Dacă omul poate într-adevăr să intre potrivit lucrării Duhului Sfânt, viața lui va răsări repede, ca un bambus după o ploaie de primăvară. Judecând după statura actuală a majorității oamenilor, aceștia pur și simplu nu acordă nicio importanță vieții și, în schimb, acordă importanță anumitor aspecte externe care nu au nicio însemnătate. Sau se grăbesc ca frunza-n vânt, lucrând fără țintă și la întâmplare, fără a se concentra și fără să știe în ce direcție ar trebui să meargă și cu atât mai puțin către cine. Ei doar „se ascund cu umilință”. Adevărul este că puțini dintre voi știți ceva despre intențiile lui Dumnezeu pentru zilele de pe urmă. Aproape niciunul dintre voi nu cunoaște urmele pașilor lui Dumnezeu, ba chiar mai rău, nimeni nu știe care va fi realizarea finală a lui Dumnezeu. Cu toate acestea, toată lumea, prin pură hotărâre și rezistență, se supune disciplinării și emondării din partea celorlalți, de parcă și-ar face încălzirea și s-ar pregăti să-și flexeze mușchii^[1] în anticiparea zilei în care va putea ține din nou capul sus. Nu voi face niciun comentariu despre aceste „spectacole ciudate” din rândul omenirii, dar există un punct pe care trebuie să-l înțelegeți cu toții. În momentul de față, majoritatea oamenilor dau semne de anomalie^[2] și, în pașii lor spre intrare, mărșăluiesc spre un punct mort.^[3] E posibil să fie mulți care consideră că este o utopie în afara lumii oamenilor după care tânjește omul, crezând că este tărâmul libertății, dar, de fapt, nu este. Sau s-ar putea spune că oamenii s-au rătăcit deja. Dar, indiferent de ceea ce fac oamenii, tot vreau să vorbesc despre ce este lucrul în care ar trebui să intre omul. Meritele și neajunsurile multor oameni nu sunt subiectul principal al acestui discurs. Sper ca voi toți, frați și surori, să puteți să-Mi înțelegeți cuvintele în mod corect și să nu-Mi interpretați greșit intenția.

