Aplicația Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

Ascultați glasul lui Dumnezeu și întâmpinați întoarcerea Domnului Isus!

Îi rugăm pe toți cei care caută adevărul să ne contacteze.

Cuvântul Se arată în trup

Culori individuale

Teme

Font

Dimensiunea fontului

Spațiu între linii

Lățimea paginii

0 rezultat(e) de căutare

Nu s-a găsit niciun rezultat

`

Cea de-a treizeci și doua cuvântare

Când oamenii se adună împreună cu Mine, inima Mea este plină de bucurie. Imediat, revărs binecuvântările din mâna Mea printre oameni, pentru ca oamenii să se poată reuni cu Mine și să nu fie dușmani care nu Mi se supun, ci prieteni care sunt compatibili cu Mine. De aceea, și Eu sunt sincer față de om. În lucrarea Mea, omul este văzut ca membru al unei organizații de nivel înalt, așa că îi acord mai multă atenție, pentru că el a fost întotdeauna obiectul muncii Mele. Eu Mi-am așezat locul în inimile oamenilor, pentru ca inima lor să poată privi spre Mine – dar ei rămân total ignoranți cu privire la motivul pentru care fac aceasta, și nu fac altceva decât să aștepte. Deși există un loc pe care l-am așezat în inimile oamenilor, ei nu cer ca Eu să locuiesc acolo. În schimb, ei așteaptă ca „Sfântul" să sosească brusc în inimile lor. Pentru că identitatea Mea este prea umilă, nu Mă potrivesc cu cererile oamenilor și, astfel, sunt eliminat de ei. Pentru că ceea ce ei vor este „Eul” care este înalt și puternic – cu toate că atunci când am venit, nu M-am arătat în acest fel omului, așa că au privit în depărtare, așteptându-l pe acela în inimile lor. Când am venit în fața oamenilor, M-au respins în fața maselor. Nu puteam decât să stau deoparte, așteptând „verdictul” omului, uitându-mă să văd ce urmau să facă oamenii cu Mine, acest „produs” deficient. Eu nu mă uit la cicatricile oamenilor, ci la acea parte din ei care nu este cicatrizată, și de aceasta mă bucur. În ochii oamenilor, Eu sunt doar o „mică stea” care a coborât din cer, sunt pur și simplu cel mai mic în cer, iar sosirea Mea pe pământ astăzi a fost comandată de Dumnezeu. Prin urmare, oamenii au născocit mai multe interpretări ale cuvintelor „Eu” și „Dumnezeu”, profund îngrijorați de amestecarea lui Dumnezeu cu Mine. Pentru că chipul Meu nu aduce deloc cu înfățișarea lui Dumnezeu, toți oamenii cred că sunt un servitor care nu este din familia lui Dumnezeu și spun că acesta nu este chipul lui Dumnezeu. Poate că există oameni care L-au văzut pe Dumnezeu – dar din cauza lipsei Mele de percepție pe pământ, Dumnezeu nu Mi s-a „arătat” niciodată. Poate că am prea puțină „credință” și, astfel, oamenii Mă văd ca smerit. Oamenii își imaginează că dacă cineva este cu adevărat Dumnezeu, atunci cu siguranță va fi expert în limbajul omului, pentru că Dumnezeu este Creatorul. Însă faptele sunt tocmai opusul: nu numai că nu sunt expert în limbajul omului, dar sunt momente când nu pot nici măcar „să-i asigur” „deficiențele”. Drept rezultat, Mă simt puțin „vinovat”, pentru că nu acționez așa cum „cer” oamenii, ci doar pregătesc materialele și lucrez în conformitate cu ceea ce le „lipsește”. Nu cer mult de la om, dar oamenii cred contrariul. Astfel, „umilința” lor se arată în fiecare mișcare a lor. Ei sunt întotdeauna predispuși să umble înaintea Mea, arătându-Mi calea, profund temători că Mă voi rătăci, îngroziți că voi rătăci în pădurile bătrâne din munți. Drept urmare, oamenii M-au condus întotdeauna înainte, profund temători că voi intra în închisoarea subterană. Am o oarecare „impresie favorabilă” despre credința oamenilor, pentru că s-au ostenit pentru Mine fără să se gândească la mâncare sau la somn, până în punctul în care lucrările lor pentru Mine i-au lăsat fără somn zi și noapte și chiar cu părul alb – ceea ce este suficient să arate că credința lor „a străbătut” universurile și i-a „depășit” pe apostoli și pe profeți de-a lungul veacurilor.

