77. Recolta culeasă prin boală

de Zhang Li, China

Anul 2007 a fost un moment de răscruce în viața mea. Soțul meu a fost implicat într-un accident de mașină și-a rămas la pat. Cei doi copii ai noștri erau încă mici și a fost o perioadă grea pentru familia noastră. Mi-a fost tare greu și habar n-aveam cum vom trece prin asta. Atunci am acceptat lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă. Din cuvintele lui Dumnezeu, am aflat că toți datorăm viața lui Dumnezeu, că soarta ne e-n mâinile Lui și trebuie să ne-nchinăm și să credem în El pentru a avea o soartă bună. Găsisem ceva pe care să mă bazez. Am început să particip des la întruniri și-am dus copiii să citească cuvintele lui Dumnezeu și să se roage. În scurt timp, îmi făceam datoria în biserică.

Am fost aleasă lider al bisericii și I-am mulțumit lui Dumnezeu pentru harul Său. Mi-am spus: „Am fost aleasă lider al bisericii chiar dacă sunt foarte nouă în credință. Pesemne mă pricep la urmărirea adevărului. Trebuie să-mi fac bine datoria, să fac orice e nevoie, atunci sigur voi fi mântuită.” Acest gând chiar m-a impulsionat în datoria mea. Petreceam mult timp predicând Evanghelia și îndeplinindu-mi datoria. Prietenii și rudele s-au opus credinței mele, iar vecinii m-au calomniat și batjocorit. Am simțit o oarecare slăbiciune atunci, dar asta nu m-a împiedicat să-mi fac datoria. Și soțul meu a acceptat lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă și a-nceput să-și facă datoria. Asta m-a făcut fericită. Mă gândeam: „Cât timp ne facem bine datoria și ne sacrificăm pentru Dumnezeu, vom fi binecuvântați de El.” Mai ales când îi auzeam pe frați și surori spunând că am suferit, am plătit un preț și sigur voi fi mântuită de Dumnezeu, eram atât de fericită și mai motivată să lucrez pentru Dumnezeu.

Într-o zi din 2012 am găsit o umflătură la sân care mă durea puțin. Am început să-mi fac griji că ar putea fi ceva grav. Dar apoi m-am gândit: „Nu, n-are cum. Îmi fac datoria în biserică zi de zi. Dumnezeu nu i-ar face asta cuiva care face sacrificii reale pentru El. Cu protecția lui Dumnezeu, nu mă voi îmbolnăvi grav.” Gândind asta, anxietățile mi-au dispărut și-am continuat să-mi fac datoria cum făceam înainte. Persecuția PCC față de credincioși a devenit tot mai gravă în 2013. Eu și soțul meu eram cunoscuți în zonă pentru răspândirea Evangheliei și eram în pericol constant de a fi arestați. Ne-am părăsit casa și ne-am mutat departe ca să ne putem face îndatoririle în continuare. Ulterior, am constatat că umflătura de la sân creștea și mă temeam că ar putea să fie vreo boală. Dar m-am gândit că nu se-ntâmplase nimic rău de atâția ani și că Dumnezeu mă proteja cu siguranță. Cât timp îmi făceam bine datoria și mă sacrificam mai mult, credeam că Dumnezeu va avea milă de mine și nu mă voi îmbolnăvi grav.

În 2018, am început să mă simt rău, iar soțul meu m-a dus la un control. Doctorița a spus că umflătura de la sânul meu crescuse cât un ou de gâscă și că nu arăta bine deloc. A spus că ar fi deosebit de riscant să mă operez imediat și că trebuia să fac chimioterapie pentru a micșora nodulul înainte să mă opereze. Auzind cuvintele „nu arată bine” și „chimioterapie”, am căzut pradă panicii. M-am gândit: „Doar cei care au cancer fac chimioterapie. Am cancer? O să mor atât de tânără?” Pur și simplu nu-mi venea să cred. M-am prăbușit pe o bancă de pe coridorul spitalului și-am izbucnit în lacrimi.

Soțul meu a încercat să mă consoleze: „Acest control inițial nu e neapărat corect. Mâine o să mergem să faci un control la un alt spital.”

A doua zi, ne-am dus la un alt spital și mi-au făcut o biopsie. Doctorul i-a spus soțului meu că starea mea era gravă și că era posibil să fie cancer. A spus că nu mai puteam să așteptăm și că trebuia să fiu operată în două zile.

