Poate să ne spună cineva despre ce am avut părtășie la ultima adunare? (Ultima dată, Dumnezeu a avut părtășie despre două aspecte. Un aspect a fost că, atunci când în biserică, în diferite perioade sau etape se petrec unele incidente particulare – de exemplu, unii oameni sunt arestați de marele balaur roșu, unii conducători și lucrători sunt înlocuiți, unii oameni se îmbolnăvesc, iar unii se confruntă cu probleme de viață și de moarte – acestea nu au loc întâmplător, iar noi trebuie să căutăm adevărul în ceea ce le privește. Dumnezeu ne-a comunicat și câteva căi de practică. Când ne confruntăm cu aceste circumstanțe, ar trebui să respectăm două lucruri: primul este să ne asumăm locul cuvenit al unei ființe create și al doilea este să avem o inimă sinceră și ascultătoare – fie că ne confruntăm cu judecată și mustrare, încercări și rafinare sau har și binecuvântări, ar trebui să acceptăm toate aceste lucruri de la Dumnezeu. În plus, prin părtășia Sa, Dumnezeu a disecat o zicală despre conduita morală din cultura tradițională, și anume: „Omul nu ar trebui să fie niciodată corupt de bogăție, schimbat de sărăcie sau copleșit de forță.”) Principalul subiect al ultimei părtășii l-au constituit, de asemenea, problemele legate de zicale despre conduita morală. Multă vreme am avut părtășie despre acest subiect, expunând câteva zicale, cerințe și definiții comune ale conduitei morale din cultura tradițională. În urma părtășiei despre aceste subiecte, aveți vreo nouă înțelegere și noi definiții ale acestor zicale despre conduita morală? Ați discernut aceste afirmații așa cum sunt și le-ați văzut clar esența? Puteți să renunțați la aceste lucruri din adâncul inimii voastre, să le abandonați, să încetați să le confundați cu adevărul, să nu le mai considerați ca fiind pozitive, să nu le mai urmăriți ca adevăruri și să nu le respectați? Mai ales atunci când, în viața de zi cu zi, întâmpini unele probleme care au legătură cu zicalele despre conduita morală, conștientizezi asta în sinea ta și poți să reflectezi cu atenție dacă încă ești influențat de aceste zicale despre conduita morală? Ești înrobit, încătușat și controlat de aceste lucruri? În sinea ta, mai poți să folosești zicalele despre conduita morală ca să te înfrânezi și să-ți influențezi limbajul și comportarea, precum și atitudinea față de lucruri? Împărtășiți-vă gândurile. (Înainte ca Dumnezeu să aibă părtășie despre cultura tradițională și să o disece, nu eram conștient că aceste idei și opinii despre conduita morală erau greșite sau ce fel de rău mi-ar face, dar acum conștientizez oarecum.) Este un lucru bun că acum conștientizezi într-o anumită măsură. Bineînțeles, după un timp, ar trebui să puteți recunoaște greșelile acestor zicale despre conduita morală. Din punct de vedere subiectiv, probabil că veți putea să vă lepădați de ele și să încetați să le mai considerați lucruri pozitive, dar, din punct de vedere obiectiv, tot trebuie să percepeți, să descoperiți și să discerneți cu atenție astfel de zicale despre conduita morală în viața de zi cu zi, ca să puteți vedea dincolo de ele și să vă lepădați de ele. Să fiți conștienți din punct de vedere subiectiv nu înseamnă că vă puteți lepăda de aceste idei și opinii greșite ale culturii tradiționale, în viața voastră de zi cu zi. Când întâlniți astfel de lucruri, s-ar putea să simțiți deodată că aceste zicale sunt rezonabile și să nu fiți în stare să vă lepădați întru totul de ele. În astfel de cazuri, trebuie să căutați adevărul în experiențele voastre, să disecați cu atenție aceste opinii greșite ale culturii tradiționale conform cuvintelor lui Dumnezeu și să ajungeți în punctul în care puteți vedea clar că esența acelor zicale din cultura tradițională este contrară adevărului, nerealistă, înșelătoare și dăunătoare pentru oameni. Numai în acest fel toxina acestor opinii false poate fi dată afară din inima voastră, odată pentru totdeauna. Acum v-ați dat seama de imperfecțiunile diverselor zicale ale culturii tradiționale în ceea ce privește doctrina și este un lucru bun, dar este doar începutul. Cât despre influența toxică a culturii tradiționale și a posibilității eradicării ei depline în viitor, acest lucru depinde de modul în care oamenii urmăresc adevărul.

Indiferent la ce se referă zicala despre conduita morală, este un fel de punct de vedere ideologic asupra conduitei morale care este promovat de omenire. Am dezvăluit anterior esența câtorva dintre diversele zicale despre conduita morală, dar, pe lângă aspectele despre care am avut părtășie până acum, cu siguranță mai există multe zicale despre conduita morală care ar trebui să fie dezvăluite, astfel încât să se obțină o înțelegere și un discernământ mai profund în privința nenumăratelor zicale despre conduita morală promovate de ființele umane. Acesta este un lucru pe care ar trebui să-l faceți. În ceea ce privește zicala despre conduita morală: „Omul nu ar trebui să fie niciodată corupt de bogăție, schimbat de sărăcie sau copleșit de forță”, despre care am avut părtășie data trecută, judecând după sensul acestei propoziții, ea îi vizează în principal pe bărbați. Este o cerință pentru bărbați și, de asemenea, un standard pentru ceea ce omenirea numește „bărbați viteji, virili”. Am expus și am disecat acest standard referitor la bărbați. Pe lângă această cerință pentru bărbați, mai există și zicala: „O femeie trebuie să fie virtuoasă, bună la inimă, blajină și morală”, despre care am avut părtășie anterior și care a fost propusă cu privire la femei. Din ambele zicale se poate observa clar cum cultura tradițională a omenirii nu doar că propune cerințe nerealiste și inumane pentru femei, care nu se potrivesc naturii umane, dar nu-i cruță nici pe bărbați, înaintând pretenții și cerințe care-i vizează și care sunt imorale, inumane și contrare naturii umane, privând astfel nu numai femeile de drepturile lor ca oameni, ci și bărbații. Din acest punct de vedere, pare corect să fii imparțial, fără să menajezi femeile și fără să-i cruți pe bărbați. Totuși, judecând după cerințele și standardele culturii tradiționale pentru femei și bărbați, este clar că există probleme serioase în această abordare. Deși, pe de o parte, cultura tradițională propune standarde de conduită morală pentru femei și, pe de altă parte, stabilește și criterii de conduită pentru bărbații viteji, virili, judecând după aceste cerințe și standarde, lipsa de corectitudine este evidentă. Nu se poate spune asta? (Ba da.) Aceste cerințe și standarde pentru conduita morală a femeilor le îngrădesc sever libertatea, încătușându-le nu numai gândurile, ci și picioarele, cerându-le să stea acasă și să ducă o viață retrasă, fără a părăsi niciodată casa și având un contact minim cu lumea înconjurătoare. Pe lângă faptul că le povățuiesc pe femei să fie virtuoase, bune la inimă, blajine și morale, impun chiar reglementări stricte privind domeniul de acțiune și sfera de viață a femeilor, cerându-le să nu apară în public, să nu călătorească departe și să nu-și asume nicio carieră, cu atât mai puțin să aibă ambiții, dorințe și idealuri mari și chiar mergând atât de departe încât să propună o afirmație mai inumană – că virtutea unei femei este să fie nepricepută. Cum vă simțiți auzind asta? Chiar e adevărată afirmația potrivit căreia: „Virtutea unei femei este să fie nepricepută”? Cum se poate ca virtutea unei femei să fie nepriceperea? Ce este, mai exact, acest cuvânt „virtute”? Înseamnă lipsă de virtute sau să fii virtuos? Dacă toate femeile fără aptitudini sunt considerate ca fiind virtuoase, atunci toate femeile cu aptitudini sunt lipsite de virtute și nu au morală? Este aceasta o judecare și o condamnare a femeilor pricepute? Este aceasta o privare gravă a femeilor de drepturile omului? Este o insultă la adresa demnității lor? (Da.) Nu numai că ignoră existența femeilor, dar o și desconsideră, ceea ce este nedrept față de femei și imoral. Așadar, ce părere aveți despre această zicală: „Virtutea unei femei este să fie nepricepută”? Este inumană? (Da.) Cum ar trebui interpretat cuvântul „inumană”? Înseamnă lipsa virtuții? (Da.) Acest lucru e grav lipsit de virtute. Pentru a folosi un proverb chinezesc, îi lipsesc opt vieți de virtute. Acest tip de afirmație este categoric inumană! Oamenii care trâmbițează afirmația: „Virtutea unei femei este să fie nepricepută” nutresc motive și scopuri ascunse: ei nu vor ca femeile să fie pricepute, să participe la activitatea societății și să fie pe picior de egalitate cu bărbații. Ei vor doar ca femeile să fie instrumente în slujba bărbaților, să-i aștepte pe bărbați acasă cu blândețe și să nu facă nimic altceva – ei cred că asta înseamnă „virtuoasă”. Tânjesc să definească femeile ca fiind inutile și să le nege valoarea, transformându-le în nimic altceva decât sclave ale bărbaților și obligându-le să-i servească pe bărbați pentru totdeauna, fără a le permite niciodată să fie pe picior de egalitate cu bărbații și să se bucure de un tratament egal. Provine acest punct de vedere din gândirea umană normală sau de la Satana? (De la Satana.) Așa este, sigur provine de la Satana. Indiferent ce slăbiciuni instinctive sau fizice au femeile, nimic din toate acestea nu este o problemă și nu ar trebui să devină o scuză sau un motiv ca bărbații să ponegrească femeile, să le insulte demnitatea și să le priveze de libertatea lor sau drepturile omului. În ochii lui Dumnezeu, aceste slăbiciuni și vulnerabilități înnăscute pe care oamenii le asociază cu femeile nu reprezintă o problemă. De ce? Întrucât femeile au fost create de Dumnezeu, aceste lucruri pe care oamenii le consideră slăbiciuni și probleme vin tocmai de la Dumnezeu. Au fost create și predestinate de El și nu sunt, de fapt, defecte sau probleme. Aceste lucruri care par a fi slăbiciuni și defecte în ochii oamenilor și ai Satanei sunt, în esență, naturale și pozitive și, de asemenea, se conformează legilor naturale formulate de Dumnezeu când El a creat omenirea. Numai Satana poate denigra în acest fel viețuitoarele create de Dumnezeu, considerând lucrurile care nu se conformează noțiunilor umane drept defecte, slăbiciuni și probleme legate de imperfecțiuni instinctive, făcând tărăboi din cauza lor și folosindu-le ca să-i ponegrească pe oameni, să-și bată joc de ei, să-i denigreze și să-i ostracizeze și să le priveze pe femei de dreptul lor de a exista, de dreptul lor de a-și îndeplini responsabilitățile și obligațiile în rândul omenirii și, de asemenea, să le priveze de dreptul lor de a-și etala aptitudinile și talentele speciale printre oameni. De exemplu, termeni precum „iepuraș fricos” sau „fetișcană” sunt adesea folosiți în societate pentru a descrie femeile și a le devaloriza ca fiind inutile. Ce alte astfel de cuvinte mai există? „Fricoasă”, „cu părul lung și mintea scurtă”, „fufă cu sâni mari” și așa mai departe sunt, toți, termeni care insultă femeile. După cum poți să-ți dai seama, acești termeni sunt folosiți pentru a insulta femeile, făcând referire la trăsăturile lor distinctive sau la apelativele asociate sexului feminin. În mod clar, societatea și rasa umană privesc femeile dintr-o perspectivă complet diferită de cea a bărbaților, o perspectivă care este, de asemenea, disproporționată. Nu este nedrept acest lucru? Asta nu înseamnă a vorbi sau a privi lucrurile pe baza egalității dintre bărbați și femei, ci mai degrabă, a privi femeile cu dispreț dintr-o perspectivă a supremației masculine și a inegalității depline dintre bărbați și femei. Prin urmare, în societate sau în rândul ființelor umane, au apărut mulți termeni care se referă la trăsături distinctive feminine și apelative pentru femei, cu scopul de a descrie diverse probleme legate de oameni, evenimente și lucruri. De exemplu, expresiile „iepuraș fricos”, „fetișcană”, „fricoasă” și, de asemenea, „cu părul lung și mintea scurtă”, „fufă cu sâni mari” pe care tocmai le-am menționat sunt folosite de oameni nu numai ca să descrie femeile și să le vizeze, dar și ca să-și bată joc de oameni, să-i înjosească și să dea în vileag oamenii, evenimentele și lucrurile pe care aceștia le disprețuiesc, folosind termeni asociați cu trăsăturile feminine și cu genul feminin. Este exact ca atunci când descrii pe cineva ca lipsit de umanitate; s-ar putea spune că această persoană are inimă de lup și plămâni de câine, pentru că oamenii cred că nici inima de lup și nici plămânii de câine nu sunt lucruri drăguțe, așa că le unesc pe ambele pentru a descrie cât de josnică este persoana care și-a pierdut umanitatea. În mod similar, deoarece ființele umane disprețuiesc femeile și le desconsideră existența, ele folosesc anumiți termeni asociați cu femeile pentru a descrie oamenii, evenimentele și lucrurile pe care le disprețuiesc. Aceasta este în mod clar o denigrare a sexului feminin. Nu este așa? (Ba da.) În orice caz, modul în care rasa umană și societatea privesc și definesc femeile este nedrept și contrar realității. Pe scurt, atitudinea omenirii față de femei poate fi descrisă în două cuvinte, și anume „denigratoare” și „represivă”. Femeile nu au voie să-și apere ideile și să facă lucruri, nici să-și îndeplinească obligațiile și responsabilități sociale, cu atât mai puțin să joace vreun rol în societate. Pe scurt, femeilor nu li se permite să iasă din casă pentru a participa la nicio activitate în societate – acest lucru le privează de drepturile lor. Femeilor nu le este permis să-și pună imaginația la contribuție și nici să vorbească liber, cu atât mai puțin să acționeze liber și nu au voie să facă niciunul din lucrurile pe care ar trebui să le facă. Nu este aceasta persecutarea femeilor? (Ba da.) Persecutarea femeilor de către cultura tradițională este evidentă din cerințele care le sunt impuse privind conduita morală. Analizând diferitele cerințe impuse femeilor de către familie, societate și comunitate, persecutarea lor a început oficial atunci când comunitățile s-au format pentru prima dată și oamenii au creat diviziuni clare între genuri. Când a atins apogeul? Persecutarea femeilor a atins apogeul în urma apariției treptate a diferitelor zicale și cerințe privind conduita morală în cultura tradițională. Deoarece există reglementări scrise și zicale explicite, în societate, acestea au modelat opinia publică și, de asemenea, au creat un fel de forță. Această opinie publică și această forță au devenit deja un fel de cușcă inexorabilă și cătușe pentru femei, care nu pot decât să-și accepte soarta, pentru că trăind printre oameni și în diferite epoci ale societății, femeile nu pot decât să îndure nedreptatea și să fie insultate, să se înjosească și să devină sclave ale societății și chiar ale bărbaților. Și în ziua de azi, acele idei și zicale vechi și demodate promovate pe tema conduitei morale încă influențează profund societatea umană modernă, inclusiv bărbații și, desigur, femeile. Femeile, fără să-și dea seama și în necunoștință de cauză, folosesc aceste zicale despre conduita morală și opiniile societății în general pentru a se constrânge și, desigur, se și luptă în mod inconștient să se elibereze de aceste cătușe și cuști. Totuși, pentru că oamenii nu se împotrivesc deloc acestei forțe puternice a opiniei publice în societate – sau, mai precis, oamenii nu pot vedea clar esența diverselor zicale din cultura tradițională și nici nu pot să vadă dincolo de ele – nu sunt capabili să se elibereze și să scape de aceste cătușe și cuști, deși tânjesc să facă asta. La nivel subiectiv, motivul e acela că oamenii nu pot vedea clar aceste probleme; la nivel obiectiv, asta se întâmplă pentru că ei nu înțeleg nici adevărul, nici care a fost exact intenția Creatorului în crearea oamenilor sau de ce a creat El instinctele masculine și feminine. Prin urmare, atât bărbații, cât și femeile trăiesc și subzistă în acest vast cadru al moralității sociale și, oricât de greu s-ar lupta în acest vast mediu social, tot nu pot scăpa de lanțurile zicalelor despre conduita morală din cultura tradițională, zicale care au devenit cătușe invizibile în mintea fiecăruia.