Dumnezeu S-a întrupat în China sau, după cum spun compatrioții din Hong Kong și Taiwan, „pe continent”. Când Dumnezeu a venit de sus, din cer, pe pământ, nimeni din ceruri sau de pe pământ nu a fost conștient de asta, căci acesta este adevăratul sens al revenirii lui Dumnezeu în taină. El a lucrat și a trăit în trup mult timp și, totuși, nimeni nu a știut despre aceasta. Nimeni nu recunoaște asta, nici măcar în ziua de astăzi. Poate că aceasta va rămâne o enigmă veșnică. Venirea lui Dumnezeu în trup de data aceasta este ceva de care niciun om nu poate deveni conștient. Indiferent cât de amplă și de impresionantă este lucrarea Duhului, Dumnezeu rămâne întotdeauna impasibil, fără să Se dea de gol niciodată. Se poate spune că această etapă a lucrării Sale e aceeași care s-ar desfășura în ținutul cerurilor. Chiar dacă este vizibilă pentru toți cei care au ochi să vadă, nimeni nu o recunoaște. Când Dumnezeu va termina această etapă a lucrării Sale, toată omenirea se va trezi din visul său lung și va renunța la atitudinea trecută.^[4] Îmi aduc aminte că Dumnezeu spunea odată: „Venirea în trup de data asta este ca o cădere în bârlogul tigrului”. Acest lucru înseamnă că, întrucât în acest caz al lucrării lui Dumnezeu, El vine în trup și, în plus, Se naște în locuința marelui balaur roșu, chiar mai mult decât înainte, Se confruntă cu un pericol extrem venind de data aceasta pe pământ. El Se confruntă cu cuțite, arme, ciomege și bâte; El Se confruntă cu testările; El Se confruntă cu mulțimile ce afișează intenții ucigașe. Riscă să fie ucis în orice moment. Dumnezeu a venit aducând cu El mânia. Cu toate acestea, a venit pentru a face lucrarea de desăvârșire, adică a venit să facă a doua parte a lucrării Sale, care continuă după lucrarea de răscumpărare. De dragul acestei etape a lucrării Sale, Dumnezeu a consacrat maximul de gândire și îngrijire și folosește toate mijloacele imaginabile pentru a evita asalturile testărilor, rămânând smerit și ascuns și neetalându-și niciodată identitatea. Când Isus l-a salvat pe om de pe cruce, a făcut acest lucru doar pentru a finaliza lucrarea de răscumpărare; El nu a venit să facă lucrarea de desăvârșire. Astfel, doar jumătate din lucrarea lui Dumnezeu a fost făcută, iar finalizarea lucrării de răscumpărare a fost doar jumătate din întreg planul Său. Pe măsură ce noua epocă era pe cale să înceapă, iar cea veche pe cale să se încheie, Dumnezeu Tatăl a început să chibzuiască la a doua parte a lucrării Sale și să facă pregătiri pentru ea. Această întrupare din zilele de pe urmă nu a fost clar profețită în trecut, punând astfel bazele caracterului și mai tainic al venirii lui Dumnezeu în trup de data aceasta. La revărsatul zorilor, neștiut de miriadele de oameni, Dumnezeu a venit pe pământ și Și-a început viața în trup. Oamenii nu au fost conștienți de sosirea acestui moment. Poate erau adormiți cu toții; poate că mulți care erau treji așteptau și poate că mulți se rugau în tăcere lui Dumnezeu din ceruri. Cu toate acestea, în rândul acestor mulți oameni, nici măcar unul nu știa că Dumnezeu ajunsese deja pe pământ. Dumnezeu a lucrat astfel ca să-Și îndeplinească lucrarea cu mai multă ușurință și să obțină rezultate mai bune și, de asemenea, ca să evite și mai multe testări. Când pauza de somn de primăvară a omului se va sfârși, lucrarea lui Dumnezeu se va fi terminat de mult timp și El va pleca, apropiindu-Și de sfârșit viața de călător și vizitator pe pământ. Deoarece lucrarea lui Dumnezeu presupune ca Dumnezeu să acționeze și să vorbească personal și pentru că omul nu are cum să intervină, Dumnezeu a suferit o durere extremă pentru a veni pe pământ ca să facă lucrarea El Însuși. Omul nu este în stare să-L înlocuiască pe Dumnezeu în lucrarea Lui. Din acest motiv, Dumnezeu a înfruntat pericole de câteva mii de ori mai mari decât cele din timpul Epocii Harului pentru a ajunge în ținutul în care locuiește marele balaur roșu ca să-Și facă propria lucrare, consumându-și toate gândurile și toată grija, pentru a răscumpăra acest grup de oameni săraci, acest grup de oameni cufundați într-o grămadă de bălegar. Chiar dacă nimeni nu știe de existența lui Dumnezeu, Dumnezeu nu este tulburat pentru că acest lucru este foarte benefic pentru lucrarea Sa. Toți sunt extrem de odioși și răutăcioși, cum ar putea să tolereze existența lui Dumnezeu? De aceea, venind pe pământ, Dumnezeu păstrează tăcerea. Oricât de extrem de crud este omul, Dumnezeu nu pune nimic la inimă, ci doar continuă să facă lucrarea pe care trebuie să o facă pentru a îndeplini însărcinarea mai importantă pe care Tatăl ceresc I-a încredințat-o. Cine dintre voi a recunoscut frumusețea lui Dumnezeu? Cine arată mai multă considerație pentru povara lui Dumnezeu Tatăl decât o face Fiul Său? Cine poate înțelege voia lui Dumnezeu Tatăl? Duhul lui Dumnezeu Tatăl din ceruri este adesea îngrijorat și Fiul Său pe pământ imploră mereu de dragul voii lui Dumnezeu Tatăl, îngrijorându-I inima. Există cineva care cunoaște dragostea lui Dumnezeu Tatăl față de Fiul Său? Există cineva care știe inima cu care Fiul preaiubit Îi duce dorul lui Dumnezeu Tatăl? Chinuiți între cer și pământ, cei doi se uită continuu unul după celălalt de departe, urmându-se unul pe altul în Duh. Of, omenire! Când veți fi atenți la inima lui Dumnezeu? Când veți înțelege intențiile lui Dumnezeu? Tatăl și Fiul S-au bazat întotdeauna Unul pe Celălalt. De ce ar trebui Ei să fie separați, Unul în cer, sus, și Celălalt pe pământ, jos? Tatăl este atașat de Fiul Său, așa cum Fiul îl iubește pe Tatăl Său. De ce trebuie Tatăl să-Și aștepte Fiul cu un alean atât de profund și dureros? Poate că Ei nu au fost separați mult timp, dar cine știe de câte zile și nopți tânjește Tatăl cu un alean dureros și de câtă vreme așteaptă întoarcerea rapidă a Fiului Său preaiubit? El observă, stă în tăcere și așteaptă; nu există niciunul dintre aceste lucruri care să nu fie făcut de dragul întoarcerii rapide a Fiului Său preaiubit. Fiul care a rătăcit până la marginile pământului: când se vor reuni din nou? Chiar dacă, odată reuniți, vor fi împreună pentru veșnicie, cum poate El să suporte miile de zile și nopți de separare, Unul sus în ceruri și Celălalt pe pământul de dedesubt? Deceniile pe pământ sunt ca mileniile în ceruri. Cum ar putea Dumnezeu Tatăl să nu fie îngrijorat? Când Dumnezeu vine pe pământ, El trăiește nenumăratele vicisitudini ale lumii umane, la fel cum face omul. Dumnezeu este nevinovat, deci de ce să fie obligat să îndure aceleași suferințe ca omul? Nu este de mirare că Dumnezeu Tatăl Se prăpădește atât de repede de dorul Fiului Său; cine poate înțelege inima lui Dumnezeu? Dumnezeu îi dăruiește omului prea mult; cum poate omul să răsplătească în mod adecvat inima lui Dumnezeu? Cu toate acestea, omul Îi dă lui Dumnezeu prea puțin; cum ar putea Dumnezeu, din acest motiv, să nu fie îngrijorat?

