De-a lungul veacurilor, niciun om nu a intrat în Împărăție și, astfel, nimeni nu s-a bucurat de harul Epocii Împărăției, și nici nu L-a văzut pe Împăratul Împărăției. În ciuda faptului că sub iluminarea Duhului Meu mulți oameni au profețit frumusețea Împărăției, ei îi cunosc doar exteriorul, însă nu semnificația intrinsecă. Astăzi, când Împărăția își începe existența formală pe pământ, cea mai mare parte a umanității încă nu știe exact ceea ce urmează a fi realizat sau pe ce tărâm urmează a fi aduși oamenii, în cele din urmă, în timpul Epocii Împărăției. În această privință, Mi-e teamă că toți oamenii sunt într-o stare de confuzie. Întrucât nu a sosit pe deplin ziua înfăptuirii complete a Împărăției, toți oamenii sunt zăpăciți și incapabili să o vadă clar. Lucrarea Mea în divinitate începe, în mod oficial, cu Epoca Împărăției, iar firea Mea începe să se manifeste treptat omenirii, odată cu începutul formal al Epocii Împărăției. Astfel, acesta e momentul în care trâmbița sfântă începe oficial să sune și să proclame tuturor. Când Îmi voi lua în mod oficial puterea și voi domni ca Împărat în Împărăție, tot poporul Meu va fi făcut complet de către Mine, de-a lungul vremii. Exact atunci când Împărăția Mea va fi înființată și orânduită și, de asemenea, atunci când Eu Mă voi schimba la față și Mă voi întoarce către întregul univers, toate națiunile lumii vor fi perturbate. În acel moment, toți oamenii Îmi vor vedea fața glorioasă, vor vedea adevăratul Meu chip. De la crearea lumii, de când oamenii au fost corupți de Satana în măsura în care sunt astăzi, stricăciunea lor e motivul pentru care, din punctul de vedere al oamenilor, Eu am devenit din ce în ce mai ascuns și tot mai de neînțeles. Omenirea nu Mi-a văzut niciodată adevărata față și niciodată nu a interacționat direct cu Mine. Doar în zvonuri și mituri a existat un „Eu” în imaginația omului. Prin urmare, sunt în concordanță cu imaginația umană – și anume cu noțiunile umane – pentru a aborda „Eul” din mintea oamenilor, astfel încât să pot schimba starea „Eului” pe care ei L-au nutrit atâția ani. Acesta este principiul lucrării Mele. Nicio singură persoană nu a fost capabilă să-l cunoască până în cele mai mici detalii. Deși oamenii Mi s-au prosternat și au venit înaintea Mea ca să Mi se închine, Eu nu Mă bucur de astfel de fapte ale oamenilor, deoarece, în inimile lor, ei nu păstrează imaginea Mea, ci o alta decât a Mea. Așadar, pentru că nu Îmi înțeleg firea, oamenii nu Îmi recunosc adevăratul chip. Prin urmare, când ei cred că Mi s-au împotrivit sau că Mi-au încălcat decretele administrative, Eu tot Mă prefac că nu văd – și, prin urmare, în amintirile lor, Eu sunt fie un Dumnezeu care mai degrabă arată milă oamenilor, decât să-i mustre, fie sunt Dumnezeu Însuși, care nu Își respectă cuvântul dat. Acestea sunt toate închipuiri născute din gândirea umană și în neconcordanță cu faptele.

Supraveghez universul zi după zi și Mă ascund cu smerenie în locuința Mea, experimentând viața umană și studiind îndeaproape fiecare faptă a omului. Nimeni nu Mi s-a oferit vreodată cu adevărat; nimeni nu a căutat vreodată adevărul. Nimeni nu a fost vreodată conștiincios pentru Mine și nu a luat vreodată hotărâri înaintea Mea și nici nu s-a ținut apoi de datoria sa. Nimeni nu Mi-a permis vreodată să sălășluiesc înlăuntrul său și nimeni nu M-a prețuit așa cum oamenii și-ar prețui propria viață. Nimeni nu a văzut vreodată, în realitatea concretă, tot ce este divinitatea Mea; nimeni nu a fost vreodată dornic să fie în contact cu Însuși Dumnezeul real. Când apele îi înghit cu totul pe oameni, Eu îi salvez din apele stătătoare și le dau șansa de a trăi din nou. Când oamenii își pierd încrederea de a trăi, Eu îi trag din pragul morții, oferindu-le curajul de a merge mai departe, pentru ca ei să Mă poată folosi ca temelie a existenței lor. Când oamenii nu Mă ascultă, îi fac să Mă cunoască în neascultarea lor. În lumina vechii naturi a omenirii și în lumina îndurării Mele, decât să ucid oamenii, mai degrabă le permit să se căiască și să o ia de la capăt. Când suferă de foame, deși în trup le-a mai rămas o singură suflare, Eu îi smulg de la moarte, împiedicându-i să cadă pradă tertipurilor Satanei. De atâtea ori Mi-au văzut oamenii mâna, de atâtea ori Mi-au văzut expresia blândă și fața zâmbitoare, și de atâtea ori Mi-au văzut măreția și mânia. Deși oamenii nu M-au cunoscut niciodată, Eu nu profit de slăbiciunile lor ca să îi provoc în mod deliberat. Faptul că am experimentat greutățile oamenilor Mi-a permis să am înțelegere pentru slăbiciunea omului. Doar ca răspuns la neascultarea și nerecunoștința oamenilor, le împart mustrarea în diferite grade.

