Am petrecut ceva timp având părtășie și analizând chestiunea afirmațiilor despre conduita morală în cultura tradițională – aveți vreo experiență reală în această privință? (Anterior, am recunoscut doar că aceste afirmații despre conduita morală nu sunt adevărul, dar nu am realizat cât de profund au corupt omenirea. Doar prin părtășia și analiza Ta am realizat că diversele afirmații despre conduita morală care le sunt insuflate oamenilor de Satana par să fie corecte și bune în ochii oamenilor, dar au corupt, paralizat și întemnițat gândurile oamenilor, făcându-i să-L tăgăduiască pe Dumnezeu și să I se împotrivească și îndepărtându-i tot mai mult de El. Așa a corupt Satana omenirea pas cu pas, până în ziua de azi.) Dacă n-aș avea părtășie despre aceste lucruri în detaliu, ar putea oamenii să le recunoască pe cont propriu? Ar putea ei să analizeze esența acestor afirmații despre conduita morală? (Oamenii nu ar putea analiza sau vedea esența acestor afirmații despre conduita morală.) Dar după o experiență prelungită? (Oamenii ar fi capabili să recunoască problemele legate de unele afirmații despre conduita morală, dar nu să le analizeze clar esența.) Oamenilor le place deseori să considere că zicalele celebre din cultura tradițională sunt egale cu adevărul și să le amestece, mai ales când este vorba despre lucruri care seamănă la exterior cu adevărul sau care par a fi conforme cu moralitatea umană, cu standardele conștiinței lor și cu sentimentele omenești. Toți cred că aceste lucruri sunt pozitive și conforme cu adevărul, dar nimeni nu poate vedea că provin de la Satana și că sunt, de fapt, lucruri negative. Este pozitiv ceva insuflat de Satana omului? (Nu.) Nu există absolut nimic pozitiv în acele lucruri. Dimpotrivă, toate sunt lucruri negative și otrăvuri satanice. Nu încape nicio îndoială. Așadar, ați ajuns să cunoașteți și să scoateți la iveală aceste lucruri negative și otrăvuri satanice? A mai rămas în mintea voastră ceva similar acestor lucruri din cultura tradițională pe care le considerați a fi corecte? Dacă a mai rămas, e o năpastă, un cancer! Ar trebui să reflectați la asta mai mult acum și să observați îndeaproape și să acordați atenție acestui lucru în viața voastră cotidiană. Vedeți dacă în ce spun alții și în ce auziți sau în lucrurile care vă impresionează sau pe care vi le amintiți ori în acele lucruri pe care le acceptați în inima voastră și le considerați valoroase există ceva ce seamănă cu ceea ce susține cultura tradițională. Dacă există, trebuie să discerneți și să analizați și apoi să abandonați complet lucrul respectiv. Acest lucru va fi benefic pentru căutarea adevărului de către voi.

Unii oameni aduc în discuție expresia „Succesul și eșecul lucrurilor depind de oameni” în timp ce scriu articole de mărturie despre experiențe – ar trebui să discerneți dacă această afirmație este corectă sau greșită, dacă este un lucru pozitiv sau negativ și dacă are legătură cu adevărul, cu cerințele lui Dumnezeu și cu principiile pe care ar trebui să le aibă oamenii când tratează chestiuni. Este validă afirmația „Succesul și eșecul lucrurilor depind de oameni”? Este în concordanță cu adevărul? Este ceva produs de legile și regulamentele stabilite de Dumnezeu? Are vreo legătură cu faptul că Dumnezeu este suveran peste toate lucrurile? Haideți, împărtășiți cunoașterea și înțelegerea voastră în legătură cu această afirmație. (Și eu am spus asta anterior, mai ales când organizam lucrarea bisericii. Dacă personalul nu este desemnat în mod adecvat, potrivit principiilor, uneori lucrarea devine haotică. Dacă personalul este desemnat în conformitate cu principiile, lucrarea poate fi făcută bine. Pe atunci, consideram rolurile oamenilor foarte importante și semnificative, de aceea am citat expresia „Succesul și eșecul lucrurilor depind de oameni”. Acum îmi dau seama că îmi lipsea înțelegerea privind suveranitatea și atotputernicia lui Dumnezeu. Mereu m-am axat pe rolul oamenilor și nu a existat niciun loc în inima mea pentru Dumnezeu.) Cine ar mai vrea să-și împărtășească gândurile? (Afirmația „Succesul și eșecul lucrurilor depind de oameni” nu este o mărturie față de Dumnezeu, ci o mărturie față de oameni, ca și cum succesul ar depinde de efortul omenesc. Este o negare a suveranității lui Dumnezeu și este echivalentă cu mărturisirea pentru Satana. Dacă această afirmație este sădită în inimile oamenilor, în timp, când se vor confrunta cu probleme, ei vor crede că trebuie doar să găsească persoanele potrivite pentru a avea succes și nu vor avea credință în Dumnezeu sau nu se vor baza pe El. Prin urmare, este o afirmație deosebit de denaturată.) Modul în care înțelegeți această afirmație este, în esență, că nu e corectă sau un lucru pozitiv și că nu este, în niciun caz, adevărul. Așadar, de ce o folosiți? Dacă o folosiți, ce dezvăluie acest lucru? (Că nu avem discernământ în privința acestei afirmații.) Care este motivul pentru lipsa voastră de discernământ? Este că încă mai credeți că această afirmație are un aspect corect și valid? (Da.) Deci, ce este greșit la această afirmație? De ce spuneți că nu este corectă sau un lucru pozitiv? Mai întâi, să vedem dacă se conformează legilor obiective ale lucrurilor. La prima vedere, pare că oamenii sunt cei care îndeplinesc orice sarcină dată. Ei pregătesc lucrarea, ei realizează lucrarea și ei o urmăresc. Ei joacă un rol esențial în fiecare etapă și, în cele din urmă, determină finalul și progresul acelui element al lucrării. La exterior, cauzele, procesul evoluției lucrurilor și rezultatele sale par a fi toate determinate de oameni, dar, în realitate, cine este Cel care guvernează, orchestrează și rânduiește toate acestea? Are vreo legătură cu oamenii? Acceptă oamenii în mod pasiv orchestrările sorții și ale Conducătorului lor suveran sau preiau ei înșiși, în mod activ, controlul asupra tuturor lucrurilor? (Acceptă în mod pasiv.) Toți oamenii acceptă pasiv suveranitatea, orchestrarea și rânduielile lui Dumnezeu. Ce rol joacă aici oamenii? Nu sunt ei marionete în mâinile lui Dumnezeu? (Ba da.) Oamenii sunt asemenea unor marionete trase de sfori. Sfoara trasă determină acțiunea pe care o întreprind și expresia pe care o adoptă. Unde merg oamenii, ce spun și ce fac în fiecare zi – în mâinile cui sunt toate acestea? (În mâinile lui Dumnezeu.) Toate sunt în mâinile lui Dumnezeu. Oamenii acceptă pasiv suveranitatea lui Dumnezeu. Pe toată durata acestui proces, Dumnezeu stabilește ce va face, dacă va da în vileag pe cineva, ce schimbări și progres va realiza în această chestiune și când, care va fi finalul suprem și pe cine va da în vileag sau alunga; El stabilește ce lecții vor învăța oamenii prin această chestiune, ce adevăruri vor înțelege și ce tip de cunoaștere vor dobândi despre Dumnezeu, ce opinii îi va determina pe oameni să schimbe și ce noțiuni îi va face să abandoneze. Pot oamenii să realizeze toate aceste lucruri pe care le face Dumnezeu? Pot? (Nu, nu pot.) Oamenii nu pot să realizeze aceste lucruri. Pe durata întregii evoluții a oricărei chestiuni, oamenii doar fac lucruri pasiv și conștient sau inconștient, dar nicio persoană nu poate prevedea cauzele, procesul, rezultatele finale și finalurile obținute ale întregii chestiunii, nici nu poate controla vreunul dintre aceste lucruri. Cine prevede și controlează toate acestea? Doar Dumnezeu! Indiferent dacă este vorba de un eveniment semnificativ petrecut în univers sau de un mic incident petrecut în orice colț al oricărei planete, el nu depinde de oameni. Nicio persoană nu poate controla legile care guvernează totul sau procesul evoluției tuturor lucrurilor și rezultatele lor finale. Nicio persoană nu poate să prevadă viitorul tuturor lucrurilor sau să prezică ce se va întâmpla, cu atât mai puțin să controleze rezultatul final al tuturor lucrurilor. Doar Dumnezeu, care este suveran peste toate lucrurile, controlează și stăpânește toate acestea. Singurul efect pe care îl pot avea oamenii este să joace diferite roluri, ce pot fi pozitive sau negative, în medii vaste sau mărunte și alături de diverse tipuri de oameni, evenimente și lucruri ce sunt conduse, orchestrate și rânduite de Dumnezeu. Acesta este efectul pe care îl au oamenii și rolul pe care îl joacă. Când ceva nu are succes sau când rezultatele nu par să fie la fel de bune pe cât se aștepta, iar finalul nu este unul pe care oamenii doresc să îl vadă, când finalul chiar le aduce multă tristețe și durere, acestea sunt tot lucruri asupra cărora oamenii nu au nicio suveranitate, care nu pot fi prevăzute de oameni și, în mod sigur, nu pot fi controlate de ei. Dacă finalul ultim este foarte bun, dacă are un impact pozitiv și activ, dacă este foarte edificator pentru oameni și are o influență profundă asupra lor, atunci este de la Dumnezeu. Dacă ceva nu atinge finalul dorit, dacă finalul nu este foarte bun sau optimist și dacă pare să aibă unele efecte negative asupra oamenilor, și nu efective pozitive și active, întregul proces al acelei chestiuni este, de asemenea, orchestrat și rânduit de Dumnezeu. Nu este controlat de vreo persoană. Să nu vorbim despre lucruri îndepărtate; haideți să vorbim despre ce se poate observa în biserică, de exemplu, apariția antihriștilor. Din momentul în care un antihrist iese în față și începe să acționeze, este promovat în rolul de conducător sau de lucrător și preia o lucrare importantă în biserică, până în punctul în care este dezvăluit ca antihrist, discernut și dat în vileag de frați și surori și, în cele din urmă, este alungat și respins – pe tot parcursul acestui proces, mulți oameni sunt înșelați, unii chiar îl urmează pe antihrist, unii suferă pierderi pentru intrarea lor în viață din cauza influenței antihristului și așa mai departe. Deși toate acestea provin din tulburările Satanei și sunt lucrarea slujitorilor Satanei, înseamnă asta că Dumnezeu nu vede apariția și evoluția tuturor acestor lucruri? Oare Dumnezeu nu știe care vor fi consecințele apariției unui antihrist? Oare Dumnezeu nu știe ce impact va avea un antihrist asupra bisericii și asupra fraților și surorilor? Sunt toate acestea doar rezultatul unui eșec cauzat de oameni? Când se confruntă cu apariția unor astfel de lucruri negative, oamenii gândesc deseori: „O, nu, Satana a profitat de un punct slab acolo; acesta a fost Satana care a perturbat lucrurile.” Implicația este: „De ce nu a supravegheat Dumnezeu lucrurile? Nu cercetează El toate lucrurile? Nu este Dumnezeu omniprezent? Nu este Dumnezeu atotputernic? Unde au fost autoritatea și puterea lui Dumnezeu?” În inimile oamenilor apar îndoieli. Care e sursa acestor îndoieli? Întrucât finalul evenimentului este negativ, nedorit, nu e ceea ce oamenii vor să vadă și se conformează chiar mai puțin noțiunilor și închipuirilor lor, credința lor sacră în Dumnezeu încasează o lovitură. Oamenii nu pot înțelege și gândesc: „Dacă Dumnezeu este suveran asupra tuturor lucrurilor și controlează totul, atunci de ce s-ar întâmpla ca un antihrist să-i înșele pe oameni chiar în fața ochilor noștri? De ce s-ar întâmpla un lucru atât de nedorit în biserică și rândul fraților și surorilor?” În inimile oamenilor încolțesc îndoieli și credința lor că „Dumnezeu este atotputernic și omniprezent” este încercată. Când credința oamenilor în Dumnezeu este încercată, dacă îi întrebi: „Cine e de vină pentru că începi să ai noțiuni despre Dumnezeu?”, vor spune: „Satana e de vină.” Dar întrucât Satana nu poate fi văzut de om, cui ar trebui să-i revină în cele din urmă această răspundere? Ar trebui să-i revină antihristului sau grupului antihristului. Oamenii vor spune că aceia care au fost înșelați de antihrist și ale căror vieți au suferit pierderi au meritat să fie induși în eroare de antihrist. În cele din urmă, la ce afirmație se rezumă înțelegerea oamenilor despre întreaga chestiune? „Succesul și eșecul lucrurilor depind de oameni”. Aceasta e concluzia la care ajung. Unde Îl plasează pe Dumnezeu în aceasta? Ei nu înțeleg că Dumnezeu este suveran peste tot, așa că, în schimb, atribuie tot ce se întâmplă teoriei lipsite de fond potrivit căreia „Succesul și eșecul lucrurilor depind de oameni”.

