de Lin Zhi, China

În ziua de 14 octombrie 2023, la primele ore ale serii, o soră m-a informat că un conducător din Biserica Xinguang fusese arestat de poliție. Am fost șocată când am auzit asta și m-am gândit: „O, nu! Să fie oare vorba de fiica mea?” Am deschis în grabă scrisoarea pe care o primisem, doar ca să citesc: „Min Jing a fost arestată…” Brusc, trupul mi-a fost stors de vlagă și mi-am spus: „Fiica mea a fost arestată! Polițiștii aceia sunt atât de răi și de detestabili. Nu s-ar da înapoi de la nimic în persecutarea lor sălbatică a credincioșilor. Cum ar putea ea să îndure așa ceva? Fiica mea este sânge din sângele meu. Cum să suport să o las să sufere un astfel de chin?” Simțeam ca și cum un cuțit mi-ar fi fost răsucit în inimă și îmi doream cu disperare să pot lua eu asupra mea acea suferință în locul fiicei mele. Eram îngrijorată mai ales pentru că, dacă poliția știa că fiica mea era o conducătoare, cu siguranță ar fi făcut presiuni asupra ei să dezvăluie detalii despre biserică. Îmi făceam griji că, dacă nu divulga acele informații, poliția ar putea să o schilodească în bătaie. Dacă era schilodită la o vârstă atât de fragedă, cum ar fi continuat să trăiască mai departe? Dacă era omorâtă în bătaie, mi-aș fi pierdut fiica pentru totdeauna. Fiica mea participa la adunări doar de doi ani și încă nu înțelegea multe adevăruri. Cum putea Dumnezeu să permită ca poliția să o aresteze? Mai mult, fiica mea renunțase la carieră și la căsătorie pentru a-și dedica tot timpul consumării pentru Dumnezeu. De ce nu o protejase Dumnezeu? Nu iubește Dumnezeu omul? Am început să mă plâng de Dumnezeu, iar cu cât mă gândeam mai mult la întreaga situație, cu atât deveneam mai supărată. Nu-mi puteam opri lacrimile să curgă șiroaie pe obraji. Voiam să citesc cuvintele lui Dumnezeu pentru a-mi reveni din starea în care eram, dar pur și simplu nu reușeam să mă concentrez. M-am gândit la două surori care îmi fuseseră partenere înainte și care, după ce au fost arestate, au fost presate să-i vândă pe conducători și pe lucrători, au fost spălate forțat pe creier și, în cele din urmă, L-au trădat pe Dumnezeu și au devenit iude. Eram sigură că poliția va face presiuni și asupra fiicei mele să vândă biserica, iar dacă o spălau și pe ea pe creier și ajungea să se lase indusă în eroare și să devină o iudă, și-ar fi pierdut complet șansa la mântuire! Gândindu-mă la asta, nu mă puteam abține să nu mă plâng în inima mea, spunându-mi: „De ce n-a protejat-o Dumnezeu pe fiica mea? De ce a permis să se abată o astfel de situație asupra ei?” O învinovățeam, de asemenea, pe sora care o găzduise pe fiica mea că nu fusese suficient de atentă, că nu-și dăduse seama cât de periculoasă devenise situația și că nu o mutase la timp pe fiica mea într-o altă casă de găzduire. După aceea, am fost într-o stare groaznică timp de câteva zile; nu puteam să mănânc, să dorm, nici să mă concentrez asupra datoriei mele, și nici măcar nu am luat-o în seamă pe sora cu care colaboram când a avut părtășie cu mine despre cuvintele lui Dumnezeu. Nu mă puteam opri din a-mi imagina toate grozăviile. Știam că, dacă aș fi continuat așa, aș fi întârziat îndeplinirea datoriei, iar viața mea ar fi avut de suferit, așa că am venit înaintea lui Dumnezeu și m-am rugat: „O, Dumnezeule! De când a fost arestată fiica mea, am devenit foarte negativă și slabă și chiar m-am plâns de Tine și Te-am înțeles greșit. Nu știu ce lecție ar trebui să învăț din această situație. Te rog, călăuzește-mă să-Ți înțeleg intenția!”

