Să ia cuvintele Mele ca bază pentru supraviețuirea sa – aceasta e obligația omenirii. Oamenii trebuie să-și stabilească porțiunea individuală în fiecare parte a cuvintelor Mele; a nu face acest lucru ar însemna să-și caute distrugerea și să invite sfidarea. Umanitatea nu Mă cunoaște și, din acest motiv, în loc să-și aducă viața la Mine pentru a Mi-o oferi în schimb, tot ceea ce face este să se etaleze înaintea Mea, cu gunoiul în mâini, încercând, astfel, să-Mi dea satisfacție. Totuși, departe de a fi mulțumit de cum stau lucrurile, Eu continui să fac cereri umanității. Iubesc contribuțiile oamenilor, dar urăsc cererile lor. Toți oamenii au inimi pline de lăcomie; este ca și cum inima omenească ar fi în sclavia diavolului și nimeni nu ar putea să se elibereze și să-Mi ofere inima sa. Când vorbesc, omul ascultă glasul Meu cu atenție concentrată; dar când încetez să vorbesc, el începe din nou propria sa „întreprindere” și încetează cu totul să țină cont de cuvintele Mele, ca și când cuvintele Mele ar fi doar o anexă a „întreprinderilor” sale. Nu am fost niciodată permisiv cu umanitatea și totuși, am fost răbdător cu ea și înțelegător față de ea. Și astfel, ca urmare a îngăduinței Mele, toate ființele umane se supraestimează și sunt incapabile de autocunoaștere și auto-reflecție; profită pur și simplu de răbdarea Mea pentru a Mă înșela. Niciuneia dintre ele nu i-a păsat de Mine în mod sincer și niciuna nu M-a prețuit cu adevărat ca pe un obiect drag inimii sale; doar atunci când au momente libere de oferit, Îmi acordă atenție în mod superficial. Efortul pe care l-am cheltuit asupra omenirii este deja peste măsură; mai mult, am lucrat în feluri fără precedent asupra oamenilor și, în afară de aceasta, le-am dat o povară suplimentară pentru ca, din ceea ce Eu am și ce sunt, să poată câștiga o oarecare cunoaștere și să treacă printr-o anumită schimbare. Eu nu cer omului să fie un simplu „consumator”, însă îi cer să fie un „producător” capabil să provoace înfrângerea Satanei. Deși se poate să nu cer umanității să facă ceva, totuși am standarde pentru cerințele pe care le fac, pentru că există un scop în ceea ce fac, precum și o bază pentru acțiunile Mele: Eu nu Mă joc, așa cum își imaginează oamenii, la întâmplare, și nici nu am plăsmuit cerul și pământul și nenumăratele obiecte ale creației după bunul plac. În lucrarea Mea, oamenii ar trebui să poată să vadă și să câștige ceva. Nu ar trebui să-și risipească primăvara tinereții sau să-și trateze viața ca pe haine peste care prafului îi este, fără grijă, îngăduit să se adune; mai degrabă, ar trebui să se păzească în mod strict, luând din belșugul Meu pentru a-și alimenta propriile plăceri, până când, datorită Mie, nu se pot întoarce la Satana și, datorită Mie, inițiază un atac împotriva acestuia. Oare nu sunt foarte simple cerințele pe care le am de la omenire?

