a renunțat la pe Fiul Său iubit, sânge din sângele Lui, ca să vi-L ofere vouă – atunci de ce încă vă faceți că nu vedeți? În văzul tuturor, respingeți venirea lui Dumnezeu și refuzați prietenia lui Dumnezeu. De ce sunteți atât de lipsiți de scrupule? Sunteți dispuși să îndurați nedreptăți într-o asemenea societate întunecată? De ce, în loc să vă umpleți burțile cu milenii de ură, vă îndopați cu „rahatul” regelui diavolilor?

Cât de mari sunt obstacolele în fața lucrării lui Dumnezeu? A știut cineva vreodată? Cu oamenii întemnițați în nuanțe superstițioase bine înrădăcinate, cine este capabil să cunoască adevăratul chip al lui Dumnezeu? Cu această cunoaștere culturală înapoiată, atât de superficială și absurdă, cum ar putea ei înțelege pe deplin cuvintele rostite de Dumnezeu? Chiar și când li se vorbește față în față și sunt hrăniți gură la gură, cum ar putea înțelege? Uneori este ca și cum ai cânta la lăută unei vaci care paște: oamenii nu au nici cea mai mică reacție, clatină din cap și nu pricep nimic. Cum ar putea acest lucru să nu fie îngrijorător? Această „istorie culturală antică și cunoaștere culturală îndepărtată^[4]” a hrănit un asemenea grup de oameni lipsiți de valoare. Care cultură antică – care patrimoniu prețios? Este o grămadă de gunoi! A devenit o rușine eternă cu mult timp în urmă și nu merită să fie menționată! A învățat oamenii trucuri și tehnici de a se opune lui Dumnezeu, iar „îndrumarea blândă, ordonată”^[5] a educației naționale a făcut oamenii încă și mai răzvrătiți împotriva lui Dumnezeu. Fiecare parte a lucrării lui Dumnezeu este extrem de dificilă, și fiecare etapă a lucrării Sale pe pământ L-a pus pe Dumnezeu într-o situație delicată. Cât de anevoioasă este lucrarea Lui pe pământ! Cât de grei sunt pașii lui în lucrarea Sa pe pământ: pentru slăbiciunea, neajunsurile, imaturitatea, ignoranța omului și tot ceea ce ține de om, Dumnezeu face planuri meticuloase și chibzuiește cu atenție. Omul este ca un tigru de hârtie pe care cineva nu îndrăznește să-l supere sau provoace; la cea mai mică atingere, mușcă sau cade și își pierde calea și este ca și cum, la cea mai mică clipă de neatenție, recidivează sau altfel Îl ignoră pe Dumnezeu, ori aleargă la porcii și câinii lui de părinți ca să se răsfețe cu lucrurile murdare ale trupurilor lor. Ce piedică mare! Practic, la fiecare pas al lucrării Sale, Dumnezeu este supus unei testări și, la aproape fiecare pas, Dumnezeu riscă un mare pericol. Cuvintele Lui sunt sincere și serioase și fără răutate, totuși, cine este dispus să le accepte? Cine este dispus să se predea pe deplin? Acest lucru Îi rupe inima lui Dumnezeu. El Se ostenește zi și noapte pentru om, este copleșit de teamă pentru viața omului și ține cont de slăbiciunea omului. A suferit multe momente de cotitură în fiecare stadiu al lucrării Lui, pentru fiecare cuvânt pe care îl rostește; se află între ciocan și nicovală și se gândește la slăbiciunea, răzvrătirea, imaturitatea și vulnerabilitatea omului… fără încetare, iar și iar. Cine a știut asta vreodată? În cine se poate El încrede? Cine ar fi în stare să înțeleagă? Pe veci urăște El păcatele omului și lipsa de coloană vertebrală, lipsa de caracter a omului și pe veci își face griji pentru vulnerabilitatea omului și se gândește la calea ce se întinde înaintea omului. Mereu, văzând cuvintele