Auzindu-l spunând asta, am rămas fără vlagă, iar inima mi s-a făcut de gheață. Mă gândeam: „Chiar este cancer? Oamenii mor de cancer! Cum a putut să mi se întâmple mie?” Dar apoi m-am gândit: „N-are cum. De când sunt credincioasă, mi-am făcut datoria, m-am sacrificat, am suferit și-am plătit un preț. Am îndurat batjocura și calomnia altora, am fost persecutată și vânată de către PCC. N-am lăsat nimic să interfereze cu datoria mea. Cum să am cancer? N-ar însemna asta că n-am nicio speranță de a fi mântuită și de a intra în Împărăția cerurilor? Oare sacrificiile mele din anii aceștia au fost în van?” Eram teribil de supărată.

În noaptea aceea, m-am întins în pat, răsucindu-mă fără să-nchid un ochi. Pur și simplu nu puteam înțelege. Mă sacrificasem atât, deci cum m-am putut îmbolnăvi așa? De ce nu mă protejase Dumnezeu? Apoi m-am gândit la operația pe care trebuia s-o fac peste două zile. Habar nu aveam dacă va avea succes sau dacă nu … Treceam prin chinuri groaznice, așa că m-am rugat în tăcere la Dumnezeu: „Dumnezeule drag, sunt atât de necăjită. Nu știu cum să trec prin această situație. Te rog luminează-mă și mă îndrumă…” Am citit apoi ultimele unsprezece cerințe ale lui Dumnezeu de la om: „5. Dacă ai fost întotdeauna foarte loial, cu multă iubire față de Mine, și totuși pătimești chinul bolii, sărăcia și părăsirea de către prieteni sau rude, ori dacă înduri orice alte nenorociri în viață, atunci tot vor continua loialitatea și iubirea ta pentru Mine? 6. Dacă nimic din ce ți-ai imaginat în inima ta nu se potrivește cu ce am făcut Eu, atunci cum îți vei parcurge calea viitoare? 7. Dacă nu primești niciunul dintre lucrurile pe care ai sperat să le primești, atunci poți continua să Mă urmezi?” („O problemă foarte serioasă: trădarea (2)” din Cuvântul Se arată în trup). Gândindu-mă la aceste cerințe, mi-am dat seama că prin această boală Dumnezeu mă testa pentru a vedea dacă într-adevăr Îi sunt loială și-L iubesc. M-am gândit când Iov a trecut prin încercările sale. Și-a pierdut proprietatea, copiii și s-a umplut de bube pe tot corpul. Deși nu înțelegea voia lui Dumnezeu, a preferat să se blesteme decât să-L învinuiască și a înălțat numele lui Iahve Dumnezeu. Iov și-a păstrat credința și a rămas ascultător, mărturisind ferm pentru Dumnezeu înaintea Satanei. Dar eu credeam de mulți ani, mă bucurasem de multă provizie din cuvintele lui Dumnezeu, însă nu Îi înțelegeam deloc lucrarea. Când am aflat că am cancer, m-am gândit că nu puteam să fiu mântuită, să mă bucur de binecuvântările Împărăției. L-am înțeles greșit pe Dumnezeu, L-am învinuit. După ce am crezut în Dumnezeu ani de zile și am făcut atâtea sacrificii, am crezut că n-ar fi trebuit să lase să mă îmbolnăvesc. Doar când El m-a demascat, am văzut că toate sacrificiile mele nu erau din respect pentru voia Lui sau pentru a practica adevărul și a-L mulțumi pe Dumnezeu. Fuseseră pentru binecuvântări și pentru a intra în Împărăția Sa – mă târguisem cu El. Toată așa-zisa mea loialitate și dragoste pentru Dumnezeu erau fictive. Fusesem total nesinceră. Îl rănisem și-L dezamăgisem pe Dumnezeu.

Apoi am citit cuvintele Lui: „Cine din întreaga omenire nu este îngrijit în ochii Celui Atotputernic? Cine nu trăiește în mijlocul predestinării Atotputernicului? Oare viața și moartea omului sunt rezultatul propriei alegeri? Își controlează omul propria lui soartă? Mulți oameni strigă după moarte, totuși, ea este departe de ei; mulți oameni vor să fie cei care sunt puternici în viață și se tem de moarte, totuși, necunoscută lor, ziua morții lor se apropie, aruncându-i în abisul morții; mulți oameni se uită la cer și suspină profund; mulți oameni strigă grozav, plângând cu suspine; mulți oameni cad în mijlocul încercărilor; și mulți oameni devin prizonieri ai ispitei. Deși nu Mă arăt în persoană pentru a-i permite omului să Mă vadă clar, mulți oameni se tem să-Mi vadă fața, foarte speriați că îi voi răpune, că îi voi nimici. Omul Mă cunoaște sau nu cu adevărat?” („Capitolul 11” din „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers” în Cuvântul Se arată în trup). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au arătat că trupul și sufletul omului își au sursa în Dumnezeu. Viața și moartea sunt în mâinile Lui, noi n-avem niciun cuvânt de spus. Ca ființe create, ar trebui să ne supunem rânduielilor lui Dumnezeu. Realizând asta, nu mi-a mai fost atât de frică să mor. Am luat o hotărâre în tăcere: „Oricum va merge operația mea, fie că trăiesc sau că mor, îmi cedez viața lui Dumnezeu și mă supun cârmuirii Sale.”

