Aplicația Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

Ascultați glasul lui Dumnezeu și întâmpinați întoarcerea Domnului Isus!

Îi rugăm pe toți cei care caută adevărul să ne contacteze.

Cuvântul Se arată în trup

Culori individuale

Teme

Font

Dimensiunea fontului

Spațiu între linii

Lățimea paginii

0 rezultat(e) de căutare

Nu s-a găsit niciun rezultat

`

Lucrarea și intrarea (7)

I-a trebuit timp omului, până în această zi, să înțeleagă că ceea ce-i lipsește lui nu este numai alimentarea vieții spirituale și experiența cunoașterii lui Dumnezeu, ci, mai important, schimbările în firea lui. Din cauza ignorării complete a istoriei și a culturii antice a omenirii de către om, oamenii nu cunosc lucrarea lui Dumnezeu câtuşi de puţin. În adâncul inimii, omul speră că poate fi însoțit de Dumnezeu, dar din cauza corupției excesive a trupului omului, precum și a indiferenței și prostiei, omul este redus la a nu-L cunoaşte câtuşi de puţin pe Dumnezeu. Dumnezeu vine astăzi printre oameni pentru a le transforma gândurile și duhurile, precum și imaginea lui Dumnezeu din inimile lor, pe care au avut-o timp de mii de ani. Prin această șansă, El va face omul desăvârșit. Adică, prin cunoașterea omului, El va schimba modul în care oamenii ajung să-L cunoască și atitudinea lor față de El, astfel încât cunoașterea lor despre Dumnezeu să poată să înceapă de la zero, iar inimile lor să fie reînnoite și transformate prin aceasta. Tratarea și disciplina sunt mijloacele, în timp ce cucerirea și reînnoirea sunt obiectivele. Risipirea gândurilor superstițioase pe care omul le-a păstrat în legătură cu Dumnezeul nedeslușit a fost întotdeauna intenția lui Dumnezeu și, în ultimul timp, a devenit o chestiune urgentă pentru El. Sper ca toți oamenii să se gândească în continuare la aceasta. Schimbați modul în care fiecare persoană experimentează, astfel încât această intenție urgentă a lui Dumnezeu să poată fi săvârșită în curând, iar ultima etapă a lucrării lui Dumnezeu pe pământ să poată fi adusă la o concluzie roditoare. Arătați-vă loialitatea așa cum ar trebui și mângâiați inima lui Dumnezeu pentru ultima oară. Sper că niciunul dintre frați și surori nu caută să scape de această responsabilitate sau nu face ceva numai de mântuială. Dumnezeu vine în trup, de această dată, invitat, și prin prisma situației omului. Adică, El vine să-i asigure omului ceea ce este necesar. El va permite fiecărui om, indiferent de calibru sau de rasă, să vadă cuvântul lui Dumnezeu și, din cuvântul Său, să vadă existența și manifestarea lui Dumnezeu și să accepte desăvârșirea lor de către Dumnezeu. Cuvântul Lui va schimba gândurile și concepțiile omului, astfel încât adevărata înfățișare a lui Dumnezeu să fie înrădăcinată ferm în adâncurile inimii omului. Aceasta este singura dorință a lui Dumnezeu pe pământ. Oricât de mare ar fi natura omului, cât de săracă esența lui sau modul în care omul a acționat în trecut, Dumnezeu nu ia în considerare aceste lucruri. El speră doar ca omul să reînnoiască în totalitate imaginea lui Dumnezeu pe care oamenii o au în inimile lor și să ajungă să cunoască esența omenirii, schimbând prin aceasta perspectiva ideologică a omului. El speră că omul este în stare să-L râvnească profund pe Dumnezeu și să fie veşnic ataşaţi de El. Aceasta este tot ceea ce Dumnezeu cere omului.

