de Monique, Statele Unite

La scurt timp după ce am acceptat Evanghelia lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă, am învățat din cuvintele lui Dumnezeu că, atunci când Dumnezeu Își va termina lucrarea din zilele de pe urmă, mari dezastre se vor abate asupra omenirii pentru a-i răsplăti pe cei buni și a-i pedepsi pe cei răi. Cei ce au făcut rău și s-au împotrivit lui Dumnezeu vor fi nimiciți în dezastre, în vreme ce aceia care au acceptat judecata cuvintelor lui Dumnezeu și au fost curățiți vor fi protejați de Dumnezeu și vor supraviețui. Ei vor fi aduși de El în Împărăția Sa pentru a se bucura de binecuvântări veșnice. M-am gândit în acel moment că intrarea în Împărăție și dobândirea vieții veșnice ar fi o mare binecuvântare. Știam că trebuie să prețuiesc această oportunitate unică în viață, să-mi fac bine datoria și să muncesc din greu pentru Dumnezeu astfel încât, atunci când lucrarea lui Dumnezeu se va termina, să fiu calificată să rămân. Așa că mi-am dat demisia și mi-am început datoria de a predica Evanghelia. În acest moment important, cu dezastre din ce în ce mai mari, a trebuit să fac mai multe fapte bune și să împărtășesc Evanghelia lui Dumnezeu din zilele de pe urmă la și mai mulți oameni. În acest fel, am putut contribui la răspândirea Evangheliei Împărăției. Așa că mi-am pus toată energia în împărtășirea Evangheliei, și eram ocupată de dimineața până seara în fiecare zi. Din ce în ce mai mulți oameni acceptau lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă în regiunea mea și bisericile au fost înființate una după alta. Văzând aceste rezultate, m-am simțit foarte mulțumită de mine. Am simțit că participarea mea la lucrarea de evanghelizare nu poate trece neobservată. Când a izbucnit pandemia și numărul de infecții a crescut în întreaga lume, m-am simțit complet calmă. M-am gândit că, din moment ce m-am consumat pentru Dumnezeu în datoria mea, pandemia nu mă va afecta, indiferent cât de mult s-ar fi răspândit. Cu toate acestea, infectarea bruscă cu virusul m-a obligat să reflectez asupra motivelor și stricăciunilor care au stat la baza îndeplinirii datoriei mele de-a lungul anilor.

Într-o zi din mai 2021 am început brusc să tușesc, apoi am făcut febră și mi-am simțit tot corpul slăbit. La început am crezut că am răcit și nu prea mi-a păsat, dar simptomele au persistat timp de o săptămână fără să dispară. O soră a observat că simptomele mele erau foarte asemănătoare cu cele ale Covid și era îngrijorată că l-am contractat, așa că mi-a sugerat să merg la spital pentru un control. Nu i-am acordat prea multă atenție, și m-am gândit: „Am muncit zile îndelungate, suferind și sacrificându-mă pentru datoria mea și m-am descurcat destul de bine. În plus, nu am făcut rău și nu am perturbat lucrarea bisericii. Așadar, cum aș putea fi infectată?” Dar testul a ieșit pozitiv, lucru la care nu mă așteptam deloc. Am mers pe drumul spre casă confuză, incapabilă să înțeleg. „Îmi fac datoria de ani de zile”, m-am gândit, „deci cum aș putea să iau Covid? Ce vor crede frații și surorile despre mine dacă vor afla? Vor presupune că sunt pedepsită pentru că am făcut ceva care L-a ofensat pe Dumnezeu? Și totuși nu am făcut rău și nu am perturbat lucrarea bisericii.” Milioane de oameni din întreaga lume muriseră încă din anul precedent, când a izbucnit pandemia, deci urma să mor și eu, acum că eram infectată? Oare sacrificiul și consumul meu din ultimii ani nu ar fi fost în zadar dacă aș fi murit când lucrarea lui Dumnezeu e pe cale să se încheie? Nu aș mai fi avut nicio parte din binecuvântările viitoarei Împărății. Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât mă simțeam mai rău. Cum aveam să trec vreodată peste această situație? M-am rugat, strigându-L pe Dumnezeu: „Doamne, Tu, prin buna Ta intenție, ai permis să mă îmbolnăvesc de această boală. Tu nu greșești niciodată, așa că se poate ca eu să mă fi răzvrătit și să mă fi opus Ție în vreun fel? Nu e o întâmplare că am fost infectată și totul se află sub suveranitatea și rânduielile Tale, așa că doresc să-Ți caut intenția și să reflectez asupra mea. Dar ceea ce nu știu este cum Ți-am ofensat firea. Te rog să mă luminezi și să mă călăuzești pentru a ști unde am greșit. Sunt gata să mă căiesc.” După aceea, m-am gândit la un fragment din cuvintele lui Dumnezeu. „Cum ar trebui să experimentezi boala atunci când vine? Ar trebui să vii înaintea lui Dumnezeu și să te rogi, să cauți și să bâjbâi după intenția lui Dumnezeu; ar trebui