de Su Dong, Italia

În iulie 2021, mă ocupam de producția video în cadrul bisericii. Știam că era o datorie foarte importantă, așa că petreceam mult timp zilnic urmărind tutoriale și căutând informații. Ascultam cu atenție oricând ceilalți discutau o aptitudine tehnică și, ulterior, o analizam și cercetam în detaliu, apoi o foloseam. În plus, oricând înfruntam dificultăți, căutam ajutor de la Dumnezeu. După ce am bâjbâit o vreme, aptitunile mele tehnice s-au îmbunătățit mult. Veneam cu idei noi pentru stilurile de producție și lucram mai eficient. Toți mă admirau cu adevărat și veneau să mă întrebe despre probleme tehnice. Chiar mă simțeam împlinită. Simțeam că n-am trudit degeaba, că în sfârșit vedeam roadele.

Văzând cât de bine mă descurcam cu producția video, supraveghetorul mi-a cerut să-mi împărtășesc cu ceilalți aptitudinile tehnice și experiența în producție. Unii dintre ei chiar au cerut în mod special să mă asculte vorbind. Consideram că reușisem cu adevărat în viață. Dar am început să-mi fac griji când m-am gândit să împărtășesc secretele succesului meu. Dacă dezvăluiam esența acestor aptitudini și toți le deprindeau, treptat, aveau să devină mai eficienți în lucrarea lor. Atunci ar mai fi venit cineva să-mi ceară ajutorul? Oare m-ar mai fi admirat? N-ar trebui să le spun totul. Așadar, am explicat câteva lucruri, dar pe altele le-am ținut pentru mine. Știam că nu era corect, dar îmi înghițeam vorbele în beneficiul meu. Ulterior, o soră mi-a spus: „Filmele făcute după instrucțiunile tale sunt mult mai bune decât înainte, dar tot suntem ineficienți. Există ceva ce nu ne-ai învățat încă?” Am răspus nonșalant: „Așa fac eu lucrurile. Poate aveți nevoie de mai multă practică pentru a deveni mai eficienți.” N-a mai spus nimic. Pe atunci m-am simțit prost și am realizat că eram înșelătoare, dar când m-am gândit că eram mai eficientă în lucrarea mea decât ceilalți, mi-am înăbușit puțina vină pe care o simțeam.

Când făceam rezumatele lunare, eu eram cea care producea cele mai multe filme, de cea mai bună calitate. Eram foarte mulțumită de mine când vedeam cifrele și mă simțeam fericită că nu decisesem să-i învăț pe ceilalți toate aptitudinile mele. Atunci n-aș fi avut cele mai bune cifre. Tocmai când mă simțeam foarte mulțumită de mine, supraveghetorul a aflat că nu-mi împărtășisem toate aptitudinile cu ceilalți și m-a tratat: „Ești atât de egoistă! Nu te gândești la lucrarea bisericii, numai la productivitatea ta. Vrei doar să te mai mare. Câte poți realiza de una singură? Dacă toți ar ști aceste aptitudini, am puteam îmbunătăți progresul general al lucrării.” Știam că era în beneficiul lucrării bisericii, dar când m-am gândit că toți ceilalți vor deveni mai competenți și nu mă mai vor admira, am fost într-o dilemă. M-am rugat: „O, Dumnezeule! În ultimul timp, am fost înșelătoare pentru propriul câștig. Nu vreau să mai trăiesc în această corupție. Te rog să mă îndrumi ca să-mi înțeleg problema și să mă lepăd de această fire coruptă!”