Eu nu aplaud cu bucurie datorită îndemânării mari a oamenilor, nici nu-i privesc cu răceală din pricina neajunsurilor lor. Eu fac doar ceea ce este în mâinile Mele, nu acord nimănui un tratament special, ci, pur și simplu, lucrez conform planului Meu. Cu toate acestea, oamenii nu cunosc voia Mea și continuă să se roage pentru lucruri de la Mine, ca și cum bogățiile pe care li le-am dat sunt incapabile să le îndeplinească cerințele, ca și cum cererea depășește oferta. Dar, în epoca actuală, oamenii simt cu toții că există „inflație” – și, prin urmare, mâinile lor sunt pline de ceea ce le-am dat pentru a se bucura. Din acest motiv, ei se plictisesc de Mine, și astfel, viețile lor sunt pline de haos și sunt ignoranți cu privire la ce ar trebui și ce nu ar trebui să mănânce. Unii chiar țin strâns lucrurile pe care li le-am dat pentru a se bucura, supraveghindu-le îndeaproape. Pentru că oamenii au suferit de foame și nu este un lucru ușor ca ei să dea peste bucuriile de astăzi, toți sunt „infinit recunoscători”, și a existat o oarecare schimbare în atitudinea lor față de Mine. Ei continuă să plângă înaintea Mea; pentru că le-am dat atât de mult, ei continuă, înaintea Mea, să-Mi ia mâna și să scoată „sunete de recunoștință”. Mă mișc deasupra universurilor și, în timp ce merg, observ oamenii întregului univers. Printre mulțimile de oameni de pe pământ, nu au existat niciodată unii care sunt potriviți pentru lucrarea Mea sau care Mă iubesc cu adevărat. Astfel, în acest moment, oftez cu disperare, și oamenii se dispersează imediat, spre a nu se mai aduna, profund îngrijorați de faptul că îi voi „prinde pe toți într-o singură plasă”. Folosesc această șansă să vin printre oameni, să-Mi fac lucrarea – lucrare care este potrivită – printre acești oameni dispersați, selectându-i pe cei potriviți în care să lucrez. Nu vreau să-i „rețin” pe oameni în mijlocul mustrării Mele, să nu scape niciodată. Pur și simplu fac lucrarea pe care trebuie să o fac. Am venit să cer „ajutorul” omului; deoarece gestionării Mele îi lipsesc faptele omului, nu este posibil să-Mi finalizez cu succes lucrarea, ceea ce împiedică lucrarea Mea să continue eficient. Sper, totuși, ca oamenii să aibă determinarea să coopereze cu Mine. Eu nu cer ca ei să-Mi gătească mâncare bună sau să aranjeze undeva un loc potrivit pentru Mine să-Mi pun capul, sau să-Mi facă haine frumoase – nu am nici cea mai neînsemnată considerație pentru aceste lucruri. Când oamenii pot să înțeleagă voia Mea și să avanseze alături de Mine, voi fi mulțumit în inima Mea.

Cine pe pământ M-a primit vreodată cu toată inima? Cine M-a iubit vreodată cu toată inima? Dragostea oamenilor este întotdeauna diluată, și nici Eu „nu știu” de ce dragostea lor nu poate fi uscată și nediluată. Astfel, există, de asemenea, multe „mistere” cuprinse în om. Printre ființele create, omul este văzut ca cel care este „miraculos” și „de nepătruns” și, astfel, are „calificări” înaintea Mea, ca și cum este de un statut egal cu Mine – dar el nu vede nimic ciudat la acest „statut” al lui. În acest caz, nu este vorba că Eu nu permit oamenilor să stea în această poziție și să se bucure de ea, ci Îmi doresc ca ei să aibă un simț al proprietății, să nu gândească prea sus despre ei înșiși; există o distanță între cer și pământ, ca să nu spunem nimic despre cea dintre Dumnezeu și om. Nu există o și mai mare distanță între ei? Pe pământ, omul și cu Mine suntem „în aceeași barcă” și noi „înfruntăm furtuna împreună”. Identitatea Mea nu Mă scutește de experimentarea greutăților lumii umane și, din acest motiv, am fost prins astăzi în această situație. Nu am avut niciodată un loc pe pământ unde să locuiesc în pace, și de aceea oamenii spun: „Fiul Omului nu a avut niciodată un loc unde să-Și pună capul”. Prin urmare, oamenii au stors, de asemenea, lacrimi de milă pentru Mine și au pus de o parte câteva zeci de yuani pentru un „fond de rezervă” pentru Mine. Numai din acest motiv am un loc de odihnă; dacă nu ar fi „ajutorul” oamenilor, cine știe unde aș fi ajuns!

