Aplicația Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

Ascultați glasul lui Dumnezeu și întâmpinați întoarcerea Domnului Isus!

Îi rugăm pe toți cei care caută adevărul să ne contacteze.

Cuvântul Se arată în trup

Culori individuale

Teme

Font

Dimensiunea fontului

Spațiu între linii

Lățimea paginii

0 rezultat(e) de căutare

Nu s-a găsit niciun rezultat

Capitolul 40

Oamenii Îmi urmăresc cu atenție fiecare mișcare, ca și cum aș fi pe punctul de a prăbuși cerurile, și sunt întotdeauna uluiți de cele făcute de Mine, ca și cum faptele Mele ar fi complet de neînțeles pentru ei. Astfel, ei Mă imită în tot ceea ce fac, profund înfricoșați că vor ofensa Cerul și că vor fi aruncați în „lumea muritorilor”. Eu nu încerc să găsesc ceva ce pot folosi împotriva oamenilor, ci fac din deficiențele lor ținta lucrării Mele. În acest moment, ei sunt foarte fericiți și ajung să se bazeze pe Mine. Când îi dau omului, oamenii Mă iubesc așa cum își iubesc propriile vieți, dar, când cer ceva de la ei, Mă ocolesc. De ce? Nu pot ei nici măcar să pună în practică „imparțialitatea și echitabilitatea” lumii omului? De ce le adresez Eu astfel de cereri, iar și iar? Este adevărat că nu am nimic? Oamenii Mă tratează ca pe un cerșetor. Când cer lucruri de la ei, își expun „resturile” dinaintea Mea ca să Mă „bucur” de ele și chiar spun că au o grijă deosebită față de Mine. Mă uit la fețele lor urâte și la ciudățeniile lor și plec, încă o dată, de lângă om. În aceste împrejurări, oamenii rămân lipsiți de înțelegere și, încă o dată, iau înapoi lucrurile pe care li le-am refuzat, așteptând întoarcerea Mea. Am cheltuit mult timp și am plătit un preț mare de dragul omului – dar, în acest moment, dintr-un motiv necunoscut, conștiințele oamenilor rămân mereu incapabile de a-și îndeplini funcția inițială. Ca rezultat, le înregistrez îndoielile persistente între „cuvintele de taină”, ca să slujească drept „referințe” pentru generațiile viitoare, fiindcă acestea sunt „rezultatele cercetării științifice” născute din „truda” oamenilor; cum aș putea să le șterg din întâmplare? Nu ar însemna asta „să dezamăgesc” intențiile bune ale oamenilor? Pentru că, la urma urmei, am conștiință, nu Mă angajez în acțiuni viclene, de conivență, cu oamenii – nu sunt faptele Mele astfel? Nu este aceasta „imparțialitatea și echitabilitatea” despre care vorbește omul? Printre oameni, am lucrat fără încetare până în prezent. Odată cu venirea unor timpuri cum sunt cele de astăzi, oamenii încă nu Mă cunosc, ei încă Mă tratează ca pe un străin și chiar devin mai plini de ură față de Mine fiindcă i-am dus într-o „fundătură”. În acest moment, iubirea din inimile lor a dispărut demult, fără urmă. Nu exagerez, și cu atât mai puțin îl minimalizez pe om. Îl pot iubi pe om pe vecie și pot și să-l urăsc pe vecie, iar acest lucru nu se va schimba niciodată, fiindcă am perseverență. Totuși, omul nu are această perseverență, își schimbă mereu atitudinea față de Mine, Îmi dă mereu doar puțină atenție când deschid gura, iar când închid gura și nu spun nimic, ajunge, curând, să se piardă printre valurile lumii celei mari. Astfel, condensez aceasta într-un alt aforism: oamenilor le lipsește perseverența și, astfel, sunt incapabili de a-Mi împlini inima.

