La ultima adunare, am avut părtășie în principal despre zicala din cultura tradițională: „Dedică-te unei sarcini și străduiește-te să faci tot posibilul până în ziua morții tale” și am analizat-o. Teoriile și zicalele tradiționale culturale pe care Satana le folosește pentru a-i îndoctrina pe oameni nu sunt corecte, cum nu sunt nici cuvintele pompoase pe care îi face pe oameni să le respecte. Dimpotrivă, acestea au ca efect derutarea și inducerea oamenilor în eroare și limitarea gândirii lor. Prin educarea, îndoctrinarea și influențarea maselor cu aceste idei și puncte de vedere eronate din cultura tradițională, scopul suprem este de a se asigura că aceștia se supun stăpânirii clasei conducătoare și chiar îi slujesc pe conducători cu loialitatea celor care-și iubesc țara și partidul și care sunt hotărâți să-și apere căminul și să protejeze statul. Acest lucru este suficient pentru a arăta că guvernul național popularizează educația culturală tradițională pentru a facilita controlul conducătorilor asupra omenirii și asupra tuturor diverselor grupuri etnice și pentru a spori în continuarea stabilitatea regimului conducătorilor și armonia și stabilitatea societății sub controlul lor. Indiferent de modul în care clasa conducătoare răspândește, promovează și popularizează educația culturală tradițională, în general, aceste zicale despre conduita morală i-au amăgit și indus în eroare pe oameni și le-au perturbat grav capacitatea de a diferenția adevărul de minciună, binele de rău, ce e corect de ce e greșit și lucrurile pozitive de cele negative. Se mai poate spune că aceste zicale despre conduita morală inversează întru totul albul și negrul, amestecă adevărul cu minciuni și amăgesc publicul larg, făcând ca oamenii să fie înșelați de aceste opinii din cultura tradițională, într-un context în care ei nu știu ce este bine și ce este greșit, ce este adevăr și ce sunt minciuni, care lucruri sunt pozitive și care sunt negative, ce vine de la Dumnezeu și ce vine de la Satana. Modul în care cultura tradițională definește tot felul de lucruri și clasifică tot felul de oameni drept buni sau răi, blânzi sau haini a tulburat, derutat și indus în eroare ființele umane, chiar limitând gândurile oamenilor la diversele zicale despre conduita morală pe care le susține cultura tradițională, astfel încât să nu se poată elibera. Drept urmare, mulți oameni jură de bunăvoie credință regilor diavoli, dând dovadă de devotament orb până la bun sfârșit și onorând acel jurământ până la moarte. Această situație a continuat până în prezent și, totuși, puțini oameni s-au învățat minte. Deși în zilele noastre mulți oameni care cred în Dumnezeu pot recunoaște adevărul, există multe obstacole care-i împiedică să-l accepte și să-l pună în practică. Se poate spune că aceste obstacole provin, în principal, din ideile și punctele de vedere ale culturii tradiționale, care de multă vreme au prins rădăcini în inimile lor. Oamenii le-au învățat mai întâi pe acestea, iar ele rămân dominante, controlându-le deja gândurile, ceea ce creează foarte multe obstacole și foarte multă împotrivire ca oamenii să accepte adevărul și să se supună lucrării lui Dumnezeu. Acesta este un aspect. Un alt aspect este că oamenii au firi corupte, care sunt parțial cauzate de modul în care cultura tradițională amăgește și corupe oamenii. Cultura tradițională a afectat grav și a interferat cu punctele de vedere ale oamenilor cu privire la modul de evaluare a binelui și răului, a adevărului și minciunilor, și i-a determinat să aibă multe noțiuni, idei și puncte de vedere greșite. Acest lucru a făcut ca oamenii să nu poată accepta în mod categoric lucrurile care sunt pozitive, frumoase și bune, legile tuturor celor create de Dumnezeu și faptul că El domnește peste toate lucrurile. În schimb, oamenii sunt plini de noțiuni și tot felul de idei vagi și nerealiste. Acestea sunt consecințele diferitelor idei pe care Satana le insuflă oamenilor. Dintr-o altă perspectivă, toate diversele zicale despre conduita morală din cultura tradițională sunt zicale false care corup gândirea oamenilor, le tulbură mințile și le deteriorează procesele gândirii normale, afectând grav acceptarea lucrurilor pozitive și a adevărului de către oameni și, de asemenea, puritatea priceperii și înțelegerii lor privind legile și regulile tuturor lucrurilor create de Dumnezeu.

Într-o privință, diversele zicale despre conduita morală din cultura tradițională au tulburat modurile corecte de gândire cu ajutorul cărora oamenii disting binele de rău și le-au perturbat și liberul arbitru. Mai mult decât atât, după ce au acceptat aceste diverse zicale despre conduita morală, oamenii au devenit ipocriți și falși. Ei sunt buni la a se preface – chiar și până-n punctul în care spun că o căprioară este un cal, inversând albul cu negrul și tratând lucrurile negative, urâte și rele drept pozitive, frumoase și bune și invers – și au ajuns deja la stadiul venerării răului. În întreaga societate umană, indiferent de perioadă sau dinastie, lucrurile pe care oamenii le susțin și le venerează sunt, în esență, aceste zicale despre conduita morală din cultura tradițională. Sub influența gravă a acestor zicale despre conduita morală, adică sub îndoctrinarea din ce în ce mai profundă și mai temeinică a acestor zicale despre conduita morală din cultura tradițională, oamenii le adoptă inconștient drept fundament și legi ale existenței. Oamenii pur și simplu le acceptă pe deplin, fără discernământ, tratându-le drept lucruri pozitive și ca pe o ideologie și criterii călăuzitoare pentru modul în care ar trebui să se poarte cu ceilalți, să privească oamenii și lucrurile, să se comporte și să acționeze. Oamenii le tratează ca fiind legi supreme pentru a-și croi drumul în societate, a dobândi faimă și prestigiu sau pentru a deveni stimați și venerați. Luați orice grup din cadrul oricărei societăți sau națiuni, din orice perioadă – oamenii pe care îi prețuiesc, îi venerează și îi proclamă ca fiind cei mai buni din rasa umană nu sunt nimic mai mult decât ceea ce oamenii numesc exemple morale. Indiferent ce fel de viață duc astfel de oameni în culise, care sunt intențiile și motivele acțiunilor lor, cum este umanitatea-esență pe care o au, cum se comportă, de fapt, și interacționează cu ceilalți și indiferent cum este esența persoanei care se ascunde sub mantia conduitei morale frumoase și bune, nimănui nu-i pasă de aceste lucruri și nici nu încearcă să cerceteze mai amănunțit. Atât timp cât sunt loiali, patrioți și dau dovadă de credință față de conducători, oamenii îi idolatrizează și le cântă osanale și chiar îi imită ca pe niște eroi, pentru că toată lumea ia conduita morală exterioară a unei persoane ca bază pentru a evalua dacă este blândă sau haină, bună sau rea, și pentru a-i evalua reputația. Deși în Biblie se relatează în mod clar poveștile multor sfinți și înțelepți de demult, precum Noe, Avraam, Moise, Iov și Petru, poveștile multor profeți și așa mai departe și, deși mulți oameni sunt familiarizați cu astfel de povești, nu există încă nicio țară, nicio națiune sau niciun grup care promovează la scară largă umanitatea și caracterul moral al acestor sfinți și înțelepți din vechime – sau exemplele în care ei se închină lui Dumnezeu, sau chiar frica de Dumnezeu pe care au dezvăluit-o – fie în societate, în întreaga națiune sau printre oameni. Nicio țară, nicio națiune și niciun grup nu face asta. Nici măcar țările în care creștinismul este religia de stat sau țările cu populații predominant religioase încă nu atrag atenția asupra caracterului uman al acestor sfinți și înțelepți de demult, sau asupra poveștilor lor despre frica și ascultarea de Dumnezeu, așa cum sunt relatate în Biblie, și nici nu le venerează. Ce problemă indică asta? Omenirea coruptă a decăzut până în punctul în care oamenilor le este lehamite de adevăr, de lucruri pozitive și venerează răul. Dacă Dumnezeu nu ar vorbi și nu ar lucra personal printre oameni, spunându-le clar ce este pozitiv și ce este negativ, ce este bine și ce este greșit, ce este frumos și bun și ce este urât și așa mai departe, atunci omenirea nu ar fi niciodată capabilă să distingă între bine și rău și nu ar putea să deosebească lucrurile pozitive de cele negative. Încă de la începuturile rasei umane și chiar pe parcursul dezvoltării umane, aceste fapte și consemnări istorice ale aparițiilor și lucrării lui Dumnezeu au fost transmise până astăzi în unele țări și grupuri etnice din Europa și cele două Americi. Cu toate acestea, oamenii sunt încă incapabili să facă distincția între lucrurile pozitive și cele negative, sau între lucrurile frumoase, bune și cele urâte, rele. Oamenii nu numai că sunt incapabili să facă diferența, dar acceptă în mod activ și de bunăvoie tot felul de aserțiuni de la Satana, cum ar fi zicalele despre conduita morală, precum și definițiile și conceptele greșite ale Satanei despre diverse persoane, chestiuni și lucruri. Ce arată asta? Ar putea oare arăta că omenirea pur și simplu nu are instinctul de a accepta în mod autonom lucrurile pozitive și nici instinctul de a distinge între lucruri pozitive și cele negative, între bun și rău, bine și greșit, adevăr și minciuni? (Da.) În rândul omenirii, două feluri de lucruri predomină în același timp, dintre care unul vine de la Satana, iar celălalt vine de la Dumnezeu. Însă, în cele din urmă, în toată societatea umană și-n întreaga istorie a dezvoltării omenirii, cuvintele rostite de Dumnezeu și toate lucrurile pozitive pe care El le transmite și le elucidează omenirii nu pot fi venerate de întreaga rasă umană și nici măcar nu pot să devină curentul principal printre oameni, nici să dea naștere gândurilor corecte în mintea lor și nici să-i îndrume să trăiască normal printre toate lucrurile create de Dumnezeu. Oamenii există fără să-și dea seama sub îndrumarea diverselor remarci, idei și concepte ale Satanei și trăiesc sub călăuzirea acestor opinii eronate. În acest mod, ei nu trăiesc pasiv, ci activ. În ciuda a ceea ce a făcut Dumnezeu, a realizărilor Sale în crearea și stăpânirea tuturor lucrurilor și a numeroaselor cuvinte lăsate în urmă de lucrarea lui Dumnezeu în unele țări, precum și a definițiilor diferitelor persoane, chestiuni și lucruri care au fost transmise până în zilele noastre, ființele umane încă trăiesc inconștient sub imperiul diverselor idei și opinii pe care Satana le insuflă oamenilor. Aceste diverse idei și opinii insuflate și susținute de Satana sunt ideile și opiniile principale din întreaga societate umană, chiar și din țările în care creștinismul este larg răspândit. Pe de altă parte, indiferent câte declarații, idei, opinii și definiții pozitive ale oamenilor, chestiunilor și lucrurilor lasă Dumnezeu omenirii prin săvârșirea lucrării Sale, acestea există doar pe alocuri sau, mai rău, sunt reținute doar de un număr foarte mic de oameni din grupurile etnice minoritare și rămân doar pe buzele unora, dar nu pot fi acceptate în mod activ de oameni drept lucruri pozitive care să-i îndrume și să-i conducă prin viață. Judecând după compararea acestor două tipuri de lucruri și după diversele atitudini ale omenirii față de lucrurile negative de la Satana și față de diferitele lucruri pozitive de la Dumnezeu, întreaga rasă umană se află în mâinile celui rău. Aceasta este o realitate și poate fi afirmată cu certitudine. Acest fapt înseamnă în primul rând că toate gândurile oamenilor, modurile lor de gândire și de tratare a celorlalți, a chestiunilor sunt controlate, influențate și manipulate de diversele idei și opinii ale Satanei și chiar îngrădite de ele. De-a lungul istoriei dezvoltării umane, indiferent în ce etapă sau perioadă – fie că este vorba de o eră relativ înapoiată, fie de epoca dezvoltată economic din zilele noastre – și indiferent de regiune, naționalitate sau grup de oameni, modurile de existență, temeliile existenței și opiniile omenirii privind modul de a trata oamenii, chestiunile și lucrurile sunt, toate, bazate pe diferitele idei insuflate oamenilor de Satana, mai degrabă decât pe cuvintele lui Dumnezeu. Acesta este un lucru foarte deplorabil. Dumnezeu vine să-Și facă lucrarea și să mântuiască omenirea într-o situație în care oamenii au fost atât de profund corupți de Satana și în care gândurile și punctele lor de vedere, precum și modurile lor de a privi tot felul de oameni, chestiuni și lucruri și de a trăi și de a trata lumea au fost întru totul îngrădite de ideile Satanei. Putem să ne imaginăm cât de dură și dificilă este lucrarea lui Dumnezeu de a mântui omenirea într-un astfel de context. Ce fel de context este acesta? Contextul în care El vine să-Și facă lucrarea este unul în care inimile și mințile oamenilor sunt de multă vreme întru totul impregnate de filosofii și otrăvuri satanice și îngrădite de ele. El nu vine să-Și facă lucrarea într-un context în care oamenii nu au ideologii sau opinii despre oameni, chestiuni și lucruri, ci într-un context în care aceștia au moduri de a privi diferiți oameni și diverse chestiuni și lucruri și în care aceste moduri de a privi, de a gândi și de a trăi au fost serios bulversate și îndrumate greșit de Satana. Adică, Dumnezeu vine să lucreze și să mântuiască omenirea într-un context în care oamenii au acceptat pe deplin ideile și punctele de vedere ale Satanei și sunt copleșiţi, pătrunși, înrobiți și controlați de idei satanice. Acesta este tipul de oameni pe care îi mântuiește Dumnezeu, ceea ce arată cât de dificilă este lucrarea Sa. Dumnezeu vrea ca astfel de oameni care au fost copleșiţi de idei satanice și îngrădiți de acestea să ajungă să recunoască din nou și să facă distincția între lucrurile pozitive și cele negative, frumusețe și urâțenie, bine și rău, adevăr și sofisme rele și, în cele din urmă, să ajungă în punctul în care pot să deteste și să respingă din adâncul inimii lor toate diversele idei și sofisme insuflate de Satana și, prin urmare, să accepte toate punctele de vedere și modurile de viață corecte care vin de la Dumnezeu. Acesta este sensul specific al mântuirii omenirii de către Dumnezeu.

