Aplicația Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

Ascultați glasul lui Dumnezeu și întâmpinați întoarcerea Domnului Isus!

Îi rugăm pe toți cei care caută adevărul să ne contacteze.

Cuvântul Se arată în trup

Culori individuale

Teme

Font

Dimensiunea fontului

Spațiu între linii

Lățimea paginii

0 rezultat(e) de căutare

Nu s-a găsit niciun rezultat

Capitolul 33

În casa Mea, au existat odată cei care Mi-au proslăvit numele sfânt, care au lucrat neobosit pentru ca slava Mea pe pământ să umple firmamentul. Datorită acestui lucru, am fost nespus de bucuros, inima Mea s-a umplut de încântare – totuși, cine ar putea lucra în locul Meu, renunțând zi și noapte la somn? Hotărârea omului înaintea Mea Îmi face plăcere, dar răzvrătirea lui Îmi stârnește mânia și, astfel, din cauză că omul nu poate rămâne niciodată fidel datoriei lui, părerea Mea de rău pentru el devine mai mare. De ce sunt oamenii mereu incapabili de a Mi se dedica? De ce încearcă ei mereu să se târguiască cu Mine? Sunt Eu directorul general al unui centru comercial? De ce Eu împlinesc din toată inima ceea ce cer oamenii de la Mine, totuși ce-i cer Eu omului nu duce la nimic? Oare din cauză că nu sunt priceput la afaceri, iar omul este? De ce Mă amăgesc, întotdeauna, oamenii cu vorbe mieroase și lingușeli? De ce vin oamenii, întotdeauna, cu „daruri”, cerând o cale de întoarcere? Oare asta l-am învățat Eu pe om să facă? De ce fac oamenii asemenea lucruri rapid și curat? De ce sunt oamenii întotdeauna motivați să Mă amăgească? Când sunt printre oameni, oamenii Mă privesc ca pe o ființă creată; când sunt în al treilea cer, Mă privesc ca pe Cel Atotputernic care are stăpânire asupra tuturor lucrurilor; când sunt pe firmament, Mă văd ca pe Duhul care umple toate lucrurile. Pe scurt, nu există niciun loc potrivit pentru Mine în inimile oamenilor. E ca și cum aș fi un musafir nepoftit, oamenii Mă detestă și, astfel, când aleg un bilet și Îmi ocup locul, Mă dau afară și spun că nu există aici un loc unde să Mă pot așeza, că am venit într-un loc greșit și, astfel, nu am de ales decât să o iau la goană. Mă hotărăsc să nu Mă mai încurc cu omul niciodată, fiindcă oamenii sunt prea meschini, mărinimia lor este prea săracă. Nu am să mai mănânc la aceeași masă cu ei, n-am să-Mi mai petrec timpul cu ei pe pământ. Dar, când vorbesc, oamenii sunt uimiți, se tem că voi pleca, așa că Mă tot rețin. Văzându-le afectarea, Mă simt, imediat, oarecum posomorât și oropsit în inima Mea. Oamenii se tem că-i voi părăsi și, astfel, când Mă despart de ei, hohotele de plâns umplu imediat ținutul, iar fețele oamenilor sunt scăldate în lacrimi. Le șterg lacrimile, îi mai ridic o dată, iar ei se uită lung la Mine, ochii lor rugători părând să Mă implore să nu plec și, datorită „sincerității” lor, sunt cu ei. Totuși, cine poate înțelege durerea din inima Mea? Cine este conștient de lucrurile Mele de nespus? În ochii oamenilor, este ca și cum nu aș avea emoții și, astfel, am făcut mereu parte din două familii diferite. Cum ar putea ei vedea sentimentul de mâhnire din inima Mea? Oamenii doresc cu înfocare doar plăcerile lor și nu sunt atenți la voia Mea‚ deoarece, până în prezent, oamenii au rămas neștiutori cu privire la scopul planului Meu de gestionare și, astfel, astăzi încă adresează rugăminți tăcute – dar la ce bun acest lucru?

Când trăiesc în mijlocul oamenilor, ocup un anumit loc în inima lor; fiindcă am apărut în trup, iar oamenii trăiesc în vechiul trup, ei Mă tratează, întotdeauna, cu trupul. Fiindcă oamenii posedă doar trup și nu au alte ajutoare, Mi-au dat Mie „tot ce au”. Totuși, ei nu știu nimic, doar își „oferă devoțiunea” dinaintea Mea. Ce culeg Eu este gunoi fără valoare – totuși, oamenii nu cred așa. Când compar „darurile” pe care le-au dat ei cu lucrurile Mele, oamenii recunosc pe dată cât sunt de neprețuit și numai atunci Îmi văd incomensurabilitatea. Nu Mă simt mândru datorită laudei lor, dar continui să Mă arăt omului, pentru ca toți oamenii să Mă poată cunoaște pe deplin. Când le arăt totalitatea Mea, se uită la Mine cu ochi mari, stând nemișcați dinaintea Mea ca un stâlp de sare. Iar Eu, când le privesc ciudățenia, de-abia Mă pot opri să nu râd. Fiindcă întind mâna ca să ceară lucruri de la Mine, le dau lucrurile din mâna Mea, iar ei le strâng la piept, îngrijindu-le ca pe un copil nou-născut, o mișcare pe care o fac doar momentan. Când le schimb mediul în care locuiesc, ei aruncă imediat „copilul” și fug, cu capetele între mâini. În ochii oamenilor, Eu sunt ajutorul care e prezent, indiferent de timp sau loc, de parcă aș fi un chelner care vine de îndată ce este chemat. Astfel, oamenii M-au „admirat” întotdeauna ca pe deţinătorul unei puteri fără margini de a lupta cu catastrofa și, astfel, M-au ținut întotdeauna de mână, ducându-Mă în călătorii de-a lungul țării, pentru ca toate lucrurile să poată vedea că ei au un Conducător, pentru ca nimeni să nu îndrăznească să îi amăgească. Mi-am dat seama, demult, de șmecheria omului cu „vulpea care îşi asumă măreția tigrului”, pentru că toți „își deschid prăvălie”, dorind să profite prin înșelăciune. Mi-am dat seama, demult, de schema lor insidioasă și malițioasă, doar că nu vreau să dăunez relației noastre. Eu nu isc pricină din nimic – nu există nici valoare, nici importanță în așa ceva. Eu doar fac lucrarea pe care trebuie să o fac, având în vedere slăbiciunile oamenilor; altfel, i-aș transforma în cenușă și nu le-aș mai îngădui să existe. Dar lucrarea pe care o fac are sens, așa că Eu nu îl mustru pe om cu ușurință. Din acest motiv, oamenii și-au dat, întotdeauna, frâu liber trupului. Ei nu Îmi respectă voia, dar M-au dezamăgit întotdeauna dinaintea scaunului Meu de judecată. Oamenii sunt atât de bravi: când toate uneltele de tortură îi amenință, nu tremură deloc. În fața faptelor, rămân incapabili de a veni să furnizeze alte fapte și nu fac altceva decât să-Mi reziste cu încăpățânare. Când le cer să scoată la suprafață tot ce este murdar, ei Îmi arată încă mâinile goale – cum ar putea să nu folosească alții acest lucru drept „exemplu”? Deoarece credința oamenilor este atât de mare, sunt ei „demni de admirat”.