Cunoașterea câtorva mii de ani de cultură și istorie antică a închis gândirea, conceptele și perspectiva mentală a omului atât de strâns, încât să fie de nepătruns și nedegradabil. Omul trăiește la nivelul al optsprezecelea al iadului, ca și cum ar fi fost alungat de Dumnezeu în temnițe ca să nu vadă niciodată lumina. Gândirea feudală l-a oprimat pe om astfel încât acesta poate cu greu respira și se sufocă. Ei nu au nici cea mai mică putere să reziste și doar îndură și îndură în tăcere… Nimeni nu a îndrăznit niciodată să lupte sau să apere dreptatea și justiția; ei pur și simplu trăiesc o viață, cu nimic mai bună decât cea a unui animal, sub abuzul și asaltul domnilor feudali, an după an, zi după zi. Omul nu s-a gândit niciodată să-L caute pe Dumnezeu pentru a se bucura de fericire pe pământ. Este ca și cum omul ar fi fost înfrânt, ca frunzele căzute ale toamnei, uscate și ruginii. Omul și-a pierdut de mult memoria și trăiește neajutorat în iad prin numele lumii umane, așteptând venirea zilei de pe urmă, astfel încât să poată să piară împreună cu iadul, ca și când ziua de pe urmă după care tânjesc ei este ziua în care se vor bucura de pace odihnitoare. Etica feudală a luat viața omului în „Infern”, astfel încât omul este chiar mai puțin abil să reziste. Diferite tipuri de opresiune l-au forțat pe om să cadă treptat mai adânc în Infern și mai departe de Dumnezeu. Acum, Dumnezeu este complet străin pentru om, iar omul încă se grăbește să-L evite când se întâlnesc. Omul nu-L recunoaște și Îl izolează ca și cum nu L-ar fi cunoscut sau văzut niciodată mai înainte. Dumnezeu aşteaptă pe parcursul lungii călătorii a vieții umane, dar nu Și-a îndreptat niciodată furia incontrolabilă către om. El doar a așteptat în tăcere ca omul să se pocăiască și să o ia de la început. Dumnezeu a venit de mult timp în lumea umană și îndură aceeași suferință ca omul. El a trăit cu omul timp de mulți ani și nimeni nu I-a descoperit existența. Dumnezeu a îndurat în tăcere nefericirea lumii umane în timp ce îndeplinea lucrarea pe care a adus-o cu El. El a îndurat pentru voia lui Dumnezeu Tatăl și nevoile omenirii, suferind o durere pe care omul nu a mai experimentat-o niciodată înainte​​. Înaintea omului, El a slujit în tăcere și S-a smerit de dragul voii lui Dumnezeu Tatăl și pentru nevoile omenirii. Cunoașterea culturii antice i-a furat omului în tăcere prezența lui Dumnezeu și l-a predat pe om împăratului diavolilor și fiilor acestuia. Cele Patru cărți și Cinci Clasici au purtat gândirea și conceptele omului într-o altă epocă de revoltă, făcându-l pe om să se închine în continuare celor care au scris Cărțile și Clasicii, promovându-și noțiunile despre Dumnezeu. Împăratul diavolilor L-a alungat fără milă pe Dumnezeu din inima omului, fără ca oamenii să-și dea seama, în timp ce el a preluat cu bucurie inima omului. De-atunci, omul a fost posedat de un suflet urât și rău, cu fața împăratului diavolilor. O ură față de Dumnezeu le-a umplut piepturile, iar răutatea împăratului diavolilor s-a răspândit în om zi de zi, până când omul a fost complet mistuit. Omul nu a mai avut libertate și nu a fost în stare să se elibereze din încurcătura cu împăratul diavolilor. De aceea, omul a putut doar să rămână pe loc și să fie capturat, predându-se lui și devenind subjugat de el. Cu mult timp în urmă, el a plantat sămânța tumorii ateismului în inima tânără a omului, învățându-l erezii, cum ar fi „învățați din știință și tehnologie, înțelegeți cele Patru Modernizări, nu există niciun Dumnezeu în lume”. Nu doar atât, a proclamat în repetate rânduri „Să construim o țară frumoasă prin munca noastră sârguincioasă”, cerând tuturor să fie pregătiți din copilărie să-și