Indiferent în ce perioadă a umanității sau în ce stadiu de dezvoltare a ajuns societatea, sau care este metoda de guvernare a conducătorilor – fie că este vorba de o dictatură feudală sau de un sistem social democratic – niciunul dintre aceste lucruri nu schimbă faptul că diversele teorii ideologice și zicale despre conduita morală susținute de Satana abundă în societatea umană. De la societatea feudală și până la societatea modernă, deși orizontul, principiile călăuzitoare și modurile de guvernare ale conducătorilor se schimbă de nenumărate ori, iar numărul diverselor grupuri etnice, al raselor și al diferitelor comunități credincioase se schimbă constant, otrava diferitelor zicale din cultura tradițională pe care Satana le-o insuflă oamenilor încă este abundentă și se răspândește, înrădăcinându-se profund în gândurile oamenilor și în adâncurile sufletului lor, controlându-le modurile de existență și influențându-le gândurile și opiniile despre oameni, chestiuni și lucruri. Desigur, această otravă afectează grav și atitudinea oamenilor față de Dumnezeu și atacă serios bunăvoința și dorința arzătoare a omenirii de a accepta adevărul și mântuirea Creatorului. Prin urmare, zicalele reprezentative despre conduita morală care derivă din cultura tradițională au controlat întotdeauna gândirea oamenilor din întreaga rasă umană, iar poziția și rolul lor dominant în rândul omenirii nu s-au schimbat niciodată, în nicio perioadă sau context social. Indiferent în ce perioadă domnește un conducător, sau dacă este sârguincios sau leneș, sau dacă metoda lui de guvernare este democratică sau dictatorială, nimic din toate acestea nu poate opri sau eradica acea confuzie și controlul exercitat de ideile și opiniile culturii tradiționale asupra ființelor umane. Oricare ar fi perioada istorică, sau indiferent de grupul etnic, sau oricât de mult a progresat sau s-a schimbat credința umană și oricât de mult au progresat și s-au schimbat oamenii în ceea ce privește gândirea lor despre viață și tendințele sociale, influența pe care o au asupra gândirii umane zicalele despre conduita morală din cultura tradițională nu s-a schimbat niciodată, iar efectul lor asupra oamenilor nu și-a pierdut niciodată puterea. Din acest punct de vedere, zicalele despre conduita morală au îngrădit prea profund gândirea oamenilor, influențând grav nu numai relația dintre ființele umane, ci și atitudinile oamenilor față de adevăr, și afectând și deteriorând serios relația dintre ființele umane create și Creator. Desigur, se poate spune și că Satana folosește ideile culturii tradiționale pentru a ispiti, a amăgi, a amorți și a îngrădi rasa umană pe care a creat-o Dumnezeu și folosește aceste metode pentru a-I înșfăca ființele umane. Cu cât ideile despre conduita morală din cultura tradițională sunt mai larg răspândite în rândul omenirii și cu cât mai adânc prind rădăcini în inimile oamenilor, cu atât oamenii vor fi mai departe de Dumnezeu și cu atât mai îndepărtată va fi speranța mântuirii lor. Gândiți-vă la asta: înainte ca Adam și Eva să fie ispitiți de șarpe să mănânce fructul din pomul cunoașterii binelui și răului, ei credeau că Iahve Dumnezeu era Domnul și Tatăl lor, dar când șarpele a ispitit-o pe Eva zicând: „A spus Dumnezeu: «Să nu mâncați din toți copacii din grădină»? (Geneza 3:1) și «Moartea voastră nu e o certitudine, pentru că Dumnezeu știe că, în ziua în care veți mânca din acesta, ochii voștri se vor deschide, iar voi veți fi ca Dumnezeu, cunoscând binele și răul»” (Geneza 3:4-5), Adam și Eva au cedat ispitei șarpelui și relația lor cu Dumnezeu s-a schimbat rapid. Ce fel de schimbare a avut loc? Ei nu au mai venit goi înaintea lui Dumnezeu, ci au căutat obiecte cu care să se acopere și cu ajutorul cărora să se ascundă și au evitat lumina prezenței lui Dumnezeu; când Dumnezeu i-a căutat, ei s-au ascuns de El și nu au mai vorbit cu El față în față, ca înainte. Schimbarea care a avut loc în relația lui Adam și a Evei cu Dumnezeu nu s-a petrecut din cauza faptului că ei au mâncat fructul din pomul cunoașterii binelui și răului, ci pentru că vorbele rostite de șarpe – Satana – le-au insuflat oamenilor o gândire greșită, ispitindu-i și inducându-i în eroare să se îndoiască de Dumnezeu, să se îndepărteze și să se ascundă de El. Astfel, oamenii nu și-au mai dorit să vadă direct lumina prezenței lui Dumnezeu și nu au vrut să vină înaintea Sa complet dezveliți, iar între oameni și Dumnezeu s-a creat o înstrăinare. Cum a apărut această înstrăinare? Nu din cauza schimbărilor din mediu sau a trecerii timpului, ci pentru că inimile oamenilor s-au schimbat. Cum s-au schimbat inimile oamenilor? Nu oamenii înșiși au luat inițiativa de a se schimba. Mai degrabă, a fost din cauza cuvintelor rostite de șarpe, care au semănat discordie în relația oamenilor cu Dumnezeu, înstrăinându-i de Dumnezeu și făcându-i să evite lumina prezenței Lui, să se ferească de grija Lui și să se îndoiască de cuvintele Lui. Care au fost consecințele unei astfel de schimbări? Oamenii nu au mai fost cum fuseseră înainte, inimile și gândurile lor nu au mai fost atât de pure și nu L-au mai privit pe Dumnezeu ca pe Dumnezeu și ca pe Cel care le era cel mai aproape, ci, în schimb, s-au îndoit și s-au temut de El și astfel s-au îndepărtat de El și au dezvoltat mentalitatea celor care vor să se ascundă de Dumnezeu și să stea departe de El, iar acesta a fost începutul prăbușirii omenirii. Începutul prăbușirii omenirii și-a avut originea în cuvintele rostite de Satana, cuvinte otrăvitoare, ispititoare și înșelătoare. Gândurile insuflate oamenilor de aceste cuvinte i-au făcut să se îndoiască de Dumnezeu, să-L înțeleagă greșit și să fie bănuitori față de Dumnezeu, înstrăinându-i de El, astfel încât nu numai că nu au mai fost dispuși să dea ochii cu Dumnezeu, dar au și vrut să se ascundă de El și chiar nu I-au mai crezut spusele. Ce a zis Dumnezeu despre asta? Dumnezeu a spus: „Din fiecare pom al grădinii, poți mânca fără restricție, dar să nu mănânci din pomul cunoașterii binelui și răului; deoarece în ziua în care vei mânca din acesta, cu siguranță vei muri” (Geneza 2:16-17). Pe de altă parte, Satana a spus că oamenii care mâncau fructe din pomul cunoașterii binelui și răului nu aveau să moară neapărat. Din cauza cuvintelor înșelătoare rostite de Satana, oamenii au început să se îndoiască de cuvintele lui Dumnezeu și să le nege, adică, oamenii au urzit în inimile lor opinii despre Dumnezeu și nu au mai fost la fel de puri ca înainte. Din cauza acestor opinii și îndoieli pe care le aveau oamenii, ei nu au mai crezut în cuvintele lui Dumnezeu și au încetat să creadă că Dumnezeu este Creatorul și că există o relație inevitabilă între ei și Dumnezeu și au încetat chiar să creadă că Dumnezeu poate să-i protejeze pe oameni și să aibă grijă de ei. Din momentul în care nu au mai crezut aceste lucruri, oamenii nu au mai fost dispuși să accepte grija și protecția lui Dumnezeu și, desigur, nu au mai fost dispuși să accepte niciun cuvânt din gura Lui. Prăbușirea omenirii a început ca urmare a cuvintelor ispititoare ale Satanei și a pornit de la o idee și o viziune insuflate oamenilor de Satana. Desigur, a început și ca urmare a faptului că Satana i-a ispitit, i-a indus în eroare și i-a înșelat pe oameni. Această idee și această viziune insuflate oamenilor de către Satana i-au făcut să înceteze să creadă în Dumnezeu sau în cuvintele Lui și, de asemenea, să se îndoiască de Dumnezeu, să-L înțeleagă greșit, să-L suspecteze, să se ascundă de El, să se îndepărteze de El, să nege ceea ce a spus El, să nege însăși identitatea Lui și chiar faptul că oamenii vin de la Dumnezeu. Așa îi ispitește și-i corupe Satana pe oameni pas cu pas, perturbând și stricând relația lor cu Dumnezeu și, de asemenea, împiedicându-i să vină înaintea lui Dumnezeu și să accepte vreun cuvânt din gura Lui. Satana perturbă în mod constant dorința oamenilor de a căuta adevărul și de a accepta cuvintele lui Dumnezeu. Lipsiți de puterea să reziste diverselor remarci ale Satanei, oamenii sunt, fără să-și dea seama, roși și impregnați de ele și, în cele din urmă, degenerează până în punctul în care devin dușmani și adversari ai lui Dumnezeu. Acesta este, în esență, impactul pe care zicalele despre conduita morală îl are asupra omenirii și răul pe care i-l face. Desigur, având părtășie despre aceste lucruri, le și analizăm de la rădăcină, astfel încât oamenii să poată dobândi o înțelegere fundamentală a modului în care Satana corupe omenirea și a metodelor pe care le folosește. Tacticile principale ale Satanei pentru a corupe omenirea sunt să vizeze gândurile și părerile oamenilor, să distrugă relația dintre oameni și Dumnezeu și să-i smulgă treptat de lângă Dumnezeu, pas cu pas. Inițial, după ce au auzit cuvintele lui Dumnezeu, oamenii au crezut că sunt corecte și au vrut să acționeze și să practice potrivit lor. Aceasta a fost situația în care Satana a folosit tot felul de idei și cuvinte pentru a coroda și a dezintegra, încetul cu încetul, singurul strop de credință, hotărâre și aspirație pe care îl aveau oamenii, împreună cu puținele lucruri și dorințe vag pozitive de care s-au ținut, înlocuindu-le cu zicalele, opiniile și noțiunile sale despre diverse lucruri. În acest fel, oamenii sunt controlați fără să vrea de ideile Satanei și devin prizonierii și sclavii săi. Nu așa stau lucrurile? (Ba da.) În istoria omenirii, cu cât oamenii acceptă mai profund și concret ideile Satanei, cu atât relația dintre omenire și Dumnezeu devine din ce în ce mai distantă și, astfel, mesajul că „ființele umane sunt ființe create și Dumnezeu este Creatorul” devine din ce în ce mai îndepărtat de oameni și nu mai este crezut și recunoscut de atât de mulți dintre ei. În schimb, acest mesaj este privit ca un mit și o legendă, un fapt inexistent și un sofism malefic și este chiar condamnat ca erezie de către unii oameni din societatea de astăzi. Trebuie spus că acestea sunt rezultatul și impactul diverselor sofisme rele ale Satanei, care sunt larg răspândite în rândul omenirii. De asemenea, trebuie spus că de-a lungul istoriei dezvoltării umane, sub pretextul săvârșirii unor lucruri pozitive, cum ar fi că-i învață pe oameni, că le reglementează cuvintele și acțiunile și așa mai departe, Satana a târât omenirea pas cu pas în abisul păcatului și al morții, ducând-o departe de lumina prezenței lui Dumnezeu, departe de grija, protecția și mântuirea Sa. În Vechiul Testament al Bibliei se consemnează relatări despre mesagerii lui Dumnezeu care au venit să le vorbească oamenilor și să trăiască printre ei, dar astfel de lucruri au încetat să existe în ultimii 2.000 de ani, iar motivul este că, în întreaga rasă umană, nu mai există nimeni ca sfinții și înțelepții din vechime, consemnați în Biblie – precum Noe, Avraam, Moise, Iov sau Petru – și întreaga rasă umană a fost impregnată și înrobită de ideile și remarcile Satanei. Acesta este adevărul.