Când oamenii văd unele lucruri relativ bune și pozitive întâmplându-se în jurul lor, ca atunci când Duhul Sfânt săvârșește o lucrare puternică și toți au multă credință, când oamenii rămân fermi chiar și în toiul persecuției și al adversității, fără să devină vreunul o iudă, și când bunurile casei lui Dumnezeu și viețile fraților și surorilor nu suferă nicio pierdere, oamenii spun: „Aceasta e protecția lui Dumnezeu. Acest succes nu s-a datorat oamenilor; este fără îndoială lucrarea lui Dumnezeu.” Să presupunem că lucrurile pe care oamenii le văd întâmplându-se în jurul lor sunt indezirabile, de exemplu, biserica se confruntă cu oprimare și arestări din partea marelui balaur roșu, iar bunurile bisericii sunt confiscate de Satana. Să spunem că viețile fraților și surorilor suferă pierderi și că aleșii lui Dumnezeu sunt împrăștiați peste tot, strămutați și incapabili să se întoarcă acasă. Să presupunem că viața bisericească este distrusă și că membrii bisericii nu mai pot trăi aceeași viață bisericească precum înainte. Să ne imaginăm că nu mai pot trăi vieți vesele, fericite, de coexistență pașnică alături de frații și surorile lor, reunindu-se să mănânce și să bea cuvintele lui Dumnezeu și îndeplinindu-și îndatoririle, iar unii oameni răi și non-credincioși încep să răspândească noțiuni pentru a-i înșela pe alții, făcându-i să-și piardă credința în Dumnezeu și să cadă în negativitate și slăbiciune. Într-un astfel de moment, oamenii nu se pot abține să nu se plângă. Nu îndrăznesc să se plângă de Dumnezeu, așa că se plâng astfel: „Cutare e o persoană rea, cutare e Satana și cutare e un diavol. Dacă n-ar fi fost neatenți la întruniri și n-ar fi fost arestați, n-am fi ajuns în situația de a nu putea să ne întoarcem acasă. Dacă n-ar fi fost ei, am fi trăit în continuare viața bisericească fericiți, mâncând și bând cuvintele lui Dumnezeu și îndeplinindu-ne îndatoririle în mod normal. Toate acestea sunt din cauza unei anumite persoane, a unui anumit diavol, a unei anumite satane sau unui anumit regim satanic.” Deși oamenii nu îndrăznesc să nutrească nemulțumiri față de Dumnezeu sau să atribuie răspunderea întregii situații lui Dumnezeu, în acel moment, au dobândit o neîncredere inexplicabilă, nici mare, nici neglijabilă, față de El. Ce lucruri se vor ivi din aceste gânduri de neîncredere? Oamenii vor spune: „Am învățat o lecție din această experiență. De acum înainte, voi analiza cu atenție tot ce întâmpin și mă voi gândi de două ori înainte să acționez. Nu voi fi nechibzuit și nu mă voi încrede cu ușurință în nimeni. Voi fi mult mai atent în toate situațiile și voi învăța să mă protejez.” Îl mai au pe Dumnezeu în inimile lor? Se mai bazează pe Dumnezeu și au credință în El? Unii oameni spun: „Cum să nu? În inima mea, cred încă în Dumnezeu și încă mă bazez pe El în mod sincer.” Dar, în secret, ei își spun: „Nu te încrede atât de ușor în cuvintele lui Dumnezeu. Dumnezeu îi încearcă și îi rafinează mereu pe oameni. Nu te poți baza pe El! Privește doar ce s-a întâmplat chiar în fața ochilor noștri. Membri ai bisericii noastre au fost arestați de marele balaur roșu. De ce nu ne-a protejat Dumnezeu? Oare El vrea să vadă că interesele casei Sale sunt afectate? Oare Dumnezeu Se simte apatic când vede că non-credincioșii îi păcălesc pe oameni? Dacă Dumnezeu chiar vede asta, de ce nu-I pasă? De ce nu împiedică sau nu oprește asta? De ce nu ne luminează, astfel încât să putem discerne faptul că persoana care ne înșală este o persoană rea și un non-credincios, să ne putem distanța de ea cât mai curând posibil și să evităm toate aceste consecințe? Când non-credinciosul îi înșală pe oameni, de ce nu ne protejează Dumnezeu? Chiar și un avertisment rapid ar fi suficient!” Ei nu primesc răspunsuri la toate aceste „de ce-uri” și nici nu le pot primi. În final, după ce experimentează acest lucru, concluzia la care ajung este: „Mă voi baza pe Dumnezeu în chestiuni în care ar trebui să mă bazez pe El și mă voi baza pe mine însumi în chestiuni în care n-ar trebui să mă bazez pe Dumnezeu. Nu pot să fiu nesăbuit. Noi, frații și surorile, trebuie să învățăm să ne strângem laolaltă ca să ne ținem de cald și să ne ajutăm între noi. În rest, Dumnezeu poate să facă după bunul plac. Nu putem controla asta.” Dacă marele balaur roșu îi arestează pe aleșii lui Dumnezeu, lucrarea bisericii și viața bisericească vor fi extrem de îngreunate și îndeplinirea îndatoririlor de către frați și surori va fi grav afectată. În aceste momente, non-credincioșii și antihriștii își vor face apariția pentru a tulbura și înșela, răspândind erezii și sofisme, susținând că arestările au avut loc deoarece conducătorii și lucrătorii s-au împotrivit voii lui Dumnezeu, iar oamenii vor fi înșelați de acești antihriști și persoane rele. Când se întâmplă aceste evenimente ce nu se conformează noțiunilor și închipuirilor oamenilor și nici sentimentelor umane, oamenii nu învață niciodată lecții din ele. Ei nu ajung niciodată să înțeleagă suveranitatea, orchestrarea și firea lui Dumnezeu din aceste evenimente. Oamenii nu pricep niciodată voia lui Dumnezeu și nu înțeleg ce lecții dorește El să învețe ei, ce edificare dorește El să obțină ei și ce discernământ dorește El să dobândească ei din aceste evenimente. El vrea ca ei să aibă de câștigat din aceste evenimente. Oamenii nu știu niciunul dintre aceste lucruri și nu știu cum să le experimenteze. Prin urmare, când vine vorba de toate lucrurile pe care le văd petrecându-se în jurul lor, oamenii cred cu adevărat că propoziția „Succesul și eșecul lucrurilor depind de oameni” este corectă și că este mai fiabilă și mai reală decât faptul că „Dumnezeu este suveran peste toate lucrurile, Dumnezeu este omniprezent și cercetează totul”. De fapt, în sinea voastră, mai credeți că propoziția „Succesul și eșecul lucrurilor depind de oameni” este mai reală, că oamenii stabilesc totul și că a spune că Dumnezeu decide totul pare puțin vag. De ce cred oamenii că este ceva vag? De ce cred oamenii că afirmația „Dumnezeu decide totul” nu inspiră încredere? În teorie, pentru că oamenii nu înțeleg adevărul și nu-L cunosc pe Dumnezeu, dar, în realitate, care e motivul? (În realitate, oamenii nu recunosc sau nu cred că Dumnezeu este suveran peste tot.) Este corect să spui că oamenii nu cred sau nu recunosc că Dumnezeu este suveran asupra tuturor, dar există un motiv mai specific, și anume că propoziția „Succesul și eșecul lucrurilor depind de oameni” dezvăluie perspectiva eronată pe care o au oamenii referitor la modul în care privesc lucrurile bune și rele. Oamenii cred că lucrurile care le aduc pace, veselie, confort și fericire sunt bune și vin de la Dumnezeu. Există unele lucruri care îi neliniștesc sau înspăimântă pe oameni, care îi fac să plângă, să sufere sau îi umplu cu atât de multă durere, încât își doresc să moară – unele lucruri chiar fac ca oamenilor să le fie imposibil să-și asigure o viață bisericească normală și un mediu normal în care să-și îndeplinească îndatoririle. Aceste tipuri de lucruri sunt considerate de oameni „lucruri rele”. Termenul „lucruri rele” trebuie pus între ghilimele. Pot „lucrurile rele” să aibă un efect bun asupra oamenilor? Ei nu pot să vadă sau să simtă aceste efecte bune, așadar, în mințile lor, acel „tot” peste care Dumnezeu este suveran include doar lucrurile care le aduc pace, veselie, îndestulare, beneficii, edificare și câștiguri, precum și lucrurile care le întăresc credința în Dumnezeu. Acestea sunt lucrurile despre care oamenii cred că țin de suveranitatea lui Dumnezeu asupra tuturor. În schimb, dacă, la suprafață, unele lucruri par să provoace suferință în viețile oamenilor, să dăuneze intereselor bisericilor și dacă unii oameni sunt înșelați, unii sunt chiar alungați și unii întâmpină evenimente nefericite și îndură ceva durere, oamenii cred că aceste lucruri nu au nicio legătură cu suveranitatea lui Dumnezeu și că sunt lucrarea Satanei. Oamenii cred că, dacă ar fi lucrarea lui Dumnezeu, aceste lucruri negative nu ar apărea sau nu ar exista; asta au stabilit ei. Prin urmare, înțelegerea propoziției „Dumnezeu este suveran asupra tuturor” de către oameni e unilaterală și foarte superficială. Se limitează la noțiuni umane, e încărcată de emoții umane și nu corespunde realității. Să vă dau un exemplu. Dumnezeu a creat tot felul de insecte și păsări. Unii oameni spun: „Cred că toate lucrurile pe care le-a creat Dumnezeu sunt importante, că toate sunt insecte benefice și toate sunt bune. Albinele au fost create de Dumnezeu și tot soiul de păsări bune au fost create de El. Țânțarii îi ciupesc mereu pe oameni și răspândesc boli, așa că nu sunt buni. Poate că țânțarii nu au fost creați de Dumnezeu.” Nu este aceasta o înțelegere denaturată? În realitate, toate lucrurile au fost create de Dumnezeu. Există un singur Dumnezeu, Creatorul, și tot ce trăiește și ce nu trăiește vine de la Dumnezeu. În noțiunile lor, oamenii cred că doar diversele insecte și păsări benefice și alte creaturi benefice vin de la Dumnezeu – cât despre muște, țânțari, ploșnițe și unele animale carnivore care sunt considerate de om deosebit de violente, acele creaturi nu par să vină de la Dumnezeu și, chiar dacă vin, nu sunt lucruri bune. Nu este aceasta o noțiune umană? În ideile și noțiunile oamenilor, aceste lucruri au fost treptat clasificate sistematic: orice e pe placul oamenilor sau le aduce beneficii este considerat pozitiv și creat de Dumnezeu, în timp ce orice nu e pe placul oamenilor sau le face rău este considerat negativ și necreat de Dumnezeu și s-ar putea să fi fost creat de Satana sau produs de natură. În mintea lor, oamenii cred deseori inconștient că „Muștele, țânțarii și ploșnițele nu sunt lucruri bune, nu au fost create de Dumnezeu. El nu ar crea în niciun caz asemenea lucruri.” Sau gândesc: „Leii și tigrii mănâncă mereu oi și zebre, sunt prea cruzi. Nu sunt lucruri bune. Lupii sunt siniștri, vicleni, feroce, violenți și cruzi. Lupii sunt răi, dar vacile și oile sunt bune, iar câinii sunt chiar mai buni.” Dacă ceva creat de Dumnezeu este bun sau nu este bun nu se măsoară în funcție de nevoile emoționale sau gusturile omenești – nu așa se măsoară aceste lucruri. Dumnezeu a creat tot felul de animale, inclusiv zebre, căprioare și diverse tipuri de erbivore, precum și carnivore feroce, cum sunt leii, tigrii, leoparzii și crocodilii, care sunt deosebit de violenți, inclusiv unii prădători care își pot ucide prada dintr-o singură mușcătură. Indiferent dacă aceste animale sunt bune sau rele în ochii oamenilor, toate au fost create de Dumnezeu. Unii oameni văd lei mâncând zebre și gândesc: „O, nu, biata zebră! Leii sunt foarte feroce pentru că mănâncă zebre.” Când văd un lup devorând o oaie, cugetă: „Lupii sunt foarte cruzi și vicleni. De ce a creat Dumnezeu lupii? Oile sunt așa drăguțe, blânde și docile. De ce nu a creat Dumnezeu doar animale docile? Lupii sunt dușmanul natural al oilor, deci de ce a creat Dumnezeu atât lupi, cât și oi?” Ei nu înțeleg misterul din spatele acestui lucru și nutresc mereu noțiuni și închipuiri umane. Când există incidente în care antihriștii păcălesc oameni din biserică, unii spun: „Dacă lui Dumnezeu Îi este milă de această omenire, de ce l-a creat El pe Satana? De ce îi permite El Satanei să corupă omenirea? Întrucât Dumnezeu ne-a ales pe noi, de ce le permite antihriștilor să apară în biserică?” Nu înțelegi, nu-i așa? Aceasta e suveranitatea lui Dumnezeu. Așa stăpânește Dumnezeu peste toate lucrurile și doar când stăpânește asupra lor în acest mod pot toate lucrurile să existe în mod normal în cadrul regulilor și al legilor pe care le-a poruncit El. Dacă Dumnezeu te-ar proteja și i-ar împiedica pe antihriști să apară în biserică, ai ști ce sunt antihriștii? Ai ști cum este firea unui antihrist? Dacă ți s-ar spune doar niște cuvinte și doctrine despre deslușirea antihriștilor, fără să întâlnești în realitate unul, ai putea să discerni antihriștii? (Nu.) Cu siguranță nu. Dacă antihriștilor și oamenilor răi nu li s-ar permite să apară, ai fi mereu asemenea unei flori într-o seră: de îndată ce temperatura s-ar schimba subit, te-ai veșteji din cauza valului brusc de ger, incapabil să reziști. Prin urmare, dacă oamenii vor să înțeleagă adevărul, trebuie să accepte și să se supună tuturor mediilor și tuturor oamenilor, evenimentelor și lucrurilor peste care stăpânește Dumnezeu și pe care le orchestrează El. „Toți oamenii, toate evenimentele și lucrurile” le includ pe cele pozitive și negative, includ lucrurile care se conformează noțiunilor și închipuirilor tale și lucrurile care nu se conformează. Includ lucrurile pe care le consideri pozitive și lucrurile negative care îți displac și includ lucrurile care sunt în acord cu sentimentele tale și pe cele care nu sunt în acord cu sentimentele sau gusturile tale. Trebuie să accepți toate aceste lucruri. Care este scopul acceptării tuturor acestor lucruri? Nu este doar de a-ți clădi cunoașterea și de a-ți spori experiența, este de a-ți îngădui să ajungi să cunoști cuvintele lui Dumnezeu într-un mod mai practic și mai concret, să înțelegi adevărul și să experimentezi veridicitatea și exactitatea cuvintelor lui Dumnezeu prin aceste fapte. În cele din urmă, vei confirma că acele cuvinte ale lui Dumnezeu sunt adevărul, vei învăța lecții de la diferite persoane, evenimente și lucruri, îngăduindu-ți să înțelegi mai multe adevăruri, să vezi dincolo de fațada multor lucruri și să te îmbogățești și mai mult. Rezultatul suprem obținut astfel este că vei fi capabil să dobândești cunoaștere despre Creator prin apariția și evoluția diferitelor persoane, evenimente și lucruri, vei ajunge să-I înțelegi firea și esența și vei învăța că El guvernează și orchestrează toate lucrurile.

