Aplicația Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

Ascultați glasul lui Dumnezeu și întâmpinați întoarcerea Domnului Isus!

Îi rugăm pe toți cei care caută adevărul să ne contacteze.

Cuvântul Se arată în trup

Culori individuale

Teme

Font

Dimensiunea fontului

Spațiu între linii

Lățimea paginii

0 rezultat(e) de căutare

Nu s-a găsit niciun rezultat

Capitolul 39

În fiecare zi, Eu Mă mișc deasupra universurilor, observând toate lucrurile create de mâna Mea. Deasupra cerurilor este locul Meu de odihnă și, dedesubtul lor, este ținutul în care Mă mișc. Eu cârmuiesc totul între tot ce există, Eu comand totul între toate lucrurile, făcând ca tot ce există să urmeze cursul naturii și să se supună poruncii naturii. Fiindcă îi disprețuiesc pe cei care sunt neascultători și îi detest pe cei care Mi se opun și nu se aliniază, voi face ca totul să se supună rânduielilor Mele, fără împotrivire, voi face ca totul în univers să fie ordonat. Cine mai îndrăznește să Mi se împotrivească după bunu-i plac? Cine îndrăznește să nu dea ascultare rânduielilor mâinii Mele? Cum ar putea omul avea un „interes” în a se răzvrăti împotriva Mea? Îi voi aduce pe oameni dinaintea „înaintașilor” lor, îi voi face pe înaintașii lor să-i conducă înapoi la familiile lor, și nu li se va îngădui lor să se răzvrătească împotriva înaintașilor lor și să se întoarcă de partea Mea. Astfel este planul Meu. Astăzi, Duhul Meu se mișcă de la un capăt la celălalt al pământului, atribuind numere pentru toate categoriile de oameni, însemnând în mod diferit fiecare tip de persoană, astfel încât strămoșii lor să-i poată călăuzi cu succes înapoi la familiile lor, iar Eu să nu continuu „să-Mi fac griji” pentru ei, ceea ce este prea supărător; astfel, Eu împart și munca și distribui și eforturile. Acest lucru face parte din planul Meu și nu poate fi subminat de niciun om. Voi alege reprezentanți potriviți, din tot ceea ce există, ca să gestioneze toate lucrurile, determinând supunerea ordonată a tuturor dinaintea Mea. Eu cutreier adesea pe deasupra cerurilor și deseori merg pe dedesubtul lor. Privind lumea cea mare unde oamenii vin și pleacă, observând omenirea înghesuită pe pământ și văzând păsările și animalele care trăiesc pe planetă, nu Mă pot abține să nu Mă simt emoționat în inima Mea. Deoarece, în momentul creației, am făcut toate lucrurile, iar absolut tot ce există își face datoria la locul său sub rânduielile Mele, râd din înalt și, când toate lucrurile de sub ceruri aud sunetul râsului Meu, sunt imediat inspirate, căci, în acel moment, marele Meu proiect este terminat. Adaug înțelepciunea Cerului în om, făcându-l să Mă reprezinte între toate lucrurile, căci l-am creat pe om ca să fie reprezentantul Meu, nu sfidându-Mă, ci slăvindu-Mă în adâncul inimii lui. Dar cine este în stare să împlinească aceste cuvinte simple? De ce își păstrează mereu omul inima pentru el însuși? Nu este inima lui pentru Mine? Nu e că cer omului lucruri în mod necondiționat, ci că el Mi-a aparținut dintotdeauna Mie. Cum aș putea Eu da, la întâmplare, altora lucrurile care Îmi aparțin Mie? Cum aș putea da altora să poarte „hainele” pe care le-am făcut Eu? În ochii oamenilor, e ca și cum Mi-aș fi pierdut mințile, suferind de o boală mintală, și nu aș înțelege nimic din felul de a fi al oamenilor, e ca și cum aș fi un imbecil. Și, astfel, oamenii Mă privesc mereu ca pe un naiv, dar nu Mă iubesc niciodată cu adevărat. Pentru că tot ceea ce face omul e ca să Mă prostească dinadins, Eu nimicesc întreaga omenire într-o izbucnire de mânie. Între toate lucrurile pe care le-am creat, doar oamenii încearcă mereu să vină cu mijloace de a Mă păcăli și, tocmai de aceea, spun Eu că omul este „cârmuitorul” tuturor lucrurilor.