să te analizezi ca să afli ce ai făcut împotriva adevărului și ce corupție din tine nu a fost înlăturată. Firea ta coruptă nu poate fi îndepărtată fără să treci prin suferință. Doar dacă sunt temperați prin suferință, pot oamenii să nu fie desfrânați și sunt capabili să trăiască tot timpul înaintea lui Dumnezeu. Când cineva suferă, se roagă mereu. Nu se gândește deloc la plăcerile culinare, vestimentare sau la alte desfătări; în inima lui, se roagă constant, analizându-se ca să vadă dacă a greșit cu ceva sau unde a acționat împotriva adevărului. În mod normal, când înfrunți o boală gravă sau o maladie ciudată care te face să suferi foarte mult, asta nu este o întâmplare. Fie că ești bolnav sau sănătos, intenția lui Dumnezeu este acolo, în acel lucru” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „În credința în Dumnezeu, dobândirea adevărului este cea mai importantă”). Luminarea oportună a cuvintelor lui Dumnezeu mi-a arătat că infectarea mea nu a fost întâmplătoare și că s-a datorat în întregime suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu. Trebuia să caut intenția lui Dumnezeu și să reflectez cum trebuie asupra mea. Nu mă puteam plânge și să dau vina pe Dumnezeu indiferent de situație. Cât am stat acasă, în carantină, în următoarele câteva zile, m-am deschis față de frați și surori cu privire la orice corupție de care dădusem dovadă. Mi-am disecat corupțiile și m-am cunoscut pe mine însămi și am căutat o cale pentru practică și intrare în cuvintele lui Dumnezeu. În plus, indiferent de cum mă simțeam fizic, am continuat să-mi fac datoria predicând Evanghelia online. După câteva zile, m-am simțit mult mai bine. Nu mai tușeam aproape deloc, temperatura mea era normală și îmi reveniseră energia și forța. Eram foarte fericită pentru asta, și am simțit că Dumnezeu a avut grijă de mine și m-a protejat văzându-mi ascultarea și căința. Anxietatea mi-a scăzut la acest gând.

Dar a doua zi am simțit brusc o apăsare și un disconfort în piept și nu m-am putut opri din tușit. Apoi am făcut febră și mi-am simțit tot corpul slăbit. Am simțit un val de panică. De când fusesem diagnosticată, nu dădusem vina pe Dumnezeu și continuasem să-mi fac datoria. Cum aș fi putut să mă îmbolnăvesc și mai rău? Nu exista niciun medicament pentru a vindeca Covid, așa că, dacă Dumnezeu nu mă salva, eram sigură că voi muri. Gândul la moarte era foarte înfricoșător – nu mă puteam resemna. M-am gândit la cum L-am urmat pe Dumnezeu timp de mai bine de 10 ani, lăsându-mi casa și slujba în urmă și lucrând zile întregi pentru datoria mea. Am suferit mult și am plătit un preț destul de mare. Oare nimic din toate acestea nu va fi amintit de Dumnezeu? Dacă muream, nu aveam să văd niciodată frumusețea Împărăției și să mă bucur de binecuvântările Împărăției Cerurilor. Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât deveneam mai negativă. Încă îmi făceam datoria, dar nu mai aveam niciun avânt interior și mă enervam foarte tare când apăreau lucrări suplimentare. Mă grăbeam să le termin ca să mă pot odihni. Înainte, îmi făceam datoria de dimineața până seara și credeam că Dumnezeu mă va proteja, dar acum că Dumnezeu nu făcea asta, trebuia să mă gândesc la propria mea bunăstare și să am grijă de sănătatea mea. Dacă eram prea stresată și obosită nu m-ar fi ajutat să-mi revin. La adunări, ceilalți frați și surori aveau foarte multă vigoare când vorbeau. Însă eu începeam să tușesc de câte ori vorbeam și nu puteam să-mi trag sufletul după ce citeam câteva rânduri din cuvintele lui Dumnezeu. M-am simțit foarte supărată și nu m-am putut abține să nu încerc să înțeleg lucrurile: „De obicei, sunt foarte sârguincioasă când îmi îndeplinesc datoria, sunt serioasă și responsabilă. Unii dintre ceilalți nu mă egalează în îndatoririle lor. Toți ceilalți sunt sănătoși și își fac datoria, așadar, de ce sunt eu cea care are virusul? Dacă asta e o încercare de la Dumnezeu, atunci cum se face că nu s-a întâmplat la fel și altora din biserică care urmăresc adevărul chiar mai mult decât mine? Și dacă asta e o pedeapsă de la Dumnezeu, atunci de ce este așa, când eu nu am făcut rău sau nu am perturbat lucrarea bisericii, sau nu I-am ofensat firea? Dumnezeule, eu încă vreau să-mi fac datoria. Îmi place și nu m-am săturat de ea. Vreau să trăiesc în continuare și să fac o treabă bună în datoria mea. Dumnezeule, fac o datorie importantă acum și încă mai pot munci pentru Tine. Te rog, protejează-mă ca să pot continua să trăiesc și să muncesc pentru Tine!