Ce ar trebui să urmărim în viață?

mai 10, 2024

de Song Zihan, China

În copilărie n-am avut o sănătate prea bună și o mare parte din banii familiei erau cheltuiți pe tratamentul meu, așa că tatăl meu nu prea mă plăcea, mă lovea și țipa mult la mine. Din cauza asta, eram batjocorită și exclusă de ceilalți. Adesea, mă ascundeam și plângeam, simțindu-mă nefericită și nedreptățită. Gândeam: „Mă desconsiderați. Sunt hotărâtă să am o carieră grozavă când voi fi mare, ca să vă fac în ciudă.” Eu și soțul meu nu ne-am înțeles după căsătorie, așa că am divorțat. Pe fiul meu de 4 ani i l-am dat mamei în grijă și m-am dus s-ajut la salonul de înfrumusețare al unei colege de clasă. Pentru că deja avea o slujbă, fiind profesoară la o școală de afaceri, mi-a cerut să o ajut să administreze salonul. În scurt timp, s-a schimbat total, devenind distantă și infatuată, dându-mi ordine din poziția ei de șefă. M-am simțit foarte stânjenită, iar între noi a apărut o ruptură. Într-o zi, ne-am certat, iar eu am vrut să-mi dau demisia. M-a luat în râs, spunând: „Nu te subestimez, Song Zihan. Dacă te descurci fără mine, eu mă las de meserie!” Auzind asta, m-am supărat foarte tare. Mi-a afectat foarte mult stima de sine. Am gândit: „Ești prea lipsită de respect. N-ar trebui să judeci o carte după copertă. Tocmai pentru că ai spus asta, chiar de-ar fi să mor, îmi voi face o carieră, ca să îți fac în ciudă. Te voi face să-ți înghiți cuvintele umilitoare de azi. Într-o zi, te voi privi cum te lași de meserie.” Mi-am făcut bagajele și am plecat furioasă chiar în acea zi.

Am început să lucrez și să strâng bani, fără să cer concediu, nici măcar când m-am îmbolnăvit. Când eram obosită și mă durea spatele, strângeam din dinți și continuam. După 4 luni, am început să gestionez și eu un salon de coafură. L-am administrat singură, ca să economisesc, mâncând doar o dată pe zi. Stomacul îmi ghiorăia noaptea și beam apă, ca să-mi potolesc foamea. Uneori, afacerea mergea bine și lucram până la 2 sau 3 dimineața, înainte de a mă culca. Mă târam din pat la 6 dimineața, cu ochii încă pe jumătate închiși. Mâinile îmi erau crăpate și arse de chimicalele pentru permanent. Degetele îmi sângerau imediat ce le îndoiam – era foarte dureros. Mă ascundeam adesea în așternuturi, plângând, dar imediat ce mă gândeam la disprețul tatălui meu și la batjocura colegei mele, mă motivam în liniște, gândind: „Trebuie să înduri o mare suferință pentru a răzbi în viață” și „Trebuie să arăți de ce ești în stare”. Simțeam că într-o zi voi reuși, iar toți cei care m-au desconsiderat și mi-au rănit mândria mă vor vedea cu alți ochi. Eram motivată să muncesc din greu. În 1996, am deschis, în sfârșit, propriul salon. Era mai mare decât salonul colegei mele de clasă și mai frumos decorat. În ziua deschiderii, plângeam de emoție. Am gândit: „În sfârșit am deschis un salon și acum sunt șefa – pot să țin capul sus. Pe viitor, vreau să extind salonul și să-l fac și mai dichisit și mai atrăgător, ca să-mi fac colega de clasă de rușine. Dac-ar ști c-am deschis propriul salon, familia mea și prietenii de acasă ar fi impresionați.” După trei ani de muncă asiduă, am pus deoparte ceva bani. Pentru a câștiga respectul mai multor oameni, am investit și în deschiderea unui salon mult mai mare și a unei companii de cosmetice și am deschis nouă lanțuri de magazine în diferite regiuni. Am și participat la diverse concursuri naționale de înfrumusețare, câștigând câteva medalii de aur. După ani de muncă asiduă, am ajuns, în sfârșit, să fiu respectată în industrie și am fost copleșită de un sentiment inefabil de bucurie. Îmi venea să strig de pe vârful unui munte: „Mi s-a îndeplinit visul! Nu mai sunt persoana pe care o batjocoreau toți!” Când eram la volan, conducând spre casă, toți mă priveau cu invidie. Chiar aveam un sentiment de satisfacție și mândrie. Părea că luasem calea cea dreaptă și că era cazul ca pe viitor să muncesc și mai mult pentru a-mi extinde afacerea.

