Aplicația Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

Ascultați glasul lui Dumnezeu și întâmpinați întoarcerea Domnului Isus!

Îi rugăm pe toți cei care caută adevărul să ne contacteze.

Cuvântul Se arată în trup

Culori individuale

Teme

Font

Dimensiunea fontului

Spațiu între linii

Lățimea paginii

0 rezultat(e) de căutare

Nu s-a găsit niciun rezultat

`

Lucrarea și intrarea (6)

Lucrarea și intrarea sunt, în mod inerent, practice și se referă la lucrarea lui Dumnezeu și intrarea omului. Lipsa totală a omului de a înțelege chipul adevărat al lui Dumnezeu și lucrarea lui Dumnezeu a adus mari greutăți la intrarea sa. Până astăzi, mulți oameni încă nu cunosc lucrarea pe care Dumnezeu o realizează în zilele de pe urmă sau de ce Dumnezeu îndură umilință extremă pentru a veni în trup și a fi alături de om la bine și la rău. Omul nu știe nimic despre ținta lucrării lui Dumnezeu și nici despre scopul planului lui Dumnezeu pentru zilele de pe urmă. Din diverse motive, oamenii sunt întotdeauna lipsiți de entuziasm și ambigui[1] față de intrarea pe care Dumnezeu o cere, care a adus mari greutăți lucrării lui Dumnezeu în trup. Se pare că oamenii au devenit cu toții obstacole și, până în prezent, ei încă nu au o înțelegere clară. Prin urmare, voi vorbi despre lucrarea pe care Dumnezeu o face în om și intenția urgentă a lui Dumnezeu, astfel încât, voi toți să deveniți slujitorii loiali ai lui Dumnezeu, care, la fel ca Iov, mai degrabă ar muri decât să-L respingă pe Dumnezeu și să îndurați orice umilință. Și care, la fel ca Petru, vă veți oferi întregile voastre ființe lui Dumnezeu și veți deveni apropiații câștigați de Dumnezeu în zilele de pe urmă. Fie ca toți frații și surorile să facă tot ce le stă în putință pentru a-și oferi întreaga lor ființă voii cerești a lui Dumnezeu, să devină sfinți slujitori în casa lui Dumnezeu și să se bucure de făgăduințele nesfârșite revărsate de Dumnezeu, astfel încât inima lui Dumnezeu Tatăl să se poată bucura, în curând, de o odihnă liniștită. „Împliniți voia lui Dumnezeu Tatăl” ar trebui să fie motto-ul tuturor celor care Îl iubesc pe Dumnezeu. Aceste cuvinte ar trebui să servească drept ghid al omului pentru intrare și drept busola care-i îndrumă acțiunile. Aceasta este hotărârea pe care omul ar trebui să o aibă. A finaliza cu desăvârșire lucrarea lui Dumnezeu pe pământ și a coopera cu lucrarea lui Dumnezeu în trup - aceasta este datoria omului. Într-o zi, când se va face lucrarea lui Dumnezeu, omul își va lua rămas bun de la El la întoarcerea mai devreme la Tatăl din Cer. Nu este aceasta responsabilitatea pe care omul ar trebui să o împlinească?