Acele zicale care persecută femeile în cultura tradițională sunt ca niște cătușe invizibile nu numai pentru ele, ci, desigur, și pentru bărbați. De ce spun asta? Întrucât s-au născut în mijlocul omenirii și ca membri la fel de importanți ai acestei societăți, bărbații sunt în mod similar inspirați și influențați de aceste culturi tradiționale ale moralității. Aceste lucruri sunt, de asemenea, adânc înrădăcinate în mintea fiecărui om și toți sunt influențați și încătușați inconștient de cultura tradițională. De exemplu, și bărbații cred cu fermitate în expresii precum: „iepuraș fricos”, „virtutea unei femei este nepriceperea”, „femeile trebuie să fie virtuoase, bune la inimă, blajine și morale” și „femeile ar trebui să fie caste” și sunt la fel de profund îngrădiți precum femeile de aceste lucruri din cultura tradițională. Pe de o parte, aceste zicale care le persecută pe femei sunt de mare folos și ajută la creșterea statutului bărbaților și din aceasta se poate observa că, în societate, ei au fost mult ajutați de opinia publică în acest sens. Prin urmare, ei acceptă cu ușurință aceste opinii și expresii care persecută femeile. Pe de altă parte, sunt și ei amăgiți și influențați de aceste lucruri din cultura tradițională a moralității, așa că se poate spune și că bărbații sunt – pe lângă femei – celelalte victime ale valului culturii tradiționale. Sunt unii care zic: „În general, societatea pledează pentru supremația drepturilor omului, așa că de ce să spunem că și bărbații sunt victime?” Acest lucru trebuie privit din perspectiva conform căreia omenirea este ispitită, indusă în eroare, amăgită, amorțită și îngrădită de cultura tradițională a moralității. Femeile au fost profund lezate de ideile despre moralitate din cultura tradițională, iar bărbații au fost, de asemenea, profund amăgiți și au suferit foarte mult. Ce înseamnă „amăgiți”, într-un alt sens? Înseamnă că oamenii nu au un punct de vedere corect din care să evalueze bărbații și să definească femeile. Indiferent de unghiul din care privesc aceste lucruri, totul se bazează pe cultura tradițională, nu pe adevărurile exprimate de Dumnezeu sau pe diversele reguli și legi formulate de Dumnezeu pentru omenire și nici nu se bazează pe lucrurile pozitive pe care El le-a dezvăluit omenirii. Din acest punct de vedere, bărbații sunt, de asemenea, victime care au fost ispitite, induse în eroare, amăgite, amorțite și îngrădite de cultura tradițională. Prin urmare, bărbații nu ar trebui să considere femeile ca fiind extrem de jalnice doar pentru că acestea din urmă nu au statut în această societate și nu ar trebui să fie mulțumiți doar pentru că statutul lor social este mai înalt decât cel al femeilor. Nu vă bucurați prea devreme; de fapt, și bărbații sunt foarte jalnici. Dacă îi comparați cu femeile, sunt la fel de jalnici. De ce spun că toți sunt la fel de jalnici? Haideți să aruncăm încă o privire la definiția și evaluarea bărbaților de către societate și omenire și la unele dintre responsabilitățile care le sunt atribuite. Având în vedere cerința omenirii pentru bărbați despre care am avut părtășie data trecută – „Omul nu ar trebui să fie niciodată corupt de bogăție, schimbat de sărăcie sau copleșit de forță” – scopul final al acestei cerințe este de a defini bărbații ca fiind viteji, virili, care este o etichetare standard pentru ei. Odată ce această etichetare, „bărbat viteaz, viril” este pusă pe umerii unui bărbat, el este obligat să se ridice la înălțimea titlului, iar dacă vrea să se ridice la înălțimea acestuia, trebuie să facă multe sacrificii inutile și multe lucruri într-un mod care se împotrivește umanității normale. De exemplu, dacă ești bărbat și vrei ca societatea să te recunoască drept un bărbat viteaz, viril, atunci nu poți să ai nicio slăbiciune, nu poți să fii timid în niciun fel, trebuie să ai o voință puternică, nu poți să te plângi că ești obosit, nu poți să verși lacrimi sau să dai dovadă de vreo slăbiciune umană, nici măcar nu poți să fii trist și nu poți să trândăvești. Trebuie să ai în orice moment o sclipire în ochi, o privire hotărâtă și neînfricată și să fii capabil să te zbârlești de furie la dușmanii tăi, pentru a fi la înălțimea titlului de „bărbat viteaz, viril”. Adică trebuie să-ți aduni curajul și să-ți îndrepți coloana vertebrală în această viață. Nu poți să fii o persoană mediocră, obișnuită, de rând sau neremarcabilă. Trebuie să-i depășești pe muritorii de rând și să fii un supraom înzestrat cu o voință și o perseverență extraordinară, rezistență și tenacitate, ca să fii demn de a fi etichetat drept „bărbat viteaz, viril”. Aceasta este doar una dintre cerințele culturii tradiționale pentru bărbați. Adică, bărbații pot să iasă la băut, să fie desfrânați și să joace jocuri de noroc, dar trebuie să fie mai puternici decât femeile și să aibă o voință extraordinar de puternică. Orice ți se întâmplă, nu trebuie să cedezi, să tresari sau să spui „nu” și nu trebuie să dai dovadă de timiditate, teamă sau lașitate. Trebuie să ascunzi și să maschezi aceste manifestări ale umanității normale, să nu le dezvălui în niciun fel și să nu lași pe nimeni să le vadă, nici măcar pe părinții și rudele tale cele mai apropiate sau pe oamenii pe care îi iubești cel mai mult. De ce? Pentru că vrei să fii un bărbat viteaz, viril. O altă caracteristică a bărbaților viteji, virili este că hotărârea lor nu poate fi zdruncinată de nicio persoană și de niciun eveniment sau lucru. Ori de câte ori un bărbat vrea să facă ceva – atunci când are aspirații, idealuri sau dorințe, cum ar fi să-și slujească țara și să dea dovadă de loialitate față de prietenii lui, sau să încaseze un glonț pentru ei, sau indiferent ce carieră alege sau orice ambiție are, chiar dacă este corectă sau greșită – nimeni nu-l poate reține și nici dragostea lui pentru femei, nici rudele, familia sau responsabilitățile sociale nu-i pot schimba hotărârea și nici nu-l pot determina să renunțe la aspirațiile, idealurile și dorințele lui. Nimeni nu îi poate schimba hotărârea, obiectivele pe care aspiră să le atingă sau calea pe care vrea să o urmeze. Totodată, ar trebui să-și impună să nu se relaxeze în niciun moment. De îndată ce se relaxează, trândăvește și vrea să revină la îndeplinirea responsabilităților familiale, la faptul de a fi un fiu bun pentru părinții săi, de a avea grijă de copiii lui și a fi o persoană normală și renunță la idealurile, aspirațiile și calea pe care vrea să o urmeze și scopurile pe care vrea să le atingă, nu va mai fi un bărbat viteaz, viril. Și dacă nu este un bărbat viteaz, viril, ce este el? Devine un mare tăntălău, nu mai e bun de nimic, adică are caracteristici disprețuite de întreaga societate și, desigur, disprețuite de el însuși. Odată ce un bărbat își dă seama că în acțiunile și conduita lui există probleme și neajunsuri care nu îndeplinesc standardul pentru a fi un bărbat viteaz, viril, se va disprețui în sinea lui și va simți că nu are loc în această societate, că nu are cum să-și exercite aptitudinile și că nu poate fi numit un bărbat viteaz, viril sau nici măcar bărbat. O altă caracteristică a bărbaților viteji, virili este că nu pot fi copleșiți de forță, care este un fel de spirit ce face imposibil ca ei să fie subjugați de vreo putere, violență, amenințare sau altele asemenea. Indiferent de puterea, violența, amenințarea sau chiar pericolul de moarte cu care se confruntă, astfel de bărbați nu se tem de moarte și pot depăși o succesiune de adversități. Nu trebuie eliberați prin răscumpărare sau intimidați să se supună, nu vor ceda niciunei forțe doar pentru a supraviețui și nu se vor umili apelând la compromisuri. Odată ce ei cedează puterii sau oricărui fel de forță de dragul unei responsabilități, obligații sau din alt motiv, chiar dacă supraviețuiesc și își păstrează viața, vor simți repulsie față de comportamentul lor, din cauza culturii tradiționale a moralității pe care o idolatrizează. În Japonia, spiritul Bushido este cam așa. Odată ce eșuezi sau te faci de rușine, simți că trebuie să te sinucizi prin eviscerare. Este viața atât de ușor de găsit? Oamenii trăiesc o singură dată. Dacă până și un eșec sau obstacol minor provoacă gânduri de moarte, se întâmplă asta din cauza influenței culturii tradiționale? (Da.) Când o problemă se abate asupra lor și nu pot să ia o decizie rapidă sau nu pot să facă o alegere care îndeplinește cerințele culturii tradiționale, sau nu pot să-și dovedească demnitatea și caracterul sau să demonstreze că sunt bărbați viteji, virili, ei vor căuta moartea și să se sinucidă. Motivul pentru care oamenii pot să suțină aceste idei și opinii îl reprezintă impactul sever al culturii tradiționale și modul în care le îngrădește gândirea. Dacă nu ar fi influențați de ideile și opiniile culturii tradiționale, nu ar fi atât de mulți bărbați care să se sinucidă sau care să se eviscereze. În ceea ce privește definiția unui bărbat viteaz, viril, oamenii acceptă în mod pozitiv și sigur aceste idei și opinii ale culturii tradiționale și le consideră lucruri pozitive cu ajutorul cărora să se evalueze și să se înfrâneze și, de asemenea, să evalueze și să înfrâneze alți bărbați. Judecând după gândurile și opiniile lor, după idealurile, scopurile și căile pe care le aleg, toate acestea demonstrează că toți bărbații sunt profund influențați și otrăviți de cultura tradițională. Numeroasele povești despre isprăvi eroice și legendele frumoase sunt un adevărat portret al modului în care cultura tradițională este adânc înrădăcinată în mintea oamenilor. Din acest punct de vedere, sunt bărbații la fel de profund otrăviți de cultura tradițională ca și femeile? Cultura tradițională nu face decât să impună standarde diferite pentru cerințele care-i privesc pe bărbați și femei, insultând, denigrând, restricționând și controlând femeile fără reținere, în timp ce îndeamnă, ademenește, instigă și incită bărbații să nu fie lași sau oameni obișnuiți. Cerința pentru bărbați este că tot ceea ce fac trebuie să fie diferit de femei, să le depășească, să fie și să se ridice deasupra lor. Ei trebuie să controleze societatea, rasa umană, tendințele și direcția societății și totul în societate. Bărbații trebuie chiar să fie atotputernici în societate, având puterea de a controla societatea și ființele umane, iar această putere include și conducerea și controlarea femeilor. Asta este ceea ce bărbații ar trebui să urmărească și, de asemenea, ținuta eroică a unui bărbat viteaz, viril.