În 2002, am deschis un salon mare într-un alt oraș important. Afacerea dezvoltându-se, tot mai mulți oameni au ajuns să-mi știe numele. Am simțit că pot să merg cu capul sus, că sunt mai plină de viață și încrezătoare. Am gândit: „Trebuie neapărat să îi «mulțumesc» colegei mele de clasă dacă o întâlnesc. Fără comentariile ei umilitoare, nu aș fi avut ceea ce am astăzi.” Dar, spre surprinderea mea, am aflat că a făcut cancer la plămâni și a decedat. Am fost șocată și foarte dezamăgită. Nu înțelegeam cum viețile oamenilor pot fi atât de vulnerabile. A murit la doar 39 de ani. În sfârșit reușisem după ce plătisem un preț atât de mare, dorind ca ea să-și retragă cuvintele care mă insultaseră și-mi distruseseră demnitatea. Dar era prea târziu pentru a-i arăta momentul meu de succes și glorie, pentru că decedase așa subit. Indiferent câtă faimă sau avere ai, nu poți lua nimic cu tine când mori, deci ce rost are viața? Acest gând m-a făcut să mă simt inexplicabil de dezamăgită și abătută. Moartea colegei mele de clasă m-a afectat foarte tare. O vreme, această întrebare m-a frământat constant, dar nimeni nu-mi putea da un răspuns.

Nu peste mult timp, m-am îngropat iar în muncă și m-am gândit să-mi schimb cariera. Deschiderea unui salon era încă la un nivel scăzut în ierarhia socială, dar meseria de doctor era una prestigioasă și respectată. Așa că, făcând abstracție de taxele mari de școlarizare, am mers în mai multe orașe mari, căutând doctori și acupunctori faimoși, pentru a învăța medicina chineză. Încercând să-mi realizez visul, am neglijat educația fiului meu și chiar am uitat complet de existența lui. Nu m-am ocupat de mama mea vârstnică și nici măcar de afacerile mele, în schimb, m-am dedicat în totalitate studiilor. Fie că mă plimbam, mâncam sau stăteam în pat, doar studiam teoriile plictisitoare din medicina chineză, fără să am timp să mă distrez cu prietenii mei sau să vorbesc cu părinții sau surorile mele. Uneori, mi s-a părut foarte dificil și am vrut să renunț la studii, dar la gândul că învățând medicină aș putea să-mi ridic statutul social și să fiu și mai admirată de oameni, m-am avertizat să nu renunț la jumătatea drumului și să fiu desconsiderată. Trebuia să-mi termin studiile, oricât de dificil și obositor ar fi fost. Ca să ajung mai presus decât ceilalți, am continuat să mă încurajez în acest fel. În 15 ani de studiu, cercetare și practică asiduă, am dobândit o oarecare reputație în domeniul medical și am început să călătoresc prin țară, făcând acupunctură și formare în domeniul sănătății. După ce mult timp am fost mereu ocupată cu formări, călătorind de colo-colo cu avionul și trenul, am început să am unele probleme digestive care mi-au afectat grav și somnul și eram tot timpul amețită și slăbită. Totuși, nu m-am dus să mă consulte un medic. O dată, din cauza inflamației stomacale, am făcut și o fistulă anală și am eliminat scaunul cu mult sânge. Chiar atunci aveam un curs de formare, așa că a trebuit să suport, zburând cu avionul către un oraș la peste 500 km distanță. Imediat ce am coborât din avion am fost înconjurată de flori și aplauze și am auzit în spatele meu voci admirative de aprobare: „E dna profesor Song – atât de tânără și frumoasă.” „Da, am urmat unul dintre cursurile ei – a fost foarte bine predat.” În acel moment, am simțit că toate sacrificiile și munca mea asiduă au meritat și mi-am tot repetat în tăcere: „Rămâi puternică, poți să o faci. În spatele succesului stă multă muncă asiduă.” M-am străduit să tolerez durerea abdominală intensă și sudorile reci, stând pe scenă și ținând discursuri cu zâmbetul pe buze timp de trei zile. Mi-am luat rămas bun de la studenți când am coborât de pe scenă, iar în acel moment, am simțit o tristețe ciudată, văzând cât de deșarte erau toate. Mi-am târât trupul slăbit și epuizat înapoi la hotel, m-am prăbușit pe pat și m-am uitat absentă la tavan. M-a cuprins un sentiment inexplicabil de singurătate și dezolare. Înainte, florile și aplauzele erau simboluri ale succesului și renumelui meu, dar toate au fost de scurtă durată, absolut efemere. Nu mă puteau ajuta deloc să mă eliberez de boala și deșertăciunea mea. Îmi tot puneam întrebarea: „Acum că am câștigat respectul și admirația celorlalți, de ce nu sunt câtuși de puțin fericită? În schimb, mă simt secătuită, deprimată, neajutorată și singură. Pentru ce trăiesc oamenii cu adevărat? Cum pot ei să aibă un sens în viață?”