Când, în Epoca Harului, Dumnezeu S-a întors la al treilea Cer, lucrarea lui Dumnezeu de răscumpărare a întregii omeniri se mutase deja, de fapt, în actul său final. Tot ceea ce a rămas pe pământ a fost crucea pe care a purtat-o ​​Isus, pânza subțire în care a fost înfășurat Isus, coroana de spini și haina stacojie pe care Isus le-a purtat (acestea au fost obiecte pe care evreii le-au folosit pentru a-L ridiculiza). Adică, lucrarea răstignirii lui Isus a provocat zarvă un timp și apoi s-a liniștit. De atunci, ucenicii lui Isus au început să ducă mai departe lucrarea Lui, păstorind și udând în bisericile de pretutindeni. Conținutul lucrării lor a fost acesta: să se pocăiască toți oamenii, să-și recunoască păcatele și să fie botezați; toți apostolii răspândind povestea neștiută a răstignirii lui Isus și ceea ce s-a întâmplat de fapt; întreaga lume neputând să se abțină să cadă înaintea lui Isus pentru a-și recunoaște păcatele și, în plus, apostolii răspândind pretutindeni cuvintele pe care le-a spus Isus și legile și poruncile pe care El le-a stabilit. Din acel punct, a început zidirea bisericilor în Epoca Harului. Ceea ce a spus Isus, în timpul acelei epoci, s-a concentrat, de asemenea, pe viața omului și pe voia Tatălui Ceresc. Doar pentru că epocile sunt diferite, multe dintre acele discursuri și practici diferă mult de cele de astăzi. Dar esența ambelor este aceeași. Ambele nu sunt nimic mai mult sau mai puțin decât lucrarea în trup a Duhului lui Dumnezeu. Acel fel de lucrare și acele cuvinte au continuat până astăzi și, de aceea, ceea ce este încă împărtășit în bisericile religioase de astăzi este un lucru de felul acesta și este complet neschimbat. Când lucrarea lui Isus s-a încheiat, calea cea dreaptă a lui Isus Hristos punea stăpânire pe pământ, dar Dumnezeu a început planurile pentru o altă etapă a lucrării Sale, problema întrupării în zilele de pe urmă. Pentru om, răstignirea lui Dumnezeu a încheiat lucrarea întrupării lui Dumnezeu, a răscumpărat întreaga omenire și I-a permis Lui să apuce cheia Infernului. Toată lumea crede că lucrarea lui Dumnezeu a fost pe deplin realizată. În realitate, pentru Dumnezeu, doar o mică parte a lucrării Sale a fost realizată. El doar a răscumpărat omenirea; El nu a cucerit omenirea, cu atât mai puțin a schimbat urâciunea lui Satana în om. De aceea, Dumnezeu spune: „Deși trupul Meu întrupat a trecut prin durerea morții, acela nu a fost întregul scop al întrupării Mele. Isus este Fiul Meu preaiubit și a fost pironit pe cruce pentru Mine, dar El nu a încheiat pe deplin lucrarea Mea. El a făcut doar o parte din ea”. Astfel, Dumnezeu a început a doua rundă de planuri pentru a continua lucrarea întrupării. Intenția finală a lui Dumnezeu este să desăvârșească și să-i câștige pe toți cei salvați de mâinile lui Satana și, de aceea, Dumnezeu S-a pregătit din nou să riște pericole pentru a veni în trup. Ceea ce se numește „întrupare” se referă la a nu cuprinde slava (a nu cuprinde slava, deoarece lucrarea lui Dumnezeu nu este încă terminată), ci la a Se arăta în identitatea Fiului preaiubit și la faptul că El este Hristos, de care Dumnezeu este foarte mulțumit. De aceea, se spune că acest lucru riscă să fie periculos. Trupul are o putere neînsemnată și trebuie să exercite multă grijă,[2] departe de autoritatea Tatălui din Cer, iar El îndeplinește doar lucrarea de slujire a trupului, îndeplinind lucrarea și însărcinarea dată de Dumnezeu Tatăl, fără să Se implice în altă lucrare. El realizează doar o parte a lucrării. Acesta este motivul pentru care Dumnezeu este numit „Hristos” la venirea pe pământ. Acesta este înțelesul cuprins. Motivul pentru care se spune că venirea este însoțită de ispite, se datorează faptului că se realizează un singur proiect de lucrare. În plus, motivul pentru care Dumnezeu Tatăl Îl numește doar „Hristos” și „Fiu preaiubit” și nu I-a dat Lui toată slava este tocmai pentru că trupul întrupat vine să facă un singur proiect de lucrare, nu să-L reprezinte pe Tatăl în Cer, ci, mai degrabă, să împlinească lucrarea de slujire a Fiului preaiubit. Când Fiul preaiubit finalizează întreaga însărcinare pe care a acceptat-o ​​pe umerii Săi, Tatăl Îi va da slavă deplină împreună cu identitatea de Tată. Se poate spune că aceasta este regula cerească. Deoarece Cel care vine în trup și Tatăl din Cer se află în două