Astăzi, îi arunc pe toți oamenii în „cuptorul cel mare” ca să fie rafinați. Mă ridic în sus privind atent, în timp ce oamenii ard în foc și, obligați de flăcări, oamenii își oferă faptele. Acesta este unul dintre mijloacele prin care lucrez. Dacă nu ar fi așa, oamenii ar pretinde că sunt „smeriți” și nimeni nu ar fi dispus să fie primul care să deschidă gura să vorbească despre propriile experiențe, ci toți s-ar uita, doar, unii la alții. Aceasta este tocmai cristalizarea înțelepciunii Mele, căci am predestinat lucrurile de astăzi înainte de veacuri. Astfel, oamenii intră fără să-și dea seama în cuptor, ca și cum ar fi fost duși de funie acolo, ca și cum ar fi amorțit. Nimeni nu poate scăpa de atacul violent al vâlvătăii, ei se „atacă” unul pe altul, „se grăbesc bucuroși”, încă neliniștiți cu privire la propriul destin în cuptor, profund înfricoșați că vor fi mistuiți de flăcări. Când ațâț focul, el crește pe dată, înălțându-se până la cer, iar flăcările se lipesc deseori de straiele Mele, de parcă ar dori să le tragă în cuptor. Oamenii Mă privesc cu ochi mari. Imediat, urmez focul în cuptor și, în acest moment, flăcările cresc, iar oamenii strigă. Eu umblu în mijlocul vâlvătăii. Flăcările abundă, dar nu au nicio intenție de a-Mi face rău, iar Eu predau încă o dată flăcărilor straiele de pe trupul Meu – cu toate acestea, ele păstrează distanța față de Mine. Doar atunci Îmi văd oamenii limpede adevăratul chip, la lumina flăcărilor. Fiindcă sunt în mijlocul pârjolului din cuptor, ei fug în toate direcțiile din cauza chipului Meu, iar cuptorul începe imediat să „fiarbă”. Toți cei din flăcări îl văd pe Fiul omului, care este rafinat în vâlvătaie. Deși straiele de pe trupul Lui sunt obișnuite, ele sunt de cea mai mare frumusețe; deși încălțările din picioarele Lui nu sunt cu nimic ieșite din comun, ele stârnesc o mare invidie; chipul Lui radiază o strălucire incandescentă, ochii Îi scânteiază și se pare că din cauza luminii din ochii Lui oamenii Îi văd limpede adevăratul chip. Oamenii sunt cuprinși de venerație și văd un strai alb pe trupul Lui, iar părul Lui, alb ca lâna, Îi atârnă pe umeri. Mai ales, un brâu de aur în jurul pieptului Lui strălucește cu o lumină orbitoare, în timp ce încălțările din picioarele Lui sunt încă și mai impresionante. Și, pentru că încălțările purtate de Fiul omului rămân în mijlocul focului, oamenii le cred minunate. Numai în timpul izbucnirilor de durere văd oamenii gura Fiului omului. Deși se află în mijlocul rafinării prin foc, ei nu înțeleg niciun cuvânt din gura Fiului omului și, astfel, în acest moment, ei nu mai aud nimic din glasul plăcut al Fiului omului, ci văd o spadă ascuțită în gura Lui, iar El nu mai spune nimic, dar spada Lui îl rănește pe om. Asediați de flăcări, oamenii pătimesc durere. Din cauza curiozității lor, ei continuă să se uite la înfățișarea extraordinară a Fiului omului și numai în acest moment descoperă ei că cele șapte stele din mâna Lui au dispărut. Fiindcă Fiul omului este în cuptor, nu pe pământ, cele șapte stele din mâna Lui sunt luate, fiindcă ele sunt doar o metaforă. În acest moment, ele nu mai sunt menționate, ci sunt alocate diferitelor părți ale Fiului omului. În amintirile oamenilor, existența celor șapte stele aduce disconfort. Astăzi, Eu nu mai îngreunez lucrurile pentru om, iau cele șapte stele de la Fiul omului și combin toate părțile Fiului omului într-un întreg. Doar în acest moment vede omul întreaga Mea înfățișare. Oamenii nu vor mai separa Duhul Meu de trupul Meu, căci M-am ridicat de pe pământ în înaltul cerului. Oamenii Mi-au văzut adevăratul chip, ei nu Mă mai rup în bucăți, iar Eu nu mai îndur defăimarea omului. Fiindcă pășesc în cuptorul cel mare alături de om, el încă se bazează pe Mine, Îmi simte existența în conștiința lui. Astfel, tot ce este aur pur se adună, treptat, cu Mine, în mijlocul focului arzând, care este tocmai momentul când fiecare este clasificat după categorie. Clasific fiecare „tip” de metal, făcându-i pe toți să se întoarcă la familiile lor, și numai acum încep toate lucrurile să fie întinerite…