Mi-am început lucrarea de-a lungul şi de-a latul universului; oamenii universului se trezesc brusc și se mișcă în jurul unui nucleu care este lucrarea Mea și, când Eu „călătoresc” în interiorul lor, totul scapă robiei Satanei, iar ei nu sunt chinuiți în mijlocul caznelor Satanei. Datorită venirii zilei Mele, oamenii sunt plini de fericire, mâhnirea din inimile lor dispare, norii de tristețe din cer se transformă în oxigen, în aer, și plutesc acolo și, în acest moment, Eu mă bucur de fericirea comuniunii cu omul. Acțiunile omului Îmi dau ceva de savurat și, astfel, nu mai sunt îndurerat. Și, însoțind venirea zilei Mele, lucrurile cu viață pe pământ își recâștigă rădăcina existenței, toate lucrurile de pe pământ reînvie și Mă consideră drept fundament al existenței lor, căci Eu fac toate lucrurile să strălucească de viață și, tot așa, le fac să dispară în tăcere. Astfel, toate lucrurile așteaptă poruncile din gura Mea și le face plăcere ceea ce fac și spun Eu. În mijlocul tuturor lucrurilor, Eu sunt Cel mai Înalt – cu toate acestea, trăiesc și printre toți oamenii, faptele omului fiind manifestări ale creării de către Mine a cerului și pământului. Când oamenii înalță laude mari dinaintea Mea, Eu sunt slăvit între toate lucrurile și, astfel, florile de pe pământ cresc mai frumoase sub soarele fierbinte, iarba se face mai verde, iar norii de pe cer par mai albaștri. Datorită glasului Meu, oamenii aleargă încoace și-ncolo; astăzi, chipurile oamenilor din împărăția Mea sunt pline de bucurie, iar viața lor crește. Lucrez printre toți oamenii Mei aleși și nu îngădui ca lucrarea Mea să fie întinată de idei omenești, pentru că Eu în persoană Îmi împlinesc propria Mea lucrare. Când lucrez, cerurile și pământul, precum și tot ce se află în ele se schimbă și sunt reînnoite, iar când Îmi închei lucrarea, omul este complet reînnoit, nu mai trăiește în suferință din cauza a ceea ce cer Eu, pentru că sunetele de bucurie pot fi auzite pe tot pământul și Mă folosesc de această ocazie ca să-i acord omului binecuvântările pe care i le dau. Când sunt Împăratul împărăției, oamenii se tem de Mine, totuși, când sunt Împărat printre oameni și trăiesc între oameni, oamenii nu-și găsesc nicio bucurie în Mine, deoarece concepțiile lor despre Mine sunt prea dureroase, astfel că ele sunt atât de adânc încastrate ca să fie greu de îndepărtat. Din cauza manifestării omului, Îmi fac lucrarea care este potrivită, iar, când Mă înalț sus, în cer, și Îmi dezlănțui mânia asupra omului, diversele păreri ale oamenilor despre Mine se prefac, imediat, în cenușă. Cer ca ei să vorbească mai mult despre concepțiile lor despre Mine, dar ei sunt împietriți ca și cum nu ar avea nimic, ca și cum ar fi smeriți. Cu cât trăiesc mai mult în concepțiile oamenilor, cu atât mai mult ajung ei să Mă iubească și, cu cât trăiesc mai mult în afara concepțiilor oamenilor, cu atât mai mult Mă evită și au mai multe păreri despre Mine, căci, de când am creat lumea și până astăzi, Eu am trăit întotdeauna în concepțiile oamenilor. Când vin printre oameni astăzi, risipesc toate concepțiile oamenilor și, astfel, oamenii, pur și simplu, refuză – totuși, Eu am metode potrivite prin care să tratez cu concepțiile lor. Oamenii nu ar trebui să fie îngrijorați sau neliniștiți; voi mântui omenirea întreagă prin propriile Mele metode, făcându-i pe toți oamenii să Mă iubească și îngăduindu-le să se bucure de binecuvântările Mele în Cer.

17 aprilie 1992

Anterior:Capitolul 32

Următorul:Capitolul 34