În toiul fulgerelor, tot felul de animale sunt dezvăluite în adevăratele lor forme. Tot așa, iluminat de lumina Mea, omul și-a recăpătat sfințenia pe care o avea odinioară. O, lume coruptă a trecutului! În sfârșit s-a răsturnat în apa murdară și, scufundându-se sub suprafață, s-a transformat în noroi! O, întreagă omenire a propriei Mele creații! În sfârșit s-a întors la viață în lumină, a primit temelia existenței și a încetat să se mai zbată în noroi! O, toate lucrurile pe care le țin în mâinile Mele! Cum pot să nu fie reînnoite ca urmare a cuvintelor Mele? Cum pot, în lumină, să nu-și îndeplinească funcțiile? Pământul nu mai este cuprins de o liniște de mormânt și tăcut, cerul nu mai este pustiu și mohorât. Cerul și pământul, nemaifiind separate de un gol, sunt unite ca unul, pentru a nu mai fi vreodată despărțite. Cu această ocazie triumfătoare, în acest moment de mare bucurie, dreptatea și sfințenia Mea s-au extins deasupra universului și de la un capăt la celălalt al acestuia și sunt preamărite fără încetare printre toți oamenii. Orașele cerului râd de bucurie și împărăția pământului dansează de bucurie. Cine nu se bucură în acest moment? Și cine nu plânge? Pământul, în starea sa primordială, aparține cerului, iar cerul este unit cu pământul. Omul este cordonul care unește cerul și pământul. Datorită sfințeniei lui, datorită reînnoirii lui, cerul nu mai este ascuns de pământ, iar pământul nu mai este tăcut față de cer. Fețele tuturor oamenilor sunt încununate de zâmbete de mulțumire și o dulceață ce nu cunoaște hotare este ascunsă în inimile lor. Oamenii nu se ceartă și nici nu ajung să se bată unul cu altul. Există cineva care, în lumina Mea, să nu trăiască pașnic cu ceilalți? Există cineva care, în ziua Mea, să-Mi necinstească numele? Toți își îndreaptă privirea temătoare către Mine și, în inimile lor, Mă strigă în taină. Am scrutat fiecare acțiune a lor: printre oamenii care au fost curățiți, nu există niciunul care să se răzvrătească împotriva Mea, niciunul care să emită judecăți asupra Mea. Firea Mea îmbibă toți oamenii. Toți ajung să Mă cunoască, se apropie de Mine și Mă privesc cu admirație. Eu stau neclintit în duhul omului, sunt ridicat la cea mai înaltă culme în ochii omului și curg prin sângele din venele omului. Bucuria din inima omului umple fiecare loc de pe fața pământului, aerul este înviorător și proaspăt, cețurile dense nu mai învelesc pământul, iar soarele strălucește cu splendoare.

Acum, priviți spre Împărăția Mea, unde Eu sunt Rege peste toate și unde Eu exercit puterea peste toate. De la începutul creației și până în ziua de astăzi, fiii Mei, îndrumați de Mine, au experimentat greutățile vieții, nedreptățile lumii și drumul denivelat al tărâmului uman, dar acum ei sălășluiesc în lumina Mea. Cine nu plânge pentru nedreptățile de ieri? Cine nu varsă lacrimi pentru cât de greu a fost să ajungă până în ziua de astăzi? Și, din nou, există cineva care nu profită de această ocazie ca să Mi se dedice? Există cineva care nu se folosește de acest prilej pentru a exprima pasiunea care se întețește în inima sa? Există cineva care, în acest moment, nu dă glas lucrurilor pe care le-a experimentat? În acest