Odată ce m-am supus, am simțit în inimă un val mare de pace. M-am rugat neîncetat în timp ce mă duceau în sala de operații. După aceea, doctorul a spus că mersese foarte bine, dar că, indiferent de situație, nodulul eliminat tot trebuia testat pentru a ști cum stau lucrurile. Mă gândeam: „Operația a decurs atât de bine pentru că Dumnezeu mă proteja.” Am văzut alți pacienți care se întorceau din operații simțindu-se foarte slabi și dezorientați, pe când eu mă simțeam bine și eram în formă. Ceilalți din salonul meu au spus că nu părea deloc că fusesem operată. I-am mulțumit întruna lui Dumnezeu în inima mea. Și m-am gândit: „Am găsit acel nodul la sânul meu acum șase ani. Dacă ar fi cancer, cu siguranță s-ar fi înrăutățit de mult. Dar eu nu m-am simțit rău deloc în tot acest timp. Poate că nu e cancer. Și chiar dacă este, cred că Dumnezeu e atotputernic și va face ca totul să fie bine.” Mai auzisem de unii frați și de unele surori care s-au bazat pe Dumnezeu când s-au îmbolnăvit, fiind martori la faptele Lui minunate. Făcusem mereu sacrificii pentru El, deci sigur avea să mă protejeze.

După trei zile, m-am dus să iau rezultatele, dar speranțele mi s-au transformat în disperare: Chiar era cancer.

Stăteam acolo, fără să mă mișc, privind fix acele rezultate, citindu-le iarăși și iarăși, plângând fără încetare. A trecut mult timp până când am reușit să-mi revin. M-am întrebat: „Folosește Dumnezeu boala pentru a mă demasca și elimina? Oare nu mai sunt calificată nici să fac servicii pentru El? Cred în Dumnezeu de ani de zile, făcând sacrificii și propovăduind Evanghelia prin vânt și ploaie. Nu-Și amintește nimic din toate astea? Așa se sfârșește credința mea în El?” Eram din ce în ce mai supărată și mă simțeam total lipsită de vlagă.

Apoi nu am mai vrut să mănânc și să beau, nici să vorbesc. Doctorul mi-a spus să iau vitamine și să fac mai mult exercițiu fizic. M-am gândit, „Am primit o condamnare la moarte. La ce bun suplimente nutritive și exerciții fizice? Oricum o să mor mai devreme sau mai târziu.” Eram foarte deprimată și nu puteam să nu mă gândesc: „Mulți frați și surori se îmbolnăviseră înainte de a avea credință, dar s-au simțit mai bine după ce-au început să creadă. Dar eu îmi fac datoria zi de zi de când am credință în Dumnezeu. Cum de m-am înbolnăvit de cancer? Credeam că sacrificiile făcute sunt biletul meu spre mântuire. Dar acum, nu numai că nu voi fi mântuită, ci voi și muri de cancer.” Învinuirea și neînțelegerile mele la adresa lui Dumnezeu au izbucnit brusc. Disperată, I-am vorbit în lacrimi lui Dumnezeu, „Dumnezeule drag, sufăr atât de mult. M-am îmbolnăvit și nu pot să înțeleg care este voia Ta. Te rog luminează-mă și mă îndrumă ca să-Ți înțeleg voia.”