Apoi, în devoționalele mele, am citit asta în cuvintele lui Dumnezeu. „Necredincioșii au un fel anume de fire coruptă. Când îi învață pe alți oameni o cunoștință profesională sau o aptitudine, ei se gândesc: «Odată ce studentul știe tot ce știe învățătorul, învățătorul își va pierde mijloacele de trai. Dacă îi învăț pe alții tot ce știu, atunci nimeni nu mă va mai privi cu stimă și nu mă va mai admira și îmi voi fi pierdut orice statut de învățător. Acest lucru nu va merge. Nu pot să-i învăț tot ce știu, trebuie să țin ceva pentru mine. Îi voi învăța doar optzeci la sută din ceea ce știu și voi păstra restul în mânecă; aceasta este singura modalitate de a arăta că abilitățile mele sunt superioare celorlalți.» Ce fel de fire este aceasta? Este înșelăciune. Ce atitudine ar trebui să adopți atunci când îi înveți pe alții, îi asiști sau le împărtășești ceva ce ai studiat? (Ar trebui să nu scutim niciun efort și să nu ținem nimic pentru noi.) […] Dacă tu contribui cu darurile și specializările tale în întregime, ele vor fi benefice tuturor acelora care îndeplinesc acea datorie, cât și lucrării bisericii. Să nu crezi că este în regulă sau că nu ai tăinuit cunoștințe spunând tuturor lucrurile cele mai de bază; asta nu e suficient. Îi înveți pe oameni doar câteva teorii sau lucruri pe care le pot înțelege textual, dar esența și aspectele importante sunt dincolo de înțelegerea unui novice. Tu oferi doar o imagine de ansamblu, fără să explici sau să intri în detalii, gândindu-te în tot acest timp: «Bine, oricum, eu ți-am spus și nu am reținut intenționat nimic. Dacă nu înțelegi, este deoarece calibrul tău este prea slab, așa că nu mă învinovăți pe mine. Va trebui doar să vedem cum te va îndruma Dumnezeu acum.» O astfel de deliberare conține înșelăciune, nu-i așa? Nu este egoistă și josnică? De ce nu-i poți învăța pe oameni tot ceea ce e în inima ta și tot ceea ce înțelegi? De ce, în schimb, îți tăinuiești cunoștințele? Aceasta este o problemă legată de intențiile și firea ta. […] Este obositor pentru cei care nu caută adevărul și trăiesc după firi satanice asemenea necredincioșilor. Printre necredincioși, competiția este un lucru frecvent întâlnit. Stăpânirea esenței unei abilități sau a unei profesii nu este o chestiune simplă și, odată ce alții află despre asta și o stăpânesc, mijloacele de trai ale persoanei sunt în pericol. Pentru a proteja acele mijloace de trai, oamenii sunt mânați să acționeze în acest fel. Ei trebuie să fie precauți în orice moment – ceea ce au stăpânit reprezintă moneda lor cea mai valoroasă. Este mijlocul lor de trai, capitalul lor, indispensabil vieții și nu trebuie să lase pe nimeni altcineva să ia parte la asta. Însă tu crezi în Dumnezeu – dacă gândești așa și procedezi astfel în casa lui Dumnezeu, nu există nimic care să te deosebească de un necredincios” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Când am citit fragmentul, am simțit că Dumnezeu mă judeca și expunea direct. Am văzut că, după ani de credință, firea vieții mele nu se schimbase deloc. Eram întocmai ca o necredincioasă, trăind după reguli satanice de supraviețuire precum: „Fiecare pentru el” și „Odată ce studentul stăpânește cunoștințele, învățătorul își pierde postul.” Când am avut câteva aptitudini sau tehnici speciale, am vrut să le țin pentru mine. Nu am vrut să le împărtășesc, cu ușurință, pe toate cu altcineva și să-mi risc funcția și mijloacele de trai. În perioada aceea, când aveam mai multe aptitudini tehnice decât ceilalți și eram mai productivă în datoria mea, eram foarte mulțumită de mine și mă desfătam în admirația celorlalți. Supraveghetorul mi-a cerut să-i învăț pe ceilalți, dar nu le-am spus totul, ca să-mi pot păstra poziția. Mi-era teamă că ei aveau să mă depășească dacă învățau totul și atunci nimeni nu avea să mă mai admire. Chiar și atunci când unii veneau și mă întrebau lucruri individual, ascundeam adevărul, fără să le spun tot. Practicam filosofia satanică „Odată ce studentul stăpânește