de Lu Yan, China

După ce am acceptat lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu, mi-am făcut datoria în biserică. La 50 de ani, am început să fac îndatoriri bazate pe texte și am descoperit că viteza mea de reacție și memoria nu erau mult mai slabe decât ale surorilor și fraților mai tineri și că eficiența și eficacitatea în realizarea datoriei erau și ele cam la fel ca ale lor. Eram destul de fericită și mă simțeam foarte motivată în datoria mea. Însă, cu vârsta, corpul a început să mi se deterioreze și am început să sufăr de hipertensiune arterială. Și forța fizică și energia mi-au scăzut treptat, iar mintea mi-a devenit mai înceată. Uneori, când mâncam și beam cuvintele lui Dumnezeu puțin mai repede, mintea mea nu putea să țină pasul și uneori uitam ceea ce tocmai citisem și trebuia să mai citesc o dată. Memoria mi s-a înrăutățit și am devenit foarte uitucă. De multe ori, îmi stăteau cuvintele pe limbă, dar nu puteam să-mi amintesc ce voiam să zic. Apoi mă uitam la partenera mea, o soră de 30 de ani, plină de energie și ageră la minte. Era foarte atentă, lucra repede și eficient și putea să termine în jumătate de oră ce mie îmi lua o oră și jumătate. Adesea o invidiam pentru tinerețea și energia ei și, în același timp, îmi făceam griji pentru mine, gândindu-mă: „Dacă în câțiva ani mintea mea devine și mai înceată? Mă tem că până atunci n-o să mai pot să fac nicio datorie și că o să devin cu adevărat inutilă. Cum o să mai pot să obțin mântuirea atunci?” Uneori, chiar mă plângeam în inima mea: „De ce am acceptat lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu doar la o vârstă atât de înaintată? Ce grozav ar fi fost să am cu 20 de ani mai puțin! Acum sunt bătrână și complet inutilă.” Adevărul era că voiam să-mi fac datoria cât puteam de bine, dar aveam deja 60 de ani. Mintea și vederea nu-mi mai erau ca odinioară și sufeream de hipertensiune. Dacă lucram până mai târziu noaptea, mă simțeam foarte obosită și trebuia să mă odihnesc devreme. Văzând diferența imensă de eficiență în îndatoriri între mine și oamenii mai tineri, m-am simțit deznădăjduită și inferioară și am ajuns să trăiesc într-o stare negativă. Nu mai voiam să plătesc un preț în datoria mea sau să mă concentrez asupra îmbunătățirii aptitudinilor mele. Nici nu mai voiam să reflectez asupra abaterilor mele ca să-mi îmbunătățesc rezultatele lucrării. M-am gândit în sineam mea: „Sunt bătrână și inutilă. Oricât de mult aș încerca, n-o să pot să-mi fac datoria bine. Poate într-o zi n-o să mai fiu o risipă totală de spațiu și o să fiu eliminată.”