De fiecare dată când îmi târam trupul ostenit înapoi acasă, mama mă tot întreba cu tristețe: „Scumpo, ești foarte ocupată din zori până-n seară. Ești epuizată. Oare merită? Ar trebui să crezi în Dumnezeu – am fost creați de El. Având credință, vei dobândi adevărul, aceasta fiind singura cale de a trăi o viață liniștită și plină de sens. Fără credință, orice vei urmări în lumea asta îți va părea zadarnic.” De fapt, știam că a avea credință era un lucru bun, dar îmi dedicasem inima muncii mele. Voiam să devin credincioasă la o vârstă mai înaintată, la pensie. Cum să nu mă concentrez asupra carierei la o vârstă atât de fragedă? De aceea nu am luat în serios cuvintele mamei mele.

Fiindcă am suferit o suprasolicitare cronică, atât emoțională cât și la muncă, m-am ales cu o tulburare endocrină și imunitatea mi-a fost afectată. Mi-a apărut o afecțiune cutanată ciudată, cu o mâncărime teribilă care venea din profunzimea pielii. Nu am rezolvat nimic scărpinându-mă și nici luând medicamente. Îmi apucam pielea de pe față cu o mână și cu cealaltă țineam un ac folosit pentru teste cutanate, înțepând repetat pielea, până când îmi sângera toată fața. Mâncărimea pielii era foarte insuportabilă și am simțit că îmi venea să mor. Fața îmi era îngrozitor de umflată. Văzându-mă în oglindă, nearătând nici a om, nici a fantomă, am știut că nu puteam ieși din casă. Am gândit: „Pentru alții, pot vindeca tot felul de afecțiuni greu de tratat, dar nu pe a mea. Ce deplorabil!” Fusesem plină de glorie, dar acum eram o epavă. Îmi venea să mă arunc de la fereastră, ca să mor. Am tot plâns și m-am tânguit: „Of! Sigur am făcut mult rău într-o viață anterioară, iar asta e pedeapsa mea!” Apoi, am mers la un specialist în medicină chineză, pentru tratament. Mi-a spus că mai văzuse un caz asemănător și că 20 de ani de tratament nu l-au vindecat. Am fost devastată când am auzit asta. Chiar aveam să-mi petrec astfel tot restul vieții? Muncisem din greu aproape toată viața, ca să-mi fac un nume, dar iată cum ajunsesem. Ce rost avea viața mea? Îmi venea să iau niște somnifere și să termin cu toate. Exact când mă pregăteam să-mi pun capăt zilelor, în aprilie 2018, mama mi-a împărtășit iar lucrarea din zile de pe urmă a lui Dumnezeu.

Am văzut drama muzicală a Bisericii lui Dumnezeu Atotputernic „Povestea lui xiaozhen”. Am fost extrem de emoționată. Cuprindea unele dintre cuvintele lui Dumnezeu: „Cel Atotputernic are milă de acești oameni care au suferit profund; în același timp, El este sătul de acești oameni care nu au conștiință, fiindcă a trebuit să aștepte prea mult timp un răspuns din partea omenirii. El dorește să caute, să caute inima ta și duhul tău, să-ți aducă apă și mâncare și să te trezească, ca să nu-ți mai fie sete și foame. Când ești epuizat și când începi să simți puțin din dezolarea sumbră a acestei lumi, nu te pierde, nu plânge. Dumnezeu Atotputernic, Veghetorul, va întâmpina cu brațele deschise sosirea ta în orice moment. El stă de veghe lângă tine, așteptând să te întorci înapoi. El așteaptă ziua în care îți vei recăpăta brusc memoria: când vei realiza că ai venit de la Dumnezeu, că, la un moment dat, fără să-ți dai seama, ți-ai pierdut direcția, că, fără să-ți dai seama, ți-ai pierdut conștiința pe drum și că, fără să-ți dai seama, ai dobândit un «tată»; când realizezi, de asemenea, că Cel Atotputernic a stat întotdeauna de veghe, așteptând acolo mult, mult timp întoarcerea ta. El a vegheat cu dorință intensă, așteptând o reacție, dar fără a primi răspuns. Veghea și așteptarea Lui sunt dincolo de orice preț și sunt de dragul inimii omului și al duhului omului. Poate această veghe și această așteptare sunt nedeterminate și poate sunt pe sfârșite. Dar tu ar trebui să știi exact unde îți sunt inima și duhul în acest moment(Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Suspinul Celui Atotputernic”). Fiecare afirmație din cuvintele lui Dumnezeu mi-a ajuns la inimă. Povestea lui Xiaozhen parcă zugrăvea întocmai propria-mi viață. Îl simțeam pe Dumnezeu chemându-mă cu brațele larg deschise, „Copilă, vino înapoi!” Iubirea Lui m-a emoționat profund și nu-mi puteam opri plânsul. În acel moment am simțit căldura întoarcerii acasă. Inima mea rătăcită își găsise refugiul și era în siguranță. Anii de singurătate, suferință și tristețe și chiar și secretele nespuse nimănui le-am putut, în sfârșit, împărtăși cu Dumnezeu. Am strigat în inima mea: „Numai Dumnezeu știe cât de nefericită a fost viața mea. Numai Creatorul poate avea iubire adevărată pentru ființele umane!” Plângând, am venit înaintea Lui și I-am spus: „Dumnezeule, când eram epuizată, trudind în cariera mea, mi-Ai împărtășit adesea Evanghelia prin intermediul mamei, dar, de dragul carierei, eu nu am vrut să vin înaintea Ta. Văzând-o pe Xiaozhen pe scenă strigând «Dumnezeule» iar și iar, parcă primeam lovituri repetate în stomac. Mă urăsc pentru că am tot respins mâna Ta mântuitoare, rănindu-Te în repetate rânduri. Dar Tu nu ai renunțat la a mă mântui. Ai rămas lângă mine, așteptând momentul în care mă voi întoarce către Tine ca să mă mântuiești de durerea mea nemărginită. O, Dumnezeule, vreau să cred în Tine. Vreau să Te urmez îndeaproape și să Mă închin Ție!” Apoi, I-am strigat lui Dumnezeu tot ce îngropasem în inimă în toți acei ani. M-am simțit cu totul mai ușoară și mai binedispusă. Să pot veni înaintea Lui m-a făcut mai fericită ca niciodată și chiar am regretat cât de încăpățânată fusesem, respingând mereu mântuirea Lui.