Indiferent dacă evenimentele pe care le vezi petrecându-se în jurul tău sunt percepute de om drept bune sau rele, indiferent dacă sunt ce vrei sau nu, indiferent dacă îți aduc bucurie și fericire sau tristețe și durere, ar trebui să le consideri persoane, evenimente și lucruri ce conțin lecții de învățat și adevăruri de căutat și ar trebui să le consideri lucruri ce vin de la Dumnezeu. Ele nu se petrec întâmplător, nu se datorează oamenilor, nu sunt cauzate de nicio persoană și nu sunt ceva ce poate fi controlat de vreo persoană. În schimb, Dumnezeu este Cel care stăpânește peste toate aceste lucruri; Dumnezeu orchestrează și rânduiește toate aceste lucruri. Apariția oricărui eveniment nu depinde de voința umană, nu e ca și cum vreo persoană poate controla un eveniment doar pentru că își dorește acest lucru. Dumnezeu stăpânește și orchestrează întregul proces al apariției, dezvoltării și transformării tuturor oamenilor, evenimentelor și lucrurilor până când ajung la finalurile lor ultime. Dacă nu crezi asta, încearcă să experimentezi și să observi lucrurile potrivit cuvintelor și principiilor despre care am vorbit. Vezi dacă ceea ce spun e adevărat. Vezi dacă afirmația „Succesul și eșecul lucrurilor depind de oameni”, pe care o considerați corectă, sau afirmația „Dumnezeu stăpânește și orchestrează apariția și dezvoltarea tuturor oamenilor, evenimentelor și lucrurilor până când ajung la finalurile lor ultime” este corectă. Vezi care din aceste două afirmații este corectă, care este conformă cu faptele, care le permite oamenilor să dobândească edificare și le aduce beneficii și care le îngăduie să-L cunoască pe Dumnezeu și să aibă credință sinceră în El. Când experimentezi tot ce se întâmplă în jurul tău cu opinia și atitudinea că Dumnezeu stăpânește și orchestrează tot, părerea și perspectiva ta asupra lucrurilor vor fi complet diferite. Dacă te încăpățânezi să vezi toate lucrurile și chestiunile din perspectiva zicalei „Succesul și eșecul lucrurilor depind de oameni”, atunci, ca să ne exprimăm blând, când ți se întâmplă ceva, vei fi prins în mod firesc și involuntar în mrejele ideii de bine și rău, vei încerca să tragi oamenii la răspundere și vei analiza cauzele diverselor incidente, factorii care au condus la consecințe adverse în diferite chestiuni și așa mai departe, în loc să cauți adevărurile-principii și voia lui Dumnezeu pe baza cuvintelor Sale. Cu cât crezi mai mult în zicala „Succesul și eșecul lucrurilor depind de oameni”, cu atât te vor domina mai mult opiniile non-credincioșilor. Atunci, finalurile ultime pentru tot ce experimentezi vor contrazice tot mai mult adevărul, iar credința ta în Dumnezeu va deveni doar o doctrină sau un slogan. În acel punct, te vei fi transformat complet într-un non-credincios. Cu alte cuvinte, cu cât crezi mai mult în afirmația „Succesul și eșecul lucrurilor depind de oameni”, cu atât mai mult te vei dovedi a fi un non-credincios. Dacă nu-L ai pe Dumnezeu sau nu ai cuvintele lui Dumnezeu în inima ta, dacă nu recunoști deloc sau nu accepți niciunul dintre cuvintele, adevărurile sau lucrurile Sale pozitive, dacă acestea nu au niciun loc în inima ta, atunci adâncurile sufletului tău au fost complet ocupate de Satana, au fost umplute cu gânduri și idei despre evoluție și materialism, toate acestea fiind minciuni ale diavolului, ale Satanei. Crezi în toate faptele pe care le vezi cu ochii tăi, dar nu crezi că există cu adevărat Cel care stăpânește peste tot din univers, Cel care nu poate fi văzut de nicio persoană. Dacă privești totul din perspectiva afirmației „Succesul și eșecul lucrurilor depind de oameni”, atunci nu ești deloc diferit de Satana și de materialiști. Dar dacă privești totul din perspectiva afirmației „Totul în lume este stăpânit și rânduit de Dumnezeu”, chiar dacă nu vei putea să vezi unele lucruri în mod clar, vei fi capabil să cauți răspunsuri la anumite evenimente pe care le vezi întâmplându-se în jurul tău, să cauți rădăcina problemei și să cauți esența și adevărul problemei în cuvintele lui Dumnezeu. Nu vei investiga cine a avut dreptate și cine s-a înșelat, nu vei încerca doar să tragi pe cineva la răspundere; în schimb, vei fi capabil să compari chestiunea folosind cuvintele lui Dumnezeu, să cauți rădăcina problemei, să identifici miezul chestiunii și vei explora unde au dat greș oamenii, ce lipsuri au avut, ce fire coruptă au dezvăluit, cum au fost rebeli și ce aspecte ale lor au fost incompatibile cu Dumnezeu pe parcursul întregii chestiuni. Vei fi capabil să cercetezi care au fost intențiile și scopurile lui Dumnezeu când a făcut acele lucruri, ce a vrut El să realizeze în sinea oamenilor, ce fel de rezultate a vrut să obțină, ce beneficii a vrut ca oamenii să dobândească și principiile pe care ar trebui să le respecte oamenii. Când vei discerne și vei privi un anumit eveniment din aceste perspective, starea ta interioară se va schimba. Punctul tău de vedere asupra lucrurilor va fi îndrumat și îndreptat în mod inconștient de cuvintele lui Dumnezeu. Vei dobândi în mod inconștient luminare și îndrumare din cuvintele lui Dumnezeu, precum și adevărurile-principii pe care ar trebui să le respecți și să le practici când astfel de chestiuni se abat asupra ta. Când vei pătrunde cu adevărat în aceste adevăruri-principii, vei avea credință autentică în Dumnezeu și te vei baza pe El, te vei ruga și vei implora cu sinceritate, vei da dovadă de ascultare sinceră și vei fi capabil să practici potrivit adevărurilor-principii – care va fi rezultatul final al acestui lucru? Pe parcursul întregului eveniment, vei vedea limpede adevărul chestiunii, vei învăța lecții, vei fi capabil să înțelegi corect tot ce ți se întâmplă și vei fi capabil să vezi că vine din rânduielile lui Dumnezeu și conține bunăvoința Sa. Și, astfel, așa cum spun deseori oamenii, vei „face un lucru bun dintr-unul rău”, vei fi capabil în mod natural să tratezi ca pe un lucru pozitiv fiecare eveniment pe care oamenii îl condamnă, îl detestă și îl urăsc și vei fi capabil să recunoști că este stăpânit și rânduit de Dumnezeu și că ar trebui primit de la Dumnezeu. Îl vei vedea ca pe ceva ce conține eforturile minuțioase ale lui Dumnezeu, voia Sa și așteptările Sale. În timp ce experimentezi acest lucru, vei ajunge pe nesimțite să înțelegi care au fost intențiile lui Dumnezeu în orchestrarea întregii chestiuni. Fără a fi conștient de asta, vei ajunge să-I înțelegi și să-I pricepi voia și, odată ce se întâmplă acest lucru, vei înțelege fără să-ți dai seama adevărurile lăuntrice și vei fi capabil să discerni toți oamenii și toate chestiunile implicate în întregul eveniment. Dacă, pe parcursul întregului eveniment, privești problema din perspectiva afirmației „Totul în lume este stăpânit și rânduit de Dumnezeu”, vei dobândi foarte mult din aceasta. Vei dobândi adevărul, credință sinceră în Dumnezeu și o înțelegere a suveranității lui Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor. Vei înțelege voia lui Dumnezeu și bunele Sale intenții din această chestiune. Desigur, vei dobândi și o înțelegere și experiență a expresiei „Dumnezeu este omniprezent”, care exista anterior doar în conștiința ta. Dacă, pe parcursul întregului eveniment, privești problema din perspectiva afirmației „Succesul și eșecul lucrurilor depind de oameni”, te vei plânge, Îl vei desconsidera pe Dumnezeu și vei simți că Dumnezeu este foarte îndepărtat și nedeslușit. Cuvântul „Dumnezeu”, identitatea lui Dumnezeu, esența Lui și totul despre Dumnezeu vor părea foarte distante și lipsite de substanță. Vei crede că apariția, evoluția și finalul întregului eveniment au depins toate de manipulările omului și că factorii umani s-au regăsit în întreaga chestiune. Prin urmare, vei cugeta permanent la aceste chestiuni, gândindu-te: „Cine a făcut greșeala în această etapă? Cine a condus cu nepăsare la apariția unei pierderi în această etapă? Cine a tulburat, perturbat și distrus această etapă? Mă voi asigura că acel cineva plătește pentru asta.” Te vei axa exclusiv pe indivizi și probleme, trăind permanent în tărâmul binelui și al răului, ignorând totodată complet cuvintele lui Dumnezeu, adevărul, responsabilitățile, îndatoririle și obligațiile pe care ar trebui să le îndeplinească ființele create și punctele de vedere și opiniile pe care ar trebui să le susții. Dumnezeu nu va mai avea niciun loc în inima ta. Pe întreaga durată a evenimentului, nu va exista nicio relație între tine și Dumnezeu, nici între tine și cuvintele lui Dumnezeu. Altfel spus, când te vei confrunta cu o situație, te vei axa doar asupra persoanelor și lucrurilor. Nu vei fi în stare să te gândești la vreun cuvânt care să se conformeze adevărului sau la vreo afirmație a adevărului care să vină de la Dumnezeu pentru a le compara cu chestiunea, nu vei fi în stare să le folosești drept bază pentru a analiza situația, nu vei învăța lecții din situație și nu vei dobândi discernământ, nu-ți vei spori credința și nu vei ajunge să-L cunoști pe Dumnezeu. Nu vei face nimic din toate acestea. Pe parcursul întregului proces, te vei agăța de zicala populară „Succesul și eșecul lucrurilor depind de oameni”, care, ca să fim mai exacți, este un argument și un punct de vedere al non-credincioșilor. În schimb, să spunem că de la începutul evenimentului, îl poți accepta din perspectiva unei ființe create, fără a cerceta dacă vreun individ are dreptate sau se înșală, fără a analiza excesiv vreo persoană sau vreun lucru și fără a te concentra obsesiv asupra oamenilor sau a lucrurilor. Să spunem că, în schimb, cauți în mod activ răspunsuri în cuvintele lui Dumnezeu, vii proactiv înaintea Lui pentru a te ruga și a te baza pe El și cauți luminarea și îndrumarea lui Dumnezeu, permițându-I să lucreze și să orchestreze. Să presupunem că atitudinea ta este cea de venerație și de ascultare de Dumnezeu, de sete față de adevăr și de cooperare activă cu El – că nu este punctul de vedere și atitudinea unui non-credincios, ci mai degrabă punctul de vedere și atitudinea pe care ar trebui să le aibă un adevărat adept al lui Dumnezeu. Cu un astfel de punct de vedere și o astfel de atitudine, vei dobândi fără să-ți dai seama ce nu ai experimentat niciodată înainte, și anume adevărurile-realități pe care nu le-ai deținut până atunci. Aceste adevăruri-realități sunt, de fapt, efectele pe care Dumnezeu dorește să le obțină și să le realizeze în tine prin suveranitatea Lui asupra întregului eveniment. Dacă Dumnezeu înfăptuiește ce intenționează să realizeze, atunci nu va fi acționat în zadar, deoarece Își va fi obținut efectele dorite în tine. Care sunt aceste efecte? Dumnezeu vrea ca tu să vezi ce se întâmplă cu adevărat, că nimic nu se petrece întâmplător, nici nu este cauzat de oameni, ci este controlat de Dumnezeu. El vrea să experimentezi existența Lui reală și să înțelegi faptul suveranității Sale, orchestrarea sorții tuturor lucrurilor de către El și că acest lucru este o realitate, și nu o afirmație goală.

Dacă, prin experiențele tale, ajungi să-ți dai cu adevărat seama că Dumnezeu stăpânește peste tot și orchestrează soarta tuturor lucrurilor, vei fi capabil să faci o afirmație precum cea făcută de Iov: „Urechea mea a auzit despre Tine, dar acum ochiul meu Te-a văzut. De aceea mă disprețuiesc și mă pocăiesc în țărână și cenușă” (Iov 42:5-6). Este aceasta o afirmație bună? (Da.) Această afirmație este foarte plăcută auzului și este emoționantă. Vreți să experimentați veridicitatea acestei afirmații? Vreți să înțelegeți cum s-a simțit Iov când a rostit aceste cuvinte? (Da.) Este doar o dorință normală sau una puternică? (E o dorință puternică.) Pe scurt, ai acest tip de hotărâre și dorință. Așadar, cum poate fi îndeplinită această dorință? Este așa cum am spus înainte. Trebuie să ai perspectiva unei ființe create și să abordezi toate persoanele, evenimentele și lucrurile care ți se întâmplă din perspectiva recunoașterii faptului că Dumnezeu este Conducătorul tuturor lucrurilor și că totul este controlat și orchestrat de El. Trebuie să înveți lecții din asta, să înțelegi voia lui Dumnezeu în tot ce face El și să recunoști ce vrea El să obțină și să realizeze în tine. Procedând astfel, într-o bună zi, în curând și nu în viitorul prea îndepărtat, vei avea aceleași sentimente ca Iov atunci când a rostit acele cuvinte. Când vă aud spunând că vă doriți cu adevărat să experimentați cum s-a simțit Iov când a rostit acele cuvinte, știu că peste 99 la sută din oameni nu au experimentat niciodată astfel de sentimente până acum. De ce? Pentru că, spre deosebire de Iov, nu ați avut niciodată perspectiva unei ființe create și nu ați experimentat faptul că El, Creatorul, stăpânește peste toate lucrurile și guvernează tot. Toate acestea sunt cauzate de ignoranța, nesăbuința și răzvrătirea omenească, precum și de înșelarea și corupția cauzate de Satana, ceea ce-i determină pe oameni să măsoare și să abordeze involuntar tot ce li se întâmplă din punctul de vedere al unui non-credincios și chiar să identifice și să abordeze tot ce se întâmplă în jurul lor folosind unele dintre metodele și bazele teoretice utilizate în mod obișnuit de necredincioși. Concluziile la care ajung ei în cele din urmă nu au nicio legătură cu adevărul, unele sunt chiar contrare adevărului. Asta îi împiedică pe oameni pe termen lung să experimenteze faptul că toate lucrurile sunt stăpânite și controlate de Creator și sentimentul pe care l-a avut Iov când a rostit acele cuvinte. Dacă ai trecut prin încercări similare celor ale lui Iov, fie ele mari sau mărunte, și ai simțit deja mâna lui Dumnezeu lucrând și faptul suveranității lui Dumnezeu prin ele, dacă ai recunoscut și intențiile specifice ale lui Dumnezeu în stăpânirea și orchestrarea acestor chestiuni, precum și modul în care ar trebui oamenii să urmărească, atunci, în cele din urmă, vei fi capabil să experimentezi efectele pozitive pe care Dumnezeu a vrut să le obțină în tine pe parcursul întregului eveniment, bunele intenții și așteptările Sale pentru tine, printre alte lucruri. Vei experimenta toate acestea. Când vei experimenta toate acestea, nu vei mai crede doar că Dumnezeu poate rosti adevărul și îți poate oferi viață, ci vei realiza într-un mod tangibil că există cu adevărat Creatorul și vei realiza, de asemenea, faptul că toate lucrurile au fost create și sunt stăpânite de Creator. În timp ce experimentezi toate aceste lucruri, credința ta în Dumnezeu și în Creator va spori. În același timp, te va face să-ți dai seama că ai interacționat cu Creatorul într-un mod real și va confirma în mod tangibil și pe deplin credința ta în Dumnezeu, încrederea ta în Dumnezeu, modul în care Îl urmezi pe Dumnezeu, precum și faptul că Dumnezeu stăpânește peste toate și este omniprezent. Când primiți această confirmare și realizare, credeți că inima voastră va fi plină de bucurie și fericire sau de durere și tristețe? (De bucurie și fericire.) Cu siguranță, de bucurie și fericire! Indiferent cât de multă durere și tristețe ai experimentat anterior, acestea se vor risipi ca un nor de fum și inima ta va radia de bucurie și tu te vei veseli și vei zburda de fericire. Când vezi că faptul suveranității lui Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor a fost confirmat cu adevărat și experimentat în tine, acest lucru este echivalent cu a-L cunoaște, a-L întâlni și a interacționa într-adevăr cu Dumnezeu față în față. În acel moment, te vei simți cum s-a simțit Iov. Ce a spus în acel moment? („Urechea mea a auzit despre Tine, dar acum ochiul meu Te-a văzut. De aceea mă disprețuiesc și mă pocăiesc în țărână și cenușă.”) La exterior, Iov a folosit comportamentul și acțiunile de a se disprețui și de a se căi pentru a-și exprima ura față de trecut, dar, de fapt, în adâncul inimii sale, era bucuros și fericit. De ce? Pentru că văzuse pe neașteptate chipul Creatorului, ajunsese față în față cu El și Îl întâlnise pe Dumnezeu într-un eveniment, într-un eveniment neremarcabil și neintenționat. Spuneți-Mi, ce ființă creată, ce adept al lui Dumnezeu nu tânjește să-L vadă pe Dumnezeu? Când se produce o astfel de situație, când se întâmplă un astfel de lucru, cine n-ar fi fericit, cine n-ar fi încântat? Oricine ar fi încântat; s-ar simți încântat și vesel. Ar fi ceva ce n-ar uita niciodată, oricât ar trăi, și este un lucru demn de ținut minte. Gândiți-vă, nu sunt multe beneficii în această situație? Sper că, în viitor, veți experimenta cu adevărat acest sentiment, veți avea acest tip de experiență și astfel de întâlniri. Când o persoană vede cu adevărat chipul lui Dumnezeu și este realmente capabilă să experimenteze aceleași sentimente pe care le-a simțit Iov când L-a întâlnit pe Iahve Dumnezeu, devine un moment de referință în credința sa în Dumnezeu. Este un lucru atât de minunat! Fiecare persoană așteaptă cu nerăbdare un astfel de rezultat și o astfel de situație și fiecare speră să o experimenteze și să aibă acel tip de întâlnire. Întrucât ai astfel de speranțe, ar trebui să ai punctul de vedere și atitudinea corectă în timp ce experimentezi tot ce se întâmplă în jurul tău, în timp ce experimentezi și înțelegi totul așa cum te învață și te instruiește Dumnezeu, în timp ce înveți să primești totul de la Dumnezeu și să privești totul potrivit cuvintelor Lui, cu adevărul drept criteriu. Astfel, credința ta va spori tot mai mult, fără să-ți dai seama, și faptul că Dumnezeu este suveran peste toate lucrurile și stăpânește tot va fi confirmat și verificat treptat în inima ta. Când toate acestea vor fi confirmate înlăuntrul tău, te vei mai îngrijora că statura ta nu crește? (Nu.) Dar e normal să te simți puțin îngrijorat acum, deoarece statura ta e atât de mică și sunt multe lucruri dincolo de care nu poți vedea – ți-ar fi imposibil să nu te îngrijorezi, e ceva ce nu poți evita. Asta se întâmplă deoarece înlăuntrul oamenilor sunt multe lucruri ce vin din cunoaștere, de la om, de la Satana, din societate și așa mai departe. Toate aceste lucruri influențează profund punctele de vedere din care Îl abordează oamenii pe Dumnezeu și perspectiva și atitudinea pe care ar trebui să le adopte când experimentează diverse lucruri. Prin urmare, nu e o sarcină ușoară să poți adopta atitudinea și perspectiva corectă când ți se întâmplă lucruri. Pentru asta, trebuie să experimentezi nu doar lucruri pozitive, ci și negative. Discernând și înțelegând esența acestor lucruri negative, vei învăța mai multe lecții și vei ajunge să înțelegi acțiunile lui Dumnezeu, atotputernicia și înțelepciunea Lui când stăpânește peste toate lucrurile.

