de Mu Xi, Coreea de Sud

Acum ceva vreme, eram foarte ineficientă în datoria mea. De fiecare dată când făceam un proiect, îl modificam de multe ori, lucru care afecta grav progresul global al lucrării noastre. La început, am crezut că e din cauza lipsei mele de opinii proprii, fiindcă de fiecare dată când frații și surorile sugerau câteva revizii, eu nu evaluam dacă erau necesare pe baza principiilor și făceam, pur și simplu, orice schimbări sugerau ei. Unele sugestii nu erau foarte rezonabile, iar asta ne făcea să revizuim constant munca. Ulterior, după ce am fost emondată și tratată, după ce am aplicat ceea ce revelează cuvântul lui Dumnezeu și am reflectat asupra mea, am realizat că, în spatele lipsei mele de opinii proprii, erau firi satanice și intenții josnice.

Asta se întâmpla cu mai multe luni în urmă. Apoi, erau niște frați și surori care țineau cu aroganță la părerile proprii și nu puteau accepta sugestiile celorlalți, lucru care afecta grav progresul lucrării. Liderul nostru a avut părtășie de mai multe ori ca să-i expună, dar ei nu s-au schimbat și au fost demiși. M-am gândit: „Pe viitor, dacă primesc sfaturi de la ceilalți, nu pot ține la părerile proprii.” Așadar, de fiecare dată când terminam un proiect video, când toți îmi dădeau sfaturi, le acceptam aproape tot timpul, deși erau chestiuni insignifiante și opționale care nu trebuiau schimbate. De fapt, credeam că unele schimbări nu erau conform principiilor și că unele erau doar revizii neînsemnate, dar îmi făceam griji că, dacă nu le accept, supraveghetorii, frații și surorile mele ar avea o părere proastă despre mine. Oare ar crede că sunt arogantă și nu pot accepta sfaturile celorlalți? Dacă le făceam o impresie proastă oamenilor, că nu puteam accepta adevărul, oare demiterea mea ar deveni iminentă? În plus, nu eram 100% sigură în privința părerilor mele. Dacă greșeam și nu făceam o modificare necesară, dacă problema era identificată după ce videoclipul era publicat pe internet, aș fi fost responsabilă. După ce am chibzuit, din precauție, am făcut toate reviziile sugerate. Uneori primeam sugestii diferite, așa că făceam mai multe variante și îi ceream supraveghetoarei să decidă care era cea mai bună sau, când discutam lucrarea, vorbeam cu frații și surorile mele și finalizam decizia împreună. M-am gândit: „Supraveghetoarea împreună cu cei mai mulți frați și surori au luat această decizie. Aceasta este părerea majoritară, deci n-ar trebui să existe probleme mari. Aceasta este cea mai sigură cale. Pe viitor, dacă ceva merge prost, nu e doar responsabilitatea mea.” Uneori primeam multe sugestii și nu eram sigură cum să revizuiesc lucrarea, așa că o chemam pe supraveghetoare și îi ceream să mă ajute să decid calea de urmat. Uneori primeam prea multe sfaturi și, în final, nu știam ce să fac, ceea ce însemna că eram foarte ineficientă. În discuțiile despre lucrare, faptul că le ceream mereu fraților și surorilor să mă ajute să aleg una dintre diversele sugestii le ocupa mult din timpul dedicat îndatoririlor lor și încetinea progresul lucrării.

