Printre cuvintele și cuvântările Mele sunt ascunse o serie din intențiile Mele, dar oamenii nu cunosc și nu înțeleg nimic din acestea; ei continuă să primească cuvintele Mele din afară și să le urmeze din afară și nu pot să-Mi înțeleagă inima sau să-Mi intuiască voia din interiorul cuvintelor Mele. Chiar dacă Îmi fac clare cuvintele, cine le înțelege? Din Sion am venit în omenire. Deoarece Mi-am pus umanitatea normală și am îmbrăcat pielea unui om, oamenii de-abia ajung să-Mi cunoască înfățișarea din afară – dar ei nu cunosc viața care stă în Mine și nici nu-L recunosc pe Dumnezeul Duhului, ci cunosc doar omul din trup. Ar putea Însuși Dumnezeul practic să nu fie demn de încercarea voastră de a-L cunoaște? Ar putea Însuși Dumnezeul practic să nu fie demn de efortul vostru de a-L „diseca”? Eu urăsc corupția întregii rase umane, dar simt compasiune pentru slăbiciunea ei. De asemenea, am de-a face cu vechea natură a întregii rase umane. Ca unul dintre popoarele Mele în China, nu sunteți și voi o parte a rasei umane? În tot poporul Meu și printre toți fiii Mei, adică, printre cei pe care Eu i-am ales din întreaga rasă umană, voi aparțineți celui mai de jos grup. Din acest motiv, Eu am cheltuit cea mai mare parte din energie pe voi, cel mai mare efort. Voi încă nu prețuiți viața binecuvântată de care vă bucurați astăzi? Încă vă împietriți inimile ca să se răzvrătească împotriva Mea și să hotărască propriile voastre proiecte? Dacă nu ar fi mila și dragostea Mea continue, întreaga omenire ar fi căzut, acum mult timp, în captivitatea Satanei și ar fi devenit „îmbucături delicioase” în gura sa. Astăzi, în mijlocul tuturor oamenilor, cei care se cheltuie pe ei înșiși, în mod autentic, pentru Mine și Mă iubesc autentic sunt încă destul de rari încât să fie numărați pe degetele unei mâini. Ar putea, astăzi, titlul de „poporul Meu” să fie proprietatea voastră personală? A devenit conștiința ta, pur și simplu, rece ca gheața? Ești cu adevărat vrednic să devii poporul pe care îl pretind? Gândiți-vă la trecut și priviți din nou la ziua de azi – care dintre voi a mulțumit inima Mea? Care dintre voi a manifestat o preocupare autentică pentru intențiile Mele? Dacă nu v-aș fi îndemnat, încă nu v-ați fi trezit, ci ați fi rămas ca înghețați și, din nou, de parcă ați fi hibernat.

În mijlocul valurilor agitate, omul vede mânia Mea; în grămada de nori întunecați care se rostogolesc, omul este uluit și îngrozit și nu știe unde să fugă, de parcă s-ar teme că tunetul și ploaia îl vor spulbera. Apoi, după ce furtuna de zăpadă învolburată a trecut, starea lor de spirit devine ușoară și lipsită de griji, în timp ce ei se bucură de peisajul frumos al naturii. Dar, în astfel de momente, care dintre ei a experimentat vreodată iubirea nețărmuită pe care Eu o port pentru omenire? În inimile lor este doar înfățișarea Mea și nu esența Duhului Meu. Oare nu Mă sfidează omul în mod fățiș? Când furtuna a trecut, toată omenirea este ca și cum ar fi reînnoită; ca și cum, după rafinare prin nenorociri, ea și-a recăpătat lumina și viața. Nu ați avut și voi norocul, după necazurile cu care v-am lovit, să ajungeți până astăzi? Dar, atunci când astăzi a plecat și mâine vine, veți putea să mențineți puritatea care a urmat ploii torențiale? Veți putea să mențineți devotamentul care a urmat rafinării voastre? Veți fi capabili să mențineți ascultarea de astăzi? Poate devotamentul vostru să rămână statornic și neschimbat? Oare este aceasta o cerere pe care omul nu are capacitatea să o împlinească? Eu trăiesc zilnic printre oameni și acționez împreună cu omenirea, în mijlocul omenirii și totuși, nimeni nu a observat vreodată acest lucru. Dacă nu ar fi îndrumarea Duhului Meu, cine, din întreaga rasă umană, ar mai exista încă în vremurile actuale? Oare exagerez Eu atunci când spun că trăiesc și acționez în compania oamenilor? În trecut, Eu am spus: „Am creat, călăuzit și stăpânit întreaga omenire”. Nu așa a fost, de fapt? E posibil ca experiența voastră despre aceste lucruri să fie insuficientă? V-ar lua întreaga viață să explicați simpla expresie „făcător de servicii”. Fără experiență reală, o ființă umană nu va ajunge niciodată să Mă cunoască – nu va fi niciodată capabilă să ajungă să Mă cunoască prin cuvintele Mele. Totuși, astăzi, Eu am venit personal în mijlocul vostru – oare acest lucru nu va fi mai benefic pentru înțelegerea voastră? Oare nu este întruparea Mea și mântuire pentru voi? Dacă n-aș coborî în omenire, în propria Mea persoană, întreaga rasă umană ar fi fost, cu mult timp în urmă, impregnată cu noțiuni, adică, ar fi devenit posesiunile Satanei, căci lucrul în care tu crezi este doar chipul Satanei și, oricum, nu are nimic de-a face cu Dumnezeu Însuși. Nu este aceasta mântuirea Mea?