În anxietatea și îngrijorarea mea, am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Printre frați și surori, mai există și oameni mai în vârstă, de la 60 până pe la 80 sau 90 de ani și care, din cauza vârstei lor înaintate, experimentează și ei anumite dificultăți. În ciuda vârstei lor, gândirea nu le este neapărat foarte corectă și rațională, iar ideile și părerile lor nu sunt, în mod necesar, în conformitate cu adevărul. Acești oameni mai în vârstă au și ei probleme și se îngrijorează mereu: «Sănătatea mea nu mai este atât de bună și sunt limitat în privința datoriei pe care o pot îndeplini. Dacă îndeplinesc doar această datorie neînsemnată, oare Dumnezeu Își va aminti de mine? Uneori mă îmbolnăvesc și am nevoie de cineva care să aibă grijă de mine. Când nu este nimeni să o facă, nu sunt capabil să-mi îndeplinesc datoria, deci ce pot face? Sunt bătrân și nu-mi amintesc cuvintele lui Dumnezeu după ce le citesc și îmi este greu să înțeleg adevărul. Când am părtășie despre acesta, vorbesc încâlcit și fără logică și nu am nicio experiență demnă de menționat. Sunt bătrân și nu am destulă energie, vederea nu îmi este foarte bună și nu mai sunt în putere. Totul e dificil pentru mine. Nu numai că nu-mi pot îndeplini datoria, dar uit ușor lucruri și greșesc. Uneori, sunt derutat și provoc probleme bisericii și fraților și surorilor mele. Vreau să obțin mântuirea și să urmăresc adevărul, dar este foarte dificil. Ce pot să fac?» Când se gândesc la aceste lucruri, încep să se frământe, zicându-și: «Cum de am început să cred în Dumnezeu abia la vârsta aceasta? Cum de nu sunt ca aceia care au 20 sau 30 de ani sau chiar aceia care au 40 sau 50? Cum de am găsit lucrarea lui Dumnezeu abia acum, când sunt atât de bătrân? Nu e vorba că soarta mea este rea; cel puțin acum am întâlnit lucrarea lui Dumnezeu. Soarta mea este bună, iar Dumnezeu a fost bun cu mine! Nu sunt mulțumit de un singur lucru, iar acela este că sunt prea bătrân. Memoria nu-mi este foarte bună și nici sănătatea nu-mi este grozavă, dar am o forță interioară de neclintit. Doar că trupul meu nu mă ascultă și, la adunări, mi se face somn după ce ascult o vreme. Uneori închid ochii ca să mă rog și adorm, iar mintea mea rătăcește când citesc cuvintele lui Dumnezeu. După ce citesc puțin, mi se face somn și ațipesc, iar cuvintele nu mi se întipăresc în minte. Ce pot face? Cu astfel de dificultăți practice, oare mai sunt capabil să urmăresc și să înțeleg adevărul? Dacă nu și dacă nu sunt capabil să practic în conformitate cu adevărurile-principii, nu cumva toată credința mea va fi în van? Nu voi eșua să obțin mântuirea? Ce pot să fac? Sunt atât de îngrijorat! […]» […] Acești oameni în vârstă se cufundă într-o tulburare, anxietate și îngrijorare adâncă din cauza vârstei lor. De fiecare dată când întâlnesc o dificultate, o piedică, o greutate sau un obstacol, dau vina pe vârsta lor și chiar se urăsc și nu se plac deloc. Dar, în orice caz, nu are niciun rost, nu există nicio soluție și nu au nicio cale de a merge înainte. Oare chiar așa să fie? Nu există nicio soluție? (Oamenii în vârstă ar trebui să-și îndeplinească și ei îndatoririle, atât cât sunt capabili.) Este acceptabil ca oamenii în vârstă să-și îndeplinească îndatoririle atât cât sunt capabili, nu-i așa? Oare oamenii în vârstă nu mai pot urmări adevărul din cauza vârstei lor? Nu sunt capabili să înțeleagă adevărul? (Ba da, sunt.) Pot oamenii în vârstă să înțeleagă adevărul? Pot înțelege o parte din el și nici tinerii nu-l pot înțelege pe deplin. Oamenii în vârstă au mereu o concepție greșită, crezând că sunt confuzi, că memoria nu-i ajută și că, astfel, nu pot înțelege adevărul. Oare au dreptate? (Nu.) Deși tinerii au mult mai multă energie decât bătrânii și, fizic, sunt mai puternici, de fapt, capacitatea lor de a înțelege, a pătrunde și a cunoaște este exact la fel ca aceea a oamenilor în vârstă. N-au fost și bătrânii cândva tineri? Nu s-au născut bătrâni, iar tinerii vor îmbătrâni și ei într-o zi. Oamenii în vârstă nu trebuie să se gândească mereu că, pentru că sunt bătrâni, slabi din punct de vedere fizic, nu