slujească țara. Omul a fost adus în mod inconștient înaintea lui și el și-a asumat fără ezitare meritul (referindu-se la Dumnezeu care ţine toată omenirea în mâinile Sale). Niciodată nu s-a simțit, măcar o dată, rușinat sau a avut un sentiment de rușine. Mai mult, a capturat fără rușine poporul lui Dumnezeu în casa proprie, în timp ce a sărit ca un șoarece pe masă și l-a făcut pe om să i se închine ca unui Dumnezeu. Un astfel de răufăcător deznădăjduit este el! El strigă astfel de vorbe răutăcioase, scandaloase: „Nu există niciun Dumnezeu în lume. Vântul se datorează legilor naturale; ploaia este umiditate care se condensează și cade în picături pe pământ; un cutremur este zguduirea suprafeței pământului datorită schimbărilor geologice; seceta se datorează uscăciunii din aer provocate de distrugerea nucleonică de pe suprafața soarelui. Acestea sunt fenomene naturale. Care parte este o acțiune a lui Dumnezeu?” El chiar strigă[a] astfel de declarații nerușinate: „Omul a evoluat din vechile maimuțe, iar lumea de astăzi a progresat de la o societate primitivă cu aproximativ un miliard de ani în urmă. Poporul hotărăşte dacă o ţară înfloreşte sau cade.” În spate, omul îl atârnă cu susul în jos pe pereți și îl pune pe mese pentru a fi venerat și a i se închina. În timp ce acesta strigă: „Nu există Dumnezeu”, se consideră drept Dumnezeu, împingându-L, neînduplecat, pe Dumnezeu dincolo de marginile pământului. Stă în locul lui Dumnezeu și acționează ca împărat al diavolilor. Este complet absurd! Aceasta face ca o persoană să fie mistuită de o ură otrăvitoare. Se pare că Dumnezeu este dușmanul acestuia sub jurământ și că împăcarea cu Dumnezeu este imposibilă. Acesta plănuiește să-L alunge pe Dumnezeu în timp ce rămâne nepedepsit și liber.[1] Un astfel de împărat al diavolilor este el! Cum am putea să-i tolerăm existența? Nu se va odihni până când nu a deranjat lucrarea lui Dumnezeu și l-a lăsat în zdrențe și complet rușinat,[2] ca și cum vrea să se împotrivească lui Dumnezeu până la sfârșit, până când ori va muri peștele, ori se va rupe năvodul. El se opune în mod intenționat lui Dumnezeu și se tot apropie. Fața odioasă i-a fost de mult complet demascată și acum este zdrobită și bătută,[3] într-o stare groaznică, totuși nu se domolește în ura față de Dumnezeu, ca și cum dorește să-L fi putut devora în întregime pe Dumnezeu într-o singură înghițitură, pentru a-;i ușura ura din inimă. Cum am putea să-l tolerăm, acest dușman urât al lui Dumnezeu! Doar distrugerea și exterminarea completă a acestuia vor pune capăt dorinței vieții noastre. Cum poate fi lăsat să fie de nestăpânit? El l-a corupt pe om într-o asemenea măsură, încât omul nu cunoaște soarele-cer și devine insensibil și limitat. Omul a pierdut rațiunea umană normală. De ce să nu sacrificăm întreaga noastră ființă pentru a-l distruge și arde ca să eliminăm teama de pericol care rămâne și pentru a permite ca lucrarea lui Dumnezeu să ajungă mai devreme la strălucirea nemaivăzută? Această bandă de nemernici a venit printre oameni și a provocat totală neliniște și tulburare. Ei i-au adus pe toți oamenii la marginea unei prăpastii, planificând în secret să-i împingă în jos pentru a fi zdrobiți în bucăți și pentru a le devora cadavrele. Ei speră în zadar să întrerupă planul lui Dumnezeu și să concureze cu Dumnezeu într-un joc de noroc cu șanse mici.[4] Acest lucru nu este deloc ușor! Crucea este pregătită, la urma urmei, pentru împăratul diavolilor care se face vinovat de cele mai groaznice nelegiuiri. Dumnezeu nu aparține crucii și i-a lăsat-o deja diavolului. Dumnezeu a învins cu mult timp în urmă și nu mai simte tristețe pentru păcatele omenirii. El va aduce mântuire întregii omeniri.