Odată, am făcut o imagine de fundal pentru un videoclip. Trebuia ca ea să transmită suferința oamenilor care trăiesc în păcat, așa că am făcut imaginea pe un ton închis, cu lumină din spate. Câțiva frați și surori au spus că era prea întunecată și neatractivă și au sugerat să luminez puțin imaginea și să adaug niște efecte de lumini și umbre. Am ezitat cu privire la aceste sugestii. Dată fiind tema, o imagine prea luminoasă contrasta cu atmosfera oamenilor care trăiesc în întuneric și, dacă adăugam luminozitate, asta ar fi încălcat regulile obiective, așa că n-am considerat că sugestia era rezonabilă. Dar apoi m-am gândit că, de vreme ce mai mulți oameni au avut această sugestie, dacă n-o aplicam și afecta calitatea videoclipului după ce era publicat pe internet, eu aș fi fost responsabilă. În timp ce mă frământam, am văzut că și liderul era de acord cu revizia, așa că am început să fac compromisuri. Dacă îmi exprimam părerea și nu eram de acord cu revizia, oare ar fi crezut toți că insistam cu opiniile proprii? Ar fi crezut că inventez scuze ca să nu-l schimb fiindcă era incomod? Așa că am decis să-l modific pur și simplu. Dacă apărea o problemă, n-ar fi fost doar responsabiliattea mea, fiindcă făcusem schimbarea pe baza sugestiilor tuturor. În mod clar, credeam că această schimbare era nepotrivită, dar tot am petrecut mult timp modificând imaginea. Odată ce am terminat, am avut un șoc când supraveghetoarea a evaluat-o pe baza principiilor relevante și a efectului, a spus că nu era realistă și că trebuia s-o schimb înapoi. A spus și că, în ultimul timp, fusesem pasivă în îndatoririle mele, că nu aveam păreri despre sugestiile celorlalți și că încetineam progresul lucrării și mi-a cerut să reflectez asupra mea. Multă vreme după aceea nu m-am putut calma și m-am simțit foarte vinovată. Petrecusem foarte mult timp modificând imaginea, iar acum trebuia s-o schimb înapoi, lucru care într-adevăr întârzia progresul lucrării. Mi-am dat seama că, în această perioadă, oricând întâlneam sugestii diferite, aveam de fapt păreri proprii, dar, ca oamenii să nu spună că eram arogantă, nu-mi spuneam opiniile. Când aveam incertitudini, nu căutam principiile adevărului, ci doar așteptam ca alții să decidă pentru mine și făceam lucrurile conform ordinelor celorlalți. Era chiar un mod foarte pasiv de a-mi face datoria și întârzia lucrarea casei lui Dumnezeu. Am venit înaintea lui Dumnezeu și m-am rugat, cerându-I să mă îndrume ca să reflectez asupra mea.

Ulterior, am văzut o lectură video a cuvântului lui Dumnezeu. „Aceia care pot să îndeplinească o datorie în casa lui Dumnezeu trebuie să fie oameni a căror povară este lucrarea bisericii, care își asumă responsabilitatea, care susțin principiile adevărului, care suferă și plătesc un preț. Să ai carențe în aceste domenii înseamnă să nu fii potrivit pentru a îndeplini o datorie și să nu îndeplinești condițiile pentru îndeplinirea ei. Există mulți oameni cărora le este frică să își asume responsabilitatea în îndeplinirea unei datorii. Frica lor se manifestă în trei moduri principale. Primul este că aleg îndatoriri care nu necesită asumarea responsabilității. Dacă un lider de biserică rânduiește pentru ei să îndeplinească o datorie, ei întreabă mai întâi dacă trebuie să-și asume responsabilitatea pentru ea: dacă trebuie, nu o acceptă; dacă nu le cere să fie responsabili pentru ea, o acceptă cu reticență, dar tot trebuie să vadă dacă lucrarea este istovitoare sau neplăcută și, în ciuda acceptării reticente a datoriei, nu sunt motivați să o îndeplinească bine, preferând în continuare să fie neglijenți și superficiali. Tihna, nu munca și nici greutatea trupească – acesta este principiul lor. Al doilea mod este că, atunci când o greutate se abate asupra lor sau întâmpină o problemă, prima dată recurg la a o raporta la un lider și a-l pune să se ocupe de ea și să o rezolve, sperând să-și poată păstra tihna. Nu le pasă cum se ocupă liderul de problemă și nu se gândesc deloc la asta – atât timp cât nu sunt ei înșiși responsabili, totul e bine pentru ei. Este o astfel de îndeplinire a datoriei loială față de Dumnezeu? Se numește a pasa o problemă, a se abate de la datorie, a pierde vremea lenevind. Sunt numai vorbe goale și nu fac nimic real. Ei își spun: «Dacă îmi revine mie să mă ocup de acest