se simt bine și nu au memoria bună, sunt diferiți de tineri. De fapt, nu există nicio diferență. […] Nu este vorba că oamenii în vârstă nu au nimic de făcut și nici că sunt incapabili să-și îndeplinească îndatoririle, cu atât mai puțin că sunt incapabili să urmărească adevărul – există multe lucruri pe care le pot face. Diversele erezii și sofisme, precum și diversele idei și noțiuni tradiționale, lucruri ignorante și înverșunate, conservatoare, iraționale și denaturate pe care le-ai acumulat în timpul vieții s-au adunat în inima ta și ar trebui să petreci și mai mult timp decât tinerii ca să scoți la iveală, să analizezi și să recunoști aceste lucruri. Nu se pune problema că nu ai nimic de făcut sau că ar trebui să te simți tulburat, anxios și îngrijorat când te afli în impas – aceasta nu este nici sarcina, nici responsabilitatea ta. În primul rând, oamenii în vârstă ar trebui să aibă mentalitatea corectă. Deși avansezi în vârstă și ești relativ îmbătrânit fizic, tot ar trebui să ai o mentalitate de tânăr. Deși îmbătrânești, gândirea îți este încetinită, iar memoria îți este slabă, dacă încă te poți cunoaște pe tine însuți, dacă încă poți înțelege cuvintele pe care le spun și încă poți înțelege adevărul, atunci asta demonstrează că nu ești bătrân și că nu-ți lipsește calibrul” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului I, „Cum să urmărești adevărul (3)”]. Cuvintele lui Dumnezeu au expus starea mea exactă. Am văzut că sora cu care lucram era tânără și își făcea datoria eficient, pe când eu eram mai în vârstă, aveam tensiunea mare, mintea îmi era mai înceată și eficiența mea în datorie era mult mai scăzută decât a ei. Am crezut că, fiind bătrână și inutilă, Dumnezeu sigur mă va respinge și nu mă va mântui. Trăiam într-o stare în care-L înțelegeam greșit pe Dumnezeu. Mă temeam că, în câțiva ani, trupul mi se va deteriora și mai mult și că, până atunci, s-ar putea să nu mai pot face nicio datorie și aș fi eliminată. Gândindu-mă la asta, m-am întristat. Dar, după ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că Dumnezeu tratează egal atât tinerii, cât și vârstnicii. Când Dumnezeu exprimă adevărul, n-o face doar pentru tineri sau doar pentru vârstnici. Dumnezeu nu Și-a împărțit niciodată aleșii pe ranguri diferite, în funcție de vârstă, nici n-a zis niciodată că vârstnicii ar trebui curățiți din biserică. Dumnezeu nu dă dovadă de favoritism și, oricât de bătrână ar fi o persoană, ea poate fi udată și hrănită de cuvintele lui Dumnezeu. Dumnezeu oferă tuturor șanse egale la mântuire. Dacă un om nu urmărește adevărul și se opune lui, nu poate fi mântuit, oricare ar fi vârsta sa. Dumnezeu nu determină finalul și destinația unui om în funcție de vârstă, ci mai degrabă dacă acel om dobândește adevărul. Oricât ar fi de bătrân un om, cât timp poate să înțeleagă cuvintele lui Dumnezeu și să practice adevărul, el poate să obțină o schimbare a firii și să primească mântuirea lui Dumnezeu. Deși aveam deja 60 de ani și învățam încet noi aptitudini, mintea mea era clară încă și puteam să înțeleg cuvintele lui Dumnezeu când le mâncam și le beam. Puteam și să-mi recunosc neajunsurile și firea coruptă prin cuvintele lui Dumnezeu. Dumnezeu nu se oprise din a mă lumina și a mă îndruma doar pentru că sunt bătrână și speră că pot să petrec mai mult timp mâncând și bând cuvintele Lui. Dumnezeu vrea ca eu să câștig discernământ despre toxinele Satanei, legile supraviețuirii și cultura tradițională. Vrea să mă eliberez de aceste lucruri negative și să mă comport și să acționez pe baza adevărului. Asta speră Dumnezeu să vadă. Mintea mi-e încă logică și rațională și încă pot să-mi fac îndatoririle, așa că ar trebui să prețuiesc timpul pe care-l am acum, să-mi fac îndatoririle cât pot de bine și să caut o schimbare a firii mele. Nu puteam să mă folosesc de vârsta mea ca scuză să nu mai urmăresc adevărul. Dacă trăiesc curpinsă de îngrijorare și anxietate, fără un simț de împovărare pentru datoria mea, și dacă nu urmăresc o schimbare a firii, atunci chiar voi ajunge inutilă și, în cele din urmă, voi fi eliminată de Dumnezeu.