Atunci când o licărire slabă de lumină începe să se arate la Răsărit, toți oamenii din univers, din acel motiv, își îndreaptă, pentru moment, atenția spre lumina de la Răsărit. Nemaifiind în continuare cufundată în somn, omenirea merge să observe sursa luminii estice, dar, din cauza limitelor puterii umane, nimeni nu poate vedea locul de unde provine lumina. Când totul din univers este complet iluminat, omul se va trezi din somn și din vis și, doar atunci, își va da seama că ziua Mea se apropie încet în lume. Întreaga umanitate celebrează datorită venirii luminii și, prin urmare, nu mai zace profund adormită și nu mai este apatică. Sub strălucirea luminii Mele, întreaga umanitate devine limpede la minte și la vedere și se trezește, dintr-o dată, la bucuria de a trăi. La adăpostul unei ceți învăluitoare, Mă uit peste lume. Toate animalele se odihnesc; datorită sosirii unei licăriri slabe de lumină, totul a devenit conștient de apropierea unei noi vieți. Din acest motiv, toate animalele se târâie și ele afară din bârlogurile lor, căutând hrană. Plantele, desigur, nu fac excepție, iar în strălucirea luminii, frunzele lor verzi lucesc cu o sclipire strălucitoare, așteptând să-Mi consacre porțiunea lor individuală, în momentul în care Eu sunt pe pământ. Toate ființele umane doresc venirea luminii și, totuși, se tem de ivirea ei, profund neliniștite de faptul că propria lor urâciune nu va mai găsi tăinuire. Asta pentru că oamenii sunt despuiați și nu au cu ce să se acopere. Așadar, foarte mulți oameni s-au panicat în urma venirii luminii și sunt într-o stare de șoc din cauză că s-a arătat. Foarte mulți oameni, văzând lumina, sunt plini de remușcări nemărginite, detestându-și necurăția, însă, fără puterea de a modifica faptul îndeplinit, pot doar să aștepte ca Eu să pronunț sentința. Atât de mulți oameni, rafinați de suferința în întuneric, sunt, la vederea luminii, loviți brusc de semnificația ei profundă și, de atunci înainte, îmbrățișează strâns la sânul lor lumina, profund temători să nu o piardă din nou. Atât de mulți oameni, în loc să fie aruncați afară de pe orbită de arătarea bruscă a luminii, își desfășoară pur și simplu munca actuală de zi cu zi, pentru că au fost orbi timp de mulți ani și, astfel, nu doar că nu observă că lumina a venit, dar nici nu sunt mulțumiți de ea. În inimile oamenilor, Eu nu sunt nici sus, nici jos. În ceea ce-i privește pe oameni, este o chestiune de indiferență dacă Eu exist sau nu; e ca și cum viețile oamenilor nu ar deveni și mai singuratice dacă Eu n-aș exista, iar dacă aș exista, viețile lor nu ar deveni mai vesele. Deoarece ființele umane nu Mă prețuiesc, bucuriile pe care Eu le permit lor sunt puține. Totuși, de îndată ce oamenii Îmi vor oferi măcar un gram în plus de adorare, și Eu voi face o schimbare în atitudinea pe care o am față de ei. Din acest motiv, abia atunci când oamenii vor înțelege această lege vor fi destul de norocoși să Mi se dedice și să ceară lucrurile pe care le țin în mâna Mea. Sigur dragostea lor pentru Mine nu este legată numai de propriile lor interese? Sigur credința lor în Mine nu este legată numai de lucrurile pe care Eu le ofer? Oare dacă oamenii nu văd lumina Mea, nu pot să Mă iubească cu sinceritate cu ajutorul credinței lor? Cu siguranță, puterea și vigoarea lor nu se limitează, cu adevărat, la condițiile de astăzi? Oare omenirea are nevoie de curaj pentru a Mă iubi?

Ca urmare a existenței Mele, nenumăratele obiecte ale creației se supun ascultătoare în locurile în care locuiesc și, în lipsa disciplinei Mele, nu se complac în neînfrânare destrăbălată. De aceea, munții devin granițe între națiuni pe pământ, apele devin bariere pentru a ține oamenii despărțiți între pământuri, iar aerul devine cel care curge de la un om la altul, în spațiul de pe pământ. Doar umanitatea este incapabilă să asculte cu adevărat cerințele intențiilor Mele; acesta e motivul pentru care spun că, dintre toate creațiile, doar oamenii aparțin categoriei celor răzvrătiți. Omenirea nu Mi s-a supus niciodată cu adevărat și, din acest motiv, i-am ținut tot timpul pe oameni sub o disciplină strictă. Dacă, în mijlocul umanității, s-ar