După aceea, sora cu care colaboram mi-a citit acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Oamenii trebuie să analizeze frecvent orice lucru din inima lor care este incompatibil cu Dumnezeu sau care reprezintă o înțelegere greșită a Lui. Cum apar neînțelegerile? De ce Îl înțeleg oamenii greșit pe Dumnezeu? (Pentru că le afectează interesele.) După ce oamenii văd faptele despre exilul evreilor din Iudeea, se simt răniți și spun: «La început, Dumnezeu i-a iubit foarte mult pe israeliți. El i-a scos din Egipt și i-a condus prin Marea Roșie, le-a dat mană din ceruri și apă de izvor de băut, apoi le-a dat personal legi pentru a-i conduce și i-a învățat cum să trăiască. Iubirea lui Dumnezeu pentru om era debordantă – oamenii care au trăit atunci erau atât de binecuvântați! Cum a putut atitudinea lui Dumnezeu față de ei să se întoarcă la o sută optzeci de grade într-o clipită? Unde a dispărut toată iubirea Lui?» Sentimentele oamenilor nu pot trece peste acest lucru și ei încep să se îndoiască, spunând: «Dumnezeu este sau nu este iubire? De ce nu mai este vizibilă atitudinea Sa inițială față de israeliți? Iubirea Lui a dispărut fără urmă. Mai are El vreun strop de iubire?» De aici începe neînțelegerea oamenilor. Care este contextul în care oamenii își formează neînțelegeri? Să fie oare din cauză că acțiunile lui Dumnezeu nu sunt compatibile cu noțiunile și închipuirile oamenilor? Este acest fapt ceea ce îi determină pe oameni să-L înțeleagă greșit pe Dumnezeu? Nu cumva motivul pentru care oamenii Îl înțeleg greșit pe Dumnezeu este faptul că ei limitează definiția iubirii Sale? Ei se gândesc: «Dumnezeu este iubire. Prin urmare, El ar trebui să aibă grijă de oameni, să-i protejeze și să-i copleșească cu har și binecuvântări. Asta este iubirea lui Dumnezeu! Îmi place când Dumnezeu îi iubește pe oameni în acest fel. Am putut vedea cât de mult i-a iubit Dumnezeu pe oameni mai ales atunci când i-a condus prin Marea Roșie. Oamenii de atunci au fost atât de binecuvântați! Aș vrea să pot fi unul dintre ei!» Atunci când ești îndrăgostit de această poveste, tratezi iubirea pe care Dumnezeu a dezvăluit-o în acea clipă ca pe cel mai înalt adevăr și ca pe unicul reper al esenței Sale. Limitezi definiția Lui în inima ta și tratezi tot ceea ce a făcut Dumnezeu în acel moment ca fiind cel mai înalt adevăr. Crezi că aceasta este cea mai încântătoare latură a lui Dumnezeu și cea care îi obligă cel mai mult pe oameni să-L respecte și să se teamă de El și că aceasta este iubirea lui Dumnezeu. În realitate, acțiunile lui Dumnezeu în sine au fost pozitive, dar din cauza definițiilor tale limitate, ele au devenit noțiuni în mintea ta și baza în care Îl definești pe Dumnezeu. Ele te fac să înțelegi greșit iubirea lui Dumnezeu, ca și cum nu ar exista nimic altceva decât milă, grijă, protecție, îndrumare, har și binecuvântări – ca și cum atât ar fi iubirea lui Dumnezeu. De ce prețuiești atât de mult aceste aspecte ale iubirii? Oare pentru că sunt legate de interesele tale? (Da, de asta.) De care interese sunt legate? (De plăcerile trupului și de o viață confortabilă.) Când oamenii cred în Dumnezeu, ei vor să obțină aceste lucruri de la El, dar nu și altele. Oamenii nu vor să se gândească la judecată, mustrare, încercări, rafinare, suferință pentru Dumnezeu, renunțare la lucruri și jertfire sau chiar la sacrificarea propriei vieți. Oamenii vor doar să se bucure de iubirea, grija, protecția și călăuzirea lui Dumnezeu, așa că ei definesc