lucru, dacă ajung să fac o greșeală? Odată ce vor cerceta problema, nu voi fi eu acela care va ajunge să-și asume răspunderea? Nu va cădea toată responsabilitatea în primul rând pe mine?» Pentru asta își fac ei griji. Dar crezi că Dumnezeu poate cerceta toate lucrurile? Toată lumea face greșeli. Dacă o persoană cu intenții bune nu are experiență și nu s-a ocupat înainte de vreo problemă, dar s-a străduit, Dumnezeu vede asta. Trebuie să crezi că Dumnezeu analizează toate lucrurile și inima omului. Dacă cineva nu crede nici măcar asta, nu este un necredincios? Ce însemnătate ar putea avea îndeplinirea unei datorii de către o astfel de persoană? Mai există un mod în care se manifestă frica unei persoane de a-și asuma responsabilitatea. Când își îndeplinesc datoria, unii oameni fac doar puțină lucrare simplă, superficială, care nu presupune asumarea răspunderii. Lucrarea care presupune greutăți și asumarea răspunderii este pasată altora, iar dacă ceva nu merge bine, dă vina pe acei oameni și iese basma curată. Când liderii de biserică văd că oamenii aceia sunt iresponsabili, îi oferă ajutor cu răbdare sau îi emondează și îi tratează, astfel încât să fie capabili să-și asume răspunderea, dar ei tot nu vor să facă asta și se gândesc: «Această datorie este greu de îndeplinit bine, trebuie să-mi asum răspunderea când lucrurile nu merg bine și aș putea chiar să fiu izgonit și înlăturat, iar acesta va fi sfârșitul meu.» Ce fel de atitudine este aceasta? Dacă nu ai simțul răspunderii în îndeplinirea datoriei tale, cum poți să ți-o îndeplinești bine? Cei care nu se sacrifică în mod sincer pentru Dumnezeu nu pot îndeplini bine nicio datorie, iar cei care se tem să-și asume răspunderea doar vor întârzia lucrurile când își îndeplinesc îndatoririle. Astfel de oameni nu sunt de încredere sau fiabili; își îndeplinesc datoria doar pentru a avea ce băga în gură. Ar trebui alungați astfel de «milogi»? Ar trebui. Casa lui Dumnezeu nu și-ar dori niciodată astfel de oameni” („I-au pus pe alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu (Partea întâi)” în Demascarea antihriștilor). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au revelat starea. Mi-am amintit de felul în care-mi făcusem datoria în acea perioadă. Când primeam foarte multe sfaturi, realizam că unele nu erau potrivite. Unele revizii erau contrare principiilor, iar altele nu erau necesare. Dar mi-era frică să nu ascult de sfaturile tuturor, deoarece, dacă ceva mergea prost, ar fi trebuit să-mi asum singură vina. Mă temeam și că dacă țineam la punctul meu de vedere, asta le-ar fi făcut oamenilor o impresie proastă că eram arogantă și nu puteam accepta adevărul, așa că țineam cont de gusturile și opiniile tuturor, făceam orice schimbare sugerau ceilalți și chiar revizuiam de mai multe ori și făceam mai multe versiuni, așteptând ca supraveghetoarea și frații și surorile să decidă. Nu am căutat niciodată principiile adevărului și nici nu am luat singură decizii de teamă să nu-mi asum vina. Am crezut că e mai sigur să fac lucrurile așa, fiindcă odată ce chestiunea era o decizie de grup, era mai puțin probabil să fie probleme și, chiar dacă erau, n-aș fi fost singură. Părea că sunt mereu ocupată cu îndatoririle mele și că apăram lucrarea casei lui Dumnezeu, dar de fapt țineam cont de propriile interese în toate. Mă gândeam numai cum să mă protejez și să evit responsabilitatea. În felul acesta, oare nu-i păcăleam pe toți? Când îmi făceam datoria așa, numai părea că-mi ofer truda și făceam ce mi se spunea. Nu-mi făceam niciodată griji și nu eram preocupată. Eram iresponsabilă în datoria mea și nu țineam cont deloc de interesele casei lui Dumnezeu. Chiar îmi lipsea orice umanitate! Cei care-și fac îndatoririle cu sinceritate țin cont de interesele casei lui Dumnzeu în toate lucrurile și, când întâmpină probleme pe care nu le înțeleg, caută voia lui Dumnezeu și principiile adevărului și sunt în acord cu Dumnezeu în îndatoririle lor. Dar eu? Eram complet nesinceră și nepăsătoare în datoria mea. Eram ca un angajat, așteptând să primesc ordine să fac ceva. Nu căutam deloc să rezolv probleme cu principiile adevărului. Făcându-mi datoria astfel, nu aveam nicio legătură cu Dumnezeu sau cu adevărul. Făceam treabă de mântuială, nu mă ridicam nici la nivelul unui făcător de servicii.