cunoștințele, învățătorul își pierde postul.” Pentru reputație și statut, am fost vicleană și m-am folosit de trucuri, de teamă că, dacă alții ar fi stăpânit pe deplin aptitudinile mele, eu n-aș mai fi avut ocazia să mă dau mare. Nu am ținut cont deloc de lucrarea bisericii și nici de voia lui Dumnezeu. Am tratat aceste aptitudini ca pe uneltele mele personale, ca să-mi mențin reputația și statutul. Am fost atât de egoistă, ticăloasă și lipsită de umanitate! M-am rugat lui Dumnezeu, pregătită să practic adevărul și să lepăd trupul. M-am gândit la un lucru pe care l-a spus El: „Când majorității oamenilor li se prezintă pentru prima dată un anumit aspect al cunoașterii profesionale, aceștia nu pot înțelege decât sensul literal; este nevoie de o perioadă de practică înainte ca punctele principale și esența să poată fi înțelese. Dacă ai stăpânit deja aceste aspecte mai nuanțate, ar trebui să le spui direct; nu-i face să ia un astfel de traseu ocolit și să petreacă atât de mult timp bâjbâind. Aceasta este responsabilitatea ta; e ceea ce ar trebui să faci. Doar dacă le spui care crezi că sunt punctele principale și esența nu vei tăinui nimic și numai atunci nu vei fi egoist” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au oferit o cale de practică: ar trebui să împărtășesc cu ceilalți toate tehnicile și cunoașterea mea legată de lucrarea noastră, atfel încât nimeni să nu mai piardă timpul cu abordări ocolitoare. Atunci ar fi mai inspirați pe această bază și ar deveni mai buni la datoria lor. Asta ar fi în beneficiul lucrării bisericii. În plus, aveam câteva aptitudini profesionale și aveam destul succes în datoria mea nu fiindcă eram mai deșteaptă sau mai motivată decât ceilalți, ci datorită harului lui Dumnezeu, care mi-a oferit această inspirație. Nu mă puteam gândi doar la mine, ci trebuia să-mi îndeplinesc responsabilitățile și să-mi împărtășesc toată cunoașterea cu ceilalți. Atunci lucrarea noastră globală s-ar fi îmbunătățit. Așadar, i-am învățat pe ceilalți toate aptitudinile profesionale pe care le știam și le spuneam de bună voie când descopeream o altă tehnică bună. După scurtă vreme, productivitatea echipei noastre a luat avânt, iar unii dintre noi am venit cu inovații pe baza aptitudinilor mele.

O lună mai târziu, din cauza schimbărilor de personal, supraveghetorul l-a pus pe liderul de echipă Colin să preia o nouă echipă și pe mine să preiau rolul lui. Îi eram foarte recunoscătoare lui Dumnezeu și voiam să fac treabă bună. Întrucât frații și surorile din echipa lui Colin erau toți noi în editarea filmelor și nu aveau experiență, el i-a pus pe câțiva, care aveau calibru bun, să vină să învețe de la noi. Toți au învățat repede și, curând, au stăpânit bine aptitudinile și au devenit mai buni la datoria lor. Nu eram în largul meu. Au venit să învețe câteva aptitudini, iar noi le-am împărtășit totul. Dacă lucrurile continuau așa și productivitatea echipei lor creștea, echipa noastră ar fi putut fi întrecută de a lor. Ca să mențin crescută productivitatea echipei noastre, i-am înlăturat pe cei care veniseră să învețe din grupul de pe internet. În plus, am început să studiez tehnici și aptitudini productive ale altor biserici. Raționamentul meu era că ei au învățat deja toate aptitudinile pe care le știuserăm înainte, așa că dacă noi învățam altele noi și nu le spuneam, ei n-ar fi putut să ne întreacă. Însă, spre surprinderea mea, după ce i-am scos din grup, în loc să crească, productivitatea echipei noastre a scăzut. Membrii echipei experimentau mai multe stări negative și probleme și eu însămi eram în ceață. Nu aveam idei ca să fac filme și nu puteam să rezolv problemele echipei. Am realizat că, dacă nu-mi schimbam starea, asta sigur avea să afecteze randamentul echipei. M-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, recent, în datoria mea, oricât de mult mă străduiesc, nu am nicio direcție. Te rog să mă luminezi și să mă îndrumi ca să mă cunosc și să ies din încurcătura asta!”