moment, toate ființele umane Îmi consacră cea mai bună parte a lor. Câte sunt chinuite de regret pentru nesăbuințele lor de ieri, câte se urăsc grozav pentru ceea ce au urmărit ieri! Ființele umane au ajuns cu toatele să se cunoască, au văzut cu toatele faptele Satanei și minunăția Mea, iar în inimile lor este acum un loc pentru Mine. Nu voi mai întâlni detestare sau respingere printre oameni, căci lucrarea Mea cea măreață a fost deja îndeplinită și nu mai este stingherită. Astăzi, printre fiii Împărăției Mele, există vreunul care să nu se fi gândit la propriile preocupări? Există vreunul care să nu cugete mai mult din cauza modalităților prin care este înfăptuită lucrarea Mea? Există cineva care să se fi oferit sincer de dragul Meu? Impuritățile din inimile voastre s-au împuținat? Sau au sporit? Dacă elementele impure din voi nici nu au scăzut, nici nu au crescut, atunci cu siguranță îi voi arunca pe oamenii asemenea vouă. Ceea ce vreau Eu sunt oameni sfinți care sunt în concordanță cu intențiile Mele, nu spirite necurate care se răzvrătesc împotriva Mea. Chiar dacă cerințele Mele de la oameni nu sunt mari, lumea lăuntrică a inimilor lor este atât de complicată, încât oamenii nu pot să fie prea bine în concordanță cu intențiile Mele sau să le satisfacă imediat. Marea majoritate a ființelor umane se ostenesc în taină cu speranța de a pune mâna pe coroana finală a victoriei. Marea majoritate a oamenilor se străduiesc din răsputeri, neîndrăznind să lâncezească nici măcar o clipă, profund temători să nu cadă prizonieri Satanei pentru a doua oară. Nu îndrăznesc să mai nutrească plângeri la adresa Mea, ci sunt constanți în a-și arăta loialitatea față de Mine. Am auzit cuvintele spuse din inimă de atât de mulți oameni, relatările rostite de atât de mulți oameni despre experiențele lor dureroase din toiul suferinței; i-am văzut pe atât de mulți oferindu-Mi fără greș loialitatea lor în mijlocul necazurilor, și pe atât de mulți i-am privit căutând o cale de ieșire în timp ce străbăteau cărarea anevoioasă. În aceste împrejurări, nu s-au plâns niciodată; deși nu au găsit niciodată lumina și s-au simțit oarecum descurajați în inimă, nu s-au plâns nici măcar o dată. Dar, totodată, i-am auzit pe atât de mulți oameni dând frâu liber blestemelor din adâncul inimii lor, hulind cerul și plângându-se de pământ. Și i-am văzut, de asemenea, pe atât de mulți oameni distrugându-se în toiul necazurilor lor, aruncându-se pe ei înșiși ca pe niște gunoaie într-o pubelă, ca să fie acoperiți cu mizerie și murdărie. I-am auzit pe atât de mulți oameni certându-se unul cu altul din cauza unei schimbări de poziție care conduce la o schimbare a înfățișării lor și la o schimbare a relațiilor lor cu alți oameni, prietenii încetând să mai fie prieteni și devenind dușmani, atacându-se unul pe altul prin vorbe. Marea majoritate a oamenilor se folosesc de cuvintele Mele ca de gloanțele unei mitraliere, deschizând pe nepregătite focul asupra celorlalți, până când printre ei este peste tot o larmă zgomotoasă care spulberă liniștea pașnică. Din fericire, a sosit ziua aceasta; altfel, cine știe câți ar fi putut pieri sub măturarea nestăvilită a acestei salve de mitralieră.