Lucrurile despre care tocmai am avut părtășie reprezintă un aspect al esenței zicalelor despre conduita morală din cultura tradițională și, de asemenea, marchează, dovedesc și simbolizează coruperea omenirii de către Satana. Analizând chestiunea din perspectiva esenței acestor probleme, toate ființele umane, fără excepție – fie că sunt copii sau bătrâni, sau indiferent de clasa socială în care trăiesc, sau de mediul social din care provin – sunt îngrădite de diversele remarci ale Satanei, indiferent de profunzime, și trăiesc pe deplin într-un mod care este impregnat de idei satanice. Desigur, care este faptul de netăgăduit? Că Satana corupe oamenii. Ceea ce corupe nu sunt diferitele organe ale oamenilor, ci mai degrabă gândurile lor. Coruperea gândurilor oamenilor întoarce toată omenirea împotriva lui Dumnezeu, astfel încât ființele umane pe care le-a creat nu se pot închina Lui și, în schimb, folosesc tot felul de idei și opinii de la Satana pentru a se răzvrăti împotriva lui Dumnezeu, a I se opune, a-L trăda și a-L respinge. Acestea sunt ambiția și uneltirea vicleană a Satanei și, bineînțeles, aceasta este adevărata lui față și așa corupe el omenirea. Oricum, indiferent de câte mii de ani a corupt Satana omenirea, indiferent câte fapte indică această corupere a omenirii de către Satana, sau cât de eronate și absurde sunt diversele idei și opinii cu care corupe omenirea și cât de profund sunt îngrădite de ele gândurile umane, pe scurt, indiferent de toate acestea, atunci când Dumnezeu vine să-Și facă lucrarea de mântuire a oamenilor și când exprimă adevărul, chiar dacă oamenii trăiesc într-un asemenea context, Dumnezeu tot îi poate smulge de sub puterea Satanei și tot îi poate cuceri. Și, desigur, Dumnezeu îi poate face pe oameni să înțeleagă adevărul, să cunoască esența și adevărul corupției lor, să se lepede de firile lor satanice, să-L asculte, să se teamă de El și să se ferească de rău. Acesta este rezultatul final care va fi atins în mod inevitabil și, de asemenea, o tendință în care planul de gestionare de 6.000 de ani al lui Dumnezeu (planul mântuirii) va da roade cu siguranță și în care Dumnezeu Se arată tuturor țărilor și popoarelor cu slăvirea Sa. Exact cum spun cuvintele lui Dumnezeu: „Dumnezeu Își ține cuvântul Lui, iar cuvântul Lui va fi împlinit și ceea ce El împlinește va fi pentru totdeauna.” Această frază este adevărată. Credeți asta? (Da.) Acesta este un fapt care cu siguranță se va adeveri, pentru că ultima etapă a lucrării lui Dumnezeu este lucrarea în care oferă omenirii adevărul și viața. În scurtul interval de puțin peste treizeci de ani, un număr considerabil de oameni au venit înaintea lui Dumnezeu, fiind cuceriți de El, iar acum Îl urmează cu o hotărâre de neclintit. Ei nu vor niciun beneficiu de la Satana, sunt dispuși să accepte mustrarea și judecata lui Dumnezeu și mântuirea Lui și toți sunt dispuși să-și reasume locul de ființe create și să accepte suveranitatea și rânduielile Creatorului. Nu este acesta un semn că planul lui Dumnezeu dă roade? (Ba da.) Acesta este un fapt stabilit și, de asemenea, unul care s-a adeverit deja și, desigur, ceva ce se întâmplă acum și care s-a întâmplat deja. Indiferent cum corupe Satana omenirea sau ce metodă folosește el, Dumnezeu va avea întotdeauna modalități prin care să smulgă oamenii de sub puterea Satanei, să-i mântuiască, să-i aducă înapoi înaintea Lui și să restabilească relația dintre omenire și Creator. Aceasta este atotputernicia și autoritatea lui Dumnezeu și, indiferent dacă tu crezi sau nu, acea zi va veni mai devreme sau mai târziu.

La ultima adunare, am avut părtășie despre zicala privind conduita morală: „Dedică-te unei sarcini și străduiește-te să faci tot posibilul până în ziua morții tale”, și ne-am petrecut ceva timp analizând și expunând cerințele, expresiile și ideile și opiniile inerente acestei zicale, iar oamenii au dobândit o anumită înțelegere a esenței sale. Desigur, în ceea ce privește subiectele legate de acest aspect, am avut părtășie și despre intenția exactă a lui Dumnezeu, atitudinea Lui, ce adevăruri implică aceasta și cum ar trebui să privească oamenii moartea. După ce au înțeles adevărul și intenția lui Dumnezeu, ori de câte ori întâlnesc asemenea lucruri, oamenii ar trebui să privească astfel de probleme conform cuvintelor lui Dumnezeu și să le trateze potrivit adevărului, astfel încât să poată îndeplini cerințele lui Dumnezeu. Mai mult decât atât, zicala despre conduita morală pe care am menționat-o data trecută – „Primăvara, viermii de mătase vor țese până vor muri, iar lumânările vor arde până când își vor topi fitilul” – este prea superficială, iar sfera concepțiilor acesteia este prea vulgară, așa că nu merită analizată suplimentar. Următoarea zicală despre conduita morală: „Fiecare persoană este responsabilă pentru soarta țării sale”, care reprezintă subiectul părtășiei noastre, merită analizată. Lucrurile care merită analizate ocupă un anumit loc în gândurile și noțiunile oamenilor. Într-o anumită perioadă, ele vor influența gândirea oamenilor, modul lor de existență, calea și, desigur, alegerile lor. Aceasta este consecința pe care o obține Satana exploatând cultura tradițională pentru a corupe omenirea. Zicala: „Fiecare persoană este responsabilă pentru soarta țării sale” ocupă un anumit loc în inimile și mințile oamenilor, adică, tipul de problemă la care se referă această zicală este deosebit de reprezentativă. În momentele critice ale destinului țării lor, oamenii vor face alegeri bazate pe această zicală și acest lucru le va înrobi și îngrădi gândirea și procesele normale de gândire. Prin urmare, astfel de idei și opinii merită analizate. În comparație cu zicalele pe care le-am menționat anterior, și anume: „Nu-ți însușii banii găsiți pe jos”, „Aș încasa un glonț pentru un prieten”, „O bunătate primită ar trebui răsplătită cu recunoștință”, „Bunătatea unei picături de apa ar trebui să fie răsplătită cu un izvor care țâșnește”, „Dedică-te unei sarcini și străduiește-te să faci tot posibilul până în ziua morții tale” și așa mai departe, standardul de conduită morală potrivit căruia: „Fiecare persoană este responsabilă pentru soarta țării sale” ocupă un tărâm superior în lumea Satanei. Zicalele despre conduita morală pe care le-am analizat anterior se referă la un tip de persoană sau la un tip de chestiune minoră din viață, toate fiind limitate, în timp ce această zicală acoperă un domeniu mai larg. Nu se referă la lucruri din sfera „sinelui mai mic”, ci mai degrabă atinge o serie de probleme și lucruri care au de-a face cu „sinele mai mare”. Prin urmare, ocupă o poziție crucială în inimile oamenilor și trebuie analizată pentru a vedea dacă ar trebui să ocupe o anumită poziție în inimile oamenilor și pentru a afla cum ar trebui să privească oamenii această zicală despre conduita morală într-un mod care să fie în concordanță cu adevărul.

Zicala: „Fiecare persoană este responsabilă pentru soarta țării sale” îi constrânge pe oameni să fie conștienți de responsabilitatea pe care o au față de soarta țării lor, sugerând că toată lumea ar trebui să fie răspunzătoare pentru aceasta. Dacă îți îndeplinești responsabilitatea pentru soarta țării tale, guvernul te va răsplăti cu onoruri înalte și vei fi privit ca o persoană cu un caracter nobil; pe de altă parte, dacă nu te preocupi de soarta țării și stai cu mâinile în sân în timp ce aceasta se zbate și nu tratezi acest lucru ca pe o chestiune de mare importanță sau râzi de asta, atunci se consideră că nu ai reușit deloc să-ți îndeplinești responsabilitatea. Dacă nu-ți îndeplinești îndatoririle și responsabilitățile atunci când țara ta are nevoie de tine, atunci nu ești în stare de prea multe și ești, într-adevăr, o persoană insignifiantă. Astfel de oameni sunt dați deoparte și desconsiderați în societate, disprețuiți și socotiți inferiori de către semenii lor. Pentru orice cetățean al oricărui stat suveran, zicala: „Fiecare persoană este responsabilă pentru soarta țării sale” este una care are aprobarea oamenilor, pe care aceștia o pot accepta și care chiar este respectată de omenire. De asemenea, e o idee pe care omenirea o consideră nobilă. O persoană care este capabilă să-și facă griji pentru soarta ținutului natal, să fie preocupată de aceasta și să aibă un profund simț al responsabilității față de ea, este o persoană cu un spirit al dreptății mai înalt. Oamenii care își fac griji pentru familiile lor și sunt preocupați de acestea au un spirit al dreptății mai scăzut, în timp ce aceia cărora le pasă de soarta țării lor au unul mai înalt și aceștia, dintre toți oamenii, ar trebui lăudați de conducători și de popor. Pe scurt, acest tip de idei sunt recunoscute incontestabil ca având o semnificație pozitivă pentru oameni și servind îndrumării pozitive a omenirii și, desigur, sunt recunoscute și ca lucruri pozitive. Și voi gândiți la fel? (Da.) Este normal să gândiți așa. Înseamnă că gândirea voastră nu este diferită de cea a oamenilor normali și că sunteți oameni obișnuiți. Oamenii obișnuiți pot să accepte ideile populare și toate diversele idei și remarci așa-zis pozitive, proactive, progresiste și nobile care provin de la restul omenirii. Aceștia sunt oameni normali. Sunt neapărat pozitive ideile acceptate și venerate de oamenii obișnuiți? (Nu.) Teoretic vorbind, nu sunt pozitive, pentru că nu sunt în acord cu adevărul, nu vin de la Dumnezeu și nu sunt învățături de la Dumnezeu sau transmise de El omenirii. Așadar, care este exact realitatea? Cum ar trebui explicată această chestiune? O voi explica acum în detaliu, iar după ce voi termina de vorbit, veți ști de ce zicala: „Fiecare persoană este responsabilă pentru soarta țării sale” nu este un lucru pozitiv. Înainte să dezvălui răspunsul, gândiți-vă mai întâi la zicala: „Fiecare persoană este responsabilă pentru soarta țării sale”: este într-adevăr un lucru pozitiv? Este greșit să-i faci pe oameni să-și iubească țara? Unii oameni spun: „Soarta ținutului nostru natal are o influență asupra supraviețuirii, fericirii și viitorului nostru. Nu le spune Dumnezeu oamenilor să fie ascultători față de părinții lor, să-și crească bine copiii și să-și îndeplinească responsabilitățile sociale? De ce este în neregulă dacă ne îndeplinim câteva responsabilități în țara noastră? Nu este acesta un lucru pozitiv? Deși nu se ridică la nivelul unui adevăr, ar trebui să fie o idee corectă, nu?” În ceea ce îi privește pe oameni, aceste motive sunt valabile, nu-i așa? Oamenii folosesc aceste aserțiuni, aceste motive și chiar aceste justificări pentru a argumenta corectitudinea zicalei: „Fiecare persoană este responsabilă pentru soarta țării sale.” Așadar, este cu adevărat corectă această zicală sau nu? Dacă este corectă, ce este corect în ceea ce o privește? Dacă nu este corectă, ce este în neregulă cu ea? Dacă veți putea răspunde clar la aceste două întrebări, atunci chiar veți înțelege acest aspect al adevărului. Există și alții care spun: „Zicala: «Fiecare persoană este responsabilă pentru soarta țării sale» nu este adevărată. Țările sunt conduse de conducători și guvernate de sisteme politice. Ori de câte ori este vorba de politică, nu avem nicio responsabilitate, pentru că Dumnezeu nu Se implică în politica oamenilor. Prin urmare, nici noi nu ne implicăm în politică, așa că această zicală nu ne privește; orice se referă la politică nu are nimic de-a face cu noi. Cine se implică în politică și o îndrăgește este responsabil de soarta țării. Noi nu acceptăm această zicală, nu este un lucru pozitiv din punctul nostru de vedere.” Este această explicație corectă sau greșită? (E greșită.) De ce este greșită? Teoretic, știți că această explicație nu se leagă, nu abordează rădăcina problemei și este insuficientă pentru a-i explica esența. Este doar o explicație teoretică, dar nu clarifică esența acestei probleme. Indiferent ce fel de explicație este, atât timp cât nu reușește să atingă esența specifică a acestei probleme, nu este o explicație reală, nu este un răspuns corect și nu este adevărul. Așadar, ce este în neregulă cu zicala despre conduita morală: „Fiecare persoană este responsabilă pentru soarta țării sale”? La ce adevăr se referă această chestiune? Adevărul în această privință nu poate fi explicat clar într-o propoziție sau două. Ar fi nevoie de multe explicații pentru a vă face să înțelegeți adevărul pe care-l conține. Prin urmare, haideți să avem părtășie despre ea în termeni simpli.