Apoi am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Pentru toți oamenii, rafinarea este chinuitoare și foarte greu de acceptat – totuși, în timpul rafinării, Dumnezeu îi clarifică omului firea Sa cea dreaptă și face publice cerințele Lui pentru om și oferă mai multă luminare, precum și emondare și tratare mai reale; prin compararea faptelor cu adevărul, El dă omului o mai mare cunoaștere a sa și a adevărului și o mai bună înțelegere a voii Sale, permițându-i astfel omului să aibă o iubire adevărată și mai pură față de Dumnezeu. Acestea sunt obiectivele lui Dumnezeu în realizarea rafinării. Toată lucrarea pe care o face Dumnezeu în om are propriile scopuri și semnificații; Dumnezeu nu face o lucrare fără sens, și nici nu face o lucrare care este lipsită de beneficii pentru om. Rafinarea nu înseamnă îndepărtarea oamenilor din fața lui Dumnezeu, nici nu înseamnă distrugerea lor în iad. Mai degrabă, înseamnă schimbarea firii omului în timpul rafinării, schimbarea intențiilor sale, a vechilor sale păreri, schimbarea dragostei lui pentru Dumnezeu și schimbarea întregii sale vieți. Rafinarea este o adevărată testare a omului și o formă de pregătire reală, și numai în timpul rafinării iubirea lui poate servi funcției sale inerente” („Numai prin experimentarea rafinării poate omul să aibă adevărata iubire” din Cuvântul Se arată în trup). Cuvintele lui Dumnezeu m-au ajutat să-I înțeleg voia. Dumnezeu folosea boala ca să-mi demaște corupția lăuntrică, răzvrătirea și motivele murdare, astfel încât să mă cunosc, să mă lepăd de corupție și să dobândesc mântuirea de la Dumnezeu. Dar eu crezusem că El voia să-mi ia viața și să mă elimine, și astfel, L-am înțeles greșit, L-am învinovățit și, disperată, m-am dat bătută. Încercasem să pun un preț pe sacrificiile mele, să-mi iau merite și să mă cert cu El. Am vrut chiar să-mi folosesc propria moarte pentru a-L înfrunta. Îmi pierdusem orice conștiință! Simțeam că-I datorez mult, deci am venit înaintea Lui să mă rog și să aflu de ce nu mă putusem supune când m-am îmbolnăvit, ci L-am înțeles greșit și L-am învinuit.