iubirea lui Dumnezeu ca fiind singura caracteristică a esenței Sale și singura Sa esență. Oare lucrurile pe care le-a făcut Dumnezeu atunci când i-a condus pe israeliți prin Marea Roșie nu au devenit sursa noțiunilor oamenilor? (Ba da, au devenit.) Au alcătuit un context în care oamenii și-au format noțiuni despre Dumnezeu. Dacă și-au format noțiuni despre Dumnezeu, atunci pot ei să ajungă la o înțelegere adevărată a lucrării și firii lui Dumnezeu? Este evident că nu numai că nu le vor înțelege, dar le vor interpreta greșit și își vor forma noțiuni despre ele. Acest lucru dovedește că înțelegerea omului este prea îngustă și nu este una adevărată. Pentru că nu este adevărul, ci mai degrabă un tip de iubire și înțelegere pe care oamenii o analizează și o interpretează de la Dumnezeu pe baza propriilor noțiuni, închipuiri și dorințe egoiste; nu este compatibilă cu adevărata esență a lui Dumnezeu. În ce alte moduri îi iubește Dumnezeu pe oameni în afară de milă, mântuire, grijă, protecție și ascultarea rugăciunilor lor? (Prin certare, disciplinare, emondare, judecată, mustrare, încercări și rafinare.) Corect. Dumnezeu Își arată iubirea în foarte multe moduri: prin lovire, disciplinare, reproș și cu judecată, mustrare, încercări, rafinare și așa mai departe. Toate acestea sunt aspecte ale iubirii lui Dumnezeu. Doar această perspectivă este cuprinzătoare și în concordanță cu adevărul. Dacă înțelegi acest lucru, atunci când te analizezi și îți dai seama că ai neînțelegeri cu privire la Dumnezeu, oare nu ești atunci capabil să-ți recunoști denaturările și să faci o treabă bună reflectând asupra a ceea ce ai greșit? Nu te poate ajuta acest lucru să-ți înlături neînțelegerile despre Dumnezeu? (Ba da, poate.) Pentru a realiza acest lucru, trebuie să cauți adevărul. Atât timp cât oamenii caută adevărul, ei pot elimina neînțelegerile pe care le au despre Dumnezeu și, odată ce și-au eliminat neînțelegerile despre El, se pot supune tuturor rânduielilor Sale” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Numai înțelegând adevărul poți cunoaște faptele lui Dumnezeu”). Citind cuvintele lui Dumnezeu, mi-am dat seama că trăiam într-o stare de înțelegere greșită a lui Dumnezeu pentru că Îi limitasem iubirea. În concepțiile și în închipuirile mele, credeam că dragostea lui Dumnezeu constă în milă, bunătate iubitoare, protecție și binecuvântări. Persecuțiile, greutățile, încercările și rafinările nu se potriveau cu noțiunea mea și credeam că acestea nu erau manifestări ale iubirii lui Dumnezeu. Așa că, după ce fiica mea a fost arestată, m-am plâns de Dumnezeu, L-am înțeles greșit și eram incapabilă să mă supun situației pe care El o orchestrase. Am reflectat la un moment din trecut, când fusesem nevoită să-mi părăsesc casa pentru că eram vânată de poliție. La acea vreme, fiica mea era încă foarte tânără și, totuși, a reușit să crească sănătoasă sub grija și protecția lui Dumnezeu. Credeam că aceasta era iubirea lui Dumnezeu. După ce a ajuns să creadă în Dumnezeu, fiica mea a început să-și facă datoria în biserică. Am crezut că, din moment ce întreaga noastră familie se consuma pentru Dumnezeu, cu siguranță urma să avem parte de finaluri și de destinații bune. Așa că eram și mai convinsă că aceasta era dragostea lui Dumnezeu și Îi mulțumeam în inima mea. Acum, fiica mea fusese arestată și era foarte probabil să fie torturată. Dacă nu putea rezista acestei persecuții și devenea o iudă, și-ar pierde șansa la mântuire. Acest