Mi-am amintit alt pasaj din cuvântul lui Dumnezeu: „Care este standardul după care sunt judecate faptele unei persoane drept bune sau rele? Acest lucru depinde de întrebarea dacă tu, în gândurile, expresiile și acțiunile tale, deții sau nu mărturia punerii în practică a adevărului și a trăirii realității adevărului. Dacă nu ai această realitate sau nu o trăiești, atunci, fără nicio îndoială, ești un făcător de rele. Cum îi vede Dumnezeu pe răufăcători? Gândurile și acțiunile tale exterioare nu sunt mărturie pentru Dumnezeu, și nici nu-l fac de rușine pe Satana sau nu îl înfrâng; în schimb, Îl fac de rușine pe Dumnezeu și sunt pline de semne care-L fac pe Dumnezeu să-I fie rușine. Nu mărturisești pentru Dumnezeu, nu te sacrifici pentru El, și nici nu-ți îndeplinești responsabilitatea și obligațiile față de Dumnezeu; în schimb, acționezi pentru binele tău. Ce înseamnă cu adevărat «pentru binele tău»? Înseamnă pentru Satana. Prin urmare, în final, Dumnezeu va spune: «Plecați de la Mine, voi, cei ce săvârșiți fărădelegea!» În ochii lui Dumnezeu, nu ai făcut fapte bune, ci, mai degrabă, ai început să te comporți rău. Nu numai că nu vei obține prin asta aprobarea lui Dumnezeu, dar va fi și ceva de condamnat. Ce caută să câștige cineva cu o astfel de credință în Dumnezeu? Oare, până la urmă, nu-i așa că o astfel de credință nu va da niciun rezultat?” („Oferă-ți inima sinceră lui Dumnezeu și poți dobândi adevărul” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). Cuvintele lui Dumnezeu m-au făcut să înțeleg. El analizează inimile tuturor. Nu Se uită la cât muncim sau la câtă suferință îndurăm. În schimb, El se uită dacă intențiile din îndatoririle oamenilor sunt pentru Dumnezeu sau pentru ei înșiși și dacă au mărturie de a fi practicat adevărul în îndatoririle lor. Dacă încerci mereu să te mulțumești pe tine însuți în datoria ta, aceasta este ticăloșie în ochii lui Dumnezeu și El detestă acest lucru. Prin cuvântul lui Dumnezeu, am văzut că gândurile mele, atunci când îmi îndeplineam datoria, erau pentru mine însămi. Ca să nu-mi asum răspunderea, indiferent cât timp îmi lua să corectez acele chestiuni irelevante, revizuiam imaginea de nenumărate ori. Am acționat împotriva voinței mele ca să fac revizuiri nepotrivite, lucru care a dus la scăderea constantă a calității videoclipurilor. Am întârziat lucrarea casei lui Dumnezeu, dar nu mi-am făcut griji deloc, nu m-am grăbit și nici n-am încercat să devin mai eficientă căutând principiile adevărului. Îmi făceam datoria de mântuială și credeam că, atât timp cât terminam revizia și toată lumea era de acord, era în regulă. Prin comportamentul meu iresponsabil, nu-mi îndeplineam deloc datoria și nu acumulam fapte bune; era un comportament ticălos! Acum este momentul critic în care casa lui Dumnezeu trebuie să răspândească Evanghelia și, pentru a o răspândi, aceste videoclipuri trebuie să fie publicate urgent pe internet. Din cauza firii mele corupte, am repetat lucrarea și am întârziat publicarea pe internet. Pentru a-mi apăra interesele, am întârziat în mod repetat lucrarea casei lui Dumnezeu. Mă comportam numai ca un slujitor al Satanei și zădărniceam lucrarea casei lui Dumnezeu! M-am înspăimântat când am realizat asta! M-am rugat repede lui Dumnezeu, cerându-I îndrumarea ca să-mi schimb atitudinea față de datoria mea și să-mi îndrept firea coruptă.

După aceea, când întâlneam diverse sugestii în datoria mea, întâi veneam înaintea lui Dumnezeu ca să mă rog și să caut, analizam care schimbări sugerate erau necesare și care nu și mă gândeam cum să-mi îmbunătățesc eficiența pentru a crea rezultate mai bune. Pentru schimbările sugerate care nu erau necesare, îmi prezentam opiniile pe baza principiilor înțelese, căutam și aveam părtășie cu toți, iar unele dintre părerile mele erau acceptate. Când am practicat în felul acesta, am devenit mai eficientă în datoria mea. Am crezut că mă schimbasem puțin, dar când a venit vremea iar să-mi asum responsabilitatea, am început să redevin pasivă.