Urmând izvorârea cuvintelor Mele și ținând pasul cu stările întregii omeniri, Împărăția Mea coboară, pas cu pas, pe pământ. Omul nu mai nutrește gânduri îngrijorătoare, nu se mai „preocupă” de alte persoane sau nu își mai „face griji” pentru ele. Iar astfel, disputele certărețe nu mai există pe pământ și, urmând izvorârea cuvintelor Mele, feluritele „arme” ale epocii moderne sunt, de asemenea, retrase. Omul găsește din nou pacea alături de om, inima omului iradiază un spirit de armonie și nimeni nu se mai apără împotriva atacului sub acoperire. Toată omenirea a revenit la o stare normală și a pornit spre o nouă viață. Trăind în noile împrejurimi, un număr considerabil de oameni se uită în jurul lor, având senzația că au intrat într-o lume nou-nouță, și, din acest motiv, nu reușesc să se adapteze imediat la mediul lor actual sau să apuce de îndată pe calea cea dreaptă. Și astfel, în ceea ce privește omenirea, este vorba de un caz de tipul: „duhul este plin de sârguință, dar trupul este neputincios”. Deși nu am gustat Eu Însumi, precum omul, amărăciunea necazului, cu toate acestea, știu tot ce trebuie să știu despre deficiențele omului. Sunt familiarizat îndeaproape cu nevoile omului, iar înțelegerea Mea despre slăbiciunile sale este deplină. Din acest motiv, Eu nu râd de om pentru neajunsurile lui; doar administrez, din cauza nedreptății lui, o măsură potrivită de „educație”, pentru a le permite tuturor să o apuce pe calea cea bună, astfel încât oamenii să înceteze să fie orfani rătăcitori și, în schimb, să devină prunci cu un loc pe care să-l poată numi cămin. Cu toate acestea, acțiunile Mele sunt guvernate de principii. Dacă oamenii nu sunt dispuși să se bucure de beatitudinea care este în Mine, tot ce pot face Eu este să fiu de acord cu ceea ce jinduiesc inimile lor și să-i trimit în Adâncul. În acest moment, nimeni nu ar trebui să mai nutrească plângeri în inima sa, ci toți ar trebui să fie în stare să vadă dreptatea Mea în rânduielile pe care le-am făcut. Nu oblig omenirea să Mă iubească și nici nu lovesc iubirea vreunui om pentru Mine. În Mine există libertate totală, eliberare totală. Deși soarta omului zace în mâinile Mele, i-am dat omului un liber arbitru, care nu este supus controlului Meu. În acest fel, ființele umane „nu-și vor crea singure necazuri” ca urmare a decretelor Mele administrative, ci, mai degrabă, vor obține „eliberarea” datorită mărinimiei Mele. Și astfel, mulți oameni caută propria cale de ieșire în eliberarea lor și nu sunt constrânși de Mine.

Le-am permis întotdeauna oamenilor să fie liberi, fără a-i încărca vreodată pe oameni cu probleme de nerezolvat, fără a pune vreodată nici măcar o singură persoană în dificultate. Nu e așa? Deși foarte mulți oameni nu Mă iubesc, departe de a fi supărat din cauza acestui gen de atitudine, le-am dat libertate, acordându-le mână liberă, până la a le permite să înoate în voie în marea suferinței. Căci omul este un vas dezonorant: deși vede binecuvântarea pe care o țin în mâna Mea, el nu este deloc interesat să se bucure de ea, ci mai degrabă ar smulge flagelul din mâna Satanei, osândindu-se astfel să fie consumat de Satana ca „hrană”. Desigur, există unii care au văzut cu ochii lor lumina Mea și astfel, deși trăiesc în negurile prezentului, nu și-au pierdut credința în lumină din pricina acestor neguri, ci continuă să meargă pe bâjbâite și să caute prin acele neguri – chiar și pe o cale presărată cu obstacole. Când omul se răzvrătește împotriva Mea, Îmi năpustesc mânia asupra lui și, astfel, s-ar putea ca omul să piară prin răzvrătirea sa. Când Mă ascultă, Eu rămân ascuns de el, stârnind, în felul acesta, o iubire în adâncul inimii sale, o iubire care nu Mă lingușește, ci Mă face să Mă veselesc. De atât de multe ori, în timp ce omul caută, Mi-am închis ochii și am rămas în tăcere pentru a-i obține adevărata credință. Dar când Eu nu vorbesc, credința omului se schimbă într-o clipă. Prin urmare, tot ceea ce văd sunt „bunurile lui false”, pentru că omul nu M-a iubit niciodată cu sinceritate. Numai atunci când Mă dezvălui, oamenii fac din „credință” o paradă extraordinară; dar când sunt ascuns în locul Meu secret, ei se dau înapoi, de parcă s-ar teme să nu comită o ofensă împotriva Mea; sunt chiar unii care, din cauză că nu Îmi văd fața, Mă supun unei „procesări profunde”, negând astfel adevărul existenței Mele. Atât de mulți oameni rămân în această condiție; atât de mulți au această mentalitate – este doar că toți oamenii acoperă ceea ce este urât în ei. Din acest motiv, sunt reticenți să aducă în discuție propriile lor deficiențe și doar admit adevărul cuvintelor Mele cu dinți încleștați și chipuri ascunse.

17 martie 1992