După aceea, am citit pe nerăsuflate cuvintele Lui. Am fost profund emoționată să văd adevărata imagine a omenirii corupte de Satana pe care ne-o arată Dumnezeu. Toate cuvintele Lui sunt adevărul și ne dezvăluie pe noi, oamenii, chiar așa cum suntem. Să mă întrunesc cu frații și surorile și să cântăm imnuri în slava lui Dumnezeu chiar a fost o împlinire pentru mine. Am fost foarte fericită. Am văzut că surorile și frații erau cinstiți și sinceri unii cu alții. De-au arătat corupție, au putut să aibă părtășie în mod deschis și să se ajute reciproc, fără niciun fel de intrigi sau înșelăciuni. Am simțit că trăiesc într-o cu totul altă lume și am uitat complet de suferința mea anterioară. Și sănătatea mi s-a îmbunătățit treptat. Eram foarte recunoscătoare pentru mântuirea Lui. Mă gândeam că de când devenisem credincioasă, citind cuvintele Lui și cântând zilnic imnuri ce-L slăvesc, fusesem foarte fericită. De ce atunci când eram în lume, având o carieră, reputație, statut și bani, nu eram deloc mulțumită, ci, în schimb, viața mea era incredibil de nefericită? Am citit ceva în cuvintele lui Dumnezeu: „Satana folosește faima și câștigul pentru a controla gândurile omului, până când oamenii nu se pot gândi decât la faimă și câștig. Ei se luptă pentru faimă și câștig, suferă greutăți, îndură umilirea pentru faimă și câștig și sacrifică tot ceea ce au pentru faimă și câștig și vor judeca și hotărî orice de dragul faimei și al câștigului. În acest fel, Satana îi leagă pe oameni cu lanțuri invizibile, iar ei nu au nici puterea și nici curajul de a se debarasa de ele. Fără să știe, ei poartă aceste lanțuri și se târăsc mereu înainte, cu mare dificultate. De dragul acestei faime și a câștigului, omenirea se ferește de Dumnezeu și Îl trădează și devine din ce în ce mai nemernică. Așadar, în acest fel, o generație după alta este distrusă în mijlocul faimei și câștigului Satanei(Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul VI”). „Dacă nu înțelegi adevărul, nu vei putea să vezi clar această chestiune și te vei gândi: «Este bine să aveți voința de a lupta; așa se cuvine. Cum pot să trăiască oamenii, dacă nu au un strop de voință de a lupta? Dacă nu au puțină voință de a lupta, nu vor avea spirit sau putere să trăiască. Atunci, ce sens are să trăiești? Ei se supun oricărei situații nefavorabile – ce slăbiciune și lașitate!» Toți oamenii cred că trebuie să lupte pentru a-și demonstra valoarea. Cum luptă ei pentru a-și demonstra valoarea? Punând accent pe cuvântul «luptă». Indiferent de situația pe care o întâlnesc, încearcă să-și atingă scopurile prin luptă. Mentalitatea de a nu rosti niciodată cuvântul moarte își are originea în cuvântul «luptă». […] În fiecare zi în care trăiesc, ei luptă. Indiferent ce fac, ei încearcă mereu să obțină victoria luptând și își etalează victoria. Încearcă să lupte pentru a-și demonstra valoarea în tot ceea ce fac – pot să o obțină? Pentru ce anume concurează și luptă? Toate luptele lor sunt pentru faimă, câștig și statut; toate luptele lor sunt pentru propriul lor interes. De ce luptă? Ca să semene cu niște eroi și să fie numiți elite. Totuși, luptele lor trebuie să se încheie cu moartea, iar ei trebuie să fie pedepsiți. Nu există nicio îndoială în privința asta. Oriunde există Satana și demoni, există lupte. În cele din urmă, vor fi distruși, iar apoi se vor încheia și luptele. Acesta va fi finalul Satanei și al demonilor(Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Anexa unu: Ce este adevărul”). Cuvintele Lui mi-au înlăturat confuzia din inimă și imediat m-am simțit luminată. Am înțeles că faima, averea și statutul sunt mijloace, tactici ale Satanei de a corupe, înșela și controla oamenii. Ele sunt și lanțuri pe care Satana ni le pune, niciunul dintre noi neputându-se elibera de ele. Cei 28 de ani în care am muncit asiduu, viața mea a fost nefericită. Acceptasem otrăvuri satanice precum „Trebuie să arăți de ce ești în stare”, „Oamenii ar trebui să se lupte pentru demnitate”, „Trebuie să înduri o mare suferință pentru a răzbi în viață”, „Omul se luptă în sus; apa curge în jos” și „Un om își lasă numele în urmă oriunde stă, așa cum gâsca scoate țipete oriunde zboară” drept lucruri pozitive de urmărit. Făcusem din ele obiectivele mele în viață. Alergam nebunește pe calea urmăririi faimei și a averii, trăind o viață nefericită. Îmi aduc aminte, când colega mea de clasă m-a luat în râs și m-a subestimat, am jurat că mă voi lupta să-i fac în ciudă. Mi-am croit drum în cercuri cu statut și renume. Am început să trudesc și să sufăr pentru faimă și avere. Mâinile-mi erau crăpate și sângerau de la chimicalele pentru permanent, dar n-am vrut să angajez pe nimeni. Ca să fac economie, mâncam doar o dată pe zi și îmi potoleam foamea cu apă. Eram la limita puterilor, dar tot nu m-am odihnit. Zicala „Trebuie să înduri o mare suferință pentru a răzbi în viață” m-a motivat în urmărirea faimei și a averii. Ulterior, mi-am făcut în sfârșit un nume la nivel local și am fost mulțumită o vreme, dar tot nu m-am oprit, urmărind reputația și statutul. Ambiția și dorința mea au continuat să crească. Ca să-mi îmbunătățesc poziția socială, să-mi sporesc renumele și să câștig admirația și stima mai multor oameni, n-am ezitat să petrec 15 ani studiind medicina, fără să am timp să merg acasă să-mi văd mama și fiul. Nu m-am gândit decât la cariera și reputația mea. Odată ce am avut succes, am ignorat totul pentru a mă bucura de flori și aplauze. Am tot respins chiar și mâna mântuitoare a lui Dumnezeu. Ca să obțin complimentele și laudele altora, m-am prefăcut. Eram epuizată și vlăguită până-n pragul bolii, dar am continuat să țin prelegeri. Apoi, toată oboseala acumulată s-a transformat într-o boală ciudată și mi-am dorit să mor. Calea pe care am parcurs-o cu lanțurile faimei și averii a fost istovitoare. Ca un măgar care trage o piatră de moară în întuneric, nu mă puteam elibera, oricât de tare aș fi tras. Trăiam conform acestor otrăvuri satanice, doar cu faima și averea în inimă și cu stima celorlalți în minte. Am devenit foarte egoistă și josnică, complet lipsită de intimitate și iubire. Eram ca o creatură cu sânge rece, nu trăiam nici ca un om, nici ca o fiară. Eram singura care cunoștea durerea din spatele reputației dobândite. Aceea nu era o cale potrivită pentru viață. Din cauza unui lucru spus de colega mea de clasă, nu am vrut să fiu o persoană obișnuită, ci am vrut să domnesc peste alții, să fiu preamărită. Mai bine de două decenii, am suferit ca și cum m-aș fi perpelit pe jar. După cum spun cuvintele lui Dumnezeu: „Dacă vrei să fii mereu o persoană remarcabilă, mai presus de restul oamenilor, atunci te arunci în gura lupilor, te lansezi într-un proces care ar putea avea un efect devastator și îți faci viața grea(Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul doisprezece: Vor să se retragă atunci când nu există statut și speranța de a câștiga binecuvântări”). Dacă nu ar fi fost revelațiile cuvintelor lui Dumnezeu, niciunul dintre noi n-ar vedea că zicalele „Oamenii ar trebui să se lupte pentru demnitate” și „Trebuie să înduri o mare suferință pentru a răzbi în viață” sunt sofisme, că sunt tactici folosite de Satana pentru a corupe oamenii.