și faptele omului, El e plin de milă și furie și, mereu, vederea acestor lucruri Îi aduce durere în inimă. Până la urmă, omul inocent a devenit amorțit; de ce trebuie oare Dumnezeu să-i îngreuneze mereu lucrurile? Omul vulnerabil este complet lipsit de perseverență; de ce ar trebui ca Dumnezeu să aibă mereu o asemenea furie neabătută față de el? Omul slab și lipsit de putere nu mai are nici cea mai mică vitalitate; de ce ar trebui ca Dumnezeu să-l dojenească mereu pentru răzvrătirea lui? Cine poate ține piept amenințărilor lui Dumnezeu în cer? Omul, până la urmă, este slab și, neavând absolut nicio altă alegere, Dumnezeu Și-a reprimat furia în adâncul inimii Sale, permițându-i omului să reflecteze încet asupra lui însuși. Și totuși, omul, aflat într-o mare suferință, nu are nici cea mai mică apreciere față de intențiile lui Dumnezeu. A fost călcat în picioare de bătrânul rege al diavolilor, dar este complet surprins și se ridică mereu împotriva lui Dumnezeu, sau, dacă nu, nu e nici cald, nici rece în privința lui Dumnezeu. Dumnezeu a rostit atât de multe cuvinte, totuși, cine le-a luat în serios vreodată? Omul nu înțelege cuvintele lui Dumnezeu, totuși, el este imperturbabil și fără dorință arzătoare; el nu a cunoscut niciodată cu adevărat esența bătrânului diavol. Oamenii trăiesc în Infern, în iad, dar cred că trăiesc într-un „palat subacvatic”; sunt persecutați de către marele balaur roșu, și totuși, cred că sunt „favorizați”^[6] de stat; sunt făcuţi de râs de către diavol și, totuși, ei cred că se bucură de măiestria superlativă a trupului. Ce adunătură de nemernici sordizi și josnici sunt! Omul a cunoscut nefericirea, dar el nu știe asta și, în această societate întunecată, suferă nenorocire după nenorocire,^[7] totuși, niciodată nu s-a trezit. Când se va elibera de firea de a se menaja pe sine și de firea sa slugarnică? De ce nu este el atent la inima lui Dumnezeu? Tolerează el în tăcere opresiunea și vitregia aceasta? Nu-și dorește ziua în care va putea schimba întunericul în lumină? Nu-și dorește să recupereze dreptatea și adevărul care au fost nedreptăţite? Este dispus să privească și să nu facă nimic în timp ce oamenii resping adevărul și răstălmăcesc faptele? Este dispus să continue să îndure această nedreptate? Este dispus să fie sclav? Este dispus să piară de mâna lui Dumnezeu odată cu sclavii acestui stat eșuat? Unde ți-e hotărârea? Unde ți-e ambiția? Unde ți-e demnitatea? Unde ți-e integritatea? Unde ți-e libertatea? Ești dispus să renunți la toată viața ta^[8] pentru marele balaur roșu, regele diavolilor? Ești dispus să-l lași să te chinuie până la moarte în această viață? Chipul adâncului este haotic și întunecat; omul de rând protestează împotriva Cerurilor și a pământului, și toate ființele vii sunt cufundate în suferință. Când va fi omul în stare să-și țină capul sus? Omul este sfrijit și scofâlcit, cum ar putea el să concureze cu acest diavol crud și tiranic? De ce nu își dăruiește viața lui Dumnezeu cât mai curând cu putință? De ce mai ezită? Când poate termina lucrarea lui Dumnezeu? Este bruscat și oprimat fără rost în acest fel şi întreaga-i viață este în cele din urmă irosită în van; de ce trebuie să fie atât de grăbit să sosească și atât de zorit să plece? De ce nu păstrează ceva prețios să-I dea lui Dumnezeu? A uitat de mileniile de ură?