Apoi, am citit mai multe cuvinte ale lui Dumnezeu: „Antihriști cred în Dumnezeu doar în scopul de a obține profit și binecuvântări. Chiar dacă îndură suferință sau plătesc unele prețuri, totul este pentru a face o înțelegere cu Dumnezeu. Intenția și dorința lor de a obține binecuvântări și recompense sunt imense, iar ei se agață cu putere de acestea. Nu acceptă niciunul dintre numeroasele adevăruri pe care le-a exprimat Dumnezeu, consideră mereu în inima lor că a crede în Dumnezeu se rezumă la obținerea de binecuvântări și asigurarea unei destinații bune, că acesta este cel mai înalt principiu și că nimic nu-l poate depăși. Cred că oamenii n-ar trebui să creadă în Dumnezeu decât de dragul de a obține binecuvântări și că, dacă n-ar fi de dragul binecuvântărilor, credința în Dumnezeu n-ar avea sens sau valoare, și-ar pierde sensul și valoarea. Au fost aceste idei insuflate antihriștilor de altcineva? Decurg ele din educație sau din influența altcuiva? Nu, sunt determinate de natura-esență inerentă a antihriștilor, pe care nimeni nu o poate schimba. În ciuda faptului că Dumnezeu întrupat rostește atât de multe cuvinte astăzi, antihriștii nu acceptă niciunul dintre ele, împotrivindu-se în schimb și condamnându-le. Natura aversiunii lor față de adevăr și de a urî adevărul nu se poate schimba niciodată. Dacă nu se pot schimba, ce indică acest lucru? Indică faptul că natura lor este ticăloasă. Această problemă nu se rezumă la a urmări sau nu adevărul; este o fire ticăloasă, o vociferare neobrăzată față de Dumnezeu și o antagonizare a Sa. Aceasta e natura-esență a antihriștilor; e adevărata lor față” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul șapte: Ei sunt ticăloși, perfizi și înșelători (Partea a doua)”]. Dumnezeu expune că antihriștii, oricât de multă suferință ar îndura sau orice preț ar plăti în credința lor în Dumnezeu, încearcă mereu să se tocmească cu Dumnezeu pentru binecuvântări. Apreciază binecuvântările mai mult decât urmărirea adevărului pentru mântuire. Când nu pot câștiga binecuvântări, nu sunt dispuși să facă nicio datorie sau să plătească niciun preț. Chiar se opun lui Dumnezeu și se plâng că este nedrept. Aceasta e firea ticăloasă a unui antihrist. Reflectând asupra mea după ce am acceptat lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu, am văzut cum credința în Dumnezeu mi-a adus binecuvântări și șansa de a fi mântuită și de a intra în Împărăția Cerurilor, iar acest lucru m-a bucurat, așa că mi-am făcut îndatoririle cu orice preț. Când am văzut că lucrarea mea a dus la rezultate decente, am simțit că aduc o contribuție bisericii, așa că m-am gândit că Dumnezeu îmi va da cu siguranță o destinație bună. Dar acum că sunt bătrână și am probleme de sănătate, eficiența mea și rezultatele îndatoririlor mele nu mai puteau fi la același nivel cu ale oamenilor mai tineri, așa că mi-am făcut griji că, odată cu vârsta, n-aș mai putea să fac nicio datorie și că aș fi eliminată de Dumnezeu. Simțind că îmi pierdusem toată speranța de a primi binecuvântări, am căzut în emoții negative, trăind în suferință, cu îngrijorare și împotrivire negativă. Susțineam că eforturile și consumul meu erau pentru îndatoriri, însă, în adâncul sufletului, făceam mereu calcule pentru finalul și destinația mea. Încercam să mă folosesc de îndatoririle mele pentru a mă tocmi cu Dumnezeu. În esență, încercam să-L manipulez și să-L înșel pe Dumnezeu. Am văzut cât de egoistă și de detestabilă am fost! M-am gândit cum Dumnezeu a exprimat milioane de cuvinte pentru a mântui umanitatea și cât de norocoasă sunt că am venit în fața lui Dumnezeu, că m-am bucurat