Am mai citit ceva în cuvintele lui Dumnezeu: „Când o persoană nu are Dumnezeu, când nu-L poate vedea, când nu poate recunoaște limpede suveranitatea lui Dumnezeu, fiecare zi este lipsită de sens, lipsită de valoare, nefericită. Oriunde ar fi, orice meserie ar avea, mijloacele de trai și urmărirea propriilor țeluri ale acelei persoane nu-i aduc decât durere nesfârșită și suferință fără alinare, în așa fel încât nu poate suporta să privească înapoi la propriul trecut. Numai când cineva acceptă suveranitatea Creatorului, se supune orchestrărilor și aranjamentelor Lui și caută viața omenească adevărată, va începe să se elibereze treptat de toată durerea și suferința și se va lepăda de toată deșertăciunea vieții(Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul III”). Din cuvintele Lui, am înțeles că ultimii 20 și ceva de ani au fost atât de dureroși pentru mine pentru că nu-L cunoșteam pe Dumnezeu. Trăisem după filozofii satanice, fără un scop și o direcție corectă în viață. Acest lucru m-a adus pe acea cale greșită. Satana se juca, nemilos, cu mine, iar eu trăiam fără niciun sens. A trebuit să vin înaintea lui Dumnezeu, să-I accept cuvintele ca bază a existenței mele, să mă supun poruncii și rânduielilor Sale, să mă tem de El și să evit răul, pentru a găsi calea cea dreaptă în viață. Exact ca Iov, care era cel mai bogat om din Orient, familia lui fiind foarte avută, dar știa că tot ce avem e poruncit de suveranitatea lui Dumnezeu. El n-a urmărit sau nu s-a bucurat de faimă sau statut, ci doar a lucrat normal. A trăit liber și fericit. Apoi, peste noapte, bogăția familiei sale a fost luată, iar toți copiii săi au murit, dar el tot a slăvit numele lui Dumnezeu, spunând: „Iahve a dat și Iahve a luat; binecuvântat să fie numele lui Iahve” (Iov 1:21). Iov a fost un martor minunat pentru Dumnezeu. S-a putut supune poruncii și rânduielilor Lui și a urmat calea de a se teme de El și a se feri de rău. A trăit cu demnitate și, în cele din urmă, a dobândit aprobarea Lui. Voiam să urmez exemplul lui Iov, să renunț la calea mea greșită în viață, să am credință reală, să citesc cuvintele lui Dumnezeu, să urmăresc adevărul și să fac datoria unei ființe create. Era singura cale de a mă elibera de durerea și golul din inima mea și de răul și cătușele Satanei. Aceasta era singura cale pentru mine. M-am rugat lui Dumnezeu, dorind să devin o persoană care ascultă de cuvintele Lui și I se supune.

