de Aiden, Italia

În iulie 2021, mă ocupam de producția video în cadrul bisericii. Știam că era o datorie foarte importantă, așa că petreceam în fiecare zi mult timp urmărind tutoriale și căutând informații. Ascultam cu atenție de fiecare dată când ceilalți discutau despre o aptitudine tehnică și, ulterior, o analizam și cercetam în detaliu, apoi o aplicam în mod concret. În plus, oricând înfruntam dificultăți, mă rugam și căutam ajutor de la Dumnezeu. După ce am bâjbâit o vreme, aptitudinile mele tehnice s-au îmbunătățit mult. Propuneam unele stiluri de producție noi și lucram mai eficient. Toți mă admirau cu adevărat și veneau să mă întrebe despre probleme tehnice. Chiar mă simțeam împlinit. Simțeam că nu trudisem degeaba, că în sfârșit vedeam roadele.

Văzând cât de bine mă descurcam cu producția video, supraveghetorul mi-a cerut să-mi împărtășesc aptitudinile tehnice și experiența în producție cu frații și surorile. Chiar și unii membri din alte echipe au cerut în mod special să mă asculte vorbind. M-am simțit foarte fericit să fiu remarcat. Dar am început să-mi fac griji când m-am gândit că trebuia să împărtășesc secretele succesului meu. M-am gândit: „Dacă dezvălui esența acestor aptitudini și le deprind toți, ei vor deveni treptat mai eficienți în lucrarea lor. Va mai veni atunci cineva să-mi ceară ajutorul? Mă vor privi în continuare cu admirație? N-ar trebui să le spun tot.” Așadar, am explicat câteva lucruri, dar pe altele le-am ținut pentru mine. Știam că nu era corect, dar îmi înghițeam vorbele pentru a-mi servi propriul interes. Ulterior, o soră mi-a spus: „Filmele făcute după instrucțiunile tale sunt mult mai bune decât înainte, dar tot suntem ineficienți. Există ceva ce nu ne-ai învățat încă?” Am răspus nonșalant: „Așa fac eu lucrurile. Poate aveți nevoie de mai multă practică pentru a deveni mai eficienți.” N-a mai spus nimic. La momentul respectiv, m-am simțit prost și mi-am dat seama că eram înșelător, dar când m-am gândit că eram mai eficient în lucrarea mea decât ceilalți, mi-am înăbușit puțina vină pe care o simțeam.

După o perioadă de timp, am produs cele mai multe videoclipuri și acestea au fost de cea mai bună calitate. Eram foarte mulțumit de mine când vedeam cifrele și mă simțeam fericit că decisesem să nu-i învăț pe ceilalți toate aptitudinile mele. Atunci n-aș fi avut cele mai bune cifre. Tocmai când mă simțeam foarte mulțumit de mine, supraveghetorul a aflat că nu-mi împărtășisem toate aptitudinile cu ceilalți și m-a emondat: „Ești atât de egoist! Nu te gândești la lucrarea bisericii, ci numai la productivitatea ta. Vrei doar să te dai mare. Câte poți realiza de unul singur? Dacă ar avea toți aceste aptitudini, am puteam îmbunătăți progresul general al lucrării.” Știam că ar fi fost în beneficiul lucrării bisericii, dar când m-am gândit că toți ceilalți ar putea deveni mai competenți și nu m-ar mai admira, m-am simțit prins într-o dilemă. M-am rugat: „O, Dumnezeule! În ultimul timp, nu m-am putut abține să nu fiu înșelător pentru propriul meu interes. Nu vreau să mai trăiesc în această corupție. Te rog să mă îndrumi ca să-mi înțeleg problema și să mă eliberez de această fire coruptă!”