împrejurări diferite, Cei doi doar Se privesc Unul pe Celălalt în Duh, Tatăl urmărindu-L pe Fiul preaiubit, dar Fiul neputând să-L vadă pe Tatăl de la depărtare. Tocmai pentru că funcția trupului este prea mică și El are potențialul de a fi ucis în orice moment, se spune că această venire este însoțită de un mare pericol. Acesta este echivalentul faptului că Dumnezeu a renunțat încă o dată la Fiul Său preaiubit și L-a pus în gura tigrului. Dumnezeu L-a pus în locul în care Satana este cel mai prezent, punându-I viața în pericol. Chiar și într-o astfel de strâmtorare, Dumnezeu încă L-a înmânat pe Fiul Său preaiubit oamenilor dintr-un loc întinat, destrăbălat pentru ca ei „să-L crească”. Acest lucru se datorează faptului că este singura cale pentru ca lucrarea lui Dumnezeu să fie pe deplin rațională și unicul mod de a împlini toate dorințele lui Dumnezeu Tatăl și de a realiza ultima parte a lucrării Sale în rândul omenirii. Isus a realizat doar o etapă a lucrării lui Dumnezeu Tatăl. Din cauza barierei trupului întrupat și a diferențelor în lucrarea realizată, Isus Însuși nu știa că va exista o a doua întoarcere în trup. Astfel, nimeni, dintre cei care au citit relatări istorice despre El, nu a descoperit vreodată profeția lui Isus că Dumnezeu vrea să Se întrupeze El Însuși, pentru a doua oară, pentru a termina întreaga Sa lucrare la trup. De vreme ce Isus nici măcar nu știa despre aceasta, nici marii profeți și exegeți nu știu că Dumnezeu vrea să Se întoarcă la trup, adică să vină din nou în trup pentru a face a doua parte a lucrării Sale în trup. De aceea, nimeni nu-și dă seama că Dumnezeu S-a ascuns în trup, începând cu mult timp în urmă. Acest lucru este de înțeles pentru că, doar după ce Isus a fost înviat și S-a ridicat la Cer, El a acceptat această însărcinare. Deci, a doua întrupare a lui Dumnezeu nu are nicio rădăcină și nicio bază și este, la fel ca apa fără matcă, greu de înțeles. În plus, este greu să găsești referințe la ea, chiar și în cea mai renumită[3] Biblie. Dintre toate numeroasele capitole și versete din Biblie, nicio singură propoziție sau niciun cuvânt nu menționează această chestiune. Dar, sosirea lui Isus în lume a fost profețită de mult și, în plus, a fost prin concepție de la Duhul Sfânt. Cu toate acestea, Dumnezeu încă a spus că viața era la risc. Atunci, ce spune aceasta despre ziua de azi? Nu este de mirare că Dumnezeu spune că întruparea, de data aceasta, prezintă riscuri de mii de ori mai mari decât cele din Epoca Harului. În multe locuri, Dumnezeu a profețit, câștigând astfel, un grup de biruitori în țara Sinim. La Răsăritul lumii, sunt câștigați biruitorii, astfel, locul de aterizare al celei de-a doua întrupări a lui Dumnezeu este, fără îndoială, țara Sinim, exact acolo unde marele balaur roșu stă încolăcit. Acolo, Dumnezeu îi va câștiga pe descendenții marelui balaur roșu, astfel încât acesta să fie complet înfrânt și rușinat. Dumnezeu vrea să-i trezească pe acești oameni care suferă profund, să-i trezească complet și să-i facă să iasă din ceață și să-l respingă pe marele balaur roșu. Dumnezeu vrea să-i trezească din visul lor, să-i facă să cunoască esența marelui balaur roșu, să-și dea toată inima lor lui Dumnezeu, să se ridice de sub opresiunea forțelor întunecate, să se ridice la Răsăritul lumii și să devină dovada biruinței lui Dumnezeu. Doar atunci, Dumnezeu va câștiga slavă. Doar din acest motiv, Dumnezeu a adus lucrarea care s-a încheiat în Israel în țara în care stă încolăcit marele balaur roșu și, la aproape două mii de ani după plecare, a venit din nou în trup, pentru a continua lucrarea Epocii Harului. Pentru ochiul liber al omului, Dumnezeu lansează o nouă lucrare în trup. Dar, pentru Dumnezeu, El continuă lucrarea Epocii Harului, doar cu o separare de timp de câteva mii de ani și doar cu o schimbare a locului lucrării și a proiectului lucrării. Deși imaginea trupului, pe care Dumnezeu a luat-o în lucrarea de astăzi, este o persoană complet diferită de Isus, Ei împărtășesc aceeași substanță și rădăcină și Ei sunt din aceeași sursă. Poate că Ei au multe diferențe exterioare, dar adevărurile interioare ale lucrării Lor sunt complet identice. La urma urmei, epocile sunt la fel de diferite ca și ziua cu noaptea. Cum poate să rămână neschimbată lucrarea lui Dumnezeu? Sau cum pot lucrările să se întrerupă reciproc?