Dar când am vrut să renunț la carieră și să mă dedic datoriei și credinței mele, am întâmpinat unele obstacole. Într-o zi m-a sunat fiul meu. Compania era la un pas de închidere, iar el voia să mă întorc și să mă mobilizez, ca s-o salvez. Am fost foarte confuză când am auzit asta. După 28 de ani de muncă asiduă, chiar urma să se termine totul așa, pur și simplu? Într-o clipă aș fi rămas fără nimic, ca înainte de a avea succes în carieră. Cum m-ar privi și cum ar vorbi oamenii despre mine? Cum aș putea da ochii cu lumea? N-aș mai avea cum să-mi câștig existența. Nu eram dispusă să renunț așa, pur și simplu. Când plănuiam să mă întorc să salvez compania, ambele brațe mi s-au înroșit și am avut mâncărimi groaznice, la fel cum avusesem pe față. Aveam dureri și eram și foarte supărată. Încă nu-mi revenisem complet, ce se întâmpla dacă mergeam și apoi iar mă simțeam rău? Știam că, în fața unei asemenea încercări, singura soluție era să-I vorbesc lui Dumnezeu. Așa că m-am rugat Lui: „Dumnezeule! Știu că înainte eram pe calea greșită, urmărind banii și faima. Acum vreau să citesc cuvintele Tale și să-mi fac datoria zilnic, dar compania mea e la un pas de închidere. Sunt cu adevărat confuză. Nu vreau ca afacerea pentru care am muncit asiduu peste 20 de ani să fie pur și simplu închisă. Dumnezeule, chiar nu știu ce să fac. Te rog, călăuzește-mă.” Apoi, într-o dimineață, m-a sunat un coleg de ucenicie, spunându-mi că profesorul nostru avusese un atac cerebral în avion și fusese dus la spital, dar n-a mai putut fi salvat. Am realizat că Dumnezeu mă atenționa și mă avertiza, ca să-mi arate că, indiferent câți bani sau renume aveam, asta nu-mi putea salva viața. Închizând, am îngenuncheat plângând înaintea lui Dumnezeu și m-am rugat: „O, Dumnezeule! Știu că mi-Ai auzit rugăciunea. Moartea profesorului meu a fost un avertisment pentru mine. Acum înțeleg că posibilitatea de a trăi este mântuirea Ta pentru mine. Când boala m-a chinuit până într-acolo încât am vrut să mor și să scap de toate, Tu mi-ai permis să-ți aud glasul, mântuindu-mă. Astăzi vreau să prețuiesc această șansă valoroasă și nu pot face aceleași greșeli.”