…” Când m-am gândit la asta în acest fel, mi-a venit în minte foarte clar un fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Pe ce bază, tu – o ființă creată – Îi ceri ceva lui Dumnezeu? Oamenii nu sunt calificați să Îi ceară nimic lui Dumnezeu. Nu există nimic mai irațional decât a cere de la Dumnezeu. El va face ceea ce se cuvine să facă, iar firea Sa este dreaptă. Dreptatea nu înseamnă nicidecum echitate sau justețe; nu înseamnă egalitarism și nici a-ți aloca ceea ce meriți în funcție de cât de multe lucrări ai dus la bun sfârșit, a-ți plăti pentru vreo lucrare pe care ai făcut-o sau a-ți da ce ți se cuvine în funcție de eforturile depuse. Aceasta nu este dreptate, înseamnă doar a fi corect și rațional. Foarte puțini oameni sunt capabili să cunoască firea dreaptă a lui Dumnezeu. Să presupunem că Dumnezeu l-ar fi eliminat pe Iov după ce Iov a fost martor pentru El: ar fi asta drept? De fapt, ar fi. De ce se numește aceasta dreptate? Cum văd oamenii dreptatea? Dacă un lucru este în conformitate cu noțiunile oamenilor, atunci lor le este foarte ușor să spună că Dumnezeu este drept; totuși, dacă nu văd acel lucru ca fiind în concordanță cu noțiunile lor – dacă este ceva ce nu sunt capabili să înțeleagă – atunci le-ar fi greu să spună că Dumnezeu este drept. Dacă Dumnezeu l-ar fi distrus pe Iov pe atunci, oamenii nu ar fi spus că El este drept. De fapt, totuși, indiferent dacă oamenii au fost sau nu corupți și dacă au fost profund corupți sau nu, trebuie Dumnezeu să Se justifice atunci când îi distruge? Ar trebui să fie nevoit să le explice oamenilor pe ce bază face acest lucru? Trebuie oare Dumnezeu să le spună oamenilor regulile pe care El le-a poruncit? Nu este nevoie. În ochii lui Dumnezeu, cineva care este corupt și care este pasibil să se împotrivească lui Dumnezeu nu are nicio valoare; orice mod în care Se va ocupa Dumnezeu de el va fi potrivit și toate sunt rânduielile lui Dumnezeu. Dacă ai fi neplăcut în ochii lui Dumnezeu și dacă El ar spune că nu Îi mai ești de niciun folos după mărturia ta și, prin urmare, te-ar distruge, ar fi și aceasta dreptatea Lui? Ar fi. […] Tot ceea ce face Dumnezeu este drept. Deși s-ar putea ca oamenii să nu poată să perceapă dreptatea lui Dumnezeu, ei nu ar trebui să emită judecăți după bunul plac. În cazul în care ceva din ce face El li se pare nerezonabil oamenilor sau dacă aceștia au vreo noțiune privind acest lucru, iar asta îi determină să spună că El nu este drept, atunci sunt extrem de nerezonabili” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Cugetând la cuvintele lui Dumnezeu, am simțit că El mă chema să dau socoteală față în față. Nu tocmai Îl învinuisem pe Dumnezeu că este incorect și nedrept? Și nu a fost aceasta o negociere cu Dumnezeu, încercând să mă justific și să negociez condițiile? Am simțit că am realizat unele lucruri în timpul anilor în care am suferit și că am plătit prețul datoriei mele, așa că Dumnezeu ar trebui să mă protejeze de dezastru. Asta ar fi dreptatea Lui. Dar, de fapt, acestea erau doar noțiunile și închipuirile mele și nu erau deloc în concordanță cu adevărul. Dumnezeu este Domnul creației, iar eu sunt o ființă creată. Tot ceea ce îmi place vine de la Dumnezeu, iar viața mi-a fost dată tot de Dumnezeu. Cum îmi rânduiește Dumnezeu soarta și cât de mult mă lasă să trăiesc depinde numai de El. Ca ființă creată, ar trebui să mă supun și să accept asta. Cine eram eu să mă cert cu Dumnezeu și să încerc să stabilesc condiții? Am avut credință în toți acești ani și m-am bucurat de atât de mult de adevărul de la Dumnezeu, care mă uda și mă hrănea, dar tot nu eram recunoscătoare. Acum că am luat virusul și m-am confruntat cu amenințarea morții, îmi dezbăteam cazul cu Dumnezeu, împotrivindu-mă și învinuindu-L pentru nedreptate. Unde erau conștiința și rațiunea mea? Pe măsură ce mă gândeam la asta, m-am simțit tot mai vinovată și rușinată și am îngenuncheat în fața lui Dumnezeu în rugăciune. „Dumnezeule, sunt atât de nerațională! Am fost creată de Tine; sunt o ființă creată. Ar trebui să mă supun tuturor orchestrărilor și rânduielilor Tale. Așa este absolut firesc și justificat. Tu ai permis ca eu să iau acest virus potențial letal. Nu am vrut să mă supun și am dezbătut cu Tine, învinuindu-Te că nu faci ceea ce trebuie și cerându-Ți să mă lași să trăiesc în continuare. Am fost complet lipsită de rațiune. Am fost foarte răzvrătită! Dumnezeule, vreau să reflectez corect asupra mea și să mă căiesc în fața Ta!”