Mă ascund când oamenii sunt ocupați și Mă dezvălui în timpul lor liber. Oamenii își imaginează că Eu știu toate lucrurile; Mă văd ca pe Însuși Dumnezeul care îndeplinește toate rugămințile. De aceea, cei mai mulți vin înaintea Mea doar pentru a căuta ajutorul lui Dumnezeu, nu datorită vreunei dorințe de a Mă cunoaște. Când se află în chinurile bolii, oamenii Îmi cer urgent ajutorul. Când au necazuri, Îmi mărturisesc greutățile lor, cu toată puterea lor, ca să-și verse mai bine suferința. Cu toate acestea, nicio singură ființă umană nu a fost în stare să Mă iubească și când i-a fost bine; nicio singură persoană nu M-a căutat, în vreme de pace și fericire, pentru a putea lua parte la bucuria ei. Când micile lor familii sunt fericite și bine, oamenii demult S-au lepădat de Mine sau Mi-au închis ușa în față, interzicându-Mi să intru, ca să se poată bucura de fericirea binecuvântată a familiilor lor. Mintea umană este prea îngustă; este prea îngustă chiar și pentru a cuprinde un Dumnezeu atât de iubitor, milostiv și abordabil ca Mine. De atâtea ori am fost respins de oameni în vremurile în care râdeau cu bucurie; de atâtea ori am fost cârja pe care s-au sprijinit oamenii când s-au poticnit; de atâtea ori oamenii care sufereau de o boală M-au forțat în rolul de doctor. Cât de cruzi sunt oamenii! Sunt extrem de iraționali și imorali. Nici măcar sentimentele cu care se presupune că oamenii sunt înzestrați nu pot fi percepute în ei; sunt aproape complet lipsiți de orice urmă de umanitate. Cântăriți trecutul și comparați-l cu prezentul: se petrece vreo schimbare în voi? Ați mai scăpat de câteva dintre lucrurile din trecutul vostru? Sau acel trecut nu a fost încă înlocuit?

Am traversat lanțuri muntoase și văile râurilor, experimentând bucuriile și necazurile lumii. Mulți ani am umblat și am trăit printre oameni, dar se pare că firea oamenilor puțin s-a schimbat. Și este ca și cum vechea natură a omului a prins rădăcini și a încolțit în ei. Nu sunt niciodată capabili să schimbe acea natură veche; doar o îmbunătățesc oarecum, pe temelia inițială. După cum spun oamenii, substanța nu s-a schimbat, dar forma s-a schimbat mult. Se pare că toată lumea încearcă să Mă păcălească și să Mă năucească, astfel încât să poată să scape basma curată și să-Mi câștige aprecierea. Eu nici nu admir și nici nu acord atenție tertipurilor oamenilor. Decât să fiu mistuit de furie, mai degrabă adopt atitudinea celui care privește, dar nu vede. Am de gând să acord omenirii un anumit grad de libertate și, după aceea, să-i tratez pe toți oamenii laolaltă. De vreme ce toți oamenii sunt netrebnici fără valoare care nu se iubesc și nu se prețuiesc pe ei înșiși, atunci, de ce ar mai avea nevoie ca Eu să le arăt, încă o dată, milă și iubire? Fără excepție, oamenii nu se cunosc pe ei înșiși și nici nu știu cât valorează. Ar trebui să se urce pe un cântar ca să fie cântăriți. Oamenii nu țin seama de Mine, așa că nici Eu nu îi iau în serios. Nu-Mi acordă nicio atenție, deci nici Eu nu trebuie să lucrez mai mult asupra lor. Nu este aceasta cea mai bună dintre cele două lumi? Nu vă descrie aceasta pe voi, poporul Meu? Care dintre voi a luat hotărâri înaintea Mea și nu le-a abandonat după aceea? Cine a luat hotărâri pe termen lung înaintea Mea, în loc să ia frecvent decizii în privința lucrurilor? În vreme de pace, oamenii iau mereu hotărâri înaintea Mea și apoi renunță la toate când au necazuri; mai târziu, își reiau hotărârea și o aduc înaintea Mea. Sunt Eu, oare, atât de nedemn de respect încât să accept, la întâmplare, deșeul pe care omul l-a ridicat din mormanul de gunoi? Puțini sunt oamenii care nu renunță la hotărârile lor, puțini sunt puri și puțini oferă ce au mai prețios ca jertfă pentru Mine. Nu sunteți voi toți la fel? Dacă nu sunteți în stare să vă țineți de datoriile voastre ca membri ai poporului Meu în Împărăție, veți fi detestați și respinși de Mine!

12 martie 1992