Atunci, am citit câteva cuvinte ale lui Dumnezeu care chiar m-au emoționat și m-au făcut să văd mai limpede ce ar trebui să urmărim în viață. Dumnezeu spune: „Cu toate că diferitele abilități de supraviețuire pe care oamenii își petrec viețile stăpânindu-le pot oferi o abundență de conforturi materiale, ele nu aduc niciodată adevărata pace și consolare inimii unei persoane, ci îi fac constant pe oameni să-și piardă direcția, să aibă dificultăți în a se controla și să rateze fiecare oportunitate de a învăța sensul vieții; aceste abilități de supraviețuire creează un curent subteran de neliniște privind înfruntarea corespunzătoare a morții. Viețile oamenilor sunt ruinate în felul acesta(Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul III”). „Oamenii își petrec viețile alergând după bani și faimă; se agață de aceste paie, gândindu-se că sunt singurele lor mijloace de sprijin, ca și cum dacă le au ar putea continua să trăiască, scutiți de moarte. Dar numai atunci când urmează să moară își dau seama cât de îndepărtate sunt lucrurile acestea de ei, cât de slabi sunt în fața morții, cât de ușor se fărâmă, cât de singuri și de neajutorați sunt, neavând unde să se întoarcă. Își dau seama că viața nu poate fi cumpărată cu bani sau cu faimă, că indiferent cât de bogată poate fi o persoană, indiferent cât de înaltă este poziția sa, toți oamenii sunt la fel de săraci și insignifianți în fața morții. Își dau seama că banii nu pot cumpăra viața, că faima nu poate șterge moartea, că nici banii și nici faima nu pot prelungi viața cuiva nici măcar cu un singur minut, cu o singură secundă. Cu cât oamenii se simt mai mult așa, cu atât tânjesc mai tare să continue să trăiască; cu cât oamenii se simt mai mult așa, cu atât sunt mai îngroziți de apropierea morții. Numai în acest moment își dau seama cu adevărat că viețile nu le aparțin, că nu sunt ale lor, să le poată controla, și că nimeni nu are nimic de spus în privința vieții sau a morții cuiva – toate acestea sunt dincolo de controlul lor(Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul III”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au înveselit inima și m-au luminat. M-am gândit la profesorul meu care urmărise toată viața faima și câștigul. Era paradă oriunde mergea și s-ar putea spune că avea atât faimă, cât și avere. Dar, indiferent cât succes avea, când s-a îmbolnăvit și viața i-a fost în pericol, faima nu l-a putut salva. Asta chiar m-a făcut să văd că oricât de bună era reputația cuiva, aceasta nu-i putea prelungi viața nici măcar cu o secundă. Oricâți bani avea, aceștia nu-i puteau cumpăra sănătatea. Și eu fusesem la fel. Aveam succes și faimă, dar chinul bolii mă făcea să tânjesc după moarte. La ce mi-a servit o reputație mai bună? Aceasta nu-mi putea alina câtuși de puțin golul emoțional și durerea trupească. Apoi am simțit cu adevărat că faima și averea sunt ca niște stele căzătoare, lucruri goale care trec fulgerător, aducând bucurie și satisfacție de moment. Dar oare nu eram totuși o persoană obișnuită, chiar dacă am dobândit faimă și avere? Aveam nevoie de trei mese pe zi și de un loc unde să dorm. De una singură mi-am înfruntat solitudinea, singură am făcut față suferinței, de una singură am îndurat epuizarea și de una singură mi-am înfruntat boala. Eram ca toți ceilalți. Fără credință, fără să venim înaintea lui Dumnezeu și să-I citim cuvintele, nu-I putem înțelege suveranitatea și nu putem distinge lucrurile pozitive de cele negative. Nu putem decât să urmăm curentele; acele curente lumești rele, străduindu-ne să înaintam pas cu pas, împiedicați de lanțurile faimei și averii, amăgiți, călcați în picioare și răniți de Satana. Moartea colegei mele de clasă și a profesorului meu m-au avertizat. Dacă rămâneam pe calea urmăririi faimei și averii, sfârșeam la fel ca ei. Abia când am înțeles asta, am început să mă tem cu adevărat. M-am rugat lui Dumnezeu, gata să mă eliberez de lanțurile faimei și averii, să am credință reală și să merg pe calea de a urmări adevărul și a mă supune Lui.

