de Jianxin, China

În urmă cu douăzeci de ani, am contractat artrită reumatoidă severă și aveam dureri în tot corpul. Am fost pe la mai multe spitale mari, dar niciun tratament nu a avut efect. În final, am fost nevoită să mă bazez pe tratamente hormonale pentru a-mi ține simptomele sub control și, fără medicație, toate articulațiile mele deveneau rigide și dureroase. Tot ce puteam face era să zac în pat toată ziua, de parcă eram într-o stare vegetativă, complet incapabilă să mă mișc. Aveam nevoie de ajutor de la alții să mănânc, să mă îmbrac, să mă întorc și să folosesc baia. Eram complet inutilă. M-am gândit: „Ar fi mai bine să mor decât să trăiesc în asemenea durere.” Din cauza utilizării pe termen lung a medicamentelor hormonale, sistemul meu imunitar era foarte slăbit, am avut adesea accese de tuse și răceli și am contractat și pleurezie. Au apărut și probleme cardiace, am avut peste zece boli diferite în tot corpul, iar chipul meu arăta ca al unei persoane moarte. În toiul verii, soțul meu pornea aerul condiționat în interior, în timp ce eu purtam haine căptușite cu bumbac și mă încălzeam la soare afară. A trebuit chiar să folosesc o pătură electrică pentru a dormi, altfel mi-ar fi fost prea frig ca să adorm. Mai târziu, am auzit că mai mulți cunoscuți cu aceeași boală ca a mea au murit toți, unul după altul, și m-am speriat foarte tare. În fața unei boli atât de încăpățânate, eram neputincioasă și tot ce puteam face era să petrec fiecare zi în frică și anxietate.

În 2010, am avut norocul să accept lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă. Din cuvintele lui Dumnezeu am învățat că Dumnezeu a creat cerul și pământul și toate lucrurile, că El este suveran asupra sorții întregii omeniri, că tot ceea ce le face plăcere oamenilor este dat de Dumnezeu și că oamenii ar trebui să I se închine lui Dumnezeu. În fiecare zi, am mâncat și am băut cuvintele lui Dumnezeu, m-am rugat lui Dumnezeu și am participat la adunări cu frații și surorile și, fără să-mi dau seama, răcelile și accesele de tuse mi s-au atenuat. După trei luni, durerea din articulațiile picioarelor s-a diminuat, am renunțat la toate medicamentele, inclusiv la cele hormonale, articulațiile mi-au devenit tot mai flexibile și tenul meu a căpătat puțină culoare. Toți cunoscuții mei au spus că par o persoană diferită. I-am mulțumit lui Dumnezeu din adâncul inimii mele. Dumnezeu e cu adevărat atotputernic și minunat! Această boală fusese incurabilă și, chiar și cu medicamente, am suferit atât de mult, dar acum, când boala îmi ceda din ce în ce mai mult, nici nu mai aveam nevoie de medicamente! A trebuit să cred în Dumnezeu în mod corespunzător, să predic mai mult Evanghelia și să fac mai multe fapte bune și poate că atunci Dumnezeu a văzut cum m-am consumat și mi-a vindecat complet bolile. După aceasta, am ignorat durerea din picioare și am predicat Evanghelia rudelor, prietenilor și colegilor de clasă și de muncă. Indiferent că era vânt sau ploaie, arșiță sau ger sau dacă o persoană era aproape sau departe, atât timp cât îndeplineau principiile pentru primirea Evangheliei și erau dispuși să asculte cuvintele lui Dumnezeu, m-am dus să le mărturisesc despre lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă. Unii locuiau la etajul șapte sau opt, iar eu trebuia să urc scările, dar chiar și așa, mă duceam adesea să-i ud și să-i susțin. Unii oameni aveau o umanitate bună și erau dispuși să caute și să cerceteze calea adevărată, dar aveau multe conflicte familiale, așa că am mers la părtășie cu ei de mai multe ori, până când au acceptat lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă. În acea perioadă, am răspândit Evanghelia la mulți oameni. De-a lungul timpului, am devenit cunoscută pentru predicarea Evangheliei și am fost raportată de oameni răi, drept urmare, conducătorul a aranjat ca eu să fac datoria de găzduire. Am cerut în mod activ să îmi asum și alte îndatoriri, crezând că, dacă fac mai multe fapte bune, Dumnezeu avea să aibă grijă de mine și să mă protejeze și că speranța mea de mântuire va fi mai mare.