În următoarele câteva zile, m-am simțit profund rușinată ori de câte ori mă gândeam la plângerile mele și la neînțelegerea mea despre Dumnezeu. Mai ales gândindu-mă cum, atunci când starea mi s-a agravat, am dezbătut cu Dumnezeu, am devenit negativă, am lenevit, am devenit superficială în îndeplinirea datoriei mele și am tras de mine și m-am simțit și mai vinovată și mai neliniștită. Când nu eram bolnavă și nu exista nicio criză, proclamam dreptatea lui Dumnezeu și spuneam că ființele create trebuiau să se supună orchestrărilor și rânduielilor Creatorului. De ce am dezvăluit atât de multă răzvrătire și împotrivire când m-am îmbolnăvit? Am citit următoarele în cuvintele lui Dumnezeu în timpul devoționalelor mele. „Relația omului cu Dumnezeu este doar una de interes personal. Este o relație dintre o persoană care primește și una care dă binecuvântarea. Pentru a spune lucrurilor pe nume, este relația dintre un angajat și un angajator. Angajatul lucrează din greu numai pentru a primi recompensele acordate de angajator. Într-o astfel de relație bazată pe interese, nu există nicio afecțiune, ci doar o tranzacție. Nu există a iubi sau a fi iubit, numai caritate și milă. Nu există înțelegere, doar o neputincioasă indignare reprimată și înșelătorie. Nu există intimitate, numai o prăpastie de netraversat” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Anexă 3: Omul poate fi salvat numai în mijlocul gestionării lui Dumnezeu”). „În mintea antihriștilor, atât timp cât cineva este capabil să facă o datorie, să plătească un preț și să sufere unele greutăți, acesta ar trebui să fie binecuvântat de Dumnezeu. Și, prin urmare, după ce fac lucrare bisericească o perioadă, încep să facă bilanțul sarcinilor pe care le-au făcut pentru biserică, al contribuțiilor pe care le-au adus în casa lui Dumnezeu și ce au făcut pentru frați și surori. Păstrează toate acestea ferm în mintea lor, așteptând să vadă ce haruri și binecuvântări le vor procura acestea de la Dumnezeu, astfel încât să poată determina dacă merită să facă ceea ce fac. De ce se preocupă tot timpul de astfel de lucruri? Ce anume urmăresc ei în adâncul inimii lor? Care este scopul credinței lor în Dumnezeu? De la început, credința lor în Dumnezeu s-a rezumat la obținerea binecuvântărilor. Și oricât de mulți ani ascultă predici, oricâte cuvinte ale lui Dumnezeu mănâncă și beau, oricâte doctrine înțeleg, nu vor renunța niciodată la dorința și intenția lor de a fi binecuvântați. Dacă le ceri să fie ființe create conștiincioase și să accepte suveranitatea și rânduielile lui Dumnezeu, ei vor spune: «Acel lucru nu are nimic de-a face cu mine. Nu pentru asta ar trebui să mă zbat. Lucrul pentru care ar trebui să mă zbat este: când am luptat, când am depus efortul necesar și am suferit greutățile necesare – odată ce am făcut asta în conformitate cu ceea ce dumnezeu cere – el ar trebui să mă răsplătească și să-mi permită să rămân și să fiu încoronat în Împărăție și să dețin o funcție mai înaltă decât oamenii lui dumnezeu. A trebui să fiu la conducerea a cel puțin două sau trei orașe.» De asta le pasă cel mai mult antihriștilor. Indiferent de modul în care casa lui Dumnezeu are părtășie despre adevăr, intenția și dorința lor de a obține binecuvântări nu pot fi risipite; sunt același tip de persoană ca Pavel. O tranzacție atât de goală nu adăpostește oare un fel de fire ticăloasă și feroce? Unii oameni religioși spun: «Generația noastră îl urmează pe dumnezeu pe calea crucii. Dumnezeu ne-a ales, prin urmare avem dreptul să fim binecuvântați. Am suferit și am plătit un preț și am băut din cupa amară. Unii dintre noi am fost chiar arestați și condamnați la închisoare. După ce am suferit toate aceste greutăți, am auzit atâtea predici și am învățat atât de multe despre Biblie, dacă într-o zi nu vom fi binecuvântați, vom merge în al treilea cer și ne vom certa cu dumnezeu.» Ați auzit vreodată ceva asemănător? Ei spun că vor merge în al treilea Cer pentru a se certa cu Dumnezeu – cât de îndrăzneț este acest lucru? Nu vă sperie doar auzul acestor lucruri? Cine îndrăznește să încerce să se certe cu Dumnezeu? […] Nu sunt astfel de oameni arhangheli? Nu sunt satane? Te poți certa cu oricine, dar nu cu Dumnezeu. N-ar trebui să faci așa ceva și nici măcar să te gândești la asta. Binecuvântările vin de la Dumnezeu: le dăruiește oricui vrea El. Chiar dacă îndeplinești condițiile pentru a primi binecuvântări și Dumnezeu nu ți le acordă, tot n-ar trebui să te cerți cu El. Întregul univers și toată omenirea sunt sub stăpânirea lui Dumnezeu; El ia deciziile. Cum poți tu, o ființă umană măruntă, să îndrăznești să te cerți cu Dumnezeu? Cum poți să-ți supraestimezi atât de mult capacitățile? De ce nu te uiți în oglindă ca să vezi cine ești? Îndrăznind să vociferezi împotriva Creatorului și să-L înfrunți astfel, nu te joci cu moartea? «Dacă într-o zi nu vom fi binecuvântați, vom merge în al treilea cer și ne vom certa cu dumnezeu» este o afirmație de