atât de mult de hrana cuvântului lui Dumnezeu și că am dobândit discernământ despre lucruri negative. Am ajuns să înțeleg valoarea și însemnătatea vieții ca ființă creată și am câștigat șansa de a fi mântuită. N-am mai trăit în deșertăciunea străduinței pentru câștiguri și răsfățuri, asemenea non-credincioșilor. Grație datoriei mele, pot să trăiesc înaintea lui Dumnezeu, iar acest lucru m-a scutit de atât de mult rău din partea Satanei. Acum, deși sunt mai bătrână și am tensiunea mare, nu am simptome grave și, cât timp mențin o anumită rutină, nu am nevoie de medicamente ca să-mi fac normal îndatoririle. Nu e acesta harul lui Dumnezeu asupra mea? Totuși, chiar și după ce m-am bucurat de dragostea lui Dumnezeu, n-am răsplătit-o, ci m-am folosit de îndatoririle mele ca să încerc să mă tocmesc cu El. Chiar îmi lipseau conștiința și rațiunea! Am venit înaintea lui Dumnezeu și m-am căit: „O, Dumnezeule, mereu am încercat să mă tocmesc cu Tine în îndatoririle mele, urmărind binecuvântări și făcându-Te să mă disprețuiești și să mă detești. Sunt dispusă să mă căiesc cu adevărat în fața Ta.”

Ulterior, am mai citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu și am găsit o cale de practică. Dumnezeu Atotputernic spune: „Pe lângă a fi capabili să-și îndeplinească datoria cât de bine posibil, există multe lucruri pe care le pot face. Dacă nu ești prost, dement și nu poți înțelege adevărul și dacă nu ești incapabil să ai grijă de tine, există multe lucruri pe care ar trebui să le faci. Exact ca tinerii, poți urmări adevărul, îl poți căuta și ar trebui să vii adesea înaintea lui Dumnezeu ca să te rogi, să cauți adevărurile-principii, să te străduiești să vezi oamenii și lucrurile, să te comporți și să acționezi în totalitate conform cuvintelor lui Dumnezeu, cu adevărul drept criteriu. Aceasta este calea pe care ar trebui s-o urmezi și nu ar trebui să te simți tulburat, anxios sau îngrijorat pentru că ești bătrân, ai multe boli sau trupul tău îmbătrânește. Nu este corect să te simți tulburat, anxios și îngrijorat – sunt manifestări iraționale” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (3)”]. Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că, pe lângă faptul că se confruntă corect cu legile naturale ale îmbătrânirii, bolii și morții stabilite de Dumnezeu, vârstnicii ar trebui să vină adesea în fața lui Dumnezeu pentru a se ruga și pentru a-L căuta, tratând oamenii, evenimentele și lucrurile care apar în funcție de adevărurile-principii, concentrându-se asupra practicării adevărului pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu. N-ar trebui să se simtă inferiori pentru că sunt mai în vârstă și mai puțin capabili decât tinerii, nici n-ar trebui să se simtă constrânși de vârsta lor. Ar trebui să-și facă îndatoririle cât pot de bine, în funcție de energia și de condiția lor fizică. Aceasta este mentalitatea pe care ar trebui să o aibă vârstnicii. Dându-mi seama de acest lucru, am devenit și eu capabilă să-mi înfrunt în mod corespunzător vârsta și neajunsurile. Ținând cont că eram mai în vârstă și aveam tendința de a uita, îmi făceam notițe înainte de lucrarea pe care trebuia să o fac, ca să n-o întârzii. În ceea ce privește abilitățile de specialitate, tinerii își pot aminti lucruri după ce le-au învățat o dată, în timp ce eu am o memorie slabă și înțeleg lucrurile mai greu. Din această cauză, am depus mai mult efort și, dacă nu le puteam învăța din prima, le mai învățam de trei ori. Nu ar trebui să mă tot compar cu oameni mai tineri, ci, în schimb, ar trebui să urmăresc adevărul și să mă străduiesc să-mi fac îndatoririle cât