Apoi, în devoționalele mele, am citit asta în cuvintele lui Dumnezeu. „Non-credincioșii au un anumit tip de fire coruptă. Când îi învață pe alții o parte din cunoștințele lor profesionale sau o aptitudine, își spun în sinea lor: «Odată ce studentul știe tot ce știe profesorul, profesorul își va pierde mijloacele de trai. Dacă eu îi învăț pe ceilalți tot ce știu, nimeni nu mă va mai trata cu respect, nimeni nu mă va mai admira, iar eu îmi voi pierde statutul de învățător. Nu permit așa ceva. Nu pot să îi învăț tot ce știu, trebuie să mai țin ceva doar pentru mine. O să îi învăț doar 80% din ce știu, iar restul va rămâne asul din mâneca mea; doar așa le voi arăta că aptitudinile mele sunt superioare celorlalți.» Ce fel de fire e asta? Este înșelătorie. Atunci când îi învățați pe alții, când îi ajutați, când le împărtășiți ceva ce ați studiat, ce atitudine ar trebui să aveți? (Ar trebui să nu mă precupețesc niciun efort și să nu țin nimic pentru mine.) […] Dacă vei contribui cu toate darurile și talentele tale, ele vor fi în beneficiul tuturor celor care îndeplinesc acea datorie și în beneficiul lucrării Bisericii. Nu le spune celorlalți doar câteva lucruri simple, ca apoi să îți spui că ai făcut destul de bine sau că nu ai ținut nimic pentru tine – nu va merge așa. Îi înveți pe oameni doar câteva teorii sau lucruri pe care le pot înțelege textual, dar esența și aspectele importante sunt dincolo de înțelegerea unui novice. Tu oferi doar o imagine de ansamblu, fără să explici sau să intri în detalii, gândindu-te în tot acest timp: «Bine, oricum, eu ți-am spus și nu am reținut intenționat nimic. Dacă nu înțelegi, este deoarece calibrul tău este prea slab, așa că nu mă învinovăți pe mine. Va trebui doar să vedem cum te va îndruma Dumnezeu acum.» O astfel de deliberare conține înșelăciune, nu-i așa? Nu este egoistă și detestabilă? De ce nu-i poți învăța pe oameni tot ceea ce e în inima ta și tot ceea ce înțelegi? De ce, în schimb, îți tăinuiești cunoștințele? Aceasta este o problemă legată de intențiile și firea ta. […] Este prea obositor când oamenii nu urmăresc adevărul și trăiesc potrivit firilor satanice, ca non-credincioșii. Competiția este frecvent întâlnită printre non-credincioși. Nu este simplu să stăpânești esența unei aptitudini sau a unei profesii și, odată ce altcineva învață și o stăpânește el însuși, mijloacele tale de trai sunt în pericol. Pentru a-și proteja mijloacele de trai, oamenii sunt determinați să se poarte astfel – trebuie să fie mereu precauți. Ceea ce au ajuns să stăpânească reprezintă cea mai valoroasă monedă de schimb, ele reprezintă mijloacele lor de trai, capitalul, forța lor motrică și nu trebuie să mai lase pe altcineva să aibă acces la ele. Dar tu crezi în Dumnezeu – dacă gândești așa și te porți astfel în casa lui Dumnezeu, nu te mai deosebești cu nimic de un non-credincios” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Când am citit fragmentul, am simțit că Dumnezeu mă judeca și expunea direct. Am văzut că, după ani de credință, viața-fire nu mi se schimbase deloc. Eram întocmai ca un non-credincios, trăind după reguli satanice de supraviețuire precum: „Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate” și „Odată ce un discipol știe tot ce știe maestrul, maestrul își va pierde mijloacele de trai.” Când am avut câteva aptitudini sau tehnici speciale, am vrut să le țin pentru mine. N-am vrut să accept prea ușor să învăț totul pe altcineva și să-mi risc funcția și mijloacele de trai. În perioada aceea, când aveam mai multe aptitudini tehnice decât ceilalți și eram mai productiv în datoria mea, eram foarte mulțumit de mine și mă desfătam cu admirația celorlalți. Supraveghetorul mi-a cerut să-mi împărtășesc aptitudinile cu ceilalți, dar nu le-am spus totul, ca să-mi pot păstra poziția. Mi-era teamă că ei aveau să mă depășească dacă învățau totul, și atunci nimeni nu avea să mă mai admire. Chiar și atunci când sora a venit să mă întrebe separat anumite lucruri, ascundeam adevărul, refuzând să-i spun tot. Practicam filosofia satanică potrivit căreia „odată ce un discipol știe tot ce știe maestrul, maestrul