Odată, am făcut o ilustrație pentru un videoclip și toți aveau păreri diferite despre unele detalii ale imaginii. După ce am discutat și comunicat, tot nu deciseserăm cum s-o modificăm și am rămas blocați multă vreme. De fapt, știam că, în ce privește ilustrația, atât timp cât arată bine, iar proporțiile caracterelor și ale imaginii nu încalcă realitatea obiectivă, nu e nevoie să ne împotmolim în detalii. Dar după ce am auzit atât de multe sugestii diferite, nu am știut ce să fac. Dacă schimbam lucrurile pe baza propriilor idei, ce s-ar fi întâmplat dacă era o problemă după ce era publicat videoclipul? Atunci ar fi fost responsabilitatea mea. Îmi era frică să fiu răspunzătoare pentru o greșeală, așa că am început să fac mai multe versiuni pe baza sugestiilor tuturor și am așteptat ca toți să-mi dea o decizie finală, dar, în cele din urmă, nimeni nu mi-a oferit un răspuns clar. Pe măsură ce zilele treceau, am devenit foarte îngrijorată. Oare nu întârziam din nou progresul videoclipului? Eram foarte tulburată, așa că m-am întrebat: „De ce e atât de greu să iau o decizie? De ce am senzația că am mâinile legate și nu le pot dezlega?” Am venit înaintea lui Dumnezeu să mă rog și să caut și I-am cerut să mă îndrume ca să reflectez asupra mea și să mă cunosc.

Ulterior, am citit un pasaj din cuvântul lui Dumnezeu. „Trebuie să fii o persoană onestă, să ai simțul responsabilității când întâmpini probleme și să găsești căi de a căuta adevărul pentru a rezolva probleme. Nu fi un trădător. Dacă te eschivezi de responsabilitate și refuzi orice răspundere când apar probleme, chiar și necredincioșii te vor condamna. Îți imaginezi că nu o va face și casa lui Dumnezeu? Aleșii lui Dumnezeu disprețuiesc și resping un astfel de comportament. Dumnezeu îi iubește pe oamenii onești, dar îi urăște pe cei înșelători și vicleni. Dacă te porți ca un trădător și încerci să înșeli, nu te va urî Dumnezeu? Oare casa lui Dumnezeu te va scoate, pur și simplu, din încurcătură? Mai devreme sau mai târziu, vei fi tras la răspundere. Lui Dumnezeu Îi plac oamenii onești și nu Îi plac trădătorii. Toți ar trebui să înțeleagă asta clar și să înceteze să fie confuzi și să facă lucruri nesăbuite. Ignoranța de moment este de înțeles, dar să refuzi complet să accepți adevărul este un refuz îndărătnic de a te schimba. Oamenii onești își pot asuma responsabilitatea. Ei nu țin seama de câștigurile și pierderile proprii, ci mai degrabă protejează lucrarea și interesele casei lui Dumnezeu. Au inimi bune și oneste, care sunt ca un bol cu apă limpede al cărui fund îl vezi dintr-o privire. De asemenea, există transparență în purtările lor. O persoană înșelătoare joacă feste mereu, întotdeauna ascunde lucruri, se acoperă și își pune multe măști, astfel încât nimeni să nu o poată citi. Oamenii nu-ți pot vedea gândurile tainice, dar Dumnezeu îți vede și cele mai ascunse lucruri din inimă. Dacă Dumnezeu vede că nu ești o persoană onestă, că ești viclean, că nu accepți niciodată adevărul, că încerci mereu să-L înșeli și că nu-I dăruiești inima ta, El nu te va iubi, te va urî și te va abandona. Toți cei care prosperă printre necredincioși – oameni cu darul vorbirii și cu minte ageră – ce fel de oameni sunt aceștia? Vă este clar? Care este esența lor? Putem spune că toți sunt extraordinar de șireți, toți sunt extrem de vicleni și alunecoși, sunt adevăratul diavol Satana. Oare ar putea Dumnezeu mântui o astfel de persoană? Dumnezeu nu urăște nimic mai mult decât diavolii – oamenii care sunt vicleni și meschini. Categoric, Dumnezeu nu va mântui astfel de oameni, așa că, orice ați face, nu fiți acest tip de persoană. Cei care sunt întotdeauna vigilenți