De sus în jos și de la început până la sfârșit, el a deranjat lucrarea lui Dumnezeu și a acționat în dezacord cu El. Toate vorbele despre moștenirea culturală antică, cunoștințele valoroase ale culturii antice, învățăturile taoismului și confucianismului, clasicii confucianiști și ritualurile feudale au dus omul în iad. Știința și tehnologia moderne avansate, precum și industria, agricultura și afacerile dezvoltate nu pot fi văzute nicăieri. Mai degrabă, el subliniază pur și simplu riturile feudale propagate de vechile „maimuțe” pentru a perturba, a se opune și a distruge în mod intenționat lucrarea lui Dumnezeu. Nu numai că a mâhnit omul până în ziua de astăzi, dar vrea să-l mistuie[5] complet. Învățătura codului feudal de etică și transmiterea cunoașterii culturii antice au contaminat mult timp omul și l-au transformat în diavoli mari și mici. Sunt puțini care L-ar primi cu ușurință pe Dumnezeu și ar întâmpina cu bucurie venirea lui Dumnezeu. Fața omului este plină de crimă și, în toate locurile, moartea este în aer. Ei caută să-L alunge pe Dumnezeu din acest ținut; cu cuțite și săbii în mână, se aranjează în formațiune de luptă pentru a-L nimici pe Dumnezeu. Idolii sunt răspândiți în tot ținutul diavolului, unde omul este în mod constant învățat că nu există Dumnezeu. Pe deasupra acestui ținut pătrunde un miros dezgustător de hârtie arsă și tămâie atât de gros, încât este sufocant. Pare să fie mirosul de nămol ce plutește când șarpele se învârte și se încolăcește și este de ajuns încât omul nu se poate stăpâni să nu vomite. În afară de aceasta, pot fi auziți cu ușurință demoni răi cântând scripturi. Acest sunet pare să vină de departe din iad, iar omul nu poate decât să simtă o răceală pe şira spinării. În tot acest ținut sunt împrăștiați idoli, în toate culorile curcubeului, care transformă ținutul într-o lume orbitoare, iar împăratul diavolilor își păstrează un rânjet pe față, ca și cum uneltirea sa rea a reușit. Între timp, omul este complet neștiutor de acest lucru, nici nu știe omul că diavolul l-a corupt deja într-o asemenea măsură încât a devenit fără rațiune și învins. Acesta dorește să distrugă tot ce este al lui Dumnezeu dintr-o singură suflare, să-L insulte și să-L ucidă din nou și încearcă să-I distrugă și să-I tulbure lucrarea. Cum I-ar putea acesta permite lui Dumnezeu să aibă un statut egal? Cum poate acesta îngădui ca Dumnezeu „să se amestece” în lucrarea acestuia printre oameni pe pământ? Cum poate acesta să-I permită lui Dumnezeu să-i demaște fața sa odioasă? Cum Îi poate permite lui Dumnezeu să-i perturbe lucrarea? Cum ar putea acest diavol, care fumegă de furie, să-I permită lui Dumnezeu să-i conducă reședința puterii lui pe pământ? Cum ar putea el recunoaște de bunăvoie înfrângerea? Înfățișarea odioasă a acestuia a fost dezvăluită pentru ceea ce este ea, de aceea se constată că nu se știe dacă să se râdă sau să se plângă, și este cu adevărat dificil să se vorbească despre aceasta. Oare nu este aceasta esența lui? Cu un suflet urât, elcrede totuși că este incredibil de frumos. Această bandă de complici! Ei coboară printre muritori pentru a se răsfăța cu plăceri și pentru a provoca tulburare. Perturbarea lor provoacă nestatornicie în lume[6] și aduce panică în inima omului, iar ei au distorsionat omul astfel încât el seamănă cu fiarele de o urâțenie insuportabilă, care nu mai au absolut nimic în comun cu omul sfânt original. Ei chiar doresc să-și însușească puterea ca tirani pe pământ. Ei împiedică lucrarea lui Dumnezeu, astfel încât ea de-abia poate să progreseze și îl închid pe om ca în spatele zidurilor de cupru și oțel. Săvârșind atâtea păcate și provocând atât de multe necazuri, cum ar putea ei să spere la altceva decât să aștepte mustrarea? Demonii și duhurile rele au alergat înnebuniţi de furie pe pământ și au oprit voința și efortul conștiincios ale lui Dumnezeu, făcându-le de nepătruns. Ce păcat mortal! Cum ar putea Dumnezeu să nu fie nerăbdător? Cum ar putea Dumnezeu să nu se simtă înfuriat? Ei cauzează obstacole dureroase și se opun lucrării lui Dumnezeu. Prea rebeli! Chiar și acei demoni mari și mici devin aroganți în privinţa puterii celui mai puternic diavol și încep să facă valuri. Ei se opun adevărului, în mod intenționat, în ciuda conștientizării clare a acestuia. Fii ai răzvrătirii! Este ca și cum, acum că împăratul lor din iad a urcat pe tronul împărătesc, ei devin îngâmfați și îi tratează pe toți ceilalți cu dispreț. Câți caută adevărul și urmează dreptatea? Toți sunt animale, la fel ca porcii și câinii, conducând un nor de muște urât mirositoare într-o grămadă de bălegar, ca să dea din capete și să stârnească dezordine. [7] Ei cred că regele lor, care este regele iadului, este cel mai înalt dintre regi, fără să-și dea seama că nu sunt decât muște peste un putregai.Nu numai că ei fac remarci calomnioase împotriva existenței lui Dumnezeu, bazându-se pe porcii și pe câinii lor de părinți. Minusculele muște cred că părinții lor sunt la fel de mari ca o balenă cu dinți.[8] Ei nu-și dau seama că sunt mici, deși părinții lor sunt porci și câini necurați de un miliard de ori mai mari decât ei înșiși? Inconștienți de propria lor umilință, ei aleargă haotic pe baza mirosului împuțit al acelor porci și câini și au ideea înșelătoare de a procrea generații viitoare. Acest fapt este absolut lipsit de rușine! Cu aripi verzi pe spate (asta se referă la faptul că pretind a avea încredere în Dumnezeu), ei încep să fie încrezuți și să se laude pretutindeni cu frumusețea și farmecul lor, aruncându-și în secret necurățenia asupra omului. Și sunt şi mulțumiți de sine, ca și cum o pereche de aripi de culoarea curcubeului ar putea să le ascundă necurățenia și, astfel, ei persecută existența adevăratului Dumnezeu (aceasta se referă la povestea tainică a lumii religioase). Puțin bănuieşte omul că, deși aripile muştei sunt frumoase și încântătoare, la urma urmelor nu este decât o muscă minusculă, plină de murdărie și acoperită de germeni. Prin forța părinților lor, nişte porci și câini, ei aleargă înnebuniţi de furie de-a curmezişul țării (acest lucru se referă la oficialii religioși care-L persecută pe Dumnezeu pe baza unui sprijin puternic din partea țării, trădând adevărul şi pe adevăratul Dumnezeu) cu o ferocitate copleşitoare. E ca și cum fantomele fariseilor evrei s-au întors, împreună cu Dumnezeu la națiunea marelui balaur roșu, în vechiul lor cuib. Ei și-au reînceput persecuția, continuându-şi lucrarea care se întinde peste câteva mii de ani. În cele din urmă, acest grup de degenerați cu siguranță va pieri de pe pământ! Se pare că, după câteva milenii, duhurile necurate au devenit chiar mai viclene și șirete. Ele se gândesc în mod constant la modalități de a submina în mod secret lucrarea lui Dumnezeu. Sunt îndemânatici și dibaci și doresc să reia în patria lor tragedia de acum câteva mii de ani. Acest lucru aproape Îl îndeamnă pe Dumnezeu să scoată un strigăt puternic și cu greu poate El să Se rețină de la a Se reîntoarce la al treilea cer pentru a-i nimici. Pentru ca omul să-L iubească pe Dumnezeu, trebuie să-I înțeleagă voia, bucuria și tristețea, precum și ceea ce El urăște. Aceasta va avansa mai bine intrarea omului. Cu cât este mai rapidă intrarea omului, cu atât mai mult este mulțumită inima lui Dumnezeu; cu cât înțelegerea omului este mai clară cu privire la împăratul diavolilor, cu atât mai mult se îndreaptă omul spre Dumnezeu, astfel încât dorința Lui să poată fi împlinită.