În epoca actuală, multe țări au devenit societăți democratice în care drepturile și interesele femeilor și ale copiilor sunt oarecum garantate, iar influența și constrângerile acestor idei și opinii ale culturii tradiționale asupra oamenilor nu mai sunt atât de evidente. În definitiv, multe femei au avansat în societate, iar implicarea lor în multe domenii și profesii este în creștere. Cu toate acestea, deoarece ideile culturii tradiționale sunt de multă vreme adânc înrădăcinate în mintea ființelor umane – nu numai în mintea femeilor, ci și în cea a bărbaților – atât bărbații, cât și femeile adoptă în mod inconștient perspectiva și punctul de vedere al culturii tradiționale atunci când se gândesc la diverse lucruri și le abordează. Desigur, sub îndrumarea ideilor și opiniilor culturii tradiționale, ei își și asumă diverse cariere și slujbe. În societatea de astăzi, deși egalitatea dintre bărbați și femei s-a îmbunătățit oarecum, ideea de superioritate masculină în cultura tradițională încă domină mintea oamenilor și, în majoritatea țărilor, educația se bazează în mod fundamental pe aceste idei de bază ale culturii tradiționale. Prin urmare, deși în această societate, ființele umane folosesc rar aceste zicale ale culturii tradiționale pentru a vorbi despre diverse probleme, ele sunt prizonierele cadrului ideologic al culturii tradiționale. Ce fel de termeni are societatea modernă pentru a lăuda o femeie? De exemplu: „femeie masculină” și „femeie puternică”. Sunt aceste forme de adresare respectuoase sau peiorative? Există femei care spun: „Cineva m-a numit femeie masculină, ceea ce mi s-a părut foarte măgulitor. Ce zici de asta? M-am integrat în societatea masculină și statutul meu s-a îmbunătățit. Deși sunt femeie, prin adăugarea cuvântul «masculină» devin o femeie masculină, și atunci pot fi egala bărbaților, ceea ce este un fel de onoare!” Acestea sunt un fel de recunoaștere și acceptare a acestei femei de către o comunitate sau un grup din societatea umană, ceea ce este un lucru extrem de onorabil, nu-i așa? Dacă o femeie este descrisă ca fiind o femeie masculină, asta dovedește că este foarte capabilă, la fel ca bărbații, mai degrabă decât inferioară lor, iar cariera, talentele și chiar statutul social, nivelul ei de inteligență și mijloacele prin care dobândește o poziție în societate sunt suficiente pentru ca ea să fie comparată cu bărbații. După cum văd Eu lucrurile, pentru majoritatea femeilor, denumirea de „femeie masculină” este o recompensă din partea societății, un fel de recunoaștere a statutului social pe care societatea modernă îl acordă femeilor. Își dorește vreo femeie să fie una masculină? Deși această denumire este neplăcută, indiferent de circumstanțe, a spune că o femeie este masculină reprezintă cu siguranță o laudă pentru faptul că este foarte competentă și capabilă și, în ochii bărbaților, îi oferă aprobarea. În ceea ce privește denumirile pentru bărbați, oamenii încă păstrează noțiuni tradiționale, care nu se schimbă niciodată. De exemplu, unii bărbați nu sunt interesați de carieră și nu urmăresc puterea sau statutul, ci își acceptă situația actuală și se mulțumesc cu slujba și viața lor obișnuită și țin foarte mult la familia lor. Ce fel de nume le dă această societate unor asemenea bărbați? Sunt astfel de bărbați descriși ca nefiind buni de nimic? (Da.) Unii bărbați sunt foarte minuțioși și pretențioși când își văd de treburile lor, abordând lucrurile pas cu pas și cu mare precauție. Cum îi numesc unii oameni? „Cam fetișcane” sau „iepurași fricoși”. Vezi tu, bărbații nu sunt insultați folosind cuvinte murdare, ci mai degrabă folosind expresii asociate femeilor. Dacă oamenii vor să înalțe sexul feminin, folosesc termeni precum „femeie masculină” și „femeie puternică” pentru a consolida statutul unei femei și pentru a-i afirma competența, în timp ce termeni precum „iepuraș fricos” sunt folosiți pentru a-i denigra pe bărbați și a-i mustra că nu sunt viteji. Nu este acesta un fenomen larg răspândit în societate? (Ba da.) Aceste zicale apărute în societatea modernă dovedesc existența unei probleme, și anume că, deși cultura tradițională pare deja foarte îndepărtată de viața modernă și de mințile oamenilor și cu toate că oamenii sunt acum dependenți de internet sau diverse dispozitive electronice sau obsedați de tot felul de stiluri de viață moderne și chiar dacă ei trăiesc extrem de confortabil în medii de viață moderne sau au drepturi și libertăți, aceasta este doar o fațadă; adevărul este că o mare parte din otrava culturii tradiționale rămâne în mintea lor. Deși oamenii au câștigat unele libertăți fizice și unele dintre opiniile lor dominante asupra semenilor și lucrurilor par să se fi schimbat, iar ei par să fi câștigat un anumit grad de libertate în gândirea lor și să fi dobândit noi perspective în această societate modernă datorită circulației rapide a știrilor și a tehnologiei informaționale avansate și cunosc și au văzut multe lucruri în lumea exterioară, ființele umane încă trăiesc în umbra nenumăratelor zicale despre conduita morală promovate de cultura tradițională. Chiar dacă există unii care spun: „Sunt cea mai netradițională persoană care există, sunt foarte modern, sunt modernist” și au un inel de aur în nas, mai mulți cercei în ureche, iar hainele lor sunt foarte avangardiste și la modă, opiniile lor față de oameni și lucruri, precum și cele despre modul în care ar trebui să se comporte și să acționeze sunt încă inseparabile de cultura tradițională. De ce nu se pot lipsi oamenii de cultura tradițională? Pentru că inimile și mințile lor au fost cufundate în cultura tradițională și încătușate de aceasta. Tot ceea ce este produs în adâncurile sufletului lor și chiar și ideile care le trec momentan prin minte provin din îndoctrinarea și inculcarea culturii tradiționale și toate sunt produse în acest cadru imens al culturii tradiționale, mai degrabă decât separat de influența ei. Demonstrează aceste fapte că ființele umane sunt deja încătușate de cultura tradițională? (Da.) Ființele umane sunt deja încătușate de cultura tradițională. Indiferent dacă ești sau nu cult sau ai ori nu o educație înaltă, atât timp cât trăiești printre ființe umane, vei fi inevitabil inspirat și influențat de cultura tradițională a moralității omenirii, deoarece lucrurile din cultura tradițională exercită un fel de forță și putere invizibilă care există pretutindeni, nu numai în școli și în manualele oamenilor, ci mai ales în familiile lor și, desigur, în fiecare colț al societății. În acest fel, fără să-și dea seama, oamenii sunt îndoctrinați, influențați, amăgiți și induși în eroare de aceste lucruri. Prin urmare, ființele umane trăiesc sub robia, lanțurile și controlul culturii tradiționale și nu se pot ascunde sau scăpa de ea chiar dacă și-ar dori. Trăiesc într-un astfel de mediu social. Aceasta este starea actuală a lucrurilor și aceasta e și realitatea.

Analizând chestiunea pe baza zicalelor privind conduita morală și a esenței lor despre care am avut părtășie data trecută, astfel de zicale din cultura tradițională ascund firile corupte și esența omenirii și, desigur, ascund și faptul că Satana corupe omenirea. Definițiile bărbaților și femeilor în cultura tradițională despre care am avut părtășie astăzi ilustrează limpede un alt aspect esențial al zicalelor privind conduita morală. Ce esență este aceea? Aceste zicale despre conduita morală nu numai că derutează, induc în eroare și îngrădesc gândirea oamenilor, dar, desigur, le și insuflă concepte și opinii greșite despre diverse persoane, chestiuni și lucruri. Acesta este un fapt și un alt aspect esențial al zicalelor despre conduita morală care sunt promovate de Satana. Cum poate fi dovedită această aserțiune? Oare definițiile bărbaților și femeilor din zicalele privind conduita morală despre care tocmai am avut părtășie nu sunt suficiente pentru a ilustra acest aspect? (Ba da.) Sunt, într-adevăr, suficiente pentru a ilustra acest aspect. Zicalele despre conduita morală vorbesc numai despre comportamentul corect și greșit și despre practici bune și rele și doar superficial despre bine și rău, corect și greșit. Nu le permit oamenilor să știe ce este pozitiv și negativ, bine și rău, corect și greșit când vine vorba de oameni, chestiuni și lucruri. Lucrurile pe care îi obligă pe oameni să le respecte nu sunt criterii sau principii corecte de conduită și comportament în acord cu umanitatea sau benefice pentru ei. Indiferent dacă aceste zicale despre conduita morală încalcă legile naturale ale umanității sau dacă oamenii sunt dispuși sau nu să le respecte, ele îi obligă să se agațe rigid de dogmă, fără a face distincția între corect și greșit, bine și rău. Dacă nu reușești să le respecți, societatea te va ocărî și te va condamna, și chiar și tu te vei ocărî. Este aceasta o oglindire adevărată a modului în care cultura tradițională îngrădește gândirea umană? Aceasta este întocmai o oglindire adevărată a modului în care cultura tradițională îngrădește gândirea umană. Odată ce cultura tradițională va da naștere la noi zicale, cerințe și reguli, va modela opinia publică sau va stabili o tendință sau convenție în societate, atunci vei fi inevitabil antrenat de această tendință sau convenție și nu vei îndrăzni să spui „nu” sau să refuzi, cu atât mai puțin să ai vreo îndoială și opinie diferită. Poți doar să i te dedici, altfel vei fi disprețuit și criticat aspru de societate și chiar ocărât de opinia publică și condamnat de omenire. Care sunt consecințele ocărârii și condamnării? Nu vei mai putea suporta să te afli în preajma oamenilor, pentru că nu vei avea demnitate, pentru că nu poți să respecți etica socială, ești lipsit de moralitate și nu ai conduita morală pe care o cere cultura tradițională și, astfel, nu vei avea nicio poziție socială. Care sunt consecințele lipsei unei poziții sociale? Nu vei fi demn să trăiești în această societate și vei fi deposedat de toate fațetele drepturilor tale de om, chiar și până în punctul în care dreptul tău de a trăi, de a vorbi și de a-ți îndeplini obligațiile vor fi limitate și restricționate. Acesta este modul în care cultura tradițională influențează și amenință omenirea. Toată lumea este victima ei și, bineînțeles, executantul său. Ești victima acestor opinii publice; în mod firesc, ești și victima tuturor diverșilor oameni din societate și, în același timp, victima propriei acceptări a culturii tradiționale. În final, ești victima acestor lucruri ale culturii tradiționale. Au aceste lucruri din cultura tradițională un impact mare asupra omenirii? (Da.) De exemplu, dacă despre o femeie se zvonește că nu este virtuoasă, bună la inimă, blajină și morală și că nu este o femeie bună, atunci, ulterior, ori de câte ori începe o nouă slujbă sau se alătură oricărui grup, de îndată ce oamenii devin conștienți de poveștile despre ea și-i ascultă pe bârfitori și o judecă, ea nu va fi văzută ca o femeie bună în ochii nimănui. Odată ce apare această situație, îi va fi greu să-și croiască un drum sau să supraviețuiască în societate. Unii oameni chiar nu au alternativă decât să-și ascundă identitatea și să se mute într-un alt oraș sau mediu. Este puternică opinia publică? (Da.) Această forță invizibilă poate ruina și devasta pe oricine și îl poate călca în picioare. De exemplu, dacă tu crezi în Dumnezeu, este evident că-ți va fi greu să supraviețuiești în mediul social din China. De ce este atât de greu să supraviețuiești? Pentru că, odată ce crezi în Dumnezeu, îți îndeplinești datoria și te sacrifici pentru El, uneori, inevitabil, nu vei avea cum să te îngrijești de familia ta, iar acei diavoli necredincioși vor răspândi zvonuri că „nu duci o viață normală”, că „îți abandonezi familia”, că „ai fugit cu cineva” și tot așa. Deși aceste afirmații nu sunt în concordanță cu realitatea și sunt toate speculații și zvonuri false, odată ce vei fi ținta acestor acuzații, te vei afla într-o situație foarte dificilă. Ori de câte ori te vei duce la cumpărături, oamenii îți vor arunca priviri ciudate, vor mormăi și vor comenta pe la spatele tău, spunând: „Această persoană este religioasă, nu are virtute feminină, duce o viață indecentă și își petrece toată ziua perindându-se peste tot. Aceasta este o femeie care nu-și concentrează energi să ducă o viață normală. Ce face ea perindându-se peste tot? Femeile ar trebui să urmeze codul confucianist al celor trei ascultări și patru virtuți, să asculte de soții lor și să-și educe copiii.” Cum te-ai simți auzind asta? Ai fi foarte supărată? Ce treabă au ei că tu crezi în Dumnezeu și-ți îndeplinești datoria? Nu este deloc treaba lor și, totuși, pot să trateze chestiunea ca pe un subiect de conversație după cină și să comenteze și să bârfească despre asta ca și cum ar fi ceva important. Nu este acesta un fenomen în societate? Nu este un fenomen care poate fi văzut peste tot? De exemplu, ai un coleg care obișnuia să se înțeleagă bine cu tine, dar când a auzit că tu crezi în Dumnezeu, a răspândit tot felul de bârfe despre tine pe la spatele tău, așa că acum mulți oameni te ocolesc și nu mai sunt în relații bune cu tine. Deși ai aceeași atitudine față de munca ta ca și înainte, de îndată ce majoritatea oamenilor aud această bârfă, crezi că-ți va mai fi ușor să-ți croiești drumul în acest domeniu? (Nu, nu-ți va fi ușor.) Vor fi atitudinile oamenilor față de tine diferite de cele de dinainte? (Da.) Despre ce vor vorbi toți? „Această femeie nu își concentrează energia să ducă o viață normală. Ce face ea crezând în religie?” și „De ce cred oamenii în religie? Doar ratații cred în religie! Asta fac femeile, în timp ce bărbații viteji, virili ar trebui să se concentreze pe cariera lor!” A spus cineva aceste lucruri? (Da.) De unde vin aceste cuvinte? De ce îi preocupă că tu crezi în Dumnezeu? Oamenii sunt liberi să creadă ce vor, iar alții nu au dreptul să se amestece. Așadar, de ce pot vorbi despre tine? De ce te critică fără a ține seama de nimic, odată ce începi să crezi în Dumnezeu? Într-o oarecare măsură, cadrul de referință pentru observațiile lor se bazează inevitabil pe ideile și opiniile culturii tradiționale și pe atitudinea guvernului național față de credință. Deși aparent vorbesc despre tine, adevărul este că te critică fără a ține seama de nimic, spun povești și te condamnă fără motiv. În orice caz, baza pentru observațiile și judecățile oamenilor, precum și pentru opiniile și atitudinile lor față de credința ta este influențată într-o măsură semnificativă de cultura tradițională și ideologia ateistă. Pentru că, pe lângă faptul că îi învață pe oameni cum să fie femei și cum să fie bărbați, care sunt ideile esențiale ale culturii tradiționale? Că nu există Cer și Dumnezeu. Cu alte cuvinte, acestea sunt idei și opinii ateiste. Prin urmare, ei îi resping pe oamenii cu credință, mai ales pe cei care cred în adevăratul Dumnezeu. Dacă te implici în activități superstițioase, dacă aparții unui cult sau te dedai unor activități religioase, ei s-ar putea să te desconsidere. Dacă ești superstițios, s-ar putea totuși să se asocieze cu tine, dar de îndată ce începi să crezi în Dumnezeu, să citești cuvintele Lui în fiecare zi, să răspândești Evanghelia, să-ți îndeplinești datoria și să-L urmezi pe Dumnezeu, ei vor deveni incompatibili cu tine. Care este sursa incompatibilității lor cu tine? Pentru a fi exact, un aspect este că ei sunt necredincioși și toți îl urmează pe Satana și îi aparțin lui; celălalt aspect este că ei privesc lucrurile în funcție de ideile și opiniile culturii tradiționale și în conformitate cu politicile și legile marelui balaur roșu – acestea sunt realități obiective. Ori de câte ori văd oameni, evenimente și lucruri care nu sunt în conformitate cu ideile culturii tradiționale și ori de câte ori văd cum credincioșii sunt ținta suprimării statului și sunt ridicați de poliție, îi disprețuiesc, îi critică fără a ține seama de nimic, îi judecă și îi condamnă și cooperează cu guvernul pentru a-i monitoriza pe aceia care cred în Dumnezeu și pentru a-i raporta. Pe ce se bazează ei când fac asta? În principal, se bazează pe cultura tradițională, ideologia ateistă și politicile sinistre ale marelui balaur roșu. De exemplu, îi judecă pe oamenii care cred în Dumnezeu, spunând: „Aceasta este o femeie care nu își concentrează energia să ducă o viață normală. Ce face ea perindându-se peste tot?” și „Acesta este un bărbat care nu urmărește o carieră adecvată. Ce face el crezând în religie? Bărbații adevărați au ambiții mărețe. Bărbații viteji, virili ar trebui să se concentreze la cariera lor!” Gândiți-vă, nu sunt toate aceste afirmații banale derivate, în mod clar, din cultura tradițională? (Ba da.) Toate sunt derivate din cultura tradițională. Acești oameni banali și mondeni nu urmăresc nicio credință, ci urmăresc doar mâncarea, băutura și plăcerile trupești. Mințile lor nu sunt doar pline de tendințe malefice, ci sunt, de asemenea, profund înrobite și îngrădite de aceste lucruri ale culturii tradiționale, sub influența cărora trăiesc fără să-și dea seama, așa că pentru ei este firesc să adopte aceste puncte de vedere atunci când au de-a face cu oricine și orice. Este ceva ce se poate întâmpla în orice colț al societății moderne și e destul de normal. Așa stau lucrurile într-o lume controlată de Satana și într-o eră a răului și desfrânării.