protest deschis împotriva lui Dumnezeu. Ce fel de loc este al treilea Cer? Acolo stă Dumnezeu. A îndrăzni să mergi în al treilea Cer ca să te cerți cu Dumnezeu echivalează cu a încerca să-L «răstorni» pe Dumnezeu! Nu este așa? Unii ar putea întreba: «Ce legătură are cu antihriștii?» Are mare legătură cu ei, deoarece toți cei care vor să meargă în al treilea Cer să se certe cu Dumnezeu sunt antihriști. Doar antihriștii pot spune așa ceva. Astfel de cuvinte sunt vocea pe care antihriștii o adăpostesc în adâncul inimii lor. Aceasta este ticăloșia lor” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul șapte: Ei sunt ticăloși, perfizi și înșelători (Partea a doua)”]. M-am rușinat în fața a ceea ce dezvăluiau cuvintele lui Dumnezeu și am văzut că anii mei de suferință și sacrificiu în îndeplinirea datoriei mele nu au fost despre a fi atentă la intențiile lui Dumnezeu și despre a îndeplini datoria unei ființe create pentru a răsplăti dragostea lui Dumnezeu. Era vorba doar de a intra în Împărăție și de a mă bucura de binecuvântările veșnice. Am tratat îndeplinirea datoriei ca pe o modalitate de a scăpa de dezastru, ca pe o monedă de schimb și un câștig într-o înțelegere cu Dumnezeu. De aceea calculam mereu câtă muncă am făcut, câți oameni am convertit și cât de mult am suferit și m-am sacrificat. Simțeam că dacă adunam cât mai multe astfel de situații, aveam cu atât mai multe merite și cu atât mai mult mă calificam pentru a fi protejată de Dumnezeu și pentru a supraviețui dezastrului. Însă când m-am îmbolnăvit pe neașteptate de Covid, L-am învinovățit și L-am înțeles greșit pe Dumnezeu, fără să caut cum să mă supun Lui. În schimb, m-am gândit cum să mă comport bine pentru a câștiga acceptarea lui Dumnezeu, astfel încât El să mă protejeze și să-mi revin rapid. Când am văzut că starea mea se deteriorează, m-am deznădăjduit în fața lui Dumnezeu. L-am învinuit că este nedrept și că nu mă protejează. Evident, credința și datoria mea aveau singurul scop de a fi binecuvântată. Îl foloseam pe Dumnezeu doar pentru a-mi atinge scopul de a obține binecuvântări, ca și cum aș fi făcut o înțelegere cu Dumnezeu și aș fi încercat să-L înșel. Cât de egoistă și înșelătoare am fost! M-am gândit la Pavel, în Epoca Harului, străbătând Europa pentru a predica Evanghelia. El a suferit și s-a sacrificat mult, dar tot ceea ce a consumat a fost pentru a ajunge în Împărăția Cerurilor și a fi răsplătit. În cele din urmă, el a spus: „M-am luptat lupta cea bună, mi-am sfârșit alergarea, am păzit credința. De acum mă așteaptă cununa dreptății” (2 Timotei 4:7-8). Ceea ce însemna de fapt era că, dacă Dumnezeu nu îi dădea o cunună, atunci Dumnezeu nu era drept. Oamenii din lumea religioasă sunt profund influențați de aceste cuvinte ale lui Pavel. Toți cei care lucrează și suferă în numele Domnului o fac pentru a ajunge în cer și a fi binecuvântați. Dacă nu sunt binecuvântați, își susțin cauza în fața lui Dumnezeu. Și eu eram exact ca ei, nu-i așa? Apoi mi-a fost frică. Nu mi-am imaginat niciodată că eu, ca un antihrist, aș dezbate cu Dumnezeu și L-aș sfida dacă nu aș fi binecuvântată. Dacă nu ar fi fost dezvăluirea faptelor, nu mi-aș fi dat seama că am o fire de antihrist atât de gravă. M-am gândit la câteva din cuvintele lui Dumnezeu: „În toate privințele am avut așteptări stricte de la om. Dacă loialitatea ta vine cu intenții și condiții, atunci mai degrabă Mă lipsesc de așa-zisa ta loialitate, căci îi urăsc pe toți cei care Mă înșală prin intențiile lor și Mă șantajează cu condiții. Tot ce Îmi doresc este ca omul să Îmi fie absolut loial și să facă toate lucrurile pentru a dovedi și de dragul acelui unic cuvânt: credință. Disprețuiesc faptul că voi folosiți cuvinte dulci pentru a încerca să Mă faceți să Mă bucur, căci Eu v-am tratat întotdeauna cu sinceritate, și deci Îmi doresc ca și voi să vă purtați față de Mine cu credință adevărată” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Ești tu oare un adevărat credincios în Dumnezeu?”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am putut simți că firea Sa este dreaptă, sfântă și nu tolerează nicio ofensă. Dumnezeu lucrează pentru a mântui omenirea, iar sinceritatea și loialitatea omului sunt ceea ce-Și dorește El. Dacă dăruirea oamenilor și consumul lor de sine conțin motive ascunse și impurități și includ negocierea și înșelăciunea, atunci nu vor avea aprobarea lui Dumnezeu și, de fapt, Îl vor îngrețoșa și dezgusta pe Dumnezeu și vor fi condamnați de El. La fel ca Pavel, departe de a fi binecuvântat de Dumnezeu, el a fost în cele din urmă pedepsit cu severitate în iad. Nu trebuie ca și Dumnezeu să fi fost îngrețoșat și dezgustat de modul tranzacțional, falsificat, în care mi-am făcut datoria? Astăzi, îmbolnăvirea a scos la iveală intențiile detestabile care stau la baza credinței mele și m-a făcut să văd dreptatea și sfințenia lui Dumnezeu. În acel moment, am acceptat pe deplin și m-am supus din inimă faptului că am contractat boala.