Înțelegeți acum pe deplin că afirmația „Succesul și eșecul lucrurilor depind de oameni” este incorectă? (Da, înțelegem.) Există vreun aspect corect în această afirmație? Există vreun element valid? (Nu, nu există.) Chiar niciunul? (Niciunul.) Este corect să înțelegeți că nu există absolut niciunul. Aceasta e o înțelegere teoretică. Atunci, în viața reală, prin observare și experiență, vei afla că afirmația „Succesul și eșecul lucrurilor depind de oameni” este eronată, absurdă și este punctul de vedere al non-credincioșilor. Când vei descoperi acest fapt și vei putea utiliza faptele pentru a demonstra eroarea din această afirmație, atunci o vei abandona și respinge în totalitate și nu o vei mai folosi. Nu ai ajuns încă în acest punct. Deși ai acceptat ce am spus, mai târziu, când te vei confrunta cu situații, vei cugeta: „În acel moment, am crezut că nu e nimic corect în afirmația «Succesul și eșecul lucrurilor depind de oameni», deci de ce cred acum că este puțin corectă?” Începi să te frămânți în sinea ta și să trăiești din nou contradicții. Așadar, ce ar trebui să faci atunci? Mai întâi, trebuie să-ți schimbi punctul de vedere. Renunță la toate gândurile și punctele de vedere care decurg din faptul că te agăți de această afirmație. Renunță la toate acțiunile care provin din această afirmație. Nu te axa în mod obsesiv asupra oamenilor sau chestiunilor. Vino întâi înaintea lui Dumnezeu în rugăciune, apoi caută baza și principiile în cuvintele Lui. În procesul de căutare, vei dobândi fără să-ți dai seama luminare și vei ajunge să înțelegi adevărul. Poate fi o provocare să cauți principiile pe cont propriu, deci adună-i laolaltă pe toți cei implicați în chestiune și căutați împreună baza și adevărurile-principii în cuvintele lui Dumnezeu. Apoi rugați-vă și citiți, aveți părtășie despre cuvintele corespunzătoare ale lui Dumnezeu și verificați-le spre comparație. După compararea față de cuvintele lui Dumnezeu, acceptați punctele de vedere corecte, iar cele greșite vor fi abandonate de la sine. De atunci înainte, rezolvați și gestionați problemele potrivit acestor principii. Cum pare această metodă? (Bună.) În procesul de căutare a adevărului, ar trebui să renunți la acțiunile ce decurg din punctul de vedere potrivit căruia „Succesul și eșecul lucrurilor depind de oameni”. Găsește cuvintele corespunzătoare ale lui Dumnezeu și rezolvă și gestionează problemele pe baza cuvintelor Sale. Căutând adevărul și rezolvând problemele astfel, punctele tale de vedere greșite vor fi înlăturate. Dacă gestionezi lucrurile pe baza cuvintelor lui Dumnezeu și a adevărurilor-principii, direcția și abordarea ta față de gestionarea chestiunilor se va schimba în consecință. Ca urmare, finalul chestiunii se va dezvolta într-o direcție favorabilă. În schimb, utilizarea perspectivei și punctului de vedere „Succesul și eșecul lucrurilor depind de oameni” la rezolvarea problemelor și gestionarea chestiunilor le va face să se dezvolte într-o direcție nefavorabilă. De exemplu, când antihriștii îi păcălesc pe oameni în biserică, dacă aceștia nu caută adevărul, ci doar se axează obsesiv pe oameni și chestiuni, discutând despre bine și rău și trăgând la răspundere persoane, rezultatul final va fi abordarea câtorva indivizi și considerarea chestiunii drept rezolvată. Unii ar putea spune: „Ai zis că se dezvolta într-o direcție nefavorabilă, dar eu n-am văzut niciun rezultat nefavorabil. Antihriștii au fost excluși, deci nu e rezolvată problema? Unde e acest final nefavorabil?” A învățat toată lumea o lecție din această experiență? Au înțeles ei adevărul din ea? Îi pot deosebi pe antihriști? Înțeleg voia lui Dumnezeu? Și-au dat seama de suveranitatea lui Dumnezeu? Nu s-a obținut niciunul dintre aceste efecte pozitive. Dimpotrivă, oamenii continuă să trăiască după filosofii satanice, neavând încredere și ferindu-se unii de alții și pasând responsabilitatea de la unii la alții. Când se confruntă cu o situație, se protejează rapid pe ei înșiși, căutând doar să-și salveze pielea. Se tem să-și asume responsabilitatea și să fie abordați. Nu învață nicio lecție și nu primesc nimic de la Dumnezeu, cu atât mai puțin caută voia Lui. Pot oamenii să crească în viață în acest mod? În cele din urmă, ei știu doar ce pot și ce nu pot să facă în fața conducătorilor lor, ce să spună și ce să facă pentru a-și face conducătorii fericiți, ce să spună și ce să facă pentru a-și face conducătorii să le poarte pică și să-i antipatizeze. Ca urmare, oamenii devin precauți unii față de alții, se închid în sine, acoperindu-se cu deghizări, și nimeni nu-și deschide sufletul. Fiind acoperiți, precauți și deghizați astfel, au venit oamenii înaintea lui Dumnezeu? Nu, nu au venit. După ce experimentează multe lucruri, oamenii învață să evite situațiile și se tem să interacționeze cu alții și să întâmpine probleme. Într-un final, se închid complet în sine, nu se destăinuie nimănui, iar inimile lor sunt lipsite de Dumnezeu. O astfel de credință în Dumnezeu se bazează în totalitate pe filosofia satanică. Prin oricât de multe experiențe trec, ei nu pot învăța nicio lecție, nu se pot cunoaște pe ei înșiși, cu atât mai puțin să se lepede de firea lor coruptă. Pot ajunge să înțeleagă adevărul și să-L cunoască pe Dumnezeu în acest mod? Pot simți căință adevărată? Nu, nu pot. În schimb, învață să se ferească de alții, să se protejeze, să observe cu atenție cuvintele și expresiile altora și să se dea după cum bate vântul. Învață să folosească vicleșuguri, să aibă mai mult tact și să fie mai capabili să gestioneze luptele și certurile. Când se confruntă cu probleme, evită să-și asume răspunderea și, în schimb, o pasează altora. Nu mai au nicio relație cu Dumnezeu, cuvintele Sale sau adevărul. Inimile lor doar se îndepărtează tot mai mult de Dumnezeu. Nu este aceasta o evoluție nefavorabilă? (Ba da.) Cum a apărut această direcție de evoluție nefavorabilă? Dacă oamenii îi privesc pe alții și privesc lucrurile, se comportă și acționează conform cuvintelor lui Dumnezeu și iau adevărul drept principiul lor; dacă ei caută cuvintele lui Dumnezeu drept temelie atunci când întâlnesc o problemă, căutând răspunsuri în cuvintele Sale, identificând rădăcina problemei în cuvintele lui Dumnezeu și folosindu-le spre comparație și utilizând cuvintele Sale pentru a rezolva toate probleme și dificultățile, atunci cuvintele lui Dumnezeu vor oferi o cale înainte, astfel încât oamenii să nu fie îngreunați, împiedicați sau blocați în aceste chestiuni. În cele din urmă, vor înțelege principiile practicării pe care le cere Dumnezeu în astfel de chestiuni și vor avea o cale de urmat. Dacă toată lumea ar veni înaintea lui Dumnezeu când se confruntă cu provocări, acceptând totul de la Dumnezeu, învățând să se bazeze pe El, și ar găsi adevărurile-principii drept bază în procesul căutării, s-ar mai feri oamenii unii de alții? Ar mai urmări cineva binele și răul fără să abordeze rădăcina problemei? (Nu, n-ar face asta.) Chiar dacă există cineva care nu practică adevărul și încă urmărește astfel de chestiuni, ar fi o excepție, fiind respins de toată lumea. Dacă oamenii pot accepta lucrurile de la Dumnezeu când le întâlnesc, situația se va dezvolta într-o direcție favorabilă. Oamenii vor ajunge până la urmă să înțeleagă și să cunoască cuvintele lui Dumnezeu și vor dobândi adevărul. Ce practică oamenii este adevărul și ce obțin ei este scopul corect de a dobândi adevărul și de a fi capabili să fie martori pentru Dumnezeu. Credința lor va spori, Îl vor înțelege mai bine pe Dumnezeu, iar oamenii vor ajunge să-L venereze. Nu este aceasta o direcție favorabilă de evoluție? (Ba da.) Ce conduce la astfel de rezultate? Faptul că perspectiva și atitudinea pe care le adoptă oamenii în fiecare chestiune sunt corecte și conforme adevărului? (Da.) În termeni simpli și direcți, această perspectivă și atitudine înseamnă să primești lucrurile de la Dumnezeu, ceea ce conduce firesc la o direcție favorabilă de evoluție și la etape favorabile ale evoluției și obține în mod natural rezultatul de a înțelege adevărul și a-L cunoaște pe Dumnezeu. Însă, dacă oamenii nu primesc lucrurile de la Dumnezeu, ci abordează în schimb lucrurile folosind filosofii umane și satanice, bazându-se în continuare pe filosofia satanică de a privi chestiunile și a se axa obsesiv pe oameni și lucruri, tot ce rezultă va fi nefavorabil. Consecința finală este că nimeni nu va ajunge să înțeleagă adevărul și să obțină beneficii. Acesta e rezultatul necunoașterii modului în care se experimentează lucrarea lui Dumnezeu. Prin urmare, în unele biserici există o atmosferă nearmonioasă în rândul unor oameni care îndeplinesc îndatoriri. Sunt mereu suspicioși între ei, ferindu-se unii de alții, dând vina unii pe alții, concurând și certându-se între ei. Ei se luptă în secret, în adâncul inimii lor. Aceasta confirmă un lucru: nu există nimeni în acest grup care să caute adevărul, nimeni care să accepte chestiunile de la Dumnezeu când se confruntă cu ele. Sunt cu toții non-credincioși și nu urmăresc adevărul. În schimb, în unele biserici sunt oameni care, în ciuda faptului că au o statură mică și nu înțeleg mult adevăr, sunt capabili să accepte sincer chestiunile de la Dumnezeu în fiecare situație, importantă sau măruntă, și apoi practică și experimentează potrivit cuvintelor lui Dumnezeu și intră în realitatea cuvintelor Sale. Deși acești oameni care își îndeplinesc îndatoririle împreună uneori se ciondănesc, se contrazic și se ceartă, există o atmosferă între ei, una care nu se găsește între necredincioși. Când se reunesc pentru a face ceva, atmosfera e deosebit de armonioasă, ca într-o familie sau între rude, fără să existe o prăpastie între inimile lor, iar ei sunt uniți în lucrarea lor. Prezența unei atmosfere atât de armonioase arată că măcar supraveghetorii sau câțiva indivizi importanți caută adevărul și abordează chestiunile în mod corect când întâmpină probleme și au obținut cu adevărat rezultate în implementarea principiului de a „accepta totul de la Dumnezeu”. Sunt mulți oameni care cred în Dumnezeu, dar întrucât nu urmăresc adevărul sau nu iau cuvintele Lui în serios, cred în Dumnezeu de mulți ani fără să intre în viață. Orice li s-ar întâmpla, ei nu acceptă acest lucru de la Dumnezeu și, în schimb, se bazează mereu pe noțiuni și închipuiri umane în percepția lucrurilor. Ei nu pot experimenta lucrarea lui Dumnezeu. Într-o biserică, dacă există câțiva indivizi care înțeleg chestiunile spirituale și pot vedea că multe lucruri sunt rânduite și poruncite de Dumnezeu, aceștia pot să se bazeze pe Dumnezeu, să caute în mod activ adevărul, să practice adevărul și să gestioneze lucrurile conform adevărurilor-principii. Într-o astfel de biserică, apare o atmosferă a lucrării Duhului Sfânt. Cu siguranță, oamenii pot simți această atmosferă armonioasă deosebit de plăcută, iar starea lor de spirit este în mod firesc în cea mai bună stare. Mai exact, există o înțelegere reciprocă între oameni, o aspirație, un țel și o motivație comună de căutare în adâncul inimilor lor. Din acest motiv, ei pot fi uniți. Într-o astfel de biserică, poți experimenta o atmosferă deosebit de armonioasă. Această atmosferă îi umple pe oameni de încredere și îi motivează să urmărească progresul. Ei simt în inimile lor că au primit putere, ca și cum ar avea o tărie inepuizabilă de a se sacrifica pentru Dumnezeu. Acest sentiment este incredibil de plăcut. Oricine participă la întruniri în această biserică se poate bucura de această atmosferă și se poate bucura de sentimentul de încredere. Într-un astfel de moment, se simt ca și cum ar trăi în îmbrățișarea lui Dumnezeu, ca și cum ar fi în prezența Lui în fiecare zi. E o experiență cu adevărat diferită. În acele biserici în care Duhul Sfânt nu lucrează, cei mai mulți oameni nu urmăresc adevărul. Ei nu pot accepta lucrurile de la Dumnezeu când se confruntă cu situații și se bazează pe metode și mijloace omenești de a controla totul. Într-o astfel de congregație, sentimentele dintre oameni sunt diferite și relațiile dintre oameni și atmosfera produsă sunt și ele diferite. Nu simți deloc atmosfera lucrării Duhului Sfânt sau atmosfera iubirii reciproce. În schimb, simți doar o răceală. Cu alte cuvinte, oamenii sunt reci unii față de alții. Toți sunt prudenți unii cu alții, certându-se între ei, concurând în secret între ei și străduindu-se să se întreacă unii pe alții. Nimeni nu se supune altcuiva și ei chiar se suprimă, se exclud și se pedepsesc unii pe alții. Sunt asemenea unor necredincioși la locul de muncă, în lumea afacerilor și politicii, făcându-te să simți dezgust, ură și frică, lăsându-te fără vreun sentiment de siguranță. Dacă trăiești astfel de sentimente în orice grup de oameni, vei vedea acuratețea afirmației „Omenirea a fost coruptă profund de Satana” și asta te va face să iubești chiar mai mult lucrarea Duhului Sfânt. Fără lucrarea Duhului Sfânt, cu alte cuvinte, când ființele umane, Satana, cunoașterea sau non-credincioșii domnesc, atmosfera e complet diferită. Te va face să te simți neplăcut și nefericit și te vei simți în scurt timp constrâns și deprimat. Acest sentiment vine de la Satana și de la omenirea coruptă, fără nicio îndoială. Aici ia sfârșit părtășia despre acest subiect.