Zicalele despre conduita morală nu numai că le insuflă oamenilor concepte și opinii greșite, dar îi încurajează și-i incită să urmeze unele gânduri extreme și să adopte unele comportamente extreme în anumite contexte și circumstanțe. De exemplu, așa cum am menționat mai devreme: „Aș încasa un glonț pentru un prieten” este genul de cerință pe care Satana o propune sub pretextul reglementării comportamentului moral al oamenilor atunci când au de-a face cu prietenii lor. Evident, zicalele despre acest aspect al conduitei morale sunt menite să-i facă pe oameni să aibă gânduri și opinii iraționale și irezonabile atunci când au de-a face cu prietenii lor și chiar să-i determine să renunțe imprudent la propria viață pentru prietenii lor. Aceasta este o cerință extremă și excesivă pe care Satana o impune ființelor umane în ceea ce privește conduita morală. Realitatea este că există și alte zicale despre conduita morală care sunt similare cu „Aș încasa un glonț pentru un prieten” și care, de asemenea, le cer oamenilor să adopte comportamente extreme. Toate acestea sunt zicale inumane și iraționale. În timp ce le insuflă oamenilor ideile și opiniile culturii tradiționale, Satana le cere să respecte aceste gânduri iraționale și zicale inumane și, de asemenea, îi obligă să adere cu rigiditate la aceste idei și practici. S-ar putea spune că asta echivalează cu manipularea și distrugerea omenirii! Ce zicale sunt? De exemplu, cele două zicale: „Dedică-te unei sarcini și străduiește-te să faci tot posibilul până în ziua morții tale” și „Primăvara, viermii de mătase vor țese până vor muri, iar lumânările vor arde până când își vor topi fitilul” spun oamenilor – într-un mod mai explicit decât: „Aș încasa un glonț pentru un prieten” – să nu prețuiască viața și că acea viață ar trebui irosită în acest fel. Atunci când oamenilor li se cere să renunțe la viața lor, ei nu ar trebui să prețuiască prea mult viața, ci trebuie, în schimb, să respecte zicalele: „Dedică-te unei sarcini și străduiește-te să faci tot posibilul până în ziua morții tale” și „Primăvara, viermii de mătase vor țese până vor muri, iar lumânările vor arde până când își vor topi fitilul.” Mai mult sau mai puțin, toți înțelegeți sensul literal al acestor două zicale despre conduita morală, dar ce anume proclamă și la ce instigă ele? Pentru cine ar trebui să „te dedici unei sarcini și să te străduiești să faci tot posibilul până în ziua morții tale”? Pentru cine ar trebui „viermii de mătase ai primăverii să țeasă până mor, iar lumânările să ardă până când își vor topi fitilul”? Oamenii ar trebui să se cerceteze și să reflecteze asupra lor: este semnificativ să facem ceea ce sugerează aceste zicale? Asemenea zicale mai întâi îți amăgesc și-ți amorțesc mintea, tulburându-ți vederea, apoi te privează de drepturile tale de om, ghidându-te în direcția greșită, oferindu-ți definiții și opinii greșite, și apoi te constrâng să renunți la tinerețea și viața ta pentru această țară, societate și națiune, sau pentru o carieră sau dragoste. În acest fel, oamenii își oferă viața, fără să vrea, Satanei, într-o stare de confuzie, amețeală și, în plus, o fac de bunăvoie și fără plângeri sau regrete. Numai în momentul în care renunță la viața lor înțeleg totul și se simt înșelați că o fac din motive inutile, însă este prea târziu și nu mai este timp pentru regrete. Astfel, ei își petrec viața fiind amăgiți, păcăliți, distruși, ruinați și călcați în picioare de Satana și, la final, cel mai prețios lucru pe care îl au, viața, le este, de asemenea, luată. Aceasta este consecința faptului că ființele umane sunt educate prin zicale despre conduita morală din cultura tradițională și demonstrează pe deplin ce soartă nefericită îi așteaptă pe cei care trăiesc sub stăpânirea Satanei și sunt înșelați și păcăliți de el. Ce cuvinte există pentru a descrie diferitele tactici pe care le folosește Satana în tratarea omenirii? Pentru început, există „amorțește”, „amăgește” și ce altceva? Spuneți-Mi câteva. (Păcălește, ruinează, calcă în picioare, devastează.) Există, de asemenea, „incită”, „ademenește”, „cere viața cuiva” și, în final, „îi manipulează pe oameni și-i devorează”. Acesta este rezultatul coruperii oamenilor de către Satana. Oamenii trăiesc sub stăpânirea Satanei și conform firilor satanice. Dacă Dumnezeu nu ar exprima adevărul și nu ar face lucrarea de judecată și de mustrare pentru a-i mântui pe oameni, oare nu ar fi toată omenirea devastată, devorată și distrusă de Satana?

Ce lucruri din cultura tradițională proclamă omenirea? Care e înțelesul zicalei: „Dedică-te unei sarcini și străduiește-te să faci tot posibilul până în ziua morții tale”? Principala cerință a acestei zicale este ca, ori de câte ori oamenii fac lucruri, să fie sinceri și sârguincioși, să dea totul și să se străduiască până mor. Cui, exact, servesc oamenii făcând asta? Desigur, societății, ținutului lor natal și națiunii. Așadar, cine deține controlul asupra acestei societăți, asupra acestui ținut natal și asupra acestei națiuni? Fără îndoială, este vorba despre Satana și regii diavoli. Prin urmare, care sunt scopurile pe care Satana și regii diavoli vor să le atingă folosind cultura tradițională pentru a-i amăgi pe oameni? Unul este să facă țara puternică și națiunea prosperă, iar altul este să-i determine pe oameni să-și onoreze străbunii și să fie amintiți de generațiile viitoare. Astfel, oamenii vor simți că nu există o onoare mai mare decât să facă toate aceste lucruri, vor fi recunoscători regilor diavoli și vor fi dispuși să renunțe la viața lor pentru națiune, societate și patrie. În realitate, tot ceea ce fac ei este să-l slujească pe Satana, pe regii diavoli și pozițiile dominante ale Satanei și ale regilor diavoli și să renunțe la viața lor prețioasă pentru ei. Dacă, în loc să le spună oamenilor să-și îndeplinească datoria de ființă creată cu toată inima, mintea și puterea lor și să trăiască asemănarea unei ființe umane, zicalele culturii tradiționale le cer să moară de dragul țării, pentru regii diavoli sau pentru o oarecare altă cauză, atunci ele îi amăgesc. În aparență, le spun oamenilor să-și aducă aportul pentru țară și națiune, folosind cuvinte care sună măreț și sunt plauzibile, dar adevărul este că îi obligă să dedice o viață întreagă de efort și chiar să-și sacrifice viața, pentru a servi pozițiile dominante ale Satanei și ale regilor diavoli. Nu înseamnă asta că-i amăgesc și-i păcălesc pe oameni și că le fac rău? Diferitele zicale înaintate de cultura tradițională nu le impun oamenilor cum ar trebui să trăiască umanitatea normală în viața reală, nici cum să-și îndeplinească responsabilitățile și îndatoririle, ci, mai degrabă, le impun ce fel de conduită morală ar trebui să afișeze în cadrul societății în general, adică sub stăpânirea Satanei. În același timp, zicala despre conduita morală: „Dedică-te unei sarcini și străduiește-te să faci tot posibilul până în ziua morții tale” este, de asemenea, un principiu propus pentru a obliga ființele umane să fie loiale societății, națiunii și mai ales ținutului lor natal. Acest tip de principiu presupune ca oamenii să se dedice slujirii națiunii, ținutului natal și societății și să se străduiască să facă tot posibilul până în ziua morții lor. Numai cei care sunt perseverenți și dau totul până în ziua morții lor sunt considerați nobili, virtuoși și demni de a fi respectați și comemorați de generațiile viitoare. Prima parte a acestei zicale: „Dedică-te unei sarcini și străduiește-te să faci tot posibilul”, înseamnă să fii perseverent și să dai totul. Există vreo problemă cu această frază? Dacă o analizăm din perspectiva instinctului uman și prin prisma a ceea ce poate realiza umanitatea, nu există probleme majore cu această frază. Le cere oamenilor să fie sârguincioși și să dea totul atunci când fac lucruri sau își asumă o cauză. Practic, nu este nimic în neregulă cu această atitudine, care este relativ în conformitate cu standardul umanității normale, iar oamenii ar trebui să aibă acest tip de atitudine atunci când fac lucruri. Acesta este un lucru relativ pozitiv. Adică, atunci când faci ceva, trebuie doar să fii perseverent, să dai totul, să-ți îndeplinești responsabilitățile și obligațiile și să fii la înălțimea conștiinței tale. Pentru orice persoană cu umanitate normală, conștiință și rațiune, nu există nimic mai normal decât asta și nu este o cerință exagerată. Dar ce este exagerat? Partea care le cere oamenilor să nu se oprească „până în ziua morții lor”. Există o problemă cu sintagma „până în ziua morții tale”, și anume, nu numai că trebuie să fii perseverent și să dai totul, dar trebuie și să-ți oferi viața și poți să te oprești doar dacă mori – altfel, nu te poți opri. Înseamnă că trebuie să-ți sacrifici viața și să dedici o viață întreagă de efort. Nu poți avea motive egoiste și nu poți renunța atât timp cât trăiești. Dacă renunți la jumătatea drumului, în loc să perseverezi până la moarte, atunci asta nu este considerată a fi o conduită morală bună. Acesta este un standard pentru evaluarea conduitei morale a oamenilor în cultura tradițională. Dacă, făcând ceva, o persoană a fost deja perseverentă și a dat totul în limitele a ceea ce putea realiza și atât timp cât a fost dispusă să facă asta, dar pur și simplu nu a continuat să o facă până la moarte și a renunțat la jumătatea drumului și a ales să se dedice unei alte cauze sau să se odihnească și să aibă grijă de ea însăși în ultimii ani, asta nu înseamnă să se „dedice unei sarcini și să se străduiască să facă tot posibilul până în ziua morții ei”, așa că această persoană nu are o conduită morală bună. Cum este acest standard? Este corect sau greșit? (Este greșit.) Evident, acest standard nu este în concordanță cu instinctele umanității normale și cu drepturile pe care oamenii normali sunt îndreptățiți să le aibă. Nu le cere doar să fie perseverenți, să dea totul și nimic mai mult, ci, mai degrabă, îi obligă să continue și să nu se oprească până la moarte – asta le cere oamenilor. Indiferent cât de perseverent ești sau cât de mult te străduiești să dai totul când faci ceva, de îndată ce renunți la jumătatea drumului pentru că nu ești dispus să continui, atunci nu ești cineva cu o conduită morală bună; pe de altă parte, dacă exerciți un nivel mediu de sârguință și nu dai totul, dar continui până la moarte, atunci ești o persoană cu o conduită morală bună. Este acesta un standard pentru evaluarea conduitei morale a oamenilor în cultura tradițională? (Da.) Acesta este, într-adevăr, un standard pentru evaluarea conduitei morale a oamenilor în cultura tradițională. Analizând-o astfel, oare cerința: „Dedică-te unei sarcini și străduiește-te să faci tot posibilul până în ziua morții tale” îndeplinește nevoile umanității normale? Este acest lucru corect și uman în ceea ce-i privește pe oameni? (Nu, este nedrept și inuman.) De ce spui asta? (Nu este o cerință care este propusă în sfera umanității normale, este ceva ce oamenii nu sunt dispuși să aleagă și, de asemenea, se împotrivește conștiinței și rațiunii.) Sensul principal al acestui standard este că le cere oamenilor să renunțe la alegerile, dorințele și idealurile personale. În cazul în care calitățile și talentele tale pot fi puse în slujba societății, a rasei umane, a națiunii, a ținutului tău natal și a conducătorilor, atunci ar trebui să te supui necondiționat și nu ar trebui să ai alte opțiuni. Ar trebui să-ți dedici viața societății, națiunii, ținutului tău natal și chiar conducătorilor, până când vei muri. Nu pot exista alternative pentru cauza căreia trebuie să i te dedici în această viață – nu poți avea alte opțiuni. Poți să trăiești numai de dragul națiunii, al rasei umane, al societății, al ținutului tău natal și chiar al conducătorilor. Poți să-i slujești doar pe ei și nu trebuie să ai aspirații personale, cu atât mai puțin motive egoiste. Nu trebuie să renunți doar la tinerețea ta și să-ți dedici energia, ci trebuie să renunți și la viața ta și numai așa poți fi o persoană cu o conduită morală bună. Cum numește omenirea o astfel de conduită morală bună? O mai mare dreptate. Care este, atunci, un alt mod de a exprima zicala: „Dedică-te unei sarcini și străduiește-te să faci tot posibilul până în ziua morții tale”? Ce spuneți de zicala: „Marii eroi galanți își fac partea pentru țara și poporul lor”, care e auzită frecvent? Aceasta afirmă că așa-zișii mari eroi galanți trebuie să-și aducă aportul pentru țara și poporul lor. Trebuie să o facă pentru familia lor, pentru părinți, soții și copii, frați și surori? Trebuie să o facă pentru a-și îndeplini responsabilitățile și îndatoririle de persoane? Nu. Mai degrabă, ei trebuie să fie loiali și să se dedice țării și națiunii. Acesta este un alt mod de a spune: „Dedică-te unei sarcini și străduiește-te să faci tot posibilul până în ziua morții tale.” Să fii perseverent și să dai totul, lucrul la care se referă cerința: „Dedică-te unei sarcini și străduiește-te să faci tot posibilul până în ziua morții tale”, este doar o zicală pe care oamenii o pot accepta și care este folosită pentru a-i determina să se „străduiască să facă tot posibilul până în ziua morții lor”, de bunăvoie. Cine reprezintă obiectul acestei dedicări de o viață? (Țara și națiunea.) Așadar, cine reprezintă țara și națiunea? (Conducătorii.) Așa este, conducătorii le reprezintă. Nicio persoană sau grup independent nu poate reprezenta țara și națiunea. Numai conducătorii pot fi numiți purtători de cuvânt ai țării și ai națiunii. Aparent, zicala: „Dedică-te unei sarcini și străduiește-te să faci tot posibilul până în ziua morții tale” nu le spune oamenilor că trebuie să-și aducă aportul pentru țară, națiune și conducători cu perseverență și să dea totul până când mor. Cu toate acestea, adevărul este că îi obligă să-și dedice viața conducătorilor și regilor diavoli până mor. Această zicală nu vizează orice non-entitate din societate sau din rândul omenirii; îi vizează pe toți acei oameni care pot aduce mari contribuții în societate, rasei umane, ținutului lor natal, națiunii și mai ales conducătorilor. În orice dinastie, în orice epocă și în orice națiune, există întotdeauna unii oameni cu daruri, abilități și talente speciale care sunt „însușiți” de societate și exploatați și venerați de conducători. Datorită talentelor și abilităților lor speciale și pentru că își pot folosi talentele și forțele cu succes în societate, în națiune, în ținutul natal și sub stăpânirea conducătorilor, în ochii acestor conducători ei sunt adesea priviți ca tipul de persoane care îi pot ajuta să conducă omenirea mai eficient, să stabilizeze mai mult societatea și să liniștească opinia publică. Acest tip de persoană este adesea exploatată de conducători, care speră că astfel de oameni nu au un „sine mai neînsemnat”, ci doar un „sine mai măreț” și că pot să-și folosească spiritul galant și să devină mari eroi galanți care au doar țara și poporul în inimile lor și că pot să-și facă în mod constant griji pentru țară și popor și chiar să se dedice unei sarcini și să se străduiască să facă tot posibilul până în ziua morții lor. Dacă pot într-adevăr să facă asta, dacă-și pot sluji cu perseverență țara și poporul cu toată puterea lor și chiar sunt dispuși să o facă până la moarte, atunci, fără îndoială, devin un ajutor capabil al unui conducător și sunt chiar recunoscuți ca mândria națiunii sau a societății, sau chiar a întregii rase umane, în timpul unei anumite epoci. Ori de câte ori există un astfel de grup de oameni în societate de-a lungul unei anumite epoci sau o mână de loialiști drepți care sunt celebrați ca mari eroi galanți și care se pot dedica sarcinii de a-și sluji societatea, omenirea, ținutul natal, națiunea și conducătorul, străduindu-se să facă tot posibilul până în ziua morții lor, atunci această eră este considerată de către omenire o eră glorioasă a istoriei.