mai bine. Apoi m-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu: „Eu decid destinația fiecărei persoane nu pe baza vârstei, a vechimii, a cantității de suferință, și cu atât mai puțin pe baza gradului în care provoacă milă, ci ținând cont de faptul că posedă sau nu adevărul. Nu există nicio altă alegere în afara acesteia. Voi trebuie să realizați că toți cei care nu urmează voia lui Dumnezeu vor fi pedepsiți. Este un adevăr care nu poate fi schimbat” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Pregătește suficiente fapte bune pentru destinația ta”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că El nu hotărăște finalul și destinația unui om în funcție de vârsta acestuia sau de câtă suferință a îndurat, ci, mai degrabă, dacă a dobândit adevărul și dacă firea lui s-a schimbat. Dacă nu urmăresc adevărul și dacă nu renunț la dorința mea de a avea binecuvântări, iar firea mea coruptă nu se schimbă, atunci, chiar de-aș avea 20 de ani, tot aș fi eliminată. Nu vreau să-mi mai păstrez opiniile greșite, vreau doar să caut să mă supun suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu, să-mi fac îndatoririle bine cât trăiesc, să urmăresc o schimbare a firii și, la urmă, chiar dacă nu am un final bun, tot ar trebui să-mi îndeplinesc îndatoririle. Acestea sunt conștiința și rațiunea pe care ar trebui să le aibă un om și direcția pe care ar trebui s-o urmăresc.

Îmi amintesc că odată ne-am adunat pentru a studia abilitățile necesare lucrării în legătură cu problemele pe care le aveam, însă au fost unele chestiuni pe care nu le înțelesesem prea bine. Când sora cu care lucram a început să aibă părtășie despre perspectivele ei, iar părtășia ei a fost chiar bună, emoțiile mele negative au ieșit din nou la suprafață și m-am gândit: „Acum sunt mai în vârstă și îmi ia atât de mult să înțeleg unele lucruri. Dacă peste doi ani devin și mai înceată, atunci n-o să mai pot să fac nicio datorie.” Aceste gânduri m-au făcut să mă simt inconfortabil. Dar, în acel moment, mi-am amintit cuvintele lui Dumnezeu: „Fie că ești sau nu capabil fizic să-ți îndeplinești datoria, fie că poți sau nu să-ți asumi o parte din lucrare, fie că sănătatea îți permite sau nu să-ți îndeplinești datoria, inima ta nu trebuie să se îndepărteze de Dumnezeu, iar tu nu trebuie, în sufletul tău, să-ți abandonezi datoria. În felul acesta, îți vei îndeplini responsabilitățile, obligațiile și datoria – aceasta este loialitatea pe care trebuie să o păstrezi” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (3)”]. Cuvintele lui Dumnezeu mi-au risipit grijile pe loc. În viitor, dacă atunci când mai îmbătrânesc n-o să mai pot să înțeleg lucrurile repede și n-o să mai pot să-mi fac îndatoririle bazate pe texte, tot o să pot să fac alte îndatoriri potrivite capacităților mele. Chiar dacă într-o zi condiția mea fizică mă va împiedica să-mi fac îndatoririle, cât timp inima mea nu se îndepărtează de Dumnezeu, iar eu pot să-L chem, să mănânc și să beau cuvintele Lui și să reflectez asupra mea, El n-o să mă respingă. Dumnnezeu disprețuiește lipsa mea de credință autentică în El, fiindcă urmăresc mereu binecuvântări. Gândindu-mă la asta, am simțit o eliberare în inima mea și nu m-am mai simțit pasivă și negativă. În schimb, am început să analizez bine lucrurile și să studiez, făcând progrese în învățarea aptitudinilor cerute. I-am mulțumit lui Dumnezeu din adâncul inimii pentru îndrumarea Lui. Oricare ar fi condiția mea fizică și cu orice final sau destinație m-aș confrunta, sunt dispusă să mă supun suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu și să-mi fac bine îndatoririle.