Capitolul 18

Într-o străfulgerare, fiecare animal este dezvăluit în adevărata sa formă. Tot așa, iluminate de lumina Mea, ființele umane și-au recăpătat sfințenia pe care o aveau odinioară. O, fie ca lumea coruptă a trecutului să se fi răsturnat în sfârșit în apa murdară și, scufundându-se sub suprafață, să se fi dizolvat în noroi! O, întreagă omenire a creației Mele! În sfârșit, s-a întors din nou la viață, în lumină, a găsit temelia existenței și a încetat să se mai zbată în noroi! O, nenumăratele lucruri ale creației pe care le țin în mâinile Mele! Cum pot să nu fie reînnoite prin cuvintele Mele? Cum pot, în lumină, să nu dea curs funcțiilor lor? Pământul nu mai este nemișcat și tăcut, cerul nu mai este pustiu și trist. Cerul și pământul, nemaifiind separate de un gol, sunt unite ca una, pentru a nu mai fi vreodată despărțite. Cu această ocazie triumfătoare, în acest moment de entuziasmare, dreptatea și sfințenia Mea s-au extins peste tot în univers și toată omenirea le preamărește fără încetare. Orașele cerului râd de bucurie și împărăția pământului dansează de bucurie. Cine nu se bucură în acest moment și cine nu plânge? Pământul, în starea sa primordială, aparține cerului, iar cerul este unit cu pământul. Omul este cordonul care unește cerul și pământul și, datorită sfințeniei lui, datorită reînnoirii lui, cerul nu mai este ascuns de pământ, iar pământul nu mai este tăcut față de cer. Fețele omenirii sunt încununate de zâmbete de mulțumire și o dulceață ce nu cunoaște hotare este ascunsă în inimile sale. Omul nu se ceartă cu alți oameni, nici nu ajung oamenii să se bată unul cu altul. Există cineva care, în lumina Mea, să nu trăiască pașnic cu ceilalți? Există cineva care, în ziua Mea, să Îmi facă numele de ocară? Toate ființele umane își îndreaptă privirea plină de respect către Mine și, în inima lor, Mă strigă în taină. Am cercetat fiecare acțiune a omenirii: printre oamenii care au fost curățiți, nu există niciunul care să fie neascultător față de Mine, niciunul care să emită judecăți asupra Mea. Toată omenirea este îmbibată de firea Mea. Toți oamenii ajung să Mă cunoască, se apropie de Mine și Mă adoră. Eu stau neclintit în duhul omului, sunt ridicat la cea mai înaltă culme în ochii omului și curg prin sângele din venele omului. Exaltarea voioasă din inima omului umple fiecare loc de pe fața pământului, aerul este înviorător și proaspăt, cețurile dense nu mai învelesc pământul, iar soarele strălucește cu splendoare.