Apoi am citit unele cuvinte ale lui Dumnezeu. „Atât de mulți cred în Mine doar ca să-i vindec. Atât de mulți cred în Mine doar ca să Îmi folosesc puterile pentru a alunga spiritele necurate din trupurile lor, și atât de mulți cred în Mine doar pentru a putea primi pace și bucurie de la Mine. Atât de mulți cred în Mine doar pentru a pretinde de la Mine mai multă bogăție materială. Atât de mulți cred în Mine doar pentru a-și petrece această viață în pace și pentru a fi teferi și nevătămați în lumea care vine. Atât de mulți cred în Mine doar pentru a evita suferința iadului și pentru a primi binecuvântările cerești. Atât de mulți cred în Mine doar pentru confort temporar, totuși nu caută să câștige nimic în lumea care vine. Când Mi-am revărsat mânia asupra omului și i-am luat toată bucuria și pacea pe care o avea cândva, omul a devenit plin de îndoieli. Când am dat omului suferința iadului și am revendicat binecuvântările cerești, rușinea omului s-a transformat în mânie. Când Mi-a cerut să îl vindec, Eu nu i-am acordat atenție și am simțit dezgust față de el; omul a plecat de lângă Mine ca să caute în schimb calea leacurilor rele și a vrăjitoriei. Când am retras tot ceea ce omul ceruse de la Mine, toată lumea a dispărut fără nicio urmă. Din acest motiv, zic că omul are credință în Mine pentru că îi dau prea mult har și are mult mai mult de câștigat” („Ce știi despre credință?” din Cuvântul Se arată în trup). „Acești oameni au doar un scop foarte simplu în a-L urma pe Dumnezeu, iar acel scop este de a primi binecuvântări. Astfel de oameni nu se pot deranja să țină cont de orice altceva care nu implică direct acest scop. Pentru ei, nu există un scop mai legitim decât credința în Dumnezeu pentru a primi binecuvântări – este însăși valoarea credinței lor. În caz că ceva nu contribuie la acest scop, lucrul acela nu îi mișcă deloc. Acesta este cazul majorității oamenilor care cred astăzi în Dumnezeu. Scopul și intenția lor par legitime, pentru că, în timp ce ei cred în Dumnezeu, se și sacrifică pentru Dumnezeu, se dedică lui Dumnezeu și își îndeplinesc datoria. Ei renunță la tinerețe, își părăsesc familia și cariera și chiar își petrec ani de zile departe de casă, găsindu-și ceva de făcut. De dragul scopului lor final, își schimbă interesele, viziunea asupra vieții și chiar direcția pe care o caută; totuși, ei nu pot schimba scopul credinței lor în Dumnezeu. Ei aleargă pentru a-și gestiona propriile idealuri; indiferent cât de departe este drumul și indiferent cât de multe greutăți și obstacole întâmpină pe drum, continuă să fie insistenți și netemători de moarte. Ce putere îi constrânge să continue să se dedice în acest fel? Este conștiința lor? Este caracterul lor minunat și nobil? Este hotărârea lor să se lupte cu forțele răului până la sfârșit? Este credința lor de a fi mărturie lui Dumnezeu fără să caute recompense? Este loialitatea lor în a fi dispuși să renunțe la toate pentru a împlini voia lui Dumnezeu? Sau este spiritul lor de devotament, de a renunța întotdeauna la cererile extravagante personale? Ca o persoană care nu a înțeles niciodată lucrarea de gestionare a lui Dumnezeu să dea încă atât de mult este, pur și simplu, un miracol! Pentru moment, să nu discutăm despre cât de mult au oferit acești oameni. Comportamentul lor, totuși, este foarte demn de analiza noastră. În afară de beneficiile care sunt atât de strâns asociate cu ei, ar putea exista alte motive pentru care acești oameni, care nu Îl înțeleg niciodată pe Dumnezeu, I-ar da atât de mult? În aceasta, descoperim o problemă neidentificată anterior: relația omului cu Dumnezeu este doar una de interes personal. Este o relație dintre o persoană care primește și una care dă binecuvântarea. Pentru a spune lucrurilor pe nume, seamănă cu relația dintre angajat și angajator. Angajatul lucrează numai pentru a primi recompensele acordate de angajator. Într-o astfel de relație nu există nicio afecțiune, ci doar o tranzacție. Nu există a iubi sau a fi iubit, numai caritate și milă. Nu există înțelegere, doar indignare reprimată și înșelătorie. Nu există intimitate, numai o prăpastie de netraversat. Acum că lucrurile au ajuns până în acest punct, cine poate inversa o astfel de tendință? Și câți oameni sunt capabili să înțeleagă cu adevărat cât de cumplită a devenit această relație? Cred că atunci când oamenii se scufundă în bucuria de a fi binecuvântați, niciunul nu-și poate imagina cât de jenantă și de dizgrațioasă este o astfel de relație cu Dumnezeu” („Omul poate fi salvat numai în mijlocul gestionării lui Dumnezeu” din Cuvântul Se arată în trup). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au străpuns inima și mi s-a făcut rușine. Motivele credinței mele nu fuseseră binecuvântările viitoare, așa cum spunea Dumnezeu? Indiferent de modul în care părea că fac sacrificii, doar mă târguiam cu El, totul pentru binecuvântări. Nu ascultam cu adevărat de El, nu făceam datoria unei ființe create. Când eram nouă în credință, mă gândeam că nu voi avea niciun necaz, că voi fi binecuvântată și voi intra în Împărăția Lui. Așa că am dat tot, nelăsând nimic în calea îndeplinirii datoriei. Nici n-aveam timp să-mi duc copiii la școală sau să-i iau. Batjocorită și calomniată de ceilalți, persecutată și vânată de PCC – nimic nu s-a pus între mine și datoria mea. Asta m-a făcut să cred că-I sunt loială lui Dumnezeu și că negreșit El mă va lăuda și mă va binecuvânta. Când am aflat că am cancer, am simțit că se sfârșise pentru mine, că visele mele de a intra în Împărăție se spulberaseră. Plină de neînțelegeri, L-am învinuit pe Dumnezeu, m-am certat cu El, dorind chiar să-mi folosesc propria moarte să-L înfrunt. Confruntată cu faptele, mi-am dat seama că-mi făcusem datoria, suferisem și mă sacrificasem doar ca să obțin în schimb o destinație bună. Relația mea cu Dumnezeu era „relația dintre angajat și angajator.” Voiam o răsplată pentru orice mic preț ce-l plătisem. Nu-L iubeam sincer pe Dumnezeu. Îl foloseam, încercând să-L înșel. Cu o așa perspectivă în credința mea, nu putea decât să mă urască și să mă deteste. Dacă El n-ar fi folosit boala pentru a mă trezi, m-aș fi agățat de concepțiile-mi greșite despre credință, și până la urmă Dumnezeu m-ar fi părăsit și eliminat. Să realizez asta m-a umplut de regrete și vinovăție. Am îngenuncheat și m-am rugat. „Dumnezeule drag, dacă nu m-ai fi demascat prin această boală, nu mi-aș fi înțeles părerile greșite despre credință. Judecata și revelațiile cuvintelor Tale mi-au deșteptat duhul. Doresc să-mi îndrept motivele greșite și să renunț la dorința de binecuvântări. Fie că mă însănătoșesc sau nu, fie că trăiesc sau mor, doresc să mă supun Ție.” După rugăciune, m-am simțit mult mai liniștită și eram într-o stare mult mai bună. În zilele următoare, am continuat să fac mișcare și să iau suplimente nutritive, iar sănătatea mea s-a îmbunătățit zi de zi. Nu a trecut mult timp și am putut să părăsesc spitalul.