Câți mari eroi galanți din istoria Chinei au fost capabili să se dedice sarcinii de a-și sluji țara și poporul și s-au străduit să facă tot posibilul până în ziua morții lor? Puteți să numiți câțiva dintre ei? (Qu Yuan, Zhuge Liang, Yue Fei și așa mai departe.) În istoria Chinei, există într-adevăr câteva figuri celebre care au putut să-și facă griji pentru țară și popor, să se dedice sarcinii de a-și sluji țara și națiunea și de a asigura supraviețuirea oamenilor și să se străduiască să facă tot posibilul până în ziua morții lor. În fiecare epocă a istoriei, în China și nu numai, fie în arena politică, fie în rândul populației generale, există oameni – fie ei politicieni sau cavaleri hoinari – care respectă astfel de zicale culturale tradiționale precum: „Dedică-te unei sarcini și străduiește-te să faci tot posibilul până în ziua morții tale.” Asemenea oameni sunt capabili să respecte cu scrupulozitate cerința care spune: „Dedică-te unei sarcini și străduiește-te să faci tot posibilul până în ziua morții tale” și, de asemenea, sunt în stare să respecte cu rigurozitate această idee de a-și sluji țara și poporul și de a-și face griji pentru țară și popor. Pot să respecte astfel de zicale privind conduita morală și își impun cu strictețe să facă aceste lucruri. Desigur, o fac pentru faima lor, pentru ca oamenii să-și amintească de ei în viitor. Acesta este un aspect. Celălalt aspect, trebuie spus, este că aceste comportamente apar ca urmare a faptului că astfel de oameni sunt inspirați și influențați de ideile culturii tradiționale. Așadar, din perspectiva umanității, sunt adecvate aceste cerințe pe care cultura tradițională le impune oamenilor? (Nu.) De ce nu sunt adecvate? Indiferent cât de abilă, înzestrată, talentată sau informată este o persoană, identitatea și instinctul ei sunt cele ale unei ființe umane, iar ei îi este imposibil să depășească această sferă. Ea este doar puțin mai talentată, are puțin mai multe calități decât alții și se ridică peste o persoană medie în ceea ce privește punctele ei de vedere asupra lucrurilor și are moduri mai diverse și mai flexibile de a face lucrurile, este mai eficientă și obține rezultate mai bune – asta este tot. Însă indiferent cât de eficientă este sau cât de bune sunt rezultatele ei, tot nu este decât un om de rând în ceea ce privește identitatea și statutul ei. De ce spun că este tot un om de rând? Pentru că o persoană care trăiește în trup, indiferent cât de ascuțită îi este mintea, cât de înzestrată este sau ce calibru înalt are, nu face decât să respecte întotdeauna legile supraviețuirii ființelor umane create și nimic mai mult decât atât. De exemplu, gândiți-vă la câini. Oricât de înalți, scunzi, grași sau slabi ar fi, sau de orice rasă ar fi, sau oricât de bătrâni ar fi, ori de câte ori intră în contact cu orice alt câine, de obicei disting sexul, personalitatea și atitudinea acelui câine față de ei, adulmecându-i mirosul. Această metodă de comunicare este instinctul de supraviețuire al câinilor și e, de asemenea, una dintre legile și regulile lor de supraviețuire, care sunt formulate de Dumnezeu. În mod similar, și oamenii supraviețuiesc în cadrul legilor formulate de Dumnezeu. Indiferent cât de ager sau bine informat ești, indiferent cât de înalt e calibrul tău sau cât ești de talentat, indiferent cât de capabil ești sau cât de mari sunt eforturile tale, în fiecare zi trebuie să dormi între 6 și 8 ore și să mănânci de trei ori. Îți va fi foame dacă vei rata o masă și sete dacă nu bei suficient. De asemenea, trebuie să faci sport în mod regulat pentru a rămâne sănătos. Pe măsură ce îmbătrânești, vederea ți se va încețoșa și poți să ai tot felul de afecțiuni. Aceasta este legea normală, naturală a nașterii, îmbătrânirii, bolii și morții și este rânduită de Dumnezeu. Nimeni nu poate încălca această lege și nici nu poate scăpa de ea. Pe baza acestui fapt, indiferent cât de capabil ești și indiferent de calibrul și talentul tău, ești tot o persoană de rând. Chiar dacă ai putea să-ți pui aripi și să înconjori de două ori cerul în zbor, în cele din urmă trebuie să te întorci pe pământ, să mergi pe două picioare, să te odihnești când ești obosit, să mănânci când îți este foame și să bei când îți este sete. Acesta este instinctul uman și acest instinct este ceea ce Dumnezeu a rânduit pentru tine. Nu îl poți schimba niciodată și nici nu poți scăpa de el. Indiferent cât de mari sunt abilitățile tale, nu poți încălca această lege și nu poți depăși această sferă. Prin urmare, indiferent cât de capabili sunt oamenii, identitatea și statutul lor de oameni nu se schimbă, și nici identitatea și statutul lor de ființe create. Chiar dacă poți aduce omenirii contribuții care sunt puțin mai speciale și remarcabile, ești tot o ființă umană și, de fiecare dată când vei întâmpina un pericol, tot vei fi înfricat și panicat, genunchii ți se vor înmuia și chiar vei pierde controlul asupra funcțiilor corpului tău. De ce s-ar putea să te comporți așa? Pentru că ești om. De vreme ce ești om, ai aceste comportamente pe care ar trebui să le aibă ființele umane. Acestea sunt legile naturii și nimeni nu poate scăpa de ele. Doar pentru că ai avut multe contribuții remarcabile cu siguranță nu înseamnă că devii supraom sau extraordinar sau că încetezi să mai fii o persoană normală. Toate acestea sunt imposibile. Prin urmare, chiar presupunând că poți să te dedici sarcinii de a-ți sluji țara și națiunea și să te străduiești să faci tot posibilul până în ziua morții tale, deoarece trăiești în sfera umanității normale, va trebui să suporți o presiune foarte mare în adâncul inimii tale! Îți impui să te îngrijorezi pentru țară și popor toată ziua și să faci loc întregii populații și țări în inima ta, convins fiind că dimensiunea scenei este determinată de mărimea inimii tale, dar așa stau lucrurile? (Nu.) O persoană nu va deveni niciodată diferită de oamenii obișnuiți doar gândind neconvențional, nici nu va fi diferită sau superioară celor obișnuiți, și acelei persoane nu i se va permite să încalce regulile umanității normale și pe cele ale supraviețuirii doar pentru că are daruri sau talente speciale sau pentru că a adus contribuții remarcabile rasei umane. Prin urmare, această cerință impusă omenirii de a „se dedica unei sarcini și de a se strădui să facă tot posibilul până în ziua morții ei” este foarte inumană. Chiar dacă o persoană are un talent și idei mai importante decât oamenii obișnuiți, sau poate să anticipeze ori să judece mai bine, sau e mai pricepută decât aceștia la a gestiona chestiuni sau a-i vedea și citi pe semenii săi – sau indiferent în ce mod e mai bună decât oamenii obișnuiți – ea trăiește în trup și trebuie să respecte în continuare legile și regulile de supraviețuire ale umanității normale. Întrucât ea trebuie să respecte legile și regulile de supraviețuire ale umanității normale, nu este inuman să-i ceri lucruri nerealiste, care nu sunt conforme cu umanitatea? Într-un fel, nu înseamnă că-i calci în picioare umanitatea? (Ba da.) Unii spun: „Cu aceste daruri și talente pe care mi le-a dat Cerul, sunt extraordinar, și nu o persoană obișnuită. Ar trebui să păstrez în inima mea tot ce e sub cer – poporul, națiunea, ținutul meu natal și lumea.” Permite-Mi să-ți spun că păstrarea acestor lucruri în inima ta este o povară în plus, impusă ție de clasa conducătoare și de Satana, așa că, făcând acest lucru, te afli pe calea condamnării. Dacă vrei să păstrezi în inima ta lumea, poporul, națiunea, ținutul natal și idealurile și dorințele conducătorilor, atunci vei muri devreme. Dacă păstrezi aceste lucruri în inima ta este ca și cum te-ai cocoța pe un butoi cu pulbere și ai sta pe un sac cu explozivi. Este foarte periculos să faci asta și total lipsit de sens. Când păstrezi aceste lucruri în inima ta, îți impui singur cerințe, gândind: „Trebuie să mă dedic acestei sarcini și să mă străduiesc să fac tot posibilul până în ziua morții mele. Trebuie să contribui la marea cauză a națiunii și a omenirii și trebuie să-mi ofer viața rasei umane.” A avea ambiții atât de mari și înalte nu va duce decât la un sfârșit prematur, la o moarte nefirească sau la ruină totală. Gândește-te: câte dintre acele figuri istorice celebre care au păstrat lumea în inimile lor au avut o moarte fericită? Unele s-au sinucis aruncându-se în râu, altele au fost executate de conducători, unele au fost decapitate cu ghilotina, iar altele au fost sugrumate cu o funie. Este posibil ca ființele umane să păstreze lumea în inimile lor? Sunt marile cauze ale ținutului natal, prosperitatea națiunii, destinul țării și soarta omenirii lucruri pe care cineva le poate purta pe umeri și cărora să le facă loc în inima sa? Dacă poți să faci loc în inima ta părinților și copiilor tăi, celor mai apropiați și dragi ție, propriilor responsabilități și misiunii încredințate ție de către Cer, atunci te descurci deja foarte bine și îți îndeplinești deja responsabilitățile. Nu este nevoie să-ți faci griji pentru țară și popor și nu trebuie să fii un mare erou galant. Cine sunt acei oameni care vor mereu să păstreze în inimile lor lumea, națiunea și ținutul natal? Toți sunt oameni prea ambițioși, care își supraestimează abilitățile. Este inima ta chiar atât de mare? Nu ești prea ambițios? De unde vine, exact, ambiția ta? Ce poți să faci odată ce păstrezi aceste lucruri în inima ta? Al cui destin îl poți manipula și controla? Nu poți nici măcar să-ți controlezi propriul destin și, totuși, îți dorești să păstrezi în inima ta lumea, națiunea și omenirea. Nu este aceasta ambiția Satanei? Așadar, pentru cei care se consideră oameni capabili, respectarea cu scrupulozitate a cerinței de a se „dedica unei sarcini și a se strădui să facă tot posibilul până în ziua morții lor” înseamnă să urmeze calea spre ruină, înseamnă să caute moartea! Cine vrea să-și facă griji pentru țară și popor și să se dedice sarcinii de a-și sluji poporul și ținutul natal și să se străduiască să facă tot posibilul până în ziua morții sale se îndreaptă spre propria condamnare. Sunt acești oameni adorabili? (Nu, nu sunt adorabili.) Nu numai că acești oameni nu sunt adorabili, dar sunt chiar un pic patetici, caraghioși și chiar extrem de nesăbuiți!

În calitate de persoană, trebuie să-ți îndeplinești obligațiile și responsabilitățile în cadrul familiei, să-ți joci rolul în mod corespunzător și să-ți îndeplinești responsabilitățile în orice grup social sau etnic, să respecți legile și regulamentele societății și să acționezi rațional, mai degrabă decât să spui lucruri care sună măreț. Să faci ceea ce oamenii pot și ar trebui să facă – asta este potrivit. În ceea ce privește familia, societatea, țara și poporul, nu trebuie să te dedici sarcinii de a-i sluji și să te străduiești să faci tot posibilul până în ziua morții tale. Trebuie doar să-ți faci datoria în familia lui Dumnezeu cu toată inima, mintea și puterea ta, și nimic mai mult. Cum ar trebui, așadar, să-ți faci datoria? Este suficient să respecți cuvintele lui Dumnezeu și principiile adevărului, așa cum cere El. Nu trebuie să păstrezi toată ziua în inima ta voia lui Dumnezeu, pe aleșii Săi, planul Său de gestionare, lucrarea Sa în trei etape și lucrarea Sa de mântuire a omenirii. Nu este necesar să păstrezi aceste lucruri în inima ta. De ce nu este necesar? Deoarece ești o persoană obișnuită, o non-entitate și, pentru că ești o ființă creată în mâinile lui Dumnezeu, atitudinea pe care ar trebui să o adopți și responsabilitatea pe care ar trebui să ți-o asumi este să-ți îndeplinești datoria cu onestitate, să accepți suveranitatea și rânduielile lui Dumnezeu, să te supui tuturor lucrurilor pe care le orchestrează Dumnezeu și asta este suficient. Este exagerată această cerință? (Nu, nu este.) Îți cere Dumnezeu să-ți sacrifici viața? (Nu.) Dumnezeu nu îți cere să-ți sacrifici viața, în timp ce această zicală despre conduita morală impune ca „atât timp cât ai abilități, chiar și la cel mai mic nivel, cât ai inimă și spirit cavaleresc, atunci ar trebui să faci un pas înainte și să te dedici sarcinii de a-ți sluji ținutul natal și națiunea. Renunță la viața ta, abandonează-ți familia, rudele și responsabilitățile. Poziționează-te în mijlocul acestei societăți, în rândul acestei rase umane și asumă-ți marea cauză a națiunii, marea cauză a renașterii țării și marea cauză a salvării întregii omeniri, până vei muri.” Este aceasta o cerință extremă? (Da.) Odată ce oamenii acceptă idei extreme ca acestea, se cred măreți. Mai ales în cazul unor oameni cu talente speciale și ambiții și dorințe deosebit de mari, aceștia caută să intre în istorie și să fie amintiți de generațiile viitoare și își impun să-și asume o cauză în această viață, așa că prețuiesc și venerează în mod special opiniile culturii tradiționale. La fel ca în zicalele: „Dedică-te unei sarcini și străduiește-te să faci tot posibilul până în ziua morții tale” și „Moartea poate fi mai grea decât Muntele Tai sau mai ușoară decât o pană”, care sunt propuse de cultura tradițională, astfel de oameni sunt hotărâți să fie mai grei decât Muntele Tai. Ce înseamnă zicala: „Moartea poate fi mai grea decât Muntele Tai”? Nu înseamnă să mori pentru câștiguri nesemnificative, nici de dragul de a duce viața unei persoane obișnuite, de a îndeplini datoria unei ființe create sau de a respecta legile naturii. Mai degrabă, înseamnă să mori pentru marea cauză a omenirii, pentru renașterea națiunii, prosperitatea țării, dezvoltarea societății și pentru a călăuzi cursul omenirii. Aceste gânduri nerealiste ale oamenilor i-au azvârlit în epicentrul furtunii. Este aceasta vreo modalitate prin care oamenii să trăiască fericiți? (Nu.) Nu vor trăi fericiți. Odată ce trăiesc în epicentrul furtunii, ei gândesc și acționează diferit de oamenii obișnuiți și, de asemenea, urmăresc lucruri diferite. Vor să-și pună în aplicare planurile ambițioase, să ducă la bun sfârșit demersuri majore și fapte vitejești și să realizeze lucruri mari cu o mișcare a brațului lor. Treptat, unii intră în politică, pentru că doar arena politică le poate satisface dorințele și ambițiile. Unii oameni spun: „Arena politică este prea tulbure, nu mă voi implica în politică, dar tot am această dorință de a contribui cu ceva la cauza justă a omenirii.” Așa că se alătură unei organizații apolitice. Alții zic: „Nu mă voi alătura unei organizații apolitice. Voi fi un erou singuratic, folosindu-mi competența cât mai bine în a-i jefui pe bogați ca să-i ajut pe săraci și mă voi specializa în a-i ucide pe funcționarii corupți, tiranii locali, nobilii răi, polițiștii ticăloși, pe bandiți și bătăuși și îi voi ajuta pe oamenii de rând și pe săraci.” Indiferent de calea pe care o aleg, ei fac asta sub influența culturii tradiționale și niciuna nu este calea cea dreaptă. Oricât de mult se potrivesc sintagmele oamenilor cu tendințele sociale și cu gusturile populare, ele sunt inevitabil influențate de cultura tradițională, deoarece omenirea privește întotdeauna sintagme precum „fă-ți griji pentru țară și popor”, „păstrează în inima ta tot ce este sub cer”, „mari eroi galanți” și „cauza justă a ținutului natal” drept obiective pe care să le urmărească și cărora să se consacre, dedicându-se sarcinii și străduindu-se să facă tot posibilul până în ziua morții lor. Aceasta este realitatea situației. A spus cineva vreodată: „Ceea ce îmi doresc în viață este să devin fermier, dedicându-mă sarcinii și străduindu-mă să fac tot posibilul până în ziua morții mele”? A zis cineva vreodată: „Voi păzi vite și oi pentru tot restul vieții, dedicându-mă sarcinii și străduindu-mă să fac tot posibilul până în ziua morții mele”? A folosit cineva această zicală în aceste circumstanțe? (Nu.) Oamenii folosesc zicala: „Dedică-te unei sarcini și străduiește-te să faci tot posibilul până în ziua morții tale” cu un fel de ambiție și dorință nerealistă, apelând la această cuvântare sforăitoare care sună plăcut pentru a ascunde dorințele și ambițiile din sinea lor. Desigur, zicala: „Dedică-te unei sarcini și străduiește-te să faci tot posibilul până în ziua morții tale” a dat naștere și la unele gânduri și practici atât de nerealiste și pervertite, cum ar fi să-ți faci griji pentru țară și popor și să ai în inimă tot ce este sub cer, ceea ce a făcut rău unui număr semnificativ de idealiști și vizionari.