își va pierde mijloacele de trai”. Pentru reputație și statut, am fost viclean și m-am folosit de trucuri, de teamă că, dacă alții ar fi stăpânit pe deplin aptitudinile mele, eu n-aș mai fi avut ocazia să mă dau mare. Nu am ținut cont deloc de lucrarea bisericii, și nici de intențiile lui Dumnezeu. Am tratat aceste aptitudini ca pe uneltele mele personale, pentru a-mi menține reputația și statutul. Am fost atât de egoist, abject și lipsit de umanitate! M-am rugat lui Dumnezeu, gata să pun în practică adevărul și să mă răzvrătesc împotriva trupului. M-am gândit la un lucru pe care l-a spus El: „Când majorității oamenilor li se prezintă pentru prima dată un anumit aspect al cunoașterii profesionale, aceștia nu pot înțelege decât sensul literal; este nevoie de o perioadă de practică înainte ca punctele principale și esența să poată fi înțelese. Dacă ai stăpânit deja aceste aspecte esențiale, ar trebui să le spui direct celorlalți; nu-i face să ia un astfel de traseu ocolit și să petreacă atât de mult timp bâjbâind. Aceasta este responsabilitatea ta; e ceea ce ar trebui să faci. Dacă le spui ce consideri tu că reprezintă esența și punctele principale, doar așa nu vei ține nimic pentru tine și nu vei fi egoist” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au oferit o cale de practică: ar trebui să împărtășesc cu frații și surorile toate elementele-cheie ale tehnicilor și cunoașterii mele legate de lucrarea noastră, atfel încât nimeni să nu mai piardă timpul cu abordări ocolitoare. Pornind de la această bază, ei ar putea să devină mai inspirați și mai buni la datoria lor. Asta ar fi în beneficiul lucrării bisericii. În plus, aveam câteva aptitudini profesionale și eram destul de eficient în datoria mea nu fiindcă eram mai deștept sau mai motivat decât ceilalți, ci datorită harului lui Dumnezeu, care mi-a oferit această inspirație. Nu mă puteam gândi doar la interesele mele, ci trebuia să-mi îndeplinesc responsabilitățile și să-mi împărtășesc toată cunoașterea cu ceilalți. Atunci lucrarea noastră s-ar îmbunătăți în ansamblul său. Așadar, i-am învățat pe frați și surori toate aptitudinile profesionale pe care le știam și le spuneam de bunăvoie când descopeream o altă tehnică bună. La scurtă vreme, productivitatea echipei noastre a luat avânt, iar unii dintre noi au venit cu inovații pe baza aptitudinilor pe care le împărtășisem cu ei.

O lună mai târziu, în virtutea unor schimbări de personal, supraveghetorul l-a pus pe liderul de echipă Colin să preia o nouă echipă, iar eu am preluat rolul lui. Îi eram foarte recunoscător lui Dumnezeu și voiam să fac treabă bună. Întrucât frații și surorile din echipa lui Colin erau toți noi în domeniul editării de filme și nu aveau experiență, el a hotărât ca unii dintre ei, care aveau calibru bun, să vină să învețe de la noi. Toți prindeau repede, ajungând în scurt timp să stăpânească bine aptitudinile și să devină mai pricepuți în datoria lor. Eram prost dispus și mă gândeam: „Am împărtășit totul cu voi. Dacă lucrurile merg așa în continuare și eficiența echipei voastre se tot îmbunătățește, oare nu va ajunge echipa voastră s-o întreacă pe a noastră?” Așadar, i-am înlăturat din grupul de pe internet pe cei care veniseră să învețe. În plus, am început să studiez aptitudinile și tehnicile productive ale altor biserici. Raționamentul meu era că, întrucât ei au învățat deja toate aptitudinile pe care le știuserăm noi înainte, dacă noi ne însușeam altele noi și nu le spuneam, ei n-ar fi putut să ne întreacă. Însă, spre surprinderea mea, după ce i-am scos din grup, în loc să crească, productivitatea echipei noastre a scăzut. Membrii echipei experimentau mai multe stări negative și probleme și eu însumi eram confuz. Nu aveam idei ca să fac filme și nu puteam să rezolv problemele echipei. Am realizat că, dacă nu-mi schimbam starea, asta sigur avea să afecteze randamentul echipei. M-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, recent, în datoria mea, oricât de mult mă străduiesc, nu am nicio direcție. Te rog să mă luminezi și să mă îndrumi ca să mă cunosc și să ies din încurcătura asta!”