Note de subsol:

1. „El rămâne nepedepsit și liber” indică faptul că diavolul merge turbat și înnebunit de furie.

2. „ Haos total” se referă la modul în care comportamentul violent al diavolului este insuportabil pentru oameni.

3. „Zdrobită și bătută” se referă la fața urâtă a împăratului diavolilor.

4. „Un joc de noroc cu șanse mici” este o metaforă pentru planurile periculoase și sinistre ale diavolului. Este folosit cu sens batjocoritor.

5. „A mistui” se referă la comportamentul violent al împăratului diavolilor, care-i jefuiește pe oameni în întregime.

6. „Nestatornicia în lume” indică faptul că, dacă cineva este bogat și puternic, oamenii îi intră în grații, iar dacă cineva nu are bani și putere, oamenii îl ignoră. Această frază se referă la nedreptatea lumii.

7. „A provoca tulburare” se referă la modul în care oamenii care sunt demonici provoacă dezordine, împiedicând și opunându-se lucrării lui Dumnezeu.

8. „O balenă cu dinți” este folosit cu sens batjocoritor. Este o metaforă a felului în care muștele sunt atât de mici, încât porcii și câinii par la fel de mari ca balenele pentru acestea.

a. Textul original spune: „Unii chiar strigă”.

Anterior:Lucrarea și intrarea (6)

Următorul:Lucrarea și intrarea (8)

S-ar putea să vă placă și