Acum că am disecat zicala: „Dedică-te unei sarcini și străduiește-te să faci tot posibilul până în ziua morții tale” și am avut părtășie pe larg despre ea, înțelegeți tot ce s-a spus? (Da.) Pe scurt, acum putem fi siguri că această zicală nu este pozitivă și nu are nicio semnificație pozitivă sau practică. Așadar, ce fel de efect are asupra oamenilor? Este o zicală mortală? Cere viețile oamenilor? Este potrivit să o numim „zicală mortală”? (Da.) Adevărul este că îți răpește viața. Folosește cuvinte care sună frumos pentru a te face să simți cât de grozav și glorios este să-ți poți petrece viața dedicându-te unei sarcini și străduindu-te să faci tot posibilul până în ziua morții tale, și ce persoană cu inimă mare te face asta. A avea o inimă atât de mare înseamnă că nu mai ai loc pentru gânduri despre lemne de foc, orez, ulei, sare, sos de soia, oțet, ceai și alte astfel de capcane ale vieții casnice, cu atât mai puțin să ai grijă de soția și copiii tăi sau să tânjești după un pat cald. Cum poate fi în regulă ca o persoană cu inimă mare să lipsească de câteva lucruri speciale? Este prea banal pentru tine să ai loc în inima ta doar pentru lucruri ca lemnele de foc, orezul, uleiul, sarea, sosul de soia, oțetul și ceaiul? Trebuie să faci loc acolo lucrurilor cărora omul obișnuit nu le poate face loc, precum națiunea, marile întreprinderi din ținutul tău natal, destinul omenirii și așa mai departe – așa este „când Cerul este pe cale să confere o mare responsabilitate unei persoane.” Odată ce oamenii vor avea acest tip de idee, ei vor aspira și mai mult să se dedice sarcinii și să se străduiască să facă tot posibilul până în ziua morții lor, folosind această zicală despre conduita morală pentru a se încuraja în mod constant și gândind: „Trebuie să mă dedic sarcinii de a-mi sluji destinul ținutului meu natal și al omenirii și să mă străduiesc să fac tot posibilul până în ziua morții mele – acesta este efortul și aceasta e aspirația mea de-o viață.” Se dovedește însă că ei nu sunt capabili să sprijine marea cauză a țării și a ținutului lor natal și devin atât de obosiți încât vomită sânge – faptul că se dedică sarcinii și se străduiesc să facă tot posibilul le provoacă, în cele din urmă, moartea. Asemenea oameni nu știu cum ar trebui să trăiască omenirea, ce este umanitatea, ce sunt sentimentele umane, ce este iubirea sau ce este ura și chiar plâng atât de tare făcându-și griji pentru țară și popor, încât rămân fără lacrimi și, până la ultima lor suflare, tot nu pot renunța la mărețul demers al țării și al ținutului lor natal. Este zicala: „Dedică-te unei sarcini și străduiește-te să faci tot posibilul până în ziua morții tale” una mortală, care cere viețile oamenilor? Nu au oamenii ca aceștia o moarte jalnică? (Ba da.) Chiar și în pragul morții, astfel de oameni refuză să-și abandoneze gândurile și idealurile deșarte și, în cele din urmă, mor cu nemulțumiri și ură în sinea lor. De ce spun că mor cu nemulțumiri și ură în sinea lor? Pentru că nu pot renunța la națiune, la ținutul lor natal, la soarta omenirii și la misiunea încredințată lor de către conducători. Ei se gândesc: „Vai, viața mea este prea scurtă! Dacă aș mai putea trăi câteva mii de ani, aș vedea încotro se îndreaptă viitorul omenirii.” Ei își petrec toată viața păstrând în inimă tot ce este sub cer și, la final, tot nu pot renunța la asta. Nici măcar în momentul morții nu știu care este identitatea lor sau ce ar trebui sau nu să facă. Adevărul este că ei sunt oameni obișnuiți și s-ar cuveni să conducă viețile oamenilor obișnuiți, dar au acceptat înșelăciunea Satanei și otrava culturii tradiționale și se consideră salvatorii lumii. Nu este jalnic? (Ba da.) Este extrem de jalnic! Spuneți-Mi, dacă Qu Yuan nu ar fi fost influențat de această idee tradițională a dreptății mai mari a națiunii, s-ar fi sinucis aruncându-se într-un râu? Ar fi acționat într-un mod atât de extrem, punându-și capăt vieții? (Nu.) Cu siguranță nu ar fi făcut-o. A fost o victimă a culturii tradiționale, care și-a pus capăt vieții în pripă, înainte de a o trăi până la capăt. Dacă nu ar fi fost influențat de aceste lucruri și nu și-ar fi făcut griji pentru țară și popor și, în schimb, s-ar fi concentrat să-și trăiască viața, ar fi putut să ajungă la bătrânețe și să moară din cauze naturale? Ar fi putut să aibă o moarte normală? Dacă nu ar fi aspirat să se dedice unei sarcini și să se străduiască să facă tot posibilul până în ziua morții lui, ar fi putut fi mai fericit, mai liber și mai împăcat în viață? (Da.) De aceea, zicala: „Dedică-te unei sarcini și străduiește-te să faci tot posibilul până în ziua morții tale” este una mortală, care cere viețile oamenilor. Odată ce o persoană este infectată cu acest tip de gândire, ea începe să-și petreacă toată ziua agonizând din cauza țării și a poporului și ajunge să-și facă griji până la moarte, însă fără a putea să schimbe situația actuală. Oare această idee și această opinie potrivit căreia un om se dedică unei sarcini și se străduiește să facă tot posibilul până în ziua morții lui nu îi fură viața? Astfel de idei și opinii sunt într-adevăr mortale și cer viețile oamenilor. De ce spun asta? Cine poate face loc în inima sa sorții unei țări sau națiuni? Cine poate suporta o asemenea povară? Nu înseamnă acest lucru să supraestimezi abilitățile cuiva? De ce tind oamenii să-și supraestimeze abilitățile? Oare de ce unii își asumă totul? Oare sunt dispuși să facă asta din proprie inițiativă? Adevărul este că sunt victime, dar ale cui? (Ale ideilor și opiniilor pe care Satana le insuflă oamenilor.) Așa este, sunt victimele Satanei. Satana le insuflă oamenilor aceste idei, spunându-le: „Trebuie să păstrați în inimile voastre tot ce este sub cer, să păstrați populația în inimile voastre, să vă faceți griji pentru țară și popor, să fiți cavaleri rătăcitori, persoane drepte care-i jefuiesc pe cei bogați ca să-i ajute pe săraci și să contribuiți la destinul omenirii, dedicându-vă sarcinii și străduindu-vă să faceți tot posibilul până în ziua morții voastre, mai degrabă decât să duceți o viață neremarcabilă. De ce să vă îndepliniți responsabilitățile familiale și sociale? Acele lucruri nu merită menționate, oamenii care le fac sunt la fel ca furnicile. Nu ești o furnică și nici nu ar trebui să fii o vrabie. Mai degrabă, ar trebui să fii un vultur; trebuie să-ți întinzi aripile, să te înalți și să ai aspirații mari.” O astfel de incitare și instigare îi derutează pe oameni să se gândească: „Exact așa este! Nu pot fi o vrabie, trebuie să fiu un vultur care se înalță mult.” Cu toate acestea, ei nu pot zbura în înaltul cerului, oricât s-ar strădui și, în cele din urmă, cad morți de epuizare, ruinându-se singuri. Adevărul e că tu ești un nimic. Nu ești o vrabie și nici un vultur. Așadar, ce ești? (O ființă creată.) Ai dreptate, ești o persoană obișnuită, o ființă creată obișnuită. Este în regulă să sari peste una dintre cele trei mese zilnice, dar nu este în regulă să rămâi nemâncat zile în șir. Vei îmbătrâni, te vei îmbolnăvi, vei muri – ești doar o persoană obișnuită. Oamenii cu un pic de talent și abilități pot deveni copleșitor de aroganți și, după ce sunt încurajați, ademeniți, instigați și amăgiți în acest fel de Satana, sunt derutați să creadă într-adevăr că ei sunt salvatorii lumii. Vin și se pun în locul Mântuitorului și se dedică sarcinii de a-și sluji țara și națiunea și se străduiesc să facă tot posibilul până în ziua morții lor și nu se gândesc deloc la misiunea, responsabilitățile, obligațiile sau viața omenirii, care este cel mai prețios lucru pe care Dumnezeu îl dăruiește oamenilor. Prin urmare, ei simt că viața nu este importantă sau prețioasă, că această cauză a ținutului lor natal este cel mai prețios lucru, că trebuie să păstreze în inimă tot ce este sub cer și să-și facă griji pentru țară și popor, că, procedând așa, vor avea cele mai prețioase caractere și cele mai nobile moravuri și că toți oamenii ar trebui să trăiască astfel. Satana le insuflă aceste gânduri oamenilor, amăgindu-i și încurajându-i să se lepede de identitatea de ființe create și de oameni obișnuiți și să facă unele lucruri care nu corespund realității. Care este rezultatul acestui lucru? Ei se conduc pe drumul spre propria condamnare și, fără să vrea, ajung la extreme. Ce înseamnă „ajung la extreme”? Înseamnă că se abat din ce în ce mai mult de la cerințele lui Dumnezeu pentru ființele umane și de la instinctele pe care El le-a prestabilit pentru omenire. În cele din urmă, asemenea oameni ajung într-o fundătură, care este calea către propria moarte.