Mai târziu, am citit un alt fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Ca ființă creată, când cineva vine înaintea Creatorului, se cuvine să își îndeplinească datoria. Acesta este un lucru foarte potrivit de făcut și acea persoană ar trebui să îndeplinească această responsabilitate. Datorită faptului că ființele create își îndeplinesc îndatoririle, Creatorul a făcut o lucrare și mai importantă în rândul omenirii și a săvârșit o etapă suplimentară a lucrării asupra oamenilor. Și ce lucrare este aceasta? Ea oferă omenirii adevărul, permițându-i să câștige adevărul de la El în timp ce își îndeplinește îndatoririle și, astfel, să se lepede de firile sale corupte și să fie purificată. Astfel, oamenii ajung să satisfacă intenția lui Dumnezeu și să pășească pe calea cea dreaptă în viață și, în cele din urmă, sunt capabili să se teamă de Dumnezeu și să se ferească de rău, să obțină mântuirea deplină și să nu mai fie supuși chinurilor Satanei. Acesta este efectul pe care Dumnezeu vrea să determine omenirea să-l obțină în cele din urmă prin îndeplinirea îndatoririlor ei. Prin urmare, în timpul procesului de îndeplinire a datoriei tale, Dumnezeu nu te face doar să vezi un lucru clar și să înțelegi puțin adevăr, nici nu te lasă doar să te bucuri de harul și binecuvântările pe care le primești îndeplinindu-ți datoria ca ființă creată. Mai degrabă, El îți permite să fii purificat și mântuit și, în cele din urmă, să ajungi să trăiești în lumina chipului Creatorului” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a șaptea)”]. Cuvintele lui Dumnezeu m-au mișcat cu adevărat. Pentru o ființă creată, îndeplinirea unei datorii reprezintă o responsabilitate și o obligație care nu pot fi evitate. Mai mult, reprezintă o cale de a dobândi adevărul și de a obține o schimbare a firii. În cursul îndatoririlor noastre, Dumnezeu pune la cale tot felul de situații pentru a expune firile corupte ale oamenilor. Apoi, prin judecata și dezvăluirile cuvintelor Sale și prin emondarea și disciplina Sa, El ne permite să ne înțelegem firea coruptă și să facem o schimbare, pentru a nu mai fi supuși coruperii și ispitirilor din partea Satanei. Aceasta este intenția sinceră a lui Dumnezeu. De-a lungul anilor în care mi-am făcut datoria, am dezvăluit multă corupție în circumstanțele stabilite de Dumnezeu. Am dobândit o anumită înțelegere a firilor mele corupte. Apoi am început să mă urăsc și m-am căit și m-am schimbat, trăind o oarecare aparență umană. Câștigasem atât de multe prin datoria mea, dar tot nu eram recunoscătoare. În schimb, m-am folosit de îndeplinirea datoriei mele ca de o monedă de schimb și capital pentru a scăpa de dezastru și L-am tratat pe Dumnezeu ca și cum El trebuia să fie înșelat și exploatat. Ce detestabil! Dumnezeu a exprimat atât de multe adevăruri, dar în loc să le prețuiesc, m-am gândit doar la cum să fiu binecuvântată, să scap de dezastru, să intru în Împărăția Cerurilor și să fiu răsplătită. Am fost atât de abjectă! M-am rugat și I-am jurat lui Dumnezeu că nu-mi voi face datoria doar de dragul de a fi binecuvântată și că voi urmări cu sârguință adevărul în datoria mea de a răsplăti iubirea lui Dumnezeu. Am citit un alt fragment din cuvintele lui Dumnezeu care mi-a dat o cale de practică. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Dacă, în credința ta în Dumnezeu și în căutarea adevărului, ești în stare să spui: «Orice boală sau eveniment neplăcut permite Dumnezeu să se abată asupra mea – indiferent de ceea ce face Dumnezeu – trebuie să mă supun și să rămân în locul meu ca o ființă creată. Înainte de orice altceva, trebuie să pun în practică acest aspect al adevărului – supunerea – trebuie să îl implementez și să trăiesc realitatea supunerii față de Dumnezeu. Mai mult decât atât, nu trebuie să arunc deoparte ceea ce mi-a încredințat Dumnezeu și datoria pe care ar trebui să o îndeplinesc. Chiar și la ultima mea răsuflare, trebuie să rămân credincios datoriei mele», nu înseamnă acest lucru a fi mărturie? Când ai acest gen de hotărâre și acest tip de stare, mai ești capabil să te plângi de Dumnezeu? Nu, nu ești. Într-un astfel