Referitor la afirmațiile despre conduita morală în cultura tradițională, data trecută am avut părtășie despre „Fiecare persoană este responsabilă pentru soarta țării sale”. Astăzi, voi avea părtășie în continuare despre „Fă tot posibilul să te ocupi cu loialitate de orice ți-au încredințat alți oameni”. Întocmai ca expresia anterioară, „Succesul și eșecul lucrurilor depind de oameni”, despre care am avut părtășie, această expresie este și ea, în mod evident, punctul de vedere al non-credincioșilor. Punctul de vedere al non-credincioșilor predomină printre oameni și poate fi auzit peste tot. Din momentul în care încep să vorbească, oamenii învață tot felul de zicale de la alți oameni, de la non-credincioși, de la Satana și din lume. Totul începe cu educația inițială, în care sunt învățați de părinții și familiile lor cum să se comporte, ce să spună, ce principii morale să aibă, ce tip de gânduri și caracter să aibă și așa mai departe. Chiar și după ce intră în societate, indivizii încă acceptă inconștient îndoctrinarea cu diverse doctrine și teorii de la Satana. „Fă tot posibilul să te ocupi cu loialitate de orice ți-au încredințat alți oameni” sunt cuvinte insuflate fiecărei persoane de familie sau societate drept una dintre conduitele morale pe care ar trebui să le aibă oamenii. Dacă ai această conduită morală, oamenii spun că ești nobil, onorabil, ai integritate și ești stimat și bine văzut de societate. Întrucât expresia „Fă tot posibilul să te ocupi cu loialitate de orice ți-au încredințat alți oameni” vine de la oameni și de la Satana, ea devine subiectul pe care îl analizăm și discernem și, mai mult, subiectul de care ne lepădăm. De ce discernem și ne lepădăm de această expresie? Haideți mai întâi să cercetăm dacă această expresie e corectă și dacă o persoană care o respectă are dreptate. E cu adevărat nobil să fii o persoană care are caracterul moral de a „face tot posibilul să se ocupe cu loialitate de orice i-au încredințat alți oameni”? Deține o astfel de persoană adevărul-realitate? Are umanitatea și principiile de conduită pe care a zis Dumnezeu că ar trebui să le aibă ființele create? Înțelegeți cu toții expresia „Fă tot posibilul să te ocupi cu loialitate de orice ți-au încredințat alți oameni”? Explicați mai întâi cu cuvintele voastre ce înseamnă această expresie. (Înseamnă că, atunci când cineva îți încredințează o sarcină, n-ar trebui să precupețești niciun efort ca să o duci la bun sfârșit.) N-ar trebui să fie acesta cazul? Dacă cineva îți încredințează o sarcină, nu are o părere bună despre tine? Are o părere bună despre tine, crede în tine și te consideră demn de încredere. Așadar, indiferent ce-ți cer să faci alți oameni, ar trebui să accepți și să o faci bine și în deplină conformitate cu cerințele lor, astfel încât să fie fericiți și mulțumiți. Procedând astfel, ești o persoană bună. Implicația e că satisfacția persoanei care ți-a încredințat o sarcină stabilește dacă ești considerat o persoană bună. Se poate explica așa? (Da.) Deci nu este ușor să fii văzut drept o persoană bună în ochii altora și să fii recunoscut de societate? (Ba da.) Ce înseamnă că e „ușor”? Înseamnă că standardul e foarte scăzut și nu e deloc nobil. Dacă îndeplinești standardul moral de a „face tot posibilul să te ocupi cu loialitate de orice ți-au încredințat alți oameni”, ești considerat o persoană cu caracter moral în astfel de chestiuni. Implicit, înseamnă că meriți încrederea oamenilor, meriți să ți se încredințeze gestionarea sarcinilor, că ești o persoană respectabilă și că ești o persoană bună. Asta e semnificația acestei afirmații. Nu sunteți de acord? Aveți vreo obiecție față de standardele de judecată și evaluare din expresia „Fă tot posibilul să te ocupi cu loialitate de orice ți-au încredințat alți oameni”? Dacă puteți oferi un exemplu care contestă această afirmație și îi expune falsitatea, adică dacă puteți utiliza un caz real pentru a-i dovedi lipsa de corectitudine, atunci această afirmație nu va dăinui. Acum, în teorie, poate credeți deja că această afirmație e cu siguranță incorectă, deoarece nu e adevărul și nu vine de la Dumnezeu. Cum puteți folosi faptele pentru a infirma această afirmație? De exemplu, dacă ești prea ocupat să mergi la cumpărături azi, îi poți încredința vecinului tău această sarcină. Îi poți spune exact ce mâncare să cumpere, cât de mult să cumpere și când să o cumpere. După aceea, vecinul face cumpărăturile conform cerinței tale și le aduce la timp. Este considerat acest lucru a „face tot posibilul să te ocupi cu loialitate de orice ți-au încredințat alți oameni”? Este considerat a avea o reputație bună? Abia dacă ridică un deget. Oare capacitatea de a ajuta pe cineva cu cumpărăturile este considerată a avea o înaltă ținută morală? (Nu este.) Cât despre faptul că face sau nu lucruri rele și cum este caracterul său, au acestea vreo legătură cât de mică cu capacitatea sa de a „face tot posibilul să se ocupe cu loialitate de orice i-au încredințat alți oameni”? Dacă o persoană poate face tot posibilul pentru a realiza un lucru mic încredințat de alte persoane, are ea standardul unui caracter moral? Capacitatea ei de a îndeplini o sarcină atât de mică demonstrează că este cu adevărat o persoană cu înaltă ținută morală? Unii oameni spun: „Această persoană e foarte demnă de încredere. Oricând i se cere să aducă ceva, orice ar fi sau oricât de mult, se întoarce întotdeauna cu acel ceva. E de încredere și are un caracter moral bun.” Așa este percepută și evaluată de alții. E corectă o astfel de evaluare? (Nu, nu este.) Sunteți vecini. În general, vecinii nu se întorc unul împotriva celuilalt și nu își fac rău unul altuia, deoarece se întâlnesc frecvent. Dacă există conflicte, devine greu să interacționeze mai târziu. Poate vecinul te-a ajutat din acest motiv. S-ar putea și să-i fi fost convenabil să facă această mică favoare; nu a fost o sarcină dificilă și nu a suferit nicio pierdere. Mai mult, l-a ajutat să lase o impresie bună și să obțină o reputație bună, ceea ce este în beneficiul său. În plus, ajutându-te cu mici favoruri, nu-i este convenabil să-ți ceară ție favoruri în viitor? Poate îți va cere o mare favoare în viitor și vei fi obligat să o faci. Oare această persoană își păstrează opțiunile deschise? Când oamenii se ajută între ei, interacționează și se ocupă unii de alții, există un scop. Dacă văd că nu le aduci niciun folos și nu-ți vor cere ajutorul mai târziu, s-ar putea să nu te ajute cu această favoare. Este posibil să ai doctori, avocați, funcționari ai guvernului sau indivizi cu statut social în familia ta, ceea ce este util pentru această persoană într-un fel. S-ar putea să te ajute pentru a-și păstra opțiunile deschise. Poate se va folosi de tine cândva în viitor sau, cel puțin, i se va părea convenabil să împrumute instrumente din casa ta. Uneori îi încredințezi mici favoruri și, după câteva zile, vine la tine acasă să împrumute lucruri. Oamenii nu ridică niciun deget decât dacă au ceva de câștigat! Privește modul în care, când le-ai cerut o favoare, au acceptat destul de prompt, cu un zâmbet pe față și, aparent, fără niciun gând; dar, de fapt, au făcut calcule minuțioase în minte, întrucât gândurile nimănui nu sunt simple. Odată, am mers într-un loc ca să-Mi repar hainele. Doamna în vârstă care repara haine avea o fată care se întorcea în țara ei natală. Vecinul ei avea mașină, așa că doamna în vârstă i-a încredințat vecinului sarcina de a-i duce fiica la aeroport, ca să nu fie nevoită să plătească un taxi. Vecinul a fost de acord, iar doamna în vârstă a fost încântată. Totuși, acest vecin nu era atât de simplu. Nu voia să o ajute gratuit. După ce a acceptat, a rămas acolo, scoțând încet un articol de îmbrăcăminte și spunând: „Crezi că hainele mele pot fi reparate?” Doamna în vârstă a fost luată prin surprindere și expresia ei părea să spună: „De ce profită această persoană de un lucru atât de mărunt? A acceptat atât de ușor, dar se pare că nu vrea să facă asta gratuit.” Doamna în vârstă a reacționat rapid, spunând după o secundă sau două: „Bine, lasă-le acolo și am să ți le repar.” Nu a menționat nimic de bani. Vedeți cum trimiterea cuiva cu un simplu comision este compensată de repararea unui articol de îmbrăcăminte. Nu înseamnă asta că nimeni nu are de pierdut? Este interacțiunea între persoane simplă? (Nu, nu este.) Nimic nu e simplu. În această societate omenească, fiecare individ are o mentalitate tranzacțională și fiecare apelează la tranzacții. Fiecare are cerințe de la alții și cu toții vor să profite în detrimentul altora, fără să sufere pierderi ei înșiși. Unii oameni spun: „Printre cei care «fac tot posibilul să se ocupe cu loialitate de orice le-au încredințat alți oameni», sunt mulți care nu caută să profite în detrimentul altora. Ei își propun pur și simplu să facă tot posibilul ca să gestioneze lucrurile bine; acești oameni au într-adevăr această virtute.” Această afirmație e incorectă. Chiar dacă nu umblă după avere, bunuri materiale sau vreun tip de beneficiu, ei caută renumele. Ce este acest „renume”? Înseamnă „am acceptat încrederea oamenilor de a mă ocupa de sarcinile lor. Indiferent dacă persoana care mi-a încredințat sarcina este prezentă sau nu, atât timp cât fac tot posibilul să o gestionez bine, voi avea o reputație bună. Cel puțin unii oameni vor ști că sunt o persoană bună, o persoană cu înaltă ținută morală și un exemplu demn de urmat. Pot să ocup un loc între oameni și să las în urma mea o reputație bună într-un grup de oameni. Și merită!” Alți oameni spun: „«Fă tot posibilul să te ocupi cu loialitate de orice ți-au încredințat alți oameni» și, întrucât oamenii ne-au încredințat ceva, indiferent dacă sunt prezenți sau nu, ar trebui să le gestionăm sarcinile bine și să le ducem la bun sfârșit. Chiar dacă nu putem lăsa o moștenire durabilă, cel puțin nu ne pot critica pe la spate, spunând că nu avem nicio credibilitate. Nu putem lăsa generațiile viitoare să fie discriminate și să îndure acest tip de nedreptate grosolană.” Ce caută ei? Caută în continuare renumele. Unii oameni acordă o mare importanță averii și bunurilor, în timp ce alții prețuiesc renumele. Ce înseamnă „renume”? Care sunt expresiile specifice pentru „renume” printre oameni? Înseamnă să fii numit o persoană bună și cineva de înaltă ținută morală, un model, o persoană virtuoasă sau un sfânt. Există chiar unii oameni care, deoarece într-o chestiune au reușit să „facă tot posibilul să se ocupe cu loialitate de orice le-au încredințat alți oameni” și au acest tip de caracter moral, sunt în permanență lăudați, iar urmașii lor beneficiază de renumele lor. Vezi, acest lucru e mult mai valoros decât micile beneficii pe care le pot obține în prezent. Prin urmare, punctul de plecare pentru oricine respectă așa-zisul standard moral de a „face tot posibilul să se ocupe cu loialitate de orice i-au încredințat alți oameni” nu este așa simplu. Ei nu caută doar să-și îndeplinească obligațiile și responsabilitățile ca indivizi, ci mai degrabă îl respectă fie pentru câștigul personal sau pentru reputație, fie pentru această viață sau pentru cea de apoi. Desigur, există și cei care doresc să evite să fie criticați pe la spate și dezonoarea. Pe scurt, punctul de plecare pentru ca oamenii să facă acest gen de lucru nu este simplu, nu este cu adevărat un punct de plecare din perspectiva umanității, nici nu este un punct de plecare din responsabilitatea socială a omenirii. Privind din perspectiva intenției și a punctului de plecare al oamenilor care fac astfel de lucruri, cei care se agață de expresia „Fă tot posibilul să te ocupi cu loialitate de orice ți-au încredințat alți oameni” nu au deloc un scop necomplicat.

Tocmai am analizat afirmația despre conduita morală „Fă tot posibilul să te ocupi cu loialitate de orice ți-au încredințat alți oameni” din perspectiva intențiilor și scopului oamenilor când fac lucruri și din perspectiva ambițiilor și dorințelor lor. Acesta e un aspect. Din altă privință, zicala „Fă tot posibilul să te ocupi cu loialitate de orice ți-au încredințat alți oameni” conține o altă eroare. Care este aceasta? Oamenii consideră extrem de nobil comportamentul de a „face tot posibilul să te ocupi cu loialitate de orice ți-au încredințat alți oameni”, dar nu știu că nu pot discerne dacă lucrurile încredințate de alții sunt juste sau injuste. Dacă sarcina pe care ți-o încredințează cineva este una foarte comună, ceva ușor de realizat, ce nu merită menționat, atunci loialitatea nu intră în discuție deoarece, când oamenii interacționează între ei și se împacă unii cu alții, e normal să-și încredințeze sarcini unii altora. E la fel de ușor ca ridicatul unui deget. Nu se pune problema dacă cineva are un caracter moral nobil sau inferior. Nu ajunge la acest nivel. Însă dacă sarcina pe care ți-o încredințează cineva este de mare importanță, o sarcină de amploare, precum una care implică viața și moartea, soarta sau viitorul, iar tu o tratezi în continuare ca pe o chestiune obișnuită, făcând tot posibilul să te ocupi bine de ea fără discernământ, aici pot să apară probleme. Ce fel de probleme? Dacă sarcina încredințată ție este corectă, rezonabilă, justă, pozitivă și nu va provoca niciun rău sau nicio pierdere altora sau nu va avea un impact negativ asupra omenirii, atunci este în regulă să accepți sarcina și să faci tot posibilul pentru a o gestiona cu loialitate. Aceasta e o responsabilitate pe care ar trebui să o îndeplinești și un principiu pe care ar trebui să îl respecți. Însă dacă sarcina pe care o accepți e injustă și va provoca daune, tulburare, distrugere sau chiar pierderea vieții pentru alții sau pentru omenire, iar tu faci în continuare tot posibilul ca să o gestionezi cu loialitate, ce spune oare acest lucru despre caracterul tău moral? Este bun sau rău? (E rău.) În ce fel e rău? Unii oameni urmează o persoană injustă sau se împrietenesc cu ea și ambii se consideră reciproc prieteni apropiați. Nu le pasă dacă acest prieten e bun sau rău; atât timp cât e o sarcină încredințată de prietenul lor, vor face tot posibilul să se ocupe bine de ea. Dacă prietenul le cere să omoare pe cineva, îl vor omorî, dacă le cere să facă rău cuiva, îi vor face rău și dacă le cere să distrugă ceva, o vor face. Atât timp cât e o sarcină încredințată de prietenul lor, o vor face fără discernământ și fără chibzuință. Ei sunt de părere că duc la bun sfârșit afirmația „Fă tot posibilul să te ocupi cu loialitate de orice ți-au încredințat alți oameni”. Ce spune acest lucru despre umanitatea și caracterul lor moral? Este bun sau rău? (E rău.) Chiar și oameni răi pot „face tot posibilul să se ocupe cu loialitate de orice le-au încredințat alți oameni”, dar tipurile de sarcini pe care alți oameni le-au încredințat și pe care fac tot posibilul să le gestioneze bine sunt toate lucruri rele și negative. Dacă ce ți-au încredințat alți oameni este să faci rău oamenilor, să omori oameni, să furi bunurile altora, să te răzbuni sau să încalci legea, este corect? (Nu, nu este corect.) Toate sunt lucruri care le fac rău oamenilor, sunt fapte rele și infracțiuni. Dacă cineva îți încredințează o sarcină rea și tu respecți în continuare principiul din cultura tradițională de a „face tot posibilul să te ocupi cu loialitate de orice ți-au încredințat alți oameni”, spunând „Întrucât mi-ai încredințat ceva, înseamnă că ai încredere în mine, ai o părere bună despre mine și mă tratezi ca pe unul de-ai tăi, ca pe un prieten și nu ca pe un străin. Prin urmare, voi face tot posibilul să mă ocup cu loialitate de orice mi-ai încredințat. Jur pe viața mea să gestionez bine ce mi-ai încredințat și nu-mi voi lua niciodată cuvântul înapoi”, atunci ce fel de persoană e aceasta? Nu e cu adevărat un om de nimic? (Ba da.) E un om de nimic. Așadar, cum ar trebui să tratezi lucrurile de tipul „Fă tot posibilul să te ocupi cu loialitate de orice ți-au încredințat alți oameni”? Dacă cineva îți încredințează o sarcină simplă, ceva foarte obișnuit în interacțiunea cu oamenii, atunci, chiar dacă o faci, nu se poate spune dacă ai un caracter moral nobil sau nu. Dacă cineva îți încredințează o sarcină foarte importantă și complexă, atunci trebuie să discerni dacă e pozitivă sau negativă și dacă e ceva ce calitatea ta interioară poate realiza. Dacă nu e ceva ce poți realiza, faci ce poți. Dacă e o sarcină negativă, o sarcină ce încalcă legea, afectează interesele sau viețile altora sau chiar distruge perspectivele și viitorul altora, iar tu tot respecți standardul moral de a „face tot posibilul să te ocupi cu loialitate de orice ți-au încredințat alți oameni”, atunci ești un om de nimic. Pe baza acestor perspective, principiul pe care ar trebui să îl respecte oamenii când acceptă sarcini încredințate lor nu ar trebui să fie „Fă tot posibilul să te ocupi cu loialitate de orice ți-au încredințat alți oameni”. Această afirmație nu e exactă, are lacune și probleme semnificative și îi amăgește în mare măsură pe oameni. După ce acceptă această afirmație, mulți oameni o vor folosi fără îndoială pentru a evalua conduita morală a altora și, desigur, pentru a se măsura și a-și constrânge propria moralitate. Însă ei nu știu cine din lume este demn să încredințeze sarcini altora și foarte puțini oameni le încredințează altora sarcini care sunt juste, pozitive, benefice pentru alții, valoroase și care aduc prosperitate umanității. Nu există. Prin urmare, dacă folosești standardul „Fă tot posibilul să te ocupi cu loialitate de orice ți-au încredințat alți oameni” pentru a măsura calitatea moralității unei persoane, nu doar că există prea multe îndoieli și probleme pentru a face față cercetării, ci le și insuflă oamenilor concepte greșite, principii greșite și direcția greșită pentru abordarea unor astfel de chestiuni, derutând, paralizând și inducând în eroare gândirea oamenilor. Așadar, oricum ai analiza sau diseca această afirmație, nu există nicio valoare în existența ei, nu e ceva ce ar trebui să practice oamenii și nu le aduce, sub nicio formă, beneficii.