Cum ar trebui privită și discernută zicala: „Fiecare persoană este responsabilă pentru soarta țării sale”? Este un lucru pozitiv? Pentru a explica această zicală, haideți să analizăm mai întâi ce este o țară. Care este conceptul de „țară” în mintea oamenilor? E conceptul unei țări care este foarte mare? Teoretic vorbind, o țară reprezintă întinderea teritoriului care cuprinde toate casele conduse de același conducător și guvernate de același sistem social. Adică, o multitudine de case formează o țară. Așa o definește societatea? (Da.) Numai atunci când există case mici poate exista o casă mare, iar o casă mare denotă o țară – aceasta este definiția unei țări. Așadar, e acceptabilă această definiție? Vă identificați cu ea în sufletul vostru? Cu gusturile și interesele cui se potrivește cel mai bine această definiție? (Cu ale conducătorilor.) Așa este, în primul rând ar trebui să fie conducătorii pentru că, având toate gospodăriile sub stăpânirea lor, au puterea în mâinile lor. Așadar, în ceea ce îi privește pe conducători, această definiție este una validă și ei se identifică cu ea. Indiferent care este definiția conducătorilor despre o țară, pentru orice persoană obișnuită, între țară și fiecare cetățean al ei există o distanță. În cazul oamenilor de rând, adică al indivizilor din fiecare țară, definiția pe care o dau unei țări este complet diferită de cea adoptată de conducători sau de clasa conducătoare. Modul în care clasa conducătoare definește o țară se bazează pe stăpânirea și interesele lor legitime. Ei stau la înălțime și își folosesc punctul superior de vedere și perspectiva largă, presărate cu ambiție și dorință, pentru a defini ce este o țară. De exemplu, conducătorii consideră țara ca fiind propria lor casă, propriul lor ținut și cred că le este oferită pentru propria bucurie și că fiecare centimetru al țării, fiecare resursă și chiar fiecare cetățean al ei ar trebui să le aparțină și să fie sub controlul lor și că ei ar trebui se poată bucura de toate acestea și să domnească peste oameni după bunul plac. Însă oamenii de rând nu au astfel de dorințe, și nici astfel de condiții și, desigur, nu au o perspectivă atât de largă pentru a defini ce este o țară. Așadar, pentru oamenii de rând, pentru orice persoană independentă, care este definiția unei țări? Dacă sunt bine educați și știu să citească hărți, cunosc doar dimensiunea teritoriului țării lor și care țări învecinate îl înconjoară, câte râuri și lacuri are și câți munți, câte păduri, cât pământ și câți oameni sunt în țara lor… Conceptul lor de „țară” nu este decât bazat pe hărți și literal, doar un concept teoretic în scris și total inconsecvent cu țara care există în realitate. Pentru o persoană destul de bine educată și care are un anumit statut social, conceptul său de „țară” este cam așa. Așadar, cum rămâne cu oamenii de rând din pătura de jos a societății? Care este definiția pe care o dau ei țării? După părerea Mea, definiția pe care o dau țării acești oameni nu este altceva decât modestul petic de pământ al familiei lor, salcia înaltă de la capătul estic al satului, muntele din capătul vestic, drumul de la intrarea în sat și mașinile care trec adesea de-a lungul șoselei, precum și câteva incidente relativ senzaționale care s-au petrecut în sat și chiar unele bârfe banale. Pentru oamenii de rând, cam așa este conceptul de „țară”. Deși limitele acestei definiții sunt foarte mici și domeniul ei de aplicare e foarte restrâns, în ceea ce-i privește pe oamenii obișnuiți care trăiesc într-un astfel de context social, este foarte realistă și practică – pentru ei, o țară nu este mai mult decât atât. Indiferent ce se întâmplă în lumea exterioară, indiferent ce se întâmplă în țară, pentru ei este doar o știre de importanță moderată pe care pot alege să o asculte sau nu. Așadar, ce are legătură cu interesele lor imediate? Dacă recolta de cereale plantate anul acesta va da roade extraordinare, dacă va fi suficientă pentru a-și hrăni familia, ce să planteze anul viitor, dacă terenul lor va fi inundat, dacă va fi invadat și ocupat de bătăuși și alte asemenea chestiuni și lucruri care au legătură strânsă cu viața, chiar până la lucruri precum o clădire din sat, un pârâu, o potecă și așa mai departe. Interesele și subiectul discuțiilor lor, precum și ceea ce lasă o impresie profundă în mintea lor nu reprezintă altceva decât oamenii, chestiunile și lucrurile care-i înconjoară și care sunt toate strâns legate de viața lor. Ei nu au nicio idee despre cât de mare este aria de acoperire a unei țări, și nici despre prosperitatea sau declinul unei țări. Cu cât lucrurile sunt mai moderne și cu cât treburile țării sunt mai importante, cu atât sunt mai îndepărtate de astfel de oameni. Pentru acești oameni de rând, conceptul de „țară” îl reprezintă doar oamenii, chestiunile și lucrurile pe care le pot înțelege și cu care intră în contact în viața lor. Chiar dacă primesc informații despre soarta țării, este ceva foarte departe de ei. A fi departe de ei înseamnă că nu ocupă niciun loc în inimile lor și nu le va afecta viața, așa că prosperitatea și declinul țării nu au nimic de-a face cu ei. În inimile lor, care este soarta țării lor? Dacă holdele pe care le-au plantat anul acesta sunt binecuvântate de Ceruri, dacă recolta este bogată, cum se descurcă familia lor și alte detalii ale vieții de zi cu zi, în timp ce problemele de stat nu au nicio legătură cu ei. Chestiunile de importanță națională, politica, economia, educația, știința și tehnologia, dacă teritoriul țării s-a extins sau s-a micșorat, locurile pe care le-au vizitat conducătorii și ce s-a întâmplat în cadrul clasei conducătoare – aceste lucruri pur și simplu depășesc înțelegerea oamenilor de rând. Chiar dacă ar putea să le priceapă, cărui scop ar servi? Chiar dacă, după cină, ar discuta despre ce se întâmplă cu clasa conducătoare, ce ar putea face în privința asta? După ce lasă jos castronul și bețișoarele, ei trebuie să-și câștige existența în continuare și să plece la muncă, pe câmp. Nimic nu pare la fel de real ca semănăturile de pe câmpurile lor care pot da o recoltă bună. Unui om îi pasă de ceea ce are în inima lui. Orizonturile unei persoane cuprind doar lucrurile pe care le adăpostește în inima sa. Orizonturile oamenilor obișnuiți se întind doar până la locurile pe care le pot vedea în jurul lor și în care pot merge. În ceea ce privește soarta țării lor și chestiunile de importanță națională, acestea sunt foarte îndepărtate și inaccesibile. Prin urmare, când soarta țării este în joc sau când țara se confruntă cu invazia unui inamic puternic, ei se gândesc imediat: „Oare recoltele mele vor ajunge pe mâna invadatorilor? Anul acesta, ne bazăm pe vânzarea acelor cereale pentru a le plăti copiilor noștri facultatea!” Acestea sunt lucrurile care au cea mai mare relevanță practică pentru oamenii de rând, lucrurile pe care ei le pot înțelege și pe care mintea și spiritul lor le pot suporta. Pentru oamenii obișnuiți, zicala: „Fiecare persoană este responsabilă pentru soarta țării sale” este prea apăsătoare. Ei nu știu cum să facă asta și nu vor să poarte această povară grea și responsabilitate apăsătoare. Conceptul de „țară” al oamenilor de rând este ceva de genul acesta. Prin urmare, sfera vieții lor și lucrurile la care le stau gândurile și sufletul nu sunt altceva decât solul și apa orașului natal, care le asigură trei mese pe zi și tot ce au nevoie pentru a crește, precum și aerul și mediul din orașul lor natal. Ce altceva mai poate fi, în afară de aceste lucruri? Chiar dacă unii oameni ajung dincolo de împrejurimile familiare ale orașului în care s-au născut și au crescut, ori de câte ori țara se zbate și are nevoie de ei pentru a-și îndeplini responsabilitățile față de națiune, nimeni nu se gândește la protejarea întregii țări. La ce se gândesc oamenii, în schimb? Nu se pot gândi decât să-și îndeplinească responsabilitățile de a-și proteja orașul natal și de a păzi acea parcelă de teren pe care o au în inimile lor și chiar să-și sacrifice viața în acest scop. Indiferent unde merg oamenii, pentru ei cuvântul „țară” este doar un substantiv, un reper și un simbol. Ceea ce ocupă cu adevărat un loc considerabil în inimile lor nu este teritoriul țării și cu atât mai puțin domnia conducătorilor, ci mai degrabă muntele, parcela de teren, râul și fântâna care le oferă trei mese pe zi, le dă viață și-i ajută să și-o păstreze; asta e tot. Acesta este conceptul de „țară” în mintea oamenilor – este real, concret și, desigur, precis.