Când lucrarea Mea se termină, nu voi mai căuta această „rezervă financiară” de la om; în schimb, voi îndeplini funcția Mea inerentă și voi aduce jos oamenilor toate „lucrurile din casa Mea” pentru bucuria lor. Astăzi, toată lumea este testată în mijlocul încercărilor Mele. Când mâna Mea ajunge în mod oficial în mijlocul oamenilor, ei nu se vor mai uita la Mine cu ochi plini de admirație, ci Mă vor trata cu ură și, în acel moment, inimile lor vor fi imediat scoase de Mine pentru a servi ca exemplu. Eu cercetez inima omului sub un „microscop” – nu există dragoste adevărată pentru Mine acolo. Ani de zile, oamenii M-au înșelat și M-au păcălit – se pare că atât atriul lor stâng, cât și ventriculul lor drept conțin veninul urii față de Mine și nu e de mirare, așadar, că am o astfel de atitudine față de ei. Și, totuși, ei rămân total ignoranți în această privință, și nici nu o recunosc. Când le arăt rezultatele cercetării Mele, ei tot nu se trezesc; este ca și cum, în mințile lor, toate acestea sunt chestiuni ale trecutului și nu ar trebui să fie aduse din nou astăzi. Astfel, oamenii privesc doar „rezultatele de laborator” cu indiferență. Ei dau foaia de calcul înapoi și se îndepărtează. Mai mult, ei spun lucruri de genul: „Acestea nu sunt importante, ele nu au niciun efect asupra sănătății mele”. Ei schițează un zâmbet mic de dispreț și apoi există un aspect ușor amenințător în ochii lor, ca și cum ar lăsa să se înțeleagă că nu ar trebui să fiu atât de ingenuu, că trebuie să fiu mai indiferent. Este ca și cum dezvăluirea Mea cu privire la secretele lor interioare a încălcat „legile” omului și, astfel, ei devin mai plini de ură față de Mine. Numai atunci văd sursa urii oamenilor. Aceasta pentru că atunci când mă uit, sângele lor curge, iar după ce trece prin arterele din corpul lor, intră în inimă și numai în acest moment am o nouă „descoperire”. Totuși, oamenii nu dau doi bani pe asta. Ei sunt complet neglijenți, nu se gândesc la ceea ce câștigă sau pierd, ceea ce este suficient pentru a arăta spiritul lor de devotament „altruist”. Ei nu acordă atenție propriei lor stări de sănătate și „se grăbesc” spre Mine. Aceasta este și „credincioșia” lor și ceea ce este „lăudabil” despre ei, așa că le trimit încă o dată o scrisoare de „laudă”, pentru ca ei să poată fi fericiți de acest lucru. Dar când ei citesc această „scrisoare”, se simt imediat puțin iritați, pentru că tot ce fac ei a fost respins de scrisoarea Mea tăcută. Întotdeauna i-am îndrumat pe oameni în timp ce acționează, totuși, se pare că ei detestă cuvintele Mele; astfel încât, de îndată ce Îmi deschid gura, își închid ochii și își pun mâinile peste urechi. Ei nu Mă privesc cu respect datorită iubirii Mele, ci întotdeauna M-au urât, căci am scos în evidență defectele lor, demascând toate bunurile aflate în posesia lor, și, astfel, au avut o pierdere în afacerea lor, cu mijloacele lor de trai pierdute. Ca atare, ura lor pentru Mine crește de atunci.

14 Aprilie 1992

Anterior:Cea de-a douăzeci și noua cuvântare

Următorul:Cea de-a treizeci și treia cuvântare

S-ar putea să vă placă și