și țin cont de toate punctele de vedere în vorbirea lor, care văd dincotro bate vântul și sunt vicleni când își tratează afacerile – îți spun, Dumnezeu îi urăște cel mai mult pe astfel de oameni, cei ca ei sunt departe de răscumpărare. Când oamenii sunt vicleni și meschini, oricât de bine sună ceea ce spun, toate sunt numai minciuni înșelătoare. Cu cât sunt mai frumoase cuvintele lor, cu atât mai mult ei sunt diavolul Satana. Așadar, aceștia sunt exact tipul de oameni pe care Dumnezeu îi disprețuiește cel mai mult. Ce spuneți: oamenii care sunt vicleni, știu să mintă, au limba mieroasă – ar putea primi ei lucrarea Duhului Sfânt? Ar putea primi iluminarea și luminarea Duhului Sfânt? Categoric nu. Care este atitudinea lui Dumnezeu față de oamenii care sunt vicleni și meschini? Îi respinge cu dispreț, îi marginalizează și nu le acordă nicio atenție, îi consideră din aceeași clasă cu animalele. În ochii lui Dumnezeu, astfel de oameni doar au înfățișare umană; în esență, ei sunt de o seamă cu Satana, sunt cadavre vii, iar Dumnezeu nu i-ar mântui niciodată” („Identificarea liderilor falși”). Cuvântul lui Dumnezeu mi-a revelat starea. Eram mereu indecisă când mă confruntam cu diferite sugestii, temându-mă să-mi asum responsabilitatea pentru greșelile mele și încercând mereu să mă protejez, fiindcă eram controlată de otrăvuri satanice precum „Fiecare pentru el”, „Caută să scapi basma curată” și „Legea nu poate fi aplicată când toți sunt infractori”. Când întâlneam diferite sugestii, aveam propriile opinii, dar nu le prezentam, nu căutam la timp și insistam, cu încăpățânare, să urmez sfatul celorlalți, astfel încât problemele să nu fie responsabilitatea mea și să nu fiu tratată. La exterior, părea că eram receptivă la sfaturile celorlalți și că puteam primi și implementa sugestii, lucru care dădea iluzia că puteam accepta adevărul. De fapt, în spatele acestui lucru se ascundeau intențiile mele sinistre, înșelătoare și josnice. M-am gândit la felul în care mă comportasem înainte și cum, de fiecare dată când aș fi putut să fiu răspunzătoare de ceva, îmi păzeam spatele. Uneori, când ceilalți aveau probleme și-mi cereau sfatul, mai întâi ghiceam gândurile și părerile celorlalți și, dacă erau în acord cu ale mele, le foloseam ca bază peste care adăugam propriul sfat, dar dacă părerile lor erau diferite, nu îndrăzneam să le spun ce cred, fiindcă mă temeam că, dacă greșeam și apăreau probleme, ar fi trebuit să-mi asum responsabilitatea, așa că doar spuneam ceva vag și superficial. Am văzut că, trăind după aceste filosofii satanice, devenisem foarte vicleană și înșelătoare, nu-mi puteam niciodată exprima clar punctul de vedere, nu aveam principii sau poziție și vorbeam și mă comportam în feluri care derutau oamenii și-mi făceau părerile impenetrabile. Ba chiar am crezut că era mai inteligent să fac asta, ca să nu trebuiască să suport niciun fel de consecințe, să nu fiu tratată sau demisă. Nu știam că Îl înșelam pe Dumnezeu și pe frați și surori, că eram o persoană foarte vicleană. Îl făceam pe Dumnezeu să mă urască și să mă deteste, iar Dumnezeu nu mântuiește oameni ca mine. Deși îmi puteam înșela frații și surorile, Dumnezeu îmi analizează inima. Dacă aș fi continuat să-L înșel astfel pe Dumnezeu, să fiu iresponsabilă în datoria mea, făcând lucrurile de mântuială și refuzând să mă axez pe căutarea principiilor adevărului, în cele din urmă, n-aș câștiga niciodată adevărul și cu siguranță aș fi condamnată și eliminată. Am văzut că eram prea deșteaptă pentru binele meu. Eram atât de ignorantă! Doar când am realizat asta, am început să mă tem. Chiar voiam să mă căiesc lui Dumnezeu. Nu puteam continua așa.