Acum, priviți spre Împărăția Mea, unde Eu sunt Rege peste toate și unde Eu exercit putere peste tot. De la începutul creației și până în ziua de azi, fiii Mei, îndrumați de Mine, au îndurat atâtea greutăți ale vieții, atâtea nedreptăți din partea lumii, atâtea vicisitudini ale tărâmului uman, dar, acum, ei sălășluiesc în lumina Mea. Cine nu plânge pentru nedreptățile de ieri? Cine nu varsă lacrimi pentru greutățile suportate ca să ajungă până în ziua de astăzi? Și, din nou, există cineva care nu profită de această ocazie ca să Mi se dedice? Există cineva care nu se folosește de acest prilej pentru a exprima pasiunea care se întețește în inima sa? Există cineva care, în acest moment, să nu dea glas la ceea ce a experimentat? În acest moment, toate ființele umane Îmi consacră Mie cea mai bună parte a lor. Câte sunt chinuite de regret pentru nebuniile lor de ieri, câte se detestă pentru îndeletnicirile de ieri! Ființele umane au ajuns, toate, să se cunoască, toate au văzut faptele Satanei și minunăția Mea, iar în inimile lor, a fost statornicit un loc pentru Mine. Nu voi mai întâlni aversiune sau renunțare printre oameni, căci lucrarea Mea cea măreață a fost deja îndeplinită și nu mai este stingherită. Astăzi, printre fiii Împărăției Mele, există vreunul care să nu fi cugetat la propriile preocupări? Există vreunul care să nu aibă mai multă considerație din cauza modalităților prin care este înfăptuită lucrarea Mea? Există cineva care să se fi oferit sincer de dragul Meu? Impuritățile din inimile voastre s-au împuținat? Sau au sporit? Dacă elementele impure din inimile voastre nici nu au scăzut, nici nu au crescut, atunci cu siguranță îi voi arunca pe oamenii asemeni vouă. Ceea ce vreau Eu sunt oameni sfinți care sunt după inima Mea, nu duhuri necurate care se răzvrătesc împotriva Mea. Chiar dacă cererile Mele de la omenire nu sunt mari, lumea lăuntrică din inima lor este atât de complicată, încât omenirea nu poate să se conformeze cu ușurință voii Mele sau să-Mi îndeplinească imediat intențiile. Marea majoritate a ființelor umane se ostenesc în taină cu speranța de a pune mâna pe coroana finală a victoriei. Marea majoritate a oamenilor se străduiesc din răsputeri, neîndrăznind să încetinească nici măcar o clipă, profund temători să nu cadă prizonieri Satanei pentru a doua oară. Ei nu mai îndrăznesc să își permită să nutrească nemulțumiri împotriva Mea, ci sunt constanți în a-și arăta loialitatea față de Mine. Am auzit cuvintele spuse din inimă de atâția oameni, relatările rostite de atâția oameni despre experiențele dureroase din toiul suferinței; am văzut atât de mulți, în necazurile cele mai cumplite, oferindu-Mi fără greș loialitatea lor și pe atât de mulți i-am privit, în timp ce străbăteau cărarea anevoioasă, zbătându-se să găsească o cale de ieșire. În aceste împrejurări, nu s-au plâns niciodată; chiar și atunci când, incapabili de a găsi lumina, s-au descurajat oarecum, nu s-au plâns nici măcar o dată. Dar, totodată, am auzit atât de mulți oameni dând frâu liber blestemelor din adâncul inimii lor, hulind cerul și acuzând pământul și am văzut, de asemenea, atâția oameni abandonându-se disperării în toiul necazurilor, aruncându-se pe ei înșiși ca pe niște gunoaie într-o pubelă, ca să fie acoperiți cu mizerie și murdărie. Am auzit atât de mulți oameni certându-se unul cu altul din cauza unei schimbări de poziție care conduce la o schimbare a înfățișării lor, modificându-le astfel relațiile cu semenii lor, astfel că prietenii încetează să mai fie prieteni și devin dușmani, atacându-se unul pe altul prin vorbe. Marea majoritate a oamenilor se folosesc de cuvintele Mele ca de gloanțele unei mitraliere, deschizând pe nepregătite focul asupra celorlalți, până când lumea oamenilor este pretutindeni plină de o gâlceavă zgomotoasă care spulberă liniștea pașnică. Din fericire, a sosit ziua aceasta; altfel, cine știe câți ar fi putut pieri sub măturarea nestăvilită a acestui foc de mitralieră.

Urmând izvorârea cuvintelor Mele și ținând pasul cu condițiile întregii omeniri, Împărăția Mea coboară, pas cu pas, pe pământ. Omul nu mai nutrește gânduri îngrijorătoare, nu „se preocupă” cu alte persoane sau nu mai „stă pe gânduri” din cauza lor. Iar astfel, disputele controversate nu mai există pe pământ și, urmând cuvintele care izvorăsc din Mine, feluritele „arme” ale epocii moderne sunt, de asemenea, retrase. Omul găsește din nou pacea alături de om, inima omului iradiază încă o dată un spirit de armonie și nimeni nu se mai apără împotriva atacului sub acoperire. Toată omenirea a revenit la normal și a pornit spre o nouă viață. Trăind în noile împrejurimi, un număr considerabil de oameni se uită în jurul lor, simțindu-se ca și cum au intrat într-o lume nou-nouță și, din acest motiv, nu reușesc să se adapteze imediat la mediul lor actual sau să apuce direct pe cărarea cea dreaptă. Și astfel, în ceea ce privește omenirea, este vorba de un caz de tipul: „duhul este plin de sârguință, dar trupul este neputincios”. Deși nu am gustat Eu Însumi, precum omul, amărăciunea necazului, cu toate acestea, știu tot ce trebuie să știu despre neajunsurile omului. Sunt familiarizat îndeaproape cu nevoile omului, iar înțelegerea Mea despre slăbiciunile sale este deplină. Din acest motiv, Eu nu râd de om pentru cusururile lui; doar administrez, în funcție de nedreptatea lui, o măsură potrivită de „educație”, cea mai bună pentru a le permite tuturor să se încadreze pe calea cea bună, astfel încât oamenii să înceteze să fie orfani rătăcitori și, în schimb, să devină prunci îndrăgiți, cu un loc pe care să-l poată numi cămin. Cu toate acestea, acțiunile Mele sunt guvernate de principii. Dacă ființele umane nu sunt dornice să se bucure de beatitudinea care este în Mine, tot ce pot face Eu este să fiu de acord cu dorințele lor și să-i trimit în Adânc. În acest moment, nimeni nu ar trebui să mai nutrească nemulțumiri în inima sa, ci toți ar trebui să poată vedea dreptatea Mea în aranjamentele pe care le-am făcut. Nu oblig omenirea să Mă iubească și nici nu lovesc vreun om ca să Mă iubească. În Mine există libertate totală, eliberare totală. Deși soarta omului zace în mâinile Mele, i-am dat omului un liber arbitru, care nu este supus controlului Meu. În acest fel, ființele umane nu vor născoci moduri de a da de „necaz” ca urmare a decretelor Mele administrative, ci, mai degrabă, bizuindu-se pe mărinimia Mea, vor obține „eliberarea”. Și astfel, mulți oameni caută în eliberarea lor propria cale de ieșire, mai degrabă decât să fie ținuți cu forța lângă Mine.