Într-o zi, în devoționalele mele, am citit acest fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Când oamenii trăiesc într-o stare neadecvată și nu se roagă lui Dumnezeu sau nu caută adevărul, Duhul Sfânt îi va abandona, iar Dumnezeu nu va fi prezent. Cum pot cei care nu caută adevărul să aibă lucrarea Duhului Sfânt? Dumnezeu îi detestă, așadar, fața Sa le este ascunsă, iar Duhul Sfânt se ascunde de ei. Când Dumnezeu nu mai lucrează, poți face cum vrei tu. Odată ce te-a dat deoparte, nu ești terminat? Nu vei realiza nimic. De ce le este atât de greu non-credincioșilor să facă lucruri? Oare nu e din cauză că nu-și spun părerile? Nu-și spun părerile și sunt incapabili să realizeze ceva – totul este foarte obositor, chiar și cele mai simple lucruri. Aceasta este viața trăită sub puterea Satanei. Dacă voi procedați ca non-credincioșii, cum vă deosebiți de ei? Nu există nicio diferență. Dacă puterea în biserică este deținută de cei care nu dețin adevărul, dacă este deținută de cei plini de firi satanice, atunci, în realitate, nu este Satana cel care deține puterea? Dacă acțiunile oamenilor care dețin putere în biserică sunt toate opuse adevărului, atunci lucrarea Duhului Sfânt încetează, iar Dumnezeu îi dă pe mâna Satanei. Odată ajunși pe mâna Satanei, tot felul de lucruri urâte – de exemplu, gelozii și dispute – apar între oameni. Ce ilustrează acest fenomen? Că lucrarea Duhului Sfânt a încetat, El a plecat, iar Dumnezeu nu mai lucrează. Fără lucrarea lui Dumnezeu, ce folos mai au cuvintele și doctrinele pe care le înțelege omul? Nu au niciun folos. Când o persoană nu mai are lucrarea Duhului Sfânt, va fi goală pe dinăuntru, nu mai poate simți nimic, este ca moartă și, în acel moment, va deveni năucită. Toată inspirația, înțelepciunea, inteligența, priceperea, iluminarea din omenire vine de la Dumnezeu; totul este lucrarea lui Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Puteam simți firea dreaptă a lui Dumnezeu din cuvintele Sale. Dumnezeu are atitudini diferite față de oameni, în funcție de comportamentul lor. Dacă cineva își face datoria având un motiv corect, caută adevărul și cooperează cu ceilalți pentru a sprijini lucrarea bisericii, el câștigă lucrarea Duhului Sfânt. Dar dacă nu practică adevărul și trăiește în firile sale satanice, Dumnezeu îl abandonează dezgustat. M-am gândit la frații și surorile din cealaltă echipă, care încercau să învețe de la noi. Când am văzut că învățau repede, mi-a fost teamă că vom rămâne în urma lor, așa că i-am dat afară din grup, nelăsându-i să mai participe la pregătirile noastre. Mă comportam exact ca un non-credincios care face farse și lasă o cale de scăpare, totul pentru propriul meu interes. Mereu mă temeam că ceilalți m-ar putea întrece și că asta mi-ar afecta reputația și statutul. Eram incredibil de egoist și detestabil! Am citit următoarele în cuvintele lui Dumnezeu: „Fără lucrarea lui Dumnezeu, ce folos mai au cuvintele și doctrinele pe care le înțelege omul? Nu au niciun folos. Când o persoană nu mai are lucrarea Duhului Sfânt, va fi goală pe dinăuntru, nu mai poate simți nimic, este ca moartă și, în acel moment, va deveni năucită.” Când am început acea lucrare, am vrut să deprind aptitudini și să-mi fac bine datoria. M-am rugat și am căutat ajutor de la Dumnezeu când am întâmpinat probleme, am învățat repede și nu m-am simțit niciodată obosit. Însă de când am început să trăiesc într-o stare de competitivitate, fără să caut adevărul și acționând mereu din corupție, Dumnezeu a fost dezgustat și m-a abandonat. Îmi lipseau direcția și scopul în datoria mea și mă simțeam inept în toate. Am văzut că, atunci când Dumnezeu nu lucra asupra mea, puțina mea cunoaștere profesională devenea inutilă. Aceasta era consecința faptului că nu aveam motivele corecte în datoria mea, protejându-mi mereu interesele și nepracticând adevărul.