În timp ce oamenii visează, Eu călătoresc în țările lumii, presărând printre oameni „mirosul morții” din mâinile Mele. Toți oamenii lasă imediat în urmă vitalitatea și intră în următorul strat al vieții omenești. Printre oameni, niciun lucru viu nu mai poate fi văzut, cadavre sunt împrăștiate peste tot, lucrurile care sunt pline de vitalitate dispar imediat, fără urmă, iar mirosul sufocant al leșurilor umple pământul. Eu Îmi acopăr imediat fața și plec de lângă om, căci încep următoarea etapă a lucrării, dându-le celor care au prins viață un loc de trăit și făcându-i pe toți oamenii să trăiască într-un ținut ideal. Acesta este pământul binecuvântat – un pământ fără întristare sau suspine – pe care l-am pregătit pentru om. Apa care țâșnește din izvoarele din vale este imaculată, destul de limpede ca să-i vezi fundul, curge neîncetat și nu seacă niciodată, oamenii trăiesc în armonie cu Dumnezeu, păsările cântă și, sub adierea blândă și soarele cald, atât Cerul cât și pământul se odihnesc. Astăzi, aici, cadavrele tuturor oamenilor zac peste tot, în neorânduială. Fără ca oamenii să știe, Eu eliberez pestilența din mâinile Mele, iar trupurile oamenilor putrezesc, nelăsând urmă de carne din cap până-n picioare, iar Eu plec departe de om. Niciodată nu Mă voi mai aduna cu omul, niciodată nu voi mai veni printre oameni, pentru că etapa finală a întregului Meu plan de gestionare (de mântuire) a ajuns la sfârșit, și nu voi mai crea omenirea din nou, nu-i voi mai da omului nicio atenție. După citirea cuvintelor din gura Mea, toți oamenii își pierd speranța, fiindcă nu vor să moară – dar cine nu „moare” pentru „a prinde viață”? Când le spun oamenilor că Îmi lipsește magia de a-i face să prindă viață, ei izbucnesc în lacrimi de durere; într-adevăr, deși sunt Creatorul, am doar puterea de a-i face pe oameni să moară și Îmi lipsește capacitatea de a-i face să prindă viață. Din această cauză, îi cer scuze omului. Astfel, i-am spus dinainte omului că „am o datorie neplătibilă față de el” – dar el a crezut că eram politicos. Astăzi, odată cu apariția faptelor, încă spun aceasta. Nu voi trăda faptele, când voi vorbi. În concepțiile lor, oamenii cred că există multe mijloace prin care vorbesc Eu, astfel încât apucă strâns mereu cuvintele pe care li le dau, în timp ce speră la altceva. Nu sunt acestea, oare, motivațiile greșite ale omului? Tocmai în aceste împrejurări îndrăznesc să spun „cu curaj” că omul nu Mă iubește cu adevărat. Nu aș întoarce spatele conștiinței, distorsionând faptele, căci nu i-aș duce pe oameni în țara lor ideală; la sfârșit, când lucrarea Mea se va încheia, îi voi conduce în țara morții. Așa că oamenii ar face bine să nu se plângă de Mine – nu pentru că oamenii Mă iubesc? Nu pentru că dorința lor de binecuvântări este prea puternică? Dacă oamenii nu ar vrea să caute binecuvântări, cum ar putea exista această „nenorocire”? Datorită „loialității” oamenilor față de Mine, pentru că M-au urmat timp de mulți ani, lucrând din greu, în ciuda faptului că nu au contribuit niciodată, Eu le dezvălui câte ceva din ceea ce se întâmplă în camera secretă: dat fiind că, astăzi, lucrarea Mea are încă de atins un anumit punct și oamenii trebuie, încă, să fie aruncați în groapa de foc, îi sfătuiesc să plece cât de repede pot – toți cei care rămân vor suferi, foarte probabil, nenorociri și vor avea parte de puțin noroc la sfârșit, și tot nu vor fi în stare să evite moartea. Eu deschid larg pentru ei „ușa către bogăție”; oricine este dispus să plece ar trebui s-o ia din loc cât de repede poate – dacă vor aștepta până la sosirea mustrării, va fi prea târziu. Aceste cuvinte nu sunt o glumă – sunt adevărul adevărat. Cuvintele Mele le sunt rostite oamenilor cu toată conștiința și, dacă nu plecați acum, când o veți face? Sunt oamenii cu adevărat în stare să se încreadă în cuvintele Mele?