De ce ideea potrivit căreia: „Fiecare persoană este responsabilă pentru soarta țării sale” este întotdeauna susținută în cultura tradițională, mai ales în gândirea privind conduita morală? Acest lucru se referă atât la domnia conducătorului, cât și la intențiile și scopurile oamenilor care susțin această idee. Dacă definiția țării din mintea fiecărui individ ar fi atât de nesemnificativă, concretă și reală, cine ar proteja țara? Cine ar susține domnia conducătorului? Nu sunt probleme aici? Într-adevăr, aici apar probleme. Dacă pentru toți conceptul de „țară” ar fi așa, oare conducătorul nu ar fi transformat într-un figurant? Dacă țara unui conducător s-ar confrunta cu invazia unui inamic puternic și apărarea ei s-ar baza doar pe conducător sau pe clica conducătoare, nu ar părea aceștia să se chinuie, neputincioși, izolați și slabi? Gânditorii au răspuns la aceste probleme folosindu-și creierul. Ei credeau că, pentru a proteja țara și a susține domnia conducătorului, nu era posibil să se bazeze doar pe contribuțiile unui număr mic de oameni, ci, mai degrabă, era necesar să stimuleze întreaga populație să-l slujească pe conducătorul țării. Dacă acești gânditori le-ar fi spus în mod direct oamenilor să-l slujească pe conducător și să protejeze țara, ar fi fost dispuși să o facă? (Nu, nu ar fi fost.) Oamenii cu siguranță nu ar fi fost dispuși, deoarece scopul din spatele cerinței ar fi fost prea evident și ei nu ar fi fost de acord cu asta. Acei gânditori știau că trebuia să le insufle oamenilor o expresie care suna plăcut, era nobilă și superficial grandioasă și să le spună că oricine gândește în acest fel are o conduită morală nobilă. În acest fel, oamenii ar fi acceptat cu ușurință această idee și chiar ar fi făcut sacrificii și ar fi adus contribuții de dragul acestei idei. Scopul lor ar fi fost atunci atins, nu-i așa? În acest context social și ca răspuns la nevoile conducătorilor a apărut această zicală și idee potrivit căreia: „Fiecare persoană este responsabilă pentru soarta țării sale.” Natura umană este astfel încât, indiferent ce idee apare, vor exista întotdeauna unii oameni care o consideră la modă și avangardistă și o vor accepta pe această bază. Oare nu este de folos conducătorului faptul că unii oameni acceptă ideea că: „Fiecare persoană este responsabilă pentru soarta țării sale”? Înseamnă că vor exista oameni care vor face sacrificii și vor contribui pentru regimul conducătorului. Astfel, conducătorul are speranța de a domni mult timp, nu-i așa? Și, relativ vorbind, nu va fi atunci domnia lui mai stabilă? (Ba da.) Prin urmare, atunci când domnia conducătorului întâmpină provocări sau se confruntă cu distrugerea, sau când țara lui se confruntă cu invazia unui inamic puternic, cei care acceptă ideea că: „Fiecare persoană este responsabilă pentru soarta țării sale” vor înainta cu vitejie și neînfricare pentru a aduce o contribuție sau a-și sacrifica viața de dragul protejării țării. Cine este beneficiarul suprem al acestui lucru? (Conducătorul.) Beneficiarul suprem este conducătorul. Ce se întâmplă cu acei oameni care acceptă ideea că: „Fiecare persoană este responsabilă pentru soarta țării sale” și care sunt dispuși să renunțe la viața lor prețioasă pentru aceasta? Ei devin ajutoare și pioni de sacrificiu ai conducătorului, devin victime ale acestei idei. Oamenii de rând care trăiesc în pătura de jos a societății nu au un concept precis, clar, sau o definiție clară a ceea ce este o țară. Ei nu știu ce este o țară, nici cât de mare este o țară și știu și mai puțin despre chestiunile importante legate de soarta unei țări. Deoarece, pentru oameni, definiția și conceptul de „țară” sunt vagi, clasa conducătoare folosește zicala: „Fiecare persoană este responsabilă pentru soarta țării sale” pentru a-i amăgi și pentru a le insufla această idee în minte, astfel încât toată lumea să se ridice pentru a apăra țara și a-și pune viața în pericol pentru clasa conducătoare și, astfel, scopul său va fi atins. De fapt, în ceea ce-i privește pe oamenii de rând, indiferent cine conduce țara sau dacă intrușii sunt mai buni sau mai răi decât conducătorii actuali, până la urmă, mica parcelă de teren a familiei lor tot trebuie să fie cultivată în fiecare an, iar copacul de la capătul estic al satului lor nu s-a schimbat, muntele din capătul vestic al satului nu s-a schimbat și nici fântâna din centrul satului nu s-a schimbat, iar asta e tot ce contează. Cât despre ceea se întâmplă în afara satului, câți conducători vin și pleacă sau cum conduc ei țara, toate acestea nu au nicio legătură cu ei. Așa este viața oamenilor de rând. Viața lor este reală și foarte simplă, iar conceptul lor de „țară” este la fel de concret ca și conceptul lor de „familie”, doar că este mai cuprinzător decât familia. Pe de altă parte, atunci când țara este invadată de un inamic puternic și existența și supraviețuirea ei sunt nesigure, iar domnia conducătorului este tulburată și destabilizată, acei oameni care acceptă că: „Fiecare persoană este responsabilă pentru soarta țării sale” sunt dominați de această idee și tot ce vor să facă este să-și folosească puterile personale pentru a schimba aceste lucruri care afectează soarta țării și dăunează domniei conducătorului. Și ce se întâmplă până la urmă? Ce schimbă ei, de fapt? Chiar dacă reușesc să-l țină pe conducător la putere, înseamnă asta că au făcut un lucru drept? Înseamnă că sacrificiul lor a fost pozitiv? Este demn de a fi amintit? Acei oameni dintr-o anumită perioadă a istoriei, care credeau că era foarte important ca: „Fiecare persoană este responsabilă pentru soarta țării sale”, susțineau și ei cu putere spiritul acestei idei de apărare a țării și menținere a conducătorilor la putere, dar domnia conducătorilor pe care i-au păstrat la putere era înapoiată, sângeroasă și nu avea nicio semnificație sau valoare pentru omenire. Din acest punct de vedere, a fost pozitivă sau negativă așa-zisa responsabilitate îndeplinită de acești oameni? (A fost negativă.) S-ar putea spune că a fost negativă, că nu merită să fie amintită și că a fost disprețuită de oameni. Dimpotrivă, oamenii de rând nu se identifică profund cu ideea că: „Fiecare persoană este responsabilă pentru soarta țării sale”, care este susținută de acei gânditori uneltitori, și nici nu o acceptă și nu o pun în aplicare. Prin urmare, viața lor este relativ stabilă. Deși realizările personale de-a lungul vieții lor nu sunt la fel de impresionante precum cele ale oamenilor care își dau viața pentru soarta țării lor, ei au făcut un lucru semnificativ. Care este acest lucru semnificativ? Faptul că nu interferează artificial cu soarta unei țări, și nici cu procesul de stabilire a conducătorilor ei. În schimb, tot ce cer este să ducă o viață bună, să lucreze pământul, să-și apere orașul natal, să aibă mâncare pe tot parcursul anului și să ducă o viață îmbelșugată, confortabilă, liniștită și sănătoasă, fără să provoace necazuri țării lor, fără să-i ceară țării hrană sau bani și plătind taxele normale atunci când sunt scadente – asta reprezintă îndeplinirea responsabilității care îi revine unui cetățean. Dacă poți să nu fii influențat de nicio interferență a ideilor gânditorilor și să îți trăiești viața ca o persoană obișnuită, într-o manieră rațională, conform poziției tale, și să fii autonom, atunci este suficient și ți-ai îndeplinit responsabilitatea. Acesta este cel mai important lucru și e cea mai mare responsabilitate pe care ar trebui să o îndeplinească o persoană care trăiește pe acest pământ. A se îngriji de propria supraviețuire și de propriile nevoi de bază sunt problemele care ar trebui rezolvate de unul singur, cât despre chestiunile importante care au legătură cu soarta țării și cu modul în care o guvernează conducătorii, oamenii de rând nu au capacitatea să intervină sau să facă ceva în privința lor. Ei pot doar să lase aceste chestiuni în seama destinului și să permită naturii să-și urmeze cursul. Ce doresc Cerurile, asta se va întâmpla. Oamenii de rând știu foarte puțin și, în plus, Cerurile nu le-au încredințat oamenilor acest tip de responsabilitate față de țara lor. Oamenii de rând au în inimă doar propria casă și, atât timp cât își păstrează casa, este suficient și și-au îndeplinit responsabilitatea.

La fel ca și alte zicale despre conduita morală, „Fiecare persoană este responsabilă pentru soarta țării sale” este o idee și o opinie propusă de gânditori pentru a-i menține pe conducători la putere și, desigur, reprezintă și o idee și opinie susținută astfel încât mai mulți oameni să-i sprijine pe conducători. De fapt, indiferent în ce clasă socială trăiesc oamenii, dacă nu au ambiții, dorințe și nu vor să intre în politică sau să aibă vreo legătură cu clasa conducătoare, definiția unei țări date de către oameni din perspectiva umanității nu reprezintă altceva decât locurile pe care le pot vedea în raza lor vizuală, pământul pe care îl pot măsura cu pasul sau o sferă în care pot trăi fericiți, liberi și în mod legal. Pentru oricine are un astfel de concept de „țară”, pământul pe care trăiește și sfera vieții sale îi pot oferi o viață stabilă, fericită și liberă, ceea ce este o nevoie de bază în viața sa. Această nevoie de bază este, de asemenea, o direcție și un scop pe care oamenii se străduiesc să-l apere. De îndată ce această nevoie de bază este contestată, tulburată sau încălcată, oamenii cu siguranță se vor ridica și o vor apăra spontan. Această apărare este justificată și izvorăște din nevoile omenirii și, de asemenea, din nevoile de supraviețuire. Nimeni nu trebuie să le spună oamenilor: „Când orașul tău natal și habitatul tău se confruntă cu invazia unui inamic străin, trebuie să te ridici și să le aperi, să te ridici și să lupți cu invadatorii.” Ei se vor ridica și le vor apăra automat. Acesta este instinctul uman, dar și nevoia de supraviețuire umană. Așadar, când vine vorba despre o persoană normală, nu trebuie să folosești idei, precum: „Fiecare persoană este responsabilă pentru soarta țării sale” pentru a o încuraja să-și protejeze patria și habitatul. Dacă cineva vrea cu adevărat să le insufle oamenilor astfel de idei, atunci scopul său nu este atât de simplu. Scopul său nu este ca oamenii să-și apere habitatul, să-și asigure nevoile fundamentale de viață sau să ducă o viață mai bună. Acesta are un alt scop, care nu este altul decât acela de a menține conducătorii la putere. Oamenii vor face instinctiv orice sacrificiu pentru a-și proteja habitatul și își vor proteja în mod conștient habitatul și mediul de viață pentru a se asigura că nevoile lor fundamentale de supraviețuire sunt îndeplinite, fără a fi nevoie ca alții să folosească expresii bombastice pentru a le spune ce să facă sau cum să se ridice și să-și protejeze casele. Acest instinct, această conștiință de bază o au chiar și animalele și categoric o au și oamenii, care sunt ființe create superioare oricărui animal. Chiar și animalele își vor proteja habitatul și zona, casa și comunitatea de invazia dușmanilor străini. Și dacă animalele au acest tip de conștiință, atunci cu siguranță au și oamenii! Prin urmare, ideea că: „Fiecare persoană este responsabilă pentru soarta țării sale”, pe care au propus-o acei gânditori, este redundantă pentru toți membrii rasei umane. Și când vine vorba despre definiția unei țări din adâncul inimilor oamenilor, și această idee este practic redundantă. Dar de ce au mai propus-o acei gânditori? Pentru că au vrut să atingă un alt scop. Scopul lor real nu a fost să le permită oamenilor să trăiască mai bine în habitatul lor actual, nici să le permită să aibă un mediu de viață mai stabil, mai vesel și mai fericit. Nu au pornit din perspectiva protejării oamenilor, nici din perspectiva apărării habitatelor oamenilor, ci din perspectiva și punctul de vedere al conducătorilor, pentru a le insufla oamenilor ideea că: „Fiecare persoană este responsabilă pentru soarta țării sale” și a-i instiga să aibă această idee. Dacă nu ai o astfel de idee, atunci sfera gândirii tale este considerată inferioară și vei fi ridiculizat de toată lumea și privit cu dispreț de orice grup etnic; dacă nu ai o astfel de idee, dacă nu ai acest spirit al dreptății mai înalt și această mentalitate, atunci vei fi privit ca o persoană cu un caracter moral inferior, ca o persoană josnică, egoistă și vrednică de dispreț. Acești așa-ziși oameni josnici sunt disprețuiți în societate și sunt discriminați și disprețuiți de societate.