Apoi m-am gândit la un fragment din cuvintele lui Dumnezeu, în care Dumnezeu expune modul în care antihriștii iau în considerare doar propriile lor interese, fără să se gândească la cele ale casei lui Dumnezeu. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Indiferent ce lucrare întreprinde, antihriștii nu se gândesc niciodată la interesele casei lui Dumnezeu. Se gândesc doar dacă propriile interese vor fi afectate, doar la puțina lucrare prezentă care e în beneficiul lor. Pentru ei, lucrarea principală a bisericii este doar un lucru făcut în timpul liber. Nu o iau deloc în serios. Se mișcă doar când sunt îndemnați să acționeze, fac numai ceea ce le place și doar lucrarea menită pentru a le păstra statutul și puterea. În ochii lor orice lucrare rânduită de casa lui Dumnezeu, lucrarea de răspândire a Evangheliei și intrarea în viață a aleșilor lui Dumnezeu nu sunt importante. Indiferent ce dificultăți întâmpină alți oameni în munca lor, ce probleme au identificat și raportat lor, cât de sincere le sunt cuvintele, antihriștii nu acordă atenție, nu se implică, de parcă asta nu are nicio legătură cu ei. Indiferent de cât de importante sunt problemele care apar în lucrarea bisericii, ei sunt extrem de indiferenți. Chiar și atunci când văd problema înaintea ochilor, ei doar o abordează superficial. Numai atunci când sunt emondați direct de Cei de mai sus și li se ordonă să rezolve o problemă, vor face, în silă, puțină lucrare reală și vor oferi Celor de mai sus ceva de văzut; curând după aceea, își vor vedea de propria treabă. Când vine vorba de lucrarea bisericii și de lucrurile importante ale contextului mai larg, ei sunt dezinteresați și desconsideră aceste lucruri. Ba chiar ignoră problemele pe care le descoperă și dau răspunsuri superficiale sau dau din colț în colț când sunt întrebați de probleme, abordându-le doar cu mare reticență. Aceasta este manifestarea egoismului și abjecției, nu-i așa? În plus, orice datorie fac antihriștii, ei nu se gândesc decât dacă aceasta le va permite să iasă în prim plan; atât timp cât le va crește reputația, ei își vor bate capul să găsească o cale de a învăța cum să o facă, să o ducă la bun sfârșit; îi interesează doar dacă asta îi va face să se distingă. Indiferent ce fac sau ce cred, îi preocupă doar faima, câștigul și statutul lor. Indiferent ce datorie realizează, concurează doar pentru a se stabili cine e mai sus sau mai jos, cine câștigă și cine pierde, cine are o reputație mai mare. Le pasă doar de câți oameni îi venerează și admiră, câți oameni îi ascultă și câți adepți au. Nu au niciodată părtășie despre adevăr, nici nu rezolvă probleme reale. Nu se gândesc niciodată cum să facă lucrurile conform principiului atunci când își fac datoria, nici nu reflectează pentru a vedea dacă au fost loiali, dacă și-au îndeplinit responsabilitățile, dacă au existat devieri sau omisiuni în datoria lor sau dacă există vreo problemă, și cu atât mai puțin nu se gândesc la ceea ce Dumnezeu cere și care sunt intențiile lui Dumnezeu. Nu acordă nici cea mai mică atenție acestor lucruri. Își pun capul la