Expresia „Fă tot posibilul să te ocupi cu loialitate de orice ți-au încredințat alți oameni” mai are o altă eroare. Din alt punct de vedere, pentru acei indivizi răi care vor să-i folosească, să-i manipuleze și să-i controleze pe alții, pentru cei cu interese personale și pentru cei cu statut și putere în societate, această afirmație le dă o oportunitate să exploateze și o scuză să-i folosească, să-i manipuleze și să-i controleze pe alții. Le permite să se folosească în mod strategic de oameni care să se ocupe de sarcini pentru ei. Se concluzionează că aceia care nu se ocupă de sarcini pentru ei sau nu fac tot posibilul pentru ele sunt oameni în care alții nu pot avea încredere și care nu pot face tot posibilul pentru a gestiona sarcini cu loialitate. Sunt etichetați drept indivizi cu un caracter moral inferior, care sunt nedemni de încredere, nu merită să fie apreciați sau respectați și care au o condiție joasă în societate. Astfel de oameni sunt marginalizați. De exemplu, dacă șeful tău îți încredințează o sarcină și te gândești: „Întrucât șeful meu a deschis subiectul, trebuie să accept orice ar fi. Oricât de dificil este, chiar dacă înseamnă să trec prin foc și apă. Trebuie să fac asta”, așa că accepți. Pe de o parte, e șeful tău și nu îndrăznești să refuzi. Pe de alta, te presează deseori, spunând „Doar cei care fac tot posibilul să se ocupe cu loialitate de orice le-au încredințat alți oameni sunt colegi buni.” Ți-a insuflat mai demult acest concept, îndoctrinându-te dinainte, ca să te pregătească mental. Odată ce îți cere ceva, ești obligat de legile onoarei să te supui și nu poți refuza; în caz contrar, nu vei sfârși bine. Prin urmare, trebuie să-ți consumi toată energia ca să faci lucruri pentru el. Chiar dacă nu e ușor de gestionat, trebuie să găsești o cale să rezolvi. Trebuie să te folosești de relații, să intri pe ușa din spate și să cheltui bani pe cadouri. În cele din urmă, când sarcina e îndeplinită, nu poți să menționezi banii cheltuiți sau să ai vreo pretenție. Și trebuie să spui „«Oamenii ar trebui să facă tot posibilul să se ocupe cu loialitate de orice le-au încredințat alți oameni.» Ai o părere bună despre mine și mă apreciezi, așa că trebuie să fac tot ce pot ca să mă ocup bine de această sarcină.” În realitate, doar tu știi câte greutăți și dificultăți ai îndurat. Dacă reușești, oamenii vor spune că ai un caracter de înaltă moralitate, dar dacă dai greș, se vor uita de sus la tine, te vor disprețui și vei suferi batjocura lor. Indiferent din ce clasă socială sau grup etnic faci parte, atât timp cât cineva îți încredințează o sarcină, trebuie să faci tot posibilul și să nu precupețești niciun efort și nu poți refuza. De ce? Așa cum spune zicala, „Fă tot posibilul să te ocupi cu loialitate de orice ți-au încredințat alți oameni”. Întrucât ai acceptat încredințarea dată de cineva, trebuie să o gestionezi cu loialitate până la capăt și să te asiguri că sarcina este finalizată cu succes, bine, în întregime și spre aprobarea celeilalte persoane, apoi să-i dai raportul. Chiar dacă nu-ți pune întrebări în această privință, trebuie să nu precupețești niciun efort în gestionarea ei. Unii oameni n-au practic nicio relație adevărată cu tine, cum ar fi de rude îndepărtate în familia ta extinsă. Ei văd că ai o slujbă bună în societate sau ai statut și prestigiu ori vreun talent, așa că îți încredințează sarcini oarecare. E în regulă să refuzi? De fapt, e complet în regulă, dar din cauza relațiilor sociale complexe dintre oameni și a presiunii opiniei publice influențate de ideea „Fă tot posibilul să te ocupi cu loialitate de orice ți-au încredințat alți oameni”, când acest tip de persoană cu care practic nu ai nicio relație îți cere să faci lucruri pentru ea, ești obligat să faci tot. Desigur, poți alege să nu faci. Astfel jignești o singură persoană sau pierzi o relație cu vreo două rude ori ai putea fi ostracizat de câteva rude. Dar, pe de altă parte, ce contează? De fapt, nu contează. Nu locuiești cu ei, iar destinul tău nu este în mâinile lor. Așadar, de ce nu poți pur și simplu să refuzi? Unul dintre motivele inevitabile este că opinia publică potrivit căreia trebuie să „faci tot posibilul să te ocupi cu loialitate de orice ți-au încredințat alți oameni” te obligă și te oprimă. Altfel spus, în orice comunitate societală, ești deseori ținut ostatic de standardul moral și de opinia publică potrivit căreia trebuie să „faci tot posibilul să te ocupi cu loialitate de orice ți-au încredințat alți oameni”. Faptul că faci tot posibilul să te ocupi cu loialitate de sarcini nu are legătură cu îndeplinirea responsabilității sociale sau cu îndeplinirea îndatoririlor și responsabilităților unei ființe create. În schimb, ești ținut ostatic de afirmațiile standardelor morale și de lanțurile invizibile ale opiniei sociale. De ce ești predispus să fii ținut ostatic de acestea? Un aspect este că nu poți distinge dacă aceste afirmații morale transmise de la strămoșii tăi sunt bune, nici dacă oamenii ar trebui să le respecte. Un alt aspect este că îți lipsesc tăria și curajul de a te elibera de presiunea socială și de opinia publică generată de această cultură tradițională. Ca urmare, nu te poți elibera din lanțurile și de influența ei asupra ta. Un alt motiv este că, în orice comunitate sau grup din societate, oamenii vor să fie considerați de alții ca având un caracter de înaltă moralitate, ca persoane bune, de încredere, pe care te poți bizui, și demni de a li se încredința sarcini. Cu toții vor să proiecteze o astfel de imagine care să câștige respectul și să-i facă pe alții să creadă că sunt indivizi în carne și oase, plini de demnitate, cu sentimente și loialitate, și nu cu sânge rece sau străini. Dacă vrei să te integrezi în societate, să fii acceptat și aprobat de alții, trebuie să-i faci mai întâi să te recunoască drept o persoană de înaltă ținută morală, cineva cu integritate și credibilitate. Astfel, indiferent ce tip de cerințe au de la tine, încerci din răsputeri să-i mulțumești, să-i faci fericiți și apoi să te laude, zicând că ești o persoană demnă de încredere și de înaltă ținută morală și că oamenii sunt dispuși să se asocieze cu tine. În acest mod, ai senzația unei prezențe în viața ta. Dacă poți fi aprobat de societate, de mase și de colegii și prietenii tăi, vei trăi o viață deosebit de hrănitoare și satisfăcătoare. Însă dacă trăiești diferit de ei, dacă gândurile și punctele tale de vedere diferă de ale lor, dacă ai o cale în viață diferită de a lor, dacă nimeni nu spune că ai un caracter de înaltă moralitate, că ești de încredere, demn să ți se încredințeze chestiuni sau că ai demnitate și dacă te abandonează și te izolează cu toții, atunci vei trăi o viață depresivă și tristă. De ce te simți depresiv și trist? Pentru că stima ta de sine încasează o lovitură. De unde provine stima ta de sine? Provine din aprobarea și acceptarea societății și a maselor. Dacă ceilalți nu te acceptă deloc, dacă nu te aprobă și nu te laudă sau nu te apreciază și dacă nu-ți aruncă nicio privire de admirație, iubire sau stimă, simți că nu ai nicio demnitate în viață. Te simți complet lipsit de valoare, fără vreo senzație de prezență. Nu știi unde se află valoarea ta și, în cele din urmă, nu știi cum să trăiești. Viața ta devine depresivă și frământată. Încerci mereu să-i faci pe oameni să te accepte, încerci să te integrezi în mase și în societate. Așadar, respectarea standardului moral de a „face tot posibilul să te ocupi cu loialitate de orice ți-au încredințat alți oameni” este o chestiune foarte importantă pentru oricine trăiește într-un astfel de mediu social. Este, de asemenea, un indicator important pentru evaluarea caracterului moral al unei persoane și pentru acceptarea sa de către alții. Dar este corect acest standard de evaluare? Cu siguranță nu. De fapt, poate fi numit chiar absurd.

Există un alt aspect al afirmației morale „Fă tot posibilul să te ocupi cu loialitate de orice ți-au încredințat alți oameni” care trebuie discernut. Dacă sarcina încredințată ție nu consumă prea mult din timpul și energia ta și este pe măsura calibrului tău sau dacă dispui de mediul și condițiile potrivite, atunci, din considerente de conștiință și rațiune umană, poți să faci unele lucruri pentru alții cât de bine poți și să le satisfaci cererile rezonabile și adecvate. Cu toate acestea, dacă sarcina încredințată consumă foarte mult din timpul și energia ta și îți răpește mult din timpul tău, până în punctul în care te face să-ți sacrifici viața, iar responsabilitățile și obligațiile tale în această viață și îndatoririle tale de ființă creată vor fi reduse la nimic și vor fi înlocuite, atunci ce vei face? Ar trebui să refuzi, deoarece nu este responsabilitatea sau obligația ta. Cât despre responsabilitățile și obligațiile din viața unei persoane, în afară de îngrijirea părinților, creșterea copiilor și de îndeplinirea responsabilităților sociale în societate și în cadrul legii, cel mai important lucru este ca energia, timpul și viața unei persoane să fie dedicate îndeplinirii datoriei de ființă creată, mai degrabă decât să i se încredințeze de către oricine altcineva o sarcină care să-i consume timpul și energia. Aceasta deoarece Dumnezeu creează o persoană, îi acordă viață și o aduce pe această lume și nu este treaba ei să facă lucruri și să îndeplinească responsabilități pentru alții. Ce ar trebui să accepte cel mai mult oamenii este încredințarea dată de Dumnezeu. Doar aceasta este una adevărată și acceptarea încredințării date de om înseamnă să nu te ocupi de îndatoririle tale propriu-zise. Nimeni nu este calificat să-ți ceară să-ți dedici loialitatea, energia, timpul sau chiar tinerețea și întreaga viață pentru sarcinile pe care ți le încredințează. Doar Dumnezeu este calificat să le ceară oamenilor să-și îndeplinească datoria de ființe create. De ce? Dacă orice sarcină încredințată ție necesită mult din timpul și energia ta, te va împiedica să-ți îndeplinești datoria de ființă creată și chiar să urmezi calea corectă în viață. Îți va schimba direcția și scopurile în viață. Acesta nu e un lucru bun, e o nenorocire. Dacă îți consumă mult din timpul și energia ta și chiar îți răpește tinerețea, privându-te de oportunitățile de a dobândi adevărul și viața, atunci orice încredințare de această natură vine de la Satana și nu pur și simplu de la un individ. Aceasta e o altă modalitate de a înțelege chestiunea. Dacă cineva îți încredințează o sarcină care îți consumă și irosește mult din timpul și energia ta și chiar te face să-ți sacrifici tinerețea și toată viața, luându-ți timpul pe care ar trebui să-l petreci îndeplinindu-ți datoria de ființă creată, atunci acea persoană nu doar că nu-ți este prieten, dar poate fi chiar considerat dușmanul și adversarul tău. În viața ta, pe lângă îndeplinirea responsabilităților și obligațiilor tale față de părinții și copiii tăi și de familia pe care ți-a dat-o Dumnezeu, tot timpul și energia ta ar trebui dedicate și sacrificate pentru îndeplinirea datoriei tale de ființă creată. Nimeni nu este calificat să-ți ocupe sau să-ți răpească timpul și energia sub pretextul de a-ți încredința să faci orice. Dacă nu urmezi sfatul și accepți încredințarea cuiva, ocupându-ți mult din timp și energie, atunci timpul de care dispui pentru a-ți îndeplini datoria de ființă creată va fi redus comparativ, și chiar acaparat și ocupat. Ce înseamnă dacă ești privat de timpul și energia de a-ți îndeplini datoria? Înseamnă că oportunitatea ta de a căuta adevărul este redusă. Când oportunitatea de a căuta adevărul e redusă, nu înseamnă și că șansele tale de a fi mântuit sunt mai mici? (Ba da.) Este aceasta o binecuvântare sau un blestem pentru tine? (Un blestem.) Este, fără îndoială, un blestem. Este ca atunci când o fată are un prieten, iar acesta îi spune: „Poți crede în Dumnezeu, dar trebuie să aștepți până când voi avea succes, voi deveni bogat și influent și până când îți voi putea cumpăra o mașină, o casă și un inel cu diamant mare, și atunci mă voi căsători cu tine.” Fata spune: „Atunci, în acești câțiva ani, nu voi crede în Dumnezeu și nu-mi voi îndeplini îndatoririle. Mai întâi voi munci din greu cu tine și voi aștepta să te îmbogățești, să devii director, să-ți împlinești dorințele și apoi îmi voi îndeplini îndatoririle.” Este această fată deșteaptă sau nesăbuită? (Nesăbuită.) E atât de nesăbuită! L-ai ajutat să obțină succesul, să devină bogat și puternic și să aibă faimă și avere, dar cine îți va compensa timpul pe care l-ai pierdut? Nu ți-ai îndeplinit datoria de ființă creată, deci cine va compensa această pierdere, cine o va răsplăti? În acești ani de credință în Dumnezeu, nu ai dobândit adevărul pe care ar fi trebuit să-l dobândești și nu ai câștigat viața pe care ar fi trebuit să o câștigi. Cine va compensa acest adevăr și această viață? Unii oameni cred în Dumnezeu, dar nu urmează adevărul. În schimb, își petrec mai mulți ani din viață îndeplinind o sarcină, o dorință sau o cerere încredințată de alții. În cele din urmă, nu doar că nu câștigă nimic, dar și pierd oportunitatea de a-și îndeplini datoria pentru a obține adevărul. Nu primesc aprobarea lui Dumnezeu; pierderea e prea mare și costul e prea ridicat! Nu e atât de nesăbuit să renunțe la credința în Dumnezeu și la îndeplinirea datoriei de ființă creată doar pentru a evita să încalce încrederea altora, pentru a-i lăsa pe oameni să spună lucruri bune despre ei, pentru a fi