Într-o zi, în devoționalele mele, am citit acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Când oamenii trăiesc într-o stare incorectă și nu se roagă lui Dumnezeu și nu caută adevărul, Duhul Sfânt îi va abandona, iar Dumnezeu nu va fi prezent. Cum pot cei care nu caută adevărul să dețină lucrarea Duhului Sfânt? Dumnezeu este dezgustat de ei, chipul Său este ascuns de aceștia și, de asemenea, Duhul Sfânt nu li se arată. Când Dumnezeu nu mai lucrează, poți să faci ce vrei. Oare nu ești terminat odată ce El te-a dat deoparte? Nu vei realiza nimic. Oare de ce le este atât de greu necredincioșilor să facă lucruri? Oare nu pentru că fiecare își respectă propriul sfat? Își respectă propriul sfat și sunt incapabili să realizeze orice – totul este extrem de anevoios, chiar și cele mai simple chestiuni. Aceasta este viața sub stăpânirea Satanei. Dacă procedați la fel ca necredincioșii, atunci cu ce vă deosebiți de ei? Nu există nicio diferență între voi. Dacă puterea este deținută de cei care trăiesc după firi satanice, dacă este în mâinile celor care nu dețin adevărul, atunci nu este, de fapt, Satana cel care deține puterea? Dacă acțiunile unei persoane, sunt, în principal, contrare adevărului, lucrarea Duhului Sfânt încetează și Dumnezeu o dă pe acea persoană pe mâna Satanei. Odată ajunsă în mâinile Satanei, toate formele de urâțenie – gelozii și dispute, de exemplu – apar între oameni. Ce ilustrează aceste fenomene? Faptul că lucrarea Duhului Sfânt a încetat, Și-a luat liber, iar Dumnezeu nu mai lucrează. Fără lucrarea lui Dumnezeu, la ce folosesc doar slovele și doctrinele pe care le înțelege omul? La nimic. Fără lucrarea Duhului Sfânt, oamenii sunt goi pe dinăuntru – nimic nu este pe înțelesul lor. Sunt asemenea morților și, când va veni timpul, vor rămâne înmărmuriți. Toată inspirația, înțelepciunea, inteligența, înțelegerea și luminarea omenirii provin de la Dumnezeu; toate reprezintă lucrarea lui Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Puteam simți firea dreaptă a lui Dumnezeu din cuvintele Sale. Dumnezeu are atitudini diferite față de oameni, în funcție de comportamentul lor. Dacă cineva are motivul corect în datoria lui, caută adevărul și cooperează cu ceilalți pentru a sprijini lucrarea bisericii, el câștigă lucrarea Duhului Sfânt. Dar dacă nu practică adevărul și trăiește în firea lui satanică, Dumnezeu îl abandonează dezgustat. M-am gândit la frații și surorile din cealaltă echipă, care încercau să învețe de la noi. Am văzut că învățau repede și erau mai eficienți decât noi, așa că am fost invidioasă. I-am dat afară din grup ca să-i putem depăși, nelăsându-i să mai participe la pregătirile noastre. Atunci n-aveam să rămânem în urma lor. Mă purtam exact ca o necredincioasă, totul pentru câștigul meu. Mereu mă temeam să nu mă întreacă ceilalți și că asta mi-ar afecta reputația și statutul. Nu am sprijinit deloc lucrarea bisericii. Eram incredibil de egoistă și josnică! Am citit în cuvintele lui Dumnezeu: „Fără lucrarea lui Dumnezeu, la ce folosesc doar slovele și doctrinele pe care le înțelege omul? La nimic. Fără lucrarea Duhului Sfânt, oamenii sunt goi pe dinăuntru – nimic nu este pe înțelesul lor. Sunt asemenea morților și, când va veni timpul, vor rămâne înmărmuriți.” Când am început acea lucrare, am vrut să deprind aptitudini și să-mi fac bine datoria. M-am rugat și am căutat ajutor când am întâmpinat probleme, am învățat repede și nu m-am simțit niciodată obosită. Însă de când am început să trăiesc într-o stare de competitivitate, fără să caut adevărul și acționând mereu din corupție, Dumnezeu a fost dezgustat și m-a abandonat. Îmi lipseau direcția și sensul în datoria mea și mă simțeam ineptă în toate. Am văzut că, atunci când Dumnezeu nu lucra asupra mea, puțina mea cunoaștere profesională devenea inutilă. Aceasta era consecința faptului că nu aveam motivele corecte în datoria mea, protejându-mi mereu interesele și nepracticând adevărul.