Revenind acasă, îi vedeam pe soțul și copiii mei ieșind să predice Evanghelia și să-și facă îndatoririle, dar Eu doar zăceam la pat, incapabilă să-mi fac vreo datorie. Am început să mă deprim puțin. Habar n-aveam când îmi voi reveni complet sau dacă voi putea să-mi fac din nou datoria într-o zi. Dacă nu voi putea să-mi fac datoria, nu voi fi doar o povară? Și atunci, cum aveam să fiu mântuită? Mi-am dat seama că dorința mea de binecuvântări își ridicase iar capul urât. M-am rugat grabnic la Dumnezeu, apoi am citit în cuvintele Lui: „Toți oamenii corupți trăiesc pentru ei înșiși. Fiecare om pentru el însuşi şi diavolul îl ia pe cel mai din spate – aceasta este sintetizarea naturii umane. Oamenii cred în Dumnezeu de dragul propriilor interese; abandonează lucrurile, se sacrifică pentru El și Îi sunt credincioși, dar fac toate aceste lucruri tot de dragul interesului propriu. Pe scurt, totul este făcut cu scopul de a obține binecuvântări pentru ei înșiși. În societate, totul este făcut pentru beneficiul personal; a crede în Dumnezeu se face doar pentru a câștiga binecuvântări. Tocmai pentru a obține binecuvântări, oamenii se leapădă de toate și pot să îndure multă suferință: acestea sunt toate dovezi empirice ale naturii corupte a omului” („Diferența dintre schimbările exterioare și schimbările firii” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). Cuvintele lui Dumnezeu m-au ajutat să văd că motivul pentru care m-am târguit cu El în credința mea și m-am răzvrătit și-mpotrivit Lui când lucrurile nu mergeau cum doream a fost că tot felul de otrăvuri satanice îmi controlau spiritul. „Fiecare om pentru el însuși și diavolul îl ia pe cel mai din spate” și „Nu ridica niciun deget fără o recompensă” – eu trăiam după aceste filosofii satanice. Tot ce făceam, făceam pentru mine, pentru folosul meu. Eram atât de egoistă și josnică. Chiar și în credința mea, trudeam și alergam doar pentru binecuvântări și recompense. Nu eram deloc concentrată pe urmărirea adevărului sau pe schimbarea firii. Când nu am primit binecuvântările dorite, natura mea satanică a izbucnit, L-am înțeles greșit pe Dumnezeu și L-am învinovățit, regretând ce făcusem pentru El. Pavel a lucrat pentru Domnul și a suferit mult, dar n-a avut dragoste pentru adevăr, n-a căutat să-L cunoască pe Dumnezeu ori să-și schimbe firea. El doar a vrut coroana dreptății în schimbul suferinței și sacrificiului său. În cele din urmă, firea lui satanică nu se schimbase, deci aroganța lui a alungat orice rațiune, a mărturisit că el însuși era Hristos și i-a adus pe oameni înaintea lui. Asta a jignit firea lui Dumnezeu și i-a adus o pedeapsă eternă. Știam că, de voi trăi tot după otrăvurile Satanei, atunci aș putea ajunge la fel ca Pavel. Dumnezeu m-ar pedepsi că m-am împotrivit Lui. Am văzut cât de periculos era să cauți binecuvântări fără a urmări adevărul. Îi eram recunoscătoare lui Dumnezeu. I-am mulțumit că a folosit această boală, dându-mi șansa de a reflecta și a mă cunoaște, ca să văd perspectiva greșită asupra urmăririi din credința mea și că mergeam pe o cale în opoziție cu Dumnezeu.