În ceea ce privește modul în care ar trebui să trăiască oamenii, care sunt cerințele lui Dumnezeu de la omenire? Adevărul este că sunt foarte simple. Ei trebuie să-și asume locul cuvenit unei ființe create și să îndeplinească datoria pe care ar trebui să o îndeplinească o persoană. Dumnezeu nu ți-a cerut să fii supraom sau o persoană eminentă și nici nu ți-a dat aripi ca să zbori pe cer. El ți-a dat doar două mâini și două picioare care îți permit să mergi pe pământ, pas cu pas, și să alergi atunci când este necesar. Organele interne pe care Dumnezeu le-a creat pentru tine digeră și absorb alimentele și asigură nutriția pentru întregul tău corp, așa că trebuie să respecți o rutină în care ai trei mese pe zi. Dumnezeu ți-a dat liberul-arbitru, intelectul umanității normale și conștiința și rațiunea pe care o ființă umană ar trebui să le aibă. Dacă folosești aceste lucruri bine și corect, dacă respecți legile pentru supraviețuirea corpului fizic, ai grijă în mod corespunzător de sănătatea ta, faci cu statornicie ceea ce îți cere Dumnezeu și realizezi ceea ce-ți cere El să realizezi, atunci este suficient și este, de asemenea, foarte simplu. Ți-a cerut Dumnezeu să te dedici sarcinii și să te străduiești să faci tot posibilul până în ziua morții tale? Ți-a cerut El să te chinui? (Nu.) Dumnezeu nu cere astfel de lucruri. Oamenii nu ar trebui să se chinuie, ci ar trebui să aibă un oarecare bun-simț și să răspundă în mod corespunzător diverselor nevoi ale corpului. Bea apă când ți-e sete, suplimentează-ți dieta când ești flămând, odihnește-te când ești obosit, fă sport după ce ai stat jos mult timp, mergi la medic atunci când ești bolnav, rămâi la trei mese pe zi și păstrează viața umanității normale. Desigur, ar trebui să-ți păstrezi și îndatoririle obișnuite. Dacă îndatoririle tale implică unele cunoștințe de specialitate pe care nu le înțelegi, ar trebui să mergi să studiezi și să le practici. Aceasta este viața normală. Diversele principii de practică pe care Dumnezeu le propune oamenilor sunt, toate, lucruri pe care intelectul umanității normale le poate pricepe, lucruri pe care oamenii le pot înțelege și accepta și care nu depășesc deloc sfera umanității normale. Toate sunt realizabile pentru oameni și nu depășesc în niciun fel limitele a ceea ce este potrivit. Dumnezeu nu le cere oamenilor să fie supraoameni sau eminenți, în timp ce zicalele despre conduita morală îi obligă să aspire să fie supraoameni sau eminenți. Nu numai că trebuie să-și asume marea cauză a țării și națiunii lor, dar li se cere, de asemenea, să se dedice sarcinii și să se străduiască să facă tot posibilul până în ziua morții lor. Acest lucru îi obligă să renunțe la viața lor, ceea ce este complet contrar cerințelor lui Dumnezeu. Care este atitudinea Lui față de viața oamenilor? Dumnezeu îi ține pe oameni în siguranță în orice situație și îi ferește să nu cadă în ispită și alte necazuri periculoase și le protejează viețile. Care este scopul lui Dumnezeu făcând asta? Este acela de a-i face pe oameni să ducă o viață bună. În ce scop îi face pe oameni să ducă o viață bună? El nu te obligă să fii supraom, nici să ții în inima ta tot ce este sub cer, nici să-ți faci griji pentru țară și popor și cu atât mai puțin să-I iei locul în a conduce și orchestra toate lucrurile și a stăpâni omenirea. Mai degrabă, El îți cere să-ți asumi locul cuvenit unei ființe create, să îndeplinești îndatoririle unei ființe create, să îndeplinești îndatoririle pe care oamenii ar trebui să le îndeplinească și să faci ceea ce ar trebui să facă oamenii. Sunt multe lucruri pe care ar trebui să le faci, însă printre ele nu se numără și faptul de a conduce destinul omenirii, de a ține în inima ta tot ce este sub cer sau de a păstra în inima ta omenirea, ținutul tău natal, biserica, voia lui Dumnezeu sau mărețul Său demers de a mântui omenirea. Aceste lucruri nu sunt incluse. Așadar, ce includ lucrurile pe care ar trebui să le faci? Acestea includ însărcinarea pe care ți-o încredințează Dumnezeu, îndatoririle pe care ți le dă El și fiecare cerință pe care casa lui Dumnezeu o are de la tine, în fiecare perioadă. Nu este simplu? Nu este ușor de făcut? Este foarte simplu și ușor de făcut, dar oamenii Îl înțeleg întotdeauna greșit pe Dumnezeu și cred că El nu îi ia în serios. Sunt cei care cred: „Oamenii care ajung să creadă în Dumnezeu nu ar trebui să se vadă ca fiind atât de importanți, nu ar trebui să fie preocupați de corpul lor fizic și ar trebui să sufere mai mult și să nu se culce prea devreme noaptea, pentru că Dumnezeu poate fi nefericit dacă ei se culcă prea devreme. Ar trebui să se trezească devreme și să se culce târziu și să trudească noaptea, îndeplinindu-și datoria. Chiar dacă nu obțin rezultate, trebuie să rămână treji până la două sau trei dimineața.” Drept urmare, astfel de oameni se obosesc până când sunt atât de epuizați, încât chiar și mersul pe jos necesită un efort suprem și, totuși, spun că îndeplinirea îndatoririlor este ceea ce îi epuizează. Nu este lucrul acesta cauzat de nesăbuința și ignoranța lor? Sunt alții care cred: „Dumnezeu nu este fericit când purtăm haine care sunt un pic speciale și drăguțe și nici nu este fericit că mâncăm carne și mâncare bună în fiecare zi. În casa lui Dumnezeu, putem doar să ne dedicăm sarcinii noastre și să ne străduim să facem tot posibilul până în ziua morții noastre” și simt că, în calitate de credincioși în Dumnezeu, trebuie să-și îndeplinească datoria până la moarte, altfel Dumnezeu nu îi va cruța. Este chiar așa? (Nu.) Dumnezeu le cere oamenilor să-și îndeplinească datoria cu responsabilitate și loialitate, dar nu îi obligă să fie duri cu trupurile lor și cu atât mai puțin nu le cere să fie neglijenți și superficiali sau să-și piardă timpul. Văd că unii conducători și lucrători rânduiesc ca oamenii să-și îndeplinească îndatoririle în acest fel, fără să ceară eficiență, ci doar irosind timpul și energia oamenilor. Adevărul este că le irosesc viețile. Până la urmă, pe termen lung, unii oameni se pomenesc cu probleme de sănătate, probleme cu spatele, iar genunchii îi dor și se simt amețiți ori de câte ori se uită la ecranul unui computer. Cum se poate așa ceva? Cine a cauzat asta? (Ei înșiși.) Casa lui Dumnezeu cere ca toată lumea să se odihnească de la ora 22:00, dar unii oameni nu se culcă până la 23:00 sau 00:00, ceea ce afectează odihna altora. Unii chiar le reproșează celor care se odihnesc normal că râvnesc la confortul vieții. Este greșit. Cum poți face o treabă bună, dacă nu te-ai odihnit bine? Ce spune Dumnezeu despre asta? Cum reglementează casa lui Dumnezeu acest lucru? Totul ar trebui făcut conform cuvintelor lui Dumnezeu și prevederilor casei lui Dumnezeu, și numai asta este corect. Unii oameni au înțelegeri absurde, ajungând mereu la extreme și chiar controlându-i pe alții. Acest lucru nu este în conformitate cu principiile adevărului. Unii oameni sunt doar niște nesăbuiți absurzi, fără niciun discernământ, și cred că pentru a-și îndeplini îndatoririle trebuie să stea treji până târziu, chiar și atunci când nu sunt ocupați cu lucrarea, nepermițându-și să doarmă când sunt obosiți, nepermițându-și să spună nimănui dacă sunt bolnavi și, mai grav, nepermițându-și să se ducă la medic, lucru pe care-l consideră a fi o pierdere de timp care întârzie îndeplinirea datoriei lor. Este corect acest punct de vedere? De ce mai vin credincioșii cu opinii atât de absurde, după ce au auzit atât de multe predici? Cum sunt reglementate rânduielile de lucru ale casei lui Dumnezeu? Trebuie să te odihnești exact de la ora 22:00 și să te trezești la ora 6:00 și trebuie să te asiguri că dormi 8 ore. În plus, se subliniază chiar în mod repetat că ar trebui să ai grijă de sănătatea ta făcând exerciții fizice după muncă și să menții o dietă și o rutină sănătoasă, pentru a evita problemele de sănătate în timpul îndeplinirii datoriei tale. Unii oameni însă pur și simplu nu înțeleg, nu pot să adere la principii sau să respecte regulile și stau treji până târziu în mod inutil și mănâncă exact ce nu trebuie. Odată ce se îmbolnăvesc, nu pot să-și îndeplinească datoria și, în acel moment, este inutil să regrete. Am auzit recent că unii oameni s-au îmbolnăvit. Nu este acest lucru cauzat de faptul că ei își îndeplinesc datoria fără să respecte principiile și acționând nechibzuit? Este adevărat că îți faci datoria cu seriozitate, dar nu poți încălca legile naturale ale corpului tău. Dacă le încalci, te vei îmbolnăvi. Trebuie neapărat să ai o înțelegere generală a modului în care să te îngrijești de sănătatea ta. Ar trebui să faci exerciții fizice atunci când este cazul și să mănânci la ore fixe. Nu poți să chefuiești sau să bei prea mult și nu poți să fii pretențios la mâncare sau să ai o dietă nesănătoasă. În plus, trebuie să-ți ajustezi starea de spirit, să acorzi atenție traiului înaintea lui Dumnezeu, să practici adevărul și să acționezi conform principiilor. În acest fel, vei avea pace și bucurie în inima ta și nu te vei simți pustiit sau deprimat. În special, dacă oamenii se leapădă de firile corupte și trăiesc umanitatea normală, atunci starea lor de spirit va fi complet normală și corpul lor va fi sănătos. Nu v-am spus niciodată să vă culcați târziu și să vă treziți devreme sau să lucrați mai mult de 10 ore pe zi. Totul e din cauză că oamenii nu se comportă conform regulilor și nu respectă rânduielile casei lui Dumnezeu. În cele din urmă, ei sunt atât de ignoranți încât își iau sănătatea de bună. Am văzut că, în unele locuri, oamenii își îndeplineau întotdeauna îndatoririle în interior, nu ieșeau la soare și nici nu erau activi, așa că am rânduit ca alții să le găsească niște echipamente de fitness și le-am spus să facă mișcare o dată sau de două ori pe săptămână, fapt care corespunde unei rutine sănătoase. Oamenii care nu fac exerciții fizice adecvate se vor îmbolnăvi în mod firesc, iar acest lucru le afectează și viața normală. Odată ce fac astfel de rânduieli, trebuie să verific cine se antrenează și cât de des? (Nu.) Nu este nevoie, Mi-am îndeplinit responsabilitatea, Mi-am exprimat punctul de vedere și ți-am spus cu toată sinceritatea ce ar trebui să faci, fără minciuni, iar tu trebuie doar să procedezi conform instrucțiunilor. Oamenii însă nu acceptă asta, se cred tineri și sănătoși, așa că nu iau în serios cuvintele Mele. Dacă nu vă prețuiți sănătatea, nu este necesar ca Eu să-Mi fac griji pentru ea – doar să nu dați vina pe alții când vă îmbolnăviți. Oamenii nu acordă atenție exercițiilor fizice. Un aspect este că au idei și opinii greșite. Celălalt este că au și o problemă fatală, care este lenea. Dacă oamenii au o boală fizică minoră, tot ce trebuie să facă este să fie atenți și să aibă grijă de sănătatea lor și să fie mai activi, dar unii preferă să meargă să facă o injecție sau să ia medicamente odată ce se îmbolnăvesc, decât să facă exerciții fizice și să aibă grijă de sănătatea lor. Acest lucru este cauzat de lene. Oamenii sunt leneși și nu vor să facă mișcare, așa că nu are rost să le spui nimic. În cele din urmă, nu pot da vina pe alții când se îmbolnăvesc; în sinea lor, știu care este adevăratul motiv. Toată lumea ar trebui să facă un număr normal de exerciții în fiecare zi. Eu zilnic trebuie să merg cel puțin o oră sau două și să efectuez câteva exerciții necesare. Acest lucru Mă ajută nu numai să-Mi întăresc constituția, ci și să previn îmbolnăvirea și Mă face să Mă simt mai bine fizic. Exercițiul nu înseamnă doar prevenirea bolilor, ci este și o nevoie fizică normală. În această chestiune, cerința lui Dumnezeu pentru ființele umane este ca ele să aibă un minimum de pricepere. Nu fi ignorant și nu fi dur cu trupul tău, ci respectă-i legile naturale. Nu abuza de trupul tău, dar nici nu fi prea preocupat de el. Este acest principiu ușor de înțeles? (Da.) De fapt, este foarte ușor de înțeles, important e dacă oamenii îl pun în practică. Care este o altă slăbiciune fatală a oamenilor? Este aceea că ei dau mereu frâu liber imaginației lor, gândindu-se: „Dacă eu cred în Dumnezeu, nu mă voi îmbolnăvi, nu voi îmbătrâni și, desigur, e clar că nu voi muri.” Aceasta este o absurditate totală. Dumnezeu nu face aceste lucruri supranaturale. El îi mântuiește pe oameni, le face promisiuni și le cere să urmărească și să înțeleagă adevărul, să se lepede de firile lor corupte, să obțină mântuirea Lui și să intre în frumoasa destinație a omenirii. Însă Dumnezeu nu le-a promis niciodată oamenilor că nu se vor îmbolnăvi sau nu vor îmbătrâni, și nici nu le-a promis că nu vor muri. Și, desigur, Dumnezeu nu le-a impus cerința ca ei să se „dedice sarcinii și să se străduiască să facă tot posibilul până în ziua morții lor”. Când vine vorba de îndeplinirea datoriei, lucrarea bisericii și ce greutăți trebuie îndurate, lucrurile de care să se lepede, ce să sacrifice și la ce să renunțe, oamenii ar trebui să acționeze conform principiilor. Când se confruntă cu propria viață fizică și cu nevoile fiziologice, oamenii ar trebui să aibă un oarecare bun-simț și să nu încalce nevoile normale ale corpului lor, cu atât mai puțin legile și regulile pe care Dumnezeu le-a stabilit pentru ei. Desigur, acesta este și minimul de bun-simț pe care oamenii ar trebui să-l aibă. Dacă ei nici măcar nu știu să se ocupe de nevoile și legile corpului lor fizic și nu au niciun fel de bun-simț, ci se bazează doar pe închipuiri și noțiuni și au chiar anumite idei extreme și adoptă unele metode extreme pentru a-și trata corpul fizic, atunci asemenea oameni au o înțelegere absurdă. Ce fel de adevăr pot să înțeleagă oamenii cu acest tip de calibru? Există un semn de întrebare aici. Cum le cere Dumnezeu oamenilor să-și trateze corpul fizic? Când Dumnezeu a creat oamenii, El a stabilit reguli pentru ei, așa că îți cere să-ți tratezi corpul fizic potrivit acestor reguli. Acestea reprezintă cerința și standardul pregătite de Dumnezeu pentru oameni. Nu vă bazați pe noțiuni și pe închipuiri. Înțelegeți?