Apoi m-am gândit la un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu. Dumnezeu expune antihriștii fiindcă ei țin cont doar de propriile interese, fără să se gândească la cele ale casei lui Dumnezeu. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Indiferent ce lucrare întreprinde, genul de persoană care este un antihrist nu se gândește niciodată la interesele casei lui Dumnezeu. Se gândește doar dacă propriile interese vor fi afectate, doar la puțina lucrare prezentă care e în beneficiul său. Pentru el, lucrarea principală a bisericii este doar un lucru făcut în timpul liber. Nu o ia deloc în serios. Face numai un efort superficial, numai ceea ce îi place și îndeplinește lucrarea doar pentru a-și păstra poziția și puterea. În ochii lui, orice lucrare rânduită de casa lui Dumnezeu, lucrarea de răspândire a Evangheliei și intrarea în viață a aleșilor lui Dumnezeu nu sunt importante. Indiferent ce dificultăți întâmpină alți oameni în munca lor, ce probleme au identificat și raportat antihriștilor, cât de sincere le sunt cuvintele, antihriștii nu acordă atenție, nu se implică, de parcă asta nu are nicio legătură cu ei. Sunt extrem de indiferenți față de treburile bisericii, oricât de importante ar fi acestea. Chiar și atunci când problema se află înaintea lor, ei doar o abordează superficial. Numai atunci când sunt tratați direct de cei de mai sus și li se ordonă să rezolve o problemă, vor face, în silă, puțină lucrare reală și vor oferi celor de mai sus ceva de văzut; curând după aceea, își vor vedea de propria treabă. Față de lucrarea bisericii, față de lucrurile importante ale contextului mai larg, ei sunt dezinteresați, ignoranți. Ba chiar ignoră problemele pe care le descoperă și dau răspunsuri superficiale sau își folosesc cuvintele ca să te respingă când sunt întrebați de probleme, abordându-le doar cu mare reticență. Aceasta este manifestarea egoismului și ticăloșiei, nu-i așa? În plus, orice datorie îndeplinesc antihriștii, ei nu se gândesc decât dacă aceasta le va spori popularitatea; atât timp cât le va crește reputația, ei își vor bate capul să găsească o cale de a învăța cum să o facă, să o ducă la bun sfârșit; îi interesează doar dacă asta îi va face să se distingă. Indiferent ce fac sau ce cred, îi preocupă doar faima și statutul lor. Indiferent ce datorie îndeplinesc, concurează doar pentru cine e mai sus sau mai jos, cine câștigă și cine pierde, cine are o reputație mai mare. Le pasă doar de câți oameni îi admiră, câți oameni îi ascultă și câți adepți au. Nu au niciodată părtășie despre adevăr, nici nu rezolvă probleme reale. Nu se gândesc niciodată cum să facă lucrurile conform principiului atunci când își îndeplinesc datoria, dacă au fost credincioși, dacă și-au îndeplinit responsabilitățile, dacă au greșit în datorie sau dacă există vreo problemă, și nici nu se gândesc la ceea ce Dumnezeu cere și care este voia lui Dumnezeu. Nu acordă nici cea mai mică atenție acestor lucruri. Își pun capul la contribuție