Ulterior, am văzut un fragment din cuvintele lui Dumnezeu care m-a făcut să fiu hotărâtă în alegerea mea. Dumnezeu Atotputernic spune: „Sunteți dispuși să vă bucurați de binecuvântările Mele pe pământ, binecuvântări care sunt asemănătoare celor din cer? Sunteți dispuși să prețuiți faptul că Mă înțelegeți pe Mine, desfătarea cuvintelor Mele și cunoașterea referitoare la Mine ca fiind cele mai valoroase și semnificative lucruri din viața voastră? Sunteți cu adevărat capabili să vă supuneți complet Mie, fără să vă gândiți la propriile voastre perspective? Sunteți cu adevărat capabili să vă permiteți vouă înșivă să fiți omorâți de Mine și conduși de Mine, ca o oaie? Există printre voi vreunul capabil să realizeze astfel de lucruri? Se poate ca toți cei care sunt acceptați de Mine și primesc promisiunile Mele să fie cei care câștigă binecuvântările Mele? Ați înțeles ceva din aceste cuvinte? Dacă vă testez, puteți cu adevărat să vă puneți la mila Mea și, în mijlocul acestor încercări, să căutați intențiile Mele și să înțelegeți inima Mea? Nu doresc ca tu să poți rosti multe cuvinte impresionante sau să spui multe povești palpitante; ci, îți cer să poți fi o bună mărturie pentru Mine și să poți intra complet și profund în realitate. Dacă nu aș vorbi direct, ai putea să abandonezi tot în jurul tău și să-ți permiți ție însuți să fii folosit de Mine? Nu este aceasta realitatea pe care o cer? Cine poate înțelege sensul cuvintelor Mele? Totuși, vă cer să nu mai fiți trași în jos de greșeli, să fiți proactivi în intrarea voastră și să pricepeți esența cuvintelor Mele. Aceasta vă va împiedica să înțelegeți greșit cuvintele Mele și să fiți confuzi față de ce vreau să spun și, astfel, să încălcați decretele Mele administrative. Sper că pricepeți intențiile Mele pentru voi din cuvintele Mele. Nu vă mai gândiți la propriile perspective și acționați așa cum ați decis înaintea Mea să vă supuneți orchestrărilor lui Dumnezeu în toate lucrurile. Toți aceia care stau în casa Mea ar trebui să facă tot ceea ce pot; ar trebui să oferi tot ce ai mai bun ultimei secțiuni a lucrării Mele pe pământ. Ești cu adevărat dispus să pui astfel de lucruri în practică?(Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers”, Capitolul 4). Citindu-I cuvintele, am fost atât de emoționată, încât lacrimile-mi șiroiau. Îl simțeam pe Dumnezeu chiar lângă mine, de parcă eram față în față cu El și mă întreba dacă sunt gata să Îi încredințez totul, să-I accept rânduielile și să mă supun Lui. M-am gândit la Petru. Toată viața lui a urmărit să-L iubească și să-L mulțumească pe Dumnezeu și, în cele din urmă, I-a fost supus până la moarte, iubindu-L mai presus de orice. A fost răstignit cu capul în jos de dragul lui Dumnezeu, devenind un martor impresionant și trăind o viață plină de sens. M-am gândit la trecut, când am auzit vorbele fără noimă ale colegei mele. Mi-am sacrificat tinerețea și sănătatea, urmărind cu disperare faima, averea și statutul pentru admirația altora, făcându-mi viața absolut nefericită. Dumnezeu m-a smuls din marea de oameni și apoi m-a salvat din pragul morții. Am avut noroc să vin înaintea Lui și să-I aud glasul, acceptând personal udarea și păstorirea Lui. Asta a fost mântuirea mea incredibilă de la Dumnezeu. În zilele de pe urmă, El a exprimat foarte multe adevăruri, pentru a ne curăți și mântui pe noi, oamenii, ca să ne putem lepăda de firile satanice, să fim pe deplin liberi de constrângerile influenței Satanei și să nu mai fim afectați de corupția acestuia, înainte ca, în sfârșit, Dumnezeu să ne ia în Împărăția Sa. Nu puteam să ratez această șansă unică în viață ca El să-l mântuiască și să-l desăvârșească pe om, și mai ales nu puteam să-L dezamăgesc pentru efortul Său minuțios. Trebuia să am credință reală și să urmăresc adevărul. La acest gând, I-am spus în inima mea: „Dumnezeule, sunt pregătită! Chiar dacă nu voi rămâne cu nimic la bătrânețe, nici faimă, nici avere, tot vreau să mă supun rânduielilor Tale, să fiu o persoană care ascultă de cuvintele Tale și Ți se supune și care își face datoria de ființă creată.”

Ulterior, i-am încredințat fiului meu administrarea afacerii și, în sfârșit, mi-am luat adio pe deplin de la vechea mea viață. Mi-am recăpătat sănătatea. În scurt timp, am acceptat o datorie în biserică și am început să descopăr oameni și lucruri rânduite de Dumnezeu. Acum mă concentrez asupra urmăririi adevărului și învățării lecțiilor și am un sentiment de pace pe care nu l-am mai trăit niciodată. Slavă lui Dumnezeu!

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Conținut similar

Alegerea corectă

de Shunyi, China M-am născut într-un sat izolat de munte, într-o familie de fermieri. Când eram la școală, mama mă îndemna mereu: „Familia...

Alegerea unui doctor

de Yang Qing, China Când eram tânără, familia mea era foarte săracă. Mama era paralizată, la pat și lua medicamente tot anul, iar tata...

Lasă un răspuns

Contactează-ne pe Messenger