Când Satana vine înaintea Mea, nu Mă feresc de ferocitatea lui sălbatică, nici nu Mă tem de hâdoșenia lui: pur și simplu îl ignor. Când Satana Mă ispitește, văd dincolo de înșelăciunea lui, făcând-l să se retragă în rușine și umilință. Când Satana se luptă cu Mine și încearcă să-Mi smulgă poporul ales, pornesc război cu el în trupul Meu. Și, în trupul Meu, Eu Îmi susțin și Îmi păstoresc poporul, astfel încât el să nu cadă cu ușurință sau să se rătăcească și îl conduc pas cu pas. Și, când Satana se retrage înfrânt, Eu voi fi dobândit slavă din partea poporului Meu, iar acesta va fi martor frumos și răsunător pentru Mine. Prin urmare, voi lua contrastele planului Meu de gestionare (planului de mântuire) și le voi arunca, o dată pentru totdeauna, în Adânc. Acesta este planul Meu; aceasta este lucrarea Mea. În viața voastră, poate veni o zi când vă veți întâlni cu o astfel de situație: îți vei îngădui ție însuți, de bunăvoie, să cazi în captivitatea Satanei sau Mă vei lăsa pe Mine să te câștig? Aceasta este propria ta soartă, iar tu trebuie să o iei în considerare cu atenție.

Viața în Împărăție este viața poporului și a lui Dumnezeu Însuși. Întreaga omenire se află sub grija și protecția Mea și toți sunt angajați într-o luptă până la moarte cu marele balaur roșu. Pentru a câștiga această bătălie finală, pentru a-l termina pe marele balaur roșu, toți oamenii ar trebui să-și dăruiască întregile lor ființe Mie, în Împărăția Mea. „Împărăția” despre care se vorbește aici se referă la o viață care este trăită direct sub guvernarea directă a divinității, în care Eu sunt păstor pentru toată omenirea care Îmi acceptă direct pregătirea, astfel încât viețile sale, deși încă pe pământ, sunt ca și cum ar fi în Cer – o adevărată realizare a vieții în al treilea Cer. Deși sunt în trupul Meu, Eu nu sufăr limitările trupului. De atâtea ori am venit Eu în mijlocul oamenilor pentru a le asculta rugăciunile și, de atâtea ori, mergând printre oameni, M-am bucurat de laudele lor; chiar dacă ființele umane nu au fost niciodată conștiente de existența Mea, Eu încă Îmi văd de lucrarea Mea în acest fel. În lăcașul Meu, care este locul unde Eu sunt ascuns – totuși, în lăcașul Meu, Mi-am înfrânt toți vrăjmașii; în lăcașul Meu, am dobândit o experiență reală de a trăi pe pământ; în lăcașul Meu, observ fiecare cuvânt și acțiune a omului, urmărind și conducând întreaga rasă umană. Dacă oamenii s-ar îngriji de intențiile Mele, mulțumindu-Mi, astfel, inima și oferindu-Mi plăcere, atunci, cu siguranță, aș binecuvânta întreaga omenire. Nu asta intenționez Eu pentru oameni?

În timp ce omenirea se află în comă, doar ropotul tunetului Meu o mai trezește din visele ei. Iar când oamenii deschid ochii, aceste explozii de strălucire rece rănesc mulți ochi de-ai lor, astfel încât își pierd simțul direcției și nu știu de unde vin, nici încotro merg. Majoritatea oamenilor sunt loviți de iradierea ca de laser și se prăbușesc grămadă sub furtună, cu trupurile măturate de torentele care șiroiesc, nelăsând nimic în urmă. În lumină, supraviețuitorii pot, în cele din urmă, să-Mi vadă clar chipul și, doar atunci, ajung ei să cunoască ceva despre arătarea Mea exterioară, astfel încât ei nu mai îndrăznesc să Mă privească direct în față, profund înfricoșați ca nu cumva mustrarea și blestemele Mele să le lovească, încă o dată, trupurile. Atât de mulți oameni se prăbușesc într-un plâns necontrolat; atât de mulți cad în disperare; atât de mulți formează râuri cu sângele lor; atât de mulți devin cadavre, plutind în derivă încoace și încolo; atât de mulți oameni, găsindu-și propriul loc în lumină, simt un junghi subit în inimă și varsă lacrimi pentru lungii lor ani de nefericire. Atât de mulți oameni, constrânși de lumină, își mărturisesc necurăția și se hotărăsc să se îndrepte. Atât de mulți oameni, orbiți fiind, și-au pierdut deja bucuria de a trăi și, în consecință, nu se gândesc să observe lumina și, astfel, continuă să stagneze, așteptându-și sfârșitul. Și atât de mulți oameni ridică pânzele vieții, iar, sub îndrumarea luminii, anticipează, cu nerăbdare, ziua lor de mâine… Cine, din rândul omenirii, nu există astăzi în această stare? Cine nu există în lumina Mea? Chiar dacă tu ești puternic sau deși poți fi slab, cum poți să eviți venirea luminii Mele?

10 martie 1992