și fac lucruri doar de dragul statutului și al prestigiului, ca să-și îndeplinească propriile ambiții și dorințe. Este manifestarea egoismului și a josniciei, nu-i așa? Aceasta expune pe deplin felul în care inimile lor sunt pline de propriile lor ambiții, dorințe și cerințe absurde; tot ceea ce fac ei este dictat de ambițiile și dorințele lor. Indiferent ce fac, propriile lor ambiții, dorințe și cerințe absurde sunt motivația și punctul lor de plecare. Aceasta este manifestarea arhetipală a egoismului și josniciei” (Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Anexa patru: Rezumând caracterul antihriștilor și esența firii lor (Partea întâi)”). Cuvintele lui Dumnezeu dezvăluie că antihriștii fac lucrurile doar pentru reputația și statutul lor, fără să se gândească deloc la lucrarea bisericii. Rânduielile bisericii și problemele pe care ceilalți le au în datoria lor nu contează deloc pentru ei. Se fac că nu văd chinurile prin care trec frații și surorile lor, sunt foarte egoiști și ticăloși și le lipsește complet umanitatea. M-am uitat la comportamentul antihriștilor și am reflectat la felul în care părea că sufăr și mă sacrific și că făceam totul ca să deprind aptitudini pentru datoria mea, dar nu țineam cont de voia lui Dumnezeu. Îmi tratam datoria ca pe un instrument cu care să câștig statut și o reputație bună. Singura mea grijă era să am statut printre oameni și ca ei să mă admire și prețuiască. Nu m-am gândit la ceea ce cerea Dumnezeu sau cum ar trebui să-L mulțumesc. Când am avut succes în datoria mea și toți veneau la mine cu întrebări, dorința mea de reputație și statut a fost pe deplin satisfăcută. Când îmi împărtășeam cunoștințele profesionale cu ceilalți, eram vicleană, foloseam trucuri și ascundeam câteva lucruri pe care le știam. Nu mi-am împărtășit complet aptitudinile și am înlăturat oamenii care au venit să învețe din grupul nostru, ca să poată învăța de la noi, fiindcă îmi era teamă că aveau să devină capabili și să-mi fure lumina reflectoarelor. Însă noi facem filme ca să răspândim cuvintele lui Dumnezeu, așa că ar fi trebuit să lucrez alături de ceilalți, ca să ne facem bine îndatoririle, astfel încât mai mulți din cei care tânjesc după apariția lui Dumnezeu să poată veni mai curând înaintea Lui, să caute adevărul și să fie mântuiți. Dar de dragul reputației și statutului meu, n-am vrut să-mi împărtășesc aptitudinile cu nimeni. Mi-am tratat aptitudinile profesionale și resursele de învățare ca pe proprietatea mea, ca să mă bucur singură de ele. Am vrut doar să mă dau mare și să-mi satisfac ambiția nebunească de a fi admirată. Nu am ținut cont deloc de lucrarea bisericii sau de voia lui Dumnezeu. Cum era comportamentul meu diferit de cel al unui antihrist? Părea o stare foarte periculoasă, așa că m-am rugat în sinea mea: „O, Dumnezeule! Nu vreau să-mi mai ignor conștiința și să mă gândesc doar la interesele mele. Sunt gata să mă căiesc, să-i învăț pe toți aptitudinile pe care le am și să-mi fac bine datoria!”