contribuție și fac lucruri doar de dragul faimei, câștigului și statutului, ca să-și îndeplinească propriile ambiții și dorințe. Este manifestarea egoismului și a abjecției, nu-i așa? Aceasta expune pe deplin felul în care inimile lor sunt pline de propriile lor ambiții, dorințe și cerințe absurde; tot ceea ce fac ei este dictat de ambițiile și dorințele lor. Indiferent ce fac, propriile lor ambiții, dorințe și cerințe absurde sunt motivația și sursa lor. Aceasta este manifestarea arhetipală a egoismului și abjecției” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Anexa patru: Rezumând caracterul antihriștilor și firea-esență pe care o au (Partea întâi)”]. Cuvintele lui Dumnezeu expun că antihriștii fac lucrurile doar pentru reputația și statutul lor, fără să se gândească deloc la lucrarea bisericii. Rânduielile bisericii și problemele pe care le au ceilalți în datoria lor nu contează deloc pentru ei. Se fac că nu văd chinurile prin care trec frații și surorile lor, sunt foarte egoiști și abjecți și le lipsește complet umanitatea. M-am uitat la comportamentul antihriștilor și am reflectat la felul în care părea că sufăr, plătesc un preț și fac tot posibilul să deprind aptitudini pentru datoria mea, dar nu țineam cont de intențiile lui Dumnezeu. Îmi tratam datoria ca pe un instrument cu care să câștig statut și o reputație bună. Singura mea preocupare era dacă aveam sau nu statut în rândul oamenilor și dacă ceilalți mă admirau și mă prețuiau. Nu m-am gândit niciodată la ceea ce cerea Dumnezeu sau la cum ar trebui să-L satisfac. Când am obținut unele rezultate în datoria mea și toți veneau la mine cu întrebări, dorința mea de reputație și statut a fost pe deplin satisfăcută. Când îmi împărtășeam cunoștințele profesionale cu ceilalți, eram viclean, foloseam trucuri și ascundeam unele dintre aptitudinile mele de bază. Nu mi-am împărtășit complet aptitudinile și am înlăturat din grupul nostru oamenii veniți să învețe, ca să nu poată învăța de la noi, fiindcă îmi era teamă că aveau să devină capabili și să-mi fure lumina reflectoarelor. Știam că facem videoclipuri ca să răspândim cuvintele lui Dumnezeu, așa că ar fi trebuit să lucrez alături de ceilalți trup și suflet, ca să ne facem bine îndatoririle, astfel încât mai mulți din cei care tânjesc după apariția lui Dumnezeu să poată veni mai curând înaintea Lui, să urmărească adevărul și să fie mântuiți. Dar din dorința de a-mi păstra reputația și statutul, n-am vrut să-mi împărtășesc aptitudinile cu nimeni. Mi-am tratat aptitudinile profesionale și resursele de învățare ca pe proprietatea mea, ca să mă bucur singur de ele. Am vrut doar să mă dau mare și să-mi satisfac ambiția și dorința de a fi admirat. Nu am ținut cont deloc de lucrarea bisericii sau de intențiile lui Dumnezeu. Cum era comportamentul meu diferit de cel al unui antihrist? Părea o stare foarte periculoasă, așa că m-am rugat în sinea mea: „O, Dumnezeule! Nu vreau să-mi mai ignor conștiința și să mă gândesc doar la interesele mele. Sunt gata să mă căiesc, să-i învăț pe toți aptitudinile pe care le am și să-mi fac bine datoria!”