Sub inculcarea și influența acestei zicale despre conduita morală: „Dedică-te unei sarcini și străduiește-te să faci tot posibilul până în ziua morții tale”, oamenii nu știu cum să-și trateze corpul fizic sau cum să ducă o viață normală. Acesta este un aspect. Celălalt aspect este că nu știu cum să-și trateze moartea și nici cum să trăiască într-un mod care să aibă sens. Așadar, haideți să analizăm atitudinea lui Dumnezeu față de tratarea morții oamenilor. Indiferent de aspectul datoriei îndeplinite, scopul lui Dumnezeu este ca, în procesul îndeplinirii datoriei lor, oamenii să înțeleagă adevărul, să-l pună în practică, să-și lase deoparte firile corupte, să trăiască asemănarea unei persoane normale și să atingă standardul pentru dobândirea mântuirii, mai degrabă decât să se arunce spre moarte, cu capul înainte. Unii oameni se îmbolnăvesc grav sau de cancer și se gândesc: „Dumnezeu îmi cere să mor și să renunț la viața mea, așa că mă voi supune!” De fapt, Dumnezeu nu a spus asta și nici nu I-a trecut prin cap o asemenea idee. Aceasta nu este altceva decât înțelegerea greșită a oamenilor. Așadar, ce vrea să spună Dumnezeu? Toți trăiesc un anumit număr de ani, dar durata vieții lor este diferită. Toți mor când Dumnezeu hotărăște asta, la momentul și locul potrivit. Toate acestea sunt rânduite de Dumnezeu. El face să se întâmple asta în funcție de timpul pe care l-a rânduit pentru durata de viață a acelei persoane și de locul și modalitatea morții ei, mai degrabă decât să lase pe cineva să moară din cauza unei chestiuni arbitrare. Dumnezeu consideră viața unei persoane ca fiind foarte importantă și, de asemenea, consideră că moartea unei persoane și sfârșitul vieții ei fizice sunt foarte importante. Toate acestea sunt rânduite de Dumnezeu. Analizând chestiunea din acest punct de vedere, fie că Dumnezeu le cere oamenilor să-și îndeplinească îndatoririle sau să-L urmeze, El nu le cere să se arunce spre moarte, cu capul înainte. Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că Dumnezeu nu cere ca tu să fii pregătit să renunți la viața ta în orice moment, de dragul îndeplinirii datoriei tale sau să te sacrifici pentru Dumnezeu sau de dragul însărcinării date de El. Nu trebuie să faci astfel de pregătiri, nu trebuie să ai o astfel de mentalitate și cu siguranță nu trebuie să planifici sau să gândești așa, pentru că Dumnezeu nu are nevoie de viața ta. De ce spun asta? Este de la sine înțeles că viața ta Îi aparține lui Dumnezeu, El a fost cel care a dăruit-o, așa că de ce Și-ar dori-o înapoi? Este viața ta valoroasă? Din perspectiva lui Dumnezeu, nu se pune problema dacă este sau nu valoroasă, ci doar ce rol joci în planul de gestionare al lui Dumnezeu. În ceea ce privește viața ta, dacă Dumnezeu ar vrea să ți-o ia, ar putea să o facă oricând, în orice loc și în orice moment. Prin urmare, viața oricărei persoane este importantă pentru ea însăși și este importantă pentru îndatoririle, obligațiile și responsabilitățile ei, precum și pentru însărcinarea dată de Dumnezeu. Desigur, este importantă și pentru rolul ei în planul general de gestionare al lui Dumnezeu. Deși este importantă, Dumnezeu nu are nevoie să-ți ia viața. De ce? Când viața îți este luată, devii o persoană moartă și nu mai ai niciun folos. Doar atunci când ești în viață, trăind în mijlocul rasei umane pe care Dumnezeu o conduce, poți să joci rolul pe care trebuie să îl joci în această viață și să îndeplinești responsabilitățile și obligațiile pe care ești menit să le îndeplinești și îndatoririle pe care Dumnezeu îți cere să le îndeplinești în această viață. Doar atunci când exiști în această formă, viața ta poate avea valoare și își poate fi valorificată. Așadar, nu rosti nonșalant expresii precum „a muri pentru Dumnezeu” sau „a renunța la viața ta pentru lucrarea lui Dumnezeu”, nu le repeta și nu le păstra în minte sau în adâncul inimii tale; nu este necesar. Când o persoană își dorește în mod constant să moară pentru Dumnezeu și să se sacrifice și să renunțe la viață pentru datoria ei, acesta este lucrul cel mai disprețuitor, nevrednic și infam. De ce? Dacă viața ta s-a terminat și nu mai trăiești în această formă trupească, cum îți poți îndeplini datoria de ființă creată? Dacă toți sunt morți, cine va rămâne să fie mântuit de Dumnezeu prin lucrarea Sa? Dacă nu există ființe umane care au nevoie să fie mântuite, cum va fi dus la îndeplinire planul de gestionare al lui Dumnezeu? Ar mai exista lucrarea lui Dumnezeu de mântuire a omenirii? Ar mai putea continua? Analizând totul din aceste privințe, nu este un lucru important ca oamenii să aibă grijă de corpul lor și să ducă o viață sănătoasă? Nu merită să facă asta? Cu siguranță merită, iar oamenii ar trebui s-o facă. Cât despre acei oameni proști care spun cu dezinvoltură: „Dacă s-ar întâmpla ce este mai rău, aș muri pentru Dumnezeu” și care pot să-și trateze moartea cu nepăsare, să renunțe la viață și să-și abuzeze trupurile, ce fel de oameni sunt aceștia? Sunt neascultători? (Da.) Aceștia sunt cei mai neascultători și ar trebui desconsiderați și disprețuiți. Când cineva este capabil să spună dezinvolt că ar muri pentru Dumnezeu, s-ar putea spune că se gândește nonșalant să-și pună capăt vieții, să renunțe la datoria lui, să renunțe la însărcinarea pe care Dumnezeu i-a încredințat-o și să împiedice cuvintele lui Dumnezeu să se împlinească în el. Nu este acesta un mod nesăbuit de a face lucrurile? S-ar putea să renunți dezinvolt și de bunăvoie la viața ta și să spui că vrei să o oferi lui Dumnezeu, dar are El nevoie ca tu să I-o oferi? Însăși viața ta Îi aparține lui Dumnezeu și Dumnezeu o poate lua oricând, așadar, ce rost are să I-o oferi? Dacă nu o oferi, dar Dumnezeu are nevoie de ea, ți-o va cere frumos? Va trebui să discute cu tine despre asta? Nu, nu va trebui. Dar pentru ce Și-ar dori Dumnezeu viața ta? Odată ce Dumnezeu îți ia viața înapoi, nu vei mai putea să-ți îndeplinești datoria și o persoană va lipsi din planul de gestionare al lui Dumnezeu. Ar fi El bucuros și mulțumit de asta? Cine ar fi cu adevărat bucuros și mulțumit? (Satana.) Dacă renunți la viața ta, ce poți câștiga făcând asta? Și ce poate câștiga Dumnezeu luându-ți viața? Dacă pierzi șansa de a fi mântuit, este un câștig sau o pierdere pentru Dumnezeu? (O pierdere.) Pentru Dumnezeu nu este un câștig, ci o pierdere. Dumnezeu îți permite, în calitatea ta de ființă creată, să ai viața și să îți asumi locul unei ființe create pentru a îndeplini datoria unei ființe create și, prin aceasta, să poți să pătrunzi în realitatea adevărului, să asculți de Dumnezeu, să-I înțelegi voia și să-L cunoști, să-I faci voia, să cooperezi cu El la înfăptuirea lucrării Sale de mântuire a omenirii și să-L urmezi până la capăt. Aceasta este dreptate și aceasta reprezintă valoarea și sensul existenței vieții tale. Dacă viața ta există pentru asta și tu trăiești în mod sănătos pentru asta, atunci acesta este cel mai semnificativ lucru și, în ceea ce Îl privește pe Dumnezeu, acestea sunt adevărata dăruire și adevărata cooperare – pentru El, acesta este cel mai mulțumitor lucru. Dumnezeu Își dorește să vadă o creatură care trăiește în trup și care se leapădă de firea ei coruptă prin mustrarea și judecata Lui, care respinge multitudinea de idei false insuflate în ea de Satana și este capabilă să accepte adevărurile și cerințele de la Dumnezeu, să se supună pe deplin autorității Creatorului, să îndeplinească datoria pe care ar trebui să o îndeplinească o ființă creată și să poată deveni o adevărată ființă creată. Asta este ceea ce Dumnezeu vrea să vadă și asta reprezintă valoarea și sensul existenței vieții umane. Prin urmare, pentru orice ființă creată, moartea nu este destinația finală. Nu moartea reprezintă valoarea și sensul existenței vieții umane, ci faptul de a trăi pentru Dumnezeu, de a exista pentru Dumnezeu și propria datorie, de a exista pentru a îndeplini îndatoririle și responsabilitățile unei ființe create, de a asculta de voia lui Dumnezeu și de a-l umili pe Satana. Aceasta este valoarea existenței unei ființe create și, de asemenea, acesta e sensul vieții sale.

În ceea ce privește cerințele lui Dumnezeu de la oameni, modul în care Dumnezeu tratează viața și moartea lor este complet diferit de cel descris în zicala: „Dedică-te unei sarcini și străduiește-te să faci tot posibilul până în ziua morții tale”, din cultura tradițională. Satana vrea constant ca oamenii să moară. Nu se simte confortabil să vadă oameni în viață și descoperă mereu cum să le-o revendice. Odată ce oamenii acceptă ideile false ale culturii tradiționale de la Satana, tot ce vor este să-și sacrifice viața pentru țara și națiunea lor, sau pentru cariera lor, pentru dragoste sau familia lor. Ei își disprețuiesc în mod constant viața, sunt gata să moară și să-și dea viața oriunde și în orice moment și nu consideră viața pe care le-a dat-o Dumnezeu drept cel mai prețios lucru și ceva ce ar trebui prețuit. Incapabili să-și îndeplinească îndatoririle și obligațiile în timpul vieții, deși încă au viața pe care le-a dat-o Dumnezeu, ei acceptă în schimb sofismele și absurditățile Satanei, intenționând mereu să se dedice sarcinii personale, străduindu-se să facă tot posibilul până în ziua morții lor și pregătindu-se să moară pentru Dumnezeu în orice moment. Adevărul este că, dacă mori cu adevărat, atunci nu o faci pentru Dumnezeu, ci pentru Satana, și nu vei fi amintit de Dumnezeu. Pentru că numai cei vii pot să-L slăvească pe Dumnezeu și să fie martori pentru El și numai cei vii pot să-și asume locul cuvenit de ființe create și să-și îndeplinească îndatoririle și, prin urmare, nu lasă în urmă regrete și pot să-l umilească pe Satana și să fie martori pentru faptele minunate și suveranitatea Creatorului – numai cei vii pot să facă aceste lucruri. Dacă nici măcar nu ai viață, toate acestea încetează să mai existe. Nu este așa? (Ba da.) Prin urmare, propunând zicala despre conduita morală: „Dedică-te unei sarcini și străduiește-te să faci tot posibilul până în ziua morții tale”, Satana se joacă, fără îndoială, cu viața oamenilor și o calcă în picioare. Satana nu le respectă viața, ci se joacă cu ea, făcându-i să accepte idei precum: „Dedică-te unei sarcini și străduiește-te să faci tot posibilul până în ziua morții tale.” Ei trăiesc după astfel de idei și nu prețuiesc viața și nu o consideră pe a lor ca fiind prețioasă, astfel încât renunță dezinvolt la ea, la cel mai prețios dintre lucrurile pe care Dumnezeu le oferă oamenilor. Acesta este un lucru înșelător și imoral. Atât timp cât termenul limită rânduit de Dumnezeu pentru tine nu a fost atins, nu ar trebui să vorbești cu ușurință despre renunțarea la viața ta, indiferent de moment. Câtă vreme mai ai suflare în tine, nu renunța, nu-ți abandona datoria și nu abandona încredințarea și însărcinarea pe care ți le-a dat Dumnezeu, deoarece viața oricărei ființe create există numai pentru Creator și numai pentru suveranitatea, orchestrarea și rânduielile Sale și, de asemenea, există și își ating valoarea pentru mărturia Creatorului și lucrarea Sa de mântuire a omenirii. Poți să vezi că perspectiva lui Dumnezeu asupra vieții umane este complet diferită de cea a Satanei. Așadar, cine prețuiește cu adevărat viața oamenilor? (Dumnezeu.) Doar Dumnezeu, în vreme ce oamenii înșiși nu știu să-și prețuiască viața. Doar Dumnezeu prețuiește viața oamenilor. Deși ființele umane nu sunt adorabile și nu sunt demne de iubire, ci pline de murdărie, răzvrătire și multele feluri de idei și opinii absurde insuflate de Satana, și, deși îl idolatrizează și îl urmează pe Satana, chiar până în punctul de a se împotrivi lui Dumnezeu, totuși, pentru că ființele umane sunt create de Dumnezeu și El le dăruiește suflare și viață, numai El prețuiește viața oamenilor, numai El îi iubește pe oameni și numai El are grijă de omenire și o prețuiește permanent. Dumnezeu prețuiește ființele umane – nu trupurile lor fizice, ci viețile lor, pentru că numai ființele umane cărora Dumnezeu le-a dat viață pot deveni în cele din urmă ființe create care I se închină cu adevărat și Îi sunt martore. Dumnezeu are lucrări, însărcinări și așteptări pentru oameni, aceste ființe create. Prin urmare, Dumnezeu prețuiește și apreciază viața lor. Acesta este adevărul. Înțelegeți? (Da.) Așadar, odată ce oamenii ajung să înțeleagă voia lui Dumnezeu Creatorul, nu ar trebui să existe principii pentru modul în care ar trebui să trateze viața corpului lor fizic și să trateze legile și nevoile prin care acesta supraviețuiește? Pe ce se bazează aceste principii? Ele se bazează pe cuvintele lui Dumnezeu. Care sunt principiile pentru practicarea lor? Pe partea pasivă, oamenii trebuie să abandoneze numeroasele opinii eronate insuflate în ei de Satana, să dea în vileag și să recunoască sofismele opiniilor Satanei – cum ar fi zicala: „Dedică-te unei sarcini și străduiește-te să faci tot posibilul până în ziua morții tale” – care-i amorțesc, rănesc și îngrădesc pe oameni și să abandonează aceste opinii; în plus, pe partea activă, ei trebuie să înțeleagă exact care sunt cerințele lui Dumnezeu Creatorul pentru omenire și să facă din cuvintele lui Dumnezeu temelia tuturor acțiunilor lor. În acest fel, oamenii vor putea să practice în mod corect, fără abateri, și chiar să urmărească adevărul. Ce înseamnă să urmărești adevărul? (Să privești oamenii și lucrurile și să te comporți și să acționezi întru totul conform cuvintelor lui Dumnezeu, cu adevărul drept criteriu.) Este corect să rezumăm răspunsul în aceste cuvinte.

Astăzi, am avut în principal părtășie despre cum să tratăm moartea, cât și despre cum să tratăm viața. Satana calcă în picioare, distruge și ia viețile oamenilor. Îi derutează și îi amorțește pe oameni, insuflându-le idei și opinii greșite și îi face să trateze cu dispreț cel mai prețios lucru pe care îl au – viața lor – perturbând și distrugând astfel lucrarea lui Dumnezeu. Spuneți-Mi, dacă toți oamenii din întreaga lume și-ar dori să moară și ar putea face acest lucru cu atâta dezinvoltură, oare societatea nu ar cădea în haos? Ar fi, atunci, dificil pentru ființele umane să supraviețuiască și să existe? (Da.) Așadar, care este atitudinea lui Dumnezeu față de viața oamenilor? O prețuiește. Dumnezeu prețuiește și apreciază viața oamenilor. Ce cale de practică ar trebui să câștige oamenii din aceste cuvinte ale lui Dumnezeu? În timpul vieții lor, cât încă au viață și suflare, care sunt cele mai prețioase lucruri oferite de Dumnezeu, oamenii ar trebui să urmărească și să înțeleagă așa cum se cuvine adevărul și să-și îndeplinească îndatoririle de ființe create conform cerințelor și principiilor lui Dumnezeu, fără a lăsa în urmă niciun regret, astfel încât, într-o zi, să-și asume locul de ființe create și să fie martore pentru Creator și să I se închine. Procedând astfel, ei vor da valoare și sens vieții lor, trăind nu pentru Satana, ci mai degrabă pentru suveranitatea lui Dumnezeu, lucrarea și mărturia Sa. Viețile oamenilor au valoare și sens atunci când pot să fie mărturie pentru faptele și lucrarea lui Dumnezeu. Însă nu se poate spune că viața umană a atins atunci cea mai glorioasă perioadă. Nu este tocmai corect să spui asta, pentru că acel moment nu a fost încă atins. Odată ce ai înțeles realmente adevărul și l-ai dobândit, odată ce ai dobândit cunoașterea lui Dumnezeu și poți să-ți asumi locul de ființă creată pentru a te închina Lui și a depune mărturie pentru El, pentru suveranitatea Creatorului, pentru faptele Sale și esența și identitatea Sa, atunci valoarea vieții tale va fi atins apogeul și durata maximă. Scopul și semnificația faptului că vă spun toate acestea este de a vă face să înțelegeți valoarea și sensul existenței vieții și cum ar trebui să vă tratați viața, astfel încât să alegeți calea pe care ar trebui să mergeți, bazându-vă pe asta. Acesta este singurul mod de a fi în conformitate cu voia lui Dumnezeu.

4 iunie 2022