Apoi am citit cuvintele Lui: „Dumnezeu este mereu suveran și pururi onorabil, în timp ce omul este pururi ignobil, pururi lipsit de valoare. Aceasta pentru că Dumnezeu face pururi sacrificii și Se devotează omenirii; omul, însă, pururi ia și se străduie doar pentru sine. Dumnezeu Își dă pururi osteneala pentru supraviețuirea omenirii, însă omul nu contribuie niciodată cu nimic de dragul luminii sau al dreptății. Chiar dacă omul face un efort o perioadă, acesta nu poate rezista nici măcar unei singure lovituri, fiindcă efortul omului este întotdeauna pentru el însuși, iar nu pentru alții. Omul este întotdeauna egoist, în timp ce Dumnezeu este pururi altruist. Dumnezeu este sursa a tot ceea ce este just, bun și frumos, pe când omul este cel care urmează și dă dovadă de toată urâțenia și răul. Dumnezeu nu-Și va schimba niciodată esența de neprihănire și frumusețe, însă omul este perfect capabil, în orice moment și în orice situație, să trădeze neprihănirea și să se abată departe de Dumnezeu” („Este extrem de important să înțelegeți firea lui Dumnezeu” din Cuvântul Se arată în trup). Eram chiar mișcată meditând la aceste cuvinte. Dumnezeu a plătit un preț atât de mare pentru a mântui omenirea care a fost atât de profund coruptă de Satana. Acum două mii de ani, Dumnezeu S-a întrupat prima dată în Iudeea ca să răscumpere omenirea. A îndurat batjocura, calomnia și-a fost persecutat și maltratat de adepții iudaismului. În cele din urmă, El a fost pironit pe cruce, înfăptuind astfel lucrarea de răscumpărare. Astăzi, Dumnezeu S-a întrupat pentru a doua oară în China pentru a curăți și mântui omenirea pentru totdeauna. A fost vânat și persecutat de către PCC, fără un loc să-Și așeze capul, fără loc de odihnă și trebuie să îndure și neînțelegerea, învinuirea, neascultarea și împotrivirea noastră, a credincioșilor. Însă El n-a încetat să-ncerce să ne mântuiască, ci face în tăcere tot ce poate pentru noi, fără să ceară vreodată ceva în schimb. Totuși, eu făceam sacrificii în datoria mea așteptându-mă la binecuvântări și o destinație. Mi-am călcat pe conștiință ca să mă târguiesc cu Dumnezeu. Am fost atât de egoistă și josnică! Nu eram defel o credincioasă adevărată. Realizând asta, m-am rugat lui Dumnezeu, dornică să mă căiesc.

Într-o zi, în timpul devoționalelor, am citit în cuvintele Lui: „Adevărata credință în Dumnezeu înseamnă următorul lucru: în baza credinței că Dumnezeu deține suveranitatea asupra tututor lucrurilor, omul experimentează cuvintele și lucrarea Sa, își purifică firea coruptă, îndeplinește voia lui Dumnezeu și ajunge să Îl cunoască pe Dumnezeu. Numai o astfel de călătorie se poate numi «credință în Dumnezeu»” (Prefață la „Cuvântul Se arată în trup”). „Scopul credinței în Dumnezeu este de a-L mulțumi și de a trăi firea pe care El o cere, astfel încât acțiunile și gloria Lui să se poată manifesta prin acest grup de oameni nevrednici. Aceasta este perspectiva corectă pentru credința în Dumnezeu și, de asemenea, acesta este țelul pe care ar trebui să-l cauți. Ar trebui să ai punctul de vedere corect despre credința în Dumnezeu și ar trebui să cauți să obții cuvintele lui Dumnezeu. Trebuie să mănânci și să bei cuvintele lui Dumnezeu și să poți trăi adevărul și, în special, să poți să fii capabil să-I vezi faptele concrete, faptele Sale minunate în întregul univers, precum și lucrarea practică pe care o săvârșește în trup. Prin experiențele lor practice, oamenii pot să aprecieze exact cum Își face Dumnezeu lucrarea asupra lor și care este voia Lui față de ei. Scopul tuturor acestor lucruri este de a elimina firea coruptă și satanică a oamenilor. După ce ai alungat toată murdăria și nedreptatea din tine și după ce te-ai lepădat de intențiile tale greșite și ai căpătat adevărata credință în Dumnezeu – numai atunci și cu adevărata credință Îl poți iubi cu adevărat pe Dumnezeu” („Cei care urmează să fie desăvârșiți trebuie să se supună rafinării” din Cuvântul Se arată în trup). Cuvintele lui Dumnezeu ne arată scopul corect de urmărit în credință. Oricum am putea fi disciplinați în experiențele noastre, Dumnezeu rânduiește totul tocmai pentru a ne curăți și a ne schimba. Știam că trebuia să le întâmpin cu acceptare și ascultare, să caut adevărul în situații pentru a-mi rezolva firile corupte și să-L mulțumesc pe Dumnezeu, răsplătindu-I iubirea în toate. Doar aceasta este urmărirea corectă. Nu mai voiam să mă tocmesc cu Dumnezeu pentru binecuvântări. Orice direcție avea să ia de acum boala mea, mă voi închina Lui până la ultima suflare. Dacă Dumnezeu mi-ar mai da șansa să-mi fac datoria, nu aș negocia cu El pentru binecuvântări. Voiam doar să urmăresc adevărul în datoria mea și să caut să-mi schimb firea.

Nu după mult timp, Dumnezeu m-a pus la încercare.