Apoi am citit asta în cuvintele lui Dumnezeu: „Dacă oamenii nu înțeleg adevărul, atunci la nimic nu le este mai dificil de renunțat decât la propriile interese. Asta pentru că filosofiile lor de viață sunt: «Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate» și «Oamenii mor pentru avere cum păsările mor pentru hrană». În mod clar, ei trăiesc pentru propriile interese. Oamenii cred că fără propriile interese – că dacă ar fi să-și piardă interesele – nu ar fi capabili să supraviețuiască. Este de parcă supraviețuirea lor este inseparabilă de propriile interese, prin urmare, majoritatea oamenilor sunt orbi la toate, mai puțin la propriile interese. Ei își văd propriile interese ca fiind mai presus decât orice altceva, trăiesc pentru propriile interese și a-i face să renunțe la acestea este ca și cum le-ai cere să renunțe la viețile lor. Așadar, ce ar trebui să facă în aceste circumstanțe? Oamenii trebuie să accepte adevărul. Numai când înțeleg adevărul pot să vadă esența propriilor interese; numai atunci pot începe să renunțe la ele și să se răzvrătească împotriva lor și să fie capabili să suporte durerea de-a renunța la ceea ce iubesc atât de mult. Iar când poți să faci asta și să te lepezi de propriile interese, te vei simți mai destins și mai liniștit în inima ta și, procedând așa, îți vei fi biruit trupul. Dacă rămâi fidel intereselor tale și refuzi să renunți la ele și dacă nu accepți câtuși de puțin adevărul – în inima ta s-ar putea să spui: «Ce e rău în a încerca să trag foloase și a refuza să sufăr pierderi? Dumnezeu nu m-a pedepsit și oamenii ce pot să-mi facă?» Nimeni nu-ți poate face nimic, dar cu această credință în Dumnezeu, în cele din urmă, nu vei reuși să dobândești adevărul și viața. Aceasta va fi o pierdere imensă pentru tine – nu vei fi capabil să atingi mântuirea. Există vreun regret mai mare? Asta rezultă în cele din urmă din a-ți urma interesele. Dacă oamenii urmăresc doar faima, câștigul și statutul – dacă își urmăresc doar interesele – atunci nu vor dobândi niciodată adevărul și viața și, în cele din urmă, vor fi cei care vor suferi o pierdere. Dumnezeu îi mântuiește pe cei care urmăresc adevărul. Dacă nu accepți adevărul și dacă ești incapabil să reflectezi asupra firii tale corupte și să ți-o cunoști, atunci nu te vei pocăi cu adevărat și nu vei avea intrare în viață. Să accepți adevărul și să te cunoști este calea creșterii în viață și a atingerii mântuirii, este șansa ta de a veni înaintea lui Dumnezeu ca să accepți scrutarea, judecata și mustrarea Lui și să dobândești adevărul și viața. Dacă renunți la a urmări adevărul de dragul urmăririi faimei, câștigului și statutului și a intereselor proprii, acest lucru este echivalent cu a renunța la ocazia de a accepta judecata și mustrarea lui Dumnezeu și de a atinge mântuirea. Alegi faima, câștigul și statutul și propriile interese, dar renunți la adevăr și pierzi viața și șansa de a fi mântuit. Care contează mai mult? Dacă alegi interesele tale și renunți la adevăr, nu este un lucru nesăbuit? În termeni simpli, asta înseamnă să suferi o mare pierdere de dragul unui mic avantaj. Faima, câștigul, statutul, banii și interesele sunt temporare toate, efemere toate, în vreme ce adevărul și viața sunt eterne și neschimbătoare. Dacă oamenii înlătură firile corupte care îi determină să urmărească faima, câștigul și statutul, atunci au speranțe să atingă mântuirea” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cunoașterea firii este temelia schimbării acesteia”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am văzut că dacă mă agățam mereu de interesele mele și neglijam complet să practic adevărul, eu aș fi avut de pierdut, nu ceilalți. Aveam să-mi pierd șansa de a câștiga adevărul, ceea ce m-ar fi făcut un nesăbuit. Înainte, trăiam după filosofii satanice. Credeam că „odată ce un discipol știe tot ce știe maestrul, maestrul își va pierde mijloacele de trai”, considerând că, dacă îi învățam pe ceilalți ce știam, aveam de pierdut. Dacă învățau bine și ajungeau să realizeze mai multe decât mine, atunci n-aș fi avut niciun statut special printre oameni. Abia atunci am văzut că asta e o aberație satanică și o abordare înșelătoare a lucrurilor. Trăind în felul acela, n-aș fi făcut decât să devin tot mai egoist, înșelător și lipsit de umanitate. Aș fi sfârșit prin a fi dezvăluit și eliminat de Dumnezeu. Trebuia să-mi las la o parte interesele și să-i învăț pe ceilalți ce știam. Doar asta era în conformitate cu intenția lui Dumnezeu și însemna să-mi îndeplinesc responsabilitățile. Asta era calea de a mă simți împăcat în inima mea. În plus, când frații și surorile aveau idei noi care se bazau pe ce îi învățasem eu, asta îmi putea îmbunătăți puțin aptitudinile. Nu era deloc o pierdere. Nu mai voiam să trăiesc într-un mod atât de egoist și, oricând aveam o abordare sau o aptitudine bună, o împărtășeam bucuros cu toată lumea.