Din cauză că omul este atât de întinat îl arunc Eu în cuptor ca să fie ars. Totuși, el nu este nimicit de flăcări, ci rafinat, ca să-Mi pot afla plăcerea în el – căci, ceea ce vreau este ceva făcut din aur curat, lipsit de impurități, nu lucruri murdare, contaminate. Oamenii nu-Mi înțeleg starea sufletească, așa că, înainte de a se urca pe „masa de operație”, sunt copleșiți de neliniște, de parcă, după ce îi disec, o să-i omor atunci și acolo, în timp ce zac pe masa de operație. Înțeleg starea sufletească a oamenilor și, astfel, par să fiu un membru al omenirii. Am o mare compasiune pentru „nenorocirea” omului și nu știu de ce omul „s-a îmbolnăvit”. Dacă ar fi sănătos și fără diformități, ce nevoie ar fi să plătească un preț și să petreacă un timp pe masa de operație? Dar faptele nu pot fi retractate – cine i-a spus omului să nu dea nicio atenție „igienei alimentare”? Cine i-a spus să nu dea nicio atenție sănătății lui? Astăzi, ce alte mijloace am Eu? Pentru a-Mi arăta compasiunea față de om, intru în „sala de operație” împreună cu el – și cine Mi-a spus să-l iubesc pe om? Astfel, Eu Însumi iau „bisturiul” și încep „să-l operez” pe om, pentru a preveni orice sechele. Datorită loialității Mele față de om, oamenii varsă lacrimi în mijlocul durerii, pentru a-și arăta recunoștința față de Mine. Oamenii cred că Eu apreciez loialitatea personală, că voi da o mână de ajutor atunci când „prietenii” Mei vor fi în dificultate, iar oamenii sunt încă și mai recunoscători pentru bunătatea Mea și spun că-mi vor trimite „daruri” când boala va fi vindecată – dar Eu nu dau nicio atenție exprimării lor și Mă concentrez, în schimb, pe operarea omului. Din cauza slăbiciunii fizice a omului, el închide ochii, sub efectul bisturiului, și zace în stare de șoc pe masa de operație – totuși, Eu nu dau atenție, pur și simplu continuu să fac lucrarea din mâinile Mele. Când operația s-a încheiat, oamenii au scăpat dintre „fălcile tigrului”. Îi hrănesc cu nutrienți bogați și, chiar dacă ei nu știu, nutrienții din ei sporesc în mod treptat. Apoi le zâmbesc, iar ei văd clar numai chipul Meu adevărat după ce și-au recăpătat sănătatea și, astfel, Mă iubesc mai mult, Mă iau drept tată al lor – și nu este aceasta legătura dintre Cer și pământ?

4 mai 1992

Anterior:Capitolul 38

Următorul:Capitolul 40

S-ar putea să vă placă și