de moment, te vei gândi: «Dumnezeu îmi dă această suflare, El m-a aprovizionat și protejat în toți acești ani, El a luat multă durere de la mine, mi-a dat mult har și multe adevăruri. Am înțeles adevăruri și taine pe care oamenii nu le-au înțeles de generații. Am câștigat atât de mult de la Dumnezeu, așa că trebuie să-L răsplătesc! Înainte, statura mea era prea mică, nu înțelegeam nimic și tot ceea ce făceam era vătămător pentru Dumnezeu. S-ar putea să nu mai am o altă șansă să-L răsplătesc pe Dumnezeu în viitor. Oricât mi-a mai rămas de trăit, trebuie să ofer puțina putere pe care o am și să fac ce pot pentru Dumnezeu, astfel încât Dumnezeu să vadă că toți acești ani de aprovizionare pentru mine nu au fost în zadar, ci au dat roade. Lasă-mă să aduc mângâiere lui Dumnezeu și să nu-L mai rănesc sau să-L dezamăgesc.» Ce părere ai despre o astfel de gândire? Nu te gândi cum să te salvezi sau să scapi, zicându-ți: «Când se va vindeca această boală? Când se va întâmpla, voi face tot posibilul să-mi îndeplinesc datoria și să fiu loial. Cum pot să fiu loial când sunt bolnav? Cum pot îndeplini datoria unei ființe create?» Atât timp cât ai o singură suflare, nu ești oare capabil să îți îndeplinești datoria? Atât timp cât ai o singură suflare, ești capabil să nu aduci rușine asupra lui Dumnezeu? Atât timp cât ai o singură suflare, atât timp cât mintea ta este lucidă, ești capabil să nu te plângi de Dumnezeu? (Da.) Este ușor să spui «Da» acum, dar nu va fi atât de ușor când acest lucru ți se va întâmpla cu adevărat. Și astfel, trebuie să urmăriți adevărul, să lucrați adesea din greu la adevăr și să petreceți mai mult timp gândindu-vă: «Cum pot satisface intențiile lui Dumnezeu? Cum pot răsplăti dragostea lui Dumnezeu? Cum pot îndeplini datoria unei ființe create?» Ce este o ființă creată? Este responsabilitatea unei ființe create doar de a asculta cuvintele lui Dumnezeu? Nu – este de a trăi după cuvintele lui Dumnezeu. Dumnezeu ți-a dat atât de mult adevăr, atât de mult din cale și atât de multă viață, pentru ca tu să poți să trăiești aceste lucruri și să fii mărturie pentru El. Aceasta este ceea ce s-ar cuveni să facă o ființă creată și este responsabilitatea și obligația ta” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Numai în citirea frecventă a cuvintelor lui Dumnezeu și în contemplarea adevărului există o cale de urmat”). Cuvintele lui Dumnezeu sunt atât de emoționante pentru mine. Dumnezeu este Domnul creației, iar eu sunt o ființă creată, deci soarta mea este în mâinile Lui. El a permis ca boala să vină peste mine, așa că, indiferent dacă aveam să trăiesc sau să mor, ar trebui să mă supun suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu. Acesta este simțul de bază pe care ar trebui să îl aibă o ființă creată. Iar o datorie este ceva ce o ființă creată ar trebui să respecte. În orice moment, indiferent de ce se întâmplă, atât timp cât există suflare în corpul meu, ar trebui să-mi respect datoria. M-am bucurat atât de mult de dragostea lui Dumnezeu de-a lungul anilor, dar mă răzvrăteam mereu împotriva Lui și Îl răneam pentru că nu urmăream adevărul. Îi eram profund îndatorată lui Dumnezeu. Atât timp cât eram în viață, trebuia să-mi fac bine datoria pentru a răsplăti dragostea lui Dumnezeu. În zilele care au urmat, am cugetat zilnic la cum să îmi fac bine datoria pentru a-L satisface pe Dumnezeu. Sora cu care eram parteneră era începătoare în predicarea Evangheliei și nu cunoștea multe dintre principii, așa că tot apăreau probleme. Eu o ajutam și o îndrumam online. De asemenea, mă linișteam adesea în fața lui Dumnezeu, citind cuvintele Sale și cântând imnuri pentru a-L lăuda. Încă mai tușeam și aveam febră, dar nu mai eram constrânsă de boală și încetasem să mă mai gândesc dacă voi muri sau nu. Știam că viața mea era în mâinile lui Dumnezeu și că suveranitatea lui Dumnezeu va determina cât voi trăi. Fiecare zi pe care Dumnezeu mi-o dă este o zi în care încerc să-mi fac bine datoria și să răsplătesc iubirea lui Dumnezeu. Când va veni ziua în care Dumnezeu va permite ca moartea să mă ia, mă voi supune și nu mă voi plânge.