Ulterior, am citit un pasaj din cuvântul lui Dumnezeu: „În casa lui Dumnezeu, trebuie să pricepi principiul fiecărei datorii pe care o îndeplinești, indiferent care este. A fi capabil să practici adevărul înseamnă a acționa conform principiilor. În cazul în care ceva nu-ți este clar, dacă nu ești sigur care este lucrul potrivit de făcut, folosește părtășia pentru a dobândi un consens. Odată ce s-a stabilit ce este cel mai benefic pentru lucrarea bisericii și pentru frați și surori, fă acel lucru. Nu fi încătușat de reguli, nu întârzia, nu aștepta, nu fi un observator pasiv. Dacă ești mereu un observator și nu ai niciodată propria părere, dacă aștepți mereu ca altcineva să ia decizia înainte de a face ceva și, când nimeni nu ia o decizie, doar tragi de timp și aștepți, atunci care este consecința? Faci un dezastru din orice sarcină, nu reușești nimic. Dacă un lucru îți este clar și toată lumea spune că acest lucru este în regulă și este de acord să procedeze astfel și spune că s-ar cuveni ca această lucrare să fie făcută și că nu există nicio îndoială că este călăuzită de Dumnezeu, atunci așa ar trebui să procedezi. Nu-ți fie teamă să-ți asumi responsabilitatea pentru acest lucru, să-i jignești pe alții sau de posibilele consecințe. Dacă oamenii nu fac nimic real și sunt mereu calculați și se tem să-și asume responsabilitatea și nu fac o lucrare reală, atunci asta arată că au prea multe urzeli diabolice. Ce ticăloșie este să-ți dorești să te bucuri de harul și binecuvântările lui Dumnezeu și, totuși, să nu faci nimic real. Pe nimeni nu disprețuiește Dumnezeu mai mult decât pe oamenii vicleni și conspirativi. Indiferent ce gândești, nu practici adevărul, ești lipsit de loialitate și propriile considerații sunt întotdeauna implicate și ai mereu gânduri și idei personale. Dumnezeu veghează aceste lucruri, Dumnezeu știe. Credeai că Dumnezeu nu știe? Ești foarte nesăbuit. Și dacă nu te pocăiești imediat, vei pierde lucrarea lui Dumnezeu” („Cea mai importantă parte a credinței în Dumnezeu este punerea adevărului în practică” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). „Care sunt exprimările unei persoane oneste? În primul rând, să nu se îndoiască de cuvintele lui Dumnezeu. Aceasta este una dintre exprimările unei persoane oneste. Pe lângă aceasta, cea mai importantă exprimare a unei persoane oneste este să caute și să practice adevărul în toate; este cea mai importantă dintre toate. Dacă spui că ești onest, dar pui întotdeauna cuvintele lui Dumnezeu în spatele minții tale și faci orice vrei tu, atunci e asta o exprimare a unei persoane oneste? Tu spui: «Calibrul meu e mic, dar am o inimă onestă.» Când e rândul tău să preiei o datorie, te temi că o să suferi sau că, dacă n-o împlinești bine, va trebui să înduri responsabilitatea, deci inventezi scuze ca să te eschivezi de la ea și recomanzi altora s-o facă. E asta o exprimare a unei persoane oneste? Clar că nu este. Cum atunci ar trebui să se poarte o persoană onestă? Ar trebui să accepte și să asculte, iar apoi să fie absolut devotată în a-și face îndatoririle la maximul abilității sale, străduindu-se să împlinească voia lui Dumnezeu. Acest lucru este exprimat pe mai multe căi. O cale este că ar trebui să-ți accepți datoria cu onestitate, să nu te gândești la interesele trupești și să nu fii fără tragere de inimă în privința ei. Nu complota pentru beneficiul propriu. Aceasta este o exprimare a onestității. O altă cale este să îți îndeplinești datoria cu toată inima și puterea, făcând lucrurile cum se cuvine, punând suflet și iubire în îndeplinirea datoriei tale pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu. E ceea ce ar trebui să se exprime când oamenii onești își îndeplinesc datoria” („Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă”). Din cuvântul lui Dumnezeu, am văzut că El iubește oamenii cinstiți. Nu contează nici dacă ești ignorant sau ai calibru slab. Cheia este să ai o inimă corectă și cinstită, să nu ai secrete, să spui deschis ce gândești, să cauți și să ai părtășie cu ceilalți despre ceea ce nu înțelegi, să acționezi conform principiilor, să faci ce este bine pentru lucrarea casei lui Dumnezeu și să fii loial în îndatoririle tale. Fă asta și Dumnezeu e mulțumit. Dumnezeu analizează inimile oamenilor. Dacă ne dăm silința, chiar dacă uneori greșim fiindcă avem calibru slab sau nu înțelegem adevărul, tot există lecții de învățat. Atât timp cât putem accepta adevărul, cât îl putem căuta și putem evalua problemele la timp, pe măsură ce trece timpul, vom devia din ce în ce mai puțin și, treptat, vom stăpâni principiile și ne vom îndeplini bine îndatoririle. Casa lui Dumnezeu nu condamnă oamenii și-i trage la răspundere pentru o singură greșeală. Odată ce am înțeles asta, m-am simțit mult mai ușurată.