În această lume, în societate, indiferent unde se duc cei născuți într-o țară săracă sau înapoiată sau care provin dintr-o națiune cu un statut inferior, statutul lor va fi imediat stabilit și ei vor fi considerați inferiori altora, priviți cu dispreț și discriminați de îndată ce își declară naționalitatea. Dacă naționalitatea ta este cea a unei țări puternice, vei avea un statut foarte înalt în cadrul oricărui grup etnic și vei fi considerat superior altora. Așadar, această idee că: „Fiecare persoană este responsabilă pentru soarta țării sale” ocupă un loc important în inimile oamenilor. Conceptul de „țară” pe care-l au oamenii este foarte limitat și concret, dar pentru că modul în care întreaga rasă umană tratează orice grup etnic și pe oricine dintr-o țară diferită, precum și metoda și criteriile prin care îi determină statutul au mult de-a face cu soarta țării, în sinea lor, toți sunt influențați în măsuri diferite de ideea potrivit căreia „Fiecare persoană este responsabilă pentru soarta țării sale”. Așadar, cum ar trebui oamenii să scape de influența acestei idei? Haideți mai întâi să analizăm modul în care îi influențează pe oameni această idee. Deși definiția pe care o dau oamenii țării nu depășește mediul specific în care trăiesc, iar ei vor doar să-și păstreze dreptul fundamental de a trăi și cele necesare supraviețuirii pentru a putea avea o existență mai bună, în zilele noastre, întreaga rasă umană se mișcă și circulă în mod constant, iar ființele umane acceptă inconștient ideea conform căreia „Fiecare persoană este responsabilă pentru soarta țării sale”. Adică, din perspectiva umanității, oamenii nu vor să accepte acele definiții goale și mărețe date unei țări, ca de exemplu „o mare națiune”, „o dinastie prosperă”, „o superputere”, „o putere tehnologică”, „o putere militară” și așa mai departe. În umanitatea normală nu există astfel de concepte, iar oamenii nu vor să se preocupe de aceste lucruri în viața lor de zi cu zi. Dar, totodată, când sunt cu restul omenirii, totuși speră să aibă naționalitatea unei țări puternice. Mai ales atunci când călătorești în străinătate și te afli printre oameni de alte etnii, vei simți cu tărie că soarta țării tale are o influență asupra intereselor tale esențiale. Dacă țara din care provii este puternică, bogată, și are un statut înalt în lume, atunci statutul tău în rândul oamenilor va fi ridicat în conformitate cu al țării tale și vei fi foarte apreciat. Dacă provii dintr-o țară săracă, dintr-o națiune mică sau dintr-un grup etnic puțin cunoscut, atunci statutul tău va fi inferior, potrivit naționalitatății și etniei tale. Indiferent ce tip de persoană ești, ce naționalitate ai sau cărei rase îi aparții, dacă trăiești doar într-o mică sferă, ideea că „Fiecare persoană este responsabilă pentru soarta țării sale” nu va avea nicio influență asupra ta. Însă atunci când oameni din diverse țări din întreaga lume se reunesc, ideea conform căreia „Fiecare persoană este responsabilă pentru soarta țării sale” e acceptată de mai multe persoane. Această acceptare nu este pasivă, ci, mai degrabă, este o conștientizare mai profundă, din voința ta subiectivă, a faptului că zicala: „Fiecare persoană este responsabilă pentru soarta țării sale” e corectă, întrucât soarta țării tale are o legătură indisolubilă cu statutul, reputația și valoarea ta printre oameni. În momentul acela, nu mai simți că definiția și conceptul tău de „țară” reprezintă doar locușorul în care te-ai născut și crescut. În schimb, speri că țara ta va deveni mai mare și mai puternică. Totuși, când revii în propria țară, în mintea ta, acest lucru este din nou specific pentru tine. Locul acesta specific nu reprezintă o națiune fără formă, ci, mai degrabă, calea, râul și fântâna din orașul tău natal și câmpurile casei tale, unde plantezi culturi. Așadar, în ceea ce te privește, revenirea în propria țară înseamnă, mai precis, întoarcerea în orașul natal, întoarcerea acasă, iar când te întorci acasă, nu contează dacă țara există sau nu, nici cine e conducătorul, nici cât de întins este teritoriul patriei, nici care este situația ei economică, nici dacă este săracă sau bogată – nimic din toate acestea nu contează pentru tine. Atât timp cât căminul tău este încă acolo, atunci când îți pui pe umăr geanta de călătorie cu intenția de a te întoarce, vei avea o direcție și un scop. Atâta vreme cât mai ai o locuință, iar locul în care te-ai născut și crescut este încă acolo, vei avea un sentiment de apartenență și o destinație. Chiar dacă țara în care se află nu mai există și conducătorul s-a schimbat, câtă vreme căminul tău este încă acolo, ai totuși o casă la care să te întorci. În mintea oamenilor, acesta este un concept de „țară” foarte contradictoriu și vag, dar și unul concret de „casă”. De fapt, oamenii nu sunt atât de siguri dacă ideea potrivit căreia „Fiecare persoană este responsabilă pentru soarta țării sale” este corectă sau nu, dar pentru că aceasta are un anumit impact asupra statutului lor social specific, în mod inconștient, în ei se dezvoltă un puternic sentiment de țară, naționalitate și rasă. Atunci când oamenii trăiesc doar în sfera restrânsă a orașului natal, au un anumit grad de imunitate sau împotrivire față de ideea că „Fiecare persoană este responsabilă pentru soarta țării sale”. Dar de fiecare dată când își părăsesc orașul natal și patria și depășesc stăpânirea țării lor, fără să-și dea seama, conștientizează și acceptă întrucâtva ideea potrivit căreia „Fiecare persoană este responsabilă pentru soarta țării sale”. De exemplu, când pleci în străinătate, dacă cineva te întreabă din ce țară ești, te vei gândi: „Dacă spun că sunt singaporez, oamenii vor avea o părere bună despre mine; pe de altă parte, dacă spun că sunt chinez, mă vor privi cu dispreț.” Și astfel, nu îndrăznești să îi spui adevărul. Dar într-o zi, naționalitatea ta este dezvăluită. Oamenii află că ești chinez și, de atunci, te văd într-o altă lumină. Ești discriminat, privit cu dispreț și chiar drept cetățean de rang inferior. În acel moment, gândești fără să vrei: „Zicala aceea, «Fiecare persoană este responsabilă pentru soarta țării sale», chiar este corectă! Obișnuiam să cred că nu sunt responsabil pentru soarta țării mele, dar acum se pare că soarta țării cuiva îi afectează pe toți. Când țara prosperă, toată lumea prosperă, dar când ea cade, toți suferă din cauza asta. Nu este săracă țara noastră? Nu este o dictatură? Și nu au conducătorii o reputație proastă? De asta mă privesc de sus oamenii. Uită-te la cât de avuți și de fericiți sunt cei din țările occidentale. Au libertatea de a merge oriunde și de a crede orice. Pe de altă parte, sub regimul comunist, suntem persecutați deoarece noi credem în Dumnezeu și trebuie să fugim departe, fără posibilitatea de a ne întoarce acasă. Ce minunat ar fi fost dacă ne-am fi născut într-o țară occidentală!” În clipa aceea, crezi că naționalitatea este extrem de importantă, iar soarta țării tale devine importantă pentru tine. În orice caz, atunci când oamenii trăiesc într-un astfel de mediu și într-un asemenea context, ideea că „Fiecare persoană este responsabilă pentru soarta țării sale” îi influențează fără să-și de seama și îi conduce în diferite măsuri. În acea clipă, comportamentele lor și opiniile, perspectivele și punctele lor de vedere despre oameni, chestiuni și lucruri se vor schimba în măsuri diferite și, bineînțeles, acest fapt dă naștere unor consecințe și efecte de anverguri diferite. Prin urmare, există un anumit număr de dovezi concrete privind influența zicalei „Fiecare persoană este responsabilă pentru soarta țării sale” asupra gândirii oamenilor. Deși conceptul de „țară” pe care-l au oamenii nu este foarte bine definit când este privit din perspectiva umanității, în anumite contexte sociale, naționalitatea care însoțește apartenența la o țară îi influențează, totuși. Dacă ei nu înțeleg adevărul și nu percep clar aceste chestiuni, nu vor putea să scape de lanțurile și efectele erozive ale acestei idei care le va afecta, de asemenea, starea de spirit și atitudinea față de gestionarea lucrurilor. Privită fie din perspectiva umanității, fie în funcție de schimbările și realizările din gândirea oamenilor atunci când mediul general se schimbă, ideea prezentată de Satana, și anume că „Fiecare persoană este responsabilă pentru soarta țării sale”, chiar are o anumită influență asupra oamenilor și un oarecare efect eroziv asupra gândirii lor. Întrucât oamenii nu știu cum să explice în mod corect chestiuni ca soarta unei țări și nu înțeleg adevărul pe care-l implică această chestiune, în diferite medii, ideea această îi influențează, îi corupe sau le afectează deseori dispoziția – pur și simplu nu merită.

Cât despre soarta unei țări, ar trebui oamenii să înțeleagă cum o vede Dumnezeu și cum ar trebui să o vadă ei în mod corect? (Da.) Oamenii ar trebui să înțeleagă exact ce punct de vedere ar trebui adoptat în această chestiune, pentru a scăpa de efectele erozive și de influența pe care o are asupra lor ideea că „Fiecare persoană este responsabilă pentru soarta țării sale”. Haideți mai întâi să vedem dacă soarta unei țări poate fi influențată de orice persoană, forță sau grup etnic. Cine hotărăște soarta unei țări? (Dumnezeu o hotărăște.) Corect, această cauză fundamentală trebuie înțeleasă. Soarta unei țări este strâns legată de suveranitatea lui Dumnezeu și nu are nicio legătură cu nimeni altcineva. Nicio forță, idee sau persoană nu poate să schimbe destinul unei țări. Ce înglobează destinul unei țări? Prosperitatea și declinul ei. Indiferent dacă este dezvoltată sau înapoiată și indiferent de localizarea sa geografică, de cât teritoriu ocupă, de dimensiunea și de toate resursele sale – câte sunt pe pământ, sub pământ și în aer – indiferent cine este conducătorul țării, ce fel de oameni alcătuiesc ierarhia de conducere, care sunt principiile politice directoare și metoda de guvernare a conducătorului, dacă Îl recunoaște pe Dumnezeu, Îl ascultă și care este atitudinea lui față de El și așa mai departe, soarta țării este influențată de toate aceste aspecte. Lucrurile acestea nu sunt stabilite de nicio persoană, cu atât mai puțin de vreo forță. Nicio persoană sau putere nu are ultimul cuvânt, și nici Satana. Așadar, cine are ultimul cuvânt? Doar Dumnezeu are ultimul cuvânt. Oamenii nu înțeleg aceste lucruri, și nici Satana, dar el este sfidător. Își dorește întruna să preia controlul asupra oamenilor și să-i domine, așa că se folosește permanent de unele idei și opinii tulburătoare și înșelătoare pentru a promova lucruri precum conduita morală și obiceiurile sociale și pentru a-i determina pe oameni să accepte aceste idei, exploatându-i astfel încât ei să-i slujească pe conducători și să-i mențină la putere. Dar, de fapt, indiferent ce face Satana, soarta unei țări nu are nicio legătură cu Satana și nici cu cât de viguros, de profund și de larg sunt răspândite aceste idei din cultura tradițională. Condițiile de trai și forma de existență a oricărei țări din orice perioadă – indiferent că este bogată sau săracă, înapoiată sau dezvoltată, precum și poziția pe care o ocupă printre numeroasele țări din lume – nu au nicio legătură cu puterea guvernării conducătorilor, cu esența ideilor acestor gânditori sau cu vitalitatea cu care le răspândesc. Soarta unei țări are legătură doar cu suveranitatea lui Dumnezeu și cu perioada în care El gestionează întreaga omenire. În timpul oricărei perioade în care Dumnezeu este nevoit să săvârșească o anumită lucrare, să conducă și să orchestreze anumite lucruri, să îndrume întreaga societate în vreo direcție și să dea naștere oricărei forme a societății, vor apărea niște protagoniști speciali și se vor petrece unele lucruri importante și deosebite. De exemplu, războiul, anexarea terenurilor unor țări de către altele, apariția unor noi tehnologii speciale, sau chiar mișcarea tuturor oceanelor și a plăcilor continentale ale Pământului și așa mai departe – toate acestea sunt supuse suveranității și rânduielilor mâinii lui Dumnezeu. De asemenea, este posibil ca apariția unei persoane obișnuite să conducă întreaga rasă umană să facă un progres uriaș. La fel de posibil este ca producerea unui eveniment extrem de banal, insignifiant, să declanșeze o migrație în masă a omenirii, sau se poate ca, sub efectele unui eveniment neremarcabil, întreaga omenire să sufere o transformare majoră sau economia, problemele militare, afacerile sau tratamentele medicale și așa mai departe să fie supuse, în diverse măsuri, unor schimbări. Aceste schimbări influențează soarta oricărei țări de pe pământ, precum și prosperitatea și declinul său. Acesta e motivul pentru care destinul, ascensiunea și colapsul oricărei țări, indiferent că este puternică sau slabă, sunt legate, toate, de gestiunea lui Dumnezeu în rândul omenirii și de suveranitatea Sa. Atunci, de ce vrea Dumnezeu să facă lucrurile în felul acesta? Intențiile Sale se află la baza tuturor lucrurilor. Pe scurt, supraviețuirea, ascensiunea și colapsul oricărei țări sau națiuni nu au nicio legătură cu nicio rasă, nicio putere, nicio clasă conducătoare, cu niciun mod sau metodă de guvernare și cu nicio persoană individuală. Au legătură doar cu suveranitatea Creatorului și de asemenea, cu perioada în care Creatorul gestionează omenirea și cu următorul pas pe care îl va face El în gestionarea și conducerea omenirii. Prin urmare, orice face Dumnezeu influențează destinul oricărei țări, națiuni, rase și al oricărui grup sau individ. Din acest punct de vedere, se poate spune că destinele oricărei persoane, rase, națiuni și țări sunt, de fapt, unite și strâns legate între ele și că între acestea există o relație indisolubilă. Totuși, relația dintre aceste lucruri nu se naște datorită ideii și opiniei conform căreia „Fiecare persoană este responsabilă pentru soarta țării sale”, ci, mai degrabă, datorită suveranității Creatorului. Tocmai datorită faptului că destinele acestor lucruri se află sub suveranitatea singurului Dumnezeu adevărat, Creatorul, între ele există o relație indisolubilă. Aceasta este cauza principală și esența sorții unei țări.