Apoi am citit asta în cuvintele lui Dumnezeu: „Dacă oamenii nu înțeleg adevărul, atunci la nimic nu este mai dificil de renunțat decât la propriile interese. Asta pentru că filosofiile lor de viață sunt «Fiecare om pentru el și diavolul îl ia pe cel mai din urmă» și «Îmbogățește-te sau mori încercând». În mod clar, ei trăiesc doar pentru propriile interese. Oamenii cred că fără propriile interese – dacă își pierd interesele – nu vor fi capabili să supraviețuiască, de parcă supraviețuirea lor este inseparabilă de propriile interese și astfel majoritatea oamenilor sunt orbi la toate, cu excepția propriilor interese. Ei le văd ca fiind mai presus decât orice altceva, trăiesc doar pentru propriile interese și a-i face să renunțe la acestea este ca și cum le-ai cere să renunțe la viețile lor. Așadar, ce ar trebui să facă în aceste circumstanțe? Trebuie să accepte adevărul. Numai când oamenii înțeleg adevărul pot să vadă esența propriilor interese; numai atunci pot învăța să renunțe, să se lepede și să fie capabili să suporte durerea de-a renunța la ceea ce iubesc atât de mult. Iar când poți să faci asta și să te lepezi de propriile interese, te vei simți mai destins și mai liniștit în inima ta și, procedând așa, îți vei domina trupul. Dacă rămâi fidel intereselor tale și nu accepți câtuși de puțin adevărul – dacă, în inima ta, spui: «Ce e rău în a-mi urma interesele și a refuza să sufăr vreo pierdere? Dumnezeu nu m-a pedepsit și oamenii ce pot să-mi facă?» – atunci nimeni nu-ți va face nimic. Dar dacă aceasta este credința ta în Dumnezeu, în cele din urmă, nu vei reuși să dobândești adevărul și viața, ceea ce va fi o pierdere imensă pentru tine: nu poți fi mântuit. Există vreun regret mai mare? Asta rezultă în cele din urmă din a-ți urma interesele. Dacă oamenii urmăresc doar statutul și prestigiul – dacă își urmăresc doar interesele – atunci nu vor dobândi niciodată adevărul și viața și, în cele din urmă, vor fi cei care vor suferi pierderi. Dumnezeu îi mântuiește pe cei care urmăresc adevărul. Dacă nu accepți adevărul și dacă ești incapabil să reflectezi asupra firii tale corupte și să ți-o cunoști, atunci nu te vei pocăi cu adevărat și nu vei avea intrare în viață. Să accepți adevărul și să te cunoști este calea creșterii tale în viață și cea spre mântuire, este șansa ta de a veni înaintea lui Dumnezeu ca să accepți examinarea Lui, să accepți judecata și mustrarea Lui și să dobândești viața și adevărul. Dacă renunți la a urmări adevărul de dragul urmăririi statutului, prestigiului și a intereselor proprii, acest lucru este echivalent cu a renunța la ocazia de a primi judecata și mustrarea lui Dumnezeu și la a atinge mântuirea. Alegi statutul și prestigiul și propriile interese, dar renunți la adevăr și pierzi viața și șansa de a fi mântuit. Care contează mai mult? Dacă alegi interesele tale și te lepezi de adevăr, nu ești netot? Pentru a spune lucrurilor pe nume, este o mare pierdere pentru un mic avantaj. Prestigiul, statutul, banii și interesul sunt temporare toate, efemere toate, în vreme ce adevărul și viața sunt eterne și neschimbătoare. Dacă oamenii își înlătură firea coruptă care îi face să urmărească statutul și prestigiul, atunci au speranțe să atingă mântuirea” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cunoașterea firii este temelia schimbării acesteia”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am văzut că dacă țineam mereu la interesele mele și neglijam complet să practic adevărul, eu aș fi avut de pierdut, nu ceilalți. Aveam să-mi pierd șansa de a câștiga adevărul, ceea ce m-ar fi făcut o nesăbuită. Înainte, trăiam după filosofii satanice. Credeam că „Odată ce studentul stăpânește cunoștințele, învățătorul își pierde postul”, condiderând că, dacă îi învățam pe ceilalți ce știam, aveam de pierdut. Dacă învățau bine și ajungeau să realizeze mai multe decât mine, atunci n-aș fi avut niciun statut special printre oameni. Abia atunci am văzut că asta e o aberație satanică și o abordare înșelătoare a lucrurilor. Dacă trăiam în felul acela, asta m-ar fi făcut tot mai egoistă, înșelătoare și lipsită de umanitate. Aș fi ajuns să fiu expusă și alungată de Dumnezeu. Trebuia să-mi las la o parte interesele și să-i învăț pe ceilalți ce știam. Doar asta era conform voii lui Dumnezeu și însemna să-mi îndeplinesc responsabilitățile. Asta era calea de a mă simți împăcată în inima mea. În plus, când frații și surorile aveau idei noi care se bazau pe ce îi învățasem eu, asta îmi putea îmbunătăți puțin aptitudinile. Nu era deloc o pierdere. Nu mai voiam să trăiesc într-un mod atât de egoist și oricând aveam o abordare sau o aptitudine bună, eram bucuroasă să le spun tuturor.