Într-o zi, o soră m-a întrebat cum să îmbunătățească eficiența lucrării. M-am gândit că, dacă îi împărtășeam metodele echipei noastre, iar echipa ei se descurca mai bine, noi am fi arătat prost. Atunci, ce aveau să creadă oamenii despre mine? Chiar atunci mi-am amintit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Ar trebui să poți să-ți îndeplinești responsabilitățile, să-ți onorezi obligațiile și datoria, să lași deoparte dorințele, intențiile și motivele tale egoiste, să dai dovadă de considerație față de intențiile lui Dumnezeu și să pui pe primul loc interesele casei lui Dumnezeu, lucrarea bisericii și datoria pe care ar trebui s-o îndeplinești. După ce vei fi experimentat aceste lucruri o vreme, vei simți că acesta este un mod bun de a te comporta. Înseamnă să trăiești deschis și onest, să nu fii o persoană meschină, josnică; înseamnă să trăiești cu dreptate și onoare, mai degrabă decât să fii josnic, meschin și să nu fii bun de nimic. Vei simți că așa ar trebui să acționeze o persoană. Și că aceasta este înfățișarea pe care ar trebui să o trăiască. Treptat, dorința ta de a-ți satisface propriile interese se va diminua” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Libertatea și eliberarea pot fi dobândite doar prin alungarea firii corupte”). Sora a venit să întrebe cum să-și îmbunătățească eficiența fiindcă se gândea la lucrarea bisericii. Trebuia să nu mă mai gândesc la reputația și statutul meu, să țin cont de interesele bisericii, să renunț la dorințele și motivele mele egoiste și să-i ajut pe ceilalți. Așa că i-am spus surorii tot ce știam. Când am făcut asta, m-am simțit împăcat. Spre surprinderea mea, și ea mi-a dat câteva materiale de studiu bune, care m-au ajutat să-mi îmbunătățesc aptitudinile. Am fost atât de emoționat încât n-am știut ce să spun. Doar I-am mulțumit neîncetat lui Dumnezeu în inima mea. Faptul că am învățat treptat cum să renunț la propriile interese mi-a permis să gust dulceața practicării adevărului. După aceea, le-am trimis celorlalți, să se inspire, toate materialele de studiu și aptitudinile și tehnicile folositoare pe care le strânsesem.

Această experiență mi-a arătat cât de profund corupt de Satana eram. Interesele mele personale primau în toate și nu mă gândeam la lucrarea bisericii. Am dezvăluit o fire de antihrist, dar Dumnezeu nu m-a tratat conform fărădelegilor mele. A rânduit situație după situație ca să mă curățească și să mă transforme. Asta a fost iubirea lui Dumnezeu. Am experimentat și firea dreaptă a lui Dumnezeu. Când am trăit în firea mea coruptă, luptând pentru nume și câștig și neprotejând lucrarea bisericii, Dumnezeu Și-a ascuns chipul de mine, iar eu am întâmpinat obstacole în tot ce am făcut. Când am practicat cuvintele lui Dumnezeu, mi-am corectat motivele, am sprijinit lucrarea bisericii și mi-am împărtășit cunoștințele cu ceilalți, toți au început să-și comunice unii altora aptitudini și tehnici, iar lucrarea video a echipei noastre s-a îmbunătățit. Am experimentat cu adevărat pacea aceea care vine din a acționa conform cuvintelor lui Dumnezeu. Uneori tot mai țin cont de propriile interese atunci când întâmpin probleme, dar știu să mă bazez pe Dumnezeu și să mă răzvrătesc împotriva mea. Slavă lui Dumnezeu pentru mântuirea Lui!