considerați persoane de înaltă ținută morală, cu reputație bună și demni de încredere și pentru a „face cu succes tot posibilul să se ocupe cu loialitate de orice le-au încredințat alți oameni”? Sunt și cei care încearcă să le aibă pe amândouă, mulțumind oamenii pe de o parte și alocând totodată energie pentru a îndeplini o datorie, făcându-le altora pe plac, dar dorindu-și în același timp să fie plăcuți lui Dumnezeu. Ce se întâmplă în cele din urmă? Poți face pe plac oamenilor, dar datoria ta de ființă creată nu e îndeplinită, nu înțelegi deloc adevărul și pierzi atât de multe! Deși ai făcut tot posibilul să gestionezi cu loialitate lucruri pentru oameni, ai primit laude de la ei, spunând că te ții de cuvânt și ești o persoană cu un caracter de înaltă moralitate, n-ai dobândit adevărul de la Dumnezeu, nici n-ai primit aprobarea sau acceptarea Lui. Aceasta deoarece să faci tot posibilul ca să gestionezi cu loialitate lucruri pentru oameni nu e cerința lui Dumnezeu de la umanitate, nici nu e o sarcină încredințată ție de Dumnezeu. Să faci tot ce-ți stă în putință pentru a gestiona cu loialitate lucruri pentru oameni e o abatere, înseamnă că nu te ocupi de îndatoririle tale propriu-zise și nu are absolut nicio valoare sau semnificație. Nu este deloc o faptă bună, demnă să fie sărbătorită. Ai investit mult din energia și timpul tău pentru alții și, procedând astfel, nu doar că nu ești ținut minte de Dumnezeu, ci ai și pierdut cea mai bună ocazie de a urmări adevărul și timpul prețios pentru a-ți îndeplini datoria de ființă creată. Când te răzgândești și vrei să urmărești adevărul și să-ți îndeplinești bine îndatoririle, ești deja bătrân, fără energie sau putere fizică și chinuit de boli. Merită? Cum poți să te sacrifici pentru Dumnezeu? Este extenuant să folosești timpul rămas pentru a urmări adevărul și a-ți îndeplini datoria de ființă creată. Puterea ta fizică nu poate ține pasul, memoria ta se deteriorează și energia ta nu e bună. Adesea ațipești în timpul întrunirilor și corpul tău are mereu dificultăți și suferințe când încerci să-ți realizezi îndatoririle. Până atunci, vei regreta. Făcând „tot posibilul să te ocupi cu loialitate de orice ți-au încredințat alți oameni”, ce ai câștigat? Cel mult, poți să-i mituiești pe alții și să primești complimentele lor. Dar la ce sunt bune laudele oamenilor? Pot reprezenta ele aprobarea lui Dumnezeu? Nu o reprezintă câtuși de puțin. În acel caz, acea afirmație de laudă de la o persoană e lipsită de valoare. Merită să înduri o durere atât de mare de dragul de a primi laude în timp ce pierzi oportunitatea de a fi mântuit? Așadar, ce trebuie să înțeleagă acum oamenii? Dacă cineva îți încredințează o sarcină, indiferent despre ce e vorba, atât timp cât nu implică îndeplinirea datoriei tale de ființă creată sau ceva încredințat ție de Dumnezeu, ai dreptul să refuzi, întrucât nu e obligația ta, cu atât mai puțin responsabilitatea ta. Unii oameni ar putea zice: „Dacă refuz, alții vor spune că am principii morale îndoielnice sau că nu sunt un prieten destul de bun sau de loial.” Dacă te îngrijorează acest lucru, atunci n-ai decât să o faci și, după aceea, vezi ce consecințe există. Sunt și oameni care nu au terminat de făcut lucruri pentru alții și nu pot continua să facă lucruri pentru alții deoarece își îndeplinesc îndatoririle. Ei cugetă: „Nu e bine să las această sarcină terminată pe jumătate. Ar trebui să am credibilitate ca persoană. Trebuie să facem lucrurile de la început la sfârșit, nu să începem în forță și să terminăm slab. Dacă sarcinile pe care promit să le fac pentru alții sunt terminate pe jumătate și nu fac restul, nu pot justifica altora acest lucru, este lipsit de integritate!” Dacă ai astfel de gânduri în minte și nu poți renunța la mândria ta, n-ai decât să faci sarcini pentru alții și, când termini, vezi ce ai câștigat și dacă faptul că te ții de cuvânt și ai acest tip de integritate chiar are vreo valoare. Nu înseamnă să întârzii un lucru important? Dacă te poate întârzia din realizarea îndatoririlor tale și îți poate afecta dobândirea adevărului, este echivalent cu a-ți risca viața, nu-i așa? În cazul în care consideri aceste afirmații și cerințe privind conduita morală mai importante decât să-ți îndeplinești datoria de ființă creată și să urmărești adevărul, atunci nu te poți elibera din captivitatea și obligația acestor afirmații. Dacă poți să le discerni și să le vezi limpede adevărata esență, dacă decizi să te lepezi de ele și să nu trăiești după aceste lucruri, atunci ai speranța să te eliberezi din captivitatea și obligația acestor afirmații despre conduita morală. De asemenea, ai speranța de a-ți îndeplini datoria de ființă creată și de a dobândi adevărul.

După ce am avut atât de multă părtășie, aveți acum puțin discernământ privind afirmația și standardul de a judeca moralitatea unei persoane din „Fă tot posibilul să te ocupi cu loialitate de orice ți-au încredințat alți oameni”? (Da.) Deci, pentru a rezuma, din câte aspecte ar trebui să discernem dacă această afirmație e corectă sau greșită? Mai întâi, e clar că nu se conformează adevărului sau cuvintelor lui Dumnezeu și nu e un adevăr-principiu pe care ar trebui să-l respecte oamenii. Cum ar trebui să abordezi această chestiune atunci? Indiferent cine îți încredințează o sarcină, ai dreptul de a refuza și a spune: „Nu vreau să te ajut; nu sunt obligat să-ți fiu loial.” Dacă i-ai acceptat încredințarea la acel moment, dar acum că înțelegi chestiunea, nu vrei să ajuți și simți că nu este nicio nevoie sau obligație, atunci problema se termină acolo. E acesta un principiu de practică? (Da.) Poți să spui „nu” și să refuzi. În al doilea rând, ce e greșit în afirmația „Fă tot posibilul să te ocupi cu loialitate de orice ți-au încredințat alți oameni”? Dacă cineva îți încredințează o sarcină simplă, care se realizează convenabil, e doar un lucru normal în interacțiunea și relațiile dintre oameni. Nu se poate spune dacă ești loial sau dacă ai un caracter de înaltă moralitate, nu se poate folosi drept standard pentru a evalua moralitatea unei persoane. Oare a ajuta pe cineva cu o sarcină care necesită un efort foarte mic indică dacă o persoană este morală și are credibilitate? Nu neapărat, deoarece acea persoană poate să fi făcut multe lucruri rele în spatele culiselor. Dacă a săvârșit multe lucruri rele, dar a făcut ceva pentru a-i ajuta pe alții cu un efort foarte mic, se consideră un caracter de înaltă moralitate? (Nu, nu se consideră.) Prin urmare, acest exemplu infirmă afirmația „Fă tot posibilul să te ocupi cu loialitate de orice ți-au încredințat alți oameni”. Nu e corectă și nu poate fi folosită ca standard pentru a evalua caracterul moral al unei persoane. Așa se tratează unele lucruri obișnuite. Deci cum ar trebui să tratăm unele chestiuni speciale? Dacă cineva îți încredințează o sarcină importantă, specială, care îți depășește capacitățile și pe care o găsești epuizantă și solicitantă și nu ești în măsură să o realizezi, poți refuza fără să te simți prost. În plus, dacă cineva îți încredințează să faci un lucru nerezonabil, ilegal sau dăunător intereselor altora, chiar nu ar trebui să faci asta pentru persoana respectivă. Deci, când cineva îți încredințează o sarcină, care e principalul lucru pe care trebuie să-l discerni? Pe de o parte, trebuie să discerni dacă sarcina încredințată e responsabilitatea sau obligația ta și dacă ar trebui să o accepți. Pe de altă parte, după ce o accepți, indiferent dacă o faci sau nu și dacă o gestionezi bine sau prost, implică aceasta loialitatea și moralitatea unei persoane? Acesta e punctul central de discernut. Un alt aspect de discernut este natura sarcinii încredințate, dacă e rezonabilă, legală, pozitivă sau negativă. Prin intermediul acestor trei aspecte o discerni. Acum, să cântărim și să rezumăm cele despre care tocmai am avut părtășie și să discutăm despre opiniile și perspectivele voastre. (Referitor la afirmația morală „Fă tot posibilul să te ocupi cu loialitate de orice ți-au încredințat alți oameni”, mai întâi, oamenii nu sunt obligați să facă lucruri pentru alții, pot să refuze, e dreptul fiecăruia. În al doilea rând, chiar dacă acceptă o sarcină încredințată de alții, indiferent dacă o fac sau nu și dacă o fac bine sau prost, acest lucru nu implică moralitatea lor și nu poate fi folosit drept standard pentru a evalua caracterul moral al unei persoane. Mai mult, dacă sarcina încredințată cuiva e ilegală și e o infracțiune, chiar nu ar trebui să o îndeplinească. În caz contrar, e o infracțiune și va fi pedepsit. Prin aceste aspecte, putem infirma într-adevăr punctul de vedere „Fă tot posibilul să te ocupi cu loialitate de orice ți-au încredințat alți oameni”.) Cel mai important aspect este că această afirmație e greșită. Unde e greșeala? Mai întâi, principiul pe care îl impune pentru tratarea și gestionarea unor astfel de chestiuni e greșit. În plus, folosirea acestei afirmații pentru a judeca moralitatea unei persoane e și ea greșită. Mai mult, utilizarea acestei afirmații pentru a evalua caracterul moral al unei persoane, pentru a o obliga și controla, a o folosi ca să facă lucruri și pentru a o face să-și aloce timpul, energia și prețul în îndeplinirea unor responsabilități pe care n-ar trebui să le poarte sau nu e dispusă să le poarte este un tip de deturnare și, de asemenea, e greșită. Aceste câteva greșeli sunt suficiente pentru a infirma valoarea și corectitudinea afirmației „Fă tot posibilul să te ocupi cu loialitate de orice ți-au încredințat alți oameni”. Să rezumăm rapid. Mai întâi de toate, afirmația „Fă tot posibilul să te ocupi cu loialitate de orice ți-au încredințat alți oameni” le spune oamenilor cum să se ocupe de sarcinile ce le sunt încredințate. Implică faptul că, atunci când cineva îți încredințează o sarcină, indiferent dacă e rezonabilă sau nu, bună sau rea, pozitivă sau negativă, atât timp cât sarcina îți este încredințată, trebuie să te ții de cuvânt. Ești obligat să îndeplinești sarcina bine și complet pentru a-l mulțumi. Doar acest tip de persoană poate avea credibilitate. Îi determină pe oameni să îndeplinească sarcina fără discernământ, ceea ce este, mai presus de toate, greșit; o greșeală care încalcă principiile. În al doilea rând, standardul de a putea „face tot posibilul să te ocupi cu loialitate de orice ți-au încredințat alți oameni” este folosit drept bază pentru a le evalua caracterul moral. Oare acest standard de evaluare nu comite o altă greșeală? Dacă fiecare ar face tot posibilul pentru a gestiona cu loialitate sarcini rele sau malefice încredințate lor, nu s-ar întoarce această societate cu susul în jos? În plus, dacă această afirmație e folosită mereu drept standard pentru a evalua caracterul moral al oamenilor, va crea în mod natural o atmosferă socială, o opinie publică și o presiune socială pentru a constrânge și îngrădi gândurile oamenilor. Ce consecințe vor decurge de aici? Ținând cont de existența afirmației „Fă tot posibilul să te ocupi cu loialitate de orice ți-au încredințat alți oameni” și de prezența unei astfel de opinii publice în societate, ești supus presiunii publice și ești nevoit să acționezi în acest mod în astfel de situații. Modul în care acționezi nu este voluntar, nu e pe măsura capacităților tale și nu-ți îndeplinește obligațiile. Ești obligat să faci asta și nu e o cerință din adâncul inimii tale, nici o cerință de la umanitatea normală sau pentru a-ți menține relațiile emoționale. E cauzat de presiunea socială, care echivalează cu o deturnare morală. Dacă dai greș în realizarea sarcinilor pe care ai acceptat să le faci pentru alții, părinții, familia, colegii și prietenii tăi te vor critica, spunând: „Ce crezi că faci? După cum spune zicala, «Fă tot posibilul să te ocupi cu loialitate de orice ți-au încredințat alți oameni». Din moment ce ai acceptat, de ce nu ai scos-o la capăt? Dacă ai acceptat, ar fi trebuit să o faci bine!” După ce auzi asta, simți că greșești, așa că îndeplinești ascultător sarcina. În timp ce te ocupi de ea, tot nu vrei să o faci; nu ai capacitatea și nu te poți descurca, dar tot trebuie să strângi din dinți și să o faci. În cele din urmă, întreaga ta familie te ajută și necesită mulți bani, energie și suferințe și abia dacă este îndeplinită. Persoana care ți-a încredințat-o este fericită, dar tu ai suferit mult în inima ta și ești epuizat. Chiar dacă o faci cu o inimă neîmpăcată și te simți șovăielnic, nu ai de gând să renunți și, data viitoare când te întâlnești cu acest tip de situație, vei face iarăși același lucru. De ce e așa? Pentru că vrei respect de sine, iubești vanitatea și, în același timp, nu suporți presiunea opiniei publice. Chiar dacă nimeni nu-ți găsește vreo vină, te vei critica pe tine însuți, spunând: „N-am făcut ce am acceptat să fac pentru alții. Ce fac? Chiar mă disprețuiesc. Nu e imoral?” Chiar și tu te deturnezi singur; a fost mintea ta deja întemnițată? (Da.) De fapt, acea sarcină n-are nicio legătură cu tine. Nu câștigi niciun beneficiu și nicio edificare făcând-o. Este complet în regulă dacă nu o faci și doar câțiva indivizi te vor critica. Dar ce importanță are asta? Nu-ți va schimba câtuși de puțin destinul. Indiferent ce-ți cer oamenii, atât timp cât nu se conformează cerințelor lui Dumnezeu, poți refuza. Analizând afirmația „Fă tot posibilul să te ocupi cu loialitate de orice ți-au încredințat alți oameni” pe baza acestor trei aspecte, îi înțelegi esența? (Da.)