Am tratat întotdeauna omenirea cu îngăduință, fără a-i încărca vreodată pe oameni cu probleme de nerezolvat, fără a pune vreodată nici măcar o singură persoană în dificultate. Nu e așa? Deși foarte mulți oameni nu Mă iubesc, departe de a fi contrariat de acest gen de atitudine, le-am dat libertate, acordându-le mână liberă, până la a le permite să înoate în voie în marea amărăciunii și suferinței. Căci omul este un vas dezonorant: deși vede binecuvântarea pe care o țin în mâna Mea, el nu este deloc interesat să se bucure de ea, ci mai degrabă ar smulge flagelul din mâna Satanei, osândindu-se astfel să fie consumat de Satana ca „hrană”. Desigur, există unii care au văzut cu ochii lor lumina Mea și astfel, deși trăiesc în negurile obscure ale prezentului, ei nu și-au pierdut credința în lumină din pricina acestor neguri, ci continuă să meargă pe bâjbâite și să caute prin acele neguri – chiar și pe o cale străbătută de obstacole. Când omul se răzvrătește împotriva Mea, Îmi năpustesc furia înverșunată asupra lui și, astfel, omul să piară prin neascultarea sa. Când Mă ascultă, Eu rămân ascuns de el, stârnind, în felul acesta, o iubire în adâncul inimii sale, o iubire care nu caută să Mă lingușească, ci să-Mi îngăduie să Mă veselesc. De atât de multe ori, în timp ce omul Mă căuta, Mi-am închis ochii și am rămas în tăcere pentru a-i stârni adevărata credință. Dar când Eu nu vorbesc, credința omului se schimbă într-o clipă și tot ceea ce văd sunt „bunurile lui false”, pentru că omul nu M-a iubit niciodată sincer. Numai atunci când Mă manifest, oamenii fac un spectacol grozav de „credință”; dar când sunt ascuns în locul Meu secret, ei devin firavi și slabi de inimă, de parcă s-ar teme că Mă jignesc; sunt chiar unii care, incapabili să Îmi vadă fața, Mă supun unei „procesări profunde”, negând astfel adevărul existenței Mele. Atât de mulți oameni rămân în această stare; atât de mulți au această mentalitate. Nu este altceva decât predilecția tuturor oamenilor de a acoperi ceea ce este urât în ei. Din acest motiv, sunt reticente să atragă atenția asupra propriilor lor neajunsuri și doar admit adevărul cuvintelor Mele cu dinți încleștați și chipuri ascunse.

17 martie 1992

Anterior: Capitolul 17

Înainte: Capitolul 19

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.

Conținut similar

Dumnezeu Însuși, Unicul (V)

Sfințenia lui Dumnezeu (II)Frați și surori, haideți să cântăm un imn astăzi. Găsiți unul care vă place și pe care îl cântați adesea. (Am...

Suspinul Celui Atotputernic

Există un secret enorm în inima ta de care nu ai fost niciodată conștient, fiindcă trăiești într-o lume fără lumină. Inima și duhul ți-au...

Despre Biblie (1)

Cum ar trebui să fie abordată Biblia din perspectiva credinței în Dumnezeu? Aceasta este o chestiune de principiu. De ce punem această...

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte

Contactează-ne pe Messenger