întâmpla ca slava Mea să se întindă peste întregul univers, atunci, cu siguranță Îmi voi lua toată slava și o voi face să se manifeste înaintea omenirii. Pentru că în necurăția lor, oamenii nu sunt potriviți să se uite la slava Mea, timp de mii de ani Eu nu M-am descoperit niciodată, rămânând ascuns în schimb; din această cauză, slava Mea nu a fost niciodată manifestată înaintea lor, iar ei au căzut întotdeauna în abisul păcatului. Eu am iertat oamenii pentru nedreptatea lor, dar ei nu știu cum să se păstreze și, în schimb, sunt întotdeauna deschiși păcatului, permițându-i să îi rănească. Nu arată asta lipsa de respect de sine și iubire de sine a omenirii? În mijlocul umanității, poate iubi cineva cu adevărat? Câte grame poate cântări devotamentul omenirii? Nu există bunuri alterate amestecate în așa-numita autenticitate a oamenilor? Nu este devotamentul lor un talmeș-balmeș desăvârșit? Eu cer dragostea lor întreagă. Oamenii nu Mă cunosc și, deși ar putea căuta să Mă cunoască, nu-Mi vor da inimile lor adevărate și sincere. Eu nu pretind de la oameni ceea ce nu sunt dispuși să dea. Dacă Îmi dăruiesc devotamentul lor, Eu îl voi accepta fără o obiecție politicoasă. Totuși, dacă ei nu au încredere în Mine și refuză să-Mi ofere chiar și o iotă din ei înșiși, mai degrabă decât să devin mai înverșunat în această privință, pur și simplu Mă voi debarasa de ei în alt fel și le voi pregăti o destinație potrivită. Tunetul asurzitor din cer îl doboară pe om; munții înalți, în timp ce se răstoarnă, îl îngroapă; fiarele sălbatice, în foamea lor, îl devorează; și oceanele care se ridică în talazuri se închid peste capul lui. Pe măsură ce omenirea se implică într-un conflict fratricid, toți oamenii își vor căuta propria distrugere în calamitățile care se ridică din mijlocul lor.

Împărăția se extinde în mijlocul umanității, se formează în mijlocul umanității și se ridică în mijlocul umanității; nu există nicio forță care să poată să-Mi distrugă Împărăția. Dintre oamenii Mei care sunt în Împărăția de astăzi, care dintre voi nu este o ființă umană între ființe umane? Care dintre voi se află în afara condiției umane? Când noul Meu punct de început este anunțat mulțimii, cum va reacționa umanitatea? Ați văzut cu ochii voștri starea omenirii; sigur nu mai nutriți speranțe de a rezista pentru totdeauna în această lume? Acum merg în mijlocul poporului Meu și trăiesc în mijlocul său. În prezent, cei care Îmi poartă o iubire sinceră sunt binecuvântați. Binecuvântați sunt cei care Mi se supun, aceștia cu siguranță vor rămâne în Împărăția Mea. Binecuvântați sunt cei care Mă cunosc, aceștia cu siguranță vor exercita putere în Împărăția Mea. Binecuvântați sunt cei care Mă urmează, aceștia cu siguranță vor scăpa de robia Satanei și se vor bucura de binecuvântările Mele. Binecuvântați sunt cei capabili să se răzvrătească împotriva lor înșiși, cu siguranță, aceștia vor intra în posesia Mea și vor moșteni abundența Împărăției Mele. Pe cei care aleargă încoace și încolo pentru Mine, Mi-i voi aminti, pe cei care fac eforturi pentru Mine, îi voi îmbrățișa cu bucurie, iar celor care Îmi aduc jertfe, le voi oferi bucurii. Pe cei care găsesc fericirea în cuvintele Mele, îi voi binecuvânta; cu siguranță, ei vor fi stâlpii care vor susține acoperișul Împărăției Mele, cu siguranță ei vor avea un belșug inegalabil în casa Mea și nimeni nu se poate compara cu ei. Ați acceptat vreodată binecuvântările care v-au fost date? Ați căutat vreodată făgăduințele care au fost făcute pentru voi? Voi, cu siguranță, sub îndrumarea luminii Mele, veți străpunge încleștarea forțelor întunericului. Cu siguranță, în mijlocul întunericului, nu veți pierde îndrumarea luminii Mele. Voi sigur veți fi stăpânii întregii creații. Veți fi desigur învingători înaintea Satanei. Cu siguranță, la căderea împărăției marelui balaur roșu, vă veți ridica în mijlocul nenumăratelor mulțimi ca dovadă a biruinței Mele. Veți fi desigur hotărâți și de neclintit în ținutul Sinimului. Prin suferințele pe care le îndurați, veți moșteni binecuvântarea care vine de la Mine și, cu siguranță, Îmi veți emana slava în întregul univers.

19 martie 1992