Așadar, analizând chestiunea din perspectiva majorității populației, ce punct de vedere ar trebui să aibă o persoană în ceea ce privește soarta țării sale? În primul rând, ar trebui să se uite la cât de mult face țara ca să protejeze majoritatea populației și să o mulțumească în continuare. Dacă majoritatea populației trăiește bine, este liberă și are dreptul de a vorbi nestingherit, dacă toate politicile promulgate de guvernul statului sunt foarte raționale și oamenii le consideră corecte și rezonabile, dacă drepturile omului – ale celui de rând – pot fi protejate, iar dacă lor nu li se ia dreptul la viață, atunci ei vor ajunge în mod firesc să depindă de această țară, să se simtă fericiți trăind acolo și să o iubească din adâncul inimii. Atunci, toată lumea va fi responsabilă pentru soarta acelei țări, iar oamenii chiar vor fi dispuși să-și îndeplinească responsabilitatea față de ea și își vor dori ca aceasta să existe pentru totdeauna, pentru că este de folos vieții lor și tuturor lucrurilor care îi privesc. Dacă această țară nu poate să protejeze viața oamenilor de rând și nu le oferă drepturile omului pe care le merită, iar ei nici măcar nu au libertatea de exprimare și dacă aceia care-și spun părerea sunt supuși restricțiilor și represaliilor, iar oamenilor le este chiar interzis să vorbească sau să discute despre ceea ce vor și dacă, atunci când oamenii sunt supuși hărțuirii, umilinței și prigoanei, țării nu îi pasă și dacă nu există niciun fel de libertate, iar oamenii sunt lipsiți de drepturile lor fundamentale și de dreptul la viață și dacă aceia care cred în Dumnezeu și Îl urmează sunt chiar constrânși și prigoniți, astfel încât să nu se mai poată întoarce acasă și dacă persoanele credincioase sunt ucise fără consecințe, atunci această țară este una a diavolilor, a Satanei, și nu este una adevărată. În acest caz, ar mai trebui ca toți să fie responsabili pentru soarta sa? În situația în care, în inima lor, oamenii deja detestă și urăsc această țară, atunci, chiar dacă teoretic acceptă responsabilitatea pentru ea, nu vor fi dispuși să o îndeplinească. Dacă un inamic puternic va veni să invadeze această țară, cei mai mulți oameni chiar vor spera la prăbușirea iminentă a țării, ca să poată duce vieți fericite. Prin urmare, responsabilitatea tuturor pentru soarta unei țări depinde de modul în care îi tratează pe oameni guvernul acesteia. Important este dacă are sprijinul publicului – în principal, se stabilește pe baza acestui aspect. Celălalt aspect, esențial vorbind, este că în spatele a tot ce se petrece în orice țară există mai multe motive și mai mulți factori care determină ca acest lucru să se întâmple și nu este ceva ce poate fi influențat de o persoană de rând sau de una insignifiantă. Așadar, când este vorba de soarta unei țări, niciun individ sau niciun grup etnic nu are ultimul cuvânt ori puterea de a interveni. Nu este aceasta o realitate? (Ba da.) Haideți să spunem, de exemplu, că acea clasă conducătoare a țării tale vrea să-și extindă teritoriul și să pună mâna pe terenul, infrastructura și resursele principale ale unei țări vecine. După ce ia decizia, clasa conducătoare începe să pregătească forțele armate, să strângă fonduri, să facă rezerve cu tot felul de provizii și să discute când să inițieze extinderea terenului. Au oamenii de rând dreptul să afle despre toate acestea? Nici măcar nu ai dreptul să afli. Tot ce știi este că, în ultimii ani, impozitul la stat a crescut, precum au crescut și cotizațiile și taxele impuse sub diverse pretexte, cât și datoria națională. Singura ta obligație este să plătești impozite. Cât despre ceea ce se va întâmpla cu țara și ce vor face conducătorii, are asta vreo legătură cu tine? Până în momentul în care țara decide să intre în război, ce țară și ce pământuri va invada și cum le va invada sunt lucruri pe care doar clasa conducătoare le știe și pe care nici măcar soldații care vor fi trimiși la luptă nu le știu. Nici măcar nu au dreptul să știe. Ei trebuie să lupte oriunde le spune conducătorul. Cât despre motivul pentru care se luptă, durata luptei, dacă pot câștiga sau nu și când se vor putea întoarce acasă, pur și simplu nu știu, nu știu absolut nimic. Copiii unora sunt trimiși la război, dar ei, ca părinți, nici măcar nu ajung să afle asta. Mai rău este că, atunci când copiii lor sunt uciși, nici măcar nu află. Abia când cenușa este adusă înapoi află că odraslele lor au murit. Așadar, spune-Mi, au vreo legătură cu tine, ca persoană obișnuită, soarta țării tale, lucrurile pe care le va face țara ta și deciziile pe care le va lua? Îți spune țara ție, persoană obișnuită, despre aceste lucruri? Ai dreptul să participi la luarea deciziilor? Nici măcar nu ai dreptul de a ști, darămite dreptul de a participa la luarea deciziilor. Indiferent ce reprezintă țara ta pentru tine, au vreo legătură cu tine modul în care se dezvoltă, direcția spre care se îndreaptă și felul în care este guvernată? Nu au nicio legătură cu tine. De ce? Pentru că ești o persoană obișnuită și toate aceste lucruri au legătură doar cu ei, conducătorii. Ultimul cuvânt aparține conducătorilor, clasei conducătoare și celor direct interesați, dar nu are nicio legătură cu tine ca persoană obișnuită. Așadar, ar trebui să fii puțin conștient. Nu face lucruri iraționale; nu este nevoie să renunți la viața ta sau să te pui în pericol pentru un conducător. Haideți să presupunem că ei, conducătorii țării, sunt dictatori și că puterea se află în mâinile diavolilor care nu se ocupă de îndatoririle lor corespunzătoare și care-și petrec întreaga zi dedându-se băuturii și desfrâului, trăind extravagant și fără să facă nimic pentru popor. Țara ajunge să aibă datorii și devine haotică, iar conducătorii sunt corupți și incompetenți, ceea ce duce la invadarea ei de un inamic străin. Abia atunci se gândesc conducătorii la oamenii obișnuiți, chemându-i și spunându-le: „«Fiecare persoană este responsabilă pentru soarta țării sale.» Dacă țara piere, pe toți vă așteaptă o viață grea. Acum țara are probleme, iar invadatorii ne-au trecut granițele. Ca să protejați țara, grăbiți-vă pe câmpul de luptă! A venit momentul în care țara are nevoie de voi!” Tu cugeți la asta, gândind: „Așa este, «Fiecare persoană este responsabilă pentru soarta țării sale.» În sfârșit, țara are nevoie și de mine, așa că, deoarece am această responsabilitate, ar trebui să renunț la viața mea pentru a-mi proteja țara. Țara noastră nu poate să ajungă pe mâinile altora; fără acest conducător la putere, suntem terminați!” Este nesăbuit să gândești așa? Conducătorii acestor dictaturi Îl tăgăduiesc pe Dumnezeu și I se împotrivesc, mănâncă, beau și se simt bine toată ziua, se comportă nechibzuit, îi calcă în picioare pe oamenii de rând și rănesc și brutalizează masele. Dacă te grăbești vitejește și fără frică să protejezi conducători ca aceștia, servindu-le drept carne de tun pe câmpul de luptă și renunțând la viața ta pentru ei, atunci clar ești nesăbuit și juri credință oarbă! De ce spun că ești „clar nesăbuit”? Pentru cine se luptă, mai exact, soldații de pe câmpul de luptă? Pentru cine își sacrifică viața? Pentru cine servesc drept carne de tun? Și dacă dintre toți oamenii, tu, un om de rând slab și fragil, intri în luptă, atunci asta este doar o demonstrație de curaj nebunesc și risipa unei vieți. Dacă va veni războiul, ar trebui să te rogi lui Dumnezeu și să-I ceri să te protejeze, ca să poți fugi într-un loc sigur, mai degrabă decât să faci un sacrificiu fără rost și să te împotrivești. Cum se definește sacrificiul fără rost? Drept curaj nebunesc. În mod firesc, țara-i va obliga pe acei oameni dispuși să susțină spiritul zicalei: „Fiecare persoană este responsabilă pentru soarta țării sale” să-i protejeze pe conducători și să-și pună viața în pericol pentru ei. Soarta țării are un impact uriaș asupra intereselor și supraviețuirii unor astfel de oameni, așa că lăsați-i pe ei să se ocupe de treburile țării. Tu ești o persoană obișnuită, nu ai puterea de a proteja țara și aceste lucruri nu au nicio legătură cu tine. Mai exact, ce fel de țară merită apărată? Dacă este o țară cu sisteme libere și democratice, iar conducătorul chiar face lucruri pentru oameni și le poate garanta o viață normală, atunci o astfel de țară merită apărată și protejată. Oamenii de rând consideră că protejarea unei astfel de țări echivalează cu protejarea propriei case, ceea ce este o responsabilitate de la care nu pot să se eschiveze, așa că sunt dispuși să lucreze pentru țară și să-și îndeplinească responsabilitatea. Însă dacă diavolii sau Satana stăpânesc această țară și conducătorii sunt atât de răi și de incompetenți încât domnia acestor regi demoni se termină și ei ar trebui să abdice, Dumnezeu va ridica o țară puternică pentru a invada. Acesta este un semn din Ceruri către ființele umane, care le spune că ei, conducătorii acestui regim, ar trebui să abdice și că nu sunt demni să aibă o asemenea putere, să domine acest pământ, sau să-i facă pe oamenii acestei țări să aibă grijă de ei, întrucât nu au făcut nimic pentru a asigura bunăstarea populației țării și nici domnia lor nu a fost de vreun folos oamenilor de rând și nici nu a adus vreo fericire în viața lor. Ei doar i-au chinuit pe cetățenii de rând, le-au făcut rău, i-au torturat și abuzat. Prin urmare, conducătorii ca aceștia ar trebui să abdice și să renunțe la pozițiile lor. Dacă acest regim este înlocuit de un sistem democratic și cu oameni virtuoși la putere, acest lucru va împlini speranțele și așteptările populației și va fi, de asemenea, în conformitate cu voia Cerurilor. Cei care se conformează căilor Cerurilor vor prospera, în timp ce aceia care se împotrivesc Cerurilor vor pieri. Dacă, în calitate de cetățean obișnuit, ideea că „Fiecare persoană este responsabilă pentru soarta țării sale” te induce mereu în eroare și idolatrizezi și urmezi întotdeauna clasa conducătoare, atunci cu siguranță vei muri înainte de vreme și este posibil să devii o victimă de sacrificiu și un obiect funerar al clasei conducătoare. Dacă urmărești adevărul, eviți să fii înșelat de Satana și poți să scapi de influența acestuia și să-ți păstrezi viața, ai speranța de a vedea apariția unei țări pozitive, stăpâni înțelepți și conducători chibzuiți care preiau puterea și înființarea unui sistem social bun și vei avea norocul să duci o viață fericită. Nu este aceasta alegerea unei persoane inteligente? Să nu crezi că oricine invadează e un dușman sau un diavol; este greșit. Dacă mereu îi consideri pe conducători ca fiind ființe supreme și mai presus de toți ceilalți și îi tratezi ca pe stăpânii veșnici ai acestui pământ indiferent câte rele ar face, cât de mult s-ar împotrivi lui Dumnezeu și i-ar brutaliza pe credincioși, aceasta este o greșeală gravă. Gândește-te la asta: odată ce dinastiile feudale conducătoare din trecut au fost eradicate, iar oamenii au trăit sub o mulțime de sisteme sociale relativ democratice, ei au devenit oarecum mai liberi și mai fericiți, viața lor a fost mai bună decât înainte din punct de vedere material, iar orizontul viziunii omenirii, perspectiva și opiniile despre diverse lucruri au devenit mai avansate decât