Isus a luat înfățișarea unui evreu, S-a conformat îmbrăcămintei evreilor și a crescut mâncând hrană evreiască. Acesta este aspectul Său uman obișnuit. Însă, trupul întrupat de astăzi ia forma oamenilor din Asia și crește cu hrana națiunii marelui balaur roșu. Acestea nu sunt în conflict cu rostul întrupării lui Dumnezeu. Mai degrabă, ele se completează reciproc, întregind pe deplin adevărata semnificație a întrupării lui Dumnezeu. Deoarece trupul întrupat este denumit drept „Fiul Omului” sau „Hristos”, exteriorul lui Hristos de astăzi nu poate fi egalat cu Isus Hristos. Până la urmă, trupul este numit „Fiul Omului” și este în chipul trupului. Fiecare etapă a lucrării lui Dumnezeu conține un înțeles mult mai profund. Motivul pentru care Isus a fost conceput de Duhul Sfânt este acela că El urma să răscumpere păcătoșii. El trebuia să fie fără păcat. Dar, numai la final, când a fost forțat să devină asemănarea trupului păcătos și a preluat păcatele păcătoșilor, El i-a salvat de crucea blestemată pe care Dumnezeu o folosea să-i mustre pe oameni. (Crucea este instrumentul lui Dumnezeu pentru a-i blestema și mustra pe oameni; mențiunile despre blestem și mustrare se referă, în special, la blestemarea și mustrarea păcătoșilor.) Scopul era să-i facă pe toți păcătoșii să se pocăiască și să folosească răstignirea pentru a-i face să-și recunoască păcatele. Adică, de dragul răscumpărării întregii omeniri, Dumnezeu S-a întrupat într-un trup care a fost conceput de către Duhul Sfânt și a luat asupra Sa păcatele întregii omeniri. Modul obișnuit de a descrie acest lucru este oferirea unui trup sfânt în schimbul tuturor păcătoșilor, echivalentul faptului că Isus a fost o jertfă de ispășire pusă în fața lui Satana pentru a-l „implora” pe Satana să întoarcă la Dumnezeu întreaga omenire nevinovată pe care el o călcase în picioare. Astfel, pentru a realiza această etapă a lucrării de răscumpărare, a fost nevoie de concepția de către Duhul Sfânt. Aceasta era o condiție necesară, un „tratat” în timpul luptei dintre Dumnezeu Tatăl și Satana. Acesta este motivul pentru care Isus a fost dat Satanei și doar apoi s-a finalizat această etapă a lucrării. Cu toate acestea, lucrarea lui Dumnezeu de răscumpărare de astăzi este deja de o măreție fără precedent, iar Satana nu are niciun motiv să facă cereri, astfel încât întruparea lui Dumnezeu nu necesită concepție de către Duhul Sfânt, căci Dumnezeu este în mod inerent sfânt și nevinovat. Deci, Dumnezeu întrupat, de data aceasta nu mai este Isus din Epoca Harului. Însă, El este încă de dragul voii lui Dumnezeu Tatăl și de dragul împlinirii dorințelor lui Dumnezeu Tatăl. Cum poate fi considerată aceasta o afirmație nerezonabilă? Oare întruparea lui Dumnezeu trebuie să urmeze un set de reguli?