Aproape niciunul dintre oameni nu înțelege urgența din starea sufletească a lui Dumnezeu, deoarece calibrul oamenilor este prea slab, iar duhurile lor sunt destul de amorțite și ei nici nu bagă de seamă, nici nu sunt atenți la ce face Dumnezeu. Din acest motiv, Dumnezeu este mereu îngrijorat pentru om, ca și când natura umană ca de fiară a omului ar putea izbucni în orice moment. De aici, se poate vedea și mai clar că venirea lui Dumnezeu pe pământ este urmată de testări colosale din partea omului. Dar, de dragul desăvârșirii unui grup de oameni, Dumnezeu, plin de slavă, i-a spus omului toate intențiile Sale, fără a-i ascunde nimic. El a hotărât ferm să desăvârșească acest grup de oameni și, prin urmare, indiferent că se confruntă cu greutăți sau cu testări, El Își întoarce privirea și ignoră totul. El doar Își face lucrarea liniștit, crezând cu tărie că într-o zi, când Dumnezeu va fi dobândit slavă, omul Îl va cunoaște, și crezând că, după ce omul va fi desăvârșit de Dumnezeu, el va înțelege pe deplin inima lui Dumnezeu. În prezent, pot exista oameni care Îl testează pe Dumnezeu sau nu-L înțeleg pe Dumnezeu sau se plâng împotriva lui Dumnezeu; Dumnezeu nu pune nimic din aceste lucruri la inimă. Când Dumnezeu va coborî în slavă, toți oamenii vor înțelege că tot ce face Dumnezeu este pentru fericirea omenirii, iar ei vor înțelege cu toții că tot ce face Dumnezeu este pentru ca omenirea să poată trăi mai bine. Venirea lui Dumnezeu este urmată de testări din partea omului și însoțită de măreție și mânie. Când Dumnezeu îl va părăsi pe om, El va fi dobândit de multă vreme slavă și va pleca pe deplin încărcat cu slavă și cu bucuria întoarcerii. Indiferent cum Îl resping oamenii pe Dumnezeul care lucrează pe pământ, El nu pune asta la suflet și pur și simplu continuă să-Și facă lucrarea. Crearea lumii de către Dumnezeu e veche de zeci de milioane de ani. El a venit pe pământ pentru a face o lucrare incomensurabilă și a experimentat pe deplin respingerea și defăimarea lumii umane. Nimeni nu întâmpină cu bucurie venirea lui Dumnezeu; El este doar privit cu răceală. În decursul acestor greutăți de mai multe mii de ani, comportamentul omului L-a rănit de multă vreme pe Dumnezeu în carne vie. El nu mai acordă atenție răzvrătirii omului ci, în schimb, a făcut un alt plan pentru a transforma și a purifica omul. Bătaia de joc, defăimarea, persecuția, necazul, suferința răstignirii, ostracizarea din partea omului și altele de care Dumnezeu S-a lovit de când a venit în trup: Dumnezeu a gustat destul din aceste lucruri, Dumnezeu, care a venit în trup, a suferit din plin greutățile lumii umane. De multă vreme Duhul lui Dumnezeu Tatăl din ceruri consideră că asemenea priveliști sunt insuportabile și, dându-Și capul pe spate și închizând ochii, așteaptă ca Fiul Său preaiubit să Se întoarcă. Tot ceea ce-Și dorește El este ca omenirea să asculte și să se supună, să simtă cea mare rușine în fața trupului Său și să nu se mai răzvrătească împotriva Lui. Tot ce Își dorește este ca omenirea să poată să creadă în existența lui Dumnezeu. El a încetat de mult timp să ceară mai multe de la om, pentru că Dumnezeu a plătit un preț prea mare și, totuși, omul stă fără grijă^[5] și nu pune câtuși de puțin la inimă lucrarea lui Dumnezeu.