înainte. Dacă toți oamenii ar fi avut o gândire înapoiată și ar fi crezut permanent că „Fiecare persoană este responsabilă pentru soarta țării sale” și și-ar fi dorit să reînvie vechile tradiții, să restabilească domnia împăraților și să se întoarcă la un sistem feudal, ar fi putut omenirea să se dezvolte la fel de mult? Ar fi habitatul ei așa cum este acum? Cu siguranță nu ar fi. Prin urmare, atunci când țara are probleme, dacă legile ei prevăd că trebuie să-ți îndeplinești îndatoririle civice și să efectuezi serviciul militar, atunci trebuie să efectuezi serviciul militar în conformitate cu legea. Dacă trebuie să intri în luptă în timpul serviciului militar, și atunci ar trebui să-ți îndeplinești responsabilitatea, deoarece asta este ceea ce trebuie să faci, prin lege. Nu poți încălca legea și trebuie să o respecți. Dacă legea nu o cere, atunci ești liber să alegi. Dacă țara în care locuiești Îl recunoaște pe Dumnezeu, Îl urmează, I se închină și are binecuvântările Lui, atunci ar trebui apărată. Dacă țara în care locuiești I se împotrivește lui Dumnezeu, Îl persecută și-i arestează și-i asuprește pe creștini, atunci o astfel de țară este una satanică, de diavoli condusă. Opunându-I-se lui Dumnezeu în mod constant, cu o furie sălbatică, a ofensat deja firea lui Dumnezeu și a fost blestemată de El. Când o astfel de țară se confruntă cu invazia unui inamic străin și este copleșită de necazuri în interiorul și în afara granițelor sale, este o perioadă de indignare larg răspândită, nemulțumire și resentimente între Dumnezeu și omenire. Nu este acesta momentul în care Dumnezeu vrea să creeze un mediu pentru a distruge această țară? Acesta este momentul în care Dumnezeu începe să acționeze. Dumnezeu a auzit rugăciunile oamenilor și a sosit timpul ca El să repare greșelile făcute aleșilor Lui. Acesta este un lucru bun și este, totodată, o veste bună. Momentul în care Dumnezeu urmează să-i distrugă pe diavoli și pe Satana este și cel în care aleșii lui Dumnezeu devin extrem de entuziasmați și merg să răspândească vestea. În această clipă, nu trebuie să-ți riști viața pentru clasa conducătoare. Ar trebui să-ți folosești înțelepciunea ca să te lepezi de constrângerile impuse de clasa conducătoare, să fugi degrabă pentru a-ți salva viața și să te salvezi de urgență. Unii spun: „Dacă fug, voi fi un dezertor? Nu este egoist din partea mea?” Ai putea și să nu fii un dezertor, și doar să-ți păzești casa și să aștepți ca invadatorii să o bombardeze și să o ocupe, și să vezi atunci care este rezultatul. Cert este că atunci când are loc orice eveniment major de importanță națională, oamenii obișnuiți nu au dreptul să facă alegeri. Toată lumea poate doar să aștepte pasiv, să privească și să suporte consecințele inevitabile ale acestui eveniment. Nu este aceasta o realitate? (Ba da.) Acesta chiar este o realitate. În orice caz, fuga este cea mai înțeleaptă cale de acțiune. Este responsabilitatea ta să-ți protejezi viața și siguranța familiei tale. Dacă tuturor li s-ar cere să fie răspunzători pentru soarta țării lor, iar asta i-ar ucide pe toți și tot ce ar rămâne din țară ar fi o întindere de pământ, ar mai exista esența țării? „Țară” ar fi doar un cuvânt gol, nu-i așa? În ochii dictatorilor, viețile umane sunt cel mai puțin valoros lucru în comparație cu ambițiile și dorințele lor, cu actele lor de agresiune și cu oricare dintre deciziile și acțiunile lor, dar în ochii lui Dumnezeu, viețile omenești sunt cel mai important lucru. Lăsați-i pe cei dispuși să fie carne de tun pentru dictatori și pe cei care susțin spiritul zicalei „Fiecare persoană este responsabilă pentru soarta țării sale” să aibă contribuții și să facă sacrificii pentru conducători. Cei care Îl urmează pe Dumnezeu nu au nicio obligație să facă sacrificii pentru o țară a Satanei. Ai putea să o spui și așa: lăsați-i pe descendenții supuși ai Satanei și pe cei care îl urmează să facă sacrificii pentru domnia Satanei și pentru ambițiile și dorințele sale. Este corect să-i lași să fie carne de tun. Nimeni nu i-a obligat să aibă ambiții și dorințe atât de mari. Pur și simplu le place să-i urmeze pe conducători și sunt hotărâți să jure loialitate diavolilor, chiar dacă asta îi ucide. În cele din urmă, ei devin victime de sacrificiu și podoabe funerare ale Satanei, și asta este ceea ce merită.

Când o țară invadează o alta sau când o tranzacție inechitabilă cu o altă țară duce la război, în cele din urmă, victimele sunt oamenii de rând, toți cei care trăiesc în acel ținut. Faptul că unele războaie ar putea fi evitate dacă una din părți ar fi capabilă să facă unele compromisuri, să renunțe la ambițiile, dorințele și puterea sa și să se gândească la supraviețuirea oamenilor de rând, este o realitate. De fapt, multe războaie sunt iscate de conducătorii care se agață de propria domnie, care nu-și doresc să renunțe sau să piardă puterea din mâinile lor și care, mai degrabă, își respectă cu îndârjire credințele, agățandu-se de putere și ținându-se de propriile interese. Odată ce izbucnește războiul, oamenii obișnuiți, de rând, sunt victimele. În vreme de război, sunt împrăștiați în toate zările și sunt cei mai puțin capabili să facă față tuturor acestor lucruri. Se gândesc acești conducători la oamenii de rând? Imaginați-vă că ar exista un conducător care ar spune: „Dacă nu renunț la propriile convingeri și teorii, s-ar putea să sfârșesc prin a începe un război, iar victimele vor fi oamenii obișnuiți. Chiar dacă voi câștiga, acest pământ va fi distrus de arme și muniție, iar casele în care locuiesc oamenii vor fi spulberate, așa că oamenii care locuiesc pe acest pământ nu vor avea vieți fericite în viitor. Pentru a-i proteja pe oamenii de rând, voi abdica, mă voi dezarma, mă voi preda și voi face compromisuri”, iar după aceea, războiul ar fi evitat. Există un astfel de conducător? (Nu.) De fapt, oamenii obișnuiți nu vor să lupte și nici să participe la rivalități sau lupte între forțele politice. Toți sunt trimiși pasiv pe câmpul de luptă și la ghilotină de către conducător. Indiferent dacă mor sau supraviețuiesc, toți acești oameni trimiși pe câmpul de luptă servesc, în cele din urmă, la menținerea conducătorului la putere. Așadar, este conducătorul beneficiarul suprem? (Da.) Ce pot câștiga oamenii de rând din război? Oamenii de rând pot doar să fie devastați de acesta și să sufere din cauza distrugerii caselor lor și a habitatului de care depind. Unii își pierd familiile și chiar mai mulți sunt strămutați și lăsați fără adăpost, fără nicio perspectivă de a se întoarce. Și totuși, conducătorul susține cu măreție că războiul a fost lansat pentru a proteja casele oamenilor și a le asigura supraviețuirea. E valabilă această afirmație? Nu este o exagerare necinstită? În cele din urmă, oamenii obșinuiți, de rând, sunt cei care suportă toate consecințele rele ale acestui lucru, iar cel mai mare beneficiar este conducătorul. El poate continua să domnească asupra oamenilor, să conducă ținutul, să păstreze puterea în mâinile lui și să continue să stea în locul conducătorului dând ordine, în timp ce oamenii obișnuiți sunt într-o situație disperată, fără viitor și fără speranță. Unii oameni cred că această idee potrivit căreia „Fiecare persoană este responsabilă pentru soarta țării sale” este absolut corectă. Analizând-o acum, este corectă? (Nu, nu este corectă.) Nu există niciun pic de corectitudine în această zicală. Indiferent dacă analizăm chestiunea din perspectiva motivelor Satanei de a insufla această idee oamenilor, sau a uneltirilor, dorințelor și ambițiilor conducătorilor în diferite etape de-a lungul istoriei dezvoltării umane, sau a oricărui fapt ce privește soarta unei țări, producerea acestor evenimente nu poate fi controlată de nicio persoană obișnuită, de niciun individ sau grup etnic. În cele din urmă, victimele sunt masele nebănuitoare și oamenii de rând, în timp ce aceia care beneficiază cel mai mult sunt din clasa conducătoare a țării, conducătorii din vârf. Când țara are probleme, ei îi trimit pe oamenii de rând în prima linie pentru a fi folosiți drept carne de tun. Când țara nu are probleme, oamenii de rând sunt mâna care îi hrănește. Ei îi exploatează pe cei obișnuiți, storcându-i de energie și trăind de pe urma lor, constrângându-i pe oameni să-i îngrijească și, în cele din urmă, chiar insuflându-le ideea că „Fiecare persoană este responsabilă pentru soarta țării sale” și forțându-i să o accepte. Cine nu o acceptă este etichetat drept nepatriot. Mesajul pe care îl transmit acești conducători este următorul: „Scopul domniei mele este ca voi să duceți vieți fericite. Fără domnia mea, nu ați putea supraviețui, așa că trebuie să faceți cum spun eu, să fiți cetățeni ascultători și întotdeauna gata să vă dedicați și să vă sacrificați pentru soarta țării voastre.” Cine este țara? Cine este sinonim cu țara? Conducătorii sunt sinonimi cu țara. Insuflându-le oamenilor această idee că „Fiecare persoană este responsabilă pentru soarta țării sale”, pe de o parte, ei îi constrâng pe oameni să-și îndeplinească responsabilitățile fără să aibă de ales, să ezite sau să obiecteze. Pe de altă parte, le spun acestora că soarta țării și chestiunea rămânerii conducătorilor la putere sau destituirea lor sunt deosebit de importante pentru populație, așa că trebuie să aibă mare grijă să apere atât țara, cât și pe conducătorii ei, pentru a le garanta existenţa normală. Oare chiar așa stau lucrurile? (Nu.) În mod evident, nu asta e situația. Conducătorii care nu pot să asculte de Dumnezeu, să facă voia Lui sau să lucreze de dragul oamenilor de rând nu vor câștiga sprijinul public și nu vor fi conducători buni. Dacă, în loc să acționeze de dragul oamenilor de rând, conducătorii nu-și urmăresc decât interesele, calcă peste oameni și le storc sudoarea și sângele ca niște paraziți, atunci astfel de conducători sunt Satana și diavolii și nu merită sprijinul cetățenilor, oricât de puternici ar fi ei. Dacă țara nu ar avea astfel de conducători, ar exista ea? Oare viețile oamenilor ar mai exista? Ar exista la fel de bine, iar ei ar putea chiar să ducă o viață mai bună. Dacă oamenii văd clar esența întrebării referitoare la care ar trebui să fie obligațiile și responsabilitățile lor față de propria țară, atunci indiferent în ce țară trăiesc, ar trebui să aibă opinii corecte despre problemele majore din acea țară și despre cele legate de politica și soarta ei. Când vei avea aceste opinii corecte, vei putea face alegerea corectă în chestiuni care implică soarta țării. Înțelegeți, în esență, adevărul pe care ar trebui să-l înțeleagă oamenii în ceea ce privește soarta unei țări? (Da.)

Am avut foarte mult părtășie privind zicala despre conduita morală „Fiecare persoană este responsabilă pentru soarta țării sale”. În ceea ce privește conceptul de „țară”, influența termenului „țară” asupra oamenilor din societate, ce responsabilități ar trebui să aibă oamenii față de țara și națiunea lor când vine vorba de soarta acelei țări, ce alegeri ar trebui să facă și ce cere Dumnezeu de la omenire în această chestiune, am avut clar părtășie cu privire la toate acestea? (Da.) Atunci, aici se încheie părtășia noastră de astăzi.

11 iunie 2022