Mulți oameni caută dovezi în Biblie, dorind să găsească o profeție a întrupării lui Dumnezeu. Cum poate gândirea stricată a omului să știe că Dumnezeu a încetat, acum mult timp, să „lucreze” în Biblie și a „sărit” în afara ei, pentru a face cu entuziasm lucrarea pe care El o planificase demult, dar, despre care nu-i spusese niciodată omului? Oamenii sunt prea lipsiți de judecată. După numai o fărâmă din firea lui Dumnezeu, ei, de obicei, se ridică pe o scenă înaltă și stau într-un „scaun cu rotile” de înaltă clasă, inspectând lucrarea lui Dumnezeu, mergând atât de departe încât să înceapă să-L educe pe Dumnezeu cu vorbe emfatice și incoerente. Numeroși „bătrâni”, purtând ochelari de lectură și mângâindu-și barba, își deschid „vechiul almanah” îngălbenit (Biblia) pe care l-au citit întreaga viață. Cu vorbe bolborosite și ochii aparent scânteietori, el întoarce când la Cartea Apocalipsei, când la Cartea lui Daniel și când la Cartea lui Isaia, cunoscută în întreaga lume. Holbându-se la o pagină plină ochi de cuvinte minuscule, el citește în tăcere, mintea lui învârtindu-se neîncetat. Dintr-o dată, mâna ce-i mângâia barba se oprește și începe să tragă de ea. Din când în când, se aude sunetul bărbii care se rupe. Un astfel de comportament neobișnuit te ia prin surprindere. „De ce folosește o astfel de forță? De ce este el atât de supărat?” Întorcându-ne la bătrân, sprâncenele lui sunt acum țepoase. Sprâncenele argintii au aterizat ca penele de gâscă exact la doi centimetri de pleoapele acestui bătrân, ca din întâmplare, și totuși atât de perfect, în timp ce bătrânul își ține ochii lipiți de paginile cu un aspect muced. El repetă de mai multe ori succesiunea de acțiuni de mai sus, iar apoi nu se poate abține să nu sară în picioare și începe să vorbească, sporovăind[4] ca și cum ar face conversație cu cineva, deși lumina din ochii lui nu a părăsit almanahul. Dintr-o dată, el acoperă pagina prezentă și se întoarce spre „altă lume”. Mișcările sale sunt atât de grăbite și înfricoșătoare, aproape că îi iau pe oameni prin surprindere. Curând, șoarecele care ieșise din gaura sa și tocmai începuse să se „simtă descătușat” în timpul tăcerii lui, a fost atât de alarmat de mișcările sale neobișnuite încât a fugit înapoi direct în gaură, dispărând fără urmă. Acum, mâna stângă nemișcată a bătrânului își reia mișcarea de mângâiere a bărbii, în sus și în jos. El se îndepărtează de scaun, lăsând cartea pe birou. Prin ușa ușor întredeschisă și prin fereastra deschisă, intră vântul, suflând cu nepăsare cartea și închizând-o, apoi deschizând-o, apoi închizând-o și deschizând-o din nou. Există o singurătate de nespus în această scenă și, cu excepția sunetului paginilor cărții care sunt foșnite de vânt, totul pare să fi amuțit. El, cu mâinile strânse la spate, străbate camera, acum oprindu-se, acum pornind, scuturându-și din când în când capul și repetând aparent: „O! Dumnezeule! Chiar ai face Tu asta?” Din când în când, el dă și din cap: „O, Dumnezeule! Cine poate înțelege lucrarea Ta? Nu sunt greu de căutat urmele pașilor Tăi? Eu nu cred că Tu faci lucruri nechibzuite”. În curând, sprâncenele bătrânului se strâng laolaltă, ochii se închid strâns, arătând o privire stingheră și, de asemenea, o expresie extrem de dureroasă, ca și cum ar vrea să chibzuiască încet. Acest lucru îl provoacă, cu adevărat, pe acest „bătrân mare”. În această etapă târzie a vieții sale, el, „din nefericire”, a dat peste această problemă. Ce se poate face în privința aceasta? Eu, de asemenea, sunt nedumerit și lipsit de puterea de a face ceva. Cine a îngălbenit vechiul său almanah? Cine a făcut ca barba și sprâncenele sale să crească toate fără milă precum zăpada albă pe diferite locuri de pe fața lui? Este ca și cum barba sa ar reprezenta trecutul lui. Cu toate acestea, cine știa că omul ar putea deveni stupid într-o asemenea măsură, căutând prezența lui Dumnezeu în vechiul almanah? Câte foi de hârtie poate avea vechiul almanah? Poate el să înregistreze, cu adevărat, toate faptele lui Dumnezeu? Cine îndrăznește să garanteze aceasta? În realitate, omul caută arătarea lui Dumnezeu și încearcă să împlinească voia lui Dumnezeu prin cuvinte ce analizează peste măsură.[5] Oare încercarea de a intra în viață în acest fel este la fel de ușoară precum pare? Nu este acesta un lucru absurd și un raționament fals? Nu ți se pare că acest lucru este derizoriu?

Note de subsol:

1. „Ambugui” indică faptul că oamenii nu au o pătrundere clară în lucrarea lui Dumnezeu.

2. „Are o putere neînsemnată și trebuie să exercite multă grijă” arată că greutățile trupului sunt prea multe, iar lucrarea făcută este prea limitată.

3. „Cea mai renumită” este folosit cu sens de ridiculizare. Se referă la cât de mulți experți în erezii religioase se închină „vechiului almanah” îngălbenit ca lui Dumnezeu.

4. „Sporovăială” este o metaforă pentru latura urâtă a oamenilor, atunci când ei cercetează lucrarea lui Dumnezeu.

5. „Cuvinte ce analizează peste măsură” este folosit pentru a ridiculiza experții în erezii, care despică firul în patru referitor la cuvinte, însă nu caută adevărul sau nu cunosc lucrarea Duhului Sfânt.

Anterior:Lucrarea și intrarea (5)

Următorul:Lucrarea și intrarea (7)

S-ar putea să vă placă și