Nu M-am gândit mult la soarta omului; Eu, pur și simplu, Îmi urmez propria Mea voie, neconstrâns de oameni. Cum aș putea să-Mi retrag mâna din cauza temerilor lor? De-a lungul întregului Meu plan de mântuire niciodată nu am făcut alte aranjamente suplimentare pentru experiențele omului. Eu doar acționez conform planului Meu inițial. În trecut, oamenii „s-au oferit” pentru Mine, iar Eu nu am fost nici cald, nici rece față de ei. Astăzi, ei s-au „sacrificat” pentru Mine, iar Eu rămân nici cald, nici rece față de ei. Nu uit de Mine pentru că oamenii își sacrifică viețile pentru Mine, nici nu sunt copleșit de o bucurie extraordinară, ci continuu să-i trimit la locul de execuție în conformitate cu planul Meu. Nu dau nicio atenție atitudinii lor în timpul mărturisirii – cum ar putea inima Mea geroasă și rece să fie mișcată de inimile oamenilor? Sunt Eu unul dintre animalele emoționale din sânul omenirii? De multe ori le-am amintit oamenilor că nu am emoții, dar ei zâmbesc numai, crezând că sunt doar politicos. Am spus că „nu cunosc filosofiile de viață ale lumii omului”, dar oamenii nu au crezut niciodată asta și au spus că mijloacele prin care vorbesc Eu sunt atât de multe. Din cauza constrângerilor acestei concepții a omului, nu știu pe ce ton și prin ce mijloace să le vorbesc oamenilor – și, astfel, neavând de ales, nu pot decât să vorbesc răspicat pe tonul de a le spune. Ce altceva pot să fac? Mijloacele prin care vorbesc oamenii sunt atât de multe – ei spun „nu mă bazez pe emoții, ci practic dreptatea”, acesta este tipul de lozincă pe care au strigat-o timp de mulți ani, dar ei sunt incapabili de a acționa conform vorbelor lor, vorbele lor sunt goale – astfel că Eu spun că oamenilor le lipsește abilitatea ca „vorbele și faptele lor să aibă loc simultan”. În inimile lor, oamenii cred că, acționând astfel, înseamnă să rivalizeze cu Mine – totuși Eu nu am niciun interes pentru emulația lor, Mi-e lehamite de ea. De ce se întorc oamenii, întotdeauna, împotriva Celui care îi hrănește? I-am dat omului prea puțin? De ce i se închină, întotdeauna oamenii în taină Satanei, pe la spatele Meu? De parcă lucrează pentru Mine, iar salariul lunar, pe care li-l dau, este insuficient pentru a le acoperi costurile vieții, din care cauză ei caută un alt serviciu în afara orelor de program pentru a-și dubla lefurile – fiindcă cheltuielile oamenilor sunt prea mari, iar ei nu par să știe cum să se descurce. Dacă ar fi într-adevăr așa, le-aș cere să plece din „fabrica” Mea. Demult, i-am explicat omului că a lucra pentru Mine nu implică niciun tratament special: fără excepții, Eu îi tratez pe oameni în mod echitabil și rațional, adoptând un sistem conform căruia „muncești din greu, câștigi mai mult, muncești mai puțin, câștigi mai puțin, nu muncești, nu câștigi nimic”. Când vorbesc, Eu nu țin nimic ascuns; dacă cineva crede că „regulile fabricii” Mele sunt prea stricte, ar trebui să plece imediat, le voi plăti „cheltuielile de drum”. Mă port cu „îngăduință” cu astfel de oameni, nu-i oblig să stea. Printre acești nenumărați oameni, nu aș putea găsi Eu un „muncitor” care să fie după propria Mea inimă? Oamenii nu ar trebui să Mă subestimeze! Dacă oamenii tot nu-Mi vor da ascultare și vor vrea să-și caute „serviciu” în altă parte, nu-i voi obliga – aș accepta cu bucurie, nu am de ales! Nu este aceasta din cauză că am prea multe „reguli și regulamente”?

8 mai 1992

Anterior:Capitolul 39

Următorul:Capitolul 41