lucru m-a făcut să pun la îndoială iubirea lui Dumnezeu, să mă plâng de El că nu mi-a protejat fiica și să dezvolt o înțelegere greșită a Lui în inima mea. Percepția mea despre iubirea lui Dumnezeu era bazată în totalitate pe ceea ce îmi era favorabil. Dacă Dumnezeu făcea ca totul să decurgă lin și pașnic pentru familia mea, iar finalurile ne erau favorabile, spuneam că Dumnezeu este iubire. Dar când situațiile nu se potriveau cu concepțiile mele și nu erau favorabile familiei mele, negam iubirea lui Dumnezeu. Credeam că dragostea lui Dumnezeu constă doar în milă, bunătate iubitoare, protecție și binecuvântări, dar aceasta era doar noțiunea mea, o închipuire, care nu era conformă cu adevărul. Dragostea lui Dumnezeu nu constă doar în milă și bunătate iubitoare, ci și în judecată, mustrare, încercări și rafinări. Arestarea fiicei mele ar fi putut părea un lucru rău, dar dacă ea era capabilă să caute adevărul și să rămână neclintită în mărturia ei, credința și voința ei de a îndura suferința ar fi desăvârșite. Acesta ar fi fost, de fapt, un lucru bun pentru fiica mea. Mai mult, arestarea fiicei mele a ajutat la dezvăluirea noțiunilor, închipuirilor și cerințelor mele irezonabile față de Dumnezeu, permițându-mi să reflectez asupra corupției și a impurităților mele. Am înțeles, de asemenea, că omul, în credința sa, nu ar trebui să caute harul și binecuvântările lui Dumnezeu, ci ar trebui să se concentreze pe ceea ce este cel mai important: experimentarea lucrării și cuvintelor lui Dumnezeu, dobândirea adevărului, eliberarea de corupție și atingerea transformării firii. Am înțeles că, indiferent ce face Dumnezeu, este întotdeauna o manifestare a mântuirii și a iubirii Sale.

Ulterior, am continuat să caut să-mi înțeleg problema. După ce fiica mea a fost arestată, în inima mea, aveam mereu pretenții și mă plângeam de Dumnezeu; care era, de fapt, natura problemei mele? În căutările mele, am dat peste acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Unii părinți ignoranți nu pot înțelege viața sau destinul, nu recunosc suveranitatea lui Dumnezeu și au tendința de a face lucruri ignorante în privința copiilor lor. De exemplu, după ce copiii lor devin independenți, pot întâmpina anumite situații speciale, greutăți sau incidente majore; unii se confruntă cu boli, unii sunt implicați în procese, unii divorțează, unii sunt păcăliți și escrocați și alții sunt răpiți, vătămați, bătuți crunt sau riscă să moară. Unii chiar ajung să ia droguri și așa mai departe. Ce ar trebui să facă părinții în aceste situații speciale și importante? Care este reacția tipică a celor mai mulți părinți? Oare fac ce ar trebui să facă în calitate de ființe create și de părinți? Foarte rar se întâmplă ca părinții să audă astfel de vești și să reacționeze la fel ca în cazul unui străin. Cei mai mulți părinți stau treji toată noaptea până albesc, nu au somn noapte după noapte, își pierd pofta de mâncare în timpul zilei, își storc creierii gândindu-se și unii chiar plâng amarnic, până li se înroșesc ochii și le seacă lacrimile. Se roagă fierbinte lui Dumnezeu, pentru ca El să le ia în considerare credința și să le protejeze copiii, să-i favorizeze și binecuvânteze, să le arate milă și să le cruțe viețile. Ca părinți aflați într-o astfel de situație, toate slăbiciunile, vulnerabilitățile și sentimentele lor omenești față de copiii lor sunt date în vileag. Ce mai este dat în vileag? Răzvrătirea lor împotriva lui Dumnezeu. Îl imploră pe Dumnezeu și