Când cineva îți încredințează o sarcină, ce principii ar trebui să urmezi? N-ar trebui să fie principii pentru îndeplinirea ei? Care e baza acesteia în ceea ce privește adevărul? Tocmai am menționat cel mai important aspect, și anume că, în viața cuiva, pe lângă sprijinirea părinților, creșterea copiilor și îndeplinirea responsabilităților sale sociale în cadrul legii, nu există nicio obligație de a accepta încredințarea cuiva sau de a lucra pentru cineva și nu e deloc nevoie să trăiască pentru afacerile sau încredințarea nimănui. Valoarea și semnificația vieții omenești pot fi găsite doar în îndeplinirea datoriei de ființă creată. Pe lângă aceasta, realizarea lucrurilor pentru cineva nu are nicio fărâmă de semnificație; e cu totul o muncă inutilă. Prin urmare, afirmația „Fă tot posibilul să te ocupi cu loialitate de orice ți-au încredințat alți oameni” e ceva impus de oameni altor oameni și nu are vreo legătură cu Dumnezeu. Această afirmație nu este în niciun caz o cerință de la Dumnezeu pentru oameni. Ea izvorăște de la alții care te exploatează, te deturnează moral, te controlează și te constrâng. Nu are nici cea mai mică legătură cu încredințarea lui Dumnezeu sau cu îndeplinirea datoriei tale de ființă creată. Înțelegi? (Da.) În această lume, în întregul univers, ca ființă creată, pe lângă credința față de Dumnezeu și încredințarea dată de El și pe lângă credința față de datoria de ființă umană, nu există nimic și nimeni demn de loialitatea ta. Este clar că a „face tot posibilul să te ocupi cu loialitate de orice ți-au încredințat alți oameni” nu este un principiu de conduită. E ceva greșit și care încalcă principiile. Dacă cineva îți încredințează o sarcină, ce ar trebui să faci? Dacă sarcina încredințată e ceva ce necesită doar un efort foarte mic, în care trebuie doar să vorbești sau să realizezi o acțiune mică și ești destul de calificat, poți ajuta din umanitate și compasiune; nu e ceva considerat greșit. Acesta este un principiu. Însă dacă sarcina încredințată îți va consuma mult timp și energie sau chiar va irosi o parte însemnată din timpul tău, ai dreptul să refuzi. Chiar dacă e vorba de părinții tăi, ai dreptul de a refuza. Nu e nicio nevoie să le fii loial sau să le accepți încredințarea, acesta e dreptul tău. De unde provine acest drept? Îți este acordat de Dumnezeu. Acesta este al doilea principiu. Al treilea principiu este că, dacă cineva îți încredințează o sarcină oarecare, chiar dacă nu consumă mult timp sau energie, dar îți poate tulbura sau afecta îndeplinirea datoriei sau îți poate distruge voința de a-ți îndeplini datoria, precum și credința ta în Dumnezeu, ar trebui, de asemenea, să o refuzi. Dacă cineva îți încredințează ceva ce îți poate afecta căutarea adevărului, îți poate perturba și tulbura voința de a urmări adevărul și ritmul tău în căutarea adevărului și te poate face să renunți la jumătatea drumului, atunci ar trebui cu atât mai mult să refuzi. Ar trebui să refuzi orice îți afectează îndeplinirea datoriei sau urmărirea adevărului. Acesta e dreptul tău; ai dreptul să spui „nu”. Nu e nicio nevoie să-ți investești timpul și energia. Poți refuza toate lucrurile care nu au nicio semnificație, valoare, edificare, niciun ajutor sau beneficiu pentru îndeplinirea datoriei, urmărirea adevărului sau mântuirea ta. Poate fi considerat acesta un principiu? Da, este un principiu. Deci, dacă evaluați potrivit acestor principii, de unde pot veni sarcinile încredințate pe care ar trebui să le accepte oamenii în viața lor? (De la Dumnezeu.) Așa este, pot veni doar de la Dumnezeu. Cuvintele „de la Dumnezeu” sunt relativ deșarte și îndepărtate, deci care ar trebui să fie, de fapt, această încredințare? (Îndeplinirea datoriei noastre.) Așa este, înseamnă să-ți îndeplinești datoria în biserică. Este imposibil ca Dumnezeu să-ți spună personal: „Tu mergi să răspândești Evanghelia”, „Tu mergi să conduci biserica” sau „Tu mergi să îndeplinești o lucrare bazată pe text.” Este imposibil ca Dumnezeu să-ți spună personal, dar El ți-a încredințat datoria prin rânduiala casei lui Dumnezeu. Toate rânduielile casei lui Dumnezeu își au originea în Dumnezeu și vin de la El, prin urmare ai nevoie să-ți spună personal Dumnezeu? Ai experimentat deja toate persoanele, evenimentele și lucrurile suveranității și orchestrării lui Dumnezeu și ai sentimente reale. Ce ai experimentat are legătură cu lucrarea Sa, cu adevărul și cu planul Său de gestionare. Nu înseamnă asta să îndeplinești datoria unei ființe create? Aceasta e din perspectiva acceptării încredințării. Pe de altă parte, pe lângă ceea ce e încredințat de la Dumnezeu, nu mai există niciun alt lucru căruia să-i fie loiali oamenii. Doar Dumnezeu merită o loialitate de nestrămutat; oamenii nu sunt demni. Nimeni, inclusiv strămoșii, părinții sau superiorii tăi, nu este demn. De ce? Adevărul suprem e că este o chestiune poruncită de Cerși recunoscută pe Pământ ca ființele create să fie loiale Creatorului. Ai nevoie să analizezi acest adevăr? Nu, deoarece tot ce are legătură cu oamenii vine de la Dumnezeu, este o chestiune poruncită de Cer și recunoscută pe Pământ ca ființele create să fie loiale Creatorului. Acesta e un adevăr suprem de care oamenii ar trebui să țină mereu cont! Al doilea adevăr pe care oamenii ar trebui să-l înțeleagă e că, fiind fideli lui Dumnezeu, tot ce dobândesc ei de la Dumnezeu este adevărul, viața și calea. Câștigurile lor sunt bogate și abundente, deosebit de îmbelșugate și debordante. Când oamenii dobândesc adevărul, viața și calea, viețile lor devin valoroase. Prin urmare, când ești credincios lui Dumnezeu, timpul tău, energia și costurile care sunt sacrificate vor fi răsplătite pozitiv și tu nu vei avea niciodată regrete. Până acum, unii oameni L-au urmat pe Dumnezeu timp de douăzeci sau treizeci de ani, iar unii L-au urmat de la trei la cinci ani sau timp de zeci ani. Cred că cei mai mulți dintre ei nu au niciun regret și au obținut câștiguri într-o anumită măsură. Pentru cei care iubesc adevărul, cu cât Îl urmează mai mult pe Dumnezeu, cu atât simt că le lipsesc prea multe și că adevărul este prețios. Dorința lor de a urmări adevărul crește, iar ei simt că L-au acceptat pe Dumnezeu prea târziu și că, dacă L-ar fi acceptat cu trei până la cinci ani sau cu zece ani mai devreme, cât de mult adevăr ar fi înțeles! Acum unii oameni regretă că L-au acceptat pe Dumnezeu prea târziu, regretând că au crezut în Dumnezeu mai mulți ani fără să urmărească adevărul și că și-au irosit timpul și regretând că au crezut în Dumnezeu mai mulți ani fără să-și facă datoria bine. Pe scurt, indiferent de durata credinței cuiva în Dumnezeu, toți câștigă ceva și simt că urmărirea adevărului e incredibil de importantă. Acesta e al doilea adevăr: și anume că, fiind credincioși lui Dumnezeu, tot ce dobândesc oamenii de la Dumnezeu e adevărul, calea și viața și faptul că pot fi mântuiți, nemaitrăind sub puterea Satanei. Al treilea adevăr este că, dacă oamenii pot să ajungă la loialitatea eternă față de Dumnezeu, care va fi destinația lor finală? (De a fi mântuiți și de a rămâne pentru a intra în Împărăția lui Dumnezeu.) Când oamenii Îl urmează pe Dumnezeu și sunt în cele din urmă mântuiți, destinația pe care o primesc este să nu fie aruncați în pierzanie și distruși, ci să rămână ca ființe umane noi, să fie capabili să trăiască în continuare. Dacă oamenii continuă să trăiască, au speranța de a-L vedea pe Dumnezeu. Ce binecuvântare este aceasta! În chestiunea loialității față de Dumnezeu, este suficient ca oamenii să înțeleagă aceste trei adevăruri? (Da.) Ce beneficii există dacă oamenii îi urmează pe alții și le sunt loiali lor? Dacă ești loial altora, oamenii spun că ai principii morale bune. Ai o reputație bună și câștigi doar acest mic beneficiu. Ai dobândit adevărul și viața? Nu le dobândești deloc. Ce îți poate da orice persoană când îi ești loial? Cel mult, poți beneficia din asocierea cu aceasta în timpul succesului rapid din cariera ei, asta e tot. Care e valoarea acestui lucru? Nu e ceva lipsit de conținut? Lucrurile fără legătură cu adevărul sunt inutile, oricât de mult ai dobândi. Mai mult, dacă urmezi oameni și le ești loial, poate exista o consecință. Poți deveni o victimă, o jertfă. Dacă persoana căreia îi ești loial nu merge pe calea cea dreaptă, ce se va întâmpla dacă o urmezi? Vei merge pe calea cea dreaptă? (Nu.) Dacă o urmezi, nu vei merge nici tu pe calea cea dreaptă; chiar vei fi de acord cu ea să faci rău, vei merge în iad pentru a fi pedepsit și atunci vei fi terminat. Dacă ești loial unei persoane, chiar dacă faci multe fapte bune, nu vei câștiga aprobarea lui Dumnezeu. Dacă ești loial regilor diavolilor, Satanei sau antihriștilor, devii un complice și o slugă a Satanei. Finalul poate fi doar să fii îngropat alături de Satana, să fii o jertfă pentru Satana. Necredincioșii spun: „A fi apropiat de un rege este la fel de periculos ca a te culca lângă un tigru”. Oricât de loial ai fi regilor diavolilor, până la urmă, odată ce te-au folosit, te vor devora și te vor face o victimă. Viața ta va fi mereu în pericol. Aceasta e soarta celor loiali regilor diavolilor și Satanei. Regii diavolilor și Satana nu te vor îndrepta niciodată spre direcția și scopul corect pentru viața ta și nu te vor îndruma pe calea corectă a vieții. Nu vei câștiga niciodată adevărul sau viața de la ei. Finalitatea loialității tale față de ei este fie de a pieri cu ei și de a fi jertfa lor, fie de a fi prins în capcană, mutilat și devorat de ei; toate acestea sunt rezultatul final de a merge în iad. Acesta e un fapt de necontestat. Așadar, nicio persoană, indiferent cât de faimoasă și distinsă sau cât de importantă este, nu merită loialitatea ta și sacrificarea întregii tale vieți pentru ea. Nu este demnă și nu are puterea de a-ți rândui sau manipula destinul. Este înțelegerea acestui adevăr-principiu suficientă pentru a rezolva probleme precum urmarea oamenilor și loialitatea față de ei? (Da.) Există trei principii care ar trebui respectate când avem de-a face cu sarcinile încredințate de alții și am avut părtășie despre trei principii privind valoarea și însemnătatea loialității oamenilor față de Dumnezeu – înțelegeți clar toate aceste principii? (Da.) Pe scurt, scopul analizării afirmației „Fă tot posibilul să te ocupi cu loialitate de orice ți-au încredințat alți oameni” este de a vă ajuta să-i vedeți clar absurditatea și falsitatea, astfel încât să puteți renunța la ea. Cu toate acestea, nu e suficient să renunțați; trebuie să și înțelegeți și să stăpâniți principiile de practică pe care ar trebui să le aibă oamenii, precum și voia lui Dumnezeu în astfel de chestiuni. Referitor la afirmația morală „Fă tot posibilul să te ocupi cu loialitate de orice ți-au încredințat alți oameni”, conținutul principal este, practic, acesta. Tocmai am analizat din diferite aspecte și puncte de vedere și apoi am avut părtășie în mod special despre principiile practicii pe care le-a revelat Dumnezeu oamenilor, care este voia lui Dumnezeu și ce adevăruri ar trebui să înțeleagă ei. După ce înțeleg aceste aspecte, oamenii ar trebui să priceapă în fond cum să discearnă afirmația morală „Fă tot posibilul să te ocupi cu loialitate de orice ți-au încredințat alți oameni”.

Analiza acestui subiect, „Fă tot posibilul să te ocupi cu loialitate de orice ți-au încredințat alți oameni”, este, de fapt, destul de simplă și oamenii pot să o discearnă și să o înțeleagă cu ușurință. Această expresie este și o afirmație avansată de moraliști pentru a-i paraliza pe oameni, pentru a le zăpăci gândurile și a le tulbura gândirea normală și nu se bazează pe o conștiință umană, rațiune normală sau pe nevoi umane normale. Astfel de idei sunt născocite de așa-ziși gânditori și moraliști, care se dau virtuoși. Sunt nu doar lipsite de bază și sens, dar sunt și imorale. De ce sunt considerate imorale? Pentru că nu izvorăsc din nevoile umanității normale, nu pot fi realizate în sfera capacităților umane și nu sunt o obligație sau o datorie pe care ar trebui să o îndeplinească oamenii. Acei așa-ziși moraliști iau expresia „Fă tot posibilul să te ocupi cu loialitate de orice ți-au încredințat alți oameni” drept standard pentru un comportament pe care îl pretind cu strictețe de la oameni, formând astfel un soi de atmosferă socială și opinie publică. Oamenii sunt apoi oprimați de această opinie publică și sunt forțați să trăiască în acest mod. Astfel, gândurile lor devin imperceptibil încătușate de acest tip de gândire satanică. Odată ce gândurile unei persoane sunt încătușate, în mod evident, acțiunile sale sunt și ele încătușate de această afirmație și de opinia publică. Ce înseamnă că sunt încătușate? Înseamnă că oamenii nu pot alege ce să facă, nu pot urma liber dorințele și cerințele naturii umane și nu pot urma cerințele conștiinței și rațiunii lor de a face ce doresc. În schimb, sunt constrânși și forțați de un gând denaturat, de un tip de teorie ideologică și de opinie socială pe care nu o pot distinge sau de care nu se pot elibera. Oamenii trăiesc inconștient în acest tip de mediu social și de atmosferă și nu se pot elibera. Dacă nu înțeleg adevărul, dacă nu pot înțelege clar sofismele și erorile din aceste afirmații și dacă nu pot să-și dea seama de prejudiciile și consecințele cauzate de aceste afirmații care le încătușează gândurile, oamenii nu vor fi niciodată capabili să se elibereze de constrângerile, legăturile și presiunile impuse de cultura tradițională și de opinia socială. Vor fi în stare doar să trăiască bazându-se pe aceste lucruri. Motivul pentru care oamenii trăiesc bazându-se pe aceste lucruri este că nu știu care e calea cea dreaptă, care sunt direcția și scopul comportamentului lor, nici principiile modului în care să se comporte. Sunt în mod natural și pasiv derutați de diversele afirmații morale din cultura tradițională, induși în eroare și controlați de aceste teorii greșite. Când oamenii înțeleg adevărul, devine ușor să discearnă și să respingă aceste erezii și sofisme. Nu mai sunt încătușați, deturnați sau exploatați de opinia publică, de atmosfera și mediul din societatea care a fost creată de Satana. Astfel, direcția și scopul vieților lor sunt complet schimbate și ei pot trăi și exista potrivit cerințelor lui Dumnezeu și cuvintelor Sale. Nu mai sunt derutați sau încătușați de diversele teorii satanice și de diversele sofisme ale culturii tradiționale. Când oamenii abandonează complet diversele afirmații din cultura tradițională despre conduita morală, acela e momentul în care se eliberează total de corupția, amăgirea și robia Satanei. Pe această bază, când înțelegi principiile practicii pe care Dumnezeu le cere și le dă oamenilor, scopul tău în viață este profund schimbat și ai o nouă viață. Când ai o nouă viață, ești o ființă umană nou-născută și ești o nouă persoană. Întrucât gândurile din mintea ta nu mai sunt umplute cu diversele erezii și sofisme pe care ți le-a insuflat Satana și, în schimb, adevărul a înlocuit aceste lucruri satanice, urmându-le pe acestea, sub călăuzirea cuvintelor lui Dumnezeu, adevărul devine viață înlăuntrul oamenilor, îndrumând și guvernând modul în care aceștia privesc oamenii și lucrurile, în care se comportă și acționează. Ei merg pe calea cea dreaptă a vieții umane și pot trăi în lumină. Nu este ca și cum ai renaște prin cuvintele lui Dumnezeu? Bine, să încheiem aici părtășia de astăzi.

2 iulie 2022