Într-o seară, nu mă puteam opri din tușit și aveam gâtul plin de flegmă. Aveam febră mare și mă durea tot corpul. Mă zvârcoleam în pat, mă simțeam groaznic și nu puteam să dorm. Mă întrebam: „Oare voi muri? Mă voi mai trezi vreodată după ce voi adormi?” Ideea morții era foarte supărătoare și nu mă puteam opri din plâns la gândul că nu voi mai avea niciodată șansa de a citi cuvintele lui Dumnezeu. M-am ridicat, mi-am pornit calculatorul și am citit acest fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „În plus, durata de viață a fiecăruia a fost predeterminată de Dumnezeu. O boală poate părea a fi terminală din punct de vedere medical, dar, din punctul lui Dumnezeu de vedere, dacă viața ta trebuie să continue și nu ți-a sunat ceasul încă, atunci nu ai putea muri chiar dacă ai vrea. Dacă Dumnezeu ți-a dat o însărcinare și misiunea ta nu s-a încheiat, atunci nu vei muri nici măcar din cauza unei boli care se presupune că ar fi fatală – Dumnezeu nu te va lua încă. Chiar dacă nu te rogi și nu cauți adevărul sau nu te ocupi de tratarea bolii sau chiar dacă amâni tratamentul, nu vei muri. Acest lucru este valabil mai ales pentru cei care au primit o însărcinare de la Dumnezeu: când misiunea lor nu a fost încă îndeplinită, indiferent de boala care s-ar abate asupra lor, nu trebuie să moară imediat; trebuie să trăiască până în momentul final al îndeplinirii misiunii. Ai această credință? […] Adevărul e că, indiferent dacă te tocmești ca să-ți vindeci boala și să nu mori, sau dacă ai vreo altă intenție sau scop prin asta, din punctul de vedere al lui Dumnezeu, dacă-ți poți face datoria și încă ești folositor, dacă Dumnezeu a hotărât că ar trebui să fii folosit, atunci nu vei muri. Nu vei putea muri nici dacă vei vrea asta. Dar dacă faci probleme și comiți tot felul de fapte rele și exasperezi firea lui Dumnezeu, vei muri repede; viața ta va fi curmată brusc. Durata de viață a tuturor a fost determinată de Dumnezeu înainte de facerea lumii. Dacă pot asculta de rânduielile și orchestrările lui Dumnezeu, atunci indiferent dacă suferă de o boală sau nu și dacă sunt sănătoși sau nu, vor trăi numărul de ani predeterminat de Dumnezeu. Ai această credință?” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Citind cuvintele lui Dumnezeu, am putut simți dragostea și mila Lui. Acest lucru mi-a încălzit inima. Am înțeles puțin mai bine intenția lui Dumnezeu. Totul a fost determinat de Dumnezeu: faptul că am putut să mă nasc în zilele de pe urmă, să cred în Dumnezeu și să fac o datorie. Bolnavă sau nu, ar trebui să mor dacă Dumnezeu ar rândui ca zilele mele să se termine. Și dacă Dumnezeu ar rândui altfel, atunci nu aș muri nici măcar de o boală fatală. Nu știam ce mă așteaptă, dar trebuia să-mi pun viața în mâinile lui Dumnezeu și să-I respect orchestrările și rânduielile. Gândindu-mă că aș putea muri în orice moment, am vrut cu adevărat să vorbesc din inimă cu Dumnezeu din nou. Am îngenuncheat și m-am rugat la Dumnezeu: „O, Dumnezeule! Îți mulțumesc pentru că m-ai lăsat să-Ți aud glasul și să obțin udare și hrană din atât de multe lucruri pe care Tu le-ai spus și pentru că mi-ai permis să înțeleg adevărul și să învăț să mă comport corespunzător. Simt că viața mea nu a fost în zadar. Toate astea sunt prin mila și mântuirea Ta! Iar eu sunt atât de profund coruptă și mă răzvrătesc mereu împotriva Ta și Te rănesc. Nu am urmărit bine adevărul și nu mi-am făcut cu adevărat datoria pentru a-Ți răsplăti dragostea. Și nici nu Ți-am oferit niciodată o fărâmă de confort. Îți sunt profund îndatorată. Nu știu dacă voi mai avea o altă șansă să-Ți răsplătesc dragostea. Dacă scap cu viață, vreau să urmăresc realmente adevărul și să-mi fac bine datoria pentru a Te mulțumi…” În acea noapte, am adormit foarte repede. De îndată ce m-am trezit a doua zi, m-am simțit complet relaxată, ca și cum nici măcar nu m-aș fi îmbolnăvit. Nu mă mai durea gâtul și toată flegma dispăruse. M-am grăbit să-mi iau temperatura și am constatat că revenise la normal. Am fost foarte mișcată de acest lucru și am știut că s-a întâmplat din mila și protecția lui Dumnezeu. Deși am dat dovadă de multă răzvrătire și împotrivire când am contractat Covid, Dumnezeu a vegheat asupra mea și m-a protejat. Nu mi-am putut stăpâni lacrimile și I-am adus mulțumiri și laude lui Dumnezeu.

Au trecut două luni, iar temperatura mea a rămas normală în tot acest timp. Boala nu a reapărut și, până să-mi dau seama, îmi revenisem complet. Gândindu-mă cum am supraviețuit în timp ce atât de mulți alții au murit în pandemie, am știut că totul se datorează grijii și mântuirii nemaipomenite pe care Dumnezeu mi le poartă. Când m-am contaminat cu Covid, mi-au fost scoase la iveală intențiile ascunse și impuritățile din credința și datoria mea, iar asta mi-a permis să-mi văd motivele abjecte pentru că am încercat să fac o înțelegere cu Dumnezeu, în schimbul binecuvântărilor. Astfel, am dobândit o oarecare cunoaștere în ceea ce mă privește și am fost dezgustată de mine însămi. Am dobândit și o experiență concretă și o înțelegere a firii sfinte și drepte a lui Dumnezeu și un sentiment de supunere față de suveranitatea și rânduielile lui Dumnezeu. Deși am trecut prin rafinare și durere când m-am îmbolnăvit, am câștigat și atât de multe, lucruri pe care nu le-aș fi putut câștiga dintr-o situație mai puțin solicitantă. De fiecare dată când mă gândesc la ce am cules din această experiență, sunt plină de recunoștință și laudă față de Dumnezeu. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru mântuirea Sa!