se roagă Lui, insistând să le protejeze copiii de calamitate. Chiar dacă are loc un dezastru, se roagă să nu le moară copiii, să poată scăpa de pericol, să nu fie vătămați de oameni răi, să nu li se agraveze boala, ci să se amelioreze și așa mai departe. Pentru ce se roagă ei, de fapt? (Dumnezeule, prin aceste rugăciuni, Îi cer lucruri lui Dumnezeu, plângându-se subtil.) Într-o privință, sunt extrem de nemulțumiți de nenorocirea copiilor lor, plângându-se că Dumnezeu n-ar fi trebuit să permită ca astfel de lucruri să li se întâmple. Nemulțumirea lor se amestecă cu plângeri și ei Îi cer lui Dumnezeu să Se răzgândească, să nu acționeze așa, să le salveze copiii din pericol, să-i țină în siguranță, să le vindece boala, să-i ajute să scape de procese, să evite calamitatea când are loc și așa mai departe – pe scurt, să îndepărteze toate obstacolele. Rugându-se astfel, într-o privință, se plâng lui Dumnezeu și, în alta, au cerințe de la El. Nu este aceasta o manifestare a răzvrătirii? (Ba da.) În mod implicit, spun că faptele lui Dumnezeu nu sunt corecte sau bune, că El n-ar trebui să Se poarte așa. Fiindcă este vorba de copiii lor și fiindcă sunt credincioși, consideră că Dumnezeu n-ar trebui să permită ca astfel de lucruri să li se întâmple copiilor lor. Copiii lor sunt diferiți de alții; ar trebui să primească binecuvântări preferențiale de la Dumnezeu. Datorită credinței lor în Dumnezeu, El ar trebui să le binecuvânteze copiii și, în caz contrar, se supără, plâng, fac crize de nervi și nu mai vor să-L urmeze pe Dumnezeu. Dacă le moare copilul, simt că nici ei nu mai pot continua să trăiască. Este acesta sentimentul pe care îl nutresc? (Da.) Nu este aceasta o formă de protest împotriva lui Dumnezeu? (Ba da.) E un protest față de Dumnezeu” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (19)”]. Dumnezeu expune cum părinții Îi cer lucruri irezonabile atunci când copiii lor se confruntă cu nenorociri, crezând că Dumnezeu ar trebui să acționeze într-un fel sau altul și plângându-se de El dacă nu acționează cum cer ei. Aceasta înseamnă să protestezi împotriva lui Dumnezeu. Eram exact într-o asemenea stare. De îndată ce am auzit că fiica mea fusese arestată, am devenit îngrijorată și speriată că poliția o va tortura și chinui; și am fost și mai îngrijorată că ea își va vinde frații și surorile, că va deveni o iudă și că nu va avea un final bun. Fără să-mi dau seama, am început să mă plâng de Dumnezeu, gândindu-mă: „La urma urmei, fiica mea și-a abandonat cariera pentru a se consuma cu normă întreagă pentru Dumnezeu. Cum putea Dumnezeu să nu o protejeze?” Întotdeauna, fie Îl înțelegeam greșit pe Dumnezeu, fie Îi adresam cereri irezonabile. Cât de lipsită de rațiune eram! M-am gândit cum Dumnezeu e suveran și rânduiește fiecare situație cu care ne confruntăm în fiecare zi. Și totuși, nu am înțeles suveranitatea lui Dumnezeu și am devenit irezonabilă și antagonică față de Dumnezeu atunci când fiica mea a fost arestată. Apoi, când sora care îmi era parteneră a încercat să aibă părtășie cu mine despre cuvintele lui Dumnezeu, nici măcar nu am ascultat-o și nu am acceptat cuvintele lui Dumnezeu. Dacă nu îndreptam starea în care mă aflam și se întâmpla ceva îngrozitor cu fiica mea, cu siguranță m-aș fi plâns și aș fi putut chiar să mă întorc împotriva lui Dumnezeu și să-L trădez! M-am gândit cum, atunci când Iov a trecut prin încercări și și-a pierdut toate bunurile și copiii și trupul său s-a umplut de bube, el a recunoscut