Deși lucrurile pe care le spun astăzi despre lucrarea lui Dumnezeu s-ar putea să conțină, în mare, o „absurditate fără fundament”^[6], totuși, aceasta are o profundă relevanță pentru intrarea omului. Vorbesc doar despre lucrarea și apoi vorbesc despre intrare, dar ambele aspecte sunt indispensabile, iar când sunt combinate, sunt chiar mai benefice pentru viața omului. Aceste două aspecte se completează reciproc^[7] și sunt foarte benefice, îngăduindu-le oamenilor să înțeleagă mai bine intențiile lui Dumnezeu și construind o punte în relația dintre oameni și Dumnezeu. Prin discuția de astăzi despre lucrare, relația omenirii cu Dumnezeu este îmbunătățită și mai mult, înțelegerea reciprocă este aprofundată și omul este capabil să arate mai multă considerație poverii lui Dumnezeu; omul este făcut să simtă ceea ce simte Dumnezeu, să aibă mai multă credință că va fi schimbat de Dumnezeu și să aștepte reapariția lui Dumnezeu. Aceasta este singura cerință a lui Dumnezeu pentru omul de astăzi – să trăiască imaginea celui care-L iubește pe Dumnezeu, astfel încât lumina cristalizării înțelepciunii lui Dumnezeu să lumineze în epoca întunericului și astfel încât viața omului să poată să lase în urmă o pagină radiantă în lucrarea lui Dumnezeu, strălucind pentru totdeauna în partea de Răsărit a lumii, cerând atenția lumii și admirația miriadelor de oameni. Aceasta, cu siguranță, este o intrare și mai bună pentru cei din epoca de astăzi care îl iubesc pe Dumnezeu.

Note de subsol:

1. „Și-ar face încălzirea și s-ar pregăti să-și flexeze mușchii” este o expresie folosită ironic.

2. „Anomalie” înseamnă că intrarea oamenilor este anormală, iar experiențele lor unilaterale.

3. „Punct mort” înseamnă că drumul pe care merg oamenii contrazice intențiile lui Dumnezeu.

4. „Va renunța la atitudinea trecută” se referă la modul în care noțiunile și părerile oamenilor despre Dumnezeu se schimbă odată ce ajung să Îl cunoască pe Dumnezeu.

5. „Stau fără grijă” înseamnă că oamenii sunt indiferenți față de lucrarea lui Dumnezeu și nu o consideră ca fiind atât de importantă.

6. „Absurditate neîntemeiată” înseamnă că oamenii sunt în mod fundamental incapabili să înțeleagă baza cuvintelor pe care le spune Dumnezeu și că nu știu despre ce vorbește El. Această expresie este folosită ironic.

7. „Se completează reciproc” înseamnă că îmbinarea „lucrării” și „intrării” în părtășie ar aduce un beneficiu chiar mai mare pentru cunoașterea noastră despre Dumnezeu.