Poate că mulți oameni urăsc unele dintre cuvintele lui Dumnezeu sau, poate, că nici nu le urăsc, nici nu sunt interesați de ele. Cu toate acestea, faptele nu pot deveni falsități; nimeni nu poate rosti cuvinte care contravin faptelor. Dumnezeu S-a întrupat de data aceasta ca să facă o asemenea lucrare, să încheie lucrarea pe care El trebuie să o încheie, să aducă epoca aceasta la sfârșit, să judece epoca aceasta, să-i mântuiască pe cei profund păcătoși din lumea mării de suferință și să-i transforme complet. Evreii L-au răstignit pe Dumnezeu pe cruce, punând astfel capăt „călătoria lui Dumnezeu în Iudeea”. Nu după mult timp, Dumnezeu personal a venit încă o dată printre oameni, sosind în liniște în țara marelui balaur roșu. De fapt, lumea religioasă a statului evreu și-a atârnat de mult timp imaginea lui Isus pe pereți și, din gură, oamenii au strigat: „Doamne, Isuse Hristoase!” Ei nu știau că Isus acceptase de mult, pentru a doua oară, porunca Tatălui Său să se întoarcă printre oameni ca să finalizeze cea de-a doua etapă a lucrării Sale încă neterminate. Drept rezultat, în vreme ce toți și-au ațintit privirea asupra Lui, El i-a luat prin surprindere: S-a născut într-o altă lume în care o epocă o înlocuia pe alta și a apărut printre oameni cu aspectul cuiva care este absolut obișnuit. De fapt, odată cu schimbarea epocilor, îmbrăcămintea și întregul Lui aspect s-au schimbat, ca și cum ar fi fost renăscut. Cum ar putea oamenii să știe că El este exact același Domn Isus Hristos care a coborât de pe cruce și a înviat din nou? El nu are nici cea mai mică urmă de rană, exact cum Isus nu semăna deloc cu Iahve. Isus de astăzi este de mult lipsit de semnele vremurilor trecute. Cum ar putea oamenii să-L recunoască? Suspiciosul „Toma” se îndoiește constant că El este Isus Cel înviat și dorește mereu să vadă cicatricile de la cuie pe mâinile lui Isus înainte de a-și liniști mintea; fără a le fi văzut, el ar rămâne mereu pe un nor de suspiciune și ar fi incapabil să-și pună picioarele pe pământ solid și să-L urmeze pe Isus. Sărmanul „Toma” – cum ar putea el să știe că Isus a venit să facă lucrarea cu care a fost însărcinat de către Dumnezeu Tatăl? De ce trebuie ca Isus să poarte cicatricile lăsate de cuie? Sunt aceste cicatrici lăsate de cuie semnul lui Isus? El a venit ca să lucreze pentru voia lui Dumnezeu Tatăl; de ce ar veni îmbrăcat și împodobit ca un evreu de acum câteva mii de ani? Ar putea înfățișarea exterioară pe care o ia Dumnezeu în trup să împiedice lucrarea lui Dumnezeu? A cui este această regulă fixă? De ce, când Dumnezeu lucrează, trebuie să fie în concordanță cu imaginația omului? Singurul lucru la care Se concentrează Dumnezeu în lucrarea Lui este ca aceasta să aibă efect. El nu respectă legea și nu există reguli pentru lucrarea Lui – cum ar putea omul să o pătrundă? Cum ar putea omul să înțeleagă pe deplin lucrarea lui Dumnezeu, dacă se bazează pe noțiunile și închipuirile lui? Așadar, ați face bine să vă liniștiți cum se cuvine: nu vă agitați pentru nimicuri și nu faceți mare caz din lucruri care vă sunt noi, ca să nu te faci de râs, ca să nu fii luat peste picior de ceilalți. Ai crezut în Dumnezeu în toți acești ani și, cu toate acestea, tot nu-L cunoști pe Dumnezeu. Până la urmă, te afunzi în mustrare; tu, care ești „cel mai bun din clasă”^[9] ești repartizat în rândurile celor mustrați. Mai bine nu încerca să te dai prea deștept, lăudându-te cu istețimea ta. Poate vederea ta limitată să-L perceapă cu adevărat pe Dumnezeu, care pătrunde cu privirea din eternitate în eternitate? Pot experiențele tale superficiale să îți permită să vezi pe deplin intențiile lui Dumnezeu? Nu fi îngâmfat. Dumnezeu, până la urmă, nu este al lumii – așadar, cum ar putea lucrarea Lui să fie așa cum te-ai așteptat tu?

Note de subsol:

1. „Căpetenia tuturor relelor” se referă la bătrânul diavol. Expresia sugerează ură extremă.

2. „Făcând acuzații nejustificate” se referă la metodele prin care diavolul le face rău oamenilor.

3. „Păzită cu strășnicie” sugerează că metodele prin care diavolul le face oamenilor un rău cumplit sunt deosebit de feroce și controlează oamenii atât de tare încât aceștia nu mai au spațiu de mișcare.

4. „Îndepărtată” este folosit în batjocură.

5. „Îndrumarea blândă, ordonată” este folosit ironic.

6. „Favorizați” este folosit ca să batjocorească oamenii care par din lemn și nu au conștiință de sine.

7. „Suferă nenorocire după nenorocire” sugerează că oamenii născuți pe pământul marelui balaur roșu nu sunt în stare să-și țină capul sus.

8. „Să renunți la toată viața ta” este folosit în sens depreciativ.

9. „Cel mai bun din clasă” este folosit pentru a-i batjocori pe cei care Îl urmează cu ardoare pe Dumnezeu.