Ulterior, am vorbit deschis și am avut părtășie cu o soră despre starea mea din această perioadă, iar ea m-a ajutat cu multă răbdare. Căutând și având părtășie împreună, mi-am schimbat părerea greșită pe care am avut-o mereu. Înainte, îmi făceam mereu griji că, dacă nu urmez sfatul celorlalți și ofer perspective și păreri diferite, ceilalți ar fi crezut că eram arogantă și nu acceptam adevărul. De fapt, nu puteam discerne între aroganță și susținerea principiilor. Să susții principiile înseamnă, prin căutarea adevărului, să determini practicile care sunt conform principiilor și să aperi interesele bisericii, continuând să le susții și să nu faci compromisuri când ceilalți obiectează sau ridică probleme. Deși din afară pare să semene oarecum cu aroganța, asta înseamnă să susții adevărul și e un lucru pozitiv, în vreme ce aroganța înseamnă să te simți mereu superior celorlalți, crezând că părerile și ideile tale sunt corecte; când ceilalți prezintă un punct de vedere diferit, există încăpățânare în felul tău de a face lucrurile, fără căutare sau contemplare și o insistență de a pretinde că ce e greșit e corect. Toate aceste păreri vin din judecățile proprii și nu au bază în principiu. Cu toate astea, astfel de oameni cer să fie ascultați și să se facă așa cum spun ei. Aceasta este o fire satanică, o manifestare a aroganței. Mi-am amintit de mai mulți frați și surori care au fost demiși în trecut. Unii insistau ca lucrurile să se facă în felul lor, nu luau în serios sugestiile fraților și surorilor lor și nu chibzuiau la ele, își susțineau mereu punctul de vedere și nu voiau să revizuiască și să îmbunătățească lucrurile. Lucrurile pe care insistau nu erau niciodată conform principiilor, erau doar gânduri și preferințe personale. Aceasta este manifestarea aroganței. Când mi se ofereau păreri diferite, simțeam că unele sugestii erau nepotrivite, dar dacă le puteam evalua conform principiilor și-mi puteam exprima propriile păreri, asta nu ar fi fost aroganță, ci susținerea principiilor adevărului. Uneori, când nu înțeleg problemele pe deplin sau nu pot pătrunde lucrurile, dacă pot să-mi exprim părerile, pot să caut și să am părtășie cu ceilalți, asta nu înseamnă că insist cu aroganță să se facă așa cum spun eu, ci că încerc să înțeleg principiile înainte să acționez și sunt serioasă și responsabilă în datoria mea. Odată ce am înțeles aceste adevăruri, m-am simțit mult mai ușurată.

Ulterior, când am primit prea multe sugestii în datoria mea, m-am rugat lui Dumnezeu să fiu calmă, am căutat principiile relevante ale adevărului și am evaluat dacă reviziile erau necesare pe baza principiilor. De asemenea, am luat inițiativa de a-mi folosi ideile pentru a comunica și discuta cu toată lumea. Odată, terminasem imaginea de fundal a unui videoclip, iar liderul meu a spus că nu se potrivea culoarea și a recomandat să o schimb. M-am gândit: „Dacă fac aceste schimbări, va fi multă muncă și asta va întârzia cu siguranță publicarea videoclipului. Asta nu prea este o chestiune de principiu, e doar o preferință personală, așa că nu e nevoie s-o schimb. Dar dacă n-o fac, oare liderul meu va crede că sunt arogantă și incapabilă să accept sugestiile celorlalți?” Când am început să ezit din nou, am venit înaintea lui Dumnezeu și m-am rugat ca să-I cer să mă îndrume în practicarea conform principiilor. După ce m-am rugat, am găsit niște materiale de referință și apoi am lucrat cu liderul și cu supraveghetorul pentru a căuta principiile relevante. De asemenea, le-am împărtășit și înțelegerea și părerile mele. După aceea, liderul și supraveghetorul au fost de acord cu punctul meu de vedere, iar videoclipul a fost lansat pe internet la scurt timp. M-am simțit foarte fericită și sigură pe mine!

Amintindu-mi de experiența mea din această perioadă, am realizat că, pentru a mă apăra și a evita răspunderea, mi-am legat singură mâinile în datoria mea cu tot felul de griji. Să trăiesc în felul acela era obositor, iar eu nu eram foarte eficientă. Însă când am înțeles voia lui Dumnezeu și am practicat conform principiilor adevărului, problemele erau ușor de rezolvat, iar datoria mea părea mult mai ușoară și relaxată. După această experiență, am crezut cu adevărat că viața condusă după filosofii satanice face oamenii și mai vicleni și înșelători, nedemni de încrederea celorlalți și neplăcuți pentru Dumnezeu. Numai prin practicând adevărul și îndeplinindu-ți datoria pe baza principiilor adevărului vei fi binecuvântat. Când faci asta, găsești siguranță și încredere și simți pace și bucurie autentice!