Într-o zi, o soră m-a întrebat cum să îmbunătățească eficiența lucrării. M-am gândit că, dacă îi împărtășeam metodele echipei mele, iar echipa ei se descursa mai bine, noi am fi arătat prost. Atunci, ce aveau să creadă oamenii despre mine? Exact atunci mi-am amintit cuvintele lui Dumnezeu: „Ar trebui să poți să-ți îndeplinești responsabilitățile, să-ți onorezi obligațiile și îndatoririle, să lași deoparte dorințele tale egoiste, să-ți lași deoparte intențiile și motivele, să ai considerație pentru voia lui Dumnezeu și să pui pe primul loc interesele casei lui Dumnezeu, lucrarea bisericii și datoria pe care ar trebui s-o îndeplinești. După ce vei fi experimentat aceste lucruri o vreme, vei simți că acesta este un mod bun de a te comporta. Înseamnă să trăiești deschis și onest, fără să fii o persoană meschină sau bună de nimic, și să trăiești cu dreptate și onoare, în loc să fii josnic sau răutăcios. Vei simți că așa ar trebui să trăiască și să acționeze o persoană. Treptat, dorința din inima ta de a-ți satisface propriile interese se va diminua” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Libertatea și eliberarea pot fi dobândite doar prin înlăturarea firii corupte”). Sora a venit să întrebe cum să-și îmbunătățească eficiența fiindcă se gândea la lucrarea bisericii. Trebuia să nu mă mai gândesc la reputația și statutul meu, să țin cont de interesele bisericii, să renunț la dorințele și motivele mele egoiste și să-i ajut pe ceilalți. Așa că i-am spus surorii tot ce știam. Când am făcut asta, m-am simțit împăcată. Spre surprinderea mea, și ea mi-a dat câteva materiale bune de învățare, lucru care m-a ajutat să-mi îmbunătățesc aptitudinile. Am fost atât de emoționată încât n-am știut ce să spun. Doar I-am mulțumit neîncetat lui Dumnezeu în inima mea. Să învăț treptat cum să renunț la propriile interese mi-a permis să gust dulceața practicării adevărului. După aceea, le-am trimis celorlalți, să se inspire, toate materialele de învățare și aptitudinile și tehnicile folositoare pe care le strânsesem.

Această experiență mi-a arătat cât de profund coruptă de Satana eram. Interesele mele personale primau în toate și nu mă gândeam la lucrarea bisericii. Am arătat o fire de antihrist, dar Dumnezeu m-a tratat conform fărădelegilor mele. A rânduit situație după situație ca să mă curățească și să mă transforme. Asta a fost iubirea lui Dumnezeu. Am experimentat și firea dreaptă a lui Dumnezeu. Când am fost pe calea greșită, Dumnezeu Și-a ascuns chipul de mine, iar eu am întâmpinat obstacole în tot ce am făcut. Când am practicat cuvintele lui Dumnezeu, mi-am corectat motivele, am sprijinit lucrarea bisericii și mi-am împărtășit cunoștințele cu toți, ei au început să-și împărtășească aptitudini și tehnici, iar lucrarea video a echipei noastre s-a îmbunătățit. Chiar am experimentat pacea aceea care vine din a acționa conform cuvintelor lui Dumnezeu. Uneori tot mai țin cont de propriile interese atunci când întâmpin probleme, dar știu să mă bazez pe Dumnezeu și să mă lepăd de mine. Slavă lui Dumnezeu pentru mântuirea Lui!