că Dumnezeu îi dăduse averea și copiii și că totul îi fusese luat cu permisiunea lui Dumnezeu. Ca atare, el nu s-a plâns și nu s-a certat cu Dumnezeu, ci a fost capabil să se supună suveranității și rânduielilor Lui și chiar a lăudat numele lui Dumnezeu. Pe când eu, când m-am confruntat cu arestarea fiicei mele, am început să mă îndoiesc de atotputernicia, suveranitatea și autoritatea lui Dumnezeu, îngrijorându-mă continuu, simțindu-mă speriată, chiar formulând pretenții și certându-mă cu Dumnezeu. Mă răzvrăteam împotriva lui Dumnezeu și-I eram potrivnică! Dându-mi seama de aceste lucruri, nu am mai vrut să mă răzvrătesc împotriva lui Dumnezeu sau să-I fiu potrivnică. Indiferent ce se întâmpla cu fiica mea, dacă era sau nu torturată ori dacă ar fi avut sau nu o destinație bună și un final bun, nu aveam să mă plâng de Dumnezeu și aveam să mă supun în toate suveranității și rânduielilor Sale.

Mai târziu, am dat peste aceste pasaje din cuvintele lui Dumnezeu: „În ochii lui Dumnezeu, viețile copiilor și ale părinților sunt independente. Ei nu aparțin unii altora, nici nu au o relație ierarhică. Bineînțeles, relația dintre ei nu este, în niciun caz, cea dintre un proprietar și proprietatea lui. Viețile lor vin de la Dumnezeu și El este suveran peste destinele lor. Pur și simplu, copiii se nasc din părinții lor, părinții sunt mai în vârstă decât copiii lor și copiii sunt mai tineri decât părinții; însă, din cauza acestei relații, acestui fenomen superficial, oamenii îi consideră pe copii accesoriile și proprietatea privată a părinților lor. Situația nu este abordată astfel de la rădăcinile sale, ci pe baza nivelului superficial, a trupului și afecțiunii. Prin urmare, această manieră de observare este în sine greșită, la fel și această perspectivă. Nu este așa? (Ba da.)” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (19)”]. „În afară de naștere și de creșterea copilului, responsabilitatea părinților în viața copiilor lor este pur și simplu aceea de a le asigura un mediu formal în care să crească, pentru că nimic cu excepția predestinării Creatorului nu afectează soarta unei persoane. Nimeni nu poate controla ce fel de viitor va avea cineva; este predeterminat cu mult timp înainte și nici măcar părinții cuiva nu îi pot schimba destinul. În ceea ce privește destinul, fiecare este independent și fiecare are propriul său destin. Deci părinții niciunei persoane nu îi pot îngrădi acesteia destinul în viață sau exercita cea mai mică influență asupra rolului pe care îl joacă în viață. Se poate spune că familia în care cineva este menit să se nască și mediul în care acea persoană crește nu sunt altceva decât precondiții pentru îndeplinirea misiunii sale în viață. Acestea nu determină în niciun fel soarta persoanei în viață sau genul de destin în care acea persoană își îndeplinește misiunea. Și astfel, părinții niciunei persoane nu o pot asista pe aceasta la îndeplinirea misiunii sale în viață, și, de asemenea, nicio rudă nu poate ajuta pe cineva să-și asume rolul în viață. Cum își îndeplinește cineva misiunea și în ce fel de mediu de trai își joacă rolul sunt determinate în întregime de soarta pe care o are în viață” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul III”). Prin cuvintele lui Dumnezeu, mi-am dat seama că era greșit să mă gândesc la fiica mea ca la „proprietatea mea personală” pentru că ea era sânge din sângele meu. Viața omului derivă de la Dumnezeu; Dumnezeu este Cel care îi dă omului suflul său