Într-o zi, fiica mea s-a întors de la o adunare a bisericii spunând că Sora Wang, care îi uda pe credincioși, era urmărită de poliție și încă nu fusese găsit cineva s-o înlocuiască. M-a întrebat cine din biserică ar putea face asta. Mai făcusem această datorie și-o cunoșteam bine; m-am gândit c-aș fi cea mai potrivită. Dar apoi m-am gândit că mă operasem doar în urmă cu circa 20 de zile. Tăietura nu se vindecase complet și vremea se încălzea mai mult. Acasă, era necesar să spăl rana de mai multe ori pe zi. Dacă preluam această datorie și eram prea ocupată ca să-mi țin rana curată, putea să se inflameze. Încă nu-mi puteam folosi bine brațul și, dacă m-aș zdruncina zi de zi pe un scuter electric, incizia nu s-ar vindeca, atunci chiar m-aș îmbolnăvi. Dată fiind situația, asumarea acestei datorii nu mi-ar face bine la sănătate. Dar apoi m-am gândit, „Persoana potrivită pentru această datorie n-a fost găsită. Dacă nu o preiau eu, n-ar încetini asta lucrarea casei lui Dumnezeu? Ce ar trebui să fac?” Atunci mi-am amintit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Dacă, în credința ta în Dumnezeu și în căutarea adevărului, ești în stare să spui: «Orice boală sau eveniment neplăcut permite Dumnezeu să se abată asupra mea – indiferent de ceea ce face Dumnezeu – trebuie să mă supun și să rămân în locul meu ca o ființă creată. Înainte de orice altceva, trebuie să pun în practică acest aspect al adevărului – ascultarea – să îl implementez și să trăiesc realitatea ascultării de Dumnezeu. Mai mult decât atât, nu trebuie să arunc deoparte ceea ce mi-a încredințat Dumnezeu și datoria pe care ar trebui să o îndeplinesc. Chiar și la ultima mea răsuflare, trebuie să rămân credincios datoriei mele.» Nu înseamnă acest lucru a fi mărturie?” („Calea apare din frecventa cumpănire a adevărului” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au oferit o cale de a practica. Deși incizia mea nu era încă total vindecată, nu mai voiam să fiu egoistă și rea, gândindu-mă doar la mine și nu la casa lui Dumnezeu. Ani de zile îmi făcusem datoria pentru binecuvântări, tocmindu-mă cu El. Nu-mi păsase niciodată de voia Lui, nu făcusem nimic să-L mulțumesc. Îi datoram chiar mult! Era nevoie urgent de cineva pentru această datorie și eu voiam s-o fac. Orice se întâmpla cu sănătatea mea, eu ceream doar să-I pot aduce alinare lui Dumnezeu. Călăuzită de cuvintele Lui, n-am mai fost constrânsă de boală și m-am oferit să preiau acea muncă.

Când am pus totul în această datorie, am asistat la minunata protecție a lui Dumnezeu. După o săptămână, incizia mea nu numai că nu se înrăutățise, ci se vindecase complet. Doctorul a spus: „Limfedemul la braț e frecvent după acest tip de operație și pacientul tot are nevoie de chimioterapie și după o lună de recuperare.” Dar de când am început această datorie, incizia nu m-a mai durut, nu aveam limfedem la braț și nu intrasem la chemioterapie. Acum a trecut peste un an de când m-am operat și sunt complet bine. Slavă lui Dumnezeu pentru faptele-I minunate. Am experimentat personal cuvintele Lui: „Oricare și toate lucrurile, chiar dacă vii sau moarte, se vor muta, schimba, reînnoi și dispărea potrivit gândurilor lui Dumnezeu. Acesta este modul în care domnește Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor” („Dumnezeu este sursa vieții omului” din Cuvântul Se arată în trup). Când am renunțat la cererile mele nerezonabile și n-am mai făcut târguri cu El, chiar I-am văzut autoritatea și stăpânirea și-am fost martoră la faptele Lui minunate!

Supliciul acestei boli părea o calamitate la suprafață, dar în ea era ascunsă dragostea lui Dumnezeu. Luminarea și îndrumarea cuvintelor lui Dumnezeu mi-au dat ceva recunoaștere a intențiilor și impurităților mele. Am dobândit o oarecare ascultare față de Dumnezeu. Am învățat cu adevărat că a experimenta boala era o binecuvântare de la Dumnezeu, că era pentru a mă curăți și schimba. Slavă lui Dumnezeu pentru mântuirea Sa!

Anterior: 76. Prin boală mi s-a dezvăluit motivul binecuvântărilor mele

Înainte: 78. Lecții pe care le-am învățat când am făcut cancer la ficat

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.

Conținut similar

10. Eliberarea inimii

de Zheng Xin, Statele UniteÎn octombrie 2016, soțul meu și cu mine am acceptat lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă pe când eram în...

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte

Contactează-ne pe Messenger