În mai 2019, am început să mă simt slăbită peste tot și articulațiile au început să mă doară din nou. Articulațiile picioarelor mă dureau deosebit de tare și singura mea opțiune era să folosesc cârje și să strâng din dinți pentru a avansa pas cu pas. Durerea m-a făcut să transpir abundent. Nu mă puteam așeza după ce stăteam în picioare și, după ce mă chinuiam să mă așez, nu mă puteam ridica. Mă durea tot corpul, chiar și când stăteam întinsă. Tensiunea mea a depășit 200 mm/Hg și mi-a crescut și glicemia, nici măcar medicamentele nu au putut s-o țină sub control. Eram extrem de panicată. Mă temeam că îmi revenea artrita. După ce am mers la spital pentru un consult, s-a dovedit că simptomele erau într-adevăr cauzate de artrită. Inima mi-a sărit o bătaie și m-am gândit: „După cum se spune: «Boală sau nu, dacă revine, va fi mai rău decât când a început.» Voi ajunge paralizată complet de data asta? Chiar dacă trăiesc, dacă rămân paralizată în pat, tot aș fi inutilă. Cum mi-aș îndeplini îndatoririle? În toți acești ani de credință în Dumnezeu, m-am consumat atât de mult! Uită-te doar cum am răspândit Evanghelia. Am continuat să colaborez, în ciuda durerii, și am reușit să răspândesc Evanghelia multor oameni. După ce am fost raportată de oameni răi pentru răspândirea Evangheliei, am fost redistribuită ca gazdă și am dat tot ce am putut și acestei datorii. Cum a putut să-mi revină boala?” M-am gândit la cum muriseră mai mulți cunoscuți cu aceeași boală și că eu aș putea urma. Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât deveneam mai descurajată. Nu-mi puteam aduna gândurile când citeam cuvintele lui Dumnezeu în timpul devoționalelor și nu aveam chef să mă rog. Îmi petreceam zilele simțindu-mă amețită, de parcă aș fi căzut într-un răcitor adânc, cu inima înghețată bocnă. Voiam doar să petrec mai mult timp odihnindu-mă și restabilindu-mi sănătatea, pentru a-mi atenua durerea din corp. Ulterior, am auzit că un vecin cu aceeași boală a murit, ceea ce mi-a sporit și mai mult frica și m-am gândit: „Poate că într-o zi voi muri, ca vecinul meu. Dacă mor acum, toate suferințele și sacrificiile pe care le-am făcut în îndatoririle mele de-a lungul anilor au fost în zadar? Nu numai că nu aș fi mântuită, dar mi-aș pierde și toate oportunitățile rămase de a munci și de a supraviețui.” Doar gândul la boala mea m-a făcut să nu mai pot mânca sau dormi. Trăiam într-o stare de tristețe, anxietate și îngrijorare și eram cu adevărat chinuită în interior. M-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, sănătatea mea este din ce în ce mai precară și trăiesc în mod constant într-o stare de neliniște emoțională. Știu că este greșit, dar nu știu cum să o rezolv, și chiar dacă știu că această suferință este permisă de Tine, pur și simplu nu mă pot supune. Dumnezeule, Te rog, îndrumă-mă să mă supun acestei situații și să învăț o lecție din ea.”

Am citit două pasaje din cuvintele lui Dumnezeu: „Atunci când oamenii nu reușesc să vadă clar lucrurile, să înțeleagă, să accepte sau să se supună mediilor orchestrate de Dumnezeu și suveranității Sale și când înfruntă diverse dificultăți în viețile lor cotidiene sau când acestea depășesc ceea ce pot suporta oamenii normali, în subconștient, ei simt tot felul de griji și anxietăți și chiar tulburare. Nu știu cum va fi ziua de mâine sau cea de după, sau cum vor sta lucrurile peste câțiva ani, sau cum va fi viitorul lor și, astfel, se simt tulburați, anxioși și îngrijorați în legătură cu tot felul de lucruri. În ce context se simt oamenii tulburați, anxioși și îngrijorați în legătură cu tot felul de lucruri? Acela în care nu cred în suveranitatea lui Dumnezeu – adică sunt incapabili să creadă în ea și s-o înțeleagă. Chiar dacă ar vedea-o cu ochii lor, nu ar înțelege-o sau nu ar crede-o. Nu cred că Dumnezeu deține suveranitatea asupra sorții lor, că viețile lor sunt în mâinile lui Dumnezeu și, astfel, în inimile lor, apare neîncrederea față de suveranitatea și rânduielile lui Dumnezeu, iar atunci apare învinovățirea și ei sunt incapabili să se supună” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (3)”]. „Apoi sunt cei cu o sănătate șubredă, care au o constituție fragilă și sunt lipsiți de energie, care au adesea boli grave sau minore, care nu pot face nici lucrurile de bază, necesare în viața cotidiană, care nu pot trăi sau nu se pot deplasa ca oamenii normali. Oamenii ca aceștia se simt adesea inconfortabil și rău în timp ce-și îndeplinesc îndatoririle; unii sunt slabi din punct de vedere fizic, alții au boli reale și, bineînțeles, există unii care au boli cunoscute și latente, de un fel sau altul. Întrucât au asemenea dificultăți fizice concrete, astfel de oameni se cufundă adesea în emoții negative și simt tulburare, anxietate și îngrijorare. […] Oamenii care suferă de o boală se gândesc adesea: «O, sunt hotărât să-mi îndeplinesc bine datoria, dar am boala aceasta. Îi cer lui Dumnezeu să mă ferească de rău și, cu protecția Lui, nu trebuie să-mi fie teamă. Însă dacă mă epuizez când îmi îndeplinesc îndatoririle, oare boala mea nu se va agrava? Ce o să fac în cazul în care boala se va agrava? Dacă este nevoie să mă internez ca să mă operez, nu am bani să plătesc pentru asta, așa că, dacă nu împrumut bani ca să-mi achit tratamentul, oare starea mea se va agrava și mai mult? Și dacă se agravează foarte tare, oare voi muri? Poate o astfel de moarte să fie considerată o moarte normală? Dacă eu chiar mor, oare Dumnezeu Își va aminti îndatoririle pe care le-am îndeplinit? Oare se va considera că am făcut fapte bune? Oare voi obține mântuirea?» Mai există și unii care știu că sunt bolnavi, adică știu că au o anumită boală reală, de exemplu, boli de stomac, de șale sau de picioare, artrită, reumatism, precum și boli de piele, ginecologice, de ficat, hipertensiune, boli cardiace și așa mai departe. Se gândesc: «Dacă voi continua să-mi îndeplinesc datoria, oare va plăti casa lui Dumnezeu tratamentul pentru boala mea? Dacă aceasta se agravează și-mi afectează îndeplinirea datoriei, oare Dumnezeu mă va vindeca? Alți oameni s-au însănătoșit după ce au crezut în Dumnezeu, așadar, voi fi și eu vindecat? Oare Dumnezeu mă va vindeca, la fel cum le arată bunătate altora? Dacă-mi îndeplinesc datoria cu loialitate, El ar trebui să mă vindece, dar dacă îmi doresc doar ca El să mă tămăduiască și nu mă vindecă, atunci eu ce voi face?» Ori de câte ori se gândesc la aceste lucruri, în inimile lor apare un sentiment profund de anxietate. Deși nu se opresc niciodată din a-și îndeplini datoria și fac mereu ceea ce trebuie să facă, se gândesc constant la boala lor, la sănătatea lor, la viitorul lor și la viața și moartea lor. În cele din urmă, ajung la concluzia, care este doar o dorință deșartă, că: «Dumnezeu mă va vindeca, mă va ține în siguranță. Nu mă va abandona și nu va sta cu mâinile în sân, fără să facă nimic, dacă va vedea că mă îmbolnăvesc.» Astfel de gânduri nu au nicio bază și chiar pot fi numite un fel de noțiuni. Oamenii nu vor fi niciodată capabili să-și înlăture dificultățile practice cu astfel de noțiuni și închipuiri și, în adâncul inimii lor, se simt vag tulburați, anxioși și îngrijorați în legătură cu sănătatea și boala lor; nu au idee cine își va asuma răspunderea pentru aceste lucruri sau dacă o va face cineva” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (3)”]. Ceea ce a expus Dumnezeu a fost exact starea mea. Privind înapoi, în mai puțin de trei luni de când am crezut în Dumnezeu, artrita mea severă aproape că se vindecase, așa că am răspândit activ Evanghelia, mi-am îndeplinit îndatoririle și am vrut să pregătesc mai multe fapte bune, gândindu-mă că poate Dumnezeu îmi va vedea sacrificiile și îmi va vindeca boala complet. Când boala mi-a revenit și s-a tot agravat, până când aproape că nu-mi mai puteam purta singură de grijă, rugăciunea către Dumnezeu nu mi-a alinat starea, așa că am început să mă îndoiesc de suveranitatea lui Dumnezeu și mi-am făcut griji că voi paraliza, că nu-mi voi putea purta de grijă și că nu voi putea îndura suferința fizică. Dacă aș relua tratamentele hormonale și mi-ar reveni numeroasele boli, chiar dacă nu aș muri de artrită, aș muri de celelalte boli. Dacă aș muri, nu aș avea nicio șansă de mântuire, nici măcar vreo șansă de a munci și de a supraviețui. Acest lucru m-a făcut să mă simt slabă și abătută și că toți anii în care am îndeplinit îndatoriri, am suferit și m-am sacrificat au fost în zadar. Când m-am confruntat cu boala, nu am acceptat-o de la Dumnezeu și nu am căutat intenția lui Dumnezeu. În schimb, L-am înțeles greșit și m-am plâns de Dumnezeu. Atitudinea mea față de îndatoririle mele a fost și indiferentă. Îngrijorată că îndeplinirea mai multor îndatoriri însemna mai multă epuizare fizică, că starea mea se va deteriora și că voi muri mai repede, nu am vrut să-mi îndeplinesc îndatoririle și am trăit într-o stare de nefericire și de îngrijorare, așteptând moartea. Din cuvintele lui Dumnezeu am înțeles, în sfârșit, că revenirea bolii mele fusese permisă de Dumnezeu, dar nu recunoscusem suveranitatea lui Dumnezeu și Îl înțelesesem greșit și mă plânsesem de El. Inima mea era plină de plângeri și tot ce am dezvăluit a fost răzvrătire și împotrivire. Starea mea era atât de periculoasă! Înțelegând asta, m-am simțit speriată, așa că m-am rugat lui Dumnezeu, cerându-I să mă conducă să caut adevărul pentru a-mi rezolva emoțiile negative.

Ulterior, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu și perspectiva mi s-a schimbat într-o oarecare măsură. Dumnezeu spune: „Când Dumnezeu rânduiește ca un om să se îmbolnăvească, fie de o boală grea sau de una ușoară, scopul Lui nu este să te facă să cunoști amănuntele bolii, răul pe care ți-l face, greutățile și dificultățile pe care ți le provoacă și nenumăratele sentimente pe care te face să le ai – scopul Lui nu este ca tu să cunoști boala trecând prin ea. Scopul Lui este mai degrabă ca tu să tragi învățăminte din boală, să înveți cum să cauți intențiile lui Dumnezeu, să cunoști firile corupte pe care le dezvălui și atitudinile greșite pe care le adopți față de Dumnezeu atunci când ești bolnav și să înveți cum să te supui suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu, astfel încât să poți ajunge la o supunere adevărată față de Dumnezeu și să fii capabil să rămâi ferm în mărturia ta – acest lucru este esențial. Dumnezeu Își dorește să te mântuiască și să te curățească prin boală. Ce anume vrea să curățească la tine? Vrea să curățească toate dorințele și cerințele tale extravagante de la Dumnezeu și chiar diversele planuri, judecăți și intrigi pe care le faci cu orice preț, ca să supraviețuiești și să rămâi în viață. Dumnezeu nu-ți cere să faci planuri și să judeci și nu-ți permite să ai dorințe extravagante față de El; îți cere doar să I te supui și, prin practicarea ta și experimentarea supunerii tale, să-ți cunoști atitudinea față de boală și față de aceste afecțiuni trupești pe care ți le dă, precum și propriile dorințe. Când ajungi să cunoști aceste lucruri, poți aprecia beneficiile pe care ți le aduce faptul că Dumnezeu a rânduit circumstanțele bolii pentru tine sau că ți-a dat aceste afecțiuni trupești; și poți aprecia cât de mult te ajută acestea să-ți schimbi firea, să obții mântuirea și să pătrunzi în viață. De aceea, atunci când boala îți bate la ușă, nu trebuie să te întrebi mereu cum poți să scapi, să fugi de ea sau s-o respingi” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (3)”]. Din cuvintele lui Dumnezeu am înțeles că, în spatele bolilor cu care mă confruntam, era intenția Lui, iar aceasta era de a mă face să învăț lecții, să reflectez și să-mi recunosc perspectivele false, firea coruptă și dorințele extravagante în credința în Dumnezeu. Am reflectat asupra faptului că, în anii în care mi-am îndeplinit îndatoririle și m-am sacrificat, am făcut asta pentru ca Dumnezeu să-mi vindece boala. Când durerea s-a diminuat, I-am mulțumit lui Dumnezeu și L-am slăvit, fiind dornică să îndeplinesc mai multe îndatoriri și să pregătesc mai multe fapte bune, dar, când durerea a revenit și s-a intensificat, am înțeles greșit și am cârtit împotriva lui Dumnezeu, considerând că, întrucât îndeplinisem îndatoriri, Dumnezeu trebuia să mă vindece. Când boala mi-a recidivat și dorințele nu mi-au fost îndeplinite, n-am mai vrut să-mi îndeplinesc îndatoririle. Chiar și când îmi îndeplineam în silă îndatoririle, nu voiam să depun niciun efort sau să plătesc vreun preț. Aveam eu vreo conștiință sau rațiune? Când această boală s-a abătut asupra mea, intenția lui Dumnezeu a fost să purifice falsificările din credința mea și să-mi schimbe perspectivele greșite despre urmărire, ca să mă pot supune lui Dumnezeu și să merg pe calea urmăririi adevărului. Totuși, nu am urmărit adevărul, și când m-am confruntat cu boala, nu am căutat intenția lui Dumnezeu. În schimb, am fost mereu potrivnică și sfidătoare, dorind ca Dumnezeu să mă scape repede de durere. Când nu s-a întâmplat asta, am căzut într-o stare de nefericire, de îngrijorare și de anxietate și m-am împotrivit lui Dumnezeu, pierzându-mi șansa de a dobândi adevărul. Dacă aș fi continuat așa, fără să mă schimb, viața mea nu ar fi evoluat, firea mea coruptă nu s-ar fi schimbat și speranța de a mă mântui ar fi devenit și mai slabă. Cu cât înțelegeam mai mult, simțeam mai mult că a crede în Dumnezeu nu ar trebui să însemne a avea pretenții de la El. Am înțeles cât de irațională fusesem. M-am rugat repede lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule, nu urmăresc adevărul și nu înțeleg lucrarea Ta, nici nu mă supun orchestrărilor și rânduielilor Tale. Sunt prea rebelă! Dumnezeule, Te rog, îndrumă-mă să mă înțeleg pe mine însămi.”

Ulterior, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Înainte să decidă să-și facă datoria, în adâncul inimilor lor, antihriștii debordează de așteptări față de perspectivele lor, de câștigarea binecuvântărilor, a unei destinații bune și chiar a unei cununi și au încredere deplină că vor obține aceste lucruri. Vin în casa lui Dumnezeu ca să-și facă datoria cu astfel de intenții și aspirații. Așadar, îndeplinirea datoriei lor conține sinceritatea, credința adevărată și loialitatea pe care le cere Dumnezeu? În acest moment, încă nu se pot vedea loialitatea, credința sau sinceritatea lor adevărată, pentru că toți au o mentalitate întru totul tranzacțională înainte să-și facă datoria; toți iau decizia de a-și face datoria în funcție de interese și, de asemenea, pe baza ambițiilor și dorințelor debordante pe care le aveau deja. Care este intenția antihriștilor când își fac datoria? De a face o înțelegere, de a face un schimb. Se poate spune că acestea sunt condițiile pe care le stabilesc pentru a-și face datoria: «Dacă îmi fac datoria, atunci trebuie să obțin binecuvântări și să am o destinație bună. Trebuie să obțin toate binecuvântările și beneficiile despre care dumnezeu a spus că sunt pregătite pentru omenire. Dacă nu le pot obține, atunci nu voi face această datorie.» Vin în casa lui Dumnezeu ca să-și facă datoria cu astfel de intenții, ambiții și dorințe. Se pare că au o oarecare sinceritate și, desigur, pentru cei care sunt credincioși noi și care abia încep să-și facă datoria, se poate numi și entuziasm, dar nu există deloc credință sau loialitate reală în asta; există doar acel grad de entuziasm. Nu se poate numi sinceritate. Judecând după această atitudine pe care antihriștii o au față de datoria lor, aceasta este una complet tranzacțională și plină de dorințele lor de beneficii, precum a câștiga binecuvântări, a intra în Împărăția Cerurilor, a câștiga o cunună și a primi recompense. Așadar, din exterior, pare că mulți antihriști, înainte să fie excluși, își fac datoria și chiar s-au lepădat de mai multe lucruri și au suferit mai mult decât o persoană obișnuită. Lucrurile pe care le sacrifică și prețul pe care îl plătesc sunt egale cu cele sacrificate și plătite de Pavel și nici nu aleargă de colo-colo mai puțin decât Pavel. Acesta este un lucru pe care îl poate vedea toată lumea. În ceea ce privește comportamentul lor și dorința lor de a suferi și de a plăti prețul, nu se cuvine să nu primească nimic. Cu toate acestea, Dumnezeu nu apreciază o persoană pe baza comportamentului ei exterior, ci pe baza esenței și a firii ei, a lucrurilor pe care le dezvăluie și a naturii și esenței fiecărui lucru pe care îl face. Când oamenii îi judecă și îi tratează pe alții, determină cine sunt doar pe baza comportamentului lor exterior, a cât de mult suferă și a prețului pe care îl plătesc, iar aceasta este o greșeală gravă” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a șaptea)”]. Am văzut că Dumnezeu i-a expus pe antihriști că își îndeplinesc îndatoririle pentru binecuvântări și coroane, că toate sacrificiile lor sunt făcute pentru a negocia cu Dumnezeu pentru binecuvântările intrării în Împărăția Cerurilor și că o astfel de îndeplinire a datoriei nu este deloc loială sau sinceră. Dacă nu primesc binecuvântări, se vor plânge insistent, ba chiar se vor certa cu El, încercând să regleze conturile. Mi-am comparat comportamentul cu acesta și am văzut că este același cu cel al unui antihrist. La început, când am văzut că mi s-a vindecat artrita cronică după ce am crezut în Dumnezeu, m-am umplut de recunoștință față de Dumnezeu și, cu ideea de a-L face pe Dumnezeu să mă vindece și apoi să-mi asigur o destinație bună, am răspândit în mod activ Evanghelia și mi-am îndeplinit îndatoririle. Fie vânt, ploaie, căldură sau frig, am muncit neobosit pentru a pregăti fapte bune prin răspândirea Evangheliei și, chiar dacă rudele, prietenii și colegii m-au batjocorit și m-au defăimat, nu am dat înapoi. Cu toate acestea, când mi-a recidivat boala și am văzut că au murit oameni cu aceeași boală, m-am plâns că Dumnezeu nu mă protejează și n-am mai vrut să-mi îndeplinesc îndatoririle, temându-mă că asumarea mai multor griji ar putea să-mi înrăutățească starea și să-mi grăbească moartea. Prin dezvăluirea faptelor, mi-am dat seama că credința mea în Dumnezeu și îndeplinirea îndatoririlor mele au fost doar pentru a negocia cu Dumnezeu și că toate sacrificiile mele au fost pentru ca Dumnezeu să mă vindece și să obțin un final și o destinație bune. Când dorința mea de binecuvântări a fost spulberată, n-am fost dispusă să îndeplinesc nici măcar câteva îndatoriri în plus, temându-mă să nu sufăr pierderi pentru interesele mele fizice. Nu am fost deloc loială sau sinceră față de Dumnezeu. Am spus că îmi voi îndeplini bine îndatoririle și voi răsplăti dragostea lui Dumnezeu, dar adevărul era că Îl înșelam pe Dumnezeu, încercând să-mi folosesc îndatoririle ca monedă de schimb pentru binecuvântări viitoare. Am fost cu adevărat egoistă, detestabilă și vicleană! Am susținut legea satanică „Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate” și tot ce am făcut a fost doar pentru mine, nu am ridicat niciodată un deget fără recompensă. După ce am ajuns să cred în Dumnezeu, tot ce am făcut a fost, de asemenea, pentru binecuvântări și beneficii. Am fost lacomă și egoistă, iar dacă nu puteam profita, mă întorceam împotriva lui Dumnezeu, ca să reglez conturile. Nu am avut o inimă cu frică de Dumnezeu și mi-a lipsit cu adevărat umanitatea!

Mi-am amintit apoi un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Trebuie să știi ce tip de oameni doresc Eu; cei care sunt impuri nu au permisiunea de a intra în împărăție, cei care sunt impuri nu au permisiunea de a spurca pământul sfânt. Deși probabil că ai săvârșit o lucrare mare și ai lucrat mulți ani, în cele din urmă, dacă ești jalnic de murdar, atunci legea Raiului nu va tolera dorința ta de a intra în Împărăția Mea! De la crearea lumii și până în prezent, nu le-am oferit niciodată acces facil în împărăția Mea celor care încearcă să se pună bine cu Mine. Aceasta este o lege cerească și nimeni nu o poate încălca!” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Succesul sau eșecul depinde de cărarea pe care umblă omul”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că doar cei care obțin adevărul și își schimbă firea pot intra în Împărăția lui Dumnezeu. Lui Dumnezeu îi plac oamenii onești. Oamenii onești iubesc adevărul și își îndeplinesc datoria fără a negocia sau a avea pretenții. Ei pot face cu seriozitate datoria unei ființe create și astfel de oameni sunt cei pe care Dumnezeu vrea să-i mântuiască. Cu toate acestea, cei care cred în Dumnezeu, dar nu urmăresc adevărul și doar negociază cu El pentru binecuvântări, se plâng și I se împotrivesc când dorințele lor sunt zădărnicite. Indiferent cât de mult își fac de lucru sau suferă, astfel de oameni vor fi în continuare eliminați de Dumnezeu. Acest lucru e determinat de esența dreaptă și sfântă a lui Dumnezeu. În îndatoririle mele și în credința în Dumnezeu, am încercat să negociez cu El, tratându-L pe Dumnezeu ca pe o comoară și ca pe un doctor care să-mi vindece boala. Când dorințele nu mi-au fost îndeplinite, am protestat și m-am împotrivit lui Dumnezeu. Am fost cu adevărat nerușinată! Dumnezeu este Creatorul și eu sunt o ființă creată. Responsabilitatea și obligația mea sunt să-mi îndeplinesc datoria. Având astfel de pretenții iraționale de la Dumnezeu și astfel de intenții în îndatoririle mele, cum ar putea asta să nu-L facă pe Dumnezeu să mă disprețuiască și să-I fie silă de mine? M-am gândit la Pavel. De la bun început, el a lucrat și s-a consumat doar pentru a dobândi o coroană a dreptății. A călătorit aproape în toată Europa pentru a răspândi Evanghelia, a suferit multă durere și a muncit mult. Dar toate lucrurile pe care le-a făcut n-au fost ca să răsplătească dragostea lui Dumnezeu sau să facă datoria unei ființe create, ci ca să câștige binecuvântări și recompense pentru sine, ca în cele din urmă să poată spune aceste cuvinte: „M-am luptat lupta cea bună, mi-am sfârșit alergarea, am păzit credința. De acum mă așteaptă cununa dreptății” (2 Timotei 4:7-8). Sacrificiile și consumarea lui Pavel nu au fost sincere sau supuse. Au fost făcute doar pentru a se târgui cu Dumnezeu, pentru a-L înșela și a-L folosi. În cele din urmă, a jignit firea lui Dumnezeu și a fost aruncat în iad. În credința mea, mi-am dorit mereu ca Dumnezeu să-mi vindece boala, să-mi îndeplinească dorințele egoiste și, asemeni lui Pavel, am vrut mereu să primesc binecuvântări de la Dumnezeu. Dacă nu mi-aș fi reparat greșelile, în final aș fi primit aceeași pedeapsă ca Pavel. Mi-am făcut datoria cu intenții atât de detestabile și tot am așteptat aprobarea lui Dumnezeu; cât m-am amăgit? Înțelegând asta, m-am simțit rușinată, jenată și vinovată. M-am gândit cum S-a întrupat Dumnezeu de două ori pe pământ, suferind tot felul de greutăți umane pentru a ne salva pe noi, cei corupți, rostind atâtea cuvinte, conducându-ne și udându-ne personal cu discreție, fără să ne ceară nimic niciodată, fără să aibă nicio pretenție de la noi. M-am bucurat de atât de multe adevăruri oferite de Dumnezeu și eu, ca ființă creată, ar trebui să-mi fac datoria, însă eu tot voiam să mă târguiesc cu Dumnezeu și să-I cer lucruri. Am fost într-adevăr ticăloasă! M-am gândit cum, în pragul morții, avusesem șansa să aud vocea lui Dumnezeu și să mă întorc în casa Lui, să mănânc și să beau cuvintele lui Dumnezeu și să mă bucur de aprovizionarea vieții, și cum Dumnezeu îmi vindecase boala și îmi permisese să trăiesc până acum. Toate acestea fuseseră din grija și protecția lui Dumnezeu. Tot ceea ce făcuse Dumnezeu pentru mine a fost să mă iubească și să mă mântuie. Faptul că pot face o datorie este prin harul lui Dumnezeu și asta ar trebui să fac. Dar n-am știut să fiu recunoscătoare și, în schimb, am folosit toate acestea drept capital pentru a negocia cu Dumnezeu și a avea constant pretenții de la El. Mi-au lipsit cu adevărat conștiința și umanitatea și Îi datoram atât de multe lui Dumnezeu! Cu cât mă gândeam mai mult la asta, regretam mai mult și mă rugam lui Dumnezeu în inima mea, jurând că, de atunci încolo, nu voi mai trăi pentru a câștiga binecuvântări, că voi urmări adevărul, mă voi supune orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu și îmi voi face datoria corespunzător.

Ulterior, am citit mai mult din cuvintele lui Dumnezeu și am înțeles cum să gestionez corect boala și moartea. Dumnezeu spune: „Dacă cineva se va îmbolnăvi sau nu, ce boală gravă va face și cum va fi sănătatea lui în fiecare etapă a vieții, aceste lucruri nu pot fi schimbate prin voia omului, ci sunt toate predestinate de Dumnezeu. […] Prin urmare, felul de boală care va afecta trupurile oamenilor, momentul sau vârsta la care se va întâmpla asta și cum va fi sănătatea lor sunt toate lucruri rânduite de Dumnezeu, iar oamenii nu le pot decide singuri; exact ca data la care se naște cineva – oamenii nu sunt capabili să o decidă singuri. Așadar, nu este o nesăbuință să te simți tulburat, anxios și îngrijorat de lucruri pe care nu le poți decide singur? (Ba da.) Oamenii ar trebui să se apuce să rezolve lucrurile pe care le pot rezolva singuri, iar pentru acele lucruri pe care nu le pot face singuri, ar trebui să-L aștepte pe Dumnezeu; oamenii ar trebui să se supună în tăcere și să-I ceară lui Dumnezeu să-i protejeze – aceasta este mentalitatea pe care ar trebui s-o aibă oamenii. Atunci când boala chiar lovește și moartea e aproape, oamenii ar trebui să se supună, să nu se plângă și să nu se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu sau să spună lucruri care Îl hulesc sau Îl atacă. În schimb, oamenii ar trebui să ia postura de ființe create și să experimenteze și să aprecieze tot ce vine de la Dumnezeu – nu ar trebui să încerce să aleagă lucruri pentru ei înșiși. Aceasta ar trebui să fie o experiență specială care îți îmbogățește viața și nu e neapărat un lucru rău, nu-i așa? Prin urmare, când vine vorba de boală, oamenii ar trebui mai întâi să-și înlăture gândurile și părerile greșite cu privire la originea bolii și apoi nu-și vor mai face griji în privința asta; în plus, oamenii nu au dreptul de a controla lucruri cunoscute sau necunoscute și nici nu sunt capabili să le controleze, întrucât toate aceste lucruri se supun suveranității lui Dumnezeu. Atitudinea și principiile de practică pe care ar trebui să le aibă oamenii sunt să aștepte și să se supună. De la înțelegere la practică, totul ar trebui să se facă în conformitate cu adevărurile-principii – asta înseamnă să urmărești adevărul” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (4)”]. „Dacă cineva ar implora ca moartea să vină, e posibil să nu moară; dacă ar implora să trăiască, e posibil să nu trăiască. Toate acestea sunt sub suveranitatea și predestinarea lui Dumnezeu și sunt lucruri schimbate și hotărâte de autoritatea Sa, de firea Lui dreaptă și de suveranitatea și rânduielile Sale. Prin urmare, să spunem că faci o boală gravă, posibil fatală, nu vei muri neapărat – cine decide dacă vei muri sau nu? (Dumnezeu.) Dumnezeu decide. Și, de vreme ce Dumnezeu decide și oamenii nu pot hotărî un asemenea lucru, în legătură cu ce se simt ei anxioși și tulburați? Ca și părinții tăi, momentul și locul în care te-ai născut – nu poți alege nici aceste lucruri. Cea mai înțeleaptă alegere în aceste chestiuni este să lași lucrurile să-și urmeze cursul natural, să te supui și să nu alegi, să nu te gândești mult la asta sau să consumi energie în legătură cu această chestiune și să nu te simți tulburat, anxios sau îngrijorat în privința acestor lucruri. De vreme ce oamenii nu sunt capabili să aleagă pentru ei înșiși, să cheltuie atât de multă energie și să aibă atât de multe gânduri în privința acestei chestiuni reprezintă o nesăbuință și o lipsă de înțelepciune” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (4)”]. După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că momentul și tipul de boală pe care o are o persoană sunt toate sub suveranitatea și predestinarea lui Dumnezeu și că nu țin de decizia omului, iar oamenii ar trebui să renunțe la emoțiile negative precum suferința, îngrijorarea și anxietatea, să înfrunte aceste situații cu calm, să se supună suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu și să caute intenția lui Dumnezeu pentru a învăța lecții. Contemplând cuvintele lui Dumnezeu, am simțit o luminare bruscă în inimă. Când mă îmbolnăvesc, gravitatea bolii mele și când mor, sunt toate în orchestrările lui Dumnezeu. Nu e ca și cum aș putea să evit moartea temându-mă de ea sau să mor doar dorindu-mi asta. Boala mea gravă, paralizia sau moartea sunt toate permise de Dumnezeu și nu am dreptul să mă plâng sau să am pretenții de la Dumnezeu. M-am gândit cum Iov, când a fost lovit de boală și de năpastă, nu s-a plâns la adresa lui Dumnezeu și nu și-a pierdut credința. În schimb, a lăudat dreptatea lui Dumnezeu din adâncul inimii sale, spunând: „Iahve a dat și Iahve a luat; binecuvântat să fie numele lui Iahve” (Iov 1:21). După ce m-am bucurat de udarea și de aprovizionarea atâtor cuvinte ale lui Dumnezeu, n-ar trebui să am pretenții de la El când mă confrunt cu boala. Fie că Dumnezeu îmi ia boala sau o lasă să rămână cu mine pentru totdeauna, totul face parte din bunăvoința Lui și nu ar trebui să mă plâng sau să am pretenții. Chiar dacă, într-o zi, ajung paralizată sau pe moarte, mă voi supune în continuare rânduielilor Creatorului. Ceea ce trebuie să fac acum e să înfrunt cum se cuvine boala și moartea, să mă eliberez de suferință, anxietate și îngrijorare și să-I încredințez totul lui Dumnezeu. Am reflectat din nou la modul în care, în ultimii 20 de ani, mulți dintre cei care au avut aceeași boală ca mine, indiferent de vârsta lor și dacă s-au îmbolnăvit devreme sau târziu, au murit. Dacă nu era protecția lui Dumnezeu, nu aș mai fi în viață astăzi. Faptul că sunt în viață astăzi și că mă bucur de udarea atâtor cuvinte ale lui Dumnezeu reprezintă deja harul lui Dumnezeu. Înțelegând aceste lucruri, nu mi-a mai fost frică de când aș putea muri și am fost dispusă să mă supun suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu. Ulterior, în fiecare zi m-am concentrat să mănânc și să beau cuvintele lui Dumnezeu, să meditez asupra lor, să scriu articole bazate pe experiențe și, indiferent de gravitatea bolii mele, m-am rugat, am mâncat și am băut cuvintele lui Dumnezeu, am participat la adunări și mi-am îndeplinit îndatoririle ca de obicei. Uneori, când boala recidiva grav, mă rugam lui Dumnezeu și mă apropiam de El, cerându-I să-mi păstreze inima supusă. În același timp, am reflectat neîncetat și am recunoscut intențiile necurate dinlăuntrul meu și am căutat imediat adevărul pentru a le risipi. Practicând astfel, relația mea cu Dumnezeu a devenit mai strânsă și am simțit că această boală a fost o mare protecție pentru mine. Ulterior, fără să-mi dau seama, durerea din corp mi s-a atenuat și tensiunea și glicemia mi-au revenit la normal. Știam că aceasta era din mila și protecția lui Dumnezeu și I-am mulțumit și L-am slăvit în inima mea!

Ulterior, am citit mai multe din cuvintele lui Dumnezeu: „Spuneți-Mi, cine dintre miliardele de oameni din toată lumea este atât de binecuvântat să audă atât de multe dintre cuvintele lui Dumnezeu, să înțeleagă atât de multe adevăruri despre viață și atât de multe taine? Cine dintre ei poate primi personal îndrumarea, aprovizionarea, grija și protecția lui Dumnezeu? Cine e atât de binecuvântat? Foarte puțini. Așadar, faptul că voi, cei puțini, sunteți capabili să trăiți astăzi în casa lui Dumnezeu, să-I primiți mântuirea și aprovizionarea, face să merite totul, chiar dacă ar fi să muriți acum. Sunteți atât de binecuvântați, nu-i așa? (Ba da.) Privind lucrurile din această perspectivă, oamenii nu ar trebui să fie îngroziți de chestiunea morții și nici n-ar trebui să fie constrânși de ea. Chiar dacă nu te-ai bucurat deloc de gloria și bogăția lumii, ai primit, totuși, mila Creatorului și ai auzit multe dintre cuvintele lui Dumnezeu – nu este aceasta o mare fericire? (Ba da.) Oricâți ani trăiești în viața asta, totul merită și nu ai regrete, fiindcă ți-ai făcut mereu datoria în lucrarea lui Dumnezeu, ai înțeles adevărul, tainele vieții, calea și obiectivele pe care ar trebui să le urmărești în viață – ai câștigat atât de mult! Ai trăit o viață însemnată!” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (4)”]. Citind cuvintele lui Dumnezeu, am fost impresionată până la lacrimi. Am avut norocul să aud vocea lui Dumnezeu în ultima epocă a planului Său de gestionare, să trăiesc în grija și protecția lui Dumnezeu, să mă bucur de aprovizionarea și udarea atâtor cuvinte ale Sale și să înțeleg atât de multe taine ale adevărului, bucurându-mă de binecuvântări pe care oamenii de-a lungul istoriei nu le-au experimentat. Chiar dacă ar fi să mor acum, ar merita. Din moment ce încă trăiesc, trebuie să prețuiesc fiecare zi care mi-a rămas și să-mi îndeplinesc cu sârguință îndatoririle. Durerea mi se atenuează zi de zi, umflăturile de la articulațiile picioarelor mi s-au redus mult, glezna dreaptă mi-a revenit la normal și durerea din tot corpul mi s-a diminuat. Frații și surorile spun că am mai multă culoare în obraji, că strălucesc de sănătate și că parcă sunt altă persoană. Sunt foarte încântată și Îi mulțumesc mereu lui Dumnezeu în inima mea pentru dragostea și mântuirea Lui!

Prin revelația bolii am înțeles, în cele din urmă, că ideile mele despre credința în Dumnezeu erau greșite, că nu-mi îndeplineam responsabilitățile și obligațiile de ființă creată, ci că, mai degrabă, căutam binecuvântări și îmi foloseam îndatoririle pentru a negocia cu Dumnezeu, pierzând astfel conștiința și rațiunea unei persoane normale. Azi înțeleg oarecum firea mea coruptă și mi-am schimbat oarecum părerile eronate despre urmărire. Acestea sunt rezultatele cuvintelor lui Dumnezeu, ba mai mult, reprezintă dragostea lui Dumnezeu. Slavă lui Dumnezeu pentru mântuirea Sa!