vital. Rolul unui părinte este doar de a da naștere copiilor și de a-i crește până la maturitate. Odată ce acest lucru este îndeplinit, misiunea noastră este încheiată. Fiecare persoană este independentă; părinții și copiii au propriile lor destine și fiecare dintre noi trebuie să trăiască conform traiectoriei orânduite de Creator, îndeplinindu-ne responsabilitățile. De asemenea, mi-am dat seama că motivul pentru care îmi făceam griji că trupul fiicei mele suferă și, ca mamă, voiam să sufăr eu în locul ei era lipsa de înțelegere a suveranității lui Dumnezeu. În realitate, ce experiențe vom trăi, prin ce suferințe vom trece și ce rol trebuie să jucăm în viață sunt lucruri prestabilite, așa că îngrijorarea mea era inutilă. Oricât de multe griji mi-aș fi făcut, nu ar fi schimbat nimic și nu ar fi avut nicio influență asupra viitorului și sorții fiicei mele. Dacă, după ce a fost arestată, fiica mea a făcut din lașitate ce era necesar pentru a se agăța de viață, vânzându-și frații și surorile pentru a-și proteja propriile interese, a devenit o iudă și a fost îndepărtată, atunci totul a fost determinat de natura ei esență și de calea pe care a ales-o. Nimeni nu putea schimba asta. După ce mi-am dat seama de acest lucru, m-am simțit imediat un pic mai lămurită. Știam că trebuia să-mi las fiica în mâinile lui Dumnezeu, să mă supun suveranității și rânduielilor Lui, să pun suflet în lucrarea mea și să-mi fac bine datoria. Mai târziu, după ce am mâncat și am băut câteva dintre cuvintele lui Dumnezeu, mi-am dat seama că ceea ce face Dumnezeu în zilele de pe urmă este lucrarea de desăvârșire, de dezvăluire și de eliminare a oamenilor. Dumnezeu folosește marele balaur roșu pentru a purifica biserica. Căci aceia care urmăresc adevărul nu vor fi induși în eroare, indiferent ce complot sinistru născocește PCC sau ce zvonuri și falsuri inventează, nu Îl vor tăgădui ori trăda pe Dumnezeu și vor fi capabili să rămână neclintiți în mărturia lor despre El. Cât despre cei ce nu urmăresc adevărul și cei care nu sunt ai Lui, ei vor fi dezvăluiți și eliminați prin aceste circumstanțe. Dumnezeu folosește aceste împrejurări potrivnice pentru a-i pune pe oameni la încercare: cei care rămân fermi în mărturia lor sunt grâul, iar cei ce nu pot rămâne neclintiți sunt neghina abandonată. Aceasta este una dintre metodele folosite de Dumnezeu pentru a-i încerca pe oameni și este înțelepciunea lucrării lui Dumnezeu. Dacă fiica mea reușea sau nu să treacă acest test și era capabilă să aducă mărturie, depindea de cum urmărise ea adevărul în vremurile normale și depindea, de asemenea, de natura ei esență și de calea pe care o alesese. Dacă era capabilă să rămână fermă în mărturia ei pentru Dumnezeu, asta ar fi arătat că avea credință adevărată în Dumnezeu. Dacă, în timpul acestei încercări, L-ar fi tăgăduit și L-ar fi trădat, acesta era modul lui Dumnezeu de a o dezvălui. Dumnezeu este drept cu toți oamenii. După ce mi-am dat seama de acest lucru, m-am simțit eliberată și liniștită.

Au trecut două luni de când fiica mea a fost arestată și nu am primit încă nicio veste despre situația ei, dar știu că soarta ei este în mâinile lui Dumnezeu și nu pot fi constrânsă de situația ei. Mai mult, mi-am dat seama că trebuie să prețuiesc oportunitatea pe care încă o mai am de a-mi face datoria și să-mi îndeplinesc bine responsabilitățile. După ce am lăsat deoparte